„ANEXA XIX

Orientări specifice activității de producere a cenușii de sodă și a bicarbonatului de sodiu, menționată în anexa I la Directiva 2003/87/CE

1.   LIMITE ȘI EXHAUSTIVITATE

Orientările specifice activității din prezenta anexă se aplică emisiilor provenind din instalațiile destinate producției de cenușă de sodă și de bicarbonat de sodiu menționată în anexa I la Directiva 2003/87/CE.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile de producere a cenușii de sodă și a bicarbonatului de sodiu, emisiile de CO2 provin din următoarele surse de emisii și fluxuri de surse:

—	combustibili utilizați pentru procesele de ardere, de exemplu cu scopul de a produce apă caldă sau vapori;

—	materii prime (de exemplu gazele evacuate ca urmare a calcinării calcarului, în măsura în care acestea nu sunt utilizate pentru carbonatare);

—	efluenți gazoși rezultați din etapele de spălare sau de filtrare desfășurate după carbonatare, în măsura în care aceștia nu sunt utilizați pentru carbonatare.

2.1.   CALCULUL EMISIILOR DE CO2

Dat fiind că cenușa de sodă și bicarbonatul de sodiu conțin carbon care rezultă din materiile utilizate pentru alimentarea procesului, calculul emisiilor de proces trebuie să se bazeze pe metoda echilibrului masic în conformitate cu secțiunea 2.1.1. Emisiile rezultate din arderea combustibililor pot fi monitorizate separat, în temeiul secțiunii 2.1.2, sau luate în considerare în cadrul metodei echilibrului masic.

2.1.1.   METODA ECHILIBRULUI MASIC

Metoda echilibrului masic analizează întreaga cantitate de carbon prezentă în intrări, stocuri, produse și alte exportări în afara limitelor instalației, pentru a determina nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră din timpul perioadei de raportare, cu excepția surselor de emisii monitorizate în conformitate cu secțiunea 2.1.2 din prezenta anexă. Cantitatea de CO2 utilizată pentru producerea de bicarbonat de sodiu din cenușa de sodă se consideră ca fiind emisă. Se utilizează următoarea ecuație:

Emisii de CO2 [tCO2] = (intrare – produse – exportare – variații de stoc) * factor de conversie CO2/C

unde:

—   intrare [t C]: totalitatea carbonului care intră în limitele instalației;

—   produse [t C]: totalitatea carbonului prezent în produse (1) și materii, inclusiv în produsele secundare, care părăsește limitele instalației;

—   exportare [t C]: carbonul exportat în afara limitelor instalației în fază lichidă și/sau solidă, de exemplu deversat în sistemul de canalizare, depozitat în depozitul de deșeuri sau pierdut. Exportările nu includ eliberarea de gaze cu efect de seră sau de monoxid de carbon în atmosferă;

—   variații de stoc [t C]: creșteri ale stocurilor de carbon în limitele echilibrului masic.

Calculul se face în modul următor:

Emisii de CO2 [t CO2] = (Σ (date privind activitateaintrare * conținut de carbonintrare) – Σ (date privind activitateaproduse * conținut de carbonproduse) – Σ (date privind activitateaexportare * conținut de carbonexportare) – Σ (date privind activitateavariații de stoc * conținut de carbonvariații de stoc)] * 3,664

unde:

(a)    Date privind activitatea

Operatorul analizează și raportează, în mod separat pentru toți combustibilii și toate materiile relevante, fluxurile de masă care ies din instalație și intră în aceasta, precum și variațiile de stoc aferente. În cazul în care conținutul de carbon al unui flux masic este, de regulă, legat de conținutul energetic (combustibili), operatorul poate determina și utiliza conținutul de carbon al fluxului masic respectiv, raportat la conținutul său energetic [t C/TJ], pentru a calcula echilibrul masic.

Nivelul 1

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 7,5 %.

Nivelul 2

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 5 %.

Nivelul 3

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 1,5 %.

(b)    Conținutul de carbon

Nivelul 1

Conținutul de carbon al fluxurilor de intrare sau de ieșire se determină plecând de la factorii de emisie de referință ai combustibililor sau materiilor, enumerați în secțiunea 11 din anexa I sau în alte anexe specifice activității din prezentele orientări. Conținutul de carbon se determină după cum urmează:

Conținut de C [t/t sau TJ] = Factor de emisie [t CO2/t sau TJ]/3,664 [t CO2/t C]

Nivelul 2

Operatorul aplică, pentru fiecare combustibil sau materie, conținutul de carbon specific per țară indicat de statul membru în cauză în cel mai recent inventar național comunicat Secretariatului Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 3

Conținutul de carbon al fluxului de intrare sau de ieșire se calculează în conformitate cu dispozițiile secțiunii 13 din anexa I referitoare la eșantionarea reprezentativă a combustibililor, produselor și produselor secundare, precum și la determinarea conținuturilor de carbon și a fracțiunii de biomasă ale acestora.

2.1.2.   EMISII DE ARDERE

Emisiile rezultate din arderea combustibililor se monitorizează și se raportează în conformitate cu anexa II, cu excepția cazului în care acestea sunt luate în considerare în echilibrul masic prevăzut de secțiunea 2.1.1.

2.2.   MĂSURAREA EMISIILOR DE CO2

Se aplică orientările privind măsurarea prevăzute în anexele I și XII.

„ANEXA XX

Orientări specifice activității de producere a amoniacului, menționată în anexa I la Directiva 2003/87/CE

1.   LIMITE ȘI EXHAUSTIVITATE

Orientările specifice activității din cadrul prezentei anexe sunt destinate monitorizării emisiilor rezultate din instalațiile de producere a amoniacului, menționate în anexa I la Directiva 2003/87/CE.

