Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32015R2351

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2351 al Comisiei din 14 decembrie 2015 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

    JO L 331, 17.12.2015, p. 3–6 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2015/2351/oj

    17.12.2015   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 331/3


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/2351 AL COMISIEI

    din 14 decembrie 2015

    privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

    întrucât:

    (1)

    Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

    (2)

    Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

    (3)

    În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana (2), pe baza motivelor care figurează în coloana (3) a tabelului menționat.

    (4)

    Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (2), a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă ar trebui să fie de trei luni.

    (5)

    Comitetul Codului vamal nu a emis un aviz în termenul stabilit de președinte,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana (2) a tabelului menționat.

    Articolul 2

    Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

    Articolul 3

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 14 decembrie 2015.

    Pentru Comisie,

    pentru președinte

    Heinz ZOUREK

    Director general pentru impozitare și uniune vamală


    (1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

    (2)  Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (JO L 302, 19.10.1992, p. 1).


    ANEXĂ

    Descrierea mărfurilor

    Clasificare (Cod NC)

    Motive

    (1)

    (2)

    (3)

    Un set de grădinărit prezentat într-un ambalaj din material plastic, compus din următoarele articole:

     

    Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate (RGI).

    Articolele nu pot fi considerate drept mărfuri prezentate în seturi condiționate pentru vânzarea cu amănuntul în sensul regulii generale 3 litera (b), deoarece nu toate sunt prezentate împreună pentru a răspunde unei nevoi specifice sau pentru desfășurarea unei activități specifice.

    Geanta nu este utilizată pentru grădinărit, ci pentru a conține alte articole. Aceasta poate fi utilizată, de asemenea, independent de activitățile de grădinărit.

    Creionul nu este un instrument de grădinărit și poate fi utilizat și în alte condiții.

    În cazul în care unul sau mai multe dintre articolele unui „set” nu răspund acelorași nevoi specifice sau nu sunt concepute pentru efectuarea aceleiași activități specifice, fiecare articol trebuie clasificat separat [a se vedea, de asemenea, liniile directoare privind clasificarea în Nomenclatura combinată a mărfurilor prezentate în seturi condiționate pentru vânzarea cu amănuntul, partea B (II) (2)].

    Articolele individuale, astfel cum se menționează la descrierea mărfurilor, se clasifică după cum urmează:

    (a)

    Clasificarea se stabilește în conformitate cu textul codurilor NC 4202, 4202 22 și 4202 22 90.

    Aceasta trebuie clasificată drept geantă cu suprafața exterioară din material textil, la codul NC 4202 22 90.

    (b)

    Clasificarea se stabilește în conformitate cu textul codului NC 6216 00 00.

    Materialul textil țesut este considerat a fi materialul din care sunt fabricate mănușile. Prin urmare, sunt clasificate ca mănuși la codul NC 6216 00 00.

    (c)

    Clasificarea se stabilește în conformitate cu textul codurilor NC 8201 și 8201 50 00.

    Acestea sunt clasificate ca foarfece de grădinar la codul NC 8201 50 00.

    (d)

    Clasificarea se stabilește în conformitate cu textul codurilor NC 8201 și 8201 10 00.

    Acesta este clasificat ca hârleț la codul NC 8201 10 00.

    (e)

    Clasificarea se stabilește în conformitate cu textul codurilor NC 3926, 3926 90 și 3926 90 97.

    Acestea sunt clasificate ca alte articole din materiale plastice la codul NC 3926 90 97.

    (f)

    Clasificarea se stabilește în conformitate cu textul codurilor NC 9609, 9609 10 și 9609 10 10.

    Acesta este clasificat drept creion cu mină de grafit la codul NC 9609 10 10.

    (a)

    o geantă, confecționată din material textil țesut, cu o suprafață exterioară din materiale textile cu 1 buzunar interior mare și 4 buzunare exterioare mai mici;

    4202 22 90

    (b)

    o pereche de mănuși în principal din material textil țesut, acoperite cu o peliculă subțire din material plastic alveolar pe partea cu palma;

    6216 00 00

    (c)

    o pereche de foarfece de grădinar din metal obișnuit;

    8201 50 00

    (d)

    un hârleț de grădinărit din metal;

    8201 10 00

    (e)

    12 batoane de plastic pentru marcat;

    3926 90 97

    (f)

    un creion cu mină de grafit.

    9609 10 10

    Articolele din set sunt ambalate individual, în ambalaje protectoare din material plastic.

    Materialul țesut al genții are același model (case, flori, copaci) ca acela al mănușilor.

    A se vedea imaginea (1).

     

    Image

    (1)  Imaginea are un caracter strict informativ.

    (2)  JO C 105, 11.4.2013, p. 1.


    Top