Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018D0646

    Decizia (UE) 2018/646 a Parlamentului European și a Consiliului din 18 aprilie 2018 privind un cadru comun pentru furnizarea unor servicii mai bune pentru aptitudini și calificări (Europass) și de abrogare a Deciziei nr. 2241/2004/CE (Text cu relevanță pentru SEE. )

    JO L 112, 2.5.2018, p. 42–50 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2018/646/oj

    2.5.2018   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 112/42


    DECIZIA (UE) 2018/646 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

    din 18 aprilie 2018

    privind un cadru comun pentru furnizarea unor servicii mai bune pentru aptitudini și calificări (Europass) și de abrogare a Deciziei nr. 2241/2004/CE

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 165 și 166,

    având în vedere propunerea Comisiei Europene,

    după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

    având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

    după consultarea Comitetului Regiunilor,

    hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),

    întrucât:

    (1)

    Atunci când caută un loc de muncă sau când iau decizii legate de învățare, studiu sau muncă, persoanele au nevoie de acces la informații și de orientare privind oportunitățile disponibile, modul în care își pot evalua aptitudinile și modul de prezentare a informațiilor referitoare la aptitudinile și calificările lor.

    (2)

    Diferențele în materie de definiții, formate ale documentelor, limbi, precum și de metode de evaluare și de validare toate reprezintă provocări considerabile pentru persoanele fizice, angajatori, autoritățile și organismele competente. Aceste provocări apar mai ales în cazul în care persoanele se mută dintr-o țară în alta, incluzând aici țările terțe, dar și atunci când caută un nou loc de muncă sau participă la o activitate de învățare și de gestionare a carierei. Informațiile clare și larg difuzate, o înțelegere comună și o mai mare transparență în privința aptitudinilor și calificărilor sunt importante pentru a face față respectivelor provocări.

    (3)

    Noua agendă pentru competențe în Europa, adoptată de Comisie la 10 iunie 2016, invită statele membre, partenerii sociali, industria și alte părți interesate să conlucreze la zece acțiuni pentru a îmbunătăți calitatea și relevanța formării aptitudinilor, a mări vizibilitatea și comparabilitatea aptitudinilor și a îmbogăți informațiile privind aptitudinile și mai ales informațiile pentru alegeri de carieră mai inspirate. Printre cele zece acțiuni care oferă un parcurs indispensabil pentru atingerea și susținerea obiectivelor respective a fost propusă o revizuire a cadrului Europass.

    (4)

    Decizia nr. 2241/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) a instituit un cadru pentru abordarea provocărilor aferente căutării unui loc de muncă, participării la o activitate de învățare și gestionării carierei. Scopul deciziei respective a fost de a obține o mai mare transparență a calificărilor și a competențelor printr-un portofoliu de documente denumit „Europass”, pe care persoanele fizice îl pot utiliza în mod voluntar. Decizia respectivă a instituit, de asemenea, organisme naționale, cunoscute sub denumirea de „centre naționale Europass”, pentru a pune în aplicare cadrul Europass.

    (5)

    Pentru a atinge obiectivul său principal, cadrul Europass se concentrează pe instrumente de documentare a aptitudinilor și calificărilor. Aceste instrumente au ajuns să fie folosite pe o scară largă prin intermediul sistemului de informare Europass pe internet.

    (6)

    Centrele naționale Europass sprijină utilizatorii și promovează documentarea aptitudinilor și a calificărilor. Rețeaua Euroguidance, care promovează dimensiunea europeană în ceea ce privește orientările și furnizează informații de calitate ridicată privind orientarea pe tot parcursul vieții și mobilitatea transnațională în scopul învățării, a contribuit și ea la dezvoltarea difuzării de informații privind instrumentele Uniunii dedicate aptitudinilor și calificărilor. Punctele naționale de coordonare ale Cadrului european al calificărilor sprijină autoritățile naționale în punerea în corespondență a cadrelor sau a sistemelor naționale de calificări cu Cadrul european al calificărilor (CEC) și se concentrează pe apropierea CEC de oameni și organizații. Ar trebui asigurată sprijinirea acestor servicii naționale, precum și o mai bună coordonare a lor, pentru a li se accentua impactul, respectând totodată diversitatea sistemelor naționale.

    (7)

    În raportul său către Parlamentul European și Consiliu din 19 decembrie 2013 privind evaluarea Europass, Comisia a conchis că misiunea centrelor naționale Europass de sensibilizare cu privire la Europass și de furnizare a informațiilor necesare către părțile interesate a fost un model satisfăcător pentru implementarea Europass. Totuși, Comisia a ajuns și la concluzia că majoritatea instrumentelor Europass nu sunt încă cunoscute de toți utilizatorii potențiali și au avut o acoperire inegală ca arie geografică și grupe de vârstă și că o mai bună coordonare și integrare a serviciilor de susținere a orientării și mobilității în cadrul Europass i-ar permite să se adreseze mai multor utilizatori potențiali.

