Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 22016D2388

    Decizia nr. 1/2016 a Consiliului de asociere UE-Iordania din 19 decembrie 2016 convenind asupra Priorităților parteneriatului UE-Iordania [2016/2388]

    JO L 355, 24.12.2016, p. 31–46 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2016/2388/oj

    24.12.2016   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 355/31


    DECIZIA NR. 1/2016 A CONSILIULUI DE ASOCIERE UE-IORDANIA

    din 19 decembrie 2016

    convenind asupra Priorităților parteneriatului UE-Iordania [2016/2388]

    CONSILIUL DE ASOCIERE UE-IORDANIA,

    având în vedere Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Hașemit al Iordaniei, pe de altă parte,

    întrucât:

    (1)

    Acordul euro-mediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Regatul Hașemit al Iordaniei, pe de altă parte („acordul”), a fost semnat la 24 noiembrie 1997 și a intrat în vigoare la 1 mai 2002.

    (2)

    Articolul 91 din acord conferă Consiliului de asociere competența de a lua decizii în scopul îndeplinirii obiectivelor acordului, precum și de a formula recomandări adecvate.

    (3)

    Articolul 101 din acord prevede că părțile iau toate măsurile generale sau specifice necesare pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în conformitate cu acordul și se asigură că obiectivele stabilite prin acord sunt îndeplinite.

    (4)

    Revizuirea politicii europene de vecinătate a propus o nouă etapă de cooperare cu țările partenere, care să determine un sentiment mai puternic de implicare și responsabilitate din partea ambelor părți.

    (5)

    UE și Iordania au convenit să își consolideze parteneriatul prin stabilirea de comun acord a unui ansamblu de priorități pentru perioada 2016-2018, cu scopul de a sprijini și întări reziliența și stabilitatea Iordaniei, încercând în același timp să găsească soluții în ceea ce privește impactul conflictului prelungit din Siria.

    (6)

    Părțile la acord au convenit asupra textului Priorităților parteneriatului UE-Iordania, inclusiv al pactului aferent, care va sprijini punerea în aplicare a acordului, punând accentul pe cooperarea cu privire la o serie de interese comune identificate împreună,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Consiliul de asociere recomandă ca părțile să pună în aplicare Prioritățile parteneriatului UE-Iordania, inclusiv pactul aferent, care sunt prevăzute în anexa la prezenta decizie.

    Articolul 2

    Consiliul de asociere decide ca Planul de acțiune UE-Iordania, care a intrat în vigoare în octombrie 2012, să fie înlocuit cu Prioritățile parteneriatului UE-Iordania, inclusiv pactul.

    Articolul 3

    Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

    Adoptată la Bruxelles, 19 decembrie 2016.

    Pentru Consiliul de asociere UE-Iordania

    Președintele

    F. MOGHERINI


    ANEXĂ

    PRIORITĂȚILE PARTENERIATULUI ȘI PACTUL UE-IORDANIA

    Prioritățile parteneriatului UE-Iordania 2016-2018

    I.    Context

    În vederea consolidării mai puternice a relației solide și plurivalente dintre UE și Iordania, au fost identificate prioritățile care vor orienta parteneriatul în perioada 2016-2018, iar până la sfârșitul anului 2018 va avea loc o evaluare care va analiza oportunitatea prelungirii acestuia cu încă doi ani, având în vedere evoluțiile politice, economice și în materie de securitate. Prioritățile parteneriatului UE-Iordania reprezintă expresia obiectivelor comune ale politicii europene de vecinătate privind un spațiu comun de pace, prosperitate și stabilitate. Ele întruchipează principalele caracteristici ale acestei politici: diferențiere și asumarea în comun a responsabilității, dar și flexibilitate pentru a permite adaptarea la circumstanțele în schimbare, astfel cum au convenit UE și Iordania. Prioritățile parteneriatului constituie un document viu și implică îndeplinirea unor angajamente reciproce, specificate în Pactul UEIordania anexat.

    Parteneriatul și domeniile de cooperare prioritare vor fi susținute în continuare prin: reuniuni politice periodice la nivel înalt; dialoguri în domeniul economic, comercial, al justiției și al drepturilor omului; Parteneriatul UE-Iordania pentru mobilitate; Acordul UE-Iordania în materie de știință și tehnologie și alte acorduri; angajamentul UE-Iordania de consolidare a dialogului și a cooperării în materie de securitate, inclusiv prin combaterea extremismului violent și a terorismului; precum și prin cooperarea bilaterală permanentă în sprijinul populației iordaniene.

    Odată cu prioritățile parteneriatului se confirmă o relație bine stabilită, precum și posibilitățile de aprofundare a angajamentului reciproc.

    Contextul actual este deosebit de favorabil pentru consolidarea relației dintre UE și Iordania. UE și Iordania împărtășesc interese comune și se confruntă cu provocări comune. Încă din 2011, criza din Siria a avut un puternic impact asupra Iordaniei, asupra regiunii, precum și asupra Uniunii Europene. UE și Iordania au confirmat că au obiective și interese comune atât în ceea ce privește urmărirea unui proces de pace, cât și în ceea ce privește revenirea la stabilitate și pace în Siria, promovând, în același timp, dezvoltarea durabilă

    UE recunoaște rolul esențial jucat de Iordania la nivel național, regional și internațional și o felicită pentru eforturile sale extraordinare de găzduire a unui număr mare de refugiați, printre care se numără sirieni, precum și palestinieni, irakieni, libieni și yemeniți care caută refugiu în Iordania. UE va continua să sprijine Iordania în efortul de a menține asistența vitală acordată refugiaților care solicită protecție în această țară și să consolideze reziliența Iordaniei. În plus, Iordania a continuat să depună eforturi exemplare și a jucat un rol proeminent în promovarea păcii și a securității în Orientul Mijlociu (inclusiv în procesul de pace din Orientul Mijlociu) și în alte zone, luptând împotriva radicalizării și a terorismului, inclusiv în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU (2014-2015), precum și prin intermediul Uniunii pentru Mediterana, pe care o prezidează în comun cu UE din 2012.

    Prioritățile parteneriatului se bazează pe realizările comune și pe domeniile de interes reciproc. De asemenea, acestea valorifică impulsul creat de conferința de la Londra din 4 februarie 2016, intitulată „Sprijin pentru Siria și pentru regiune”, precum și de angajamentele Pactului internațional, formulate de Iordania și de celelalte gazde ale conferinței, care vizează susținerea progreselor Iordaniei în materie de dezvoltare pe fondul acordării, în continuare, de asistență umanitară și de sprijin adecvat din partea comunității-gazdă. UE și Iordania își propun să transforme provocările generate de criza din Siria în oportunități concrete în beneficiul populației Iordaniei, al refugiaților sirieni și al Uniunii Europene.

    Măsurile specifice adoptate în sprijinul refugiaților sirieni nu vor fi însă în detrimentul altor persoane care locuiesc și care solicită protecție în Iordania.

    II.    Priorități

    Prioritățile parteneriatului reflectă interesele comune și se concentrează pe domeniile în care cooperarea dintre UE și Iordania aduce beneficii reciproce. Din acest punct de vedere, UE și Iordania se angajează să își consolideze cooperarea în problemele transversale, de la stabilizare și securitate până la statul de drept și drepturile omului, egalitatea de gen și capacitarea femeilor, dialogul cu societatea civilă, migrația și mobilitatea, combaterea extremismului violent și a radicalizării și utilizarea durabilă a resurselor naturale.

    De exemplu, parteneriatul se axează pe tineri și pe capacitatea de inserție profesională, pentru a contribui la coeziunea societății, a genera oportunități economice durabile, inclusiv pe baza unei educații și a unei formări profesionale de înaltă calitate, și pentru a promova o cultură a antreprenoriatului și a inovării. Ar trebui luate în considerare și inițiativele din sectorul cultural, inclusiv cele care vizează dezvoltarea unei industrii culturale și creative, datorită contribuției semnificative la promovarea dialogului intercultural și a dezvoltării socio-economice.

    În domeniul migrației și al mobilității, constituie o prioritate transversală înregistrarea de progrese în punerea în aplicare efectivă a diferitelor componente ale Parteneriatului pentru mobilitate. Un cadru bine gestionat și durabil, care ar contribui și la asigurarea faptului că persoanele se pot deplasa cu regularitate și cu mai multă ușurință între Iordania și UE, ar putea favoriza dezvoltarea capitalului uman și creșterea economică.

