30.4.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 112/14

(1)

Prin scrisoarea din 15 octombrie 2004, înregistrată la data de 25 octombrie 2004, Comisia a primit o plângere privind un ajutor de stat presupus ilegal acordat Frucona Košice a.s.. Reclamantul a trimis informaţii complementare la data de 3 februarie 2005. O şedinţă cu reclamantul a avut loc la data de 24 mai 2005.

(2)

Pe baza datelor oferite de reclamant, Comisia a invitat Slovacia, printr-o scrisoare din 6 decembrie 2004, să îi ofere informaţii privind măsura în cauză. Slovacia a răspuns printr-o scrisoare din data de 4 ianuarie 2005 şi înregistrată la data de 17 ianuarie 2005, în care a informat Comisia cu privire la existenţa unui posibil ajutor ilegal în favoarea Frucona Košice a.s. şi i-a cerut să autorizeze acest ajutor ca ajutor pentru salvare acordat unei întreprinderi aflate în dificultate financiară. Slovacia a adus o completare a informaţiilor printr-o scrisoare din 24 ianuarie 2005, înregistrată la data de 28 ianuarie 2005. Printr-o scrisoare din 9 februarie 2005, Comisia a solicitat informaţii suplimentare, care i-au fost oferite printr-o scrisoare din 4 martie 2005, înregistrată la data de 10 martie 2005. O întâlnire cu autorităţile slovace a avut loc la data de 12 mai 2005.

(3)

Printr-o scrisoare din 5 iulie 2005, Comisia a notificat Slovacia cu privire la decizia sa de a deschide procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) din Tratatul CE privind ajutorul menţionat mai sus.

(4)

Decizia Comisiei de a deschide sus-numita procedură a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  (2). Comisia i-a invitat pe cei interesaţi să îşi prezinte observaţiile cu privire la măsura în cauză.

(5)

Autorităţile slovace şi-au prezentat observaţiile printr-o scrisoare din 10 octombrie 2005, înregistrată la data de 17 octombrie 2005. Comisia a primit observaţiile unei părţi interesate (beneficiarul) printr-o scrisoare din 24 octombrie 2005, înregistrată la data de 25 octombrie 2005 şi le-a transmis Slovaciei, care a avut posibilitatea să reacţioneze; observaţiile Slovaciei au fost primite printr-o scrisoare din data de 16 decembrie 2005 şi înregistrată la data de 20 decembrie 2005. O întâlnire cu beneficiarul, în timpul căreia acesta a avut posibilitatea să îşi apere punctul de vedere, a avut loc pe 28 martie 2006. Slovacia a adus o completare a informaţiilor printr-o scrisoare din 5 mai 2006, înregistrată la data de 8 mai 2006.

(6)

Beneficiarul ajutorului financiar este societatea Frucona Košice a.s. (denumită în continuare „beneficiarul”), care opera în momentul examinării faptelor în sectorul producţiei de băuturi alcoolice şi spirtoase, de băuturi fără alcool, de conserve de fructe şi de legume şi de oţet. La ora actuală, beneficiarul nu mai produce băuturi alcoolice şi spirtoase, dar este activ în comerţul angro cu băuturi alcoolice şi spirtoase. Întreprinderea este situată într-o regiune eligibilă pentru obţinerea de ajutoare regionale conform articolului 87 alineatul (3) litera (a) din Tratatul CE.

(7)

În momentul examinării faptelor, beneficiarul avea aproximativ 200 de angajaţi. În observaţiile cu privire la decizia de deschidere a procedurii formale de investigaţie, beneficiarul a transmis Comisiei o serie de date privind cifra sa de afaceri (inclusiv accize şi TVA), care sunt precizate în tabelul de mai jos.

Tabelul 1:

Cifra de afaceri (accize şi TVA incluse) în diferitele segmente de producţie [SKK]

(8)

Aceste date sunt sensibil diferite de cele care au fost comunicate Comisiei de către autorităţile competente şi care figurează în decizia de deschidere a procedurii formale de examinare (5). În reacţia lor la observaţiile beneficiarului după deschiderea procedurii formale de examinare, autorităţile slovace nu au contestat exactitatea cifrelor menţionate mai sus. Potrivit autorităţilor slovace, beneficiarul îndeplineşte criteriile care definesc o întreprindere mijlocie.

(9)

Măsura în cauză constă în anularea unei datorii fiscale de către Biroul Impozite local Košice IV (denumit în cele ce urmează „Biroul Impozite”) în cadrul a ceea ce se numeşte un concordat cu creditorii. Această procedură este reglementată de Legea nr. 328/91 privind falimentul şi concordatele (denumită în continuare „Legea falimentului”).

(10)

Concordatul cu creditorii (denumit în cele ce urmează „concordat” sau „procedura concordatului”) este o procedură aflată sub controlul unui tribunal şi care urmăreşte, la fel ca şi procedura falimentului, să reglementeze situaţia financiară a societăţilor îndatorate (6). În urma procedurii falimentului, societatea dispare; activele respectivei societăţi sunt vândute unui nou proprietar sau societatea este lichidată. În schimb, prin procedura concordatului, societatea îndatorată îşi continuă activitatea fără să aibă loc o schimbare de proprietar.

(11)

Procedura concordatului este angajată de către societatea îndatorată. Obiectivul este acela de a ajunge la un acord cu creditorii (denumit în continuare „concordat”) prin care societatea îndatorată rambursează o parte a datoriilor sale în schimbul unei anulări a soldului. Acest acord trebuie să fie aprobat de tribunalul care îşi exercită controlul asupra respectivului domeniu.

(12)

Creditorii ale căror creanţe sunt garantate, de exemplu printr-un drept de gaj, acţionează în calitate de creditori garantaţi. Pentru ca propunerea de concordat să fie acceptată, este necesar ca toţi creditorii garantaţi să voteze în favoarea ei, în timp ce pentru ceilalţi creditori este suficientă o majoritate calificată. Creditorii garantaţi votează separat şi au drept de veto asupra respectivei propuneri.

(13)

În plus, creditorii garantaţi ocupă o poziţie privilegiată în cadrul procedurii de faliment. Produsul vânzării activelor garantate în procedura de faliment ar trebui să servească în mod exclusiv rambursării creanţelor către creditorii garantaţi. Dacă această vânzare nu permite onorarea tuturor creanţelor creditorilor garantaţi, valorile restante sunt incluse într-o a doua grupă cu creanţele celorlalţi creditori. În a doua grupă, creanţele sunt acoperite în mod proporţional.

(14)

Conform Legii falimentului, societatea care solicită concordatul trebuie să prezinte tribunalului o listă de măsuri privind reorganizarea sa şi continuarea finanţării activităţilor proprii după concordat.

(15)

În temeiul Legii nr. 511/92 privind administrarea impozitelor şi taxelor şi modificarea sistemului autorităţilor financiare teritoriale (denumită în continuare „Legea Administraţiei Fiscale”), o societate are posibilitatea de a solicita autorităţilor financiare o amânare a plăţii impozitelor. Sumele reportate au dobândă, iar datoria amânată trebuie să fie garantată.

(16)

Legea Administraţiei Fiscale reglementează şi executarea silită, care urmăreşte obţinerea rambursării creanţelor fiscale ale statului prin vânzarea bunurilor imobiliare sau mobiliare sau a întreprinderii în ansamblul său.

(17)

Din noiembrie 2002 până în noiembrie 2003, beneficiarul a făcut uz de posibilitatea oferită de Legea Administraţiei Fiscale de a-şi amâna obligaţia de plată a accizelor pe alcool (7). Datoria amânată se ridica, în total, la 477 015 759 SKK (12,6 milioane EUR). Înainte de a accepta amânarea acestor plăţi, Biroul Impozite a garantat, conform legii, toate creanţele sale prin activele beneficiarului. Autorităţile slovace arată că valoarea acestor garanţii, pe baza contabilităţii beneficiarului, era de 397 476 726 SKK (10,5 milioane EUR). În schimb, beneficiarul afirmă că valoarea acestor garanţii, aşa cum a fost estimată de experţi la finele anului 2003, era de 193 940 000 SKK (5 milioane EUR). Aceasta este, după părerea beneficiarului, valoarea activelor garantate (bunuri mobile, bunuri imobile şi creanţe), exprimată în „preţul de expert”.

(18)

În temeiul Legii Administraţiei Fiscale, modificată şi completată, posibilitatea de a solicita o amânare a plăţii impozitului a fost limitată, începând cu 1 ianuarie 2004, la o data pe an. Beneficiarul a făcut uz de această posibilitate pentru accizele din decembrie 2003, plătibile în ianuarie 2004. În schimb, acesta nu a fost în măsură să achite accizele pe ianuarie 2004, exigibile la data de 25 februarie 2004, nici să amâne plata lor. În consecinţă, beneficiarul a devenit societate îndatorată în sensul Legii falimentului şi, în plus, a pierdut licenţa pentru producerea şi prelucrarea alcoolului.

(19)

La data de 8 martie 2004, beneficiarul a prezentat o propunere de concordat în faţa tribunalului regional competent. Tribunalul regional a autorizat deschiderea procedurii concordatului prin decizia din 29 aprilie 2004, după ce s-a asigurat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale necesare. Cu ocazia şedinţei din 9 iulie 2004, creditorii au votat în favoarea concordatului propus de beneficiar. Concordatul a fost confirmat la data de 14 iulie 2004, prin decizia tribunalului regional competent.

(20)

În august 2004, Biroul Impozite a făcut apel la această decizie confirmativă a tribunalului. Prin decizia din 25 octombrie 2004, Curtea Supremă a hotărât respingerea apelului şi a declarat că decizia tribunalului regional de confirmare a concordatului era valabilă şi executorie începând cu 23 iulie 2004. Procurorul general a introdus apoi o cerere de deschidere a procedurii de apel extraordinare împotriva deciziei tribunalului regional. Această procedură este în continuare pendinte în faţa Curţii Supreme.