    (8)

    Datele arată că Europass este utilizat de grupuri sociale cu un nivel ridicat al cunoștințelor digitale în timp ce grupurile dezavantajate, precum persoanele cu un nivel scăzut de educație, cetățenii în vârstă sau șomerii de lungă durată, nu sunt deseori la curent cu existența Europass și a instrumentelor sale și, prin urmare, nu pot beneficia de acestea.

    (9)

    Portofoliul Europass reprezintă unul dintr-o serie de mijloace și instrumente care au fost create la nivelul Uniunii pentru a îmbunătăți transparența și înțelegerea aptitudinilor și a calificărilor.

    (10)

    Portofoliul Europass cuprinde cinci modele de documente. Modelul de curriculum vitae (CV) Europass le permite persoanelor fizice să își completeze CV-urile într-un format standardizat. De la stabilirea CV-ului Europass în 2004, au fost create online peste 100 de milioane de CV-uri Europass. Două modele de suplimente la calificări, și anume Suplimentul Europass la Diplomă și Suplimentul Europass la Certificatul profesional, oferă informații privind conținutul și rezultatele învățării corespunzătoare unei calificări, precum și privind sistemul educațional al țării care eliberează calificarea. Pașaportul lingvistic Europass este utilizat pentru a descrie aptitudinile lingvistice. Modelul de Mobilitate Europass descrie aptitudinile dobândite în străinătate în cursul experiențelor de mobilitate în scopul învățării sau în scop profesional.

    (11)

    Recomandarea Consiliului din 22 mai 2017 (4) prevede un cadru comun de referință care ajută persoanele fizice și organizațiile să compare diferite sisteme de calificare și nivelurile calificărilor obținute în respectivele sisteme.

    (12)

    Recomandarea Consiliului din 20 decembrie 2012 (5) a invitat statele membre să pună în aplicare, până în 2018, în funcție de circumstanțele și particularitățile naționale și așa cum consideră de cuviință, măsuri pentru validarea învățării non-formale și informale, care să le permită persoanelor să le fie validate cunoștințele, aptitudinile și competențele dobândite prin învățare non-formală și informală și să obțină o calificare completă sau, după caz, una parțială.

    (13)

    Rezoluția Consiliului din 28 mai 2004 privind consolidarea politicilor, a sistemelor și a practicilor în domeniul orientării de-a lungul vieții precizează obiectivele-cheie ale unei politici de orientare de-a lungul vieții pentru toți cetățenii Uniunii. Rezoluția Consiliului din 21 noiembrie 2008 (6) subliniază importanța orientării pentru învățarea de-a lungul vieții.

    (14)

    Portalul „Oportunități de învățare și calificări în Europa” oferă acces la informații privind oportunitățile de învățare și calificările oferite de diferite sisteme educaționale din Europa și privind compararea cadrelor naționale ale calificărilor realizată prin intermediul CEC.

    (15)

    Panorama competențelor în UE oferă informații cu privire la competențele pentru diferite ocupații și sectoare specifice, inclusiv cererea și oferta la nivel național.

    (16)

    Analiza locurilor de muncă vacante și a altor tendințe de pe piața muncii reprezintă o modalitate consacrată de a dezvolta informațiile privind aptitudinile pentru a înțelege problemele referitoare la deficitele și insuficiențele existente în materie de aptitudini, precum și la necorelările de calificare.

    (17)

    Sistemul multilingv de clasificare europeană a aptitudinilor, competențelor, calificărilor și ocupațiilor (ESCO), întocmit și actualizat permanent de Comisie, în strânsă cooperare cu statele membre și cu părțile interesate, urmărește să promoveze transparența aptitudinilor și a calificărilor pentru educație și formare, precum și în scopuri profesionale. În urma unor testări temeinice și ținând seama în mod corespunzător de poziția statelor membre, ESCO ar putea fi utilizat de Comisie, în cadrul Europass; utilizarea ESCO de către statele membre este voluntară, în urma testării și evaluării de către statele membre.

    (18)

    Rețeaua europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES), instituită prin Regulamentul (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului (7), este o rețea de cooperare pentru schimbul de informații și facilitarea interacțiunii între cei care își caută un loc de muncă și angajatori. Aceasta oferă asistență gratuită persoanelor în căutarea unui loc de muncă ce doresc să se mute în altă țară și sprijină angajatorii care doresc să recruteze lucrători din alte țări. Sinergiile și cooperarea între portalurile Europass și EURES ar putea amplifica impactul ambelor servicii.

