EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 02020R2093-20221221

Consolidated text: Regulamentul (UE, Euratom) 2020/2093 al Consiliului din 17 decembrie 2020 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2020/2093/2022-12-21

02020R2093 — RO — 21.12.2022 — 001.001


Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.

►B

REGULAMENTUL (UE, Euratom) 2020/2093 AL CONSILIULUI

din 17 decembrie 2020

de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027

(JO L 433I 22.12.2020, p. 11)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  NR.

Pagina

Data

►M1

REGULAMENTUL (UE, Euratom) 2022/2496 AL CONSILIULUI din 15 decembrie 2022

  L 325

11

20.12.2022




▼B

REGULAMENTUL (UE, Euratom) 2020/2093 AL CONSILIULUI

din 17 decembrie 2020

de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027



CAPITOLUL 1

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Cadrul financiar multianual

Prezentul regulament stabilește cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027 (CFM).

Articolul 2

Respectarea plafoanelor din CFM

(1)  
Pe durata fiecărei proceduri bugetare și pe parcursul execuției bugetului pentru exercițiul în cauză, Parlamentul European, Consiliul și Comisia (denumite în continuare „instituțiile”) respectă plafoanele anuale de cheltuieli stabilite în anexa I (denumite în continuare „plafoanele din CFM”).

Subplafonul pentru rubrica 3, astfel cum este prevăzut în anexa I, este stabilit fără a aduce atingere flexibilității dintre cei doi piloni ai politicii agricole comune (PAC). Plafonul ajustat care urmează să fie aplicat pilonului I al PAC în urma transferurilor dintre Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și plățile directe este prevăzut în actul juridic relevant, iar CFM este ajustat în consecință prin ajustările tehnice prevăzute la articolul 4 din prezentul regulament.

(2)  
În cazul în care este necesară folosirea resurselor din instrumentele speciale prevăzute la articolele 8, 9, 10 și 12, creditele de angajament și creditele de plată corespunzătoare se înscriu în buget peste plafoanele relevante din CFM.

În cazul în care este necesară folosirea resurselor din instrumentul de marjă unic prevăzut la articolul 11, creditele de angajament și creditele de plată corespunzătoare se înscriu în buget peste plafoanele relevante din CFM pentru un anumit exercițiu.

(3)  
În cazul în care este necesar să se mobilizeze o garanție pentru asistența financiară acordată statelor membre autorizată în conformitate cu articolul 220 alineatul (1) din Regulamentul financiar, cuantumul necesar se mobilizează peste plafoanele din CFM.

▼M1

În cazul în care este necesar să se mobilizeze o garanție pentru asistența financiară acordată Ucrainei, care este disponibilă pentru exercițiile financiare 2023 și 2024 și care a fost autorizată în conformitate cu articolul 220 alineatul (1) din Regulamentul financiar, cuantumul necesar se mobilizează peste plafoanele din CFM.

▼B

Articolul 3

Respectarea plafonului resurselor proprii

(1)  
Pentru fiecare dintre exercițiile acoperite de CFM, toate creditele de plată necesare, după ajustarea anuală și ținând seama de orice alte ajustări și revizuiri, precum și de aplicarea articolului 2 alineatele (2) și (3), nu permit realizarea unei cote de apel a resurselor proprii care să depășească plafonul resurselor proprii stabilit în Decizia Consiliului privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene în vigoare, adoptată în conformitate cu articolul 311 al treilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (denumită în continuare „Decizia privind resursele proprii”).
(2)  
Dacă este necesar, plafoanele din CFM sunt reduse pentru a se asigura respectarea plafonului resurselor proprii stabilit în Decizia privind resursele proprii.



