Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R0904

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/904 al Consiliului din 29 mai 2017 privind punerea în aplicare a articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 de instituire a anumitor măsuri speciale împotriva persoanelor ale căror acțiuni încalcă embargoul asupra armelor impus Republicii Democratice Congo

    JO L 138I, 29.5.2017, p. 1–5 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2017/904/oj

    29.5.2017   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    LI 138/1


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/904 AL CONSILIULUI

    din 29 mai 2017

    privind punerea în aplicare a articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 de instituire a anumitor măsuri speciale împotriva persoanelor ale căror acțiuni încalcă embargoul asupra armelor impus Republicii Democratice Congo

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 al Consiliului din 18 iulie 2005 de instituire a anumitor măsuri speciale împotriva persoanelor ale căror acțiuni încalcă embargoul asupra armelor impus Republicii Democratice Congo (1), în special articolul 9 alineatul (2),

    având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

    întrucât:

    (1)

    La 18 iulie 2005, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1183/2005.

    (2)

    La 12 decembrie 2016, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2016/2230 (2), drept răspuns la obstrucționarea procesului electoral și la încălcările conexe ale drepturilor omului din Republica Democratică Congo (RDC). La 6 martie 2017, Consiliul a adoptat concluzii în care își exprimă profunda preocupare față de situația politică din RDC, provocată de blocajul în punerea în aplicare a acordului politic favorabil incluziunii din 31 decembrie 2016, precum și de situația în materie de securitate din mai multe regiuni ale țării, în care s-a remarcat o utilizare disproporționată a forței.

    (3)

    Dată fiind gravitatea situației din RDC, nouă persoane ar trebui să fie adăugate pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzută în anexa Ia la Regulamentul (CE) nr. 1183/2005.

    (3)

    Prin urmare, anexa Ia la Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 ar trebui modificată în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexa Ia la Regulamentul (CE) nr. 1183/2005 se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 29 mai 2017.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    C. CARDONA


    (1)  JO L 193, 23.7.2005, p. 1.

    (2)  Regulamentul (UE) 2016/2230 al Consiliului din 12 decembrie 2016 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1183/2005 de instituire a anumitor măsuri speciale împotriva persoanelor ale căror acțiuni încalcă embargoul asupra armelor impus Republicii Democratice Congo (JO L 336, 12.12.2016, p. 1).


    ANEXĂ

    Următoarele persoane se adaugă pe lista persoanelor și entităților prevăzută în anexa Ia la Regulamentul (CE) nr. 1183/2005:

    A.   Persoane

     

    Nume

    Informații de identificare

    Motivele desemnării

    Data includerii pe listă

    „8.

    Evariste Boshab, fost viceprim-ministru și ministru de interne și al securității

    alias Evariste Boshab Mabub Ma Bileng

    Data nașterii: 12.1.1956.

    Locul nașterii: Tete Kalamba (RDC).

    Pașaport diplomatic nr.: DP 0000003 (valabil de la: 21.12.2015 – expiră la: 20.12.2020).

    Viza Schengen a expirat la data de 5.1.2017.

    Cetățenia: RDC.

    În calitatea sa de viceprim-ministru și ministru de interne și al securității din decembrie 2014 până în decembrie 2016, Evariste Boshab a fost însărcinat în mod oficial cu serviciile de poliție și de securitate, precum și cu coordonarea activităților guvernatorilor de provincii. În această calitate, a fost responsabil de arestările unor activiști și unor membri ai opoziției, precum și de utilizarea disproporționată a forței, inclusiv în perioada septembrie 2016-decembrie 2016 ca reacție la demonstrațiile din Kinshasa, care a dus la rănirea și uciderea unui număr ridicat de civili de către serviciile de securitate. Evariste Boshab a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

    29.5.2017

    9.

    Gédéon Kyungu Mutanga

    Data nașterii: circa 1974, în provincia Tanganyika.

