Alegeți funcționalitățile experimentale pe care doriți să le testați

Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

Document 22012D0073

    Decizia nr. 73/2012 a Comitetului mixt al SEE din 30 martie 2012 de modificare a anexei XXI (Statistică) la Acordul privind SEE

    JO L 207, 2.8.2012, p. 53-53 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

    Statutul juridic al documentului care este în vigoare

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2012/73/oj

    2.8.2012   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 207/53


    DECIZIA NR. 73/2012 A COMITETULUI MIXT AL SEE

    din 30 martie 2012

    de modificare a anexei XXI (Statistică) la Acordul privind SEE

    COMITETUL MIXT AL SEE,

    având în vedere Acordul privind Spațiul Economic European, astfel cum a fost modificat prin Protocolul de adaptare a Acordului privind Spațiul Economic European, denumit în continuare „acordul”, în special articolul 98,

    întrucât:

    (1)

    Anexa XXI la acord a fost modificată prin Decizia nr. 30/2012 a Comitetului mixt al SEE din 10 februarie 2012 (1).

    (2)

    Regulamentul (UE) nr. 328/2011 al Comisiei din 5 aprilie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1338/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare referitoare la sănătatea publică, precum și la sănătatea și siguranța la locul de muncă, în ceea ce privește statisticile privind cauzele de deces (2) trebuie încorporat în acord,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    În anexa XXI la acord, după punctul 18z [Regulamentul (CE) nr. 1338/2008 al Parlamentului European și al Consiliului] se introduce următorul punct:

    „18z1.

    32011 R 0328: Regulamentul (UE) nr. 328/2011 al Comisiei din 5 aprilie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1338/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare referitoare la sănătatea publică, precum și la sănătatea și siguranța la locul de muncă, în ceea ce privește statisticile privind cauzele de deces (JO L 90, 6.4.2011, p. 22).

    În sensul prezentului acord, dispozițiile regulamentului se citesc cu următoarea adaptare:

    Principatul Liechtenstein este scutit de obligația de transmitere a datelor privind copiii născuți morți.”

    Articolul 2

    Textele Regulamentului (UE) nr. 328/2011 în limbile islandeză și norvegiană, care urmează să fie publicate în suplimentul SEE la Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt autentice.

    Articolul 3

    Prezenta decizie intră în vigoare la 31 martie 2012, cu condiția să se fi efectuat toate notificările prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din acord către Comitetul mixt al SEE (3).

    Articolul 4

    Prezenta decizie se publică în secțiunea SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.

    Adoptată la Bruxelles, 30 martie 2012.

    Pentru Comitetul mixt al SEE

    Președintele interimar

    Gianluca GRIPPA


    (1)  JO L 161, 21.6.2012, p. 37.

    (2)  JO L 90, 6.4.2011, p. 22.

    (3)  Nu au fost semnalate obligații constituționale.


    Sus