    (i)

    UE și Iordania sunt parteneri puternici în politica externă și de securitate . Cooperarea strategică și operațională va fi urmărită atât bilateral, cât și în forurile multilaterale, inclusiv la nivel regional prin intermediul copreședinției Uniunii pentru Mediterana. Este în interesul reciproc al Uniunii Europene și al Iordaniei să promoveze stabilitatea și pacea în regiune și la nivel global, printr-o cooperare permanentă în sprijinul tranziției politice și al consolidării păcii în Siria, printre altele. Atât UE, cât și Iordania aspiră să fie modele de societăți tolerante, ceea ce reprezintă un motiv în plus pentru intensificarea cooperării în domeniul politicii externe.

    (ii)

    Cea de a doua prioritate se axează pe susținerea stabilității macroeconomice a Iordaniei și pe consolidarea dezvoltării sociale și economice a Iordaniei , în conformitate cu documentul „Iordania 2025 – O viziune și o strategie naționale”, împreună cu sporirea rezilienței Iordaniei pentru a face față impactului crizei din Siria și al instabilității regionale.

    O economie iordaniană puternică și stabilă, susținută de o relaxare suplimentară a regimului comercial dintre Iordania și UE, și un climat investițional îmbunătățit (prin reforme ale mediului de afaceri) vor reprezenta stimulente puternice pentru crearea de locuri de muncă pentru iordanieni, precum și pentru refugiații sirieni, după caz. Modernizarea și diversificarea economiei vor spori și mai mult prin sprijinirea creșterii bazate pe inovare și a schimbului de cunoștințe. În același context, se va intensifica cooperarea în materie de îmbunătățire a capacității de inserție profesională, dezvoltare a competențelor și reformare a educației în consecință, în vederea promovării rolului tinerilor în economie și în societate.

    Consolidarea Acordului de asociere existent prin negocierea unei zone de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (ZLSAC), cu soluționarea tuturor dificultăților legate de accesul pe piață care împiedică Iordania să beneficieze pe deplin de oportunitățile oferite de Acordul de asociere, va spori de asemenea integrarea Iordaniei pe piața UE și va crea noi oportunități pentru comerț, investiții și dezvoltare.

    (iii)

    În strânsă legătură cu aceste două priorități, cea de a treia prioritate a parteneriatului se axează pe sprijinirea eforturilor Iordaniei de a consolida guvernanța, statul de drept, reforma democratică și drepturile omului . Drepturile omului și libertățile fundamentale, astfel cum sunt consacrate în legile naționale, regionale și internaționale, constituie valori comune. Respectarea principiilor democratice și a drepturilor fundamentale ale omului constituie un element esențial al relațiilor dintre UE și Iordania.

    1.   Consolidarea cooperării în domeniul stabilității regionale și al securității, inclusiv al combaterii terorismului

    UE recunoaște toate eforturile relevante depuse de Iordania. UE și Iordania ar trebui să își continue cooperarea strânsă în ceea ce privește combaterea destabilizării regiunii, inclusiv a amenințării crescute la adresa securității ca urmare a răspândirii mai largi a Dae'sh și a altor grupări teroriste. UE și Iordania au obiective similare în privința crizei din Siria. Activitatea în cadrul Grupului internațional de sprijin pentru Siria și în alte foruri ar trebui să continue, la fel ca și cooperarea în cadrul Foii de parcurs consolidate UE-Iordania privind securitatea/combaterea terorismului, cu un accent deosebit pe proiectele comune și pe schimbul de informații.

    UE și Iordania ar trebui să intensifice crearea de punți de legătură și în alte contexte conflictuale, printre care procesul de pace din Orientul Mijlociu și situația din Cornul Africii (procesul Aqaba). Dincolo de dimensiunea conflictelor imediate, în contextul mecanismului de protecție civilă al Uniunii, UE și Iordania își vor consolida cooperarea în materie de gestionare a dezastrelor și de protecție civilă.

    UE și Iordania sunt partenere în promovarea și stimularea dialogului interreligios și intercultural, la nivel global și regional, în cadrul căruia Iordania a jucat până acum un rol principal.

    Lupta împotriva terorismului, a extremismului violent și a radicalizării trebuie să rămână prioritară. Din această perspectivă, în completarea dialogului politic și tematic obișnuit, UE și Iordania își vor intensifica cooperarea concretă și schimbul de informații pentru a răspunde acestor provocări în limitele statului de drept. UE și Iordania vor lucra împreună, inclusiv prin programe educaționale stabilite de comun acord și prin implicarea unei game mai largi a organizațiilor societății civile iordaniene.

    2.   Promovarea stabilității economice, a creșterii durabile și bazate pe cunoaștere, a educației de calitate și a creării de locuri de muncă

    (a)

    Criza din Siria și prezența prelungită a refugiaților determinată de aceasta au afectat puternic structura socio-economică a Iordaniei, puținele sale resurse naturale și furnizarea serviciilor de bază, exacerbând o situație economică deja fragilă. Prin urmare, vor fi intensificate dialogul economic și cooperarea pe probleme macroeconomice, în vederea promovării unor politici macroeconomice și structurale solide, care să stimuleze potențialul de creștere și să mărească reziliența economiei iordaniene conform obiectivelor enunțate în „Iordania 2025”. Eforturile de menținere a stabilității macroeconomice ar trebui să continue și în contextul noului program al Fondului Monetar Internațional (FMI), pe care UE îl poate completa printr-un nou program de asistență macrofinanciară.

    În afară de administrarea fiscală și bugetară solidă, cooperarea va continua și în domeniul reformelor din sectorul public al Iordaniei, în vederea îmbunătățirii gestionării finanțelor publice, dar și a eficienței generale și a capacităților de furnizare a serviciilor.

    (b)

    Una dintre provocările socio-economice majore ale Iordaniei constă în promovarea ocupării forței de muncă și a capacității de inserție profesională, în special a tinerilor iordanieni și a persoanelor celor mai vulnerabile, după caz, prin crearea de locuri de muncă, sprijinirea antreprenoriatului și a inovării, dezvoltarea competențelor și a calificărilor, precum și prin promovarea formării, a educației și a cercetării cu obiective specifice. Prioritățile parteneriatului urmăresc să realizeze acest lucru prin aplicarea a diverse instrumente de politică: comerț, dezvoltarea afacerilor, educație și formare, mobilitate sporită. Toate aceste instrumente servesc și scopului de a consolida participarea și capacitarea economică a femeilor.

    a.

    Comerțul în slujba dezvoltării constituie un element esențial al priorităților parteneriatului și al pactului. Crearea de locuri de muncă în urma relaxării de către UE a regulilor de origine între Iordania și UE și a măsurilor de însoțire va fi aduce beneficii atât refugiaților sirieni, cât și comunităților-gazdă iordaniene. Această relaxare a regulilor de origine nu va aduce atingere eforturilor permanente depuse de UE și Iordania pentru realizarea unei ZLSAC. UE și Iordania își mențin angajamentul de a lansa negocierile cu privire la acest obiectiv, inclusiv de a soluționa toate dificultățile legate de accesul pe piață al produselor iordaniene destinate exportului în UE. În paralel, UE și Iordania vor continua dialogul pentru încurajarea armonizării în domenii precum măsurile sanitare și fitosanitare (SFS), barierele tehnice în calea comerțului (BTC) sau serviciile.

    b.

    UE și Iordania vor considera prioritare și își vor multiplica eforturile în următoarele domenii: îmbunătățirea climatului de afaceri și atragerea investițiilor; sprijinirea dezvoltării sectorului privat (inclusiv prin reforma administrativă și a cadrului de reglementare și prin creditarea companiilor); crearea ansamblului adecvat de cunoștințe și competențe necesare pe piața muncii din Iordania. De asemenea, consolidarea sectoarelor bazate pe cunoaștere este importantă pentru crearea de locuri de muncă durabile și decente, în special în rândul tinerilor.

    c.

    Educația reprezintă un alt instrument puternic pentru consolidarea dezvoltării sociale și economice. Ea va fi esențială pentru realizarea acestei priorități, de care vor beneficia toate persoanele care trăiesc în Iordania, inclusiv refugiații. Susținerea și promovarea educației publice de calitate pentru toți copiii de la toate nivelurile vor orienta cooperarea UE-Iordania înspre asigurarea faptului că fiecare persoană are posibilitatea de a studia și de a-și construi propriul viitor. Formarea profesională merită de asemenea o atenție deosebită și sprijin specific.

