EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31985R2600

Regulamentul (CEE) nr. 2600/85 al Comisiei din 16 septembrie 1985 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 890/78 de stabilire a normelor de certificare a hameiului

JO L 248, 17.9.1985, p. 9–10 (DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (ES, PT, FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/03/2007; abrogare implicită prin 32006R1850

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1985/2600/oj

03/Volumul 05

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

75


31985R2600


L 248/9

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 2600/85 AL COMISIEI

din 16 septembrie 1985

de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 890/78 de stabilire a normelor de certificare a hameiului

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 1696/71 al Consiliului din 26 iulie 1971 privind organizarea comună a pieței în sectorul hameiului (1), modificat ultima dată de actul de aderare a Greciei, în special articolul 2 alineatul (5),

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 890/78 al Comisiei (2), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 1979/83 (3), prevede cerințele minime de comercializare a hameiului; întrucât aceste cerințe prevăd conținutul maxim de bractee pentru hameiul neprelucrat;

întrucât practicile comerciale indică că, în general, calitatea hameiului nu este influențată de conținutul de bractee; întrucât, în consecință, se poate elimina această cerință de comercializare;

întrucât măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului de gestionare a hameiului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexele I și II la Regulamentul (CEE) nr. 890/78 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament se aplică hameiului începând cu recolta din 1985.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 septembrie 1985.

Pentru Comisie

Frans ANDRIESSEN

Vicepreședinte


(1)  JO L 175, 4.8.1971, p. 1.

(2)  JO L 117, 29.4.1978, p. 43.

(3)  JO L 195, 19.7.1984, p. 34.


ANEXĂ

1.

Anexa I se înlocuiește cu următorul text:

„Anexa I

CERINȚELE MINIME DE COMERCIALIZARE A CONURILOR DE HAMEI

Caracteristici

Descriere

Conținut maxim

(% din greutate)

Hamei prelucrat

Hamei neprelucrat

(a)

Umiditate

Conținut de apă

12

14

(b)

Proporția de frunze și de tulpină

Părți de frunze de curpeni, de pedunculi de frunze sau de conuri; pedunculii de conuri sunt considerați tulpină numai dacă au o lungime de cel puțin 2,5 cm

6

6

(c)

Proporția de reziduuri de hamei

Mici particule rezultate din recoltarea mecanizată, de culoare de la verde închis la negru, care, în general, nu provin din con

3

4

(d)

În cazul «hameiului fără semințe», proporția de semințe

Fructul matur al conului

2

2”

2.

Litera C secțiunea 1 din anexa II se înlocuiește cu următorul text:

„1.   Stabilirea proporțiilor de frunze, tulpini și reziduuri de hamei

Se cern cinci probe de 100 de grame printr-o sită de 2 milimetri. Se colectează lupulina, reziduurile și semințele și se separă semințele manual. Se așează probele pe o parte. Se transferă conținutul sitei de 2 milimetri într-o sită de 10 milimetri și se cerne din nou.

Conurile de hamei, frunzele, tulpinile și corpurile străine se colectează de pe sită manual, iar frunzele de conuri, semințele, reziduurile de lupulină și câteva frunze și tulpini trec prin sită. Toate acestea se sortează manual și se procedează la repartizarea în următoarele grupe:

1.

frunze și tulpini;

2.

hamei (frunze de conuri, conuri de hamei și lupulină);

3.

reziduuri;

4.

semințe.

Reziduurile și lupulina nu pot fi separate. În consecință, este necesar să se estimeze procentajul relativ al fiecăruia printr-o apreciere obiectivă a culorii, iar greutatea se calculează pe baza ipotezei că densitatea lor este identică.

Se cântăresc diversele grupe și se determină ponderea procentuală a fiecărei grupe în raport cu greutatea probei inițiale.”


Top