(21)

Creditorii, inclusiv Biroul Impozite, au convenit cu beneficiarul în privinţa modalităţilor următoare de reglare a datoriei: beneficiarul ar rambursa 35 % din datorie în termen de o lună de la data intrării în vigoare a acordului cu creditorii, iar aceştia din urmă ar renunţa la cele 65 % restante. Toţi creditorii au fost, în concluzie, trataţi în acelaşi fel. Valorile efective per creditor sunt indicate în tabelul de mai jos.

Tabelul 2:

Situaţia datoriilor beneficiarului înainte şi după procedura concordatului [SKK]

(22)

Creanţele Biroului Impozite înglobate în procedura concordatului se ridicau la 640 793 831 SKK (16,86 milioane EUR) şi cuprindeau accizele neplătite pentru perioada mai 2003-martie 2004, TVA-ul pentru perioada ianuarie-aprilie 2004 şi penalităţile şi dobânzile acumulate. Creanţele la care Biroul Impozite a renunţat erau în valoare de 416 515 990 SKK (11 milioane EUR). Concordatul i-a permis acestuia să recupereze 224 277 841 SKK (5,86 milioane EUR).

(23)

Biroul Impozite a acţionat în calitate de creditor garantat în procedura de concordat şi, prin urmare, a votat separat în favoarea concordatului. Poziţia sa privilegiată se datora faptului că anumite creanţe pe care acesta le deţinea şi care erau incluse în procedura concordatului erau garantate în urma reportului datoriei fiscale a beneficiarului din 2002 şi 2003 (a se vedea punctul 17). Toţi ceilalţi creditori au votat în favoarea concordatului propus. Creanţele lor erau creanţe comerciale obişnuite, negarantate.

(24)

În conformitate cu exigenţele Legii falimentului, beneficiarul a expus, în propunerea de concordat, unele măsuri de reorganizare privind producţia, distribuţia şi mâna de lucru (inclusiv concedierea salariaţilor excedentari).

(25)

Pe planul organizării şi forţei de muncă, măsurile prevăzute de către beneficiar erau următoarele: crearea unei celule universale de producţie pentru toate activităţile de producţie, reorganizarea infrastructurii de transport prin scoaterea din uz a vehiculelor cu valoarea reziduală cea mai mică şi reorganizarea activităţilor comerciale. Aceste măsuri trebuiau să fie însoţite de concedierea a 50 de salariaţi între martie şi mai 2004. În plus, era prevăzut ca, în cursul aceleiaşi perioade, alţi 50 de salariaţi să lucreze pentru o remuneraţie lunară redusă la 60 %.

(26)

În domeniul producţiei şi la nivel tehnic, beneficiarul a arătat că, în măsura în care societatea pierduse licenţa pentru producerea de alcool, va da în locaţie instalaţiile de producţie corespunzătoare începând cu aprilie 2004. Beneficiarul prevedea reducerea sau încetarea producţiei pentru câteva băuturi fără alcool nerentabile şi a arătat că orice introducere a unui nou produs în această categorie va fi precedată de o analiză care va urmări garantarea rentabilităţii producerii acestuia.

(27)

Beneficiarul menţionează, de asemenea, următoarele măsuri: restructurarea costurilor ca efect al diminuării costurilor de producţie, în urma încetării producţiei de alcool şi a dispariţiei unei părţi din transporturile societăţii; vânzarea vechilor instalaţii la fier vechi.

(28)

Beneficiarul prevedea, în plus, vânzarea unui imobil administrativ, a unui magazin şi a unei case de agrement şi a menţionat posibilitatea de a vinde sau de a închiria instalaţiile de producere a oţetului. În observaţiile privind decizia de a deschide procedura formală de examinare, autorităţile slovace au confirmat faptul că vânzarea imobilului administrativ, a magazinului şi a casei de agrement nu se realizase.

(29)

Beneficiarul prevedea, de asemenea, o vânzare intensivă a stocurilor sale de produse finite (10).

(30)

Propunerea prevedea ca beneficiarul să finanţeze concordatul prin resurse proprii (vânzarea stocurilor) la nivelul a [mai puţin de 150] milioane de coroane slovace şi prin intermediul unei finanţări externe, sub forma unui credit contractat de la o bancă comercială, cu o valoare de 100 de milioane de coroane slovace. Conform informaţiilor comunicate de către beneficiar în urma deschiderii procedurii formale de examinare, datoria rambursabilă a fost acoperită, în final, prin veniturile provenind din emiterea de noi acţiuni (21 milioane SKK; 0,56 milioane EUR), prin produsul vânzării stocurilor ([mai puţin de 150] milioane SKK; [mai puţin de 3,9] milioane EUR) şi datorită unui credit furnizor acordat de societatea Old Herold s.r.o. ([70-130] milioane SKK; [1,8-3,4] milioane EUR). Scadenţa facturilor emise de Old Herold s.r.o. era la 40 de zile, ceea ce reprezenta, după părerea beneficiarului, o lungă perioadă de timp consimţită, dată fiind situaţia financiară precară în care se afla acesta din urmă. Acest termen prelungit i-a permis beneficiarului să adune fondurile necesare.

(31)

Autorităţile slovace au informat Comisia, după deschiderea procedurii formale de examinare, că datoria nerambursată a beneficiarului către Biroul Finanţe, cu o valoare de 224 277 841 SKK, fusese vărsată la data de 17 decembrie 2004. Autorităţile slovace au confirmat că au suspendat remiterea datoriei convenite în cadrul procedurii concordatului până la finalizarea procedurii deschise de către Comisia Europeană.

(32)

Comisia, prin decizia de a deschide procedura formală de examinare, a arătat că nu este convinsă că remiterea fiscală în cauză nu reprezintă un ajutor de stat. Ea a ajuns la concluzia că modul în care acţionase Biroul Impozite în cadrul procedurii concordatului nu îndeplinea criteriul de creditor în economia de piaţă. Comisia a considerat, în special, că Biroul Impozite se găsea într-o situaţie diferită, din punct de vedere juridic, de cea a celorlalţi creditori, dat fiind faptul că acesta deţinea creanţe garantate şi avea posibilitatea de a angaja o procedură de executare silită. Ea a declarat că se îndoieşte că procedura concordatului va conduce la cel mai bun rezultat pentru stat, în comparaţie cu procedura de faliment sau de executare silită.

(33)

Comisia şi-a manifestat apoi îndoielile cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piaţa comună. Mai întâi, ea a pus la îndoială posibilitatea de a considera respectivul ajutor compatibil ca ajutor pentru salvare, aşa cum subliniaseră autorităţile slovace. Ajutoarele pentru salvare pot consta doar în ajutoare de trezorerie sub formă de garanţii pentru credite sau de credite. Or, măsura în cauză este o remitere a datoriei, ceea ce corespunde unei subvenţii nerambursabile. În plus, această măsură a fost executată fără a pleca de la ipoteza că beneficiarul, în termen de şase luni de la data autorizării măsurii de salvare, va prezenta un plan de restructurare sau un plan de lichidare sau va rambursa integral ajutorul acordat.

(34)

Comisia a analizat şi compatibilitatea măsurii în cauză ca ajutor pentru restructurare şi a pus la îndoială respectarea a două condiţii esenţiale: în primul rând, existenţa unui plan de restructurare care să permită restabilirea, într-un timp rezonabil, a viabilităţii pe termen lung a întreprinderii şi, în al doilea rând, limitarea ajutorului la strictul minim.

(35)

Pe lângă informaţiile privind starea de fapt menţionate în partea a II-a, beneficiarul a prezentat observaţiile de mai jos.

(36)

Beneficiarul afirmă că dificultăţile sale financiare, la începutul anului 2004, au fost cauzate de modificarea Legii Administraţiei Fiscale, care a limitat la o singură dată pe an posibilitatea de a solicita o amânare a plăţii impozitului. Acest lucru a reprezentat o schimbare notabilă pentru beneficiar, dat fiind faptul că acesta din urmă, după spusele sale, contase pe această posibilitate în anii precedenţi.

(37)

Referindu-se la cauza propriu-zisă, beneficiarul a subliniat, mai întâi, că nu este de competenţa Comisiei să examineze măsura în cauză, deoarece respectiva măsură a fost pusă în executare înainte de data aderării şi nu este aplicabilă după aderare. Potrivit beneficiarului, măsura a fost pusă în executare înainte de aderare, dat fiind că procedura concordatului a fost demarată pe data de 8 martie 2004 şi a fost aprobată de tribunal în ziua de 29 aprilie 2004, adică înainte de aderarea Republicii Slovace la Uniunea Europeană. În plus, organele fiscale ar fi arătat, în cadrul discuţiilor care au premers deschiderea procedurii concordatului, că sunt de acord cu concordatul propus. O şedinţă cu Direcţia Generală de Impozite a Republicii Slovace a avut loc în decembrie 2003, iar Biroul Impozite i-a expediat beneficiarului, pe 3 februarie 2004, o scrisoare în care ar fi confirmat posibilitatea de a acţiona pe calea concordatului.

(38)

Beneficiarul a arătat apoi că, în cazul în care Comisia va apăra poziţia conform căreia este de competenţa ei să acţioneze, măsura în cauză nu reprezintă un ajutor de stat, din moment ce este respectat criteriul creditorului în economia de piaţă.

(39)

În primul rând, beneficiarul afirmă că este fals să se compare procedura concordatului cu procedura executării fiscale, dat fiind că deschiderea primei o exclude sau o suspendă pe cea de a doua. Biroul Impozite nu putea, în concluzie, să opteze pentru executarea silită. În plus, după părerea beneficiarului, dacă el nu ar fi pornit de bună voie o procedură de concordat, ar fi avut, câteva săptămâni sau luni mai târziu, obligaţia legală de a angaja o procedură de faliment sau de concordat, conform dispoziţiilor legislative în vigoare în domeniul insolvenţei.