    (19)

    Procesele de pe piața muncii, cum ar fi publicarea locurilor de muncă vacante, candidaturile, evaluările aptitudinilor și recrutarea, sunt gestionate din ce în ce mai frecvent online, prin intermediul unor instrumente care utilizează platformele de comunicare socială, volume mari de date și alte tehnologii. Selecția candidaților este gestionată prin intermediul unor instrumente și procese care caută informații privind aptitudinile și calificările dobândite în contexte formale, non-formale și informale.

    (20)

    Învățarea formală, non-formală și informală are loc, în prezent, în noi forme și contexte, fiind oferită de către o varietate de furnizori, mai ales prin utilizarea tehnologiilor și platformelor digitale, a învățării la distanță, online și inter pares, a cursurilor online deschise și în masă și a resurselor educaționale deschise. În plus, aptitudinile, experiențele și realizările în domeniul învățării sunt recunoscute sub forme diferite, cum ar fi certificatele deschise digitale. Tehnologiile digitale sunt, de asemenea, utilizate pentru aptitudinile dobândite prin învățare non-formală, precum activitățile pentru tineret și de voluntariat.

    (21)

    În sensul prezentei decizii, aptitudinile sunt înțelese în sens larg ca referindu-se la ceea ce o persoană știe, înțelege și poate să facă. Aptitudinile se referă la diferite tipuri de rezultate ale învățării, inclusiv cunoștințele și competențele, precum și capacitatea de a aplica cunoștințe și de a se folosi de know-how pentru a duce la îndeplinire sarcini și a rezolva probleme. Pe lângă importanța recunoscută a competențelor profesionale, se recunoaște tot mai mult importanța aptitudinilor transversale sau non-tehnice (soft skills), precum gândirea critică, lucrul în echipă, capacitatea de a rezolva probleme și creativitatea, competențele digitale sau lingvistice, care reprezintă condiții prealabile esențiale pentru împlinirea personală și profesională și care pot fi aplicate în diferite domenii. Persoanele fizice ar putea beneficia de pe urma unor instrumente și orientări pentru evaluarea și descrierea acestor aptitudini și a altor aptitudini.

    (22)

    În mod tradițional, persoanele fizice au prezentat informațiile privind aptitudinile și calificările lor dobândite într-un CV și cu ajutorul documentelor justificative, cum ar fi certificatele sau diplomele. În prezent, sunt disponibile noi instrumente care pot facilita prezentarea aptitudinilor și a calificărilor folosind diverse formate online și digitale. Noile instrumente pot ajuta persoanele fizice, de asemenea, să își autoevalueze aptitudinile dobândite în diferite contexte.

    (23)

    Cadrul Europass ar trebui să răspundă nevoilor actuale și viitoare. Utilizatorii au nevoie de instrumente pentru documentarea propriilor aptitudini și calificări. În plus, instrumentele de evaluare a aptitudinilor și de autoevaluare a aptitudinilor, precum și accesul la informații relevante, inclusiv informațiile privind posibilitățile de validare și orientare, pot fi benefice pentru luarea de decizii privind oportunitățile de angajare și de învățare.

    (24)

    Instrumentele Uniunii pentru aptitudini și calificări ar trebui să se adapteze la evoluția practicilor și la progresul tehnologic, pentru a garanta că sunt în continuare relevante și benefice pentru utilizatori. Acest lucru ar trebui realizat, printre altele, prin crearea unor caracteristici inovatoare, cum ar fi instrumentele interactive, editarea și elaborarea de documente, urmărind să se asigure instrumente mai cuprinzătoare, mai performante și mai eficiente și prin simplificare, precum și printr-o mai mare interoperabilitate tehnică și mai multe sinergii între instrumentele conexe, inclusiv cele dezvoltate de părți terțe, și ținând seama de nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități. În plus, ar putea fi utilizate măsuri de autentificare, pentru a sprijini verificarea documentelor digitale privind aptitudinile și calificările.

    (25)

    Prin urmare, cadrul Europass instituit prin Decizia nr. 2241/2004/CE ar trebui să fie înlocuit de un nou cadru, care să răspundă nevoilor în continuă evoluție.

    (26)

    Noul cadru Europass ar trebui să răspundă nevoilor și așteptărilor tuturor utilizatorilor finali individuali, cum ar fi cursanții, persoanele în căutarea unui loc de muncă, inclusiv șomerii și lucrătorii, precum și ale altor părți interesate relevante, cum ar fi angajatorii (în special întreprinderile mici și mijlocii), camerele de comerț, organizațiile societății civile, voluntarii, profesioniștii din domeniul orientării profesionale, serviciile publice pentru ocuparea forței de muncă, partenerii sociali, furnizorii de educație și formare, organizațiile de tineret, furnizorii de activități pentru tineret, autoritățile naționale responsabile, precum și factorii de decizie politică. Ar trebui să țină cont și de nevoile specifice ale resortisanților țărilor terțe care sosesc sau care își au reședința pe teritoriul Uniunii, pentru a-i ajuta să se integreze.

