15.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 269/93

(1)

Prin scrisoarea din 30 aprilie 2009, prefectul din Pireu a înaintat Comisiei o plângere, afirmând că statul elen ar fi acordat ajutor de stat ilegal noului concesionar al unei părți din portul Pireu, întreprinderea Piraeus Container Terminal S.A. (denumită în continuare „PCT”), o filială cu destinație specială a întreprinderii Cosco Pacific Limited (denumită în continuare „Cosco”). Presupusul ajutor a fost acordat sub forma unor scutiri fiscale și a unor dispoziții favorabile inserate în contractul de concesiune încheiat în urma unei proceduri de licitație.

(2)

La 7 mai 2009, Federația lucrătorilor portuari din Grecia a trimis o scrisoare (2) prin care informa Comisia cu privire la presupusele avantaje fiscale pe care statul elen le-a acordat întreprinderii PCT. Prin scrisoarea din 31 august 2009, Federația lucrătorilor portuari din Grecia a confirmat că scrisoarea sa inițială ar trebui să fie considerată o plângere și a susținut că ajutorul a fost acordat sub forma unor avantaje de natură fiscală, dar și sub formă de dispoziții favorabile inserate în contractul de concesiune.

(3)

Prin scrisoarea din 23 septembrie 2009 (3), Consiliul internațional al docherilor a depus o plângere cuprinzând o descriere detaliată a măsurilor despre care se afirmă că ar constitui ajutor de stat.

(4)

Prin scrisoarea din 14 octombrie 2009, Comisia a solicitat Greciei informații cu privire la presupusele măsuri de ajutor de stat. Prin scrisoarea din 12 noiembrie 2009, autoritățile elene au solicitat o prelungire a termenului de răspuns, solicitare acceptată de Comisie prin scrisoarea acesteia din 18 noiembrie 2009. La 3 februarie 2010, Comisia a trimis autorităților elene o scrisoare prin care a reamintit solicitarea făcută, iar autoritățile elene au răspuns cererii de informații la 23 februarie 2010.

(5)

La 5 mai 2010, serviciile Comisiei s-au întâlnit cu reprezentanții autorităților elene pentru a discuta clarificări suplimentare.

(6)

Comisia a solicitat autorităților elene informații suplimentare prin scrisoarea din 27 octombrie 2010. Autoritățile elene au solicitat o prelungire a termenului prin scrisoarea din 18 noiembrie 2011, solicitare acceptată de Comisie prin scrisoarea din 2 decembrie 2011. Autoritățile elene au răspuns cererii de informații la 8 februarie 2011.

(7)

Prin scrisoarea din 11 iulie 2012 (4), Comisia a informat Grecia că a decis că diferențele existente între acordul de concesiune și anunțul de participare, precum și măsura fiscală legată de scutirea de la plata impozitului pe profit pentru bunurile, lucrările și serviciile furnizate către PCT în afara Greciei nu constituie ajutor de stat. De asemenea, Comisia a decis să inițieze procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în privința tuturor celorlalte presupuse măsuri de ajutor de stat.

(8)

Decizia Comisiei de a iniția procedura a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 5 octombrie 2012 (5). Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsurile în cauză.

(9)

Comisia a primit observații de la beneficiar la 5 noiembrie 2012. Observațiile respective au fost transmise Greciei la 14 ianuarie 2013, acordându-i-se posibilitatea de a reacționa. Grecia a prezentat comentarii și informații suplimentare prin scrisorile din 2 noiembrie 2012, 27 martie 2013 și 10 iulie 2013. La 13 septembrie 2013, a avut loc o reuniune între serviciile Comisiei și autoritățile elene însoțite de beneficiar. La 23 octombrie 2013, autoritățile elene au transmis informații suplimentare. La 17 ianuarie 2014, Comisia a trimis o scrisoare prin care a reamintit cererea de informații care lipseau în continuare. Autoritățile elene au răspuns la 4 februarie 2014, iar la 10 februarie 2014 a avut loc o altă reuniune. În urma reuniunii respective, autoritățile elene au furnizat informații suplimentare la 10 martie 2014, iar la 12 martie 2014 a avut loc o altă reuniune. În urma reuniunii respective, autoritățile elene au transmis informații suplimentare la 31 martie 2014, 16 aprilie 2014 și 28 aprilie 2014. La 19 mai 2014 și 8 decembrie 2014, au avut loc reuniuni suplimentare cu autoritățile elene și cu beneficiarul.

(10)

Portul Pireu este împărțit în două zone: portul comercial și portul pentru pasageri. Portul comercial cuprinde 3 terminale: terminalul de containere, terminalul de marfă și terminalul pentru automobile.

(11)

Terminalul de containere are două cheiuri. Autoritatea Portului Pireu (denumită în continuare „APP”) a decis să extindă infrastructura terminalului de containere prin extinderea cheiului nr. 1, modernizarea echipamentelor la cheiul nr. 2 și construcția cheiului nr. 3.

(12)

Întreprinderea Autoritatea Portului Pireu S.A. a fost instituită prin Legea nr. 2688/1999, prin transformarea unui organism de drept public, Autoritatea Portului Pireu, creat în 1930, într-o societate de utilități publice.

(13)

La 13 februarie 2002 a fost semnat un acord de concesiune cu durata de 40 de ani între statul elen și APP. Acordul a fost ratificat prin Legea nr. 3654/2008. Conform acordului, APP are dreptul exclusiv de utilizare și exploatare a terenurilor, construcțiilor și infrastructurii din zona terenurilor portuare din portul Pireu (6). În special, acordul de concesiune prevede dreptul APP de a subcontracta exploatarea unei părți din port către un terț contra cost (7).

(14)

Cu scopul de a concesiona cheiurile nr. 2 și nr. 3, APP a organizat o licitație publică la nivel european (8) pentru servicii de administrare portuară. În cadrul licitației, APP a primit două oferte, din partea Cosco și a unui consorțiu de întreprinderi constituit din Hutchinson Port Holdings L.T.D., Hutchinson Ports Investments S.A.R.L., Alapis Joint Stock Company S.A. și Lyd S.A.

(15)

Cererea de oferte prevedea proceduri de recurs. Cu toate acestea, niciunul dintre participanți nu a transmis autorităților judiciare un recurs privind procedura de licitație sau rezultatul final. În plus, procedura și proiectul de acord au fost verificate și aprobate de Curtea de Conturi a Greciei.

(16)

În noiembrie 2008, APP a semnat cu PCT unui acord de concesiune prin care APP a cedat PCT exploatarea și utilizarea exclusivă a așa-numitului „nou terminal de containere (NTC)”, alcătuit din cheiul nr. 2 existent, care urmează să fie modernizat, cheiul nr. 3, care urmează să fie construit, și zona adiacentă acestuia, precum și utilizarea zonei marine adiacente pentru manevre de acostare permițând amararea în condiții de siguranță și întreținerea navelor.

(17)

Conform acordului de concesiune, PCT are obligația să modernizeze cheiul nr. 2 existent, să construiască cheiul nr. 3 și să furnizeze întreaga gamă de servicii portuare legate de operarea terminalului de containere. De asemenea, concesionarul va finanța în întregime, pe cheltuiala sa, toate lucrările de modernizare la cheiul nr. 2, precum și construirea și operarea cheiului nr. 3. Prin urmare, licitația, precum și acordul de concesiune prevăd că, pentru investițiile sale, concesionarul nu va mai primi fonduri publice.

(18)

De asemenea, se prevede că respectivul concesionar își asumă toate riscurile (comerciale) în ceea ce privește lucrările de modernizare și construirea infrastructurii necesare. Acesta își asumă, de asemenea, o serie de obligații în ceea ce privește asigurarea unei capacități garantate a noului terminal de containere.

(19)

Acordul de concesiune dintre APP și PCT a fost ratificat prin Legea nr. 3755/2009 (denumită în continuare „legea”). Articolul 1 din lege integrează acordul de concesiune, astfel cum a fost semnat, în timp ce articolul 2 stabilește anumite scutiri fiscale, iar articolul 3 prevede posibilitatea ca investițiile PCT aferente contractului de concesiune să beneficieze de un regim specific de protecție a investițiilor străine, prevăzut în Decretul-lege nr. 2687/1953.

(20)

În decizia sa din 11 iulie 2012 (9), Comisia a hotărât că diferențele existente între acordul de concesiune și anunțul de participare, precum și două măsuri cu caracter fiscal (10) nu constituie ajutor de stat. În aceeași decizie, Comisia și-a exprimat îndoielile și a inițiat procedura oficială de investigare în ceea ce privește alte presupuse măsuri de ajutor de stat:

(21)

În special, Comisia a considerat că măsurile în cauză conferă un avantaj selectiv întreprinderii PCT, întrucât acestea constituie o derogare de la normele de impozitare aplicabile în mod normal care nu poate fi justificată de considerentele de politică economică invocate de autoritățile elene. În special, Comisia consideră că obiectivul de a încuraja investițiile în mari proiecte de infrastructură reprezintă un considerent de politică economică care este extrinsec sistemului fiscal în cauză și nu poate justifica un tratament diferențiat în favoarea PCT.

(22)

De asemenea, Comisia a considerat că faptul că unele dintre scutirile fiscale acordate sau alte scutiri similare au fost incluse în contracte de achiziții publice anterioare cu privire la care Comisia a adoptat decizii pozitive nu este relevant pentru a demonstra că măsurile în cauză sunt justificate de logica sistemului fiscal elen.

(23)

În plus, Comisia și-a exprimat îndoielile în ceea ce privește compatibilitatea măsurilor în cauză cu articolul 107 alineatul (3) litera (a) și articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, susținută de autoritățile elene. În special, Comisia și-a exprimat îndoielile cu privire la aplicarea articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE, întrucât condițiile de compatibilitate din articolul menționat au fost dezvoltate de Comisie în Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013, iar autoritățile elene nu au furnizat niciun argument relevant în ceea ce privește conformitatea măsurilor cu condițiile prevăzute de respectivele linii directoare. În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 107 alineatul (3) litera (c), Comisia și-a exprimat îndoiala în ceea ce privește necesitatea și proporționalitatea măsurilor în cauză.

(24)

Grecia și beneficiarul au prezentat observații comune în cazul de față. Comisia nu a primit observații din partea altor terți după inițierea procedurii oficiale de investigare.

(25)

Autoritățile elene și PCT susțin că o derogare de la o normă de impozitare general aplicabilă nu conferă în mod necesar un avantaj care este selectiv și că nu se face diferența de către Comisie între existența selectivității și existența unui avantaj. Astfel, chiar și atunci când este identificată o măsură selectivă, nu se poate considera că aceasta conferă în mod automat un avantaj și invers. Aplicarea aceleiași norme generale unor situații diferite ar putea da naștere unei discriminări sau unui dezavantaj pentru anumite persoane care fac obiectul normei respective. Derogarea poate avea drept obiectiv asigurarea faptului că situații diferite din punct de vedere obiectiv sunt tratate în mod diferit și, prin urmare, nu apar nici situații de discriminare, nici dezavantaje accidentale.

(26)

De asemenea, acestea susțin că, la fel ca întreprinderile cărora li s-a încredințat prestarea de servicii de interes economic general, întreprinderile cărora le-au fost încredințate concesiuni pe termen lung pentru crearea și funcționarea infrastructurii publice prin fonduri private își asumă obligații contractuale de a investi sume considerabile de bani pentru infrastructuri care vor fi restituite statului la sfârșitul perioadei de concesiune. Prin urmare, măsurile fiscale în cauză sunt menite să compenseze „dezavantajele structurale” pe care le suportă întreprinderile respective. În acest scop, autoritățile elene fac referire la hotărârea Combus (19), în care Tribunalul a afirmat că eliminarea unui „dezavantaj structural” nu echivalează cu acordarea unui „avantaj” în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE.

(27)

Potrivit autorităților elene și întreprinderii PCT, sistemul de referință corect este regimul general aplicat pentru proiectele de infrastructură publică din Grecia, inclusiv parteneriatele public-privat. Regimul respectiv se aplică tuturor întreprinderilor implicate în proiecte mari de infrastructură și parteneriatelor public-privat, fără a face diferențe între acestea. Dispozițiile de natură fiscală din Legea nr. 3755/2009 reprezintă aplicarea individuală a acestui regim general.

(28)

Întrucât proiectele în cauză au caracteristici speciale (20) care le diferențiază de alte proiecte, întreprinderile responsabile pentru proiectele de infrastructură publică se află în mod obiectiv într-o situație de fapt și de drept diferită în comparație cu alte întreprinderi care își desfășoară activitatea în alte tipuri de domenii. Prin urmare, normele de impozitare general aplicabile nu pot fi considerate drept un „sistem de referință” valabil. Sistemul de referință corect este cel care a luat în considerare caracteristicile specifice, recunoscute, de asemenea, de legislația UE (21), care necesită un tratament special (22).

(29)

Prin urmare, mecanismul instituit de Grecia pentru a asigura tratarea corespunzătoare a caracteristicilor specifice ale proiectelor de infrastructură publică, prin care acestea se disting de alte activități, constă în introducerea anumitor dispoziții fiscale de clarificare a normelor aplicabile în anumite domenii de impozitare, a căror aplicare: (i) ar putea, în caz contrar, să conducă la o discriminare a proiectelor de infrastructură publică; (ii) se caracterizează printr-o lipsă de claritate și de coerență cu principiile generale ale sistemului fiscal; sau (iii) este compensată de cerința obligatorie menționată mai sus în ceea ce privește asigurarea celei mai eficiente utilizări/alocări a resurselor publice.

(30)

De asemenea, autoritățile elene și PCT indică faptul că tehnica legislativă utilizată pentru introducerea unei măsuri fiscale nu determină caracterul general al măsurii. Făcând trimitere la hotărârea în cauza Gibraltar (23), acestea susțin că introducerea de către un stat membru a unei derogări de la normele general aplicabile nu conduce în mod automat la selectivitate și la un avantaj. Simpla aplicare a unei abordări „bazate pe derogări” ar fi o metodologie formalistă care ar fi ușor de eludat.

(31)

Autoritățile elene și PCT susțin că, având în vedere jurisprudența Adria-Wien, obiectivul măsurii, din perspectiva căruia trebuie evaluate dispozițiile în favoarea PCT, constă în promovarea punerii în aplicare cu succes a proiectelor de infrastructură publică. Acestea resping aprecierea Comisiei din decizia de inițiere în ceea ce privește „lipsa de relevanță” și „lipsa de validitate” a unui astfel de obiectiv.

(32)

De asemenea, acestea se referă la obiectivul urmărit de taxele de mediu pentru a susține că din constatarea Comisiei din decizia de inițiere a procedurii reiese că orice măsuri fiscale cu un obiectiv specific altul decât colectarea veniturilor fiscale nu ar putea fi justificate în niciun caz de natura sistemului fiscal general. Statele membre sunt libere, în limitele conformității cu legislația UE, să urmărească politica pe care o consideră adecvată, prin intermediul sistemelor lor fiscale.

(33)

În plus, acestea susțin că s-a concluzionat în mod greșit de către Comisie că obiectivul menționat al sistemului fiscal este „lipsit de relevanță” (24), întrucât în cauza Azore (25) Curtea nu a afirmat că obiectivul este fără importanță. În cadrul analizei selectivității, scopul nu este să se determine dacă „obiectivul” măsurii supuse examinării este „în sine”„valabil” sau „relevant”. „Obiectivul” măsurii este „baza” pe care se poate efectua comparația dintre „situația de fapt și de drept” a întreprinderilor.

(34)

În sfârșit, acestea susțin că nu s-a explicat de către Comisie motivul pentru care „obiectivul” politicii este „lipsit de validitate” sau „lipsit de relevanță” pentru scopurile evaluării selectivității. În acest scop, acestea se referă la hotărârile în cauzele Adria-Wien (26), Regione Sardegna (27) și British Aggregates (28), susținând că Tribunalul nu s-a pronunțat împotriva obiectivelor respective, ci doar a evaluat dacă măsurile în cauză erau selective.

(35)

Autoritățile elene și PCT susțin că, având în vedere obiectivul punerii în aplicare cu succes a proiectelor de infrastructură publică, PCT și celelalte întreprinderi care se angajează în realizarea de proiecte mari de infrastructură se află într-o situație de fapt și de drept diferită în comparație cu alte întreprinderi. Pe această bază, acestea susțin că, în decizia de inițiere a procedurii, Comisia a ignorat circumstanțele/caracteristicile specifice ale proiectelor în cauză. Tratamentul fiscal rezervat întreprinderii PCT și altor întreprinderi într-o situație comparabilă nu poate conferi un avantaj competitiv față de alte întreprinderi care nu beneficiază de un astfel de tratament, întrucât cele două tipuri de întreprinderi nu intră în concurență în ceea ce privește executarea proiectelor de infrastructură publică în cauză.

(36)

Toate întreprinderile care pun în aplicare astfel de proiecte fac obiectul regimului respectiv în aceeași măsură, fără ca vreuna să poată fi exclusă, și nu există limite stabilite în ceea ce privește regiunea sau sectorul de aplicare, bugetul sau termenele. Prin urmare, nu există o selectivitate de facto.

(37)

În plus, autoritățile elene nu au reținut nicio putere discreționară în ceea ce privește modul de aplicare a dispozițiilor fiscale în cauză, care au fost introduse în mod sistematic în toate proiectele de infrastructură publică timp de mai mulți ani.

(38)

Autoritățile elene și PCT susțin că dispozițiile fiscale în cauză și regimul din care fac parte acestea sunt în concordanță cu principiile de bază sau orientative care reglementează normele fiscale aplicabile în Grecia, întrucât acestea (a) sunt destinate să urmărească un obiectiv de politică publică în conformitate cu principiile de bază ale sistemului fiscal general, în special principiul proporționalității, economia și obiectivul de creștere a veniturilor al sistemului fiscal și al politicilor-cheie ale Greciei în ceea ce privește crearea de infrastructuri publice, (b) au ca obiectiv să asigure că situații diferite din punct de vedere obiectiv sunt tratate în mod diferit, aplicând astfel principiile egalității și proporționalității și asigurând faptul că rezultatele urmărite de sistemul fiscal nu sunt denaturate, (c) sunt aplicate pe baza unor criterii obiective, (d) sunt concepute în mod expres ca un mecanism legislativ de abordare a principalelor preocupări de natură financiară survenite în punerea în aplicare a proiectelor de infrastructură publică, care riscă să pună în pericol participarea sectorului privat (29).

(39)

În același timp, prin asigurarea certitudinii juridice prin intermediul dispozițiilor respective și, prin urmare, prin garantarea capacității contribuabilului de a plăti impozite, se promovează investițiile sectorului privat în infrastructurile publice și, în consecință, extinderea bazei de impozitare și colectarea mai multor venituri fiscale. Astfel, măsurile în cauză se justifică prin logica sistemului.

(40)

Autoritățile elene și PCT susțin că s-a omis identificarea de către Comisie a serviciilor și a piețelor geografice care sunt relevante pentru evaluarea concurențială, nu s-au examinat condițiile de concurență pe piețele relevante și nu s-a dovedit că porturile UE concurente menționate în decizia de inițiere a procedurii sunt concurenți existenți sau potențiali ai portului Pireu și ai întreprinderii PCT.

(41)

În continuare, acestea susțin că s-a omis examinarea de către Comisie a pieței relevante pe care operează terminalul de containere al întreprinderii PCT, precum și a condițiilor concurențiale de pe piața relevantă. Examinarea respectivă ar demonstra că dispozițiile fiscale în cauză nu au un efect negativ asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale în UE.

(42)

Cu privire la condițiile concurențiale de pe piață, acestea susțin că, pe baza hotărârii în cauza WAM (30), simplul fapt că există marfă containerizată care face obiectul schimburilor comerciale între statele membre ale UE și că există diferite porturi care concurează pentru furnizarea serviciilor instalației portuare de containere nu înseamnă în mod automat că orice ajutor acordat unui operator portuar îndeplinește criteriul privind afectarea schimburilor comerciale și/sau denaturarea concurenței prevăzut la articolul 107 alineatul (1) din TFUE. Prin urmare, acestea susțin că nu a fost analizat de către Comisie efectul dispozițiilor fiscale în cauză asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale pe piețele relevante.

(43)

Întreprinderea PCT a furnizat observații mai detaliate în ceea ce privește raționamentul de mai sus.

(44)

În ceea ce privește definiția pieței relevante, PCT se referă la decizii ale Comisiei în domeniul concentrărilor economice (31) pentru a susține că există două piețe relevante diferite pentru serviciile portuare de terminal pentru containere: traficul cu hinterlandul și traficul de transbordare.

(45)

De asemenea, PCT susține că, în ceea ce privește traficul cu hinterlandul, în decizia sa de inițiere a procedurii Comisia pare să considere că domeniul de aplicare geografic al pieței cuprinde „Grecia și estul Mării Mediterane”, fără a explica motivul pentru care definește piața în mod diferit față de Comisia elenă pentru concurență, care a statuat că domeniul de aplicare geografic al pieței pentru serviciile de arimare în ceea ce privește traficul cu hinterlandul se limitează la Grecia Centrală și de Sud (32).

(46)

De asemenea, PCT susține că, din perspectiva cererii și a ofertei, partea centrală și de sud a Greciei constituie o piață geografică care este distinctă de partea de nord a Greciei, din cauza: a) capacității terminalului portuar de containere al PCT de a gestiona un volum de trafic mult mai mare decât portul Salonic și decât orice alt port din Grecia, în condiții mai competitive, având în vedere capacitatea tehnică mai mare, (b) unei mai mari concentrări a industriei, a comerțului și a populației în principal în zona extinsă a Atenei și, în general, în zona centrală/sudică a țării, c) topografiei Greciei, care determină un cost suplimentar de transport al traficului de containere între portul Salonic din nordul Greciei și partea centrală și de sud a țării și invers.