Instalațiile de producere a amoniacului pot face parte din instalațiile integrate din industria chimică sau din rafinării, ceea ce implică schimburi intense de energie și de materii. Emisiile de CO2 pot rezulta atât din arderea combustibililor, cât și din combustibilii utilizați pentru alimentarea procesului de producere a amoniacului. În cadrul anumitor instalații de producere a amoniacului, CO2 rezultat din procesul de producție este captat și utilizat în alte procese de producție, de exemplu pentru producerea ureei. CO2 captat astfel se consideră ca fiind emis.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile de producere a amoniacului, emisiile de CO2 provin din următoarele surse de emisii și fluxuri de surse:

—	arderea combustibililor care furnizează căldura necesară pentru reformare sau oxidare parțială;

—	combustibilii utilizați pentru alimentarea procesului de producere a amoniacului (reformare sau oxidare parțială);

—	combustibilii utilizați pentru alte procese de ardere, de exemplu cu scopul de a produce apă caldă sau vapori.

2.1.   CALCULUL EMISIILOR DE CO2

2.1.1.   EMISII DE ARDERE

Emisiile rezultate din arderea combustibililor neutilizați pentru alimentarea procesului se monitorizează și se raportează în conformitate cu anexa II.

2.1.2.   EMISII PROVENIND DIN COMBUSTIBILII UTILIZAȚI PENTRU ALIMENTAREA PROCESULUI DE PRODUCERE A AMONIACULUI

Emisiile generate de combustibilii utilizați pentru alimentarea procesului se monitorizează și se raportează în conformitate cu anexa II.

2.2.   MĂSURAREA EMISIILOR DE CO2

Se aplică orientările privind măsurarea prevăzute în anexele I și XII.”

„ANEXA XXI

Orientări specifice activității de producere a hidrogenului și a gazului de sinteză, menționată în anexa I la Directiva 2003/87/CE

1.   LIMITE ȘI EXHAUSTIVITATE

Orientările specifice activității din cadrul prezentei anexe se utilizează în vederea monitorizării emisiilor rezultate din instalațiile de producere a hidrogenului sau a gazului de sinteză, menționate în anexa I la Directiva 2003/87/CE. În cazul în care producția de hidrogen este integrată tehnic într-o rafinărie de uleiuri minerale, operatorul unei astfel de instalații trebuie să utilizeze dispozițiile relevante din anexa III în locul dispozițiilor din prezenta anexă.

Instalațiile de producere a hidrogenului sau a gazului de sinteză pot face parte din instalațiile integrate din industria chimică sau din rafinării, ceea ce implică schimburi intense de energie și de materii. Emisiile de CO2 pot rezulta atât din arderea combustibililor, cât și din combustibilii utilizați pentru alimentarea procesului.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile de producere a hidrogenului sau a gazului de sinteză, emisiile de CO2 provin din următoarele surse de emisii și fluxuri de surse:

—	combustibilii utilizați pentru alimentarea procesului de producere a hidrogenului sau a gazului de sinteză (reformare sau oxidare parțială);

—	combustibilii utilizați pentru alte procese de ardere, de exemplu cu scopul de a produce apă caldă sau vapori.

2.1.   CALCULUL EMISIILOR DE CO2

2.1.1.   EMISII DE ARDERE

Emisiile rezultate din arderea combustibililor neutilizați pentru alimentarea procesului de producere a hidrogenului sau a gazului de sinteză, ci pentru alte procese de ardere, se monitorizează și se raportează în conformitate cu anexa II.

2.1.2.   EMISIILE GENERATE DE COMBUSTIBILII UTILIZAȚI PENTRU ALIMENTAREA PROCESULUI

Emisiile generate de combustibilii utilizați pentru alimentarea procesului de producere a hidrogenului se calculează utilizând metodologia bazată pe intrări definită în secțiunea 2.1.2.1. Pentru producerea gazului de sinteză se utilizează un echilibru masic definit în conformitate cu secțiunea 2.1.2.2. În cazul în care hidrogenul și gazul de sinteză sunt produși în aceeași instalație, operatorul poate alege să calculeze emisiile aferente ambelor procese de producție utilizând un echilibru masic unic în conformitate cu secțiunea 2.1.2.2.

2.1.2.1.   PRODUCȚIA DE HIDROGEN

Emisiile generate de combustibili utilizați pentru alimentarea procesului se calculează conform următoarei ecuații:

Emisii de CO2 = date privind activitatea * factor de emisie

unde:

—

datele privind activitatea se exprimă sub forma conținutului energetic net al combustibilului utilizat pentru alimentarea procesului [TJ] sau, atunci când se utilizează un factor de emisie exprimat în masă sau în volum, sub forma cantității de combustibil utilizate pentru alimentarea procesului ([t sau Nm3];

—	factorul de emisie se exprimă ca tone de CO2/TJ sau ca tone de CO2/t sau ca tone de CO2/Nm3 din combustibilul utilizat pentru alimentarea procesului.

Se aplică următoarele cerințe de nivel:

(a)    Date privind activitatea

Datele privind activitatea se exprimă în general sub forma conținutului energetic net al combustibilului utilizat [TJ] în timpul perioadei de raportare. Conținutul energetic al combustibilului utilizat se calculează conform următoarei ecuații:

Conținutul energetic al combustibilului utilizat [TJ] = Combustibil utilizat [t sau Nm3] * puterea calorică netă a combustibilului [TJ/t sau TJ/Nm3].

În cazul în factorul de emisie se exprimă în masă sau volum [t CO2/t sau t CO2/Nm3], datele privind activitatea se exprimă sub formă de cantitate de combustibil utilizat [t sau Nm3]

unde:

(a1)   Combustibil utilizat

Nivelul 1

Cantitatea de combustibil utilizat pentru alimentarea procesului [t sau Nm3] în timpul perioadei de raportare, calculată cu o incertitudine maximă de ± 7,5 %.

Nivelul 2

Cantitatea de combustibil utilizat pentru alimentarea procesului [t sau Nm3] în timpul perioadei de raportare, calculată cu o incertitudine maximă de ± 5,0 %.