    (27)

    Cadrul Europass ar trebui să evolueze pentru a permite descrierea diferitelor tipuri de învățare și aptitudini, în special a celor dobândite prin învățare non-formală și informală.

    (28)

    Cadrul Europass ar trebui dezvoltat printr-o abordare orientată spre utilizator, care să se bazeze pe feedback, și prin colectarea cerințelor, inclusiv prin intermediul anchetelor și testelor, acordându-se atenție nevoilor specifice actuale și viitoare ale grupurilor-țintă ale Europass. Caracteristicile Europass ar trebui mai ales să reflecte angajamentul statelor membre și al Uniunii de a asigura accesul egal al persoanelor cu dizabilități la piața forței de muncă și la tehnologiile și sistemele de informare și comunicare. Instrumentele Europass ar trebui să fie ușor de identificat, funcționale, ușor de înțeles și stabile, permițându-le astfel să fie mai accesibile utilizatorilor, în special persoanelor cu dizabilități.

    (29)

    Actualizările și modificările cadrului Europass ar trebui realizate în cooperare cu părțile interesate relevante, cum ar fi serviciile de ocupare a forței de muncă, profesioniștii din domeniul orientării profesionale, furnizorii de educație și de formare, partenerii sociali, precum sindicatele și patronatele, cu respectarea deplină a cooperării politice în desfășurare, cum ar fi procesul Bologna în Spațiul european al învățământului superior. Colaborarea constructivă între Comisie, statele membre și părțile interesate are o importanță deosebită pentru dezvoltarea și punerea în aplicare cu succes a cadrului Europass.

    (30)

    Dispozițiile relevante din dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal și măsurile naționale de punere în aplicare ar trebui să se aplice prelucrării datelor cu caracter personal care sunt stocate și prelucrate în conformitate cu prezenta decizie. Utilizatorii ar trebui să aibă posibilitatea de a restricționa accesul la datele lor cu caracter personal.

    (31)

    Participarea la cadru ar trebui să fie deschisă membrilor Spațiului Economic European care nu sunt state membre ale Uniunii, statelor aderente, statelor candidate și celor potențial candidate la aderarea la Uniune, având în vedere interesul de lungă durată al statelor menționate față de acest subiect și cooperarea lor pe termen lung cu Uniunea în acest domeniu. Participarea ar trebui să se realizeze în conformitate cu dispozițiile relevante ale instrumentelor care reglementează relațiile dintre Uniune și aceste țări. Informațiile privind aptitudinile și calificările furnizate prin intermediul cadrului Europass ar trebui să provină dintr-un număr mai mare de țări și de sisteme educaționale decât numărul țărilor participante și să reflecte mișcările migratorii dinspre și spre alte părți ale lumii.

    (32)

    Comisia ar trebui să asigure coerența punerii în aplicare și a monitorizării prezentei decizii prin intermediul unui grup consultativ Europass, format din reprezentanți ai statelor membre și ai părților interesate relevante. Grupul consultativ ar trebui, în special, să dezvolte o abordare strategică în ceea ce privește implementarea și dezvoltarea viitoare a Europass, și să ofere consiliere cu privire la dezvoltarea de instrumente bazate pe web, inclusiv prin testare, și cu privire la informațiile furnizate prin intermediul platformei online Europass, în cooperare cu alte grupuri, dacă este cazul.

    (33)

    Pentru punerea în aplicare a prezentei decizii se acordă cofinanțare, printre altele, prin programul Uniunii Erasmus +, astfel cum a fost instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1288/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (8). Comitetul instituit în temeiul regulamentului respectiv este implicat în discuțiile strategice despre progresele înregistrate cu privire la implementarea Europass și la evoluțiile viitoare.

    (34)

    Întrucât obiectivul prezentei decizii, și anume instituirea unui cadru cuprinzător și interoperabil de instrumente și informații, în principal în scopuri legate de mobilitatea transnațională în angajare și învățare, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere efectele acțiunii, acest obiectiv poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

    (35)

    Ca principiu general, ar trebui ca obligațiile și sarcinile administrative și financiare care le revin statelor membre să fie echilibrate în raport cu costurile și beneficiile.

    (36)

    Activitățile desfășurate în contextul prezentei decizii ar trebui sprijinite de expertiza agențiilor Uniunii, în special de Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale, în cadrul domeniilor lor de competență.