(47)

În ceea ce privește serviciile de transbordare containerizată, PCT se referă la deciziile Comisiei în cazurile Maersk/ECT și Hutchinson/Evergreen, în care Comisia a identificat ca piață geografică relevantă pentru serviciile de transbordare containerizată estul Mării Mediterane și zona Mării Negre. Aceasta consideră, de asemenea, că în decizia de inițiere a procedurii Comisia stabilește că domeniul de aplicare geografic al pieței include „Grecia și estul Mediteranei”.

(48)

În ceea ce privește traficul de transbordare, PCT susține că terminalul său de containere nu concurează cu porturile UE în ceea ce privește furnizarea de servicii de arimare pentru traficul de transbordare containerizată de adâncime din estul Mediteranei, cu excepția terminalului de containere de la cheiul nr. 1 al APP. De asemenea, PCT susține că nu s-au explicat motivele pentru care Comisia consideră că pe această piață există diverse porturi în statele membre ale UE (33) care concurează cu terminalul portuar de containere al întreprinderii PCT. În opinia PCT, afirmația Comisiei potrivit căreia „… portul Salonic, portul Constanța din România, portul Koper din Slovenia și o serie de porturi din Italia pot fi considerate concurenți direcți” contrazice constatările Comisiei din cazul C 21/2009 (34). Porturile din Italia și portul Koper din Slovenia nu sunt situate în segmentul de piață din estul Mediteranei pe care Comisia l-a identificat, potrivit PCT ci, mai degrabă, în cel din centrul Mediteranei. În plus, traficul de transbordare destinat hinterlandului acoperit de porturile respective („zona deservită”) nu este procesat în prezent prin intermediul portului Pireu (35).

(49)

Din perspectiva ofertei, PCT susține că porturile menționate ar putea fi considerate, într-o anumită măsură, ca substitute pentru terminalul portuar de containere al întreprinderii PCT, întrucât acestea ar putea deservi unele tipuri de navă-container pe care terminalul de containere PCT le putea deservi, dar nu toate, întrucât porturile respective au o adâncime marină mai mică și macarale cu o capacitate de ridicare mai scăzută (36). Din perspectiva cererii, porturile respective nu pot fi considerate ca substitute ale portului Pireu, întrucât: (a) Pireu oferă cea mai scurtă și mai ieftină (37) deviere de la axa Suez/Gibraltar, care reprezintă principala linie maritimă de transport containerizat de adâncime în Marea Mediterană (38); (b) Pireu oferă cele mai mici prețuri pentru hidrocarburi utilizate pentru propulsia navei la nivel mondial; (c) portul Constanța, în special, ar implica costuri suplimentare pentru piloți în Bosfor și Dardanele.

(50)

Având în vedere cele de mai sus, PCT susține că porturile menționate în decizia de inițiere a procedurii nu pot fi considerate ca substitute reale sau potențiale pentru terminalul portuar de containere PCT în ceea ce privește furnizarea de servicii de arimare pentru traficul de transbordare în estul Mediteranei.

(51)

În plus, PCT se referă la decizia Comisiei legată de investiții în portul Pireu, în care Comisia a considerat ca nesemnificativă concurența dintre anumite porturi și portul Pireu (39). De asemenea, PCT susține că s-a omis analizarea de către Comisie a efectului dispozițiilor fiscale asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale pe piețele relevante. Evaluarea acestui efect ar necesita, de asemenea, o examinare a sistemelor fiscale echivalente care se aplică pe piețele relevante, întrucât alte porturi pot beneficia de dispoziții fiscale similare sau echivalente.

(52)

De asemenea, PCT susține că se confruntă cu concurență pe piețele în cauză numai din partea APP, care operează terminalul de containere de la cheiul nr. 1 din portul Pireu. Cu toate acestea, în ceea ce privește APP, Comisia a recunoscut că respectiva concesiune acordată întreprinderii PCT va crește concurența în domeniul serviciilor de arimare pentru transportul containerizat din portul Pireu (40).

(53)

În ceea ce privește concurenții potențiali care ar putea rezulta din privatizarea APP și a altor porturi elene, PCT susține că operatorii porturilor din Grecia cărora nu le este încredințată o concesiune similară nu se află într-o situație similară, prin urmare, din dispozițiile fiscale în cauză nu decurge niciun avantaj concurențial și nicio denaturare a concurenței.

(54)

De asemenea, PCT susține că nu s-a prezentat de către Comisie nicio dovadă că alți operatorii portuari ar fi interesați să realizeze o investiție majoră pentru a crea un terminal portuar important de containere în Grecia. Potrivit PCT, este foarte puțin probabil să apară o astfel de concurență, întrucât niciun alt port existent în Grecia nu ar prezenta toate caracteristicile portului Pireu (41).

(55)

În sfârșit, în ceea ce privește concurența din partea APP, PCT susține că opinia Comisiei este inexactă, întrucât PCT deja se confruntă cu concurență din partea terminalului de containere de la cheiul nr. 1 al întreprinderii APP, iar efectul concesiunii este deschiderea pieței spre concurență și nu o denaturare a concurenței. În acest sens, PCT susține, de asemenea, că APP beneficiază de anumite dispoziții legislative de natură fiscală, în contextul cărora adoptarea unora dintre dispozițiile fiscale care fac obiectul examinării a fost considerată un mecanism necesar pentru a asigura faptul că întreprinderea PCT nu a fost plasată într-o situație de dezavantaj concurențial.

(56)

Autoritățile elene și PCT indică faptul că dispoziții similare celor prevăzute la articolele 2 și 3 din lege au fost incluse în legile elene care ratificau mai multe proiecte individuale de infrastructură publică, precum și în Legea nr. 3389/2005 privind parteneriatele public-privat. Întrucât Comisia a examinat legile respective în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE și a decis că acestea nu au implicat ajutor de stat, o concluzie conform căreia dispozițiile fiscale în favoarea PCT constituie o măsură selectivă și conferă un avantaj necuvenit care intră în domeniul de aplicare a articolului 107 alineatul (1) din TFUE ar pune în pericol securitatea juridică și ar fi contrară practicii Comisiei și declarațiilor sale anterioare cu privire la aplicarea unor astfel de dispoziții la proiectele de infrastructură publică din Grecia.

(57)

În ceea ce privește cazul Aeroportul internațional din Atena (43), în care Comisia a considerat conforme dispozițiile fiscale aplicate cu privire la serviciile aeroportuare care nu era liberalizate la momentul respectiv, autoritățile elene și PCT susțin că aceeași concluzie poate fi trasă și pentru serviciile de infrastructură portuară în cazul de față. În plus, autoritățile elene își mențin argumentul potrivit căruia Comisia a examinat dispozițiile menționate în cazul menționat.

(58)

În ceea ce privește cazul Șoseaua de centură a orașului Atena (44) și cazul Podul de autostradă Rio Antirrio, în opinia autorităților elene și a întreprinderii PCT, Comisia a examinat cu atenție contribuțiile financiare ale sectorului public și privat la costurile proiectului, precum și dispozițiile fiscale în cauză. Ca urmare, Comisia a concluzionat în cazurile respective că valoarea contribuției sectorului public (sub formă de subvenții și garanții de stat) a fost stabilită la „prețul pieței” (și anume, suma cea mai mică a contribuției necesare din partea sectorului public) prin intermediul unei licitații deschise, nediscriminatorii și competitive. În decizia în cazul Șoseaua de centură a orașului Atena, Comisia a concluzionat că dispozițiile fiscale constituiau o clarificare a regimului fiscal aplicabil, absența acestora riscând să pună în pericol succesul proiectului, și nu le-a considerat ca făcând parte din remunerația concesionarului. Orice valoare financiară care ar putea fi asociată cu aplicarea dispozițiilor fiscale adoptate nu a putut fi considerată ca făcând parte din contribuția sectorului public, întrucât aceasta putea fi stabilită cu exactitate numai după expirarea perioadei de concesiune. Dispozițiile respective au constituit doar clarificări necesare astfel încât investitorii privați să nu fie descurajați, în special în ceea ce privește acest tip de proiecte de construcții neviabile, cu grad înalt de risc. Prin urmare, întreprinderea PCT nu poate fi diferențiată de concesionarii din cazurile menționate, întrucât dispozițiile în cauză au fost în toate situațiile o „clarificare” și nu o „remunerație”, astfel cum a susținut Comisia în decizia sa de inițiere a procedurii.

(59)

De asemenea, jurisprudența (45) pe care Comisia o menționează în decizia sa de inițiere a procedurii, cu privire la faptul că tăcerea Comisiei în legătură cu anumite măsuri nu înseamnă că acestea au fost aprobate (46), nu poate fi aplicată în cazuri notificate precum cele invocate de autoritățile elene și PCT.

(60)

Cu privire la deciziile ulterioare referitoare la ajutoarele de stat pentru celelalte proiecte de infrastructură, Comisia nu trebuia să se refere în detaliu la dispozițiile fiscale în cauză, întrucât aceasta nu îi modifica poziția exprimată în cazurile Podul de autostradă Rio Antirrio și Șoseaua de centură a orașului Atena (47).

(61)

Autoritățile elene și PCT susțin că problema care se ridică este dacă, având în vedere aprobarea Comisiei din deciziile anterioare menționate mai sus, dispozițiile fiscale în cauză pot fi considerate ca fiind compatibile cu normele privind ajutorul de stat, și nu dacă acestea sunt vizate de evaluarea anterioară a Comisiei, astfel cum este indicat în decizia de inițiere a procedurii. În plus, dacă dispozițiile ar fi fost incluse în documentele aferente procedurii de ofertare pentru concesiunea în speță, Comisia ar fi formulat aceeași concluzie precum în deciziile sale anterioare.

(62)

De asemenea, autoritățile elene și PCT susțin că distincția făcută de Comisie în decizia sa de inițiere a procedurii între cazul de față și cazurile anterioare se bazează pe un aspect tehnic, și anume adoptarea dispozițiilor fiscale în Legea nr. 3755/2009, în loc de includerea acestora în contractul de concesiune. În plus, se indică faptul că: (i) ofertanții din cadrul licitației au fost conștienți de aplicarea dispozițiilor fiscale în cauză ca fiind cadrul standard utilizat de Grecia pentru proiectele de infrastructură publică și în ceea ce privește parteneriatele public-privat în Grecia; (ii) contactele PCT în ceea ce privește concesiunile portuare de containere din Pireu și Salonic au fost efectuate la nivelul prim-ministrului și al ministrului transportului maritim al Greciei, care au promovat proiectele către investitori la nivel internațional și au oferit întregul pachet de măsuri pe care Grecia l-a pus în aplicare pentru proiectele de infrastructură publică finanțate cu resurse din sectorul privat; (iii) PCT era la curent cu faptul că Comisia a examinat și nu a exprimat nicio obiecție cu privire la toate proiectele anterioare de acest fel; (iv) PCT a solicitat guvernului elen și APP în timpul procedurii de ofertare ca dispozițiile în cauză să fie incluse în contractul de concesiune; (v) PCT a discutat acest aspect atât cu prim-ministrul grec, cât și cu ministrul transportului maritim și a primit, încă o dată, asigurări cu privire la faptul că se va introduce o astfel de legislație; (vi) având în vedere asigurările primite, în cursul procedurii de ofertă și al pregătirii ofertei sale, PCT a luat în considerare faptul că respectivul contract de concesiune ar fi aplicat pe aceeași bază ca toate celelalte concesionări de infrastructuri publice și că, în consecință, creditorii ar fi familiarizați cu condițiile de concesionare.

(63)

Prin urmare, procedura de licitație pentru atribuirea contractului de concesiune către întreprinderea PCT nu poate fi distinsă de cazurile anterioare, întrucât toți ofertanții cunoșteau cadrul fiscal standard pentru proiecte mari de infrastructură. De asemenea, acestea indică faptul că nu exista niciun motiv special pentru menținerea evidenței unor astfel de schimburi în contextul procesului de licitație, întrucât APP nu are competența de a adopta astfel de dispoziții și, în orice caz, aplicarea acestora era o practică stabilită în Grecia în conformitate cu precedentul Comisiei.

(64)

Prin urmare, în cazul în care Comisia se bazează pe un aspect tehnic ca unic motiv pentru a distinge PCT de toate întreprinderile care realizează lucrări de infrastructuri publice în Grecia, această formalitate ar fi contrară principiului securității juridice și încrederii legitime.

(65)

În ceea ce privește afirmația Comisiei potrivit căreia „elementele de probă furnizate de autoritățile elene susțin constatarea că ofertanții nu au luat în considerare avantajele specifice …” (48), PCT susține că nu are cunoștință de elementele de probă menționate și că adoptarea dispozițiilor în cauză prin legea de ratificare a contractului de concesiune nu constituie un element de probă.

(66)

Autoritățile elene și PCT susțin că, în cazul în care Comisia concluzionează că dispozițiile fiscale în cauză dau naștere unui ajutor de stat, ajutorul ar trebui să fie considerat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) și al articolului 107 alineatul (3) litera (c), având în vedere importanța investițiilor, infrastructurii și serviciilor relevante pentru dezvoltarea economică a Greciei și, în special, pentru dezvoltarea și modernizarea sectorului transportului maritim containerizat.

(67)

Proiectul de investiții în cauză are ca obiectiv dezvoltarea portului Pireu ca terminal maritim de containere modern la Marea Mediterană, cu o capacitate și un spațiu de depozitare mai mare, sporind performanța acestuia în manipularea mai eficientă a traficului maritim containerizat. Datele privind performanța pertinente pentru exploatarea cheiului nr. 2 (49) demonstrează deja îndeplinirea acestui obiectiv. În plus, proiectul urmărește obiectivul de interes comun al Comisiei în ceea ce privește politica UE în domeniul transporturilor, astfel cum a fost analizat în diferite regulamente și comunicări ale UE.

(68)

Achiziția de echipamente și construcția cheiului nr. 3 sunt considerate ca fiind o investiție inițială în temeiul normelor privind ajutoarele regionale ale UE în ceea ce privește aplicarea articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE. Acestea corespund sumei de […] (50) milioane EUR și au creat aproximativ 900 de locuri de muncă directe și indirecte cu normă întreagă, care vor rămâne pentru perioada de concesiune de 35 de ani. Având în vedere cuantumul ridicat al investiției, orice valoare posibilă a ajutorului ar fi cu mult sub plafonul maxim al ajutorului de 30 % care era aplicabil pentru regiunea Attica până la sfârșitul anului 2010 sau valorile maxime ale ajutoarelor aprobate de Comisie în deciziile relevante pentru infrastructura portuară (51). Prin urmare, măsurile de ajutor reprezintă măsurile minime necesare și corespunzătoare pentru sprijinirea unui astfel de proiect mare de infrastructură. Contribuția proprie a PCT la proiect se încadrează pe deplin în limitele pragurilor stabilite în normele privind ajutoarele regionale. În plus, un eventual ajutor ar putea fi compatibil cu piața comună în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE din aceleași motive precum ajutorul în favoarea întreprinderii APP aprobat de Comisie în cazul C 21/2009 (52).

(69)

În special, ajutorul poate fi considerat necesar ținând seama de nevoia de finanțare publică pentru dezvoltarea infrastructurii portuare în timpul crizei financiare, în conformitate cu politica UE în domeniu (53), precum și pentru a se garanta claritatea, previzibilitatea și flexibilitatea sistemului fiscal aplicabil în cazul concesiunilor de acest tip. În ceea ce privește necesitatea măsurilor de ajutor, se susține că dispozițiile fiscale în cauză asigură respectarea acordurilor de finanțare a proiectelor din sectorul privat și evitarea incapacității de plată a întreprinderii cu privire la împrumuturi și datorii potențiale. Fără astfel de dispoziții fiscale, mecanismele de finanțare a proiectului pe care PCT le-ar fi putut accesa ar fi în mod semnificativ mai oneroase, fapt care, eventual, ar fi putut pune în pericol oferta întreprinderii sau punerea în aplicare de către aceasta a contractului de concesiune (disfuncționalitate a pieței). În practică, dispozițiile fiscale în cauză au fost necesare pentru a se asigura accesul concesionarului la finanțarea necesară, obținută de la finanțatori din sectorul privat (54). În cele din urmă, o subvenție în numerar în locul măsurilor în cauză ar fi fost un stimulent inadecvat și inutil, având în vedere dificultatea calculării în prealabil cu precizie a necesităților de finanțare care decurg din această disfuncționalitate a pieței.

(70)

De asemenea, autoritățile elene și PCT susțin că măsurile au un efect clar de stimulare, întrucât începerea și aplicarea acordului de concesiune și orice lucrări de investiții au avut loc după adoptarea dispozițiilor fiscale. În contextul crizei economice și al lipsei de credite financiare în Grecia și la nivel mondial în perioada 2008-2009, PCT a avut un stimulent pentru a trece la punerea în aplicare a concesiunii numai după adoptarea legii. În caz contrar, aceasta ar fi putut abandona concesiunea doar cu riscul de a pierde scrisoarea de garanție bancară de 5 milioane EUR. De asemenea, efectul de stimulare a fost dovedit de faptul că PCT și-a asumat riscul finanțării complete a proiectului.

(71)

Autoritățile elene și PCT susțin în continuare că estimările pe care le-au furnizat (55) arată că dispozițiile fiscale oferă o valoare cuprinsă între […] milioane EUR și […] milioane EUR (56) pentru întreaga perioadă de concesiune, și anume […] % – […] % din costurile totale ale investiției, în valoare de […] milioane EUR, mult mai mică decât valoarea ajutoarelor aprobate de Comisie în cazurile legate de investițiile în porturi.

(72)

În plus, acestea susțin că nu erau necesare cuantificări ex ante ale avantajelor specifice pentru aprobarea sau pentru punerea în aplicare a investiției. Potrivit acestora, abordarea ex ante în vederea evaluării, în temeiul articolului 107 din TFUE, a oricărui beneficiu prezumat despre care s-ar putea afirma că decurge din oricare dintre dispozițiile fiscale este adecvată în conformitate cu jurisprudența constantă (57).

(73)

De asemenea, acestea se referă la anumite decizii ale Comisiei (58) în care Comisia a aprobat ajutoare de stat nenotificate, prin stabilirea efectului de stimulare și a caracterului necesar și proporțional al ajutoarelor respective, în cazuri în care ajutorul nu a fost cuantificat pe o bază ex ante și/sau nu a putut fi cuantificat nici măcar la momentul adoptării deciziei finale a Comisiei. Prin urmare, nu era necesară calcularea (59) avantajului financiar pentru a stabili efectul de stimulare și proporționalitatea.

(74)

În cele din urmă, acestea au indicat că niciuna dintre măsurile examinate nu a fost aplicată în practică.

(75)

Articolul 107 alineatul (1) din TFUE definește ajutoarele de stat ca fiind ajutoarele acordate de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Prin urmare, pentru a stabili dacă măsurile în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, trebuie să fie îndeplinite cumulativ condițiile următoare. Și anume, măsura trebuie a) să fie acordată din resurse de stat, b) să confere un avantaj economic unei întreprinderi, c) să fie selectivă, d) să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

(76)

În temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, normele privind ajutoarele de stat se aplică doar în cazul în care beneficiarul unui ajutor este o „întreprindere”. Conform jurisprudenței constante, o întreprindere este o entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic și de modul în care este finanțată (60). În plus, orice activitate care constă în oferirea de bunuri și/sau servicii pe o anumită piață reprezintă o activitate economică (61).

(77)

Comisia a constatat deja că construirea și operarea anumitor tipuri de infrastructură pot fi considerate activități economice (62). În plus, în conformitate cu jurisprudența constantă (63), furnizarea de facilități de infrastructură către terți contra cost constituie o activitate economică.

(78)

Întrucât PCT a modernizat cheiul nr. 2 existent, a construit noul chei nr. 3 și furnizează întreaga gamă de servicii portuare legate de operarea terminalului de containere, aceasta poate fi considerată o întreprindere în sensul normelor privind ajutoarele de stat. Prin urmare, PCT face obiectul normelor privind ajutoarele de stat.

(79)

În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE, o măsură constituie ajutor de stat dacă este acordată de un stat membru sau prin intermediul resurselor de stat. Măsura în cauză este decisă de către stat și imputabilă statului. Permițând PCT să se bucure de un tratament fiscal special, statul elen renunță la resurse de stat pe care le-ar fi obținut în cazul în care nu ar fi adoptat dispozițiile fiscale presupus avantajoase. Prin urmare, măsurile în cauză implică o pierdere de resurse de stat și pot fi considerate ca fiind acordate prin intermediul resurselor de stat.

(80)

Conform jurisprudenței constante, pentru a stabili dacă o măsură de stat constituie ajutor de stat, trebuie să se determine dacă întreprinderea beneficiară primește un avantaj economic pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale de piață, și anume, în absența intervenției statului (64).

(81)

Doar efectul măsurii asupra întreprinderii este relevant, și nu cauza sau obiectivul intervenției statului (65). Pentru a evalua acest aspect, trebuie să se compare situația financiară a întreprinderii în urma punerii în aplicare a măsurii cu situația financiară a acesteia în cazul în care măsura nu ar fi fost pusă în aplicare. Noțiunea de ajutor cuprinde nu numai beneficiile pozitive, ci și măsurile care, în diverse forme, reduc cheltuielile normale incluse în bugetul unei întreprinderi și care, fără a fi subvenții în sensul strict al cuvântului, au un caracter similar și același efect (66). În ceea ce privește domeniul fiscal, Curtea a precizat că o măsură prin care autoritățile publice acordă anumitor întreprinderi o scutire de impozit care plasează beneficiarul într-o poziție mai favorabilă decât a celorlalți contribuabili constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. În același mod, o măsură prin care se acordă anumitor întreprinderi o reducere de impozit sau o amânare de la plata impozitului datorat în mod normal poate constitui ajutor de stat (67).