(40)

În al doilea rând, beneficiarul susţine că decizia statului de a evita falimentul şi, în locul acestuia, de a căuta o soluţie prin procedura concordatului atestă faptul că este îndeplinit principiul de creditor în economia de piaţă. Drept probă, beneficiarul prezintă certificatele întocmite de doi auditori şi un administrator judiciar, conform cărora Biroul Impozite ar obţine o valoare mai mare, într-un termen mai scurt, printr-o procedură de concordat decât printr-o procedură de faliment. Beneficiarul aduce şi alte dovezi şi statistici pentru a demonstra că procedura de faliment durează, în medie, de la trei la şapte ani în Slovacia şi nu dă naştere decât unui venit foarte limitat, obţinut din vânzarea activelor (11).

(41)

Beneficiarul îşi bazează analiza, în principal, pe un raport întocmit de societatea de audit EKORDA şi datat 7 iulie 2004, pe care Biroul Impozite l-ar fi avut în posesie înainte de votul creditorilor de pe 9 iulie 2004. Nicio probă care să susţină această afirmaţie nu a fost, totuşi, prezentată.

(42)

Conform raportului societăţii EKORDA, produsul vânzării activelor în caz de faliment s-ar ridica la cel mult 204 milioane SKK (5,3 milioane EUR) şi, după deducerea unor taxe însumând 45 milioane SKK, la numai 159 milioane SKK (4,2 milioane EUR). Beneficiarul însuşi a rectificat valoarea taxelor care ar fi trebuit deduse (36 milioane SKK) şi a ajuns la o valoare de 168 milioane SKK (4,4 milioane EUR). Chiar dacă Biroul Impozite, în calitate de creditor garantat unic şi de cel mai important creditor, ar primi cea mai mare parte a acestor venituri, această sumă ar rămâne inferioară celei pe care Biroul Impozite a obţinut-o în urma procedurii concordatului.

(43)

Societatea EKORDA a luat ca bază pentru raportul său valoarea contabilă – la 31 martie 2004 – a mijloacelor fixe, a stocurilor, a disponibilităţilor şi a creanţelor pe termen scurt, organizate în funcţie de gradul lor de recuperabilitate şi de valoarea lor minimă. Ea a ajustat valoarea nominală a activelor beneficiarului, aplicând un „coeficient de lichidare” fiecărei componente a activelor în cazul vânzării în cadrul procedurii de faliment (45 % pentru mijloacele fixe, 20 % pentru stocuri şi creanţele pe termen scurt şi 100 % pentru disponibilităţi).

(44)

Societatea EKORDA menţionează viitoarele venituri fiscale obţinute din activitatea beneficiarului (12), dar şi dezvoltarea ocupării forţei de muncă în regiune şi progresul industriei alimentare în Slovacia ca factori foarte importanţi care influenţează decizia de a-l menţine pe beneficiar în activitate.

(45)

Beneficiarul menţionează şi alte două rapoarte. Marta Kochová, auditor, a ajuns la concluzia că veniturile maxime obţinute prin vânzarea activelor, care nu au fost, totuşi, evaluate, s-ar ridica la 100 milioane SKK (2,6 milioane EUR), ceea ce ar echivala, după deducerea taxelor, cu o valoare de 22 milioane SKK, cu doar 78 milioane SKK (2 milioane EUR). Nicio altă informaţie privind acest raport nu a fost oferită. Dna. Holovačová, administrator judiciar, ar fi arătat că, după părerea acesteia, procedura concordatului este, în linii mari, mai avantajoasă pentru creditori decât falimentul. Unul dintre aspectele citate este faptul că orice creditor are interes ca debitorul să-şi continue activitatea economică (viitoare venituri comerciale şi fiscale).

(46)

În al treilea rând, beneficiarul invocă necesitatea de a lua în considerare unele aspecte pe termen lung, cum ar fi viitoarele venituri fiscale. Acesta subliniază că jurisprudenţa care exclude orice consideraţie sociopolitică în aplicarea criteriului creditorului în economia de piaţă (13) nu este valabilă dacă autoritatea publică se raportează la calculul viitoarelor venituri fiscale. Beneficiarul consideră că situaţia autorităţii publice, în cazul de faţă, este echivalentă cu cea a unui creditor în economia de piaţă, care este furnizor şi care are un interes în supravieţuirea clientului său. Beneficiarul face apoi trimitere la jurisprudenţa care tratează principiul investitorului în economia de piaţă.

(47)

Beneficiarul ajunge la concluzia că este satisfăcut criteriul de creditor în economia de piaţă şi că măsura în cauză nu constituie ajutor de stat.

(48)

În cazul în care Comisia ar ajunge la o altă concluzie, beneficiarul subliniază că respectiva măsură este compatibilă ca ajutor pentru restructurare şi afirmă că Biroul Impozite, înainte de a-şi da acordul în privinţa concordatului, s-a asigurat că planul de afaceri al beneficiarului făcea posibilă restabilirea viabilităţii sale pe termen lung. După spusele beneficiarului, lipsa unui plan de restructurare formal nu este pertinentă în cazul în care Comisia se apleacă asupra problemei ex-post, din moment ce ea este atunci în măsură să constate dacă beneficiarul a devenit viabil în mod real. Beneficiarul consideră, totuşi, că un plan de restructurare detaliat este absolut necesar în cazul evaluării ex-ante. Acesta expune apoi pe scurt măsurile de restructurare adoptate: majorarea capitalului propriu, concedierea salariaţilor, lichidarea stocurilor. Beneficiarul apără ideea potrivit căreia încetarea producţiei de băuturi alcoolice şi spirtoase şi închirierea activelor de producţie societăţii Old Herold s.r.o. reprezintă, într-adevăr, o măsură de restructurare. Deşi încetarea producţiei a fost impusă, la început, de pierderea licenţei, beneficiarul nu a solicitat o nouă licenţă la sfârşitul concordatului.

(49)

După părerea beneficiarului, condiţia potrivit căreia el trebuie să contribuie în mod substanţial la restructurare este, de asemenea, îndeplinită.

(50)

În sfârşit, beneficiarul arată că faptul că îşi desfăşoară activitatea într-o regiune asistată şi că este unul dintre cei mai importanţi angajatori din regiune ar trebui să fie luat în seamă în momentul punerii în aplicare a liniilor directoare privind acordarea de ajutoare pentru restructurare.

(51)

În reacţia lor la deschiderea procedurii formale de examinare, autorităţile slovace au formulat un anumit număr de observaţii privind starea de fapt, care au fost deja menţionate în partea a II-a.

(52)

Autorităţile slovace au confirmat faptul că Biroul Impozite, în momentul votării procedurii de concordat, nu luase în calcul aspectul „ajutor de stat”. Biroul Impozite nu a considerat procedura o formă de ajutor de stat, acesta fiind motivul pentru care beneficiarul nu a fost invitat să prezinte un plan de restructurare, diferit de planul de afaceri prezentat la tribunal în conformitate cu dispoziţiile legislative în vigoare în domeniul insolvenţei.

(53)

În reacţia lor la observaţiile prezentate de către beneficiar, autorităţile slovace au formulat următoarele observaţii.

(54)

Autorităţile slovace consideră că observaţiile beneficiarului în ceea ce priveşte durata medie a unei proceduri de faliment şi venitul mediu obţinut din vânzarea activelor în cadrul procedurii de faliment nu sunt pertinente în cazul de faţă. După părerea lor, având în vedere numărul mic de creditori şi existenţa unor active cu o valoare de lichidare pozitivă, superioară sumei vărsate la bugetul statului după concordat, procedura de faliment s-ar fi finalizat într-un termen mai mic decât media, iar venitul Biroului Impozite ar fi fost superior celui obţinut în urma concordatului. Administraţia Fiscală din Slovacia a efectuat o inspecţie la sediul societăţii pe 21 iunie 2004 şi a constatat că, la data de 17 iunie 2004, beneficiarul deţinea disponibilităţi la nivelul a 161,3 milioane SKK, creanţe cu o valoare de 62,8 milioane SKK, stocuri de băuturi alcoolice şi spirtoase (84 milioane SKK) şi mijloace fixe cu o valoare contabilă de 200 milioane SKK.

(55)

Autorităţile slovace consideră că procedura de executare silită reprezenta o alternativă reală pentru Biroul Impozite. Ele confirmă că acesta din urmă avea posibilitatea de a angaja o asemenea procedură înainte de a deschide procedura concordatului, la fel cum ar fi putut să o facă în cazul în care tribunalul ar fi refuzat să valideze concordatul (deoarece Biroul Impozite, în calitate de creditor garantat, nu ar fi votat în favoarea sa).

(56)

Autorităţile slovace resping afirmaţia beneficiarului potrivit căreia dificultăţile sale financiare au fost provocate de modificarea Legii Administraţiei Fiscale. După părerea lor, dificultăţile financiare ale beneficiarului au fost cauzate de o strategie financiară de utilizare a impozitelor indirecte pentru realizarea activităţilor întreprinderii. În loc să facă acest lucru, beneficiarul ar fi trebuit pur şi simplu să perceapă impozitele de la clienţii săi şi să le verse la bugetul statului.