    (c)

    UE și Iordania vor continua să promoveze cercetarea inovatoare și soluțiile bazate pe cunoaștere, precum și cooperarea în materie de energie regenerabilă, eficiență energetică și gestionare durabilă a resurselor naturale, inclusiv gospodărirea apelor și gestionarea deșeurilor, ca și în ceea ce privește rezultatele Acordului de la Paris privind schimbările climatice.

    Cooperarea UE-Iordania ca răspuns la criza refugiaților sirieni

    În completarea cooperării bilaterale dintre UE și Iordania, UE va continua să sprijine Iordania în furnizarea de asistență vitală refugiaților sirieni care solicită protecție în această țară, inclusiv prin următoarele măsuri:

    I.

    relaxarea de către UE a regulilor de origine pentru Iordania și a măsurilor de însoțire, ceea ce va stimula exporturile către piața din UE și crearea de locuri de muncă, atât în beneficiul iordanienilor, cât și al refugiaților sirieni;

    II.

    îmbunătățirea competențelor și a capacităților refugiaților sirieni, inclusiv din perspectiva reconstrucției viitoare a Siriei;

    III.

    educație și formare de calitate pentru toți copiii care trăiesc în Iordania, astfel încât să existe garanția că fiecare copil are ocazia de a studia și de a-și construi viitorul, după caz, în conformitate cu legislația națională;

    IV.

    sprijin complementar pentru Iordania și pentru comunitățile-gazdă vulnerabile.

    Pactul UE-Iordania anexat, care include angajamentele reciproce, oferă detalii suplimentare.

    3.   Consolidarea guvernanței democratice, a statului de drept și a drepturilor omului

    În conformitate cu procesul continuu de reformă al Iordaniei, desfășurat în pofida tuturor turbulențelor regionale, UE și Iordania vor continua să conlucreze pentru a consolida și mai mult sistemul democratic și de justiție din Iordania, statul de drept, egalitatea de gen, drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și mediul de lucru legal pentru societatea civilă, care să ducă la dezvoltarea unei societăți civile dinamice.

    Cooperarea specifică va sprijini: reforma justiției și accesul la justiție, precum și cooperarea judiciară internațională; procesul electoral (inclusiv urmărirea recomandărilor misiunilor UE de observare a alegerilor); consolidarea suplimentară a sistemului de partide politice și a rolului legislativ și de supraveghere al Parlamentului; procesul de descentralizare; presa pluralistă.

    UE și Iordania vor continua să întrețină periodic un dialog privind democrația și buna guvernanță, justiția, statul de drept și drepturile omului, într-un format convenit de comun acord. Dialogul va valorifica realizările și angajamentele naționale, regionale și internaționale ale Iordaniei. Organizațiile societății civile pot fi invitate să contribuie.

    În ceea ce privește drepturile omului în mod concret, dialogul periodic va aborda, printre altele: libertatea de exprimare; libertatea de asociere, inclusiv mediul de activitate a societății civile; drepturile femeilor și capacitarea femeilor în viața politică și publică. O administrație publică responsabilă, transparentă, eficientă și favorabilă incluziunii este esențială pentru realizarea acestor obiective, precum și pentru promovarea și consolidarea în continuare a democrației și a bunei guvernanțe a Iordaniei, împreună cu lupta sa împotriva corupției.

    Dialogul va lua în considerare în mod corespunzător angajamentele existente asumate de către Iordania la nivel multilateral. Drepturile economice, sociale și culturale, de exemplu cele privind educația și munca, vor fi de asemenea abordate în cadrul acestui dialog. Dialogul se va referi în special la domeniile care se regăsesc în prioritățile parteneriatului.

    III.    Mecanisme de dialog și cooperare reciprocă

    Cadrul general al relațiilor dintre UE și Iordania este stabilit prin Acordul de asociere care a intrat în vigoare în 2002 și prin statutul avansat atins în 2010. Va fi important să se realizeze o revizuire a Acordului de asociere, în vigoare de aproape 15 ani, sau o raționalizare a punerii sale în aplicare printr-o regândire aprofundată a dialogurilor și a subcomitetelor. Gruparea subcomitetelor în câteva dialoguri tematice conform priorităților parteneriatului și completarea dialogurilor politice vor permite dezvoltarea cooperării în direcțiile principale de acțiune convenite.

    Prioritățile parteneriatului vor fi revizuite în 2018. Rezultatul va fi supus aprobării Consiliului de asociere. Dacă împrejurările impun acest lucru, Iordania sau UE pot solicita o revizuire în orice moment pe parcursul acestei perioade.

    De asemenea, pentru a sprijini respectarea Pactului UE-Iordania, va avea loc o revizuire periodică a pactului în cadrul cooperării bilaterale dintre UE și Iordania, precum și în cadrul altor dialoguri și reuniuni relevante. Dacă este cazul și în conformitate cu principiul PEV privind o responsabilitate sporită, UE va participa la mecanismele de coordonare cu guvernul Iordaniei și cu alți parteneri, inclusiv cu societatea civilă și cu autoritățile locale.

    În conformitate cu obiectivele ambițioase prevăzute în prioritățile parteneriatului și în pactul anexat, UE se angajează să susțină sprijinul financiar și să se implice, în cadrul comunității internaționale, pentru sprijinirea Iordaniei.


    ANEXĂ LA PRIORITĂȚILE PARTENERIATULUI UE-IORDANIA

    Pactul UE-Iordania

    Scopul prezentului document este să completeze prioritățile parteneriatului UE-Iordania, subliniind angajamentele reciproce, precum și mecanismele de evaluare.

    Pactul UE-Iordania, anunțat la conferința de la Londra din 4 februarie 2016 – „Sprijin pentru Siria și pentru regiune” – reprezintă un răspuns pozitiv la propunerea Iordaniei privind încheierea unui „pact” cu comunitatea internațională, întrucât promovează o abordare holistică drept răspuns la criza refugiaților sirieni. Pactul UE-Iordania este un document viu, care necesită o actualizare periodică și reflectă cei trei piloni și spiritul „Pactului internațional” pentru Iordania, la care subscriu guvernul Iordaniei și celelalte gazde ale Conferinței de la Londra. Pactul UE-Iordania se bazează pe Planul de răspuns al Iordaniei (PRI) 2016-2018 și pe „Iordania 2025 – Viziune și strategie națională”, printre altele. Acesta se axează pe întărirea rezilienței economice a Iordaniei, în paralel cu sporirea oportunităților economice pentru refugiații sirieni, printr-o îmbunătățire a protecției și a accesului la locuri de muncă și la o educație de calitate.

    Pactul UE-Iordania, care are ca scop punerea în aplicare a Priorităților parteneriatului UEIordania, depășește limitele Pactului internațional, prin explicitarea angajamentelor reciproce și a mecanismelor de evaluare aferente diferitelor domenii care se regăsesc în prioritățile parteneriatului. Astfel, Pactul UE-Iordania valorifică pe deplin: dialogurile și cooperarea în materie de politici în cadrul Acordului de asociere UE-Iordania; Cadrul unic de sprijin 2014-2017 pentru sprijinul acordat de UE Iordaniei; Strategia Iordania 2025 și programele sale executive de dezvoltare cu durata de trei ani.

    Protecție și posibilități de dezvoltare pentru refugiații sirieni

    Iordania găzduiește aproximativ 1,3 milioane de sirieni, dintre care 630 000 sunt refugiați înregistrați de către UNHCR; peste 70 % sunt femei și copii, iar rapoartele arată că doi din trei refugiați trăiesc sub pragul sărăciei absolute în Iordania. Iordania își respectă angajamentul permanent de a asigura acces la teritoriul său persoanelor vulnerabile care părăsesc zonele de conflict, iar UE salută eforturile continue depuse de Iordania de la începutul crizei pentru a oferi acces, protecție și asistență refugiaților sirieni.

    Iordania va continua, de asemenea, să ofere un mediu de protecție adecvat și condiții pentru o viață demnă, inclusiv un statut legal pentru refugiații sirieni, care trăiesc în tabere sau în afara acestora. Un mediu de protecție adecvat pentru refugiați este important pentru a răspunde nevoilor urgente și, ca atare, protecția va rămâne în centrul operațiunii umanitare a Uniunii Europene în Iordania.