Nivelul 3

Cantitatea de combustibil utilizat pentru alimentarea procesului [t sau Nm3] în timpul perioadei de raportare, calculată cu o incertitudine maximă de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Cantitatea de combustibil utilizat pentru alimentarea procesului [t sau Nm3] în timpul perioadei de raportare, calculată cu o incertitudine maximă de ± 1,5 %.

(a2)   Putere calorică netă

Nivelul 1

Pentru fiecare combustibil se aplică valorile de referință menționate în secțiunea 11 din anexa I.

Nivelul 2a

Operatorul aplică, pentru fiecare combustibil, puterea calorică netă specifică per țară indicată de statul membru în cauză în cel mai recent inventar național comunicat Secretariatului Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 2b

Pentru combustibilii comercializați se utilizează puterea calorică netă rezultată din rapoartele de achiziționare privind combustibilul respectiv prezentate de către furnizor, cu condiția ca aceasta să fi fost obținută pe baza standardelor naționale sau internaționale admise.

Nivelul 3

Operatorul, laboratorul subcontractat sau furnizorul combustibilului măsoară puterea calorică reprezentativă netă a combustibilului dintr-o instalație în conformitate cu dispozițiile secțiunii 13 din anexa I.

(b)    Factor de emisie

Nivelul 1

Se utilizează valorile de referință enumerate în secțiunea 11 din anexa I la prezentele orientări.

Nivelul 2a

Operatorul aplică, pentru fiecare combustibil, factorii de emisie specifici per țară indicați de statul membru respectiv în cel mai recent inventar național comunicat Secretariatului Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 2b

Operatorul determină factorii de emisie ai combustibililor plecând de la unul dintre următorii indicatori:

—	măsurarea densității uleiurilor sau gazelor specifice folosite, de exemplu, în rafinării sau în industria oțelului; și

—	puterea calorică netă pentru tipuri specifice de cărbune,

în combinație cu o corelație empirică determinată cel puțin o dată pe an în conformitate cu dispozițiile secțiunii 13 din anexa I. Operatorul trebuie să se asigure că această corelație respectă cele mai bune practici în inginerie și că ea se aplică doar în privința valorilor indicatorilor situați în gama pentru care au fost stabiliți.

Nivelul 3

Utilizarea unui factor de emisie specific activității [CO2/TJ sau CO2/t sau CO2/Nm3 materie] calculat pornind de la conținutul de carbon al combustibilului utilizat, determinat în conformitate cu secțiunea 13 din anexa I.

2.1.2.2.   PRODUCEREA DE GAZ DE SINTEZĂ

Dat fiind că o parte din carbonul prezent în combustibilii utilizați pentru alimentarea procesului este conținută în gazul de sinteză produs, trebuie să se utilizeze metoda echilibrului masic pentru a calcula emisiile de gaze cu efect de seră.

Metoda echilibrului masic analizează întreaga cantitate de carbon prezentă în intrări, stocuri, produse și alte exportări în afara instalației, pentru a determina nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră din timpul perioadei de raportare, cu excepția surselor de emisii monitorizate în conformitate cu secțiunile 2.1.2 și 2.1.2.1 din prezenta anexă. Se utilizează următoarea ecuație:

Emisii de CO2 [tCO2] = (intrare – produse – exportare – variații de stoc) * factor de conversie CO2/C

unde:

—   intrare [t C]: totalitatea carbonului care intră în limitele instalației;

—   produse [t C]: totalitatea carbonului prezent în produse și materii, inclusiv în produsele secundare, care părăsește limitele instalației;

—   exportare [t C]: carbonul exportat în afara limitelor instalației, de exemplu deversat în sistemul de canalizare, depozitat în depozitul de deșeuri sau pierdut. Exportările nu includ eliberarea de gaze cu efect de seră sau de monoxid de carbon în atmosferă;

—   variații de stoc [t C]: creșteri ale stocurilor de carbon în limitele echilibrului masic.

Calculul se face în modul următor:

Emisii de CO2 [t CO2] = (Σ (date privind activitateaintrare * conținut de carbonintrare) – Σ (date privind activitateaproduse * conținut de carbonproduse) – Σ (date privind activitateaexportare * conținut de carbonexportare) – Σ (date privind activitateavariații de stoc * conținut de carbonvariații de stoc)] * 3,664

unde:

(a)    Date privind activitatea

Operatorul analizează și raportează, în mod separat pentru toți combustibilii și toate materiile relevante, fluxurile de masă care ies din instalație și intră în aceasta, precum și variațiile de stoc aferente. În cazul în care conținutul de carbon al unui flux masic este, de regulă, legat de conținutul energetic (combustibili), operatorul poate determina și utiliza conținutul de carbon al fluxului masic respectiv, raportat la conținutul său energetic [t C/TJ], pentru a calcula echilibrul masic.

Nivelul 1

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 7,5 %.

Nivelul 2

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 5 %.

Nivelul 3

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 1,5 %.

(b)    Conținutul de carbon

Nivelul 1

Conținutul de carbon al fluxurilor de intrare sau de ieșire se determină plecând de la factorii de emisie de referință ai combustibililor sau materiilor, enumerați în secțiunea 11 din anexa I sau în alte anexe specifice activității din prezentele orientări. Conținutul de carbon se determină după cum urmează:

Conținut de C [t/t sau TJ] = Factor de emisie [t CO2/t sau TJ]/3,664 [t CO2/t C]

Nivelul 2

Operatorul aplică, pentru fiecare combustibil sau materie, conținutul de carbon specific per țară indicat de statul membru în cauză în cel mai recent inventar național comunicat Secretariatului Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 3

Conținutul de carbon al fluxului de intrare sau de ieșire se calculează în conformitate cu dispozițiile secțiunii 13 din anexa I referitoare la eșantionarea reprezentativă a combustibililor, produselor și produselor secundare, precum și la determinarea conținuturilor de carbon și a fracțiunii de biomasă ale acestora.

2.2.   MĂSURAREA EMISIILOR DE CO2

Se aplică orientările privind măsurarea prevăzute în anexele I și XII.”