(82)

Măsurile examinate constau în scutiri sau amânări ale plăților de impozite sau taxe normale pe care PCT ar trebui să le plătească în absența dispozițiilor relevante sau într-un tratament diferențiat care permite întreprinderii PCT să asigure un flux mai mare de lichidități în primii ani din faza de construcție (a se vedea mai jos descrierea sistemului normal de impozitare sau sistemul de referință). Astfel, prin măsurile în cauză, situația financiară a PCT este îmbunătățită comparativ cu situația acesteia în lipsa măsurilor. Prin urmare, acestea conferă un avantaj întreprinderii PCT.

(83)

Existența unui avantaj poate fi exclusă în cazul în care întreprinderea în cauză prestează servicii de interes economic general, în conformitate cu criteriile stabilite în jurisprudența Altmark (68), sau atunci când intervenția statului a avut loc în conformitate cu condițiile normale de piață (69). Cu toate acestea, cele două situații nu sunt aplicabile în cazul de față.

(84)

În ceea ce privește „dezavantajul structural” invocat de beneficiar și autoritățile elene, Comisia observă, în primul rând, că, în conformitate cu jurisprudența Curții, existența unui dezavantaj structural nu este relevantă pentru excluderea existenței unui avantaj și, prin urmare, a ajutorului de stat (70). În plus, cauza Combus nu este aplicabilă în mod automat în speță. În cauza respectivă, Combus a avut, într-adevăr, un dezavantaj structural în comparație cu concurenții săi din sectorul privat, iar măsura respectivă excludea, întradevăr, existența unui avantaj. Acest lucru s-a datorat faptului că cea mai mare parte a șoferilor din cadrul Combus aveau statut de funcționari, ceea ce însemna costuri cu personalul mai mari decât în cazul în care Combus ar fi angajat șoferi pe baza unui contract, ca toți ceilalți operatori de transport cu autobuzul. În comparație, PCT nu are un dezavantaj structural în comparație cu concurenții săi, întrucât faptul că acesta s-a angajat să investească într-un mare proiect de infrastructură publică nu poate constitui, în sine, un dezavantaj structural, ci o decizie a unui investitor privat care a fost luată de întreprinderea-mamă a PCT, Cosco, în contextul activității sale normale de afaceri. Prin urmare, constatările din jurisprudența Combus nu sunt aplicabile în cazul de față.

(85)

În special în ceea ce privește măsura referitoare la scutirea de la plata impozitelor, a contribuțiilor și a oricăror drepturi în favoarea statului sau a terților cu privire la contractele dintre creditorii, în special întreprinderea-mamă Cosco, ai acordurilor de împrumut în temeiul cărora sunt transferate drepturile și obligațiile care decurg din acestea (71), Comisia consideră că aceasta este echivalentă cu încheierea unui contract de asigurare pe care statul îl acordă creditorilor întreprinderii PCT cu titlu gratuit. În esență, creditorii PCT, în special Cosco, pot beneficia de imunitate la plata impozitului, a contribuțiilor și a oricăror drepturi în favoarea statului sau a terților pe care statul elen poate decide să le impună în viitor, fără a avea obligația de a plăti despăgubiri statului pentru o astfel de imunitate. Prin urmare, datorită acestei măsuri, Cosco se află într-o poziție mai avantajoasă decât creditorii altor investitori, întrucât nu trebuie să plătească o primă către stat pentru o astfel de imunitate.

(86)

Având în vedere natura măsurii a cărei aplicare este prevăzută în cazul în care statul adoptă norme general aplicabile prin care impune impozite indirecte pentru acest tip de operațiuni, în esență aceasta prevede imunitate fiscală în favoarea creditorilor întreprinderii PCT, în special Cosco, comparativ cu întreprinderile aflate în aceeași situație de fapt și de drept precum ceilalți creditori ai întreprinderilor care efectuează investiții. În cazul în care statul membru adoptă norme general aplicabile prin care impune impozite pe transferul de obligații în materie de împrumuturi realizat de întreprinderi, creditorii tuturor celorlalți investitori vor trebui să plătească astfel de impozite indirecte în cazul transferului drepturilor de împrumut. Dimpotrivă, în cazul PCT, transferul oricărui drept care decurge din orice împrumut de finanțare a investițiilor între creditorii săi, în special Cosco, nu va face obiectul vreunei astfel de taxe, fără ca statul să fie indemnizat pentru acordarea unei astfel de imunități. Prin urmare, avantajul în cauză este selectiv, întrucât acesta vizează doar creditorii întreprinderii PCT, în special Cosco, care transferă drepturi și/sau obligații ce decurg din creditele relevante pentru finanțarea contractului de concesiune și a PCT.

(87)

Pentru a se încadra în domeniul de aplicare a articolului 107 alineatul (1) din TFUE, o măsură de stat trebuie „să favorizeze anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri” în raport cu altele care, din perspectiva obiectivului urmărit de regimul respectiv, se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă (72). Prin urmare, în principiu, în cazul măsurilor fiscale, Comisia trebuie să evalueze selectivitatea materială a măsurii prin intermediul unei analize în trei etape.

(88)

În primul rând, este necesar să se identifice regimul comun sau „normal” din cadrul sistemului fiscal aplicabil (denumit în continuare „sistem de referință”). În al doilea rând, trebuie să se evalueze dacă măsura constituie o derogare de la sistemul de referință respectiv în măsura în care aceasta face distincție între operatorii economici care, din perspectiva obiectivelor inerente sistemului, se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă (73).

(89)

În cazul în care se constată că există o astfel de derogare, și anume dacă măsura în cauză este selectivă prima facie, într-o a treia etapă trebuie să se examineze dacă măsura de derogare rezultă din natura sau din schema generală a sistemului fiscal din care face parte și, prin urmare, ar putea fi justificată. În acest context, conform jurisprudenței Curții, statul membru trebuie să demonstreze dacă diferențierea decurge în mod direct din principiile de bază sau orientative ale sistemului respectiv (74).

(90)

Autoritățile elene și PCT au prezentat argumente ample pentru a susține că, pentru toate măsurile fiscale, sistemul de referință corespunzător este sistemul general aplicat pentru proiectele mari de infrastructură publică în Grecia, cu obiectivul de a facilita accesul acestora la finanțare, având în vedere riscurile ridicate pe care astfel de proiecte le generează, menționând că din hotărârea Gibraltar (75) rezultă că introducerea de către un stat membru a unei derogări de la normele general aplicabile nu conduce în mod automat la selectivitate și la existența un avantaj.

(91)

Comisia va analiza mai întâi dacă argumentele respective pot fi acceptate în ceea ce privește toate elementele analizei de selectivitate, și anume sistemul de referință, obiectivul sistemului, evaluarea situației de fapt și de drept comparabile având în vedere obiectivul sistemului și justificarea pe baza obiectivului respectiv. Ulterior se va trece la analiza selectivității pentru fiecare măsură în parte.

(92)

Sistemul de referință reprezintă cadrul față de care este evaluat caracterul selectiv al unei măsuri. Acesta definește limitele pentru stabilirea faptului dacă anumite întreprinderi beneficiază de o derogare de la normele obișnuite care formează împreună sistemul de referință respectiv și, prin urmare, sunt tratate în mod avantajos în comparație cu alte întreprinderi supuse aplicării normelor generale ale sistemului.

(93)

La stabilirea cadrului fiscal de referință, domeniul de aplicare a acestuia trebuie să fie determinat în mod consecvent pentru a evita ca obiective care sunt extrinseci sistemului să fie sunt luate drept bază pentru definirea acestuia. În cazul în care definiția sistemului de referință ar fi stabilită ținând seama de obiectivul de politică pe care statele membre îl urmăresc în fiecare caz și care este extrinsec logicii sistemului de impozitare, atunci toate măsurile fiscale instituite în statele membre pentru promovarea anumitor sectoare, activități sau tipuri de întreprinderi ar ieși, în practică, din domeniul de aplicare a articolului 107 alineatul (1) din TFUE (76).

(94)

În speță, obiectivul de a sprijini întreprinderile implicate în proiecte mari de infrastructură prin asigurarea certitudinii juridice și a unui flux de numerar suplimentar în cursul fazei de construcție, invocat de autoritățile elene și PCT, este un obiectiv de politică extern considerentelor de natură fiscală și nu poate fi utilizat în scopuri de analiză a selectivității. Caracteristicile proiectelor mari de infrastructură publică sunt extrinseci sistemului fiscal și nu pot servi drept bază pentru a stabili sistemul de referință aplicabil. În orice caz, faptul că statul elen adoptă o lege specifică de fiecare dată când dorește să acorde un tratament fiscal special pentru o anumită întreprindere nu poate fi considerat drept un cadru general pe care administrația îl aplică în mod nediscreționar.

(95)

Odată stabilit sistemul de referință, în cadrul următoarei etape a analizei se verifică dacă măsura în cauză tratează diferit întreprinderile, prin derogare de la sistemul respectiv. În acest scop, este necesar să se stabilească dacă măsura este susceptibilă să favorizeze anumite întreprinderi sau producția anumitor bunuri, în comparație cu alte întreprinderi care se află într-o situație de fapt și de drept similară, având în vedere obiectivul intrinsec al sistemului de referință. Cu toate acestea, în acest sens, obiectivele de politică externă nu pot fi invocate pentru a analiza tratamentul diferențiat al întreprinderilor în cadrul unui anumit regim fiscal.

(96)

În ceea ce privește caracterul „orizontal” al regimului în cauză care se aplică tuturor întreprinderilor care execută proiecte mari de infrastructură, dintr-o jurisprudență constantă (77) reiese că faptul că numărul întreprinderilor care ar avea dreptul să beneficieze de o măsură este foarte mare sau că întreprinderile aparțin unor sectoare de activitate diferite nu este suficient pentru a pune sub semnul întrebării caracterul selectiv al măsurii și, prin urmare, pentru a exclude statutul de ajutor de stat (78). Prin urmare, faptul că întreprinderile care desfășoară proiecte mari de infrastructură pot beneficia de anumite scutiri fiscale nu este suficient pentru a exclude caracterul selectiv al măsurilor în cauză. Dimpotrivă, criteriile pe care trebuie să le îndeplinească întreprinderile pentru a obține acces la astfel de scutiri pot conduce la selectivitate de facto  (79).

(97)

Prin urmare, situația de fapt și de drept comparabilă a întreprinderii PCT trebuie examinată de fiecare dată având în vedere obiectivul urmărit de regimul fiscal aplicabil relevant și nu pe baza obiectivelor extrinseci de politică.

(98)

O măsură care constituie o derogare de la sistemul de referință și, care, prin urmare, este selectivă prima facie, poate fi considerată în continuare ca fiind neselectivă dacă se justifică prin natura sau schema generală a sistemului respectiv. Acest lucru este valabil în cazul în care o măsură decurge în mod direct din principiile intrinseci sau orientative fundamentale ale sistemului de referință sau în cazul în care aceasta rezultă din mecanismele inerente necesare pentru funcționarea și eficiența sistemului (80). Dimpotrivă, obiectivele de politică externă care nu sunt inerente sistemului nu pot fi utilizate în acest scop (81). În consecință, scutirile fiscale care decurg dintr-un obiectiv independent de sistemul de impozitare din care acestea fac parte nu pot eluda condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE.

(99)

În această privință, Curtea Europeană a stabilit că, inclusiv atunci când un obiectiv de politică constituie unul dintre obiectivele esențiale ale Uniunii Europene, necesitatea de a lua în considerare obiectivul respectiv nu justifică excluderea unor măsuri selective din clasificarea drept ajutor de stat (82). Punerea în aplicare cu succes a proiectelor mari de infrastructură și certitudinea juridică pentru punerea în aplicare a unor astfel de proiecte nu pot fi luate în considerare ca un obiectiv intrinsec al sistemului fiscal. În plus, autoritățile elene și PCT nu au dovedit modul în care acest obiectiv este conform cu principiul egalității și proporționalității sistemului fiscal general, în special în ceea ce privește obiectivul de creștere a veniturilor. Cel de al doilea obiectiv este dificil de reconciliat cu acordarea de reduceri fiscale (83). De asemenea, principalele preocupări financiare ale întreprinderilor care execută proiecte mari de infrastructură nu pot fi considerate drept obiective care pot justifica un tratament diferențiat pentru aceste întreprinderi specifice și, în special, pentru PCT.

(100)

Prin urmare, în cazul în care măsurile fiscale care vor fi examinate în cele ce urmează constituie măsuri selective, acestea nu pot fi considerate ca fiind justificate de obiectivele de interes public invocate de autoritățile elene și de beneficiar.

(101)

În cadrul sistemului fiscal elen, în principiu, toate profiturile întreprinderilor pe acțiuni, ale întreprinderilor cu răspundere limitată și ale întreprinderilor cu capital privat stabilite în Grecia, care sunt generate în Grecia și în străinătate, inclusiv cele sub formă de dobândă, se impozitează (86) la rata aplicabilă pentru exercițiul financiar în cauză, iar suma rămasă din profituri după impozitare poate fi distribuită acționarilor, acumulată ca rezerve sau încorporată/convertită în capital social printr-un aport de capital. Atunci când valoarea profitului după impozitare este distribuită acționarilor sau încorporată/convertită în capital propriu, aceasta se impozitează din nou la rata aplicabilă în cursul exercițiului financiar în cauză (87).

(102)

În consecință, sistemul de referință pentru impozitarea dobânzilor acumulate până la data începerii exploatării cheiului nr. 3 este sistemul impozitului pe profit din Grecia, în special impozitarea profiturilor întreprinderilor, inclusiv cele rezultate din dobânzile acumulate.

(103)

„Dobânzile acumulate” (88) constituie o parte a venitului impozabil brut al PCT și ar face în mod normal obiectul impozitării. Cu toate acestea, PCT este scutită de la plata impozitului pe venit pentru dobânzile acumulate până la începerea operării cheiului nr. 3 (89), tratament care se abate de la sistemul de referință, și anume impozitul pe profit în temeiul Codului elen privind impozitul pe venit (denumit în continuare „CEIV”). PCT poate fi considerată ca fiind într-o situație de fapt și de drept comparabilă cu toate societățile pe acțiuni care plătesc impozit pe profit în temeiul cadrului general aplicabil. Prin urmare, se poate concluziona că întreprinderii PCT i s-a acordat un avantaj selectiv.

(104)

Potrivit autorităților elene și PCT, articolul 99 din CEIV prevede că venitul scutit de impozit face obiectul impozitului pe profit la momentul distribuirii sau al capitalizării acestuia. Pe această bază, părțile susțin că dispoziția în cauză permite doar o amânare la plata impozitelor pentru PCT, în sensul că odată ce PCT va capitaliza sau va distribui profitul, aceasta va fi obligată la plata impozitului pe profiturile sale, precum și la reținerea la sursă a impozitului pe dividendele acționarilor.

(105)

Comisia remarcă faptul că articolul 99 alineatul (1) litera (a) a treia liniuță din CEIV prevede că, pentru întreprinderile care sunt scutite de la plata impozitului pe profit în conformitate cu legislația specifică (în acest caz, dispoziția care face obiectul examinării), numai profiturile capitalizate sau distribuite sunt impozitate, după ce impozitul pe profit corespunzător se deduce din valoarea acestora. Prin urmare, acest lucru înseamnă că, prin dispoziția respectivă, PCT nu este obligată să plătească impozitul pe venit din dobânzi acumulate până când veniturile aferente sunt capitalizate sau distribuite sau cel târziu până la începerea exploatării cheiului nr. 3. Prin urmare, amânarea la plata impozitelor se referă numai la profiturile care pot fi distribuite sau capitalizate. Datorită dispoziției în cauză, PCT își poate utiliza profiturile care rezultă din dobânzile acumulate până la începerea operării cheiului nr. 3, pentru a acumula rezerve fără a trebui să plătească impozitul pe profit în acest sens. În plus, întrucât, astfel cum afirmă autoritățile elene, nu există nicio obligație în temeiul legislației elene de a transforma rezervele în capital social sau de a distribui profiturile, PCT poate, datorită dispoziției în cauză, să beneficieze de o scutire fiscală totală pentru profiturile sale care decurg din dobânzile acumulate generate în Grecia și în străinătate (90). În orice caz, o amânare la plata impozitelor constituie un avantaj selectiv în favoarea PCT.

(106)

Autoritățile elene și PCT indică faptul că PCT trebuie să mențină lichidități semnificative în vederea finanțării investițiilor necesare în faza de construcție și în perioada înainte de începerea exploatării cheiului nr. 3 și că scutirea vizează să facilitarea investițiilor respective în infrastructura publică. În acest sens, acestea consideră că PCT se află într-o situație de fapt și de drept comparabilă cu a tuturor întreprinderilor care realizează mari investiții în infrastructura publică.

(107)

Cu toate acestea, faptul că măsura este disponibilă pentru toate întreprinderile care realizează investiții în infrastructuri publice nu înseamnă că măsura nu este selectivă. Dimpotrivă, se stabilește că doar o anumită categorie de întreprinderi, cele care investesc în infrastructuri publice, poate beneficia de măsura respectivă. Alte întreprinderi care nu sunt active în acest sector de activitate nu pot beneficia de aceeași măsură. În plus, astfel cum s-a analizat deja mai sus (91), obiectivul de politică de a sprijini întreprinderile implicate în proiecte mari de infrastructură în timpul etapei de construcție nu poate fi considerat ca un obiectiv inerent unui regim fiscal pe baza căruia poate fi determinată situația de fapt și de drept comparabilă a întreprinderilor.

(108)

Autoritățile elene și PCT indică faptul că scutirea de impozit pe dobânzile acumulate se bazează direct pe o dispoziție generală a CEIV (92) care include printre anumite tipuri de impozit pe venit scutit „veniturile scutite în temeiul unui contract ratificat prin lege”. Acestea susțin că, întrucât legiuitorul elen utilizează în mod constant această derogare generală pentru a introduce scutiri fiscale care se aplică în mod specific tuturor proiectelor mari de infrastructură publică desfășurate în Grecia, dispoziția care face obiectul examinării nu introduce o scutire fiscală. Dimpotrivă, aceasta face parte dintr-un sistem general bazat pe sistemul fiscal general, care vizează facilitarea și sprijinirea punerii în aplicare a proiectelor mari de infrastructură publică sau de investiții. Dispoziția respectivă a fost aplicată consecvent pentru toate proiectele publice de infrastructură, pentru a se asigura faptul că întreprinderile care se angajează în astfel de proiecte nu sunt supuse discriminării sau „dezavantajului structural”.

(109)

Din jurisprudența instanțelor UE rezultă că tratarea agenților economici în mod discreționar poate însemna că aplicarea individuală a unei măsuri generale preia caracteristicile unei măsuri selective, în special în cazul în care exercitarea puterii discreționare nu se limitează la simpla gestionare a veniturilor fiscale pe baza unor criterii obiective (93).

(110)

Având în vedere jurisprudența menționată, se poate concluziona că presupusa dispoziție „generală” permite legiuitorului libertate totală în ceea ce privește scutirea oricăror venituri de la impozitare, în termeni concreți, după ce statul a negociat și a încheiat orice tip de contract cu orice persoană impozabilă. Prin urmare, în practică, această dispoziție „generală” permite derogări care nu se încadrează în logica sistemului fiscal general, ci în logica de a favoriza o anumită întreprindere, cu care se poate negocia și încheia de fiecare dată un contract. Prin urmare, așa-zisa dispoziție „generală” din CEIV nu poate fi considerată ca făcând parte din logica sistemului de impozitare a veniturilor.

(111)

În ceea ce privește justificarea măsurii ca fiind inerentă obiectivului de politică publică de facilitare a proiectelor de infrastructură publice, Comisia consideră că aceste argumente nu ar putea să fie luate în considerare la evaluarea noțiunii de ajutor de stat.

(112)

Prin urmare, Comisia concluzionează că măsura constituie un avantaj selectiv în favoarea PCT, care este egal cu impozitul pe venit care PCT ar trebui să îl plătească în mod normal pentru dobânzile acumulate până la începerea operațiunilor cheiului nr. 3.

(113)

Conform sistemului fiscal elen privind TVA, o persoană impozabilă are dreptul să deducă TVA aferentă intrărilor care este legată direct de realizarea unor acte care sunt impozabile (95) sau a unor acte care nu sunt impozabile, dar conferă dreptul la deducere. Deducerea se acordă pentru acele bunuri și servicii care sunt utilizate efectiv pentru realizarea de acte care fac obiectul impozitului. În plus, creditul pentru TVA care rezultă din deducerea TVA aferentă ieșirilor și TVA aferentă intrărilor într-o anumită perioadă fiscală nu este rambursat, ci este reportat în perioada impozabilă următoare (96). Rambursarea este permisă în cazul în care întreprinderea nu poate compensa creditul pentru TVA cu TVA aferentă ieșirilor pe o perioadă de 3 ani și la încheierea perioadei respective (97).

