28.5.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 138/11

(1)

La 26 aprilie 2010 Consiliul a examinat programul de stabilitate actualizat al Finlandei pentru perioada 2009-2013.

(2)

Cu toate că înaintea crizei globale din 2008 Finlanda deținea o poziție relativ puternică, după ce acumulase un excedent substanțial al contului curent și al finanțelor publice, criza globală a avut un impact deosebit de pronunțat asupra industriei sale puternic orientate spre exporturi, precum și asupra sectoarelor interne, prin manifestarea negativă a efectului de încredere. Finlanda a permis funcționarea pe deplin a stabilizatorilor automați și, în plus, a asigurat o stimulare fiscală discreționară relativ amplă. Aceste aspecte au condus la slăbirea finanțelor publice generale cu peste 6,5 % din PIB în 2009. În timp ce încrederea consumatorilor a cunoscut o revenire rapidă în cursul anului 2009 la niveluri care depășeau media pe termen lung și indicatorii nivelului de încredere a întreprinderilor au cunoscut, de asemenea, o îmbunătățire moderată, în economia reală îmbunătățirea s-a produs treptat. Reacția pieței forței de muncă la criză a fost până în prezent atenuată raportat la cât s-ar fi putut aștepta, având în vedere scăderea dramatică a producției.

(3)

Deși declinul constatat al PIB-ului real în contextul crizei este în mare măsură ciclic, nivelul producției potențiale a fost la rândul său influențat negativ. De asemenea, criza poate afecta și creșterea potențială pe termen mediu, prin investiții mai mici, prin limitarea accesului la creditare și prin creșterea șomajului structural. În plus, impactul crizei economice accentuează efectele negative ale îmbătrânirii populației asupra producției potențiale și asupra sustenabilității finanțelor publice. În acest context va fi esențială accelerarea ritmului reformelor structurale, în vederea susținerii creșterii potențiale. Este important în special ca Finlanda să întreprindă reforme pentru creșterea ofertei de forță de muncă pe termen mai lung pentru a contrabalansa efectele negative ale îmbătrânirii populației asupra pieței forței de muncă.

(4)

Scenariul macroeconomic aflat la baza programului prevede că, după o contracție puternică de 7,6 % în 2009, creșterea PIB-ului real va reveni, ajungând la 0,7 % în 2010, accelerându-se la 2,4 % și 3,5 % în 2011, respectiv 2012, înainte de a se stabili la un nivel moderat de 3 % în 2013. Evaluat pe baza informațiilor disponibile în prezent (2), acest scenariu pare a se baza pe ipoteze de creștere plauzibile până în 2011 și extrem de optimiste ulterior, având în vedere că ratele de creștere preconizate sunt în mod substanțial superioare potențialului de creștere estimat pe termen mediu. Previziunile programului cu privire la inflație se prezintă ca fiind realiste pe perioada de programare.

(5)

Estimarea programului pentru deficitul public general în 2009 este de 2,2 % din PIB. Deteriorarea semnificativă de la un excedent de 4,4 % din PIB în 2008 reflectă în mare măsură impactul crizei asupra finanțelor publice și măsurile de stimulare în valoare de aproape 2 % din PIB, adoptate de guvern în conformitate cu planul european de redresare economică (PERE). Deteriorarea finanțelor publice a fost în principal cauzată de un nivel mai slab al veniturilor, în special ca urmare a unei scăderi dramatice a impozitelor pe venit datorate, mai ales în ceea ce privește impozitul pe profit. Conform programului, se preconizează că politica fiscală își va menține acțiunile de sprijin în 2010, înainte de a deveni neutră în ultimii ani ai programului. Întrucât măsurile de stimulare fiscală au în mare parte un caracter permanent, finalizarea lor nu va duce în mod automat la consolidare fiscală. În conformitate cu strategia de ieșire susținută de Consiliu și în vederea revenirii la o poziție sustenabilă a finanțelor publice, este nevoie de o coordonare mai strictă a orientării fiscale pe termen mediu. Programul afirmă că guvernul va decide ulterior cu privire la măsurile de consolidare bugetară, care urmează a fi specificate în bugetul următor, pentru 2011, și în următoarea actualizare a programului de stabilitate.