„ANEXA XXII

Orientări specifice activității de producere a substanțelor chimice organice vrac, menționată în anexa I la Directiva 2003/87/CE

1.   LIMITE ȘI EXHAUSTIVITATE

Orientările specifice activității din cadrul prezentei anexe sunt utilizate în vederea monitorizării emisiilor rezultate din producerea de substanțe chimice organice vrac, menționată în anexa I la Directiva 2003/87/CE. În cazul în care producția de substanțe chimice organice vrac este integrată tehnic într-o rafinărie de uleiuri minerale, operatorul unei astfel de instalații trebuie să utilizeze dispozițiile relevante din anexa III, în locul dispozițiilor din prezenta anexă, în special pentru emisiile provenite din instalații de cracare catalitică.

Instalațiile de producere a substanțelor chimice organice vrac pot face parte din instalațiile integrate din industria chimică sau din rafinării, ceea ce implică schimburi intense de energie și de materii. Emisiile de CO2 pot rezulta atât din arderea combustibililor, cât și din combustibilii sau din materiile utilizate pentru alimentarea procesului.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

Printre sursele potențiale de emisii de CO2 se numără combustibilii și materiile utilizate pentru alimentarea următoarelor procese:

—	cracare (catalitică sau necatalitică);

—	reformare;

—	oxidare parțială sau completă;

—	procese similare care antrenează emisii de CO2 datorate carbonului prezent în materiile prime pe bază de hidrocarburi;

—	arderea efluenților gazoși și arderea gazelor înainte de evacuarea în atmosferă;

—	alt tip de ardere a combustibililor în vederea furnizării de căldură pentru procesele menționate mai sus.

2.1.   CALCULUL EMISIILOR DE CO2

În cazul proceselor de ardere în care combustibilii utilizați nu intervin în reacțiile chimice pentru producerea de substanțe chimice organice vrac sau nu rezultă din acestea, de exemplu atunci când combustibilii sunt utilizați pentru generarea de căldură industrială sau de electricitate, emisiile se monitorizează și se raportează în conformitate cu secțiunea 2.1.1. În toate celelalte cazuri, emisiile generate de producerea de substanțe chimice organice vrac se calculează pornind de la metoda echilibrului masic prevăzută în secțiunea 2.1.2. Întreaga cantitate de CO prezentă în gazele arse se calculează ca CO2. Odată cu primirea aprobării din partea autorității competente, se poate utiliza, în locul metodei echilibrului masic, o metodă bazată pe intrări, cum este cea prezentată în anexa II, ținând cont de cele mai bune practici industriale, cu condiția ca operatorul să demonstreze că aceasta este cea mai rentabilă metodă și că ea duce la un nivel de acuratețe comparabil.

2.1.1.   EMISII DE ARDERE

Emisiile rezultate din procesele de ardere se monitorizează și se raportează în conformitate cu anexa II. Dacă epurarea efluenților gazoși are loc în instalație, iar emisiile rezultate nu se calculează utilizând echilibrul masic în conformitate cu secțiunea 2.1.2, acestea trebuie calculate conform dispozițiilor anexei II.

2.1.2.   METODA ECHILIBRULUI MASIC

Metoda echilibrului masic analizează întreaga cantitate de carbon prezentă în intrări, stocuri, produse și alte exportări în afara limitelor instalației, pentru a determina emisiile de gaze cu efect de seră, cu excepția surselor de emisii monitorizate în conformitate cu secțiunea 2.1.1 din prezenta anexă. Se utilizează următoarea ecuație:

Emisii [t CO2] = (intrare – produse – exportare – variații de stoc) * factor de conversie CO2/C

unde:

—   intrare [t C]: totalitatea carbonului care intră în limitele instalației;

—   produse [t C]: totalitatea carbonului prezent în produse și materii, inclusiv în produsele secundare, care părăsește limitele instalației;

—   exportare [t C]: carbonul exportat în afara limitelor instalației, de exemplu deversat în sistemul de canalizare, depozitat în depozitul de deșeuri sau pierdut. Exportările nu includ eliberarea de gaze cu efect de seră sau de monoxid de carbon în atmosferă;

—   variații de stoc [t C]: creșteri ale stocului de carbon în limitele instalației.

Calculul se face în modul următor:

Emisii de CO2 [t CO2] = [Σ (date privind activitateaintrare * conținut de carbonintrare) – Σ (date privind activitateaproduse * conținut de carbonproduse) – Σ (date privind activitateaexportare * conținut de carbonexportare) – Σ (date privind activitateavariații de stoc * conținut de carbonvariații de stoc)] * 3,664

unde:

(a)    Date privind activitatea

Operatorul analizează și raportează, în mod separat pentru toți combustibilii și toate materiile relevante, fluxurile de masă care ies din instalație și intră în aceasta, precum și variațiile de stoc aferente. În cazul în care conținutul de carbon al unui flux masic este, de regulă, legat de conținutul energetic (combustibili), operatorul poate determina și utiliza conținutul de carbon al fluxului masic respectiv, raportat la conținutul său energetic [t C/TJ], pentru a calcula echilibrul masic.

Nivelul 1

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 7,5 %.

Nivelul 2

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 5,0 %.

Nivelul 3

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 1,5 %.

(b)    Conținutul de carbon

Nivelul 1

Conținutul de carbon al fluxurilor de intrare sau de ieșire se determină plecând de la factorii de emisie de referință ai combustibililor sau materiilor, enumerați în secțiunea 11 din anexa I, în tabelul de mai jos sau în alte anexe specifice activității din prezentele orientări. Conținutul de carbon se determină după cum urmează:

Conținut de C [t/t sau TJ] = Factor de emisie [t CO2/t sau TJ]/3,664 [t CO2/t C]

Pentru substanțele care nu sunt menționate în secțiunea 11 din anexa I sau în alte anexe specifice activității din prezentele orientări, operatorii pot calcula conținutul de carbon plecând de la conținutul stoechiometric de carbon al substanței pure și de la concentrația substanței în fluxul de intrare sau de ieșire.