(114)

Creditul pentru TVA poate fi rambursat și nu se reportează în următoarea perioadă fiscală doar în temeiul excepțiilor prevăzute la articolul 34 din Codul TVA. Una dintre excepții se referă la TVA care a fost plătită pentru „produse de investiții”, astfel cum sunt definite în Codul TVA (98), și anume „produsele corporale, deținute de societate și angajate de aceasta în exploatare continuă, precum clădirile și alte tipuri de construcții, care sunt construite de către persoana impozabilă pe o proprietate imobiliară care nu îi aparține, dar pe care o utilizează în baza oricărui raport juridic, pentru o perioadă de cel puțin 9 ani … Costurile de reparare și întreținere nu sunt incluse în valoarea produsului de investiție”.

(115)

În conformitate cu articolul 5 din Decizia ministerială nr. 1073/2004 (99), în cazurile excepționale prevăzute (100), creditul pentru TVA poate fi rambursat după cum urmează: (a) pentru prima cerere de rambursare a TVA, în termen de 2 luni de la data depunerii cererii; (b) pentru cererile ulterioare de rambursare a TVA cu valoare de peste 6 000 EUR: (i) 90 % se restituie în termen de 1 lună de la data depunerii cererii; și (ii) restul de 10 %, în termen de 2 luni de la data depunerii cererii; (c) pentru cererile ulterioare de rambursare a TVA cu valoare sub 6 000 EUR, întregul cuantum al TVA se restituie în termen de 1 lună de la data depunerii cererii.

(116)

Astfel cum autoritățile elene și PCT au subliniat în mod întemeiat, pentru construirea de bunuri imobile, rambursarea creditului pentru TVA se efectuează după începerea lucrărilor și până la suma care corespunde cheltuielilor aferente lucrărilor care au fost efectuate și facturate în cursul fiecărei perioade pentru care poate fi solicitat TVA (101).

(117)

În special în ceea ce privește produsele de investiții, dreptul de deducere a TVA este stabilit în mod definitiv la momentul în care bunurile de investiții sunt puse în uz. În plus, pentru a evita abuzurile în ceea ce privește mecanismul de rambursare a TVA, în cazul în care, în termen de 5 ani de la realizarea cheltuielilor pentru achiziționarea sau construirea unui bun de investiții, bunul nu este pus în uz, atunci TVA aferentă intrărilor care a fost dedusă trebuie să fie restituită statului, întrucât se consideră că aceasta nu a fost utilizată pentru acte impozabile (102).

(118)

În cele din urmă, conform cadrului general aplicabil, calcularea dobânzii pe impozitele sau sumele plătite în mod necuvenit începe de la 6 luni după prima zi a lunii care urmează depunerii declarației fiscale a persoanei impozabile (103). Cu toate acestea, instanțele administrative elene au considerat că această dispoziție nu este în conformitate cu principiul constituțional al egalității contribuabililor (104). Prin urmare, acestea au prevăzut o derogare de la dispoziția respectivă, considerând că dobânda trebuie calculată din ziua în care persoana impozabilă a introdus un recurs împotriva deciziei autorității fiscale de a nu rambursa creditul pentru TVA solicitat (105).

(119)

Comisia consideră că dispozițiile sus-menționate constituie sistemul de referință în ceea ce privește rambursarea creditului pentru TVA în Grecia.

(120)

Conform articolului 2 alineatul (3) din Legea nr. 3755/2009, PCT are dreptul la rambursarea creditului pentru TVA, indiferent de gradul de realizare a proiectului de construcție sau a structurilor individuale sau a unor părți ale acestora. De asemenea, în conformitate cu același articol, PCT nu își pierde dreptul la rambursarea creditului pentru TVA în cazul în care nu a pus în uz produsul de investiție în termen de 5 ani de la efectuarea cheltuielilor aferente, deși acesta ar fi cazul în conformitate cu normele general aplicabile.

(121)

Autoritățile elene și PCT susțin că, întrucât toate întreprinderile au dreptul la rambursarea TVA odată ce se efectuează și se facturează cheltuielile relevante, dispoziția referitoare la PCT nu acordă niciun beneficiu suplimentar deoarece, în orice caz, PCT ar avea dreptul la rambursarea TVA după începerea lucrărilor și nu doar atunci când lucrările vor fi finalizate.

(122)

Pe baza informațiilor suplimentare și a explicațiilor furnizate, Comisia a ajuns la concluzia că, într-adevăr, PCT ar avea dreptul în orice caz la rambursarea TVA după începerea lucrărilor la proiect și până la suma corespunzătoare facturilor emise. Cu toate acestea, dreptul respectiv este decis definitiv după ce produsul de investiție este pus în uz. Având în vedere că PCT are dreptul la restituirea TVA indiferent de finalizarea proiectului de investiții și, în același timp, nu pierde acest drept în cazul în care produsul de investiții nu este pus în uz în termen de 5 ani, astfel cum ar fi cazul conform normelor aplicabile în mod normal, întreprinderea beneficiază de un avantaj selectiv.

(123)

Avantajul constă în rambursarea TVA pe care PCT are dreptul să o păstreze dacă, după 5 ani de la realizarea cheltuielilor aferente rambursării, proiectul nu a început, în timp ce alte întreprinderi ar trebui să restituie statului elen TVA rambursată în cazul nedemarării proiectului în termen de 5 ani (de la efectuarea cheltuielilor aferente). Se reamintește faptul că, în conformitate cu normele general aplicabile, în astfel de cazuri, actele relevante (vizate de cheltuieli) nu vor mai fi considerate drept acte impozabile (a se vedea considerentul 117 de mai sus). Aceasta înseamnă că, în împrejurări similare, alte întreprinderi ar fi împiedicate în mod normal să utilizeze creditul pentru TVA aferent cheltuielilor respective pentru a compensa TVA datorată într-o perioadă ulterioară. Prin urmare, avantajul de care PCT beneficiază din această dispoziție este egal cu valoarea totală a rambursării TVA pe care are dreptul să o păstreze (în temeiul dispoziției) dacă, după 5 ani de la efectuarea cheltuielilor aferente, proiectul nu a fost demarat.

(124)

Autoritățile elene și PCT susțin că această abatere de la normele generale este aplicabilă, de asemenea, întreprinderilor de utilități publice, întrucât acestea sunt cele care, de cele mai multe ori, construiesc proiecte de infrastructură care pot necesita mai mult timp pentru a fi finalizate decât perioada de 5 ani general aplicabilă. Potrivit acestora, același raționament este valabil, de asemenea, pentru PCT, care va construi un proiect mare de infrastructură ce poate necesita mai mult de 5 ani. De asemenea, acesta este motivul pentru care dispoziția respectivă a fost introdusă în toate celelalte contracte de concesiune legate de proiectele mari de infrastructură. Prin urmare, acestea consideră că abaterea de la normele general aplicabile nu constituie o excepție, ci o aplicare diferită a normelor la situații diferite, care nu sunt comparabile.

(125)

Comisia consideră că abaterea în cauză constituie un avantaj selectiv, întrucât aceasta oferă PCT flexibilitatea de a obține acces la rambursarea creditului pentru TVA independent de momentul în care va pune în uz investiția, și anume pentru o perioadă de timp nedeterminată. În acest mod, chiar dacă PCT nu ar pune niciodată în uz produsul de investiții, dreptul său la rambursarea creditului pentru TVA nu ar fi niciodată decis în mod definitiv și ajustat în consecință, ceea ce, în practică, înseamnă că, în cazul în care întreprinderea nu ar finaliza proiectul, aceasta nu ar fi obligată să restituie creditul pentru TVA pe care l-a primit pe toată durata perioadei de construcție. Faptul că întreprinderile de utilități publice ar putea beneficia de același avantaj nu înseamnă că avantajul nu este selectiv. Întreprinderile de utilități publice constituie o categorie de întreprinderi care pot beneficia de măsura în cauză. Prin urmare, o astfel de măsură este selectivă.

(126)

Articolul 2 alineatul (3) din Legea nr. 3755/2009 prevede că, în sensul Codului TVA, proiectul de construcție care face obiectul contractului de concesiune și orice furnizare de bunuri, lucrări, servicii și lucrări auxiliare legate de lucrările de construcție sunt considerate „produse unice de investiții”. Dispoziția prevede în esență că, în sensul acordului de concesiune, noțiunea de „produs de investiție” prevăzută în Codul TVA include toate activitățile legate de obiectul contractului de concesiune, și anume nu numai „bunurile corporale” (106) construite, ci și toate serviciile de furnizare de bunuri, lucrări și servicii care sunt conexe sau auxiliare în raport cu obiectul contractului de concesiune.

(127)

Autoritățile elene și PCT susțin că, ținând seama de articolul 33 alineatul (4) și articolul 34 din Codul TVA referitor la „produsul de investiție”, dispoziția care face obiectul examinării constituie doar o clarificare a normelor general aplicabile, pentru a evita aplicarea greșită de către autoritățile fiscale a normelor privind rambursarea creditului pentru TVA, având în vedere particularitățile și cuantumurile ridicate implicate în proiectele mari de infrastructură. Potrivit acestora, având în vedere caracteristicile specifice ale contractului de concesiune, măsura examinată are ca scop să trateze fiecare element al costurilor de investiție ca unitate unică în scopuri de TVA. Întrucât toate cheltuielile aferente proiectului de investiții sunt integrate în produsul de investiție din punct de vedere contabil în orice caz, dispoziția nu face decât să clarifice ceea ce este deja aplicabil. Întrucât PCT a efectuat investiții semnificative care includ acțiuni și etape separate și diferite tipuri de cheltuieli cu bunuri și servicii, în cazul în care fiecare dintre costuri ar fi tratat separat, PCT ar fi tratată diferit în cadrul regimului TVA față de orice întreprindere care efectuează investiții pentru a desfășura o activitate economică.

(128)

Pentru a-și susține argumentația, autoritățile elene și PCT se referă la jurisprudența INZO (107), conform căreia activitățile economice în sensul Directivei TVA „[…] pot consta din mai multe tranzacții și actele pregătitoare consecutive…” (108), care permit rambursarea creditului pentru TVA corespunzător pe durata perioadei de construcție. Acestea indică, de asemenea, că, urmând același raționament, legea privind parteneriatele public-privat (PPP) a fost modificată în 2011 (109) pentru a prevedea că PPP-urile sunt eligibile să solicite rambursarea creditului pentru TVA în fiecare an, la depunerea declarației anuale privind TVA, fără a fi necesar să se reporteze soldul creditor în perioada contabilă următoare.

(129)

În cele din urmă, acestea susțin că, inclusiv în cazul în care investiția nu ar fi considerată ca încadrându-se în domeniul de aplicare a definiției „produsului de investiție”, PCT ar avea dreptul să solicite rambursarea (i) pe o bază anuală în cazul în care s-ar stabili că nu ar fi în măsură să compenseze creditul pentru TVA cu TVA aferentă ieșirilor pe o perioadă de trei ani și (ii) la împlinirea unei perioade de trei ani.

(130)

Comisia constată că dispoziția care face obiectul examinării include o definiție specifică a noțiunii de „produs de investiție”, care este mai largă pentru PCT decât pentru alte întreprinderi care se află în aceeași situație de fapt și de drept. În practică, definiția are drept consecință faptul că PCT are dreptul la rambursarea creditului pentru TVA în ceea ce privește toate lucrările, bunurile și serviciile legate de construcția obiectului contractului, deși, conform normelor general aplicabile, această posibilitate ar exista numai în cazul bunurilor corporale, nu și pentru serviciile, lucrările, costurile de întreținere și reparații aferente. Întrucât, în conformitate cu normele general aplicabile, PCT ar avea dreptul la rambursarea anuală a creditului pentru TVA prin stabilirea faptului că aceasta nu ar putea să compenseze creditul pentru TVA cu TVA aferentă ieșirilor pe o perioadă de trei ani și la împlinirea perioadei de trei ani, definiția mai amplă a produsului unic de investiție în sensul contractului de concesiune ar avea drept consecință, în practică, acordarea în avans a unor lichidități suplimentare din creditul pentru TVA care ar trebui în mod normal să fie rambursat ulterior (110).

(131)

În fapt, datorită acestei dispoziții, PCT poate beneficia de rambursarea impozitului nu numai pentru bunuri corporale, ci și pentru cheltuieli legate de servicii, lucrări, reparații și întreținere, în timp ce alte întreprinderi ar putea, pentru astfel de cheltuieli, doar să compenseze TVA aferentă intrărilor cu TVA aferentă ieșirilor sau să aștepte timp de 3 ani pentru a obține o rambursare. Prin urmare, avantajul de care PCT se bucură datorită dispoziției este egal cu dobânzile acumulate pe TVA rambursată pentru toate cheltuielile, altele decât pentru bunuri corporale (referitoare la produsul de investiție), din momentul în care restituirea a fost pusă la dispoziția PCT până la momentul în care PCT ar fi avut dreptul la o astfel de rambursare, și anume 3 ani mai târziu, sau până la momentul în care PCT ar fi fost în măsură să compenseze creditul pentru TVA (aferentă cheltuielilor respective) cu TVA aferentă ieșirilor.

(132)

Faptul că autoritățile fiscale ar putea aplica rambursarea creditului pentru TVA în mod diferit în absența definiției în cauză demonstrează că definiția implică un avantaj selectiv pentru PCT care nu este aplicabil tuturor întreprinderilor. În plus, faptul că Legea privind parteneriatele public-privat (PPP), care este aplicabilă în principal în cazul proiectelor de infrastructură, a fost modificată astfel încât să prevadă dreptul ca PPP-urile să solicite rambursarea și să evite reportarea creditului pentru TVA în exercițiul financiar următor dovedește, de asemenea, faptul că, în conformitate cu normele general aplicabile, toate cheltuielile legate de un proiect de infrastructură nu vor fi tratate ca un „produs unic de investiție” în scopul aplicării normelor privind rambursarea creditului pentru TVA. Scrisoarea Ministerului marinei comerciale către Ministerul afacerilor economice (111) prin care se solicită scheme de rambursare a creditului pentru TVA (112) pentru PCT și ofertantul câștigător din portul Salonic la vremea respectivă demonstrează că normele general aplicabile referitoare la rambursare nu ar fi aceleași. În cele din urmă, faptul că, în urma deciziei ministeriale din 2013, nu există nicio diferențiere în ceea ce privește normele de rambursare, indiferent de definiția produsului de investiții, demonstrează, de asemenea, că definiția în cauză constituie un avantaj selectiv în favoarea PCT la momentul acordării contractului.

(133)

De asemenea, Comisia observă că jurisprudența INZO menționată anterior se referă la dreptul de a deduce TVA pentru operațiuni supuse TVA care sunt legate de activitatea economică a persoanei impozabile, nu la dreptul la rambursare.

(134)

Dispoziția examinată acordă, de asemenea, întreprinderii PCT dreptul la dobânzi la creditul pentru TVA împotriva statului, care rezultă în mod automat imediat ce expiră termenul de 60 de zile, fără a trebui să respecte cerințele procedurale sau temporale stabilite de cadrul general aplicabil în ceea ce privește rambursarea creditului pentru TVA, și anume într-un stadiu mai timpuriu decât pentru alte întreprinderi și fără a fi necesar să recurgă la procedura instanțelor administrative. Prin urmare, aceasta implică un avantaj selectiv suplimentar pentru PCT.

(135)

Avantajul constă în dobânda pe care PCT o poate solicita (în temeiul dispoziției) de la statul elen după trecerea termenului de 60 de zile de la momentul în care a fost depusă declarația fiscală relevantă (de rambursare a TVA), în timp ce alte întreprinderi aflate într-o situație similară nu ar avea dreptul la dobânzi din același moment.

(136)

Autoritățile elene își mențin argumentația, care este susținută de PCT, făcând trimitere la jurisprudența UE privind TVA (113) care prevede că rambursarea creditului pentru TVA constituie restituire a resurselor persoanei impozabile, iar nu resurse de stat. Acestea susțin, de asemenea, că termenul de 60 de zile rezultă din principiile neutralității și egalității care decurg din jurisprudența UE în materie de TVA (114). În cazul în care statul întârzie rambursarea soldului creditor TVA dincolo de ceea ce s-a stabilit ca un „termen rezonabil”, acesta ar trebui să aibă obligația de a plăti penalități de întârziere cu titlu de despăgubire a contribuabilului care solicită restituirea. Prin urmare, plata acestui tip de penalități de întârziere aferente soldului creditor TVA nu constituie resurse de stat.

(137)

Comisia consideră că în calcularea penalităților pentru depășirea termenului de plată pentru rambursarea TVA sunt implicate resurse de stat, în ceea ce privește dobânzile suplimentare pe care statul va trebui să le plătească întreprinderii PCT ca urmare a dispoziției în cauză. În practică, datorită dispoziției respective, statul va plăti dobânzi automat din prima zi după expirarea termenului de 60 de zile, iar nu de la data la care PCT ar formula o cale de atac în acest sens, astfel cum ar fi cazul în conformitate cu normele general aplicabile. Întrucât numai PCT dispune de acest drept în mod automat, deși acest lucru este posibil, în general, numai după introducerea unei căi de atac, dispoziția implică un avantaj selectiv pentru PCT.

(138)

Autoritățile elene și PCT susțin că dispoziția nu face decât să garanteze că statul nu obține un avantaj financiar în detrimentul PCT. În cazul acordurilor de concesionare de acest tip, întârzierile mari în rambursarea creditului pentru TVA ar reprezenta cheltuieli ridicate și, prin urmare, un dezavantaj structural important pentru PCT. În plus, posibila plată a unor sume mai mici de penalități de întârziere altor întreprinderi nu reduce costurile pe care PCT ar trebui să le suporte în mod normal în activitatea sa comercială. Prin urmare, PCT nu are niciun fel de avantaj concurențial și nu este tratată în mod diferit în comparație cu alte întreprinderi.

(139)

Comisia nu consideră că PCT se află într-o situație diferită de a altor întreprinderi, care să justifice un tratament diferit. Astfel cum s-a menționat deja, faptul că PCT efectuează o investiție mare nu constituie un argument în ceea ce privește noțiunea de selectivitate. De asemenea, plata automată a dobânzii către PCT reduce costurile normale ale întreprinderii și conferă PCT un avantaj în raport cu alte întreprinderi.

(140)

Autoritățile elene și PCT susțin că, inclusiv dacă ar exista un element de selectivitate în dispozițiile relevante referitoare la rambursarea creditului pentru TVA, acest lucru s-ar justifica prin principiile de bază sau orientative care sunt inerente sistemului TVA, astfel cum a fost confirmat de instanțele UE și instanțele din Grecia.

(141)

Comisia observă că, în speță, măsurile în favoarea PCT indică faptul că întreprinderii PCT i s-a acordat un tratament favorabil în ceea ce privește rambursarea TVA în raport cu alte întreprinderi care efectuează investiții și deduc TVA, iar acest lucru nu poate fi considerat justificat de principiul neutralității sau, chiar mai mult, al egalității sistemului fiscal privind TVA.

(142)

În special, în ceea ce privește rambursarea creditului pentru TVA, indiferent de stadiul de finalizare a obiectului contractului, chiar dacă s-ar accepta eventual că ar fi posibilă o abatere datorită prelungirii perioadei de construcție, care poate fi anticipată în cazul proiectelor de amploare, nu se poate considera că o durată nedeterminată a abaterii respectă principiul egalității sau neutralității sistemului TVA. În special, întrucât, în conformitate cu termenii contractului de concesiune, PCT făcea obiectul obligației de a finaliza cheiul nr. 2 până la 30 aprilie 2014 și cheiul nr. 3 până la 31 octombrie 2015 cel mai târziu, această flexibilitate pe o perioadă nedeterminată de timp nu poate explica în ce mod situația de fapt și de drept comparabilă a PCT este diferită de cea a altor întreprinderi care efectuează investiții și obțin rambursarea creditului pentru TVA. Având în vedere principiile sistemului TVA, conform cărora trebuie să se asigure că întreprinderile nu beneficiază de un avantaj necuvenit din partea sistemului TVA în vigoare, un astfel de tratament specific nu poate fi considerat justificat de logica sistemului.

(143)

În ceea ce privește definiția în sens larg a noțiunii de „produs de investiții”, Comisia observă că Directiva TVA permite statelor membre o marjă de apreciere pentru a decide dacă întreprinderile pot obține rambursarea creditului pentru TVA sau vor reporta creditul pentru TVA în următorul an, precum și modul în care vor defini „produsul de investiții” în scopuri de TVA. Astfel, statul elen a avut libertatea de a stabili normele aplicabile în această privință și de a preciza cazurile și temeiul în care se poate solicita o rambursare. Cu toate acestea, definiția amplă a noțiunii de „produs de investiții” care a permis întreprinderii PCT o rambursare facilitată și anticipată a creditului pentru TVA nu poate fi considerată ca fiind justificată prin prisma logicii sistemului fiscal, întrucât acest lucru ar contraveni principiului egalității care ar trebui să se aplice tuturor întreprinderilor care efectuează investiții și nu numai întreprinderii PCT.

(144)

În ceea ce privește calculul penalităților după expirarea termenului de 60 de luni, Comisia consideră că acesta nu poate fi justificat de logica sistemului TVA din Grecia. Principiul neutralității generale a TVA ar putea justifica impunerea de dobânzi în cazul întârzierilor la rambursarea TVA, pentru a obliga statul să nu transfere povara sistemului TVA asupra contribuabilului. Dispozițiile elene în acest sens au fost interpretate de instanțele elene în sensul în care persoana impozabilă de orice tip nu trebuie să sufere consecințele unei eventuale inacțiuni a statului. Această interpretare a fost dată independent de sumele pe care statul trebuie să le restituie contribuabilului. Astfel, avantajul pe care PCT îl obține din dispoziția examinată, care se presupune că exercită presiuni suplimentare asupra statului elen în cazul în care acesta nu rambursează TVA la timp, nu poate fi considerat ca fiind justificat având în vedere nivelul ridicat al cheltuielilor din investiția acesteia.