    În susținerea eforturilor Iordaniei, UE va continua să ofere un nivel susținut de asistență umanitară și să se concentreze pe asistența vitală de bază, răspunzând nevoilor de bază ale celor mai vulnerabili refugiați care trăiesc în tabere și în mediul urban, precum și ale noilor sosiți, cu un accent special pe nevoile copiilor și ale femeilor. Ambele părți vor identifica măsurile de sprijin cele mai eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru populațiile de refugiați cele mai vulnerabile.

    Recunoscând pe deplin prioritatea ca Iordania să genereze stabilitate și securitate de-a lungul frontierelor sale și în țară, Pactul UE-Iordania reflectă ambiția de a consolida cooperarea în domeniul combaterii terorismului și al prevenirii radicalizării și a extremismului violent, susținând, în același timp, un mediu care să asigure accesul și protecția solicitanților de azil aflați în nevoie.

    Deoarece prezența refugiaților sirieni s-a transformat într-o situație prelungită, iar Iordania a acceptat în mod pozitiv faptul că cea mai mare parte a refugiaților vor rămâne în Iordania până când situația din Siria va permite întoarcerea lor, comunitatea internațională, inclusiv UE, a salutat călduros angajamentul Iordaniei de a oferi refugiaților sirieni acces la posibilități de obținere a mijloacelor de subzistență și a acceptat să sprijine Iordania în consecință.

    Cu sprijinul comunității internaționale, în special prin angajamentul UE de a-și revizui sistemul de reguli de origine, ceea ce va duce la crearea de oportunități de angajare pentru refugiații sirieni alături de populația-gazdă, guvernul și-a anunțat intenția de a permite refugiaților sirieni să lucreze într-o serie de sectoare în care există puțină concurență cu lucrătorii iordanieni. Acest progres este foarte binevenit și reprezintă totodată o responsabilitate substanțială pentru comunitatea donatorilor – aceea de a transforma criza refugiaților sirieni într-o oportunitate de dezvoltare.

    Sprijinul acordat refugiaților sirieni nu va fi în detrimentul altor persoane care locuiesc și care solicită protecție în Iordania; UE va continua să coopereze strâns în această privință cu autoritățile iordaniene, cu ONU și cu alți parteneri naționali și internaționali de punere în aplicare.

    UE își va continua eforturile în direcția menținerii sprijinului său, precum și a sprijinului oferit de comunitatea internațională în ansamblu comunităților-gazdă afectate și populațiilor de refugiați din Iordania.

    În general, UE și Iordania vor avea ca prioritate consolidarea oportunităților de dezvoltare și a perspectivelor pentru iordanieni, inclusiv pentru comunitățile-gazdă vulnerabile, precum și pentru refugiați până când condițiile vor deveni favorabile întoarcerii acestora în țara de origine. Între timp, UE și Iordania vor conlucra pentru a permite refugiaților care au fugit de conflictul din Siria să trăiască cu demnitate alături de populația locală din Iordania, asigurând cadrul juridic și administrativ necesar și accesul aferent la mijloacele de trai, la educație și la asistență medicală accesibilă. În acest sens, este esențial angajamentul Iordaniei de a permite refugiaților să obțină permise de muncă, să deschidă mici afaceri și să desfășoare activități comerciale, după caz și în conformitate cu legislația națională.

    1.    Facilitarea comerțului dintre UE și Iordania în vederea stimulării investițiilor, a exporturilor și a oportunităților de angajare, inclusiv pentru refugiații sirieni

    Pactul internațional face apel la măsuri de deschidere a pieței UE, în special prin intermediul unor reguli de origine simplificate, care să conducă la crearea de investiții și generarea de locuri de muncă pentru iordanieni și pentru refugiații sirieni. Răspunzând pozitiv, UE s-a angajat să își simplifice regulile de origine pe o perioadă de zece ani pentru anumite mărfuri produse în instalațiile de producție situate în zone de dezvoltare specială (ZDS) și în zone industriale prestabilite, atât timp cât acestea se corelează cu oportunități de angajare în aceleași condiții pentru iordanieni și pentru refugiații sirieni (15 % dintre locurile de muncă în primii doi ani, 25 % ulterior), cu scopul general de a atinge obiectivul de 200 000 de locuri de muncă pentru refugiații sirieni la nivel de țară, conform declarației din Pactul internațional. După îndeplinirea acestui ultim obiectiv, UE va analiza oportunitatea extinderii suplimentare a derogărilor de la regulile de origine și a simplificării condițiilor necesare pentru ca producătorii din Iordania să beneficieze de acest nou regim privind regulile de origine. UE și Iordania convin să implice organizații internaționale cu expertiză corespunzătoare în domeniu, de exemplu Organizația Internațională a Muncii (OIM) și/sau Banca Mondială, în sprijinirea și asigurarea generării de locuri de muncă și a procesului viitor de monitorizare.

    UE felicită Iordania pentru măsurile concrete luate pentru a oferi refugiaților sirieni acces la permise de muncă temporare, conform formulării inițiale din „Răspunsul economic la criza refugiaților sirieni: Experimentarea unei abordări holistice”. O piață formală a muncii mai dezvoltată are efecte benefice și de multiplicare asupra finanțelor publice naționale. În abordarea holistică a Iordaniei se prezintă ideea de a permite forței de muncă siriene să participe la piața muncii în 18„zone economice speciale (ZES)”, în taberele de refugiați, în anumite sectoare (de exemplu, agricultură și construcții, conform unor cote prestabilite), și în lucrările publice municipale finanțate prin subvenții ale comunității donatorilor (infrastructură sau alte servicii comunitare cu utilizare intensivă a forței de muncă), cu condiția ca sirienii să nu înlocuiască munca iordanienilor.

    Crearea de oportunități de muncă în ZES reprezintă un punct central al propunerii iordaniene. Se preconizează că aceste zone vor atrage investiții din Europa și din alte regiuni, printre care – cel mai important – din diaspora siriană aflată în căutarea unui „refugiu”, și să stimuleze exporturile către UE.

    Pentru a accelera acest proces, la solicitarea Iordaniei și conform celor specificate mai sus, UE se angajează să relaxeze regulile de origine pentru produsele fabricate de refugiați în ZES iordaniene, precum și în alte zone industriale de pe teritoriul acestei țări. De asemenea, UE este pregătită să sprijine nevoile specifice de formare orientată spre piața muncii și de dezvoltare a competențelor, pentru a spori productivitatea în ZES și în afara acestora.

    Merită însă amintit și faptul că, în conformitate cu Acordul de asociere Iordania-UE în vigoare, Iordania beneficiază deja de un acces la piața UE scutit de taxe vamale și fără contingente tarifare pentru produsele industriale, precum și de un acces foarte larg pentru produsele agricole. Însă producătorii din Iordania nu au profitat încă pe deplin de acest lucru, deoarece nu sunt încă în măsură să satisfacă regulile de origine și standardele tehnice aplicate în temeiul acordului.

    UE a oferit posibilitatea, salutată de Iordania, a unei zone de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (ZLSAC), deși încă nu s-au lansat negocierile în acest sens. UE a oferit și posibilitatea de negociere asupra unui acord privind evaluarea conformității și acceptarea produselor industriale (AECA) pentru a permite produselor iordaniene din anumite sectoare să intre pe piața UE fără controale tehnice suplimentare. Iordania a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește pregătirile privind AECA și alinierea cu legislația UE în sectoarele selectate, chiar dacă ar putea fi încă necesară asistență tehnică. Ar trebui să aibă loc o evaluare la nivel de experți între autoritățile iordaniene și serviciile UE. Ulterior, ar putea fi lansate negocierile pentru AECA. Vor fi necesare eforturi susținute pentru consolidarea cadrului bilateral comercial și de investiții, pentru a încuraja investițiile și a sprijini exportatorii iordanieni să valorifice pe deplin accesul preferențial la piața Uniunii Europene.

    2.    Promovarea stabilității macroeconomice și a creșterii inteligente și durabile

    Iordania subliniază necesitatea de a primi mai multe granturi pentru a-și reduce nivelul datoriilor. Iordania subliniază, de asemenea, necesitatea unei finanțări preferențiale suplimentare, inclusiv prin Pactul internațional, pentru a reduce un deficit de finanțare considerabil. În timp ce nevoile din țară, inclusiv cele generate de impactul crizei refugiaților, vor necesita în continuare finanțarea prin granturi, Iordania se confruntă și cu o nevoie foarte mare de investiții în infrastructură. În cadrul Facilității de investiții pentru vecinătate (FIV), UE pune la dispoziție resurse financiare semnificative în condiții preferențiale pentru proiectele de investiții pe scară largă, inclusiv în vederea dezvoltării unui sistem de transport regional. În mod similar, BEI păstrează o abordare flexibilă față de prioritățile sale de finanțare în Iordania în sprijinul obiectivelor guvernamentale, al creării de locuri de muncă și al promovării sectorului privat/IMM-urilor. BERD operează în mod asemănător.