Tabel

Factori de emisie de referință  (1)

Substanța	Conținut de carbon (t C/t materie primă sau t C/t produs)
Acetonitril	0,5852 tC/t
Acrilonitril	0,6664 tC/t
Butadienă	0,888 tC/t
Negru de fum	0,97 tC/t
Etilenă	0,856 tC/t
Diclorură de etilenă	0,245 tC/t
Etilen-glicol	0,387 tC/t
Oxid de etilenă	0,545 tC/t
Cianură de hidrogen	0,4444 tC/t
Metanol	0,375 tC/t
Metan	0,749 tC/t
Propan	0,817 tC/t
Propilenă	0,8563 tC/t
Clorură de vinil monomer	0,384 tC/t

Nivelul 2

Operatorul aplică, pentru fiecare combustibil sau materie, conținutul de carbon specific per țară indicat de statul membru în cauză în cel mai recent inventar național comunicat Secretariatului Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 3

Conținutul de carbon al fluxului de intrare sau de ieșire se calculează în conformitate cu dispozițiile secțiunii 13 din anexa I referitoare la eșantionarea reprezentativă a combustibililor, produselor și produselor secundare, precum și la determinarea conținuturilor de carbon și a fracțiunii de biomasă ale acestora.

2.2.   MĂSURAREA EMISIILOR DE CO2

Se aplică orientările privind măsurarea prevăzute în anexele I și XII.”

„ANEXA XXIII

Orientări specifice activității de producere sau prelucrare a metalelor feroase și neferoase, menționată în anexa I la Directiva 2003/87/CE

1.   LIMITE ȘI EXHAUSTIVITATE

Orientările specifice activității din prezenta anexă se aplică în cazul emisiilor provenite din producerea sau prelucrarea metalelor feroase și neferoase, menționată în anexa I la Directiva 2003/87/CE, cu excepția producerii fontei, a oțelului și a aluminiului primar.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE CO2

În instalațiile de producere sau prelucrare a metalelor feroase sau neferoase, emisiile de CO2 provin din sursele de emisii și fluxurile de surse următoare:

—	combustibili convenționali (de exemplu gaz natural, cărbune și cocs, păcură);

—	alți combustibili [plastic, rezultat de exemplu din reciclarea bateriilor, materiile (organice) granulate provenite din instalațiile de postmărunțire];

—	agenți reductori (de exemplu cocsul, electrozii din grafit);

—	materii prime (de exemplu calcinarea calcarului, a dolomitei, a minereurilor metalice și a concentraților cu conținut de carbon);

—	materii prime secundare (de exemplu materiile organice din fierul vechi).

2.1.   CALCULUL EMISIILOR DE CO2

În cazul instalațiilor în care carbonul provenind din combustibili sau din materiile de intrare utilizate în instalație rămâne în produse sau în celelalte exportări ale procesului de producție, de exemplu pentru reducerea minereurilor metalice, se aplică metoda echilibrului masic (a se vedea secțiunea 2.1.1). În cazul instalațiilor unde nu se întâmplă acest lucru, emisiile de ardere și emisiile de proces se calculează separat (a se vedea secțiunile 2.1.2 și 2.1.3).

2.1.1.   METODA ECHILIBRULUI MASIC

Metoda echilibrului masic analizează întreaga cantitate de carbon din intrări, stocuri, produse și alte exportări în afara limitelor instalației, pentru a determina nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră din timpul perioadei de raportare, cu ajutorul următoarei ecuații:

Emisii [t CO2] = (intrare – produse – exportare – variații de stoc) * factor de conversie CO2/C

unde:

—   intrare [t C]: totalitatea carbonului care intră în limitele instalației;

—   produse [t C]: totalitatea carbonului prezent în produse și materii, inclusiv în produsele secundare, care părăsește limitele instalației;

—   exportare [t C]: carbonul exportat în afara limitelor instalației, de exemplu deversat în sistemul de canalizare, depozitat în depozitul de deșeuri sau pierdut. Exportările nu includ eliberarea de gaze cu efect de seră sau de monoxid de carbon în atmosferă;

—   variații de stoc [t C]: creșteri ale stocurilor de carbon în limitele echilibrului masic.

Calculul se face în modul următor:

Emisii de CO2 [t CO2] = [Σ (date privind activitateaintrare * conținut de carbonintrare) – Σ (date privind activitateaproduse * conținut de carbonproduse) – Σ (date privind activitateaexportare * conținut de carbonexportare) – Σ (date privind activitateavariații de stoc * conținut de carbonvariații de stoc)] * 3,664

unde:

(a)    Date privind activitatea

Operatorul analizează și raportează, în mod separat pentru toți combustibilii și toate materiile relevante, fluxurile de masă care ies din instalație și intră în aceasta, precum și variațiile de stoc aferente. În cazul în care conținutul de carbon al unui flux masic este, de regulă, legat de conținutul energetic (combustibili), operatorul poate determina și utiliza conținutul de carbon al fluxului masic respectiv, raportat la conținutul său energetic [t C/TJ], pentru a calcula echilibrul masic.

Nivelul 1

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 7,5 %.

Nivelul 2

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 5 %.

Nivelul 3

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 1,5 %.

(b)    Conținutul de carbon

Nivelul 1

Conținutul de carbon al fluxurilor de intrare sau de ieșire se determină plecând de la factorii de emisie de referință ai combustibililor sau materiilor, enumerați în secțiunea 11 din anexa I sau în alte anexe specifice activității din prezentele orientări. Conținutul de carbon se determină după cum urmează:

Conținut de C [t/t sau TJ] = Factor de emisie [t CO2/t sau TJ]/3,664 [t CO2/t C]

Nivelul 2

Operatorul aplică, pentru fiecare combustibil sau materie, conținutul de carbon specific per țară indicat de statul membru în cauză în cel mai recent inventar național comunicat Secretariatului Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 3

Conținutul de carbon al fluxului de intrare sau de ieșire se calculează în conformitate cu dispozițiile secțiunii 13 din anexa I referitoare la eșantionarea reprezentativă a combustibililor, produselor și produselor secundare, precum și la determinarea conținuturilor de carbon și a fracțiunii de biomasă ale acestora.