(145)

În consecință, Comisia consideră că măsurile sus-menționate privind condițiile de rambursare a TVA constituie un avantaj selectiv în favoarea PCT.

(146)

Conform cadrului general aplicabil (115), în scopul calculării impozitului pe venit, pierderile înregistrate într-un an pentru activitățile comerciale și activitățile profesiilor liberale pot fi reportate pentru o perioadă maximă de 5 ani. CEIV nu prevede nicio excepție de la această regulă.

(147)

Conform articolului 2 alineatul (5) din Legea nr. 3755/2009, PCT poate reporta pierderile fără nicio limitare în timp. Această măsură acordă un avantaj selectiv clar întreprinderii PCT, abătându-se de la regula general aplicabilă care nu prevede derogări în cadrul CEIV. Datorită acestei dispoziții, PCT va fi în măsură să își reporteze pierderile în orice moment care va fi mai adecvat pentru interesele sale, în special odată ce echilibrul dintre costurile investiției și veniturile sale impozabile se va modifica, și anume atunci când va avea profituri mari, pentru a evita plata impozitelor pe care le-ar plăti, în mod normal, dacă nu ar beneficia de această excepție.

(148)

Prin urmare, dispoziția în cauză oferă întreprinderii PCT un avantaj care este egal cu diferența dintre impozitul pe venit pe care aceasta îl plătește efectiv și impozitul pe profit pe care l-ar fi plătit în absența posibilității de a-și reporta pierderile mai mult de 5 ani după survenirea acestora.

(149)

Autoritățile elene și PCT susțin, de asemenea, că dreptul de a reporta pierderile pe durata concesiunii în cazul de față a fost considerat adecvat ca o aplicare a principiului de corelare a veniturilor și cheltuielilor. Potrivit autorităților elene și PCT, acesta este unul dintre principiile de bază ale CEIV în acest sens și a fost aplicat ca atare în cadrul regimului general din care face parte articolul 2 alineatul (5), care, în opinia acestora, ar trebui considerat ca sistem de referință.

(150)

În plus, acestea susțin că, în cazul concesiunilor pe termen lung pentru construirea și operarea infrastructurii publice, există un puternic dezechilibru între perioada inițială de construcție a infrastructurii și etapele ulterioare de exploatare a infrastructurii, în care infrastructura ar trebui să fie profitabilă astfel încât să acopere pierderile inițiale. Întrucât investițiile necesare în avans conduc la pierderi semnificative pentru o perioadă de peste 5 ani care pot fi compensate doar în ultima parte a perioadei de concesiune, limita de 5 ani ar priva concesionarul de beneficiul normei de reportare a pierderilor fiscale. În această privință, întreprinderile responsabile de proiecte mari de infrastructură s-ar afla într-o situație diferită de cea a întreprinderilor obișnuite.

(151)

Comisia consideră că derogarea de la regula generală nu poate fi considerată inerentă logicii sistemului fiscal elen. Întrucât limita de 5 ani pentru reportarea pierderilor fiscale este generală și fără diferențieri, reportarea pierderilor fără nicio limită temporală nu poate fi considerată ca justificată pentru proiectele de infrastructură publică. Termenul de 10 ani care este aplicabil în prezent pentru PPP consolidează concluzia conform căreia durata nedeterminată prevăzută în mod special pentru PCT reprezintă un avantaj selectiv clar pentru aceasta. În cele din urmă, Comisia consideră că toate întreprinderile care realizează investiții ce pot dura mai mulți ani se află în aceeași situație de fapt și de drept precum PCT și ceilalți concesionari în Grecia, având în vedere obiectivele Codului privind impozitul general pe venit. Întrucât sistemul fiscal elen nu permite diferențieri în funcție de durata investițiilor întreprinderilor, ci stabilește regula generală de 5 ani pentru toate, PCT nu pot fi considerată ca fiind diferită de alte întreprinderi în ceea ce privește regula în cauză. Astfel cum se menționează în considerentul 107, o măsură aplicabilă pentru toate întreprinderile responsabile de proiecte mari de infrastructură este selectivă deoarece se aplică numai unei categorii limitate de întreprinderi.

(152)

Autoritățile elene și PCT susțin că a) „obiectivul urmărit” pentru măsura în cauză ar trebui să fie cel urmărit de dispoziția derogatorie, (b) dispoziția urmărește aplicarea principiului general al sistemului fiscal privind corelarea veniturilor și cheltuielilor în funcție de caracteristicile speciale ale concesiunilor, c) aplicarea acestui principiu pentru astfel de proiecte nu conduce la eliminarea riscului suportat de concesionar, ci vizează asigurarea egalității de tratament și eliminarea „dezavantajului structural” al proiectelor respective, d) dispoziția a fost aplicată în mod constant pentru toate proiectele mari de infrastructură publică din Grecia, e) posibilitatea de a reporta pierderi pe întreaga durată a concesiunii reprezintă mecanismul corespunzător pentru a răspunde caracteristicilor particulare ale concesiunilor respective și diferența obiectivă dintre concesionar și alte întreprinderi comerciale.

(153)

Comisia subliniază că obiectivul sistemului fiscal trebuie să fie stabilit la nivelul sistemului de referință și nu la nivelul măsurii de excepție (116). În cazul în care măsura ca atare ar constitui sistemul de referință, atunci orice măsură fiscală s-ar sustrage clasificării drept ajutor de stat, oricât de excepțională ar fi. Obiectivul sistemului de impozit pe profit este de a genera venituri la bugetul de stat, iar acesta ar fi pus în pericol în cazul în care anumitor întreprinderi li s-ar permite să își reducă baza de impozitare atunci când consideră de cuviință, în funcție de interesele lor financiare. De asemenea, nivelul ridicat al investițiilor implicate în proiectele mari de infrastructură nu înseamnă că întreprinderile respective și-au asumat un dezavantaj structural care trebuie corectat prin sistemul de impozitare a veniturilor. Toate întreprinderile care realizează investiții au pierderi în decursul primilor ani de construcție a investițiilor lor și este posibil ca acestea să nu obțină venituri în perioada de 5 ani prevăzută de CEIV. O astfel de justificare nu ar rezulta în niciun caz din principiile sistemului fiscal elen. În plus, faptul că o dispoziție similară a fost aplicată pentru anumite proiecte mari de infrastructură în Grecia nu înseamnă că măsura poate fi justificată pentru PCT. În cele din urmă, presupusele caracteristici specifice ale marilor concesiuni nu pot fi acceptate ca un obiectiv valabil al normelor general aplicabile relevante pentru reportarea pierderilor fiscale, astfel cum s-a explicat mai sus în considerentele 98-100. Prin urmare, autoritățile elene și PCT nu au reușit să demonstreze că, având în vedere principiile sistemului fiscal elen, diferențierea în favoarea PCT poate fi justificată.

(154)

În consecință, Comisia consideră că măsura selectivă examinată nu poate fi justificată de logica sistemului fiscal elen de referință descris mai sus.

(155)

CEIV prevede că regula generală pentru amortizarea activelor este „metoda liniară uniformă” de amortizare (117)  (118). În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decretul prezidențial nr. 299/2003 (119), întreprinderile au obligația de ași amortiza activele fixe în fiecare an utilizând ratele de amortizare stabilite în decret, în mod independent de faptul dacă acestea înregistrează profituri sau pierderi în perioada de amortizare. În consecință, în cazul în care amortizarea este realizată utilizând rate care sunt mai ridicate decât cele prevăzute în decretul prezidențial, acestea nu sunt luate în considerare în scopuri de impozitare.

(156)

În special în ceea ce privește contractele de concesiune, rezervele pentru recuperarea activelor care vor fi returnate statului sau unor terți (120) după o anumită perioadă de timp, în baza unui contract, sunt deductibile din veniturile brute (121). În conformitate cu Decizia ministerială nr. 100/2005 (122), rezervele pentru recuperarea activelor care vor fi returnate statului sau unui terț fără despăgubiri sunt formate în fiecare an, pentru numărul de ani cât durează activitatea de concesiune. Rezerva respectivă se deduce din venitul brut și nu este constituită din profiturile întreprinderii. Întreprinderea nu are dreptul de a calcula amortizările pe baza Decretului prezidențial nr. 299/2003, care se aplică în general, având în vedere această dispoziție specifică, dar și datorită faptului că lucrările construite de întreprindere pentru exploatare nu aparțin întreprinderii, ci statului sau părții terțe. Deducerea se calculează independent de existența profiturilor.

(157)

În cele din urmă, costurile legate de îmbunătățiri și completări la proprietăți imobiliare închiriate sunt amortizate în tranșe egale pe durata contractului de concesiune, cu condiția ca rata de amortizare aplicabilă să nu fie mai mică decât rata prevăzută în Decretul prezidențial nr. 299/2003 (123).

(158)

Prin urmare, sistemul general de referință în ceea ce privește măsura în cauză constă în metoda amortizării liniare care se aplică în general, pentru întreaga perioadă de concesiune, reprezentată de termenul stabilit pentru contractele în temeiul cărora activul amortizat va fi restituit statului sau unui terț.

(159)

Autoritățile elene și PCT susțin că dispozițiile referitoare la amortizare oferă flexibilitatea de a alege între metode de amortizare și rate de amortizare alternative, pentru a permite un tratament adecvat diferitelor circumstanțe. În această perspectivă, acestea se referă la posibilitatea întreprinderilor industriale, miniere, de exploatare în carieră și a întreprinderilor mixte de acest tip de a decide cu privire la utilizarea metodei amortizării liniare sau a amortizării degresive. Potrivit acestora, alegerea metodei de amortizare, precum și alegerea ratei de amortizare, este la latitudinea contribuabililor. Conform celor două metode și reflectând principiul flexibilității în această privință, autoritățile elene și PCT se referă la posibilitatea unor PPP-uri de a alege între metoda amortizării liniare pentru întreaga perioadă de viață a proiectului și metoda amortizării liniare de 10 ani, cu opțiunea de a selecta o perioadă de amortizare mai lungă în termen de o lună de la finalizarea proiectului (124). În cele din urmă, acestea reiterează argumentele prezentate înainte de decizia de inițiere a procedurii, menționând că flexibilitatea sistemului este demonstrată, de asemenea, de faptul că alte întreprinderi cărora li s-au atribuit concesiuni de mari proiecte de infrastructură publică în Grecia au posibilitatea de a alege între diferite metode de amortizare.

(160)

Comisia observă că posibilitatea întreprinderilor industriale, miniere, de exploatare în carieră și a întreprinderilor mixte de acest tip de a alege între două metode de amortizare nu s-ar aplica întreprinderii PCT, întrucât această posibilitate nu vizează contractele în temeiul cărora activul este restituit statului sau unui terț la încheierea contractului.

(161)

De asemenea, faptul că alte întreprinderi ar fi beneficiat de avantaje similare nu înseamnă că astfel de avantaje pot constitui un sistem de referință. În special, faptul că alte întreprinderi cărora li s-au atribuit concesiuni de mari proiecte de infrastructură publică în Grecia au posibilitatea de a alege între diferite metode de amortizare indică numai că această posibilitate este limitată la o categorie de întreprinderi, cele care desfășoară proiecte mari de infrastructură publică.

(162)

Prin urmare, Comisia consideră că sistemul de referință pentru măsura în cauză este cel stabilit mai sus la considerentele 155-156.

(163)

Articolul 2 alineatul (6) din legea examinată oferă întreprinderii PCT posibilitatea de a alege între 3 metode de amortizare diferite:

(164)

Întreprinderii PCT i s-a oferit posibilitatea de a alege între o amortizare liniară standard, general aplicabilă ca metodă de amortizare, și alte două metode de amortizare care sunt disponibile pentru unele dintre proiectele mari de infrastructură din Grecia. Dispoziția în cauză acordă întreprinderii PCT dreptul de a alege metode de amortizare care pot atrage după sine un avantaj în comparație cu sistemul general. În cazul în care, de exemplu, PCT alege una dintre cele două metode de amortizare accelerată, aceasta va fi în măsură să își reducă baza impozabilă într-o mai mare măsură și mai devreme decât în cazul punerii în aplicare a metodei liniare standard. În plus, puterea de apreciere pentru a alege a treia metodă de amortizare în termen de 6 ani de la începerea concesiunii înseamnă, în practică, că PCT poate alege modul și nivelul până la care își va reduce baza de impozitare într-o etapă ulterioară, atunci când va fi în măsură să își calculeze cu mai multă precizie veniturile impozabile. Astfel, în funcție de veniturile sale la momentul respectiv, PCT poate beneficia de avantajul de a-și reduce profiturile impozabile și de a plăti mai puține impozite decât ceea ce ar fi plătit în cazul în care ar fi amortizat toate activele în conformitate cu normele general aplicabile.

(165)

Autoritățile elene și PCT susțin că alegerea metodei de amortizare nu poate constitui un avantaj deoarece beneficiul scutirii fiscale rămâne amortizarea integrală a costurilor și doar numărul de ani în care aceasta va fi răspândită va fi diferit.

(166)

Comisia observă în această privință că amortizarea totală a unui activ într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp poate genera o diferență în ceea ce privește rezultatul financiar și baza impozabilă a întreprinderii într-o anumită perioadă de timp și, prin urmare, conduce la un beneficiu. Dacă, de exemplu, o întreprindere amortizează valoarea totală a unui activ într-o perioadă de 10 ani, în loc de 35 de ani, atunci aceasta va fi în măsură să își reducă baza impozabilă într-o etapă mai timpurie. Valoarea costurilor amortizate care va fi luată în considerare în primul caz va fi mai mare decât valoarea acelorași costuri amortizate într-o perioadă mai lungă de timp. Prin urmare, Comisia consideră că, într-adevăr, beneficiul fiscal rămâne amortizarea integrală a costurilor, dar modul în care amortizarea costurilor este utilizată în scopuri fiscale poate avea ca rezultat un avantaj suplimentar pentru PCT, de care alte întreprinderi nu dispun.

(167)

Autoritățile elene și PCT menționează că flexibilitatea inerentă normelor de amortizare în Grecia ar trebui să cuprindă o gamă întreagă de opțiuni pentru a permite tratarea corespunzătoare a diferitelor situații ale proiectelor de infrastructură publică, garantând, în același timp, amortizarea integrală a costurilor activelor.

(168)

Cu toate acestea, norma general aplicabilă a metodei liniare pentru contractele de concesiune, și anume pentru întreprinderile care se află în aceeași situație de fapt și de drept, este clar prevăzută în legislație, iar „flexibilitatea” legată de gama de rate de amortizare nu este general aplicabilă costurilor contractelor de concesiune, ci altor tipuri de costuri de investiții.

(169)

De asemenea, autoritățile elene susțin că, în decizia sa de inițiere a procedurii, Comisia a interpretat greșit flexibilitatea suplimentară acordată întreprinderii PCT, care nu implică în mod automat și necesar un avantaj. Modul de funcționare a fiecărei metode de amortizare disponibile și, în special, gama de rate de amortizare pentru fiecare metodă în coroborare cu circumstanțele speciale (127) înseamnă că, în principiu, nu poate fi exclus faptul că se poate obține un rezultat similar prin oricare dintre metodele alternative. În plus, simplul fapt că o întreprindere are mai multe alternative decât o alta nu înseamnă în mod automat că rezultă un avantaj. Existența sau lipsa unui avantaj concurențial ar putea fi stabilită numai pe baza unei analize a condițiilor concurențiale și a rezultatelor diferite care ar putea fi obținute în anumite circumstanțe în urma aplicării metodelor de amortizare alternative pentru fiecare concurent.

(170)

Comisia consideră că raționamentul său în acest sens din decizia de inițiere a procedurii (128) este confirmat, în esență, de argumentația de mai sus. Întrucât fiecare metodă de amortizare implică diferiți parametri care trebuie să fie analizați pentru a-l putea alege pe cel mai avantajos, ca urmare a dispoziției în cauză, PCT are libertatea de a efectua astfel de calcule și de a alege dintre diferite metode de amortizare pe cea mai potrivită pentru interesele sale. În special, având în vedere faptul că, în termen de 6 ani de la demararea proiectului, întreprinderea poate decide să schimbe metoda de amortizare aplicabilă, marja sa de libertate este mai mare decât cea a unui operator normal (129). În plus, întrucât PCT poate alege metoda de amortizare pe care o consideră adecvată, spre deosebire de alte întreprinderi care pot aplica doar normele privind amortizarea normală pentru concesiuni, aceasta beneficiază, cu siguranță, de un avantaj selectiv față de celelalte întreprinderi. Este lipsit de relevanță, în această privință, să se examineze condițiile concurențiale și diferitele rezultate care ar putea fi obținute pentru diferiții concurenți, în circumstanțele specifice, având în vedere că nu acesta este obiectivul în raport cu care trebuie să se evalueze situația de fapt și de drept comparabilă a PCT.

(171)

De asemenea, autoritățile elene și-au menținut argumentația inițială în ceea ce privește normele de amortizare aplicabile pentru APP și portul Salonic (130), celelalte două porturi mari din Grecia, și susțin în continuare că prin dispoziția în cauză se asigură că PCT nu este tratată mai puțin favorabil decât ceilalți doi operatori portuari.

(172)

Comisia observă că, în orice caz, faptul că anumite rate de amortizare ar fi fost aplicabile la momentul respectiv pentru APP și portul Salonic nu înseamnă că PCT ar putea fi îndreptățită să beneficieze de un tratament specific, nici că un astfel de tratament era justificat. Prin urmare, Comisia consideră că dispoziția care face obiectul examinării implică un avantaj selectiv pentru PCT.

(173)

Avantajul constă în posibilitatea întreprinderii PCT de a alege între trei metode de amortizare și este egal cu diferența dintre impozitul pe venit pe care PCT ar trebui să îl plătească dacă s-ar aplica metoda amortizării liniare și impozitul pe profit pe care aceasta l-a plătit în cele din urmă prin aplicarea unei metode de amortizare diferite.

(174)

Autoritățile elene și PCT susțin că a) alegerea metodelor de amortizare alternative face parte din sistemul general aplicat tuturor întreprinderilor cărora li s-a încredințat proiecte publice de infrastructură în toate sectoarele economiei, (b) nu există nicio discriminare, întrucât concesionarii marilor proiecte de infrastructură se află într-o situație de fapt și de drept diferită de alte activități, c) dispoziția este în concordanță cu obiectivul său și este pusă la dispoziția tuturor întreprinderilor de acest tip, d) considerentele relevante sunt obiectivul urmărit, mecanismul ales și principiul flexibilității în cadrul sistemului general de amortizare a activelor, e) în absența dispoziției, ar apărea incertitudinea juridică, întrucât există tipuri de active pentru care nu sunt disponibile rate de amortizare, f) esența dispoziției este de a permite o mai mare flexibilitate pentru amortizarea activelor care nu sunt vizate de ratele standard, din cauza particularităților concesionărilor de infrastructuri publice, g) întrucât mecanismul se aplică în mod sistematic tuturor concesionărilor de infrastructuri publice în toate sectoarele, acesta este în concordanță cu principiul relevant al flexibilității sistemului de amortizare, h) mecanismul este adecvat și proporțional deoarece aplică principiul flexibilității și nu există nicio alternativă mai potrivită pentru a asigura flexibilitate în ceea ce privește amortizarea, dat fiind că circumstanțele cu care se confruntă fiecare întreprindere la momentul în care își alege metoda de amortizare nu pot fi cunoscute în prealabil, i) PCT nu are nicio putere de apreciere specială, alta decât cea justificată în conformitate cu principiul general al flexibilității.

(175)

În primul rând, Comisia reamintește că, în conformitate cu jurisprudența standard, statul membru ar trebui să furnizeze o justificare a măsurilor selective (131). Argumentul oferit de autoritățile elene și de beneficiar nu arată modul în care o măsură care acordă putere discreționară beneficiarului poate fi considerată ca fiind justificată prin prisma logicii sistemului de impozitare. Prin urmare, Comisia își menține concluziile preliminare din decizia de deschidere a procedurii conform cărora măsura nu poate fi justificată prin natura și schema generală a sistemului.

(176)

În plus, Comisia ia act de faptul că flexibilitatea care lasă metoda de amortizare a activelor la discreția beneficiarului nu poate fi considerată drept un principiu aflat la baza regimului fiscal care poate justifica măsura în cauză. În esență, s-ar putea concluziona că măsura în sine constituie sistemul general și mecanismele sale ar fi obiectivul în raport cu care aceasta poate fi justificată. Dacă un astfel de raționament ar fi aplicabil, orice măsură fiscală discreționară ar putea evita clasificarea drept ajutor de stat. În plus, toate argumentele invocate în ceea ce privește faptul că normele similare se aplică altor contracte de concesiune pentru infrastructuri publice din Grecia nu pot fi considerate ca o justificare a măsurii (132). Prin urmare, măsura în cauză constituie un avantaj selectiv care nu poate fi justificat prin logica sau schema generală a sistemului.