    Dat fiind nivelul ridicat al datoriei publice a Iordaniei, noile împrumuturi ar trebui să acorde prioritate investițiilor cu rată ridicată de rentabilitate, de exemplu infrastructurilor care facilitează exporturile, incubatoarelor de afaceri etc., care ar avea urmări pozitive asupra nivelului de ocupare a forței de muncă din Iordania, precum și asupra creșterii productivității și a veniturilor administrației publice ca efect secundar.

    În plus, în conformitate cu angajamentele din cadrul Conferinței de la Londra și în urma solicitării guvernului Iordaniei (Iordania a cerut 350 milioane EUR), Comisia Europeană a propus, la 29 iunie 2016, o a doua operațiune de asistență macrofinanciară (AMF) pentru Iordania, în valoare de 200 de milioane EUR. Având în vedere provocările fiscale și circumstanțele extraordinare cu care se confruntă Iordania ca urmare a găzduirii a aproximativ 1,3 milioane de sirieni, precum și faptul că UE este un partener esențial al Iordaniei, UE va lua în considerare în 2017 o nouă propunere de prelungire a AMF acordată Iordaniei, în urma încheierii cu succes a celei de a doua AMF și cu condiția să fie îndeplinite condițiile prealabile obișnuite pentru acest tip de asistență, printre care se numără efectuarea de către Comisia Europeană a unei evaluări actualizate a nevoilor de finanțare externă ale Iordaniei. Această asistență, critică pentru Iordania, ar ajuta țara să își mențină stabilitatea macroeconomică și, totodată, progresele în materie de dezvoltare, continuând programul de reformă al țării.

    UE va încuraja modernizarea și diversificarea economiei iordaniene, inclusiv prin sprijinirea creșterii bazate pe inovare, prin promovarea consolidării capacității de cunoaștere și a transferului de cunoștințe și prin implicarea și sprijinirea talentelor, în special în rândul tinerilor și al femeilor, în vederea înființării unor întreprinderi inovatoare.

    3.    Îmbunătățirea unui mediu favorabil dezvoltării sectorului privat, inovării și creării de locuri de muncă

    În conformitate cu Pactul internațional, Pactul UE-Iordania se concentrează pe susținerea unui cadru macroeconomic solid și pe crearea unui mediu favorabil investițiilor, exporturilor, creșterii PIB-ului, inovării și creării de locuri de muncă. Iordania dorește să îmbunătățească climatul de afaceri și să realizeze reforme structurale pentru creșterea productivității și îmbunătățirea condițiilor de pe piața forței de muncă.

    UE este pregătită să sprijine aceste eforturi, de exemplu prin sprijin bugetar pentru dezvoltarea sectorului privat, care va permite îmbunătățirea atât de necesară a serviciilor prestate întreprinderilor, precum și îmbunătățiri ale climatului investițional. În mod similar, prin intermediul unor acțiuni de sprijin bugetar pentru competențe și dezvoltare, UE dorește să înlăture obstacolele din calea creării de oportunități de angajare și să ofere categoriilor vulnerabile un ansamblu relevant și actualizat de competențe profesionale. UE este dispusă să ofere sprijin suplimentar Iordaniei în vederea creșterii inovării și a spiritului antreprenorial, precum și să îmbunătățească competitivitatea sectorului privat și calitatea potențialului său de export, de exemplu prin maximizarea posibilității de îndeplinire a standardelor UE privind produsele. De asemenea, având în vedere concentrarea sa asupra sectorului privat, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va fi un partener esențial pentru realizarea dezvoltării sectorului privat în Iordania.

    În același timp, există oportunități endogene de creștere a PIB-ului, care pot transforma creșterea populației într-o oportunitate. Companiile autohtone trebuie să satisfacă o cerere internă mai mare și dispun de forță de muncă la un cost accesibil și adesea suficient de calificată, ceea ce le oferă modalități rapide de creștere a productivității. Sprijinul financiar al donatorilor, disponibil sub formă de granturi sau finanțare preferențială, trebuie să fie programat și coordonat cu cea mai mare eficiență dacă Iordania dorește să își restructureze creșterea și să devină un exemplu pentru regiune și pentru alte zone.

    4.    Educație de calitate pentru incluziune socială și dezvoltare

    Guvernul face un efort imens pentru a permite unui număr cât mai mare de refugiați sirieni să participe la învățământul public. Pactul UE-Iordania reflectă ambiția Iordaniei, confirmată în Pactul internațional, de a se asigura că fiecare copil din Iordania este înscris la școală, inclusiv cei din rândul refugiaților sirieni („fără generații pierdute”). Acest lucru are un impact major asupra finanțelor publice, iar UE își va continua angajamentul de a contribui la reducerea sarcinii și la susținerea atât a cantității, în ceea ce privește infrastructura școlară, cât și a calității educației.

    UE oferă un sprijin substanțial sectorului educației începând din 2012 și planifică un sprijin suplimentar în cadrul bugetului. Deoarece prin acceptarea în sistemul public, în mod temporar, a unui număr de aproximativ 143 000 de elevi, ca urmare a prezenței refugiaților sirieni, s-au supraaglomerat școlile publice și este afectată calitatea educației, planul Ministerului Educației de a spori numărul refugiaților încadrați în sistemul de învățământ în anul școlar 2016-2017 la 193 000 de elevi ar presupune încă 100 de școli temporare, în care să se lucreze în schimburi duble, până când vor deveni disponibile resursele financiare necesare pentru cheltuielile operaționale și se vor construi noi școli, într-un interval de doi-trei ani, conform Pactului cu Iordania.

    Deoarece extinderea școlilor și construcția de școli trebuie să fie abordate în regim de urgență, Iordania a garantat cel mai rapid timp de reacție posibil. Acest lucru ar permite, de asemenea, accesul la școlile publice pentru 15 000 de copii sirieni aflați în prezent pe lista de rezervă, în timp ce alți copii vor avea acces la învățământul profesional și tehnic ori de câte ori există o capacitate de rezervă.

    În cazul nefericit al prelungirii războiului sau a instabilității în Siria, acest lucru va permite Iordaniei să includă elevii refugiați în sistemul general de învățământ public, oferindu-le astfel o speranță pentru viitor și posibilitatea de a fi educați în conformitate cu standardele iordaniene, contracarând astfel în mod activ riscul de extremism violent. De asemenea, ar trebui depuse eforturi de îndrumare a tinerilor neîncadrați în sistemul școlar către programe de învățare non-formală. Pe termen mediu, acest lucru ar crea și avantajul măririi ofertei lucrătorilor de pe piața forței de muncă, aceștia contribuind la dezvoltarea economică a țăriigazdă.

    Vor fi avute în vedere și acțiuni suplimentare de asigurare a accesului studenților sirieni la învățământul superior în timpul șederii lor în Iordania.

    5.    Utilizarea și gestionarea durabilă a resurselor naturale

    Prezența prelungită a unui număr mare de refugiați sirieni nu a provocat un deficit de energie în Iordania, ci doar a amplificat problema cronică a insuficienței energetice a țării. Recenta lucrare „Rebuilding Host Communities” („Reconstrucția comunităților-gazdă”), prezentată de Ministerul Planificării și Cooperării Internaționale al Iordaniei ca rezultat secundar al PRI 2016-2018, identifică o necesitate de 120 milioane EUR pentru nevoile generale în acest domeniu în următorii 3 ani. Ar putea fi promovate sinergiile cu sprijinul substanțial al UE alocat începând cu anul 2011, dat fiind că activitățile din domeniul eficienței energetice și al energiei din surse regenerabile necesită o forță de muncă amplă și diversificată și un efort sporit de cercetare și inovare.

    Mai mult, PRI 2016-2018 identifică sectorul apei și al salubrității ca fiind unul dintre sectoarele cu cea mai mare nevoie de sprijin, inclusiv pentru comunitățile locale. UE acordă deja un sprijin substanțial în acest domeniu, care poate fi extins și poate orienta activitățile viitoare în acest domeniu. În plus, UE va finanța un program amplu în domeniul gestionării deșeurilor solide, care ar duce la creșterea calității vieții iordanienilor, în același timp făcând posibilă angajarea persoanelor vulnerabile și necalificate, ceea ce ar aduce beneficii economiei locale.