CAPITOLUL 2

AJUSTĂRILE CFM

Articolul 4

Ajustări tehnice

(1)  

În fiecare an, acționând înainte de procedura bugetară pentru exercițiul n+1, Comisia efectuează următoarele ajustări tehnice ale CFM:

(a) 

reevaluarea, la prețurile din exercițiul n+1, a plafoanelor și a cuantumurilor totale ale creditelor de angajament și ale creditelor de plată;

(b) 

calcularea marjei disponibile în cadrul plafonului resurselor proprii stabilit în Decizia privind resursele proprii;

(c) 

calcularea cuantumului creditelor de angajament disponibil în temeiul instrumentului de marjă unic, astfel cum este menționat la articolul 11 alineatul (1) primul paragraf litera (a), precum și a cuantumului maxim total menționat la articolul 11 alineatul (2) primul paragraf litera (a);

(d) 

calcularea ajustării plafonului pentru creditele de plată în temeiul instrumentului de marjă unic, astfel cum este menționată la articolul 11 alineatul (1) primul paragraf litera (b), precum și a cuantumului maxim menționat la articolul 11 alineatul (2) primul paragraf litera (b);

(e) 

calcularea alocărilor suplimentare pentru programe specifice menționate la articolul 5 alineatul (1) și a rezultatului ajustării anuale menționate la articolul 5 alineatul (2).

(2)  
Comisia efectuează ajustările tehnice menționate la alineatul (1) pe baza unui deflator fix de 2 % pe an.
(3)  
Comisia comunică Parlamentului European și Consiliului rezultatele ajustărilor tehnice menționate la alineatul (1) și previziunile economice care au stat la baza acestora.
(4)  
Fără a aduce atingere articolelor 6 și 7, nu se efectuează nicio altă ajustare tehnică cu privire la exercițiul în cauză, nici în cursul exercițiului, nici în exercițiile ulterioare sub formă de corecții ex post.

Articolul 5

Ajustare specifică fiecărui program

(1)  

Un cuantum echivalent cu veniturile din amenzile aplicate în temeiul Regulamentelor (CE) nr. 1/2003 ( 1 ) și (CE) nr. 139/2004 ( 2 ) ale Consiliului de către instituțiile Uniunii, care este înscris în bugetul exercițiului n-1 în conformitate cu articolul 107 din Regulamentul Financiar, după deducerea cuantumului pentru exercițiul n-1 menționat la articolul 141 alineatul (1) din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice ( 3 ), este disponibil pentru alocarea suplimentară a:

(a) 

unor credite de angajament pentru exercițiul n+1, începând cu anul 2022 și până în 2027, pentru programele enumerate în anexa II, în conformitate cu procentajele stabilite pentru programele respective în coloana „Cheia de repartizare” a tabelului din anexa II; și

(b) 

unor credite de plată pentru exercițiul n+1, începând cu anul 2022 și până în 2027.

Cuantumul total al alocărilor suplimentare pentru perioada 2022-2027 pentru credite de angajament și, respectiv, pentru credite de plată este de 11 000 de milioane EUR (la prețurile din 2018). Pentru fiecare dintre exercițiile din perioada 2022-2026, cuantumul anual al alocărilor suplimentare pentru credite de angajament și, respectiv, pentru credite de plată este de cel puțin 1 500 de milioane EUR (la prețurile din 2018) și nu depășește 2 000 de milioane EUR (la prețurile din 2018).

Cuantumul total al alocărilor suplimentare de credite de angajament pentru programe pentru perioada 2022-2027 este indicat în coloana „Totalul alocării suplimentare de credite de angajament în temeiul articolului 5” a tabelului din anexa II.

(2)  
Plafoanele pentru creditele de angajament aferente rubricilor relevante pentru exercițiul n+1, începând cu anul 2022 și până în 2027, se ajustează în sens ascendent cu cuantumurile corespunzătoare alocărilor suplimentare prevăzute la alineatul (1), în conformitate cu procentajele stabilite pentru rubricile respective în coloana „Cheia de repartizare” a tabelului din anexa II. Plafonul pentru creditele de plată pentru exercițiul n+1, începând cu anul 2022 și până în 2027, se ajustează în mod automat în sens ascendent cu cuantumurile corespunzătoare alocărilor suplimentare prevăzute la alineatul (1).