(177)

În conformitate cu legislația general aplicabilă, taxele de timbru sunt impuse pentru o serie de acte în scris din dreptul civil și comercial, așadar inclusiv pentru acordurile auxiliare, de credit și de împrumut. Conform Decretului prezidențial privind taxele de timbru (133), taxele de timbru sunt colectate în legătură cu un anumit document care consemnează o tranzacție. Taxa de timbru este legată de actul în sine; prin urmare, este la latitudinea părților să convină care dintre acestea este obligată la plata taxei. Cu toate acestea, în practică, acest lucru înseamnă că, în ceea ce privește contractele auxiliare, de credit și de împrumut, debitorul are în principal obligația de a plăti taxele de timbru relevante, întrucât creditorul are competența de a impune o astfel de plată. Introducerea TVA drept cheltuieli fiscale generale prin Legea nr. 1642/1986 în ordinea juridică elenă a avut drept consecință înlocuirea mai multor taxele de timbru și a unor impozite pe cifra de afaceri cu TVA (134).

(178)

În conformitate cu articolul 16 din Legea nr. 1676/1986 și articolul 36 din Legea nr. 3220/2004, sunt scutite de la plata taxelor de timbru acordurile de împrumut și de credit, precum și acordurile auxiliare care sunt acordate de băncile elene și străine în Grecia sau care au o legătură cu Grecia, și anume acordurile care sunt încheiate și/sau executate în Grecia, creează obligații care sunt executabile în Grecia, implică garanții în Grecia (principiul teritorialității) (135). Prin urmare, în conformitate cu actualul cod privind taxa de timbru, creditele care sunt acordate de întreprinderi altele decât băncile sunt supuse taxei de timbru (136), cu excepția cazului în care nu au o legătură cu Grecia sau sunt emise ca împrumuturi obligatare. Creditele transferate între întreprinderi altele decât băncile sunt supuse, de asemenea, taxei de timbru (137), în cazul în care principalul împrumutului a fost supus inițial taxei de timbru.

(179)

Comisia ia act de faptul că legislația privind taxa de timbru include mai multe derogări, în special după introducerea sistemului TVA și/sau înlocuirea taxei de timbru cu alte taxe sau impozite. Cu toate acestea, cadrul general aplicabil pentru măsura în cauză rămâne sistemul elen privind taxa de timbru, astfel cum se prezenta acesta la momentul în care s-a adoptat dispoziția care face obiectul examinării. Existența unor derogări de la sistemul respectiv nu înseamnă că sistemul taxei de timbru nu există, ci că fiecare scutire (138) trebuie evaluată în funcție de meritele sale.

(180)

Întrucât, conform cadrului general aplicabil, acordurile de împrumuturi, de credite și auxiliare cu întreprinderi altele decât băncile care sunt contractate și executate în Grecia sau care au o legătură cu Grecia (139) sunt supuse taxelor de timbru, PCT ar trebui, în mod normal, să plătească taxe de timbru pentru astfel de acte. Cu toate acestea, în baza dispoziției examinate, PCT a fost scutită de taxele de timbru pe care ar trebui să le plătească în mod normal pentru acest tip de acte. PCT a fost scutită de taxele de timbru pe care ar trebui să le plătească în mod normal pentru împrumuturile de la orice tip de întreprinderi altele decât băncile, în special de la întreprinderea-mamă Cosco (140).

(181)

În acest mod, PCT ar beneficia de un avantaj selectiv în comparație cu alte întreprinderi aflate într-o situație de fapt și de drept comparabilă. Avantajul este egal cu taxa de timbru pe care PCT ar trebui să o plătească în mod normal în conformitate cu normele general aplicabile.

(182)

Autoritățile elene și PCT nu contestă faptul că astfel de tranzacții de creditare sunt scutite de la plata taxei de timbru care ar fi exigibilă în mod normal. Acestea susțin însă că scutirea oferă întreprinderii PCT o mai mare flexibilitate în ceea ce privește finanțarea necesară pentru a-și îndeplini obligațiile de concesiune fără costuri suplimentare, în cazul în care o astfel de flexibilitate este considerată necesară în circumstanțe excepționale. Acestea se referă, de asemenea, la faptul că APP a beneficiat, la rândul său, de o astfel de excepție în contextul concesiunii sale de gestionare a portului Pireu. Prin urmare, măsura ar trebui să fie considerată ca parte a unei măsuri generale inerente sistemului fiscal elen, care are ca obiectiv facilitarea finanțării proiectelor mari de infrastructură.

(183)

Cu toate acestea, astfel cum s-a afirmat deja mai sus pentru alte măsuri, facilitarea finanțării marilor infrastructuri constituie un element care trebuie luat în considerare atunci când se evaluează eventuala compatibilitate a unui ajutor de stat, și nu existența unui ajutor de stat.

(184)

De asemenea, autoritățile elene și beneficiarul susțin că cele două împrumuturi subordonate în valoare de […] milioane EUR și, respectiv, 54,8 milioane EUR pe care Cosco le-a acordat întreprinderii PCT pentru a-și demara investițiile în portul Pireu nu au fost supuse taxei de timbru în conformitate cu normele general aplicabile deoarece acestea: (a) au fost executate în afara Greciei; (b) au fost plătite într-un cont bancar al PCT deschis la o bancă din afara Greciei; (c) au fost rambursate de către PCT printr-un transfer de fonduri din contul său bancar din afara Greciei. În acest sens, acestea au furnizat un raport de audit fiscal obișnuit pentru exercițiul fiscal al PCT care confirmă scutirea.

(185)

Comisia observă, în primul rând, că faptul că PCT nu a plătit taxa de timbru pentru operațiunile de mai sus nu dovedește că aceasta nu ar trebui să plătească taxa în conformitate cu normele general aplicabile. Raportul de audit fiscal furnizat face referire specifică la dispoziția care face obiectul examinării. În plus, tranzacțiile în cauză sunt perfect identice cu o operațiune similară, cu privire la care Curtea Administrativă de Apel din Atena a considerat (141) că a fost încălcat principiul teritorialității prevăzut de codul privind taxa de timbru (142). În special, în cauza respectivă, acordul de împrumut a fost încheiat de o întreprindere cu sediul în Grecia în calitate de debitor și o întreprindere străină cu sediul în afara Greciei în calitate de creditor. Împrumutul a fost semnat în afara Greciei. Creditorul a depus suma împrumutului într-un cont bancar al debitorului din afara Greciei și, după depunere, banca străină avea obligația de a transfera suma împrumutului în contul bancar al debitorului din Grecia în aceeași zi. Curtea Administrativă de Apel a considerat că împrumutul avea aceleași rezultate juridice ca și cum ar fi semnat în Grecia și ca și cum suma împrumutului ar fi transferată direct în Grecia, fără intermedierea băncii străine, prin urmare, împrumutul era supus taxei de timbru.

(186)

Aceeași situație se aplică, de asemenea, în cazul împrumuturilor pe care Cosco le-a acordat întreprinderii PCT. În special, acordul de împrumut a fost încheiat în afara Greciei, sumele împrumutate au fost depuse în contul PCT în HSBC din Luxemburg la 21 aprilie 2009, iar la 22 aprilie 2009 acestea au fost transferate în contul PCT din HSBC din Pireu. Conform informațiilor prezentate de autoritățile elene, PCT a utilizat 50 de milioane EUR plus TVA ca scrisoare de garanție pe care PCT a trebuit să o furnizeze APP pentru intrarea în vigoare a acordului de împrumut (143). Prin urmare, circumstanțele de fapt ale acordului de împrumut implicat în cauza menționată mai sus sunt echivalente celor din acordurile de împrumut între Cosco și PCT. În special, deși împrumutul a fost semnat în afara Greciei și depus într-un cont bancar din afara Greciei, acesta a fost transferat ulterior în contul PCT din Grecia, fiind utilizat în scopul acordului de concesiune în Grecia. Prin urmare, în conformitate cu principiul teritorialității consacrat la articolul 8 din Codul privind taxa de timbru, astfel cum a fost interpretat de instanțele elene, acordurile de împrumut în cauză ar fi trebuit să fie supuse plății taxei de timbru în conformitate cu normele general aplicabile. Prin urmare, Comisia consideră că PCT a beneficiat deja de un avantaj financiar concret datorită dispoziției examinate, care nu constituie punerea în aplicare a unor norme general aplicabile, ci o derogare de la acestea.

(187)

Autoritățile elene și beneficiarul susțin că hotărârea instanței nu este aplicabilă în cazul PCT, întrucât situația de fapt din cauza menționată diferă de circumstanțele acordurilor de împrumut ale PCT. Acestea susțin că PCT ar fi putut utiliza împrumuturile în afara Greciei, în scopuri proprii. În plus, acestea susțin că hotărârea a făcut obiectul unui recurs în fața Curții Administrative Supreme a Greciei, iar administrația elenă aplică o circulară interpretativă (144) conform căreia o astfel de tranzacție nu ar fi supusă taxelor de timbru. Circulara are aplicabilitate generală și este obligatorie pentru administrația publică. Prin urmare, neplata taxelor de timbru în cele două operațiuni nu constituie o abatere de la normele general aplicabile.

(188)

Comisia constată că o circulară interpretativă referitoare la aplicarea Codului privind taxa de timbru nu poate fi considerată a avea o valabilitate mai mare decât hotărârile judecătorești. De asemenea, faptul că hotărârea Curții Administrative de Apel din Atena a fost atacată nu înseamnă că hotărârea nu este aplicabilă. În plus, interpretarea principiului teritorialității, astfel cum este descrisă mai sus (145), de către instanțele elene este în conformitate cu hotărârea menționată. Comisia observă în continuare că faptele relevante pentru acordurile de împrumut ale PCT sunt aceleași și, prin urmare, se poate concluziona că, în temeiul normelor aplicabile în mod normal, astfel cum au fost interpretate de instanțele elene, PCT ar trebui să plătească taxa de timbru relevantă. Având în vedere această interpretare, dispoziția care face obiectul examinării oferă în mod clar un avantaj selectiv întreprinderii PCT.

(189)

Autoritățile elene susțin că scutirea în cauză este conformă cu sistemul general de eliminare treptată a taxei de timbru, în cadrul căruia legiuitorul decide că scutirea de taxa de timbru este un mecanism adecvat pentru a se asigura că situații diferite în mod obiectiv sunt tratate în mod diferit în scopuri fiscale. În acest sens, scutirea se aplică tuturor întreprinderilor publice care pun în aplicare proiecte de infrastructură publică. Ca mecanism care abordează particularitățile unor astfel de proiecte, acesta este, de asemenea, proporțional, întrucât nu riscă să compromită veniturile din taxa de timbru, având în vedere că, în orice caz, întreprinderile respective pot utiliza multe alte tipuri de tranzacții care sunt scutite, de asemenea, de plata taxei de timbru.

(190)

Comisia ia act de faptul că eliminarea treptată a taxei de timbru nu se poate aplica ca principiu al sistemului taxei de timbru care justifică măsura în cauză, întrucât o astfel de eliminare treptată ar putea fi avută în vedere numai în ceea ce privește toate acordurile de împrumut și nu doar cele ale PCT. În ceea ce privește caracteristicile specifice ale proiectelor de infrastructură publică, Comisia face trimitere la analiza sa de la considerentele 98-100 din prezenta decizie. Prin urmare, Comisia concluzionează că autoritățile elene și PCT nu au demonstrat că măsura selectivă examinată este justificată de logica sistemului fiscal.

(191)

În conformitate cu actualul cod privind taxa de timbru, împrumuturile transferate între întreprinderi altele decât băncile sunt supuse taxei de timbru (146), în cazul în care principalul împrumutului a fost supus inițial taxei de timbru.

(192)

Comisia consideră că dispoziția de la articolul 2 alineatul (9) de mai sus implică un avantaj direct în favoarea creditorilor întreprinderii PCT, printre care întreprinderea-mamă a acesteia, Cosco. Avantajul este egal cu valoarea taxei de timbru pe care creditorii întreprinderii PCT ar trebui, în mod normal, să o plătească, în conformitate cu normele general aplicabile, în cazul transferului unui împrumut relevant pentru contractul de concesiune încheiat cu PCT. De asemenea, dispoziția implică un avantaj indirect în favoarea PCT, în măsura în care aceasta ar putea facilita obținerea unui împrumut de către PCT.

(193)

Potrivit autorităților elene, în 2009 Cosco a acordat întreprinderii PCT două împrumuturi care, astfel cum declară autoritățile elene și PCT, au fost rambursate în 2011. Având în vedere dispoziția care face obiectul examinării, Cosco, care este întreprinderea-mamă a PCT, ar putea beneficia de o scutire de la taxa de timbru în cazul în care a transferat împrumuturile către alte întreprinderi. Potrivit autorităților elene și PCT, împrumuturile au fost deja rambursate de către PCT. Pe această bază, Comisia nu are niciun motiv să considere că a avut loc un astfel de transfer. Cu toate acestea, dispoziția în cauză poate implica un avantaj selectiv pentru Cosco sau pentru alți creditori ai PCT.

(194)

Argumentația prezentată de autoritățile elene și PCT în ceea ce privește scutirea de taxa de timbru este identică celei privind scutirea de taxa de timbru pentru împrumuturi în favoarea PCT. Pe această bază, Comisia concluzionează că motivarea expusă în ceea ce privește scutirea respectivă este valabilă, de asemenea, pentru această măsură. Prin urmare, măsura este selectivă și nu poate fi considerată ca fiind justificată prin natura sau schema generală a sistemului.

(195)

Cu privire la această măsură, sistemul de referință constă în regimul taxei de timbru aplicabile pentru actele de drept civil sau comercial în Grecia. Normele care reglementează acest regim sunt deja menționate în considerentele 177 și 179 din prezenta decizie. În conformitate cu normele privind taxa de timbru, taxele de timbru sunt impuse în legătură cu documentele juridice pentru care sunt percepute acestea și nu persoanelor impozabile specifice care semnează documentele respective. În conformitate cu circulara ministerială nr. 44/1987 (147), care interpretează dispozițiile privind taxa de timbru, în urma modificărilor introduse în ceea ce privește regimul TVA, contractele, actele juridice sau operațiunile supuse TVA nu sunt supuse taxei de timbru.

(196)

De asemenea, în conformitate cu legea general aplicabilă, astfel cum este interpretată și aplicată de autoritățile fiscale elene competente, plata unei compensații nu intră în domeniul de aplicare a TVA și, prin urmare, este supusă taxei de timbru (148).

(197)

În conformitate cu aceeași circulară, activarea unui acord auxiliar (garanții reale, garanții personale, împrumuturi ipotecare, clauza penală și orice alt tip de securitate) legat de un contract care este supus TVA și, prin urmare, scutit de taxa de timbru, nu este supusă unei taxei de timbru proporționale. Cu toate acestea, în cazul în care contractul principal este supus la plata TVA sau face obiectul unei taxe de timbru fixe (și neproporționale), activarea unui acord auxiliar la contractul respectiv este supusă unei taxe de timbru fixe.

(198)

În cele din urmă, plata altor tipuri de compensații, de exemplu pentru daune sau încălcarea internațională a contractului, este supusă unei taxe de timbru.

(199)

Autoritățile elene au precizat că, în conformitate cu dispozițiile Codului elen privind taxa de timbru, compensațiile plătite în Grecia cu titlu de despăgubiri pentru daune sunt supuse taxei de timbru la o rată de 3,6 %. Plata de compensații în temeiul unei clauze de despăgubire incluse într-un contract este supusă taxei de timbru la o rată de 2,4 %.

(200)

Articolul 2 alineatul (10) din legea de ratificare prevedea că orice tip de despăgubiri pe care APP le-ar plăti către PCT în temeiul acordului de concesiune, care este în afara domeniului de aplicare a Codului TVA, este scutit de taxa de timbru.

(201)

Având în vedere că, în temeiul cadrului general aplicabil, taxa de timbru se aplică actelor juridice și nu în mod specific părților participante la tranzacție și dat fiind că APP a fost scutită de taxa de timbru prin lege (149) în momentul adoptării legii de ratificare, de fiecare dată când o plată compensatorie efectuată în numele APP în legătură cu contractul de concesiune nu ar intra în domeniul de aplicare a Codului TVA și ar face obiectul taxei de timbru, întreprinderea PCT ar fi obligată să o achite în conformitate cu normele general aplicabile. În special, ca urmare a dispoziției în cauză, PCT ar fi scutită de la plata taxei de timbru fixe în cazul activării unei clauze de penalitate din contractul de concesiune, precum și în cazul în care APP ar plăti despăgubiri ca urmare a daunelor legate de contractul de concesiune sau a încălcării contractului de concesiune. În plus, după cum indică autoritățile elene și beneficiarul, având în vedere faptul că, la momentul respectiv, APP era scutită de la plata taxei de timbru în ceea ce privește tranzacțiile privind punerea în aplicare a lucrărilor în numele său de către terți, ca urmare a dispoziției examinate, PCT ar fi scutită, de asemenea, de la plata taxei de timbru care decurge din acordurile sale cu APP care fac obiectul taxei de timbru. Astfel, exceptarea în cauză are ca efect scutirea PCT de la obligația de a plăti taxe de timbru în astfel de cazuri, ceea ce implică, în mod clar, un avantaj selectiv pentru PCT.

(202)

Autoritățile elene și PCT susțin că, în cazul în care plata de despăgubiri prezintă o legătură de cauzalitate cu un contract care este supus TVA în temeiul unei clauze de despăgubire (denumită în continuare „clauză penală”) conținute în acesta, aceasta este scutită de plata taxei de timbru. Aceasta se datorează faptului că o astfel de clauză de indemnizare este considerată un acord auxiliar scutit de la plata taxei de timbru în cazul în care contractul principal este supus TVA. Întrucât contractul de concesiune este supus TVA, orice plată în temeiul unei clauze penale prevăzute în contractul de concesiune este scutită de taxa de timbru în conformitate cu normele general aplicabile.

(203)

Comisia observă că, într-adevăr, conform cadrului general aplicabil, nu se impune o taxă de timbru proporțională cu privire la activarea unei clauze de penalitate dintr-un contract supus TVA. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, este impusă o taxă de timbru fixă, în conformitate cu aceeași circulară invocată de autoritățile elene. Prin urmare, în cazul în care APP ar trebui să plătească despăgubiri din cauza activării unei clauze de penalitate din contractul de concesiune, datorită dispoziției care face obiectul examinării, PCT nu ar plăti taxa de timbru fixă care ar fi aplicabilă. În consecință, dispoziția implică un avantaj selectiv în favoarea PCT.

(204)

De asemenea, autoritățile elene și PCT subliniază că plata altor tipuri de despăgubiri, și anume pentru daune sau încălcarea internațională a contractului, face obiectul unei taxe de timbru. În acest sens, articolul 2 alineatul (10) introduce o scutire referitoare la aceste alte tipuri de despăgubiri. Cu toate acestea, potrivit autorităților elene și PCT, scutirea face parte din sistemul fiscal general, care vizează abordarea particularităților/caracteristicilor diferite în mod obiectiv a concesiunilor de infrastructuri publice. Prin urmare, nu ar rezulta nicio diferențiere reală și nicio selectivitate în acest sens.

(205)

Comisia ia act de faptul că autoritățile elene și PCT confirmă constatarea acesteia conform căreia, în cazul în care APP ar plăti despăgubiri întreprinderii PCT în urma pagubelor produse în legătură cu contractul de concesiune și/sau orice încălcare a acestuia, PCT, datorită dispoziției în curs de examinare, nu ar plăti taxa de timbru pe care ar trebui să o achite în mod normal. Prin urmare, dispoziția oferă întreprinderii PCT un avantaj care este egal cu taxa de timbru pe care aceasta ar trebui să o plătească în astfel de circumstanțe și de care este scutită. În ceea ce privește argumentația referitoare la regimul general specific proiectelor de infrastructură publică, Comisia face trimitere la analiza sa din considerentele 92-97 și 107 de mai sus. În special, Comisia consideră că o măsură aplicabilă întreprinderilor responsabile de proiecte de infrastructură publică se aplică numai unei categorii de întreprinderi și, prin urmare, este selectivă.

(206)

Autoritățile elene și PCT susțin că scutirea este conformă cu schema generală de eliminare treptată a taxei de timbru având în vedere principiul egalității, întrucât aceasta reprezintă un mecanism pentru asigurarea faptului că anumite caracteristici ale proiectelor de infrastructură publică sunt tratate corespunzător în scop fiscal. Comisia nu poate accepta faptul că „obiectivele” justifică măsura în cauză și se referă la fiecare analiză din considerentele 189-190 de mai sus cu privire la scutirea împrumuturilor PCT de taxa de timbru.

(207)

De asemenea, autoritățile elene și PCT susțin că scutirea este conformă cu principiul egalității. În special, în lipsa acesteia și dat fiind faptul că APP a fost scutită, la momentul adoptării legii de ratificare, de la plata taxei de timbru în ceea ce privește tranzacțiile privind executarea lucrărilor în numele său de către alte persoane, PCT ar fi obligată să plătească taxa de timbru ori de câte ori acest lucru ar rezulta din aranjamentele cu APP.

(208)

Cu toate acestea, astfel cum s-a arătat deja în decizia de inițiere a procedurii (150), faptul că APP poate fi scutită de la plata taxelor de timbru nu înseamnă că o astfel de scutire în favoarea PCT este justificată prin natura sistemului fiscal.

(209)

Comisia remarcă faptul că Legea nr. 4152/2013 a eliminat dispoziția în cauză. Prin urmare, avantajul selectiv în favoarea PCT s-ar referi doar la trecut.

(210)

Decretul legislativ nr. 2687/1953 permite administrației elene să acorde un regim favorabil specific oricărei întreprinderi care importă capital străin pentru a efectua „investiții productive”. Pentru ca întreprinderea să beneficieze de regimul respectiv, aceasta trebuie să depună o cerere la Ministerul economiei naționale. La cererea întreprinderii, un comitet specific emite un aviz după ce evaluează:

(211)

În urma avizului, ministrul responsabil, în funcție de importanța investițiilor, propune un decret prezidențial irevocabil sau adoptă o decizie ministerială prin care aprobă importul de capital străin în condițiile specifice stabilite în decizie și acordă un regim favorabil irevocabil (151).