    (37)

    Prin urmare, Decizia nr. 2241/2004/CE ar trebui abrogată, fără a se aduce atingere validității sau statutului documentelor Europass publicate anterior. Toate modelele de documente Europass stabilite ar trebui menținute în noul cadru, până la efectuarea modificărilor sau actualizărilor necesare în conformitate cu prezenta decizie. Pentru a asigura o tranziție lină către platforma online Europass, sistemul de informare Europass pe internet, instituit prin Decizia nr. 2241/2004/CE, ar trebui să continue să funcționeze până în momentul în care platforma online Europass este creată și devine operațională,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Obiect și domeniu de aplicare

    (1)   Prezenta decizie instituie un cadru european pentru a sprijini transparența și înțelegerea aptitudinilor și a calificărilor dobândite în contexte formale, non-formale și informale, inclusiv prin experiență practică, mobilitate și voluntariat (denumit în continuare „Europass”).

    (2)   Europass conține instrumente bazate pe web și informații disponibile relevante, inclusiv informații în sprijinul dimensiunii europene a orientării, furnizate prin intermediul unei platforme online și sprijinite de serviciile naționale, al căror scop este de a-i ajuta pe utilizatori să comunice și să își prezinte mai bine aptitudinile și calificările, precum și să compare calificările.

    (3)   Europass este destinat:

    (a)

    utilizatorilor finali individuali, precum cursanții, persoanele în căutarea unui loc de muncă, lucrătorii și voluntarii; și

    (b)

    părților interesate relevante, precum furnizorii de educație și formare, profesioniștii din domeniul orientării profesionale, angajatorii, serviciile publice pentru ocuparea forței de muncă, partenerii sociali, furnizorii de activități pentru tineret, organizațiile de tineret și factorii de decizie politică.

    (4)   Utilizarea Europass este facultativă și nu impune nicio obligație și nu conferă niciun drept, în afara celor definite în prezenta decizie.

    Articolul 2

    Definiții

    În sensul prezentei decizii, se aplică următoarele definiții:

    (a)

    „supliment la certificatul profesional” înseamnă un document anexat unui certificat de educație și de formare profesională sau unui certificat profesional eliberat de către autoritățile sau organismele competente, astfel încât persoanelor terțe – în special celor din alte țări – să le fie mai ușor să înțeleagă rezultatele învățării dobândite de titularul calificării, precum și natura, nivelul, contextul, conținutul și statutul educației și formării finalizate și ale aptitudinilor dobândite;

    (b)

    „supliment la diplomă” înseamnă un document anexat unei diplome de învățământ superior eliberat de către autoritățile sau organismele competente, astfel încât persoanelor terțe – în special celor din alte țări – să le fie mai ușor să înțeleagă rezultatele învățării dobândite de titularul calificării, precum și natura, nivelul, contextul, conținutul și statutul educației și formării finalizate și ale aptitudinilor dobândite;

    (c)

    „suplimente Europass” înseamnă un set de documente, precum suplimentele la diplomă și suplimentele la certificatul profesional, eliberate de către autoritățile sau organismele competente;

    (d)

    „orientare” înseamnă un proces continuu, care le permite persoanelor să își identifice capacitățile, aptitudinile și interesele, printr-o serie de activități individuale și colective, să ia decizii în materie de educație, formare și activitate profesională și să își gestioneze parcursurile individuale în context educațional, profesional și în alte contexte în care sunt dobândite sau folosite capacitățile și aptitudinile respective;

    (e)

    „dimensiunea europeană a orientării” înseamnă cooperarea și sprijinul la nivelul Uniunii pentru consolidarea politicilor, a sistemelor și a practicilor de orientare pe teritoriul Uniunii;

    (f)

    „calificare” înseamnă un rezultat formal al unui proces de evaluare și validare, obținut în momentul în care o autoritate competentă sau un organism competent stabilește că o persoană a dobândit rezultate ale învățării corespunzătoare unor standarde date;

    (g)

    „evaluarea aptitudinilor” înseamnă procesul sau metoda utilizată pentru a evalua, a măsura și, în cele din urmă, a descrie aptitudinile persoanelor fizice, prin autoevaluare sau evaluarea certificată de o terță parte sau ambele, aptitudini dobândite în contexte formale, non-formale sau informale;

    (h)

    „autoevaluarea aptitudinilor” înseamnă procesul de reflecție sistematică a persoanelor asupra aptitudinilor lor prin raportarea la o descriere a aptitudinilor stabilită;

    (i)

    „informații privind aptitudinile” înseamnă analiza cantitativă sau calitativă a datelor agregate privind aptitudinile din surse existente în raport cu piața muncii și a oportunităților de învățare corespunzătoare din sistemul de educație și de formare, care pot contribui la orientare și consiliere, la procesele de recrutare, la alegerile în materie de educație, formare și carieră;