2.1.2.   EMISII DE ARDERE

Emisiile generate de procesele de ardere care au loc în instalațiile de producere sau prelucrare a metalelor feroase și neferoase care nu sunt monitorizate cu ajutorul metodei echilibrului masic se monitorizează și se raportează în conformitate cu anexa II.

2.1.3.   EMISII DE PROCES

Pentru fiecare tip de materie de intrare utilizată, cantitatea de CO2 se calculează după cum urmează:

Emisii de CO2 = Σ date privind activitateaintrare în proces * factor de emisie * factor de conversie

unde:

(a)    Date privind activitatea

Nivelul 1

Cantitățile [t] de materii de intrare și de reziduuri de proces utilizate ca intrări în proces, care nu sunt raportate conform secțiunii 2.1.2 din prezenta anexă în timpul perioadei de raportare, se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 5,0 %.

Nivelul 2

Cantitățile [t] de materii de intrare și de reziduuri de proces utilizate ca intrări în proces, care nu sunt raportate conform secțiunii 2.1.2 din prezenta anexă în timpul perioadei de raportare, se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 2,5 %.

(b)    Factor de emisie

Nivelul 1

Pentru carbonați, se utilizează raporturile stoechiometrice prevăzute în tabelul următor:

Tabelul

Factori de emisie stoechiometrici

Carbonat	Raport [t CO2/t Ca-, Mg- sau alt carbonat]	Observații
CaCO3	0,440
MgCO3	0,522
Regulă generală: XY(CO3)Z	Factor de emisie = [MCO2 ]/{Y * [Mx] + Z * [MCO3 2-]}	X= metal Mx= greutatea moleculară a X în [g/mol] MCO2 = greutatea moleculară a CO2 în [g/mol] MCO3- = greutatea moleculară a CO3 2- în [g/mol] Y= număr stoechiometric al X Z= număr stoechiometric al CO3 2-

Aceste valori se ajustează în funcție de conținutul aferent de umiditate și de gangă al carbonaților utilizați.

În cazul reziduurilor de proces și al materiilor de intrare, altele decât carbonații, care nu sunt raportați conform secțiunii 2.1.2 din prezenta anexă, factorii specifici activității se determină în conformitate cu dispozițiile secțiunii 13 din anexa I.

(c)    Factor de conversie

Nivelul 1

Factor de conversie: 1,0.

Nivelul 2

Factorii specifici activității se determină în conformitate cu dispozițiile secțiunii 13 din anexa I, prin calcularea cantității de carbon prezente în sinter, în scorie sau în alte extrase relevante, precum și în praful filtrat. Dacă în proces se reutilizează praful filtrat, cantitatea de carbon [t] conținută nu se ia în considerare, pentru a se evita dubla contabilizare.

2.2.   MĂSURAREA EMISIILOR DE CO2

Se aplică orientările privind măsurarea prevăzute în anexele I și XII.”

„ANEXA XXIV

Orientări specifice activității de producere sau prelucrare a aluminiului primar, menționată în anexa I la Directiva 2003/87/CE

1.   LIMITE ȘI EXHAUSTIVITATE

Orientările specifice activității din prezenta anexă se aplică emisiilor provenite din instalațiile de producere sau prelucrare a aluminiului primar menționate în anexa I la Directiva 2003/87/CE.

Prezenta anexă include o serie de orientări privind monitorizarea emisiilor provenite din producerea de electrozi pentru topirea aluminiului primar, care sunt aplicabile și instalațiilor individuale de producere a acestor electrozi.

2.   DETERMINAREA EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ

În instalațiile de producere sau prelucrare a aluminiului primar, emisiile de gaze cu efect de seră provin din sursele de emisii și fluxurile de surse următoare:

—	combustibili pentru producerea de căldură sau vapori;

—	producția de anozi (CO2);

—	reducerea Al2O3 în timpul electrolizei (CO2), care este legată de consumul de electrozi;

—	utilizarea cenușii de sodă sau a altor carbonați pentru epurarea efluenților gazoși (CO2);

—	efecte anodice (PFC), inclusiv emisii fugitive de PFC.

2.1.   CALCULUL EMISIILOR DE CO2

2.1.1.   EMISII DE ARDERE

Emisiile rezultate din arderea combustibililor, inclusiv epurarea gazelor arse, se monitorizează și se raportează în conformitate cu anexa II, cu excepția cazului în care acestea sunt luate în considerare în echilibrul masic prevăzut de secțiunea 2.1.2.

2.1.2.   ECHILIBRUL MASIC

Emisiile de proces generate de producerea și de consumul de anozi se calculează cu ajutorul metodei echilibrului masic. Metoda echilibrului masic ia în considerare întreaga cantitate de carbon din intrări, stocuri, produse și din alte exportări rezultate în urma preparării pastei, modelării, coacerii și reciclării anozilor, precum și din consumul de electrozi din timpul electrolizei. Dacă se utilizează anozi precopți, se aplică fie echilibre masice distincte pentru producție și consum, fie un echilibru masic comun, luându-se în considerare atât producția, cât și consumul de electrozi. În cazul cuvelor Søderberg, operatorul utilizează un echilibru masic comun. Echilibrul masic, fie că este vorba de un echilibru masic comun sau de echilibre masice distincte, determină nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră din timpul perioadei de raportare, conform următoarei ecuații:

Emisii de CO2 [tCO2] = (intrare – produse – exportare – variații de stoc) * factor de conversie CO2/C

unde:

—   intrare [t C]: totalitatea carbonului care intră în limitele echilibrului masic, de exemplu gudronul, cocsul, cocsul pentru umplere, anozii achiziționați;

—   produse [t C]: totalitatea carbonului prezent în produse și materii, inclusiv în produsele secundare și deșeuri, care părăsește limitele echilibrului masic, de exemplu anozii vânduți;

—   exportare [t C]: carbonul exportat în afara limitelor echilibrului masic, de exemplu deversat în sistemul de canalizare, depozitat în depozitul de deșeuri sau pierdut. Exportările nu includ eliberarea de gaze cu efect de seră în atmosferă;

—   variații de stoc [t C]: creșteri ale stocurilor de carbon în limitele echilibrului masic.