(212)

Decretul prezidențial/decizia ministerială care poate fi adoptat(ă) pentru o anumită întreprindere acordă următoarele „facilități” (152) fiscale:

(213)

Conform decretului legislativ, activele deținute de întreprinderile care sunt create sau au fost dezvoltate în mod semnificativ (155) cu capital străin în temeiul decretului sunt scutite de orice expropriere forțată în favoarea statului, precum și de orice rechiziție a activelor acestora (156). În cele din urmă, există o dispoziție specifică de instituire a principiului de neimpunere retroactivă a impozitelor pentru toate întreprinderile care intră în domeniul de aplicare a decretului legislativ menționat (157).

(214)

Întrucât protecția prevăzută de Decretul legislativ nr. 2687/1953 poate varia în funcție de măsurile decise în fiecare caz pentru fiecare întreprindere care intră sub o astfel de „protecție”, iar scutirile care pot fi acordate întreprinderii PCT ca urmare a decretului au fost stabilite în decret cu titlu indicativ, sistemul general de referință poate include diferite măsuri fiscale de care beneficiarul va beneficia după ce administrația va adopta regimul specific pe care îl va solicita PCT.

(215)

Autoritățile elene și PCT susțin că, întrucât decretul a fost stabilit ca o lege cu validitate superioară conferită de Constituție, acesta nu poate fi considerat ca o măsură „specială” care poate fi comparată cu cadrul legislativ „general”. Atunci când decretul a fost adoptat și având în vedere validitatea sa legislativă superioară, cea mai mare parte a cadrului legislativ național pe care Comisia îl utilizează ca „sistem de referință” nici măcar nu exista. Prin urmare, „sistemul de referință” care trebuie luat în considerare în această privință este Constituția Greciei și Decretul legislativ nr. 2687/1953 ca atare, constituind o măsură generală. În plus, Comisia era la curent cu privire la existența acestuia încă de la aderarea Greciei.

(216)

De asemenea, autoritățile elene și PCT susțin că regimul de protecție special pentru investiții străine este o măsură generală care se aplică tuturor investițiilor străine care îndeplinesc criteriile obiective pentru aplicarea acestuia. Acestea susțin, de asemenea, că justificarea decretului a fost reprezentată de necesitatea de (a) a recunoaște că investițiile străine în circumstanțele care se aplică Greciei se confruntă cu anumite riscuri și provocări, prin urmare, este nevoie de un tratament special pentru a atinge obiectivul de a atrage astfel de investiții și (b) a oferi un tratament adecvat în acest sens.

(217)

De asemenea, autoritățile elene și PCT susțin că răspunsul comisarului Tajani (158) în ceea ce privește decretul în cauză a exclus doar noile măsuri în materie de tarife vamale, și nu măsurile de ajutor de stat. Potrivit acestora, este evident că, până în prezent, aplicarea decretului nu a generat noi ajutoare de stat ilegale, întrucât aceasta era în vigoare atunci când Grecia a intrat în UE și a continuat să se aplice fără modificări și în măsura în care Comisia nu a întreprins niciun demers pentru a pune sub semnul întrebării legalitatea decretului în conformitate cu legislația UE.

(218)

Comisia observă că decretul legislativ în cauză nu poate fi considerat drept un sistem de referință valabil. Deși este adevărat că decretul exista înainte de aderarea Greciei la UE, acest lucru nu înseamnă că decretul are o validitate superioară Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, prin urmare, dispozițiilor tratatului referitoare la ajutoarele de stat. Atunci când Grecia a aderat la Uniunea Europeană, aceasta a trebuit să adere la „acquis-ul Uniunii” și, în special, să respecte normele din tratat privind ajutoarele de stat. Astfel, în cazul în care Grecia face uz de decretul respectiv acordând avantaje specifice anumitor întreprinderi, aceasta ar trebui, în primul rând, să le notifice Comisiei, în vederea evaluării acestora în temeiul normelor privind ajutoarele de stat și a eventualei lor aprobări în conformitate cu normele din tratat (159).

(219)

În plus, decretul acordă administrației o amplă libertate de acțiune (160) pentru a stabili condițiile, precum și avantajele care vor fi acordate anumitor întreprinderi care vor face uz de acesta. Tratamentul specific al investițiilor străine în Grecia cu scopul promovării acestora presupune deja elemente selective. În același timp, decretul urmărește un obiectiv de politică publică și nu un obiectiv fiscal. Un sistem de referință viabil în scopul analizei selectivității se poate baza doar pe principiile de impozitare. Obiectivele de politică publică sunt obiective extrinseci unui sistem fiscal, astfel cum s-a menționat deja în considerentele 92-94 din prezenta decizie, prin urmare, acestea nu pot fi considerate ca reprezentând scopul unui sistem de referință în vederea evaluării selectivității.

(220)

Articolul 3 din Legea nr. 3755/2009 permite PCT să solicite regimul de protecție prevăzut de decretul legislativ menționat. Această dispoziție are drept consecință faptul că, la cerere, PCT poate beneficia de o serie de avantaje selective acordate de administrația elenă. Avantajele se referă, în principal, la impozite pe care PCT ar trebui să le plătească în temeiul normelor obișnuite și de la care aceasta ar putea fi scutită datorită dispoziției în cauză. În plus, scutirea de alte constrângeri juridice (expropriere forțată, rechiziționarea activelor, permisiunea de a recruta personal străin și exportarea remunerației acestora în valută, permisiunea de a repatria împrumuturi sau capital social) ar putea, de asemenea, să favorizeze PCT în viitor. Faptul că, potrivit autorităților elene, astfel de avantaje nu au fost încă acordate întreprinderii PCT nu schimbă constatarea că dispoziția care face obiectul examinării oferă PCT dreptul de a solicita și de a obține cadrul privilegiat prevăzut în decret.

(221)

În ceea ce privește măsura în favoarea PCT, autoritățile elene nu oferă argumente suplimentare în afara celui furnizat inițial. Prin urmare, concluzia Comisiei în ceea ce privește caracterul selectiv al măsurii rămâne aceeași (161).

(222)

Astfel cum s-a indicat deja mai sus (162), faptul că o măsură poate avea un obiectiv de politică economică nu înseamnă că aceasta nu este selectivă, ci că aceasta este posibil să fie considerată compatibilă cu piața internă dacă sunt îndeplinite anumite condiții (163).

(223)

De asemenea, independent de natura regimului prevăzut de decretul legislativ (164), aplicarea sa individuală poate lua forma unui avantaj selectiv (165), având în vedere faptul că fiecare decizie a administrației elene se poate abate de la normele fiscale generale în avantajul PCT. Conform Comunicării fiscală (166), o astfel de constatare conduce la o prezumție de ajutor de stat și trebuie analizată în detaliu. Pe această bază, Comisia consideră că dispoziția în cauză implică un avantaj selectiv în favoarea PCT, care va fi pus în aplicare dacă PCT decide să facă uz de aceasta.

(224)

Autoritățile elene susțin că regimul specific în temeiul decretului menționat a vizat atragerea de capital străin și facilitarea reconstrucției țării după cel de al doilea război mondial și în urma războiului civil din anii 1940. Având în vedere importanța decretului pentru dezvoltarea economică a Greciei, articolul 107 din Constituția elenă recunoaște în mod expres că acesta prevalează față de legile obișnuite. Într-adevăr, s-a prevăzut acest lucru pentru a se asigura că investitorii de capital străin sunt protejați împotriva modificărilor constante ale dreptului fiscal elen care nu sunt favorabile investițiilor străine. Cu toate acestea, un astfel de scop al regimului de protecție, și anume dezvoltarea economiei elene, nu poate justifica caracterul selectiv al măsurii, ci poate fi luat în considerare doar în cadrul evaluării compatibilității acesteia.

(225)

De asemenea, Comisia remarcă faptul că, întrucât regimul de protecție care ar putea fi acordat întreprinderii PCT, la cerere, ar fi acordat pe o bază discreționară, acesta nu se poate justifica prin natura sau schema generală a sistemului fiscal (167).

(226)

În consecință, dispoziția în cauză implică un avantaj selectiv în favoarea întreprinderii PCT care nu poate fi justificat prin natura sau schema generală a sistemului.

(227)

Autoritățile elene și PCT susțin că, în cazul în care Comisia consideră că aplicarea decretului constituie ajutor de stat, aceasta ar fi un ajutor existent.

(228)

Comisia observă că dispoziția în favoarea PCT a fost adoptată în 2009 și nu înainte de aderarea Greciei la UE. Dispoziția conferă întreprinderii PCT dreptul să solicite și să obțină un regim specific. Odată ce PCT solicită acest lucru, trebuie să se adopte un decret prezidențial sau o decizie ministerială care va determina avantajele specifice de care va beneficia PCT. Prin urmare, o aplicare specifică a decretului la cererea PCT va avea drept consecință faptul că punerea în aplicare concretă a măsurilor va intra în vigoare în momentul adoptării actului de acordare. În concluzie, măsura în favoarea PCT constituie ajutor nou.

(229)

Plângerile primite în cazul de față se referă la o derogare acordată întreprinderii PCT în ceea ce privește normele privind exproprierea forțată. Legea de ratificare a contractului de concesiune nu a făcut referire la nicio astfel de derogare. Autoritățile elene și PCT declară că nu s-a acordat nicio astfel de derogare, iar Comisia nu are niciun motiv să considere că acest lucru nu este adevărat. Prin urmare, Comisia consideră că acest tip de avantaj nu a fost acordat întreprinderii PCT.

(230)

Principala argumentație prezentată în ceea ce privește justificarea măsurilor fiscale descrise mai sus se referă la necesitatea de a sprijini proiectele de infrastructură publică de mari dimensiuni, prin asigurarea unui regim fiscal stabil, flexibil și clar pentru întreprinderile care le execută în Grecia. Pentru a-și susține argumentația, autoritățile elene și PCT fac referire la o serie de decizii ale Comisiei în care s-a considerat că nu a fost implicat niciun ajutor de stat în finanțarea contractelor de concesiune pentru infrastructură de mari dimensiuni care includ scutiri fiscale similare.

(231)

Comisia a examinat argumentele furnizate și a ajuns la următoarele concluzii.

(232)

În primul rând, conform unei jurisprudențe constante (168), acest tip de argument este lipsit de pertinență pentru aprecierea legalității unei decizii a Comisiei. Fiecare caz ar trebui să fie evaluat pe baza articolului 107 alineatul (1) din TFUE, ținând seama de caracteristicile sale proprii. În orice caz, astfel cum s-a menționat în considerentul 107 din prezenta decizie, existența unor măsuri similare în alte contracte pentru proiecte mari de infrastructură înseamnă doar că măsurile în cauză sunt aplicabile unei categorii de întreprinderi și, prin urmare, sunt selective.

(233)

În orice caz, toate deciziile la care se referă autoritățile elene și PCT au abordat situații diferite.

(234)

De asemenea, în ceea ce privește cazul Aeroportul internațional din Atena (169), Comisia consideră că respectiva concluzie nu este aplicabilă în cazul de față. În cazul respectiv, activitățile care beneficiază de ajutor fie nu erau de natură economică, fie nu au fost liberalizate la timp, prin urmare, nu este implicat niciun ajutor de stat. Dimpotrivă, în cazul de față, statul elen a deschis concurenței furnizarea de servicii de infrastructură portuară prin licitarea părții portului care face obiectul contractului de concesiune. Astfel, motivarea celeilalte decizii prin „neliberalizare” nu se aplică în speță.

(235)

În ceea ce privește cazurile Șoseaua de centură a orașului Atena și Podul de autostradă Rio Antirrio, Comisia ia notă de faptul că, deși un rezumat al dispozițiilor fiscale aplicabile în concesiunile respective a fost inclus în descrierea măsurilor adoptate de stat în ceea ce privește proiectele în cauză, Comisia nu se pronunță în mod expres cu privire la dispozițiile specifice, ci a examinat doar dacă sprijinul acordat de stat pentru proiect a fost minimul necesar, precum și dacă procedura de licitație desfășurată a avut ca rezultat prețul pieței. Majoritatea celorlalte decizii invocate (170) nici măcar nu fac referire la scutirile fiscale în favoarea concesionarilor (și nici la faptul că acestea sunt justificate de logica sistemului fiscal), limitându-se la a aprecia dacă procedura de licitație a fost sau nu suficient de deschisă, nediscriminatorie și bazată pe prețul cel mai scăzut. Faptul că, pe parcursul notificării, contractele de concesiune relevante care au făcut trimitere la o serie de scutiri fiscale au fost prezentate Comisiei nu înseamnă că acestea au fost examinate de către Comisie din perspectiva ajutoarelor de stat sau că aceasta s-a pronunțat cu privire la măsurile specifice. În conformitate cu jurisprudența Curții, Comisia ar trebui să adopte în mod clar și expres o poziție cu privire la anumite măsuri pentru ca beneficiarii să considere că măsurile respective nu presupun ajutor de stat. Tăcerea Comisiei nu înseamnă că măsurile au fost aprobate (171).

(236)

Urmând același raționament, faptul că în decizia privind dezvoltarea comunicațiilor în bandă largă (172) Comisia a menționat ca temei juridic Legea privind parteneriatele public-privat, care include dispoziții similare, nu înseamnă că dispozițiile acesteia au fost evaluate în mod implicit de către Comisie. În cele din urmă, cazul Tunelul subacvatic din Salonic (173) nu pare pertinent, întrucât măsurile fiscale nici nu au fost incluse în evaluare și, în orice caz, ofertantul câștigător s-a abținut să profite de posibilitatea, prevăzută în documentele aferente procedurii de ofertare, de a beneficia de subvenții operaționale.

(237)

De asemenea, autoritățile elene și PCT susțin că Comisia și-a menținut poziția în ceea ce privește evaluarea relevantă în cazurile invocate în urma emiterii, în decembrie 2013, a deciziilor sale privind ajutoarele de stat referitoare la modificări pentru patru dintre proiectele respective (174). Comisia observă, în acest sens, că deciziile respective nici nu se referă la dispoziții fiscale, obiectul acestora fiind diferit, și conțin cu atât mai puțin o evaluare din partea Comisiei.

(238)

Având în vedere cele de mai sus, nu se poate considera că dispoziții similare au fost „aprobate” de Comisie în trecut și că o astfel de „aprobare” ar putea fi invocată de către beneficiar pentru a se exclude existența unui ajutor de stat (175).

(239)

Prin urmare, Comisia concluzionează că măsurile analizate mai sus (cu excepția măsurii descrise în secțiunea 5.3.9) constituie avantaje selective care nu sunt justificate prin natura și schema generală a sistemului fiscal.

(240)

Măsurile descrise mai sus care conferă avantaje selective pot constitui ajutor de stat în cazul în care denaturează sau amenință să denatureze concurența și în măsura în care afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Conform unei jurisprudențe constante, un avantaj selectiv acordat de către stat este considerat că denaturează sau amenință să denatureze concurența în cazul în care este susceptibil să amelioreze poziția concurențială a beneficiarului în comparație cu celelalte întreprinderi cu care acesta concurează (176). Prin urmare, se presupune că există o denaturare a concurenței în sensul articolului 107 din TFUE, în măsura în care statul acordă un avantaj financiar unei întreprinderi într-un sector liberalizat în care există sau ar putea exista concurență (177).

(241)

Întrucât statul elen a scos la licitație la nivel internațional concesiunea preluată de Cosco, acesta a deschis către concurență piața serviciilor portuare. Având în vedere că diferite întreprinderi din mai multe state membre pot concura pentru atribuirea concesiunilor portuare, acordarea în favoarea întreprinderii PCT a unor avantaje fiscale specifice care nu se aflau la dispoziția tuturor candidaților la momentul cererii de oferte poate fi considerată cel puțin o posibilă denaturare a concurenței.

(242)

Atunci când PCT a preluat contractul de concesiune, portul Pireu avea deja o capacitate substanțială (1,6 milioane TEU) și era considerat un potențial concurent pentru alte porturi din UE (178). De exemplu, portul Salonic, portul Constanța din România, portul Koper din Slovenia și o serie de porturi din Italia pot fi considerate concurenți direcți sau cel puțin potențiali ai PCT. Conform acordului de concesiune, cheiurile nr. 2 și nr. 3 din terminalul de containere care este exploatat de PCT sunt prevăzute să atingă o capacitate foarte importantă (până la 3,7 milioane TEU) până în 2015. Noua capacitate, a cărei creare a fost facilitată de măsurile în cauză, are potențialul de a afecta concurența și schimburile comerciale dintre statele membre, în măsura în care diferite porturi din mai multe state membre pot avea, de asemenea, aceiași clienți precum PCT și sunt în concurență, cel puțin potențial, cu aceasta.

(243)

În plus, Comisia observă că terminalele de transbordare pentru containere precum cel al beneficiarului sunt mult mai expuse concurenței, inclusiv din țări terțe (în regiunea mediteraneană). De exemplu, datorită investiției în discuție, Cosco și-a concentrat operațiunile de transport maritim din Marea Mediterană în Pireu în locul porturilor de transbordare italiene și spaniole pe care le utiliza anterior. PCT concurează cu alte porturi din UE și își va consolida poziția pe piață în următorii ani.

(244)

Dat fiind că măsurile fiscale în cauză au garantat un flux de numerar suplimentar pentru PCT, în special în primele etape ale proiectului de construcție, acestea au contribuit la extinderea activităților Cosco pe piața UE de servicii portuare și, eventual, la consolidarea poziției sale concurențiale pe piața respectivă.

(245)

Rezultă din considerațiile de mai sus că măsurile în cauză sunt susceptibile să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența. Conform unei jurisprudențe standard, este suficient să se stabilească faptul că ajutorul în cauză este susceptibil să afecteze schimburile comerciale între statele membre și amenință să denatureze concurența (179). Având în vedere analiza de mai sus, Comisia nu consideră că este necesar să se definească exact aceeași gamă de servicii sau piață geografică în cauză sau să se analizeze în detaliu structura acesteia, precum și raporturile de concurență care decurg din aceasta (180).

(246)

În ceea ce privește argumentul prezentat de PCT potrivit căruia evaluarea efectului măsurilor fiscale asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale ar necesita o examinare a sistemelor fiscale echivalente care se aplică pe piețele relevante, Comisia observă că, în conformitate cu o jurisprudență constantă (181), faptul că un stat membru urmărește să apropie, prin măsuri unilaterale, condițiile de concurență dintr-un anumit sector economic de cele din alte state membre nu poate elimina caracterul de ajutor al măsurilor respective.

(247)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia concluzionează că toate avantajele fiscale acordate întreprinderii PCT constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, cu excepția presupusei derogări de la normele generale privind exproprierea forțată.

(248)

Autoritățile elene și PCT susțin că măsurile de ajutor ar trebui să fie considerate compatibile cu piața internă în baza articolului 107 alineatul (3) litera (a) și a articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, precum și a normelor UE privind ajutoarele de stat regionale.

(249)

Comisia observă că dreptul legal al întreprinderii PCT de a face uz de măsurile de ajutor a fost conferit în urma publicării în Jurnalul Oficial a legii care prevede măsurile în cauză, și anume la 30 martie 2009 (183). Prin urmare, Comisia va evalua măsurile în temeiul Liniilor directoare 2007-2013, care erau aplicabile în martie 2009.

(250)

Comisia constată că măsurile de ajutor supuse evaluării constau în baza neredusă de calcul a avantajelor fiscale, care nu pot fi considerate ca fiind un ajutor pentru investiții, ci ajutoare pentru funcționare acordate în temeiul normelor privind ajutoarele regionale. Liniile directoare pentru 2007-2013 pot, în mod excepțional și în cazuri extrem de limitate, să permită ajutoare pentru funcționare (184) în regiunile eligibile, în temeiul derogării prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE. Portul Pireu este situat în regiunea Attica, care, în martie 2009, era regiune eligibilă pentru ajutor regional în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE ca regiune cu „efect statistic” (185). Prin urmare, trebuie să se examineze dacă măsurile de ajutor respectă condițiile ajutoarelor pentru funcționare prevăzute în liniile directoare. Ajutoarele pentru funcționare în temeiul Liniilor directoare pentru 2007-2013 pot fi permise, cu condiția ca acestea să fie justificate în ceea ce privește contribuția lor la dezvoltarea regională și natura și nivelul acestora, care trebuie să fie proporțional cu handicapul pe care urmăresc să îl compenseze. În plus, ajutorul pentru funcționare ar trebui, în principiu, să fie acordat pe baza unui set prestabilit de cheltuieli eligibile sau costuri (186) și să fie limitat la o anumită parte a costurilor. De asemenea, acesta trebuie să fie temporar, redus treptat și retras total atunci când regiunile în cauză realizează o convergență reală cu zonele mai prospere din UE.

(251)

Comisia remarcă faptul că, având în vedere natura ajutorului, precum și handicapurile pe care acesta urmărește să le reducă, în principiu, ajutorul ad hoc nu ar putea face față unor astfel de handicapuri, întrucât este foarte puțin probabil ca acordarea unui ajutor pentru funcționare în favoarea unei întreprinderi ar aborda handicapurile în mod global. În plus, argumentul invocat de autoritățile elene și PCT în susținerea măsurilor de ajutor, și anume dezvoltarea și modernizarea sectorului transporturilor maritime de terminal de containere prin asigurarea securității juridice cu privire la regimul fiscal aplicabil proiectului de investiții, nu poate fi considerat ca referindu-se la handicapuri legate de regiunea în cauză care ar trebui să fie compensate. De asemenea, chiar dacă Comisia ar accepta astfel de justificări ca fiind relevante în cazul de față, nu există cheltuieli eligibile predefinite legate de astfel de handicapuri și, în consecință, de cuantumul ajutorului. În plus, măsurile de ajutor nu sunt degresive în timp și nu erau destinate să fie eliminate în momentul în care regiunea Attica ar deveni o regiune „c”, la 1 ianuarie 2011 (187). Prin urmare, măsurile de ajutor nu pot fi considerate compatibile în temeiul Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013.