(57)

Autorităţile slovace contestă faptul că întâlnirea cu Direcţia Generală de Impozite a Republicii Slovace, care a avut loc în decembrie 2003 constituie o probă a acordului prealabil al Biroului Impozite în ceea ce priveşte concordatul. Ele au prezentat o scrisoare din data de 6 iulie 2004, adresată de către Direcţia Generală de Impozite a Republicii Slovace Biroului Impozite local, aflat sub autoritatea sa, în care îi dădea instrucţiuni să nu accepte concordatul propus de beneficiar, deoarece acesta nu era favorabil pentru stat. Această scrisoare făcea referire la o altă scrisoare cu caracter mai general, datată 15 ianuarie 2004 şi adresată de către Ministrul de Finanţe Direcţiei Generale de Impozite din Republica Slovacă, aflată sub autoritatea sa, în care îi dădea instrucţiuni să nu accepte propunerile de concordat cu creditori care ar implica anularea creanţelor fiscale de către Administraţia Fiscală. În plus, autorităţile slovace au interpretat scrisoarea din 3 februarie 2004, la care beneficiarul a făcut referire (a se vedea punctul 37), ca un dezacord explicit cu concordatul care prevedea rambursarea datoriei la nivelul a 35 %.

(58)

Autorităţile Slovace arată că beneficiarul nu s-a achitat de plata accizelor în perioada de report stabilită, între ianuarie 2001 şi martie 2004, şi şi-a amânat în mod regulat obligaţiile fiscale.

(59)

Potrivit autorităţilor slovace, diferenţele notabile dintre estimările prezentate de rapoartele celor doi auditori (a se vedea punctele 41 şi 45) duc la punerea la îndoială a credibilităţii celor două rapoarte. Ele îşi manifestă îndoiala, în special, în ceea ce priveşte coeficientul de lichidare atribuit activelor circulante de către societatea EKORDA. Acest coeficient ar trebui să fie mai mare de 20 %.

(60)

În fine, autorităţile slovace consideră că beneficiarul nu a întocmit un plan de restructurare viabil, iar măsurile propuse în cadrul procedurii concordatului nu pot fi considerate măsuri de restructurare.

(61)

Dat fiind că o parte a faptelor pertinente în speţă a avut loc înainte de aderarea Republicii Slovace la Uniunea Europeană, la data de 1 mai 2004, Comisia a trebuit, mai întâi, să stabilească dacă era de competenţa ei să acţioneze în legătură cu măsura în cauză.

(62)

Măsurile care au fost puse în aplicare înainte de aderare şi care nu mai sunt aplicabile după aderare nu pot fi examinate de către Comisie nici pe baza „dispoziţiilor temporare” prevăzute în anexa IV, punctul 3) din Tratatul de aderare, nici în temeiul procedurilor definite în articolul 88 al Tratatului CE. Nici Tratatul de aderare, nici Tratatul CE nu îi impun Comisiei să examineze respectivele măsuri şi nici nu o abilitează să o facă.

(63)

În schimb, măsurile puse în aplicare după aderare ţin în mod evident de competenţa Comisiei, în conformitate cu Tratatul CE. Criteriul pertinent de stabilire a momentului în care o măsură dată este pusă în aplicare îl reprezintă actul obligatoriu din punct de vedere juridic prin care autoritatea naţională competentă se angajează să acorde ajutorul (14).

(64)

În cazul de faţă, beneficiarul a subliniat că măsura în cauză a fost pusă în aplicare înainte de aderare şi nu era aplicabilă după aceasta (a se vedea punctul 37).

(65)

Comisia nu poate accepta argumentele aduse de către beneficiar. Propunerea de a angaja o procedură de concordat nu reprezintă un act pe care să-l facă autoritatea care acordă ajutorul, ci un act care ţine de beneficiar. La fel, decizia tribunalului de autorizare a procedurii concordatului nu este un act care să ţină de autoritatea care acordă ajutorul. Această decizie doar le permitea beneficiarului şi creditorilor să continue discuţiile cu privire la concordat, însă, în orice caz, nu însemna acordarea ajutorului propriu-zis. Nu există nicio probă că Direcţia Generală de Impozite a Republicii Slovace şi-a dat acordul în ceea ce priveşte măsura în cauză cu ocazia întâlnirii din decembrie 2003. Din contră, autorităţile slovace au dezminţit orice acord prealabil de această natură. Scrisoarea din 3 februarie 2004 exprimă deschis refuzul de a accepta o procedură de concordat cu o rambursare a datoriei la nivelul a 35 %.

(66)

Decizia autorităţii competente de a anula o parte a creanţelor a fost luată pe 9 iulie 2004, atunci când Biroul Impozite şi-a dat acordul pentru concordatul propus de către beneficiar.

(67)

În consecinţă, problema de a afla dacă măsura era aplicabilă după aderare este fără obiect.

(68)

Comisia conchide că este de competenţa ei să evalueze măsura în cauză, în temeiul articolului 88 al Tratatului CE.

(69)

Articolul 87 alineatul (1) al Tratatului CE prevede că orice ajutor acordat de state sau prin intermediul resurselor de stat, indiferent de forma lui, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa, favorizându-se anumite întreprinderi sau producţia unor mărfuri, este incompatibil cu piaţa comună, în măsura în care afectează comerţul între statele membre.

(70)

Anularea unei datorii către o autoritate publică, de exemplu Biroul Impozite, reprezintă o formă de utilizare a resurselor de stat. O măsură care să favorizeze o singură întreprindere este selectivă.

(71)

Până la evenimentele care au avut ca rezultat deschiderea procedurii de insolvenţă, beneficiarul îşi desfăşura activitatea în sectorul producţiei de băuturi alcoolice şi spirtoase, de băuturi fără alcool, de conserve de fructe şi de legume. După pierderea licenţei pentru producerea de băuturi alcoolice şi spirtoase în martie 2004, beneficiarul este activ în comerţul angro cu băuturi alcoolice şi spirtoase produse de o altă societate – Old Herold s.r.o. – prin intermediul instalaţiilor de producţie ale beneficiarului, care le închiriază acestei societăţi. Toate sectoarele în care beneficiarul îşi exercita activitatea înainte de procedura concordatului şi în care operează în momentul de faţă se înscriu în schimburile comerciale dintre statele membre.

(72)

În decizia de a deschide procedura formală de examinare, Comisia şi-a exprimat îndoielile în ceea ce priveşte faptul că măsura în cauză nu a distorsionat sau nu a ameninţat să distorsioneze concurenţa, oferindu-i beneficiarului un avantaj pe care acesta din urmă nu ar fi fost capabil să-l obţină în condiţii normale de piaţă. Altfel spus, Comisia se îndoieşte că statul s-a comportat faţă de beneficiar ca un creditor în economia de piaţă.

(73)

S-a stabilit că procedura concordatului implica unele condiţii de reglare a datoriei identice atât pentru creditorii privaţi, cât şi pentru Biroul Impozite. Acordul prevedea că beneficiarul va rambursa 35 % din datorie creditorilor într-un termen dat, ceea ce el a şi făcut. Cele 65 % restante au făcut obiectul unei remiteri.

(74)

Cu toate acestea, Biroul Impozite se afla, înainte de concordat, într-o situaţie juridică şi economică mai avantajoasă decât creditorii privaţi. În consecinţă, este necesar să se analizeze dacă Biroul Impozite a utilizat toate mijloacele pe care le-a avut la dispoziţie pentru a obţine cea mai ridicată rată de recuperare a creanţelor sale, aşa cum ar face orice creditor în economia de piaţă.

(75)

Pentru a determina dacă principiul de creditor în economia de piaţă a fost respectat, Comisia trebuie să stabilească dacă Biroul Impozite a obţinut mai mult acceptând condiţiile concordatului propus de către beneficiar decât ar fi putut să câştige în urma procedurii de faliment sau de executare silită.

(76)

În rezumat, Republica Slovacă arată că, după părerea sa, măsura în cauză constituie un ajutor de stat. Ea recunoaşte că, în momentul concordatului, varianta ajutorului de stat pur şi simplu nu a fost luată în considerare. În schimb, beneficiarul afirmă că măsura nu este un ajutor şi aduce drept dovadă documentele menţionate mai sus, în special rapoartele auditorilor.

(77)

Pe baza informaţiilor prezentate în paralel de către beneficiar şi autorităţile slovace, Comisia a stabilit următoarele elemente privind situaţia financiară a beneficiarului în anul examinat, în măsura necesară aplicării criteriului de creditor în economia de piaţă. Comisia nu este în măsură să verifice în contabilitatea beneficiarului situaţia la data de 31 martie 2004, oferită de acesta din urmă, nici situaţia la data de 17 iunie 2004, pusă la dispoziţie de autorităţile slovace. Ea nu are, totuşi, niciun motiv să pună la îndoială veridicitatea acestor date.

Tabelul 3:

Situaţia financiară a beneficiarului în cursul perioadei 2003-2004 [milioane SKK]

(78)

Comisia va examina mai întâi probele aduse de către beneficiar în sprijinul punctului său de vedere, potrivit căruia procedura de faliment ar fi adus mai puţin Biroului Impozite decât procedura concordatului. Dat fiind faptul că nici autorităţile slovace, nici beneficiarul nu au prezentat un calcul privind executarea silită, Comisia va studia ce ar fi putut obţine Biroul Impozite prin această procedură. Ea va examina apoi probele indirecte produse de autorităţile slovace şi beneficiar.

(79)

Comisia consideră că raportul societăţii EKORDA nu constituie o bază fiabilă pentru a putea compara concordatul propus cu o eventuală procedură de faliment. Autorităţile slovace împărtăşesc aceste îndoieli.

(80)

Mai întâi, Comisia constată că, în raportul din 7 iulie 2004 (altfel spus, cu numai două zile înainte de şedinţa creditorilor), societatea EKORDA a folosit în calculele sale situaţia activelor beneficiarului la 31 martie 2004. Din tabelul 3 reiese clar că nivelul diferitelor active a evoluat în mod considerabil după 31 martie 2004. O mare parte a stocurilor, în special, a fost vândută, ceea ce a dus la o majorare a disponibilităţilor. Aceste schimbări au o foarte mare incidenţă în momentul aplicării coeficienţilor de lichidare stabiliţi de societatea EKORDA, care variază între 20 % pentru stocuri şi creanţele pe termen scurt şi 100 % pentru disponibilităţi. Admiţând că respectivii coeficienţi de lichidare stabiliţi de societatea EKORDA ar fi corecţi şi aplicând metoda utilizată de aceasta, tabelul următor arată cât de diferite sunt rezultatele calculelor dacă luăm ca bază situaţia financiară din 28 aprilie 2004 şi pe cea din 17 iunie 2004, adică – în ambele cazuri – înainte de şedinţa creditorilor de pe 9 iulie 2004. Din aceleaşi date reiese şi că respectivii coeficienţi de lichidare propuşi de societatea EKORDA nu sunt realişti.