    Cetățenia: RDC.

    Având în vedere faptul că a fost liderul miliției Bakata Katanga în perioada 2011-2016, Gédéon Kyungu Mutanga a fost implicat în încălcări grave ale drepturilor omului și în crime de război precum execuții și atacuri împotriva civililor, în special în zonele rurale din regiunea Katanga.

    Gédéon Kyungu Mutanga este în prezent liderul unui grup armat implicat în abuzuri împotriva drepturilor omului în provincia Kasai și care sprijină forțele guvernamentale ce comit încălcări ale drepturilor omului. Gédéon Kyungu Mutanga a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie abuzuri grave împotriva drepturilor omului sau încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

    29.5.2017

    10.

    Alex Kande Mupompa, Guvernator al provinciei Kasai Central

    alias Alexandre Kande Mupomba; Kande-Mupompa.

    Data nașterii: 23.9.1950;

    Locul nașterii: Kananga (RDC).

    Pașaport RDC nr.: OP 0024910 (valabil de la: 21.3.2016 – expiră la: 20.3.2021);

    Adresa: Messidorlaan 217/25, 1180 Uccle, Belgium

    Naționalități: RDC și belgiană

    În calitatea de guvernator al provinciei Kasai Central, Alex Kande Mupompa este responsabil de utilizarea disproporționată a forței, de represiunea violentă și de execuțiile extrajudiciare comise de forțele de securitate și de PNC în provincia Kasai Central din 2016, inclusiv de presupusele execuții ilegale ale membrilor miliției Kamiuna Nsapu și ale civililor în Mwanza Lomba, Kasai Central, în februarie 2017.

    Alex Kande Mupompa a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

    29.5.2017

    11.

    Jean-Claude Kazembe Musonda, fost guvernator al provinciei Haut-Katanga

    Data nașterii: 17.5.1963;

    Locul nașterii: Kashobwe (RDC).

    Cetățenia: RDC.

    În calitatea de guvernator al provinciei Haut Katanga până în aprilie 2017, Jean-Claude Kazembe Musonda a fost responsabil de utilizarea disproporționată a forței și de actele de reprimare violentă comise de forțele de securitate și de PNC în provincia Haut Katanga, inclusiv în perioada 15-31 decembrie 2016, când 12 civili au fost uciși și 64 au fost răniți ca urmare a utilizării forței letale de către forțele de securitate, inclusiv de agenți ai PNC ca reacție la protestele din Lubumbashi.

    Jean-Claude Kazembe Musonda a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

    29.5.2017

    12.

    Lambert Mende, ministrul comunicațiilor și mass-mediei și purtător de cuvânt al guvernului

    alias Lambert Mende Omalanga

    Data nașterii: 11.2.1953.

    Locul nașterii: Okolo (RDC).

    Pașaport diplomatic nr. DB0001939 (eliberat la 4.5.2017, expiră la 3.5.2022).

    Cetățenia: RDC.

    În calitatea de ministru al comunicațiilor și mass-mediei începând cu 2008, Lambert Mende este responsabil de politica represivă practicată în domeniul mass-mediei în RDC, ceea ce încalcă dreptul la libertatea de exprimare și de informare și subminează adoptarea unei soluții pașnice și bazate pe consens în vederea organizării de alegeri în RDC. La 12 noiembrie 2016, acesta a adoptat un decret care limitează posibilitatea ca mass-media din străinătate să emită în RDC.

    În ciuda acordului politic încheiat la data de 31 decembrie 2016 între majoritatea prezidențială și partidele de opoziție, o serie de canale mass-media încă nu își reluaseră emisia în mai 2017.

    În calitatea sa de ministru al comunicațiilor și mass-mediei, Lambert Mende este prin urmare responsabil de sabotarea găsirii unei soluții pașnice și bazate pe consens în vederea organizării de alegeri în RDC, inclusiv prin acte de violență, de represiune sau de incitare la violență sau prin subminarea statului de drept.