(252)

În comunicarea sa intitulată „Un viitor sustenabil pentru transporturi: către un sistem integrat, bazat pe tehnologie și ușor de utilizat” (188), Comisia a subliniat că dezvoltarea porturilor și a terminalelor intermodale este esențială pentru a obține un sistem logistic inteligent și integrat în UE. În comunicarea „Obiectivele strategice și recomandările pentru politica în domeniul transportului maritim până în 2018” (189), Comisia subliniază că furnizarea de infrastructuri portuare noi, precum și ameliorarea utilizării capacităților existente este esențială pentru a garanta că porturile UE își pot exercita în mod eficient funcția de porți de acces.

(253)

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (190), cea mai bună metodă de dezvoltare a TEN-T ar fi o abordare pe două niveluri, constând într-o rețea globală și o rețea centrală. Rețeaua globală reprezintă nivelul de bază al noii rețele TEN-T. Acesta constă în întreaga infrastructură existentă și planificată care îndeplinește cerințele din Regulamentul TEN-T. Rețeaua centrală ar trebui să constituie coloana vertebrală a dezvoltării unei rețele de transport multimodale durabile, stimulând dezvoltarea întregii rețele globale, și să fie pusă în aplicare până cel târziu în 2030. Portul Pireu este unul dintre porturile maritime care fac parte din rețeaua centrală a UE.

(254)

În acest context, portul Pireu este unul dintre cele mai mari și mai importante porturi din Marea Mediterană, iar funcționarea acestuia este esențială pentru dezvoltarea economiei Greciei, fiind importantă pentru dezvoltarea obiectivelor politicii UE în domeniul transporturilor. Investițiile efectuate de PCT au dezvoltat o parte din portul Pireu într-un terminal de containere maritim modern, prin sporirea eficienței, a capacității de stocare, a capacității de a deservi noua generație de nave de transport de marfă și a interconectivității acestuia. În temeiul acordului de concesiune, se preconizează o creștere a capacității de la cel puțin 300 000 TEU în cursul primului an al perioadei de concesiune la cel puțin 3 700 000 TEU după al optulea an al perioadei de concesiune. Prin urmare, se poate considera că investițiile în instalații portuare cu elemente de ajutor de stat pot contribui la un obiectiv de interes comun.

(255)

Conform practicii decizionale a Comisiei în domeniu, necesitatea ajutorului este stabilită în cazul în care se poate demonstra că valoarea intrărilor de venituri nete generate de proiectul de investiții nu este suficientă pentru a acoperi costurile de investiții ale investitorului. În esență, în cazul în care veniturile nu sunt suficiente, proiectul nu ar fi fost realizat de către un investitor privat fără sprijin public, prin urmare, ajutorul de stat ar fi considerat necesar.

(256)

Autoritățile elene și beneficiarul susțin că măsurile de ajutor erau necesare deoarece, în absența lor, acordurile de finanțare a proiectelor pe care PCT le-ar obține ar fi fost mult mai oneroase și ar fi putut, eventual, să pună în pericol punerea în aplicare a proiectului.

(257)

Comisia a considerat în mod constant că proiectele vizând infrastructuri portuare necesită investiții de capital considerabile care pot fi recuperate numai pe termen foarte lung și viabilitatea lor economică nu poate fi asigurată fără sprijin public. Cu toate acestea, în cazul de față, APP, autoritatea contractantă care a efectuat procedura de licitație pentru selectarea concesionarului portului din Pireu, estimase deja că viabilitatea economică a proiectului ar fi asigurată, iar acest lucru este dovedit de faptul că, în conformitate cu documentele de licitație, beneficiarul selectat trebuia să efectueze întreaga investiție pe propria cheltuială. În plus, PCT s-a angajat la extinderea cheiului nr. 2 și la construirea cheiului nr. 3, asumându-și pe cont propriu toate costurile de investiții pe care le-ar presupune proiectul. Atunci când și-a prezentat oferta care a fost acceptată de APP, PCT a estimat că investiția sa în portul Pireu ar fi profitabilă fără a fi nevoie de niciun sprijin public, întrucât, în caz contrar, aceasta nu ar fi depus o ofertă sau ar fi făcut acest lucru cu o rezervă în ceea ce privește rentabilitatea proiectului în lipsa unui anumit tratament fiscal. În plus, faptul că Cosco viza transformarea portului Pireu în primul terminal de containere din Marea Mediterană demonstrează potențialul portului, precum și rentabilitatea proiectului de investiții, care nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării (191). Prin urmare, nu se poate considera că măsurile în cauză erau necesare pentru a garanta viabilitatea economică a proiectului de investiții.

(258)

Faptul că Banca de Dezvoltare a Chinei a așteptat adoptarea legii de ratificare nu demonstrează necesitatea măsurilor de ajutor. Dat fiind că era necesară ratificarea prin lege a contractului de concesiune în conformitate cu practica legislativă elenă, orice bancă ar fi așteptat adoptarea legii de ratificare, fără ca acest lucru să fie legat în mod specific de finanțarea măsurilor în curs de examinare. De asemenea, nici protecția solicitată de Banca Europeană de Investiții împotriva modificării generale sau discriminatorii ale legii nu demonstrează necesitatea ajutorului.

(259)

PCT a început lucrările de construcție doar după ratificarea contractului de concesiune prin lege. Acest lucru este legat însă, de asemenea, de faptul că toate contractele de achiziții publice de această natură trebuie să fie ratificate prin lege. Orice societate comercială aflată în poziția PCT ar fi așteptat în orice caz ratificarea contractului. În plus, Cosco se angajase deja să pună în aplicare proiectul în momentul în care și-a prezentat oferta, iar acest lucru a avut loc înainte de adoptarea actului de acordare, și anume legea de ratificare. După prezentarea ofertei, Cosco știa că era obligată din punct de vedere legal să pună în aplicare investiția în cazul în care ar fi fost selectată de APP ca ofertant câștigător.

(260)

De asemenea, beneficiarul nu a invocat niciodată existența unui deficit de finanțare care trebuie să fie acoperit de măsurile examinate. Faptul că PCT a cuantificat valoarea ajutorului numai după inițierea procedurii oficiale de investigare de către Comisie, și anume la aproape 5 ani de la semnarea contractului de concesiune, demonstrează că valoarea ajutorului nu a fost luată în considerare de către PCT în primul său plan de afaceri, în special atunci când Cosco a decis efectuarea investiției. În ceea ce privește deciziile Comisiei, invocate de către beneficiar, prin care Comisia a aprobat ajutoare nenotificate în cazuri în care ajutorul nu a fost cuantificat în avans, Comisia remarcă faptul că situațiile menționate nu sunt aplicabile în cazul de față deoarece nu se referă la finanțarea infrastructurii portuare, în care un anumit deficit de finanțare trebuie să fie determinat chiar și pentru o analiză ex post a compatibilității. În consecință, ajutorul în cauză nu poate fi considerat necesar pentru punerea în aplicare a proiectului, întrucât PCT ar fi realizat proiectul în orice caz.

(261)

În orice caz, astfel cum s-a explicat anterior, măsurile examinate constau în baza neredusă a avantajelor fiscale care constituie ajutor pentru funcționare, care, în mod normal, este interzis. Astfel de ajutoare pot fi acceptate numai în condiții excepționale stabilite în mod specific. În contextul analizei compatibilității finanțării proiectelor de infrastructură portuară în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c), acest tip de ajutor nu poate fi considerat ca fiind compatibil.

(262)

Beneficiarul susține că disfuncționalitatea pieței în cazul de față constă în necesitatea de a asigura stabilitatea, securitatea juridică și flexibilitatea în ceea ce privește cadrul fiscal pentru executarea contractului de concesiune. În acest sens, Comisia constată că, în conformitate cu practica sa constantă, necesitatea asigurării stabilității, a certitudinii și a flexibilității juridice nu poate fi considerată o disfuncționalitate a pieței sau o bază legitimă pentru compatibilitatea măsurilor de ajutor. În plus și cel mai important, absența unui astfel de „cadru” nu a descurajat Cosco de la a investi în portul Pireu. Prin urmare, Comisia consideră că obiectivul de a asigura stabilitatea, securitatea juridică și flexibilitatea nu poate dovedi necesitatea și efectul de stimulare al măsurilor de ajutor în curs de examinare.

(263)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că măsurile de ajutor acordate întreprinderii PCT nu erau necesare, întrucât nu s-a dovedit că în absența acestora Cosco ar fi renunțat la punerea în aplicare a proiectului. Prin urmare, măsurile de ajutor constituie ajutor de operare, scutind întreprinderea PCT de costurile pe care aceasta ar trebui să le suporte în mod normal, și nu pot fi declarate ca fiind compatibile. Având în vedere această concluzie, Comisia nu consideră că este necesar să examineze în continuare celelalte condiții de la articolul 107 alineatul (3) litera (c), referitoare la proporționalitate și la denaturarea concurenței, pentru a ajunge la concluzia că măsurile de ajutor sunt incompatibile.

(264)

Cuantificarea ajutorului furnizată de autoritățile elene și beneficiar s-a bazat pe ipotezele din planul de afaceri din 2009 al întreprinderii PCT. Prin urmare, acestea nu pot servi ca punct de plecare pentru cuantificarea exactă a valorii ajutorului.

(265)

În absența unor informații corespunzătoare din partea autorităților elene, prezenta decizie nu stabilește cuantumul exact al ajutorului primit de PCT pentru fiecare dintre măsurile în cauză. Cu toate acestea, Comisia consideră că statul membru ar trebui să urmeze următoarea metodologie pentru a determina cuantumul ajutorului de stat incompatibil care trebuie recuperat de la PCT:

(266)

Această măsură implică un ajutor acordat întreprinderii PCT care este egal cu impozitul pe venit pe care PCT ar trebui să îl plătească în mod normal pentru dobânzile acumulate până la începerea exploatării cheiului nr. 3, de la plata căruia PCT a fost scutită în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din lege.

(267)

Autoritățile elene au precizat că PCT nu a beneficiat de această dispoziție în practică, întrucât aceasta a inclus în venitul său impozabil valoarea dobânzilor acumulate la depozitele în numerar (prin urmare, venitul în cauză a fost supus impozitului pe venit). În consecință, acestea ar trebui să furnizeze dovezi pentru a demonstra acest lucru.

(268)

În cazul în care PCT a beneficiat de dispoziția în cauză, autoritățile elene trebuie să furnizeze, în primul rând, următoarele date:

(269)

Autoritățile elene trebuie să ia ca bază depozitele întreprinderii PCT din băncile elene în fiecare an (de la data scutirii de la plata impozitului pe venit pentru dobânzile acumulate), precum și dobânzile relevante obținute în fiecare an și să le aplice rata impozitului pe venit aplicabilă în fiecare an.

(270)

Această măsură implică ajutor de stat acordat întreprinderii PCT care este egal cu valoarea integrală a rambursării TVA pe care PCT are dreptul să o păstreze (în temeiul dispoziției în cauză) dacă proiectul nu a demarat după 5 ani de la realizarea cheltuielilor aferente.

(271)

Autoritățile elene au indicat faptul că PCT a pus deja în funcțiune proiectul de investiții în termen de 5 ani de la începerea proiectului, astfel că perioada de scutire de 5 ani nu a condus la o anumită sumă care trebuie recuperată.

(272)

Cu toate acestea, autoritățile elene nu au furnizat nicio dovadă care să demonstreze că s-a finalizat construcția proiectului și că investiția a fost pusă în uz. Prin urmare, autoritățile elene ar trebui să furnizeze dovezi care atestă finalizarea proiectului de construcție. În plus, acestea ar trebui să furnizeze, de asemenea, lista cu facturile referitoare la construcție și datele la care PCT a primit rambursări de TVA pentru facturile respective.

(273)

În cazul în care construcția proiectului nu este completă, cea de a cincea aniversare de la data rambursării TVA pentru fiecare factură în legătură cu această construcție ar trebui să fie data de acordare a ajutorului. Ajutorul în fiecare caz va fi suma TVA rambursată.

(274)

Această măsură implică un ajutor acordat întreprinderii PCT care este egal cu dobânzile acumulate pe TVA rambursată pentru toate cheltuielile, altele decât pentru bunuri corporale (referitoare la produsul de investiții), de la momentul în care suma rambursată a fost pusă la dispoziția PCT până în momentul în care PCT ar fi avut dreptul la o astfel de rambursare, și anume 3 ani mai târziu sau până la momentul în care PCT ar fi putut compensa TVA aferentă intrărilor (în ceea ce privește cheltuielile respective) cu TVA aferentă ieșirilor.

(275)

Autoritățile elene ar trebui să se facă o distincție între TVA referitoare la activele corporale care intră în domeniul de aplicare a noțiunii de produs de investiții și TVA aferentă intrărilor pentru alte lucrări și servicii. Ulterior se va calcula cea din urmă TVA aferentă intrărilor. Pe baza valorii care rezultă din calcul, autoritățile elene vor trebui să calculeze dobânda pe care statul ar trebui să o solicite pentru plata în avans înainte de perioada de 3 ani până la care PCT ar putea să fie rambursată în orice caz. Dobânzile trebuie calculate pentru perioada cuprinsă între momentul în care rambursarea a fost pusă la dispoziția PCT și momentul în care PCT ar fi avut dreptul la o astfel de rambursare, și anume 3 ani mai târziu. În cazul în care se poate demonstra că rambursarea se putea efectua înainte de perioada de 3 ani, dobânzile aferente vor fi calculate până în momentul în care PCT ar fi putut compensa TVA aferentă intrărilor (în ceea ce privește cheltuielile respective) cu plata TVA aferentă ieșirilor.

(276)

Această măsură implică un ajutor de stat acordat PCT care este egal cu dobânzile pe care PCT le poate solicita (în temeiul dispoziției în cauză) de la statul elen după 60 de zile de la momentul când a fost depusă declarația fiscală corespunzătoare (pentru a solicita rambursarea TVA), în timp ce alte întreprinderi aflate într-o situație similară nu ar avea dreptul la dobânzi.

(277)

PCT a declarat că nu a făcut uz de această dispoziție. Cu toate acestea, dacă acest lucru nu este valabil și astfel de dobânzi au fost plătite efectiv de către stat, atunci autoritățile elene trebuie să indice cu exactitate dobânzile plătite împreună cu datele la care au avut loc plățile. Aceste date ar fi datele de acordare, iar dobânzile corespunzătoare plătite ar reprezenta cuantumul ajutorului acordat la datele respective.

(278)

În acest caz, ajutorul ar consta în impozitul pe profitul suplimentar pe care PCT ar trebui să îl plătească dacă nu s-ar fi reportat pierderi dincolo de termenul de cinci ani. Cu alte cuvinte, ajutorul este egal cu diferența dintre impozitul pe venit plătit efectiv de PCT și impozitul pe venit pe care aceasta lar fi plătit în absența posibilității de a-și reporta pierderile după 5 ani de la înregistrarea acestora.

(279)

Data acordării, în acest caz, ar fi data la care ar fi fost datorat impozitul. Autoritățile elene ar trebui să prezinte date care demonstrează pierderile fiscale pe care le-a înregistrat PCT în fiecare an și dacă acestea au fost reportate pentru o perioadă mai mare de 5 ani. În cazul în care acestea au fost reportate astfel, atunci autoritățile elene vor trebui să calculeze impactul pierderilor asupra bazei de impozitare și, în consecință, impozitul pe venit corespunzător pe care PCT nu l-a plătit datorită reportării.

(280)

PCT a declarat că a utilizat metoda amortizării liniare. Autoritățile elene ar trebui să furnizeze dovezi că s-a utilizat numai metoda liniară și să nu ofere nicio posibilitate de adoptare a altor metode de amortizare. În cazul în care s-a utilizat o altă metodă de amortizare, ajutorul ar fi diferența dintre impozitul pe profit pe care PCT ar trebui să îl plătească utilizând metoda amortizării liniare și impozitul pe profit dacă se utilizează oricare dintre celelalte două metode. Data acordării ajutorului ar fi data la care ar fi fost datorat impozitul suplimentar.

(281)

Autoritățile elene ar trebui să indice dacă PCT a încheiat alte acorduri de împrumut decât cele menționate cu Cosco. În ceea ce privește astfel de acorduri, ajutorul acordat întreprinderii PCT ar fi egal cu valoarea taxelor de timbru corespunzătoare aplicabile împrumuturilor respective. Datele de acordare a ajutorului sunt datele la care erau exigibile taxele de timbru.

(282)

Această măsură implică un ajutor acordat creditorilor PCT, în special Cosco, care este egal cu valoarea taxei de timbru pe care Cosco ar trebui să o achite în mod normal, conform normelor general aplicabile, în cazul transferului unui împrumut contractat cu PCT către o parte terță.

(283)

Potrivit autorităților elene, în 2009, Cosco a acordat întreprinderii PCT două împrumuturi, care au fost rambursate în 2011. Pe această bază, Comisia nu are niciun motiv să considere că a avut loc un astfel de transfer.

(284)

Autoritățile elene ar trebui să clarifice dacă această dispoziție a fost utilizată. În caz afirmativ, acestea vor trebui să determine taxa de timbru care ar fi datorată pentru astfel de acte juridice.

(285)

Această măsură oferă întreprinderii PCT un avantaj care este egal cu taxa de timbru pe care aceasta ar trebui să o plătească în astfel de circumstanțe și de la care este scutită. Autoritățile elene ar trebui să indice dacă această dispoziție a fost utilizată. În caz afirmativ, acestea vor trebui să identifice ajutoarele acordate întreprinderii PCT și datele acordării corespunzătoare acestora în același mod descris pentru măsurile menționate mai sus.

(286)

Autoritățile elene au indicat faptul că regimul în cauză nu a fost utilizat. Cu toate acestea, astfel cum s-a menționat în considerentul 220, PCT are dreptul de a solicita și de a obține un astfel de regim preferențial.

(287)

În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii adresată Republicii Elene, aceasta trebuie să informeze Comisia cu privire la măsurile propuse sau luate, cu:

(288)

În termen de patru luni de la notificarea prezentei decizii adresată Republicii Elene, aceasta trebuie să informeze Comisia cu privire la punerea în aplicare a recuperării.

(289)

În principiu, acesta va fi ultimul termen de recuperare.

(290)

În cazul în care PCT a primit un avantaj care nu depășește pragurile menționate în Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al Comisiei (194) din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, un astfel de avantaj nu este considerat ajutor de stat dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în regulamentul respectiv și, prin urmare, nu face obiectul recuperării.

(291)

Sumele care trebuie recuperate sunt purtătoare de dobânzi de la data la care au fost puse la dispoziția PCT până la recuperarea lor efectivă. Dobânzile sunt calculate pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (195) și cu Regulamentul (CE) nr. 271/2008 al Comisiei (196) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 794/2004.

(292)

Comisia constată că Grecia a pus în aplicare în mod ilegal următoarele măsuri de ajutor cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:

(293)

Autoritățile elene nu scutesc PCT de la aplicarea normelor privind exproprierea forțată și, prin urmare, nu acordă niciun ajutor întreprinderii PCT în acest context.

(294)

Toate măsurile de ajutor identificate mai sus sunt incompatibile cu tratatul și trebuie să fie recuperate,

(1)

scutirea de la plata impozitului pe venit pentru dobânzile acumulate până la data începerii exploatării cheiului nr. 3;

(2)

dreptul la rambursarea creditului pentru TVA, indiferent de stadiul de finalizare a obiectului contractului; definiția noțiunii de „produs de investiții” în sensul normelor privind TVA; dreptul la penalizări de întârziere începând cu prima zi după cea de a 60-a zi de la cererea de rambursare a TVA;

(3)

reportarea pierderilor fără limită temporală;

(4)

posibilitatea de a alege între trei metode de amortizare, în ceea ce privește costurile de investiții pentru reconstrucția cheiului nr. 2 și construcția cheiului nr. 3;

(5)

scutirea de la plata taxelor de timbru pentru acordurile de împrumut și pentru orice acord auxiliar privind finanțarea proiectului;

(6)

scutirea de la plata impozitelor, a taxelor de timbru, a contribuțiilor și a oricăror drepturi în favoarea statului sau a terților cu privire la contractele dintre creditorii acordurilor de împrumut în temeiul cărora sunt transferate drepturile și obligațiile care decurg din acestea;

(7)

scutirea de la plata taxelor de timbru pentru orice despăgubire acordată de APP întreprinderii PCT în temeiul contractului de concesiune, care nu intră în domeniul de aplicare a Codului TVA;

(8)

protecția acordată în temeiul regimului de protecție specială pentru investițiile străine.

(a)

suma totală (principalul și dobânzile de recuperare) care trebuie recuperată de la întreprinderea PCT și de la întreprinderea-mamă a acesteia, Cosco;

(b)

o descriere detaliată a măsurilor deja adoptate și a celor planificate în vederea conformării cu prezenta decizie;

(c)

documente care să demonstreze că PCT și întreprinderea-mamă Cosco au fost somate să ramburseze ajutorul.