    (j)

    „servicii de autentificare” înseamnă procesele tehnice, cum ar fi semnăturile electronice și autentificarea unui site internet, care le permit utilizatorilor să certifice informații, precum identitatea lor, prin intermediul Europass;

    (k)

    „interoperabilitate tehnică” înseamnă capacitatea sistemelor de tehnologie a informației și comunicării să interacționeze astfel încât să sprijine schimbul de informații, obținută prin acordul tuturor părților și al proprietarilor informațiilor;

    (l)

    „validare” înseamnă procesul prin care o autoritate competentă sau un organism competent confirmă faptul că o persoană a obținut rezultate ale învățării, inclusiv cele dobândite în contexte de învățare non-formală și informală, măsurate prin raportare la un standard relevant, proces care constă în patru etape distincte, și anume: identificarea, documentarea, evaluarea și certificarea rezultatelor evaluării sub forma unei calificări complete, a unor credite sau a unei calificări parțiale, după caz și în conformitate cu contextele naționale;

    (m)

    „standarde deschise” înseamnă standarde tehnice care au fost elaborate în cadrul unui proces de colaborare și au fost publicate pentru utilizarea cu titlu gratuit de către orice parte interesată;

    (n)

    „platformă online” înseamnă o aplicație bazată pe web care oferă informații și instrumente pentru utilizatorii finali și le permite acestora să realizeze sarcini specifice online;

    (o)

    „date cu caracter personal” înseamnă orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă.

    Articolul 3

    Platforma online

    (1)   Europass furnizează, prin intermediul unei platforme online, instrumente bazate pe web pentru:

    (a)

    documentarea și descrierea informațiilor cu caracter personal în diferite formate, inclusiv modele de curriculum vitae (CV);

    (b)

    documentarea și descrierea aptitudinilor și a calificărilor dobândite prin experiențe de muncă și învățare, inclusiv prin mobilitate și voluntariat;

    (c)

    evaluarea aptitudinilor și autoevaluarea aptitudinilor;

    (d)

    documentarea rezultatelor învățării din cadrul calificărilor, inclusiv modelele pentru suplimentul Europass, astfel cum se menționează la articolul 5.

    Utilizarea instrumentelor Europass pentru evaluarea aptitudinilor și autoevaluarea aptitudinilor, astfel cum se menționează la litera (c), nu conduce în mod direct la recunoașterea sau acordarea formală a calificărilor.

    (2)   Platforma online Europass pune la dispoziție informațiile disponibile sau linkuri către informațiile disponibile cu privire la următoarele aspecte:

    (a)

    oportunități de învățare;

    (b)

    calificări și cadre sau sisteme de calificare;

    (c)

    posibilități de validare a învățării non-formale și informale;

    (d)

    practici de recunoaștere și legislația relevantă din diferite țări, inclusiv țări terțe;

    (e)

    servicii care oferă orientare pentru mobilitatea transnațională în scopul învățării și pentru gestionarea carierei;

    (f)

    informații privind aptitudinile, generate de activitățile și agențiile pertinente de la nivelul Uniunii în limita domeniului lor de competență;

    (g)

    informații cu privire la aptitudini și calificări care ar putea fi relevante pentru nevoile specifice ale resortisanților țărilor terțe care sosesc sau care își au reședința pe teritoriul Uniunii, pentru a sprijini integrarea acestora.

    Articolul 4

    Principii și caracteristici esențiale

    (1)   Platforma online Europass și instrumentele bazate pe web, inclusiv conținutul și funcționalitatea acestora, trebuie să fie ușor de utilizat, sigure și puse la dispoziția tuturor utilizatorilor în mod gratuit.

    (2)   Platforma online Europass și instrumentele bazate pe web, inclusiv conținutul și funcționalitatea acestora, trebuie să fie accesibile persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu cerințele în materie de accesibilitate stabilite în dreptul relevant al Uniunii.

    (3)   Instrumentele Europass bazate pe web utilizează standarde deschise, care se pun la dispoziție cu titlu gratuit, în vederea reutilizării de către statele membre și de alte părți interesate pe bază voluntară.

    (4)   Instrumentele Europass bazate pe web fac referire la CEC în informațiile referitoare la calificări, la descrieri ale sistemelor naționale de educație și de formare, precum și la alte subiecte relevante, după caz și în conformitate cu contextele naționale.

    (5)   Platforma online Europass poate include o opțiune prin care utilizatorii să stocheze date cu caracter personal, cum ar fi un profil personal. Dreptul Uniunii privind protecția datelor se aplică prelucrării unor astfel de date cu caracter personal. Utilizatorilor li se pun la dispoziție o serie de opțiuni pentru a le permite să limiteze accesul la datele lor sau la anumite atribute.