    În plus, UE poate să mobilizeze rapid asistență tehnică la solicitarea guvernului într-o serie de sectoare. De asemenea, se va asigura complementaritatea cu programele UE, cum ar fi Programul pentru cercetare și inovare al UE „Orizont 2020”.

    6.    Stabilitatea și securitatea, inclusiv combaterea terorismului, prevenirea radicalizării și a extremismului violent

    Securitatea internă reprezintă o prioritate majoră pentru Iordania. În ceea ce privește combaterea terorismului, Iordania dispune de un sistem eficace și solid, care s-a dovedit eficient în reducerea sau eliminarea amenințării teroriste. Cu toate acestea, regiunea atrage din ce în ce mai mult jihadiștii internaționali ca urmare a conflictului prelungit din Siria și a situației din Irak și alte teritorii.

    Lupta împotriva terorismului, a extremismului violent, a radicalizării și a intoleranței inter/intrareligioase constituie obiective comune. UE și Iordania beneficiază de pe urma cooperării strânse și a schimbului de experiență pentru a face față acestor fenomene, cu accent pe prevenție și reacție și cu respectarea statului de drept. UE și Iordania vor continua să se angajeze într-o abordare amplă și cuprinzătoare cu privire la problemele de securitate, atât bilateral, cât și în forurile regionale și internaționale, cu privire la crizele specifice, cum ar fi cea din Siria, precum și cu privire la probleme globale (combaterea radicalizării).

    UE și Iordania au convenit în cadrul atelierului UE-Iordania privind combaterea terorismului/consolidarea securității din 15 martie 2016 să progreseze în trei domenii: combaterea extremismului violent; combaterea finanțării terorismului; securitatea aviației și a frontierelor. În plus, sub egida Secretariatului regional din Orientul Mijlociu al Inițiativei Centrelor de excelență în diminuarea riscurilor chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) ale UE, găzduit de Amman, este finanțată înființarea unui centru regional de formare în Iordania.

    UE va investi în analiza vulnerabilităților subiacente și a factorilor de radicalizare și a alocat 10 milioane EUR pentru a sprijini eforturile guvernului Iordaniei de combatere a extremismului violent. Iordania este încurajată să participe la cererile relevante de propuneri privind „combaterea radicalizării” din cadrul Programului UE pentru cercetare și inovare „Orizont 2020”.

    Sunt disponibile sprijin financiar suplimentar și expertiză tematică. Printre acțiunile corespunzătoare se pot număra îmbunătățirea dialogului intercomunitar, crearea de oportunități economice, de locuințe și sprijinirea actorilor care sunt în măsură să contracareze discursurile extremiste. Acesta ar fi un pas important în eficientizarea luptei împotriva amenințării comune a terorismului.

    UE și Iordania își vor susține parteneriatul în ceea ce privește promovarea înțelegerii și a stabilității la nivel global și regional. Dincolo de acțiunile realizate în vederea combaterii radicalizării, vor fi continuate inițiativele regionale în materie de diplomație științifică, cum ar fi „SESAME” (Centrul internațional de radiație de sincrotron pentru științe experimentale și aplicații ale acestora în Orientul Mijlociu), găzduit de Iordania. O altă inițiativă de acest gen este „PRIMA” (Parteneriatul pentru cercetare și inovare în zona Mării Mediterane). Aceasta este menită să mobilizeze cercetarea comună privind două dintre cele mai urgente probleme ale zonei euro-mediteraneene: eficiența și durabilitatea producției de alimente și a alimentării cu apă.

    În domeniul gestionării riscului de dezastre, UE și Iordania vor explora posibilitatea de a încheia un acord bilateral privind protecția civilă. În cadrul mecanismului de protecție civilă al Uniunii, UE și Iordania se angajează, de asemenea, să consolideze cooperarea în domeniul gestionării riscului de dezastre, în special prin schimbul de lecții, sesiuni comune de formare și posibila dezvoltare a unui centru regional de formare, consolidarea capacităților în domeniul prevenirii dezastrelor și al pregătirii, inclusiv prin identificarea și evaluarea riscurilor.

    7.    Mobilitatea și migrația

    La 9 octombrie 2014, UE a semnat un parteneriat pentru mobilitate (PM) cu Iordania. Parteneriatul pentru mobilitate reprezintă o serie de angajamente politice convenite și asumate de UE, de 16 state membre participante și de Iordania, și este rezultatul dialogului UEIordania, inițiat în decembrie 2013. Acesta oferă un cadru coerent pentru acțiuni în domeniul migrației, al mobilității și al securității și conține o serie de acțiuni cuprinse într-o anexă, identificate de către toate părțile implicate în vederea punerii în aplicare a PM. Cea mai mare provocare de acum înainte este aceea de a asigura o punere în aplicare completă și eficace a PM.

    Facilitarea obținerii de vize pentru UE (concomitent cu un acord de readmisie) reprezintă un obiectiv important pentru relațiile UE-Iordania și pentru consolidarea mobilității și a contactului uman pe teritoriile celor două părți. De asemenea, readmisia migranților aflați în situație neregulamentară este importantă pentru gestionarea ordonată a fluxurilor migratorii. Negocierile pentru acordurile dintre UE și Iordania privind facilitarea eliberării vizelor și readmisia vor începe simultan în toamna anului 2016.

    Conform Pactului UE-Iordania, se urmărește obținerea unor efecte de dezvoltare ca urmare a migrației și a mobilității, inclusiv prin potențialul diasporei de dezvoltare economică, prin sisteme de „circulație a creierelor” și prin intensificarea schimburilor regionale și internaționale de studenți și actori economici.

    8.    Justiție și reformă politică, alegeri democratice și drepturile omului

    UE și Iordania vor continua să coopereze în sensul consolidării sistemului judiciar din Iordania și al creșterii accesibilității acestuia. Iordania se angajează să îmbunătățească funcționarea sistemului judiciar și să asigure independența justiției, așa cum a demonstrat prin reforme legislative recente, cum ar fi Legea independenței judiciare și Legea privind justiția pentru minori. Iordania a făcut progrese în ceea ce privește sistemul de notificare și interconectivitate electronică și a oferit programe de formare substanțiale pentru judecători.

    Prin sprijin bugetar și asistență tehnică, UE oferă sprijin Ministerului Justiției, Institutului de Formare Judiciară și Consiliului Judiciar. Iordania și UE își exprimă angajamentul ferm de a continua să depună eforturi pentru reducerea utilizării arestului preventiv, intensificarea asistenței juridice în special pentru grupurile vulnerabile, precum și reducerea recidivelor prin utilizarea sancțiunilor alternative și a programelor de îngrijire ulterioară.

    Prin adoptarea unei legislații cu privire la un nou cadru electoral, la descentralizare, la municipalități și la partidele politice, Iordania și-a confirmat angajamentul de a continua reforma politică, în cadrul eforturilor de a merge mai departe pe calea către un guvern parlamentar cu participare politică sporită.

    UE se angajează să sprijine în continuare eforturile Iordaniei de a consolida guvernarea democratică. UE va continua să ofere sprijin pentru funcționarea eficace a instituțiilor democratice principale, în special a Parlamentului și a Comisiei Electorale Internaționale.

    Promovarea și respectarea drepturilor omului constituie o piatră de temelie a cooperării dintre UE și Iordania și se reflectă într-un dialog periodic în cadrele bilaterale și multilaterale, precum și în acțiuni specifice, inclusiv în sprijinul societății civile, al pluralismului presei, al egalității de gen și al drepturilor femeilor.

    Planul național al Iordaniei privind drepturile omului 2016-2025 se numără printre criteriile de referință ale angajamentului dintre UE și Iordania, la fel ca angajamentele internaționale ale Iordaniei (realizate prin intermediul unor convenții internaționale și platforme ale ONU, cum ar fi Evaluarea universală inter paresUniversal Peer Review).

    Calea de urmat

    Acțiunile prioritare ale Pactului UE-Iordania vor fi continuate în cadrul dialogurilor politice și tematice. Angajamentele și mecanismele de evaluare prevăzute în Pactul UE-Iordania și în Pactul internațional vor fi compatibile și se vor sprijini reciproc.