Tabelul 4:

Compararea venitului probabil obţinut în urma vânzării activelor beneficiarului în cadrul unei proceduri de faliment [în milioane SKK]

(81)

Se cuvine să notăm că planul de afaceri transmis tribunalului de către beneficiar prevedea vânzarea stocurilor pentru [mai puţin de 150] milioane SKK în cursul perioadei martie-mai 2004. Societatea EKORDA trebuia, deci, să ştie că activele beneficiarului vor cunoaşte importante schimbări după 31 martie 2004, însă nu a ţinut seama de acest fapt.

(82)

Dacă EKORDA ar fi luat în considerare valoarea contabilă a activelor beneficiarului la 28 aprilie 2004, ar fi ajuns la concluzia că venitul obţinut printr-o procedură de faliment ar fi fost mai mare (238 milioane SKK; 6,3 milioane EUR) decât suma propusă de beneficiar în cadrul concordatului (225 milioane SKK; 5,93 milioane EUR (26)). Această concluzie ar fi fost şi mai evidentă dacă analiza ar fi fost realizată în iunie 2004 (275 milioane SKK; 7,2 milioane EUR), adică îndeajuns de devreme pentru ca Biroul Impozite să-şi exercite dreptul de veto şi să refuze propunerea, ceea ce ar fi însemnat sfârşitul procedurii concordatului. Este necesar să reamintim că aceste rezultate au fost obţinute folosind estimările şi metodologia societăţii EKORDA.

(83)

Comisia nu poate, totuşi, să accepte metodologia utilizată de societatea EKORDA şi să considere credibile ipotezele care stau la baza analizei acesteia din urmă. Această concluzie este confirmată şi de îndoielile exprimate de către autorităţile slovace şi expuse la punctele 55 şi 60.

(84)

Înainte de toate, societatea EKORDA nu explică în raportul său cum a stabilit cei trei coeficienţi de lichidare. Potrivit autorităţilor slovace, coeficientul de lichidare pentru stocuri trebuia să fie mai mare de 20 %.

(85)

Comisia a constatat că beneficiarul a putut, în 2004, să obţină [mai puţin de 150] milioane SKK din vânzarea stocurilor sale (a se vedea punctul 30), adică o sumă superioară celor [40-50] % din valoarea contabilă a stocurilor pe care societatea EKORDA şi-a bazat evaluarea. Acest lucru confirmă pe deplin ideea potrivit căreia coeficientul de lichidare de 20 % era prea scăzut. Evoluţia bilanţului contabil în 2004, în ceea ce priveşte stocurile, confirmă această concluzie. În plus, însuşi beneficiarul, în planul său de afaceri, estima produsul obţinut din vânzarea stocurilor în perioada martie-mai 2004 la [mai puţin de 110] milioane SKK (a se vedea punctul 30). Societatea EKORDA a ignorat această estimare. În fine, dată fiind activitatea beneficiarului, putem presupune că stocurile erau constituite din produse finite – care ar fi putut fi vândute cu uşurinţă către distribuitori sau consumatori – şi nu din produse semifinite care ar avea nevoie de o prelucrare ulterioară.

(86)

Pe de altă parte, societatea EKORDA a aplicat o dublă ajustare creanţelor comerciale pe termen scurt. Într-o primă fază, ea a ajustat valoarea contabilă cu 40 % (valoarea contabilă era de 166 milioane SKK, iar valoarea utilizată de către EKORDA în calculele sale de 98 milioane SKK), după care a aplicat coeficientul scăzut de lichidare de 20 %. Această metodologie este discutabilă. Putem admite o ajustare a valorii contabile a creanţelor pentru a reflecta valoarea lor reală la un moment dat. Cu toate acestea, societatea EKORDA nu explică în niciun fel de ce venitul obţinut în cazul unui faliment/unei lichidări ar reprezenta doar o cincime (20 milioane SKK) din valoarea pe care însuşi beneficiarul crede că o va putea obţine de la debitorii săi (98 milioane SKK).

(87)

Coeficientul de lichidare de 45 % pentru mijloacele fixe pare, de asemenea, prea mic. Potrivit beneficiarului, valoarea activelor date în garanţie Biroului Impozite era de 194 milioane SKK (27). Această valoare este, tot după părerea beneficiarului, exprimată în preţurile estimate de către experţi independenţi spre sfârşitul anului 2003/începutul anului 2004. După părerea Comisiei, un asemenea „preţ de expert” ar trebui, în mod normal, să reflecte preţul general al activelor, care corespunde preţului cu care activele pot fi vândute la un moment dat. Societatea EKORDA nu explică în niciun fel de ce venitul obţinut din vânzarea mijloacelor fixe în cadrul falimentului nu ar reprezenta decât 45 % din valoarea lor contabilă (205 milioane SKK (28), din moment ce însuşi beneficiarul a estimat aceste active la o valoarea considerabil superioară.

(88)

În ceea ce priveşte afirmaţia beneficiarului, potrivit căreia ar fi fost dificil să găsească un cumpărător, deoarece majoritatea maşinilor şi echipamentelor reprezentând garanţia era destinată exclusiv producţiei de băuturi alcoolice şi spirtoase, de băuturi fără alcool sau de conserve, Comisia ţine să facă următoarele două remarci. În primul rând, se cuvine să notăm că „preţul de expert” al bunurilor imobile date în garanţie era de 105 milioane SKK, ceea ce este în sine o sumă mai mare decât produsul total reţinut de EKORDA (92 milioane SKK). În al doilea rând, din evoluţia ulterioară a situaţiei întreprinderii reiese că unele dintre activele sale de producţie şi-au găsit repede un client – Old Herold s.r.o, în cazul de faţă, – o dată ce beneficiarul şi-a văzut retrasă licenţa pentru fabricarea băuturilor alcoolice şi spirtoase. Se pare, deci, că exista pentru aceste active de producţie un interes imediat din partea unui concurent.

(89)

În plus, credibilitatea raportului societăţii EKORDA este afectată şi de metoda de calcul a diferitelor taxe legate de procedura falimentului care trebuie deduse din venitul obţinut din vânzarea activelor. În timp ce societatea EKORDA a dedus 45 milioane SKK pentru aceste taxe, beneficiarul a menţionat o valoare de 36 milioane SKK în documentele pe care le-a transmis, iar estimarea auditorului, Dna. Kochová, este de maxim 22 milioane SKK. Aceste diferenţe dau naştere la dubii vizavi de exactitatea estimărilor societăţii EKORDA în ceea ce priveşte valoarea taxelor şi, prin urmare, în ceea ce priveşte nivelul veniturilor ce pot fi obţinute în cadrul falimentului. Se cuvine, totuşi, să amintim că, având în vedere situaţia beneficiarului la 17 iunie 2004, chiar şi cu taxe însumând 36 milioane SKK, venitul obţinut printr-o procedură de faliment ar fi fost mai mare decât suma propusă în cadrul concordatului.

(90)

În sfârşit, Comisia observă că autorităţile slovace nu confirmă afirmaţia beneficiarului potrivit căreia Biroul Impozite dispunea de raportul societăţii EKORDA înainte de şedinţa creditorilor din 9 iulie 2004.

(91)

Cât despre raportul Dnei. Kochová, Comisia nu îl poate evalua, deoarece nu este în posesia lui. Informaţiile transmise nu arată în mod clar în ce moment şi cu ce scop a fost întocmit acest raport şi pe ce ipoteze şi date se bazează. Comisia notează, totuşi, că rezultatele acestui auditor sunt total diferite de concluziile societăţii EKORDA. Raportul administratorului judiciar, Dna. Holovačová, constată doar în mod general că procedura concordatului este mai avantajoasă pentru creditori decât falimentul. Comisia nu poate accepta niciunul din cele două rapoarte ca probă confirmând sau infirmând afirmaţia beneficiarului potrivit căreia criteriul creditorului în economia de piaţă a fost respectat.

(92)

Pe baza documentelor disponibile, Comisia conchide că vânzarea activelor într-o procedură de faliment ar fi adus foarte probabil un venit mai mare pentru creditorii beneficiarului. Dat fiind faptul că Biroul Impozite ar fi fost satisfăcut în cadrul primei grupe în calitate de creditor garantat şi, în plus, ar fi obţinut cea mai mare parte din venitul distribuit în a doua grupă (datorită amplorii creanţelor sale în comparaţie cu cele ale celorlalţi creditori), Comisia consideră că, în cazul unei proceduri de faliment, cvasi-totalitatea venitului obţinut ar fi mers la Biroul Impozite.

(93)

Spre deosebire de creditorii privaţi, Biroul Impozite era abilitat să pornească, din proprie iniţiativă, o procedură de executare silită prin vânzarea bunurilor imobile, a maşinilor şi echipamentelor sau a societăţii în ansamblul său. Comisia consideră, în concluzie, non pertinent argumentul beneficiarului potrivit căruia procedura concordatului ar proteja societatea de o executare silită. Aşa cum au confirmat şi autorităţile slovace, executarea silită constituia o opţiune reală pentru Biroul Impozite, înainte de deschiderea procedurii concordatului sau după veto-ul exprimat de către Biroul Impozite vizavi de concordatul propus. Se cuvine, în consecinţă, să avem în vedere această posibilitate în momentul aplicării criteriului creditorului în economia de piaţă. Beneficiarul nu compară concordatul propus cu rezultatul eventual al unei executări silite.