    (6)   Europass trebuie să permită servicii de autentificare pentru orice document digital sau reprezentare a informațiilor despre aptitudini și calificări.

    (7)   Instrumentele Europass bazate pe web sunt disponibile în limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii.

    (8)   Instrumentele Europass bazate pe web sprijină și asigură interoperabilitatea tehnică și sinergii cu alte instrumente și servicii relevante oferite la nivelul Uniunii și, după caz, la nivel național.

    Articolul 5

    Suplimentele Europass

    (1)   Suplimentele Europass se eliberează, în conformitate cu modele, de către autoritățile sau organismele competente. În special, se respectă ordinea fiecărui element din modele pentru a se facilita înțelegerea și furnizarea de informații complete.

    (2)   Modelele menționate la alineatul (1) sunt elaborate și, atunci când este necesar, sunt revizuite de către Comisie în strânsă cooperare și consultare cu statele membre și cu alte părți interesate, precum Consiliul Europei și Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură pentru a se asigura relevanța și ușurința utilizării suplimentelor.

    (3)   Toate suplimentele Europass se eliberează gratuit și, atunci când este posibil, în format electronic. Suplimentele Europass se eliberează în limba națională și, atunci când este posibil, într-o altă limbă europeană.

    (4)   Suplimentele Europass nu înlocuiesc diplomele sau certificatele originale și nu reprezintă echivalentul recunoașterii oficiale a diplomei sau a certificatului original de către autoritățile sau organismele competente din alte țări.

    Articolul 6

    Sarcinile Comisiei

    (1)   Comisia gestionează platforma online Europass. În acest sens, Comisia:

    (a)

    asigură disponibilitatea și calitatea ridicată a informațiilor la nivelul Uniunii sau a linkurilor către astfel de informații disponibile, astfel cum se precizează în articolul 3 alineatul (2);

    (b)

    dezvoltă, testează și, atunci când este necesar, actualizează platforma online Europass, inclusiv standardele deschise, în conformitate cu nevoile utilizatorilor și progresul tehnologic, precum și cu schimbările apărute pe piețele muncii și în furnizarea serviciilor de educație și formare;

    (c)

    urmărește și integrează, atunci când este cazul, cele mai recente evoluții tehnologice care pot îmbunătăți accesul la Europass pentru persoanele în vârstă și pentru persoanele cu dizabilități;

    (d)

    se asigură că orice dezvoltare sau actualizare a platformei online Europass, inclusiv a standardelor deschise, sprijină coerența informațiilor și prezintă o valoare adăugată clară;

    (e)

    se asigură că orice instrumente bazate pe web, în special instrumentele de evaluare și de autoevaluare, sunt pe deplin testate și îndeplinesc standardele de asigurare a calității; și

    (f)

    asigură calitatea și monitorizează eficacitatea platformei online Europass, inclusiv a instrumentelor bazate pe internet, în conformitate cu nevoile utilizatorilor.

    (2)   Comisia asigură punerea în aplicare eficace a prezentei decizii. În acest sens, Comisia:

    (a)

    asigură participarea și implicarea activă a statelor membre în planificarea strategică, inclusiv în stabilirea și urmărirea obiectivelor strategice, în asigurarea calității și în finanțare, și ține seama de pozițiile acestora;

    (b)

    asigură participarea și implicarea activă a statelor membre în dezvoltarea, testarea, actualizarea și evaluarea platformei online Europass, inclusiv a standardelor deschise, și ține seama de pozițiile acestora;

    (c)

    se asigură că, la nivelul Uniunii, părțile interesate relevante sunt implicate în punerea în aplicare și evaluarea prezentei decizii;

    (d)

    instituie activități de învățare și schimburi de bune practici între statele membre și, după caz, facilitează consilierea inter pares la cererea statelor membre; și

    (e)

    se asigură că, la nivelul Uniunii, sunt puse în aplicare activități de informare, de orientare și de promovare adecvate și eficace, destinate utilizatorilor și părților interesate relevante, inclusiv persoanelor cu dizabilități.