    Finanțarea va proveni dintr-o varietate de instrumente bugetare ale UE și va fi destinată acțiunilor întreprinse în Iordania împreună cu autoritățile statale și locale, cu agențiile statelor membre ale UE, cu organizațiile neguvernamentale, cu ONU și cu alte organizații internaționale. Finanțarea va cuprinde, printre altele, sprijin bugetar și asistență macrofinanciară continuă, precum și finanțare preferențială dacă sunt îndeplinite criteriile. Fondul fiduciar regional al Uniunii Europene ca răspuns la criza siriană (Fondul Madad) este disponibil pentru a oferi Iordaniei sprijin sub formă de granturi pentru refugiații sirieni și comunitățile-gazdă afectate. Autoritățile iordaniene sunt consultate regulat cu privire la procesul și acțiunile propuse și sunt încurajate să prezinte propuneri de finanțare. Ele sunt invitate și să participe la ședințele Consiliului de administrație al Fondului Madad.

    Addendum nr. 1: Angajamentele Iordaniei și ale Uniunii Europene

    Angajamentele Iordaniei

    Angajamentele UE

    Consolidarea stabilității macroeconomice (cu includerea obiectivelor Pactului internațional)

    Mecanism de evaluare: dialoguri economice, monitorizarea Pactului internațional

    1.

    Păstrarea stabilității macroeconomice și demersuri în vederea adoptării unui mecanism de finanțare extinsă cu FMI

    2.

    Elaborarea unui program de investiții solid cu impact limitat asupra poverii datoriei și destinat susținerii creșterii economice, a stabilității, a creării de locuri de muncă

    Bilateral

    (a)

    Sprijin printr-un nou program de asistență macrofinanciară (AMF) pentru perioada 2016-2017, condiționat de un acord financiar cu FMI. În afară de această AMF, angajamentul de a analiza posibilități de sprijin macrofinanciar subsecvent în cazul în care situația o va impune, iar modalitățile formale o vor permite

    (b)

    Prin Facilitatea de investiții pentru vecinătate (FIV) se pun la dispoziție resurse financiare semnificative în termeni preferențiali pentru proiectele de investiții/infrastructură la scară largă

    Dezvoltarea sectorului privat, climatul de afaceri, comerț și investiții, crearea de locuri de muncă

    (cu includerea obiectivelor Pactului internațional)

    Mecanism de evaluare: subcomitete și/sau reuniuni tematice relevante, Consiliul de asociere, monitorizarea Pactului internațional

    1.

    Consolidarea cadrului pentru comerțul și investițiile bilaterale (de exemplu: ZLSAC, AECA)

    2.

    Îmbunătățirea mediului de afaceri (cadrul legislativ și de reglementare) facilitând investițiile, creșterea economică și crearea de locuri de muncă; încurajarea spiritului antreprenorial și a parteneriatului publicprivat

    3.

    Instituirea de ghișee unice operaționale pentru investitori

    4.

    Promovarea utilizării de către companiile din Iordania a beneficiilor comerciale existente rezultate din Acordul de liber schimb în vigoare între UE și Iordania

    5.

    Consolidarea sprijinului acordat companiilor (piața de export) în vederea îndeplinirii standardelor de calitate europene/internaționale

    6.

    Instituirea unui sistem atrăgător pentru investiții în zonele desemnate și alocarea de permise de ședere/de muncă refugiaților sirieni (ceea ce înseamnă că cel puțin 15 % dintre locurile de muncă în unitățile de producție din 18 zone economice și zone industriale desemnate urmează a fi ocupate de refugiați sirieni în primul și al doilea an, urmate de 25 % din al treilea an), cu obiectivul general de a ajunge la aproximativ 200 000 de locuri de muncă pentru refugiații sirieni din Iordania, conform Pactului internațional. Monitorizarea de către o terță parte (Organizația Internațională a Muncii, OIM)

    7.

    Extinderea abordărilor cu utilizare intensivă a forței de muncă în care sunt angajați atât sirieni, cât și iordanieni

    8.

    Facilitarea statutului administrativ al refugiaților sirieni, pentru a permite accesul acestora la locuri de muncă și la serviciile de bază, precum și a capacității de a înființa afaceri în tabere și în afara acestora

    9.

    Aprobarea unei politici naționale de combatere a pieței neoficiale a muncii (în conformitate cu recomandările OIM)

    10.

    Consolidarea capacitării economice și a participării la economie a tinerilor și a femeilor

    11.

    Organizarea unei conferințe a întreprinderilor și a investitorilor din Iordania

    Bilateral

    (a)

    Lansarea negocierilor pentru un acord de liber schimb consolidat și oferirea unui sprijin relevant pentru a facilita aplicarea acestora

    (b)

    Accelerarea pregătirilor pentru lansarea negocierilor în vederea unui acord privind evaluarea conformității și acceptarea produselor industriale (AECA), pentru a permite produselor iordaniene din sectoarele selectate să intre pe piața UE fără controale tehnice suplimentare

    (c)

    Sprijinirea guvernului Iordaniei în eforturile sale de îmbunătățire a mediului de afaceri, a inovării și a climatului investițional

    (d)

    Oferirea de asistență guvernului Iordaniei și sectorului privat în vederea creșterii competitivității și a calității produselor acestora, pentru a facilita respectarea standardelor internaționale și a stimula exporturile (de exemplu, înființarea unui centru regional pentru siguranța alimentară, cu laboratoare de monitorizare a standardelor sanitare și fitosanitare)

    (e)

    Oferirea de sprijin pentru Conferința întreprinderilor și a investitorilor din Iordania

    Refugiații sirieni

    (a)

    Relaxarea temporară a regimului regulilor de origine pentru o perioadă de 10 ani, pentru anumite produse și în 18 zone economice și zone industriale desemnate, locurile de muncă create fiind atât în beneficiul refugiaților sirieni, cât și al cetățenilor din Iordania, și analizarea oportunității extinderii suplimentare a derogărilor privind regulile de origine, după atingerea țintei de 200 000 de locuri de muncă pentru refugiați, sub controlul monitorizării de către o terță parte (OIM)

    (b)

    Facilitarea accesului la credite prin utilizarea unei abordări diferențiate: (i) instituirea de către instituțiile financiare europene și internaționale a unor linii de credit care să fie gestionate de instituțiile financiare din Iordania; (ii) acordarea de credite, finanțare de tip seed și sprijin pentru microîntreprinderi și întreprinderile mici și mijlocii care angajează atât sirieni, cât și iordanieni; (iii) sprijinirea mecanismelor de microcreditare

    (c)

    Creșterea de către Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a finanțării preferențiale în conformitate cu mandatele fiecăreia

    Educație și formare de calitate pentru incluziune socială și dezvoltare (cu includerea obiectivelor Pactului internațional)

    Mecanisme de evaluare: reuniuni tematice, monitorizarea Pactului internațional

    1.

    Intensificarea educației orientate spre piața forței de muncă, creșterea accesului la educație de calitate și consolidarea cadrului de reglementare al Consiliului pentru Învățământ Profesional și Tehnic și în domeniul ocupării forței de muncă

    2.

    Sprijinirea politicilor privind corelarea competențelor cu nevoile pieței muncii; îmbunătățirea cooperării dintre mediul academic și sectorul industrial și dezvoltarea unor competențe care favorizează inserția profesională a studenților

    3.

    Promovarea incluziunii sociale prin creșterea numărului de persoane din domeniul educației și al formării profesionale și alte măsuri privind piața muncii active, în special privind femeile, tinerii și persoanele cu handicap

    4.

    Extinderea ofertei educaționale din sistemul public pentru 190 000 de refugiați sirieni la nivel primar și secundar în anul școlar 2016-2017, garantând în același timp calitatea educației

    5.

    Accelerarea accesului la educație formală de calitate pentru refugiații sirieni și iordanienii defavorizați

    6.

    Permiterea unui acces mai larg la formare profesională pentru sirieni și la oportunitățile de învățământ terțiar/superior pentru toți tinerii vulnerabili (iordanieni și sirieni).

    Bilateral

    (a)

    Creșterea numărului de persoane din segmentele defavorizate ale societății care beneficiază de cursuri de formare în perioada 2016 – 2019

    (b)

    Creșterea finanțării prin sprijin bugetar oferit Ministerului Muncii, pentru a permite furnizarea de servicii proactive pentru piața muncii

    (c)

    Susținerea angajamentelor până la finalizarea construcțiilor școlare convenite

    (d)

    Creșterea finanțării pentru învățământul superior și tehnic pentru studenții din comunitatea refugiaților sirieni și pentru iordanienii defavorizați

    (e)

    Sporirea oportunităților în cadrul programelor Erasmus+ care vizează: (i) facilitarea mobilității studenților, a personalului, a tinerilor, a lucrătorilor în domeniul tineretului și a voluntarilor între Iordania și Europa; (ii) modernizarea instituțiilor de învățământ superior din Iordania prin proiecte de cooperare.