(94)

În analiza sa, Comisia se bazează pe datele comunicate de către beneficiar şi autorităţile slovace. Este necesar să notăm, în această privinţă, că acestea din urmă au confirmat că garanţia acordată Administraţiei Fiscale se ridica la 397 milioane SKK, aşa cum se arată în decizia de deschidere a procedurii formale de examinare. Această valoare ar fi fost obţinută în urma studierii documentelor contabile ale beneficiarului. În ceea ce îl priveşte, beneficiarul afirmă că valoarea activelor date în garanţie, exprimată în „preţul de expert” este de 194 milioane SKK (a se vedea punctul 17). Chiar fără a căuta să afle care informaţie este corectă, Comisia poate trage următoarele concluzii.

(95)

În primul rând, garanţia reprezenta datoria fiscală amânată a beneficiarului, prevăzută de Legea Administraţiei Fiscale. Dacă valoarea activelor beneficiarului se ridica, de fapt, la numai jumătate din valoarea garanţiei, aşa cum o arată avizul expertului prezentat de acesta din urmă, înseamnă că garanţiile cerute de stat pentru aceste reporturi nu erau suficiente. Deci, în aceste condiţii, reporturile plăţii impozitului, acordate de Biroul Impozite între noiembrie 2002 şi noiembrie 2003, cu o valoare totală de 477 milioane SKK, nu au respectat, după toate probabilităţile, criteriul creditorului în economia de piaţă. Dat fiind că aceste reporturi ale impozitului au avut loc înainte de data aderării şi nu mai erau aplicabile după această dată, Comisia nu este competentă să hotărască în privinţa compatibilităţii acestor măsuri cu piaţa comună. În acest caz, Comisia nu mai trebuie nici să stabilească dacă aceste măsuri constituiau un ajutor de stat. Totuşi, dacă sus-numitele reporturi reprezentau deja un ajutor de stat, nu mai este posibil să facem referire la principiul creditorului în economia de piaţă, din moment ce datoria reportată este pe urmă (parţial) anulată.

(96)

În al doilea rând, chiar dacă valoarea inferioară comunicată de către beneficiar fusese utilizată pentru calculul veniturilor în cadrul executării silite, creditorul în economia de piaţă, dacă ar fi avut posibilitatea, ar fi favorizat această procedură în detrimentul concordatului.

(97)

În cadrul unei proceduri de executare silită, Biroul Impozite poate vinde în mod direct activele debitorului (creanţe şi alte active circulante, bunuri mobile şi imobile). În momentul în care Biroul Impozite a optat în favoarea unei proceduri de concordat, beneficiarul deţinea stocuri cu o valoare de 84 milioane SKK, creanţe curente cu o valoare de 63 milioane SKK şi disponibilităţi care se ridicau la 161 milioane SKK (a se vedea punctul 54). Se cuvine să notăm că numai valoarea activelor circulante (308 milioane SKK; 8,1 milioane EUR) ar fi mai mare decât venitul obţinut în cadrul unui concordat (225 milioane SKK; 5,93 milioane EUR). Mai mult, chiar dacă toate creanţele ar fi deduse (29), valoarea celorlalte active circulante (245 milioane SKK; 6,4 milioane EUR) ar fi fost, doar ea, mai ridicată decât venitul obţinut într-o procedură de concordat. În plus, beneficiarul deţinea şi alte mijloace fixe, a căror valoare se ridica la 194 milioane SKK.

(98)

Pe de altă parte, o procedură de executare silită nu ar fi implicat cheltuieli administrative, aşa cum se întâmplă în cazul unui faliment. Este vorba, într-adevăr, de o procedură angajată şi administrată chiar de Biroul Impozite: putem, deci, presupune că ea ar fi fost rapid finalizată.

(99)

Comisia a ajuns la concluzia că o executare silită vizând activele beneficiarului ar fi dus la obţinerea unui venit mai ridicat decât concordatul.

(100)

Comisia ţine seama, în special, de corespondenţa transmisă de autorităţile slovace, corespondenţă adresată de către directorul Direcţiei Generale de Impozite a Republicii Slovacia subalternului său, directorul Biroului Impozite competent (a se vedea punctul 57). Această corespondenţă constituie o probă evidentă că Direcţia Generală de Impozite a Republicii Slovace (care avusese anterior contacte directe cu beneficiarul) se opusese concordatului propus şi îi recomandase în mod clar Biroului Impozite local să nu se pronunţe în favoarea acestui concordat. Motivul invocat în scrisoare era acela că propunerea de concordat „nu era favorabilă” pentru stat.

(101)

Autorităţile slovace au demonstrat, de asemenea, că exista o circulară clară, publicată la începutul lui 2004 de către Ministerul Finanţelor pentru Birourile Impozite, în care le recomanda acestora să nu accepte concordate care propun anularea creanţelor Administraţiei fiscale (30). Această circulară a fost dată în cadrul modificării Legii Administraţiei Fiscale din 1 ianuarie 2004, în vederea consolidării disciplinei în domeniul perceperii taxelor şi impozitelor.

(102)

În plus, Comisia observă că însuşi Biroul Impozite local a făcut apel la procedura concordatului chiar pe 2 august 2004, adică la mai puţin de o lună după ce şi-a dat acordul cu privire la acest concordat.

(103)

Beneficiarul a indicat că Biroul Impozite îşi anunţase acordul în privinţa concordatului, înainte chiar ca beneficiarul să angajeze procedura. Comisia consideră că dovezile prezentate de către beneficiar arată exact contrariul. Într-o scrisoare adresată beneficiarului pe 3 februarie 2003, directorul Biroului Impozite local notează că, deşi, în principiu, nu ar fi împotriva unei proceduri de concordat, nu este de acord cu propunerea beneficiarului care prevede un concordat cu o rambursare a datoriei la nivelul a 35 %.

(104)

Pe baza acestor dovezi, Comisia nu poate decât să conchidă că autorităţile slovace se opuseseră concordatului propus de beneficiar şi că se opuseseră acestuia înainte de deschiderea procedurii concordatului pe 8 martie 2004, înainte de votul creditorilor de pe 9 iulie 2004, dar şi după aprobarea concordatului de către tribunal.

(105)

Beneficiarul a arătat că se cuvine să se aibă în vedere aspectele pe termen lung, cum ar fi păstrarea veniturilor fiscale în folosul statului (a se vedea punctul 46).

(106)

În primul rând, este necesar să subliniem că principiul creditorului în economia de piaţă este diferit de principiul investitorului în economia de piaţă. În timp ce investitorul în economia de piaţă se află în poziţia de a hotărî dacă va intra într-o relaţie cu societatea în cauză şi va fi ghidat de perspectiva strategică pe termen lung de a obţine un profit corespunzător din investiţia sa (31), „creditorul în economia de piaţă”, care se află deja într-un raport comercial sau de drept public cu o societate în situaţie de insolvabilitate, se va strădui să obţină rambursarea sumelor datorate (32), în cele mai avantajoase condiţii în ceea ce priveşte nivelul şi termenul rambursării. Motivaţia unui creditor ipotetic în economia de piaţă şi a unui investitor în economia de piaţă este, deci, diferită. Acesta este motivul pentru care jurisprudenţa a definit criterii distincte pentru aceste două situaţii.

(107)

În al doilea rând, în ceea ce priveşte analogia cu creditorul-furnizor, este important să arătăm că natura creanţelor unui astfel de creditor este foarte diferită de cea a creanţelor statului. Dat fiind că raporturile furnizorului cu societatea insolvabilă sunt pur contractuale, furnizorul ar putea, într-adevăr, să aibă de suferit de pe urma pierderii unui partener comercial. Dacă societatea insolvabilă este lichidată sau vândută, furnizorul va trebui să caute un nou client sau să încheie un contract cu noul proprietar. Riscul este şi mai mare dacă dependenţa sa de societatea aflată în situaţie de insolvabilitate este semnificativă. Acest creditor va trebui, într-adevăr, să se gândească la propriul viitor. Raporturile societăţii insolvabile cu statul ţin, din contră, de dreptul public şi nu sunt, prin urmare, tributare voinţei părţilor. Orice proprietar nou care preia activele unei societăţi lichidate va trebui să plătească, în mod automat, impozitele şi taxele. În plus, statul nu depinde niciodată de un singur contribuabil. În concluzie, argumentul esenţial este că statul, atunci când percepe impozitele şi taxele, nu este ghidat de ideea de profit şi nu acţionează în mod comercial sau din motive comerciale. Deci analogia evocată nu se justifică.

(108)

Comisia consideră că situaţia statului în prezentul caz nu este comparabilă nici cu situaţia unui investitor ipotetic în economia de piaţă, nici cu cea a unui creditor ipotetic dependent în economia de piaţă. Pierderea viitoarelor taxe şi impozite nu poate fi, în concluzie, luată în calcul în momentul aplicării principiului creditorului în economia de piaţă.

(109)

Din bilanţul recapitulativ pus la dispoziţie de către beneficiar reiese că taxele şi impozitele plătite începând cu anul 1995 erau, în marea lor majoritate, impozite indirecte (accize şi TVA). Aceste taxe fiind plătite de consumatorii finali, lichidarea beneficiarului nu ar fi dus la perceperea lor, deoarece consumatorii ar fi continuat să cumpere respectivele produse (în cazul de faţă, în special băuturi alcoolice şi spirtoase) de la alţi producători. Argumentul beneficiarului privind viitoarele pierderi importante în ceea ce priveşte veniturile fiscale nu este, deci, credibil.

(110)

Pe baza dovezilor sus-menţionate, Comisia este de părere că, în cazul de faţă, criteriul creditorului în economia de piaţă nu a fost satisfăcut şi că statul i-a oferit beneficiarului un avantaj pe care acesta din urmă nu ar fi putut să-l obţină în condiţii normale de piaţă.