Calculul se face în modul următor:

Emisii de CO2 [t CO2] = [Σ (date privind activitateaintrare * conținut de carbonintrare) – Σ (date privind activitateaproduse * conținut de carbonproduse) – Σ (date privind activitateaexportare * conținut de carbonexportare) – Σ (date privind activitateavariații de stoc * conținut de carbonvariații de stoc)] * 3,664

unde:

(a)    Date privind activitatea

Operatorul analizează și raportează, în mod separat pentru toți combustibilii și toate materiile relevante, fluxurile de masă care ies din instalație și intră în aceasta, precum și variațiile de stoc aferente (de exemplu gudronul, cocsul, cocsul pentru umplere). În cazul în care conținutul de carbon al unui flux masic este, de regulă, legat de conținutul energetic (combustibili), operatorul poate determina și utiliza conținutul de carbon al fluxului masic respectiv, raportat la conținutul său energetic [t C/TJ], pentru a calcula echilibrul masic.

Nivelul 1

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 7,5 %.

Nivelul 2

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 5 %.

Nivelul 3

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 4

Datele privind activitatea din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 1,5 %.

(b)    Conținutul de carbon

Nivelul 1

Conținutul de carbon al fluxurilor de intrare sau de ieșire se determină plecând de la factorii de emisie de referință ai combustibililor sau materiilor, enumerați în secțiunea 11 din anexa I sau în alte anexe specifice activității din prezentele orientări. Conținutul de carbon se determină după cum urmează:

Conținut de C [t/t sau TJ] = Factor de emisie [t CO2/t sau TJ]/3,664 [t CO2/t C]

Nivelul 2

Operatorul aplică, pentru fiecare combustibil sau materie, conținutul de carbon specific per țară indicat de statul membru în cauză în cel mai recent inventar național comunicat Secretariatului Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice.

Nivelul 3

Conținutul de carbon al fluxului de intrare sau de ieșire se calculează în conformitate cu dispozițiile secțiunii 13 din anexa I referitoare la eșantionarea reprezentativă a combustibililor, produselor și produselor secundare, precum și la determinarea conținuturilor de carbon și a fracțiunii de biomasă ale acestora.

Conținutul de carbon poate fi determinat cu ajutorul unei analize directe sau indirecte, adică prin scăderea conținutului măsurat de constituenți cunoscuți (cum ar fi sulful, hidrogenul sau cenușa) din cantitatea totală, după caz și cu aprobarea autorității competente.

2.2.   MĂSURAREA EMISIILOR DE CO2

Se aplică orientările privind măsurarea prevăzute în anexele I și XII.

3.   DETERMINAREA EMISIILOR DE PFC

Printre emisiile de PFC generate de producerea aluminiului primar se numără emisiile de CF4 și C2F6 exprimate în CO2 echivalent.

Emisii de PFC [t CO2(e)] = emisii de CF4 [t CO2(e)] + emisii de C2F6 [t CO2(e)]

Dioxidul de carbon echivalent [t CO2(e)] se calculează cu ajutorul valorilor potențialului de încălzire globală (Global Warming Potential – GWP) definite în cel de al doilea raport de evaluare elaborat de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC) (valoarea GWP publicată în 1995 de IPCC). Acestea sunt:

GWPCF4 = 6 500 t CO2(e)/t CF4

GWPC2F6 = 9 200 t CO2(e)/t C2F6

Emisiile totale de PFC se calculează plecând de la emisiile măsurabile dintr-o conductă sau dintr-un coș («emisii de surse punctuale»), la care se adaugă emisiile fugitive, calculate pe baza eficienței de colectare a conductei:

Emisii de PFC (totale) = emisii de PFC (conductă)/eficiență de colectare

Eficiența de colectare se măsoară odată cu determinarea factorilor de emisie specifici ai instalației. Pentru determinarea sa, se utilizează cea mai recentă versiune a recomandărilor menționate în secțiunea 4.4.2.4, nivelul 3, a Orientărilor IPCC din 2006.

Emisiile de CF4 și C2F6 eliberate printr-o conductă sau printr-un coș se calculează cu ajutorul uneia dintre următoarele două metode, în funcție de tehnologiile de comandă utilizate: metoda de calcul A se utilizează atunci când se înregistrează durata efectului anodic în minute per cuvă-zi, iar metoda de calcul B se utilizează atunci când se înregistrează supratensiunea efectului anodic.

Metoda de calcul A – Metoda pantei

Atunci când se măsoară durata efectului anodic în minute per cuvă-zi, determinarea emisiilor de PFC se realizează cu ajutorul următoarelor ecuații:

Emisii de CF4 [t CO2(e)] = AEM × (SEFCF4 /1 000) × PrAl × GWPCF4

Emisii de C2F6 [t CO2(e)] = Emisii de CF4 * FC2F6 * GWPC2F6

unde:

AEM … durata efectelor anodice în minute/cuvă-zi;

SEFCF4 … (1) factor de emisie de pantă [(kg CF4/t Al produs)/(minute de efect anodic/cuvă-zi)];

PrAl … producția anuală de aluminiu primar [t];

FC2F6 … fracție masică de C2F6 (t C2F6/t CF4),

unde

Date privind activitatea

(a)   Producția de aluminiu primar

Nivelul 1

Producția de aluminiu primar din perioada de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 2

Producția de aluminiu primar din perioada de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 1,5 %.