    29.5.2017

    13.

    Muhindo Akili Mundos, Comandantul Brigăzii a 31-a a FARDC

    alias Charles Muhindo Akili Mundos; Charles Muhindo Akilimani Mundos.

    Data nașterii: 10.11.1972.

    Locul nașterii: Kirotse (RDC).

    Carte de identitate militară nr.: 1-72-96-80384-52.

    Cetățenia: RDC.

    Muhindo Akili Mundos a fost comandantul FARDC al operațiunii Sukola I, responsabil de operațiunile militare împotriva FDA în perioada august 2014 – iunie 2015. Acesta a recrutat și echipat foști luptători din grupări armate locale să participe la masacre și execuții extrajudiciare care au început în octombrie 2014.

    Muhindo Akili Mundos a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

    29.5.2017

    14.

    Generalul de brigadă Eric Ruhorimbere, comandant adjunct al celei de a 21-a regiuni militare (Mbuji-Mayi)

    alias Eric Ruhorimbere Ruhanga; Tango Two; Tango Deux.

    Data nașterii: 16.7.1969.

    Locul nașterii: Minembwe (RDC).

    Carte de identitate militară nr.: 1-69-09-51400-64.

    Cetățenia: RDC.

    În calitatea de comandant adjunct al celei de a 21-a regiuni militare începând cu 18 septembrie 2014, E. Ruhorimbere a fost responsabil de utilizarea disproporționată a forței și de execuțiile extrajudiciare comise de către forțele FARDC, în special împotriva miliției Nsapu și a femeilor și copiilor.

    Eric Ruhorimbere a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

    29.5.2017

    15.

    Ramazani Shadari, viceprim-ministru și ministru de interne și al securității

    alias Emmanuel Ramazani Shadari Mulanda; Shadary.

    Data nașterii: 29.11.1960.

    Locul nașterii: Kasongo (RDC).

    Cetățenia: RDC

    În calitatea de viceprim-ministru și ministru de interne și al securității din 20 decembrie 2016, Ramazani Shadari răspunde în mod oficial de serviciile de poliție și de securitate, precum și de coordonarea activităților guvernatorilor de provincii. În această calitate, este responsabil de recentele arestări ale unor activiști și membri ai opoziției, precum și de utilizarea disproporționată a forței odată cu numirea sa, de exemplu de reprimarea violentă a membrilor mișcării Bundu Dia Kongo (BDK) în provincia Kongo Central, de actele de reprimare de la Kinshasa din perioada ianuarie-februarie 2017, precum și de utilizarea disproporționată a forței și de actele de reprimare violentă din provincia Kasai.

    În această calitate, Ramazani Shadari a fost prin urmare implicat în planificarea, conducerea sau comiterea de acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

    29.5.2017

    16.

    Kalev Mutondo, șef (formal: administrator general) al Serviciului Național de Informații (ANR)

    alias Kalev Katanga Mutondo, Kalev Motono, Kalev Mutundo, Kalev Mutoid, Kalev Mutombo, Kalev Mutond, Kalev Mutondo Katanga, Kalev Mutund.

    Data nașterii: 3.3.1957.

    Pașaport nr.: DB0004470 (eliberat la: 8 iunie 2012, expiră la: 7 iunie 2017).

    În calitatea sa îndelungată de șef al Serviciului Național de Informații (ANR), dl Mutondo este implicat în arestarea și detenția arbitrară și în aplicarea de rele tratamente membrilor opoziției, activiștilor și altor persoane din rândul societății civile, fiind de asemenea responsabil de aceste fapte. Prin urmare, a subminat statul de drept și a sabotat găsirea unei soluții pașnice și bazate pe consens în vederea organizării de alegeri în RDC, planificând și înfăptuind de asemenea acte care constituie încălcări grave ale drepturilor omului în RDC.

    29.5.2017”


    Top