(111)

Comisia consideră, în consecinţă, că măsura în cauză reprezintă un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) al Tratatului CE.

(112)

Ajutorul de stat acordat beneficiarului este egal cu valoarea datoriei anulate de către Biroul Impozite în cadrul procedurii de concordat şi anume 416 515 990 coroane slovace.

(113)

Obiectivul primordial al măsurii este de a ajuta o întreprindere aflată în dificultate. În cazul de faţă, este posibil să aplicăm derogarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (c) a Tratatului CE, care permite autorizarea ajutoarelor de stat destinate facilitării dezvoltării anumitor activităţi, atunci când acestea nu deteriorează condiţiile schimburilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun şi respectă condiţiile în vigoare.

(114)

Ţinând seama de portofoliul de produse al beneficiarului, Comisia a stabilit dacă regulile în vigoare pentru sectorul agricol se aplică în speţă. Pe baza informaţiilor privind cifra de afaceri a beneficiarului, informaţii oferite de către autorităţile slovace, Comisia a concluzionat în decizia sa de deschidere a procedurii formale de examinare că majoritatea produselor beneficiarului nu sunt produse menţionate în anexa I a Tratatului CE şi că, prin urmare, se supun regulilor generale în materie de ajutoare de stat.

(115)

În observaţiile sale referitoare la decizia de deschidere a procedurii formale de examinare, beneficiarul a contestat datele privind cifra sa de afaceri transmise precedent de autorităţile slovace (a se vedea tabelul 1), fără a combate decizia Comisiei de a efectua examinarea pe baza regulilor generale în materie de ajutoare de stat. Fără a intenţiona măcar să afle dacă datele puse la dispoziţie de beneficiar sunt exacte (33), Comisia a verificat dacă precedenta sa concluzie avea în vedere inclusiv aceste noi date. Comisia a ajuns la concluzia că cifra de afaceri a beneficiarului este generată de produse care nu ţin de anexa I a Tratatului CE şi că acestora li se aplică regulile generale şi nu cele sectoriale cu privire la ajutoarele de stat.

(116)

Ajutoarele pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate sunt reglementate în prezent de Liniile Directoare Comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate (34) (denumite în continuare „noile linii directoare”), care înlocuiesc versiunea precedentă, adoptată în 1999 (35) (denumită în continuare „liniile directoare din 1999”).

(117)

În dispoziţiile tranzitorii ale noilor linii directoare este prevăzut că acestea se aplică examinării oricărui ajutor pentru salvare sau restructurare acordat fără autorizarea Comisiei (ajutor ilegal), dacă ajutorul sau o parte a acestuia a fost acordat după 1 octombrie 2004, adică după publicarea noilor linii directoare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (punctul 104). Dacă ajutorul ilegal a fost acordat înainte de 1 octombrie 2004, atunci examinarea este realizată pe baza liniilor directoare aplicabile în momentul acordării ajutorului (punctul 104).

(118)

Comisia observă că aprobarea concordatului de către Biroul Impozite a fost publicată la data de 9 iulie 2004 şi a intrat în vigoare pe 23 iulie 2004. În concluzie, ajutorul a fost acordat în mod ilegal înainte de 1 octombrie 2004. Liniile directoare din 1999, în vigoare în momentul acordării ajutorului, se aplică, deci, în speţă.

(119)

Comisia conchide că beneficiarul reprezintă o întreprindere mijlocie în sensul Regulamentului (CE) nr. 70/2001 al Comisiei privind aplicarea articolelor 87 şi 88 ale Tratatului CE ajutoarelor de stat acordate întreprinderilor mici şi mijlocii (36).

(120)

Potrivit punctului 5 litera (c) al liniilor directoare din 1999, o întreprindere este considerată în dificultate atunci când îndeplineşte, în conformitate cu legislaţia ţării respective, condiţiile pentru a fi supusă unei proceduri colective, bazată pe insolvabilitatea sa.

(121)

Beneficiarul făcea obiectul unei proceduri de concordat, care, conform definiţiei Legii falimentului, poate fi aplicată societăţilor insolvabile. În consecinţă, acesta poate beneficia de un ajutor pentru salvare şi de un ajutor pentru restructurare.

(122)

Măsura în cauză a fost iniţial descrisă de autorităţile slovace ca un ajutor pentru salvare. În conformitate cu liniile directoare din 1999, Comisia şi-a exprimat îndoielile cu privire la compatibilitatea ajutorului ca ajutor pentru salvare, din motivele expuse în partea a III-a.

(123)

Nici autorităţile slovace, nici beneficiarul nu au făcut nicio observaţie vizavi de aceste îndoieli şi nicio dovadă nouă nu i-a fost prezentată Comisiei în această privinţă.

(124)

Dat fiind că îndoielile sus-menţionate nu au fost înlăturate, Comisia trage concluzia că ajutorul nu este compatibil ca ajutor pentru salvare în sensul liniilor directoare din 1999.

(125)

Comisia şi-a exprimat îndoielile cu privire la compatibilitatea ajutorului ca ajutor pentru restructurare în sensul liniilor directoare din 1999, din motivele expuse în partea a III-a.

(126)

Comisia notează că autorităţile slovace, de datoria cărora era să demonstreze că ajutorul de stat este compatibil cu piaţa comună, nu au adus nicio dovadă nouă în sprijinul acestei concluzii. Comisia a ţinut seama cum se cuvine de observaţiile prezentate de către beneficiar.

(127)

Potrivit liniilor directoare din 1999, acordarea ajutorului pentru restructurare trebuie să fie condiţionată şi legată de implementarea unui plan de restructurare realizabil şi coerent, care să permită restabilirea viabilităţii pe termen lung a întreprinderii. Statul membru demarează acest plan care trebuie să fie validat de Comisie. Incapacitatea întreprinderii de a implementa respectivul plan este considerată un abuz de ajutor.

(128)

Planul de restructurare trebuie să-i permită beneficiarului să restabilească viabilitatea pe termen lung a întreprinderii într-un termen rezonabil şi pe baza unor ipoteze realiste privind condiţiile de exploatare viitoare. Acest plan ar trebui să descrie circumstanţele care au dus la dificultăţile întreprinderii şi să identifice măsurile corespunzătoare pentru a depăşi aceste dificultăţi. Operaţiunile de restructurare nu se pot limita la un ajutor financiar menit a compensa datoriile şi pierderile anterioare, fără a ataca motivele care au dus la aceste dificultăţi.

(129)

Pentru societăţile stabilite în regiunile asistate şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, liniile directoare din 1999 prevăd condiţii de autorizare a ajutorului mai puţin exigente în ceea ce priveşte obţinerea de contrapartide şi conţinutul rapoartelor de monitorizare. Aceste elemente nu scutesc, totuşi, societăţile de elaborarea unui plan de restructurare şi statele membre de respectarea angajamentului lor, care este acela de a acorda un ajutor pentru restructurare doar dacă planul de restructurare este bine implementat.

(130)

După deschiderea procedurii formale de examinare, autorităţile slovace au confirmat că planul de afaceri pe care beneficiarul a trebuit să-l întocmească (condiţie prealabilă lansării procedurii concordatului) a fost examinat doar de tribunalul competent – şi nu de autoritatea care acordă ajutorul – şi că nici tribunalul, nici Biroul Impozite nu au controlat implementarea acestuia.

(131)

Beneficiarul a afirmat, dimpotrivă, că Biroul Impozite examinase capacitatea planului de afaceri care urmărea restabilirea viabilităţii pe termen lung exact înainte de aprobarea concordatului, însă nu a adus nicio dovadă care să susţină această afirmaţie.

(132)

Beneficiarul a menţionat, în plus, că lipsa unui plan de restructurare nu este pertinentă în cazul unei evaluări ex post a ajutorului de către Comisie, deoarece aceasta din urmă este în măsură să constate în acel moment dacă beneficiarul a devenit în mod efectiv viabil. După părerea beneficiarului, un plan de restructurare formal nu este necesar decât în cazul unei evaluări ex ante şi numai acest tip de evaluare este acoperit de liniile directoare din 1999.

(133)

Această argumentaţie nu este corectă. Liniile directoare din 1999 fac referire la examinarea compatibilităţii ajutoarelor notificate ca ajutoare ilegale. În momentul examinării se aplică întotdeauna condiţia potrivit căreia ajutorul pentru restructurare trebuie să fie legat de un plan de restructurare fezabil. Comisia trebuie să procedeze la examinare pe baza informaţiilor disponibile în momentul acordării ajutorului.

(134)

Putem, deci, să deducem de aici că Biroul Impozite, în calitate de autoritate care acordă ajutorul, nu a avut ocazia să evalueze planul de restructurare şi să condiţioneze anularea creanţelor sale de implementarea unui plan care ar fi fost controlat în mod corespunzător. Rezultă că prima condiţie formală, care se aplică la fel de bine şi evaluării ex post, nu a fost respectată.

(135)

În ceea ce priveşte conţinutul planului de afaceri, autorităţile slovace nu au oferit nicio informaţie care să înlăture îndoielile Comisiei cu privire la faptul că, potrivit prevederilor liniilor directoare din 1999, planul reprezintă un adevărat plan de restructurare.

(136)

Comisia nu poate decât să confirme concluzia deja expusă în decizia de deschidere a procedurii formale de examinare. Planul de afaceri prezentat este un plan care abordează exclusiv problema neliniştitoare a creşterii datoriei beneficiarului către stat. Acest plan nu analizează deloc circumstanţele care au dus la dificultăţile beneficiarului, nici situaţia sau perspectivele financiare ale întreprinderii la acea dată. Ca urmare a lipsei unei astfel de analize, beneficiarul nu a propus nicio soluţie concretă la diferitele cauze care se află la originea dificultăţilor sale. Singura măsură descrisă în detaliu o reprezintă restructurarea financiară propusă în cadrul concordatului.