(6)

Programul prevede o accentuare a deficitului public general până la 3,6 % din PIB în 2010, ceea ce înseamnă o încălcare temporară a pragului de deficit de 3 % din PIB prevăzut în Pactul de stabilitate și de creștere. Creșterea preconizată a deficitului este determinată de o altă măsură de stimulare în valoare de puțin peste 1 % din PIB, aplicată în principal sub formă de reduceri ale impozitelor, dar și de plăți mai mari pentru prestațiile sociale, generate în principal de creșterea estimată a ratei șomajului. Soldul structural, și anume soldul ajustat ciclic exceptând măsurile cu caracter excepțional, recalculat în conformitate cu metodologia adoptată de comun acord, ar urma să se deterioreze cu peste 1 % în 2010 față de anul precedent, corespunzând în linii mari cuantumului măsurilor de stimulare cu aplicare în 2010.

(7)

Principalul obiectiv al strategiei bugetare pe termen mediu din cadrul programului este de a sprijini activitatea economică și piața forței de muncă pe parcursul perioadei de criză economică, ținând seama, în același timp, de constrângerile fiscale impuse de necesitățile de sustenabilitate pe termen lung. Programul subliniază importanța atingerii unei poziții fiscale sustenabile, dar afirmă, în același timp, că previziunile fiscale actuale care au la bază politicile existente nu îndeplinesc acest obiectiv. Programul estimează o diminuare treptată a deficitului global și a celui primar începând cu anul 2011, deficitul global urmând să ajungă la aproximativ 2 % din PIB în 2013. Traiectoria corespunzătoare soldului structural indică faptul că orientarea politicii fiscale devine neutră începând cu anul 2011. Această evoluție este conformă cu scenariul programului fundamentat pe ipoteza menținerii politicilor actuale și are în vedere faptul că guvernul nu a anunțat încă măsuri majore de consolidare pe termen mediu. Actualizarea programului stabilește obiectivul pe termen mediu (OTM) pentru poziția bugetară la un excedent structural de 0,5 % din PIB. Date fiind cele mai recente previziuni și nivelul datoriei, OTM pare a reflecta obiectivele pactului. Cu toate acestea, în cadrul politicilor actuale, programul de stabilitate actualizat nu prevede îndeplinirea obiectivului bugetar pe termen mediu în perioada de programare.

(8)

Rezultatele bugetare s-ar putea dovedi inferioare previziunilor din program. În timp ce riscurile care amenință perspectivele de creștere imediate sunt limitate, întrucât cei mai recenți indicatori de previzionare confirmă o redresare relativ robustă și continuă a încrederii consumatorilor și, chiar dacă într-o măsură mai mică, a încrederii întreprinderilor, rezultatele bugetare din ultimii ani ai programului ar putea fi inferioare previziunilor, având în vedere ipotezele de creștere extrem de favorabile pe care se bazează previziunile bugetare. Riscurile care amenință obiectivele sunt contrabalansate într-o oarecare măsură de angajamentul guvernului de a specifica măsuri de ieșire în bugetul pentru 2011 și în următoarea actualizare a programului de stabilitate.

(9)

Datoria publică brută este estimată la 41,8 % din PIB în 2009, în creștere față de nivelul de 34,2 % din anul precedent. Această evoluție este în mare măsură determinată de creșterea rapidă a deficitului și de prăbușirea PIB-ului. Se previzionează o creștere a ponderii datoriei cu încă 14,6 puncte procentuale pe întreaga perioadă de programare, până la 56,4 % din PIB până în 2013, în principal ca urmare a menținerii nivelului ridicat al deficitelor publice. Având în vedere riscurile care amenință obiectivele bugetare, rata datoriei ar putea crește chiar mai mult decât s-a previzionat în program. După cum sugerează analiza de sensibilitate realizată în program, nu se preconizează o creștere a ponderii datoriei peste plafonul de 60 % din PIB prevăzut de Pactul de stabilitate și de creștere. În mod similar evoluției din anii anteriori, fondurile de asigurări sociale continuă să acumuleze active financiare, care s-a situat în 2008 la aproximativ 52,4 % din PIB și în prezent depășesc nivelul datoriei publice brute.

(10)

Previziunile pe termen mediu în privința datoriei, care presupun o revenire treptată a PIB-ului la ratele de creștere prevăzute înainte de criză și o întoarcere a ponderii impozitelor la nivelurile de dinaintea crizei, incluzând creșterea conform previziunilor a cheltuielilor legate de îmbătrânirea populației, arată că strategia bugetară prezentată în program, luată ca atare, fără alte modificări la nivel de politici, nu ar fi suficientă pentru a stabiliza ponderea datoriei în PIB până în 2020.