    (f)

    Promovarea programelor pentru mobilitatea creierelor, mobilitatea studenților și a cercetătorilor în cadrul programului Orizont 2020

    Refugiații sirieni

    Creșterea gradului de finanțare prin sprijin bugetar pentru a acoperi cheltuielile suplimentare pentru profesori, manuale, taxe școlare și costuri operaționale, precum și sprijin pentru acordarea de facilități școlare elevilor sirieni

    Utilizarea și gestionarea durabilă a resurselor naturale

    Mecanisme de evaluare: reuniuni ale subcomitetelor, consultări tematice

    1.

    Consolidarea coordonării în vederea gestionării durabile a apelor uzate

    2.

    Eficiența energetică și energia din surse regenerabile: obținerea reducerii consumului de energie cu 20 % până în 2020 și îmbunătățirea contribuției surselor regenerabile la generarea de energie electrică până la 15 % cel puțin

    3.

    Consolidarea eforturilor de cercetare și inovare în domeniul energiei din surse regenerabile, al apei și al gestionării deșeurilor

    Bilateral

    (a)

    Sprijin bugetar și prin facilitatea de investiții pentru vecinătate (FIV) pentru energia din surse regenerabile și utilizarea durabilă a resurselor naturale limitate

    (b)

    Sprijin pentru consolidarea capacităților și formarea în vederea dezvoltării unei expertize corespunzătoare

    (c)

    Sprijin pentru programele de eficiență energetică, inclusiv în vederea creării de locuri de muncă

    (d)

    Sprijin pentru cooperarea în materie de cercetare și inovare în domeniul energiei din surse regenerabile și al eficienței energetice

    (e)

    Facilitarea creării unor piețe energetice regionale

    Consolidarea cooperării în domeniul stabilității și al securității, inclusiv al combaterii terorismului (CT)

    Mecanisme de evaluare: dialog pe tema CT, reuniuni ale subcomitetelor și/sau reuniuni tematice, Consiliul de asociere

    1.

    Încurajarea cooperării interdepartamentale și facilitarea coordonării internaționale a donatorilor în vederea aplicării în continuare a strategiilor de CT/CEV (combaterea extremismului violent) bazate pe statul de drept

    2.

    Intensificarea în continuare a cooperării în domeniul prevenirii radicalizării tinerilor și al inițiativelor de deradicalizare, inclusiv prin educație și programe de creare de locuri de muncă

    3.

    Aderarea la cooperarea strategică în materie de CT și la dialogul cu UE

    4.

    Gestionarea dezastrelor: consolidarea coordonării interministeriale; consolidarea formării responsabililor pentru protecția civilă în domeniul protecției civile și al gestionării riscului de dezastre și alocarea resurselor adecvate; sporirea capacității Centrului Național de Securitate și de Gestionare a Crizelor de a acționa ca un centru regional de formare și exerciții; sensibilizarea opiniei publice în comunitățile locale

    Bilateral

    (a)

    Continuarea sprijinirii eforturilor Iordaniei de prevenire și de combatere a radicalizării, a extremismului violent și a terorismului

    (b)

    Extinderea cooperării în domeniul securității aviației, al cooperării judiciare, al gestionării frontierelor; sprijinirea luptei împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului

    (c)

    Securitate/Combaterea terorismului: cooperarea, între altele, cu agenții specializate ale UE și ale statelor membre

    (d)

    Gestionarea dezastrelor: Sprijin pentru consolidarea capacității de alertă timpurie, de prevenire și de pregătire și oferirea unui parteneriat mai strâns cu mecanismul de protecție civilă al Uniunii

    Politici bine gestionate pentru refugiați, migrație și mobilitate

    Mecanisme de evaluare: Parteneriatul pentru mobilitate și/sau subcomitetele relevante, Consiliul de asociere

    UE și Iordania au semnat un parteneriat pentru mobilitate în octombrie 2014. Acestea au convenit să pună în aplicare angajamentele politice reciproce specificate în acesta, precum și toate acțiunile din anexa aferentă, în conformitate cu următoarele priorități identificate:

    promovarea migrației legale și a mobilității bine gestionate;

    consolidarea capacității autorităților iordaniene competente de a gestiona frontierele și de a preveni migrația neregulamentară;

    întărirea legăturii dintre migrație și dezvoltare;

    consolidarea protecției migranților în conformitate cu obligațiile internaționale.

    UE și Iordania se angajează să ofere un impuls mai puternic în vederea punerii în aplicare a parteneriatului pentru mobilitate, axându-se în primul rând pe acțiunile din anexă, fiind conștiente că anexa este un document viu, care poate fi actualizat pe parcurs, atât timp cât continuă să fie conform cu angajamentele politice ale parteneriatului pentru mobilitate.

    Justiție și reformă politică, alegeri democratice și drepturile omului

    Mecanisme de evaluare: Mecanismul ONU privind drepturile omului, dialoguri privind drepturile omului, dialoguri politice, Consiliul de asociere

    1.

    Evoluții ulterioare în direcția unui sistem judiciar independent

    2.

    Îmbunătățirea accesului la asistență juridică

    3.

    Continuarea reformelor politice, cu scopul de a asigura stabilitatea pe termen lung a Iordaniei și guvernarea democratică

    4.

    Consolidarea rolului instituțiilor democratice

    5.

    Continuarea organizării de alegeri democratice

    6.

    Consolidarea mecanismelor de participare a societății civile într-o serie de sectoare-pilot

    7.

    Punerea în aplicare a Planului național pentru drepturile omului 2016-2025

    8.

    Promovarea și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor femeilor și participarea femeilor la viața publică

    9.

    Punerea în aplicare a angajamentelor și a obligațiilor asumate în temeiul legislației naționale și internaționale privind drepturile omului

    10.

    Cadrul pentru susținerea pluralismului presei

    Bilateral

    (a)

    Sprijin bugetar pentru reforma sectorului judiciar

    (b)

    Consolidarea capacităților și sprijin privind monitorizarea și evaluările impactului

    (c)

    Sprijin pentru Parlament și pentru acțiunile de susținere a partidelor politice

    (d)

    Sprijinirea Comisiei Electorale Independente

    (e)

    Misiunile UE de observare a alegerilor (la invitația Iordaniei)

    (f)

    Sprijin continuu pentru programele guvernamentale și inițiativele neguvernamentale de promovare și respectare a drepturilor omului, conform priorităților globale ale UE privind drepturile omului și în susținerea Agendei guvernului Iordaniei pentru drepturile omului 2016-2025

    (g)

    Continuarea sprijinului pentru egalitatea de gen și drepturile omului, inclusiv pe baza Planului de acțiune pentru egalitatea de gen

    Addendum nr. 2: Criterii de referință

    Sunt propuse următoarele criterii de referință cantitative pentru a monitoriza progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a Pactului UE-Iordania. Monitorizarea va avea loc periodic și cel puțin o dată pe an, în cadrul mecanismelor de evaluare prevăzute și al reuniunilor legate de cooperarea bilaterală dintre UE și Iordania.

    Angajamentele Iordaniei

    Angajamentele UE

    50 000 de locuri de muncă pentru refugiații sirieni până la sfârșitul anului 2016; 75 000 până la sfârșitul anului 2017; 100 000 până la sfârșitul anului 2018, cu condiția să existe o cerere suficientă de permise de muncă

    Educație: se oferă școlarizare în cadrul sistemului de învățământ public și gratuit pentru cel puțin 140 000  de copii sirieni în 2016 și cel puțin 190 000  de copii la sfârșitul anului 2017

    Bilateral

    În total, fonduri noi de minim 747 de milioane EUR sunt angajate în 2016 și 2017, inclusiv:

    un împrumut de asistență macrofinanciară de 200 de milioane EUR, cu condiția să fie îndeplinite condițiile prealabile;

    asistență umanitară pentru 2016-2017 în valoare de 108 milioane EUR.

    Refugiații sirieni

    UE aplică cerințele privind regulile de origine simplificate în cazul exporturilor Iordaniei către UE, în următoarele condiții:

    pe o perioadă de 10 ani;

    în 18 zone economice desemnate și zone industriale.


    Top