(b)   Durata efectului anodic în minute (AEM)

Durata efectului anodic în minute per cuvă/zi exprimă frecvența efectelor anodice [număr de efecte anodice/cuvă-zi] înmulțită cu durata medie a efectelor anodice [durata efectului anodic în minute/eveniment]:

AEM = frecvență × durată medie

Nivelul 1

Frecvența și durata medie a efectelor anodice din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 2

Frecvența și durata medie a efectelor anodice din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 1,5 %.

Factor de emisie

Factorul de emisie pentru CF4 (factor de emisie de pantă SEFCF4 ) exprimă cantitatea [kg] de CF4 emisă per tonă de aluminiu produs per minut de efect anodic/cuvă-zi. Factorul de emisie (fracție masică FC2F6 ) de C2F6 exprimă cantitatea [t] de C2F6 emisă proporțional cu cantitatea [t] de CF4 emisă.

Nivelul 1

Se utilizează factorii de emisie specifici per tehnologie indicați în tabelul 1.

Tabelul 1

Factori de emisie specifici per tehnologie pentru metoda pantei

Tehnologie	Factor de emisie pentru CF4 (SEFCF4 ) [(kg CF4/t Al)/(AE-min/cuvă-zi)]	Factor de emisie pentru C2F6 (FC2F6 ) [t C2F6/t CF4]
Centrul de precoacere a elementelor anodice (Centre Worked Prebake – CWPB)	0,143	0,121
Suport vertical cu miez din element anodic Søderberg (Vertical Stud Søderberg – VSS)	0,092	0,053

Nivelul 2

Trebuie să se utilizeze factorii de emisie specifici ai instalației pentru CF4 și C2F6 stabiliți cu ajutorul măsurătorilor continue sau intermitente desfășurate la fața locului. Pentru determinarea acestor factori de emisie, se utilizează cea mai recentă versiune a recomandărilor menționate în secțiunea 4.4.2.4, nivelul 3, a Orientărilor IPCC din 2006 (2). Fiecare dintre factorii de emisie se determină cu o incertitudine maximă de ± 15 %.

Factorii de emisie se stabilesc cel puțin o dată la trei ani sau mai des în cazul în care instalația suferă modificări importante. Printre modificările importante se numără modificarea repartiției efectului anodic în materie de durată sau modificarea algoritmului de comandă care influențează gama de tipuri de efecte anodice sau tipul procedurii de anulare a efectului anodic.

Metoda de calcul B – Metoda supratensiunii

Atunci când se măsoară supratensiunea efectului anodic, determinarea emisiilor de PFC se realizează cu ajutorul următoarelor ecuații:

Emisii de CF4 [t CO2(e)] = OVC × (AEO/CE) × PrAl × GWPCF4 × 0,001

Emisii de C2F6 [t CO2-eq] = Emisii de CF4 × FC2F6 × GWPC2F6

unde:

OVC … coeficient de supratensiune («factor de emisie») exprimat în kg de CF4 per tonă de aluminiu produs per mV de supratensiune;

AEO … supratensiune a efectului anodic per cuvă [mV], definită ca integrală de (timp × tensiune peste tensiunea-țintă) împărțită la timpul (durata) de colectare a datelor;

CE … randament de curent mediu al producției de aluminiu [%];

PrAl … producția anuală de aluminiu primar [t];

FC2F6 … fracție masică de C2F6 (t C2F6/t CF4).

Date privind activitatea

(a)   Producția de aluminiu primar

Nivelul 1

Producția de aluminiu primar din perioada de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 2

Producția de aluminiu primar din perioada de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 1,5 %.

(b)   Supratensiunea efectului anodic

Termenul AEO/CE (supratensiunea efectului anodic/randamentul de curent) exprimă supratensiunea medie a efectului anodic [mV supratensiune], integrată în timp, per randament de curent mediu [%].

Nivelul 1

Atât supratensiunea efectului anodic, cât și randamentul de curent din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 2,5 %.

Nivelul 2

Atât supratensiunea efectului anodic, cât și randamentul de curent din timpul perioadei de raportare se determină cu o incertitudine maximă mai mică de ± 1,5 %.

Factor de emisie

Factorul de emisie pentru CF4 («coeficient de supratensiune» – OVC) exprimă cantitatea [kg] de CF4 emisă per tonă de aluminiu produs per milivolt de supratensiune [mV]. Factorul de emisie pentru C2F6 (fracție masică FC2F6 ) exprimă cantitatea [t] de C2F6 emisă proporțional cu cantitatea [t] de CF4 emisă.

Nivelul 1

Se utilizează factorii de emisie specifici per tehnologie indicați în tabelul 2.

Tabelul 2

Factori de emisie specifici per tehnologie pentru datele de activitate privind supratensiunea

Tehnologie	Factor de emisie pentru CF4 [(kg CF4/t Al)/mV]	Factor de emisie pentru C2F6 [t C2F6/t CF4]
Centrul de precoacere a elementelor anodice (Centre Worked Prebake – CWPB)	1,16	0,121
Suport vertical cu miez din element anodic Søderberg (Vertical Stud Søderberg – VSS)	Nu se aplică	0,053

Nivelul 2

Trebuie să se utilizeze factorii de emisie specifici ai instalației pentru CF4 [(kg CF4/t Al)/mV] și C2F6 [t C2F6/t CF4] stabiliți cu ajutorul măsurătorilor continue sau intermitente desfășurate la fața locului. Pentru determinarea acestor factori de emisie, se utilizează cea mai recentă versiune a recomandărilor menționate în secțiunea 4.4.2.4, nivelul 3, a Orientărilor IPCC din 2006 (2). Fiecare dintre factorii de emisie se determină cu o incertitudine maximă de ± 15 %.

Factorii de emisie se stabilesc cel puțin o dată la trei ani sau mai des în cazul în care instalația suferă modificări importante. Printre modificările importante se numără modificarea repartiției efectului anodic în materie de durată sau modificarea algoritmului de comandă care influențează gama de tipuri de efecte anodice sau tipul procedurii de anulare a efectului anodic.