(11)

Cu toate că impactul bugetar pe termen lung al îmbătrânirii populației este ușor mai pronunțat în raport cu media din UE, reformele adoptate în domeniul pensiilor au contribuit la limitarea creșterii estimate a cheltuielilor cu pensiile pentru următoarele decenii. De asemenea, activele substanțiale acumulate de fondurile publice de pensii vor permite finanțarea parțială a creșterii viitoare a cheltuielilor cu pensiile. Poziția bugetară din 2009 estimată în program accentuează impactul bugetar al îmbătrânirii populației asupra deviației de la sustenabilitate. Asigurarea unor excedente primare ridicate pe termen mediu și punerea în aplicare a unor reforme structurale adecvate ar contribui la limitarea riscurilor care amenință sustenabilitatea finanțelor publice, care au fost estimate drept reduse în cadrul Raportului Comisiei privind sustenabilitatea din 2009 (3).

(12)

Principalul instrument pentru controlul cheltuielilor administrației centrale este în continuare reprezentat de limitele multianuale pentru cheltuieli, care exclud cheltuielile cu sensibilitate ciclică, permițând prin urmare funcționarea pe deplin a stabilizatorilor automați. Cu toate că a sprijinit activitatea economică și coeziunea socială pe întreaga perioadă a crizei, acest mecanism a condus, de asemenea, și la o scădere relativ acută a finanțelor publice. Având în vedere experiențele anterioare pozitive, se poate preconiza că sistemul plafoanelor de cheltuieli va rămâne un instrument eficient pentru controlul cheltuielilor neciclice ale administrației centrale. Programul recunoaște faptul că ar trebui pus accentul pe strategia de după ieșirea din criză și pe elaborarea unor norme de politică fiscală care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice. Administrația centrală urmărește, de asemenea, să realizeze creșteri ale productivității pentru serviciile municipale, care ar putea la rândul lor să reducă presiunea cheltuielilor. În anul 2007, Parlamentul a votat o lege-cadru în acest sens.

(13)

Guvernul nu a modificat în mod substanțial strategia actuală de reformă cu privire la reorganizarea furnizării de servicii la nivel de administrație publică centrală și locală, acestea evoluând în conformitate cu planurile prevăzute. Cu toate acestea, creșterea nivelurilor de productivitate preconizate la nivel municipal s-ar putea materializa în mod substanțial abia pe termen mediu spre lung.

(14)

În general, având în vedere riscurile care amenință obiectivele bugetare sus-menționate, strategia de menținere și în 2010 a politicilor fiscale de sprijin poate fi considerată conformă cu PERE. Ca urmare a efectelor negative ale crizei economice, se preconizează o încălcare temporară a limitei de deficit public de 3 % din PIB în 2010, după care acesta se va reduce treptat sub valoarea de referință. Cu toate acestea, având în vedere riscurile la adresa previziunilor de creștere în ultimii ani ai programului, este posibil să nu se realizeze nici măcar reducerea moderată planificată a deficitului. Orientarea fiscală preconizată, evaluată în funcție de variațiile soldului structural, nu indică o prevalență a consolidării fiscale pe termen mediu, iar programul nu prevede realizarea de progrese în sensul OTM în cadrul perioadei de programare. Cu toate că programul indică o planificare în curs a unei strategii de consolidare, acesta nu precizează obiectivele precise sau principalele elemente ale acesteia. Pentru a asigura conformitatea strategiei bugetare cu cerințele pactului ar fi necesară punerea în aplicare în timp util a unei strategii cuprinzătoare având drept obiectiv o consolidare fiscală structurală.

(15)

În ceea ce privește datele necesare prevăzute în codul de conduită pentru programele de stabilitate și de convergență, programul prezintă o serie de lacune în privința datelor obligatorii și a celor opționale (4).

(i)

să pună în aplicare politica fiscală planificată pentru 2010, în conformitate cu PERE, asigurând, în același timp, menținerea sub control și în regim temporar a încălcării estimate a valorii de referință de 3 % din PIB;

(ii)

să întreprindă în timp util demersurile necesare pentru definirea unei strategii fiscale pe termen mediu cuprinzătoare și concrete pentru asigurarea consolidării ulterior anului 2011, precum și în vederea realizării OTM și a restabilirii sustenabilității pe termen lung a finanțelor publice.