(137)

În acest plan nu este făcută absolut nicio menţiune cu privire la majorarea capitalului propriu, pe care beneficiarul a indicat-o ca fiind una dintre măsurile de restructurare. Niciuna dintre dovezile care figurează în acest document nu lasă să se înţeleagă că majorarea capitalului, efectuată de către societatea Hydree Slovakia, ar putea fi considerată drept o măsură care să garanteze că, pe termen lung, beneficiarul nu va repeta strategia sa de finanţare a producţiei printr-o datorie constituită din TVA şi accize – cauză aflată la originea dificultăţilor întâmpinate mai târziu. Autorităţile slovace au confirmat că majorarea capitalului nu reduce în niciun fel riscul apariţiei unor noi probleme financiare. Aceste îndoieli sunt şi mai mari dacă avem în vedere faptul că majorarea capitalului se ridica la 21 milioane SKK, iar datoria restructurată la 644 milioane SKK.

(138)

Majorarea capitalului nu este, în sine, o dovadă a încrederii pieţei în restabilirea viabilităţii pe termen lung a beneficiarului. Comisia observă că, în ciuda eforturilor depuse, beneficiarul nu a reuşit să obţină un împrumut de la o bancă privată.

(139)

Comisia notează, în plus, că închirierea instalaţiilor de producţie unui concurent al beneficiarului, societatea Old Herold s.r.o., a fost motivată, în mod evident, de faptul că beneficiarul şi-a pierdut licenţa pentru fabricarea de băuturi alcoolice şi spirtoase şi nu de faptul că producţia ar fi fost deficitară sau ar fi necesitat o restructurare. Este adevărat că beneficiarul ar fi putut chiar el să solicite o acordarea unei noi licenţe cu ocazia procedurii concordatului, însă nu a făcut-o. Comisia observă, totuşi, că beneficiarul a vândut în continuare produsele fabricate de societatea Old Herold cu instalaţiile sale şi sub marca sa, ba chiar a planificat să crească vânzările, aşa cum o arată raportul anual pentru perioada 29 aprilie-30 decembrie 2004. Închirierea acestor instalaţii de producţie nu poate fi, în concluzie, considerată o măsură de restructurare, deoarece reiese din toate documentele disponibile că restructurarea acestei părţi a producţiei nu era necesară.

(140)

În ceea ce priveşte celelalte măsuri propuse în planul de afaceri, îndoielile Comisiei nu au fost înlăturate. Aceste măsuri sunt pur şi simplu activităţi care se desfăşoară în cadrul afacerilor curente şi nu constituie măsuri de raţionalizare (vânzarea echipamentelor vechi sau a vehiculelor). Cele două măsuri structurale propuse (oprirea producţiei de băuturi fără alcool nerentabile şi vânzarea unor bunuri imobile) au fost expuse foarte vag, fără a se indica produsele concrete sau o planificare. Autorităţile slovace au confirmat că bunurile imobile destinate vânzării (un imobil administrativ, un magazin de desfacere şi o casă de agrement) nu fuseseră vândute la data de 10 octombrie 2005, deci această măsură planificată nu fusese pusă în aplicare aşa cum era prevăzut.

(141)

Lipsa unui plan formal de restructurare şi a unei analize reale a dificultăţilor, a măsurilor necesare rezolvării acestor dificultăţi şi a condiţiilor şi perspectivelor pieţei determină Comisia să conchidă că planul de afaceri prezentat de către beneficiar nu este un plan de restructurare real, aşa cum este prevăzut în liniile directoare din 1999 (37). Îndoielile Comisiei cu privire la restabilirea viabilităţii pe termen lung a beneficiarului nu au fost, deci, înlăturate.

(142)

Concluzia Comisiei, în care se arată că, în lipsa unui plan de restructurare real, îndoielile sale se menţin în ceea ce priveşte viabilitatea pe termen lung a beneficiarului, este suficientă în sine pentru a concluziona că ajutorul în cauză nu este compatibil cu piaţa comună. Cu toate acestea, Comisia va examina şi cel de al doilea criteriu fundamental prevăzut de liniile directoare din 1999 şi anume limitarea ajutorului la strictul minim.

(143)

În temeiul punctului 40 al liniilor directoare, valoarea şi intensitatea ajutorului trebuie să se limiteze la strictul minim necesar pentru a face posibilă restructurarea, în funcţie de disponibilităţile financiare ale beneficiarului. Acesta trebuie să contribuie în mod considerabil la planul de restructurare cu propriile sale resurse.

(144)

Costurile restructurării s-au ridicat la 644 591 440 SKK (16,96 milioane EUR), sumă ce corespunde valorii totale a datoriilor restructurate în cadrul concordatului. Beneficiarul a plătit 35 % din această sumă, adică 225 607 028 SKK (5,93 milioane EUR).

(145)

Autorităţile slovace nu au oferit nicio explicaţie ca răspuns la îndoielile exprimate de Comisie în această privinţă. Beneficiarul a explicat cum a finanţat plata datoriei restante după concordat (a se vedea punctul 30). După părerea acestuia, contribuţia sa s-a ridicat la [mai puţin de 300] milioane SKK ([mai puţin de 7,9] milioane EUR).

(146)

Mai întâi, Comisia observă că resursele care se află la dispoziţia beneficiarului sunt mai mari decât valoarea datoriei restante după concordat, ceea ce pare să indice că ajutorul nu a fost limitat la strictul necesar.

(147)

Ca o dovadă mai importantă, Comisia conchide că, în ceea priveşte creditul oferit de societatea Old Herold, acesta nu respectă condiţiile contribuţiei proprii a beneficiarului, aşa cum sunt definite în liniile directoare din 1999. Datoriile constituie o sursă permanentă de finanţare a activităţilor întreprinderii. Este vorba de împrumuturi pe termen scurt care trebuie, totuşi, să fie rambursate. Societatea dispune de resursele suplimentare necesare unei restructurări doar dacă furnizorii acceptă să reporteze scadenţa datoriei dincolo de termenul normal. Această amânare a plăţii este semnul că piaţa crede în fezabilitatea unei reveniri la viabilitate.

(148)

Beneficiarul nu a demonstrat în niciun fel că reportul plăţii acordat de societatea Old Herold mergea în mod considerabil dincolo de practica comercială curentă dintre beneficiar şi furnizorii săi. Scadenţa la 40 de zile poate fi considerată o practică curentă, mai ales dacă ţinem seama de faptul că ea i-a fost acordată beneficiarului după procedura concordatului. Beneficiarul nu se mai afla, deci, în impas financiar. Principalul obiectiv al concordatului era exact acela de a-l ajuta pe beneficiar să scape de problemele financiare.

(149)

Comisia conchide, în consecinţă, că această amânare a scadenţei nu poate fi considerată o contribuţie la restructurare provenind din resurse externe.

(150)

Fără acest report, contribuţia proprie a beneficiarului, în sensul liniilor directoare din 1999 se ridică la [mai puţin de 170] milioane SKK ([mai puţin de 4,5] milioane EUR), ceea ce este echivalent cu [mai puţin de 27] % din costurile de restructurare.

(151)

Liniile directoare din 1999 nu prevăd niciun prag începând cu care contribuţia proprie a beneficiarului este considerată importantă.

(152)

Ţinând seama de practica Comisiei în ceea ce priveşte aplicarea liniilor directoare din 1999 şi de evoluţia politicii sale vizavi de acest criteriu care a dus la introducerea de praguri în noile linii directoare (38), Comisia consideră contribuţia beneficiarului, echivalentă cu [mai puţin de 27] %, relativ scăzută. Această contribuţie ar putea fi acceptabilă, în conformitate cu liniile directoare din 1999, doar dacă toate celelalte condiţii necesare aprobării ajutorului ar fi îndeplinite. Comisia ar lua atunci în considerare, de exemplu, dacă beneficiarul este situat într-o regiune asistată sau în ce măsură sursele de finanţare reflectă încrederea pieţei – cu excepţia beneficiarului şi a acţionarilor – într-o viabilitate pe termen lung a societăţii sau s-ar baza şi pe alte caracteristici, în funcţie de caz.

(153)

În lumina considerentelor de mai sus, Comisia nu poate admite, în speţă, că participarea beneficiarului era semnificativă. Comisia concluzionează că îndoielile sale cu privire la importanţa contribuţiei beneficiarului şi la limitarea ajutorului la strictul minim nu au fost înlăturate.

(154)

Comisia conchide că ajutorul nu este compatibil cu piaţa comună, nici ca ajutor pentru salvare, nici ca ajutor pentru restructurare. În plus, niciuna dintre derogările prevăzute în tratatul CE nu se aplică prezentului caz.

(155)

Comisia conchide că Republica Slovacă a acordat în mod ilegal o anulare a datoriei fiscale în favoarea societăţii Frucona Košice a.s., cu violarea articolului 88 alineatul (3) al Tratatului CE. Acest ajutor nu este compatibil cu piaţa comună în temeiul niciunei derogări prevăzute de Tratatul CE.

(156)

Chiar dacă punerea în aplicarea a anulării de către Biroul Impozite a fost suspendată până la finalizarea prezentei proceduri în faţa Comisiei, aceasta din urmă conchide că, pentru beneficiar, avantajul a apărut în momentul în care Biroul Impozite a hotărât să renunţe la o parte din creanţele sale şi a acordat, astfel, un ajutor beneficiarului. Acest moment îl reprezintă intrarea în vigoare a acordului cu creditorii, pe 23 iulie 2004. Avantajul beneficiarului vizavi de concurenţii săi a constat în faptul că Biroul Impozite nu a solicitat din partea lui plata datoriilor sale fiscale.

(157)

Pentru a restabili situaţia ex ante, ajutorul de stat trebuie să fie recuperat,