    Articolul 7

    Sarcinile statelor membre

    (1)   Fiecare stat membru este responsabil de punerea în aplicare a prezentei decizii la nivel național prin intermediul serviciilor naționale relevante și fără a aduce atingere dispozițiilor naționale privind punerea în aplicare și organizarea. În acest sens, statele membre:

    (a)

    coordonează activitățile legate de punerea în aplicare a instrumentelor Europass bazate pe web;

    (b)

    promovează utilizarea Europass și îl popularizează, mărindu-i vizibilitatea;

    (c)

    promovează și furnizează informații privind serviciile care oferă orientare cu privire la mobilitatea transnațională în scopul învățării și la gestionarea carierei, inclusiv, atunci când este cazul, privind serviciile care oferă orientare individuală;

    (d)

    pune la dispoziție informații privind oportunitățile de învățare, calificările și practicile de recunoaștere prin intermediul platformei online Europass, inclusiv prin intermediul unor linkuri către site-urile web relevante de la nivel național;

    (e)

    implică părțile interesate din toate sectoarele relevante și promovează cooperarea dintre părțile interesate din sectorul public și privat în cadrul activităților aflate în responsabilitatea lor.

    (2)   Transmiterea de informații către platforma online Europass în temeiul articolului 3 alineatul (2) nu creează nicio obligație suplimentară pentru statele membre.

    Articolul 8

    Prelucrarea și protecția datelor

    Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt efectuate în conformitate cu dreptul Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal, în special cu Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9) și Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

    Articolul 9

    Monitorizarea și evaluarea

    (1)   Comisia comunică progresele înregistrate și evoluțiile viitoare preconizate în urma adoptării prezentei decizii, după caz, în contextul cadrelor de politici relevante privind educația, formarea și ocuparea forței de muncă.

    (2)   Până la 23 mai 2023 și, ulterior, la fiecare cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport de evaluare privind punerea în aplicare și impactul prezentei decizii.

    (3)   Evaluarea este efectuată de către un organism independent și se bazează pe indicatori calitativi și cantitativi elaborați de Comisie în consultare cu statele membre.

    Articolul 10

    Țările participante

    (1)   Participarea la activitățile menționate în prezenta decizie este deschisă membrilor Spațiului Economic European care nu sunt state membre ale Uniunii, în conformitate cu condițiile stabilite în Acordul privind Spațiul Economic European.

    (2)   Participarea este, de asemenea, deschisă statelor aderente, statelor candidate și statelor potențial candidate la aderarea la Uniune, în conformitate cu acordurile încheiate de acestea cu Uniunea.

    Articolul 11

    Dispoziții financiare

    Punerea în aplicare a prezentei decizii la nivel național este cofinanțată prin intermediul programelor Uniunii. Creditele anuale sunt autorizate de către Parlamentul European și Consiliu în limitele cadrului financiar multianual.

    Articolul 12

    Abrogare și dispoziții tranzitorii

    (1)   Decizia nr. 2241/2004/CE se abrogă.

    (2)   Sistemul de informare Europass pe internet, instituit prin Decizia nr. 2241/2004/CE, continuă să funcționeze până în momentul în care platforma online Europass instituită prin prezenta decizie este creată și devine operațională.

    Articolul 13

    Intrarea în vigoare

    Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Adoptată la Strasbourg, 18 aprilie 2018.

    Pentru Parlamentul European

    Președintele

    A. TAJANI

    Pentru Consiliu

    Președintele

    L. PAVLOVA


    (1)  JO C 173, 31.5.2017, p. 45.

    (2)  Poziția Parlamentului European din 15 martie 2018 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 12 aprilie 2018.

    (3)  Decizia nr. 2241/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 de instituire a unui cadru comunitar unic pentru transparența calificărilor și competențelor (Europass) (JO L 390, 31.12.2004, p. 6).

    (4)  Recomandarea Consiliului din 22 mai 2017 privind Cadrul european al calificărilor pentru învățarea pe tot parcursul vieții și de abrogare a Recomandării Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind stabilirea Cadrului european al calificărilor pentru învățarea de-a lungul vieții (JO C 189, 15.6.2017, p. 15).

    (5)  Recomandarea Consiliului din 20 decembrie 2012 privind validarea învățării non-formale și informale (JO C 398, 22.12.2012, p. 1).

    (6)  Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului din 21 noiembrie 2008 privind o mai bună integrare a orientării de-a lungul vieții în strategiile de învățare de-a lungul vieții (JO C 319, 13.12.2008, p. 4).

    (7)  Regulamentul (UE) 2016/589 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2016 privind o rețea europeană de servicii de ocupare a forței de muncă (EURES), accesul lucrătorilor la servicii de mobilitate și integrarea mai bună a piețelor forței de muncă și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 492/2011 și (UE) nr. 1296/2013 (JO L 107, 22.4.2016, p. 1).

    (8)  Regulamentul (UE) nr. 1288/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a acțiunii „Erasmus +”: Programul Uniunii pentru educație, formare, tineret și sport și de abrogare a Deciziilor nr. 1719/2006/CE, nr. 1720/2006/CE și nr. 1298/2008/CE (JO L 347, 20.12.2013, p. 50).

    (9)  Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31).

    (10)  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).


    Top