Articolul 6

Ajustări privind măsuri legate de buna guvernanță economică sau de un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii

(1)  
În cazul ridicării unei suspendări a angajamentelor bugetare referitoare la fondurile Uniunii, în conformitate cu actele de bază relevante, în contextul unor măsuri legate de buna guvernanță economică sau de măsuri adoptate în temeiul regulamentului Parlamentului European și al Consiliului privind un regim general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii, cuantumurile corespunzătoare angajamentelor suspendate se transferă către exercițiile următoare, iar plafoanele corespunzătoare din CFM se ajustează în consecință.
(2)  
Comisia comunică Parlamentului European și Consiliului rezultatele oricăror ajustări efectuate în temeiul alineatului (1).
(3)  
Angajamentele suspendate ale exercițiului n nu pot fi reînscrise în bugetul general al Uniunii mai târziu de exercițiul n+2.

Articolul 7

Ajustare ca urmare a instituirii unor norme sau programe noi care fac obiectul gestiunii partajate

(1)  
În cazul adoptării, după 1 ianuarie 2021, a unor norme sau programe noi care fac obiectul gestiunii partajate pentru fondurile structurale, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, Fondul pentru azil și migrație, Fondul pentru securitate internă și instrumentul pentru gestionarea frontierelor și vize din cadrul Fondului de gestionare integrată a frontierelor, cuantumurile corespunzătoare alocărilor care nu au fost utilizate în 2021 se transferă în proporții egale către fiecare dintre exercițiile din perioada 2022-2025, iar plafoanele corespunzătoare din CFM se ajustează în consecință.
(2)  
Comisia comunică Parlamentului European și Consiliului rezultatele eventualelor ajustări efectuate în temeiul alineatului (1).



CAPITOLUL 3

INSTRUMENTE SPECIALE



SECȚIUNEA 1

Instrumente speciale tematice

Articolul 8

Fondul european de ajustare la globalizare

(1)  
Fondul european de ajustare la globalizare, ale cărui obiective și domeniu de aplicare sunt stabilite în regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european de ajustare la globalizare, nu depășește un cuantum anual maxim de 186 de milioane EUR (la prețurile din 2018).
(2)  
Creditele pentru Fondul european de ajustare la globalizare se înscriu în bugetul general al Uniunii ca provizion.

Articolul 9

Rezerva pentru solidaritate și ajutoare de urgență

(1)  

Rezerva pentru solidaritate și ajutoare de urgență poate fi utilizată pentru a finanța:

(a) 

asistența acordată pentru a răspunde situațiilor de urgență apărute ca urmare a unor dezastre majore care intră sub incidența Fondului de solidaritate al Uniunii Europene, ale cărui obiective și domeniu de aplicare sunt stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului ( 4 ); și

(b) 

răspunsuri rapide la nevoi specifice de urgență din cadrul Uniunii sau din țări terțe, ca urmare a unor evenimente care nu puteau fi prevăzute în momentul întocmirii bugetului, în special pentru răspunsuri la situații de urgență și operațiuni de sprijin ca urmare a unor dezastre naturale care nu intră sub incidența literei (a), dezastre provocate de om, crize umanitare în cazul amenințărilor de mare amploare la adresa sănătății publice, veterinare sau fitosanitare, precum și în situații de presiune deosebită la frontierele externe ale Uniunii provocată de fluxurile de migrație, atunci când circumstanțele impun acest lucru.

(2)  
Rezerva pentru solidaritate și ajutoare de urgență nu depășește un cuantum anual maxim de 1 200 de milioane EUR (la prețurile din 2018). Orice parte din cuantumul anual neutilizată în exercițiul n poate fi utilizată până la exercițiul n+1. Mai întâi se utilizează partea din cuantumul anual provenită din exercițiul precedent. Orice parte din cuantumul anual provenită din exercițiul n care nu este utilizată în exercițiul n+1 se anulează.
(3)  
Creditele pentru rezerva pentru solidaritate și ajutoare de urgență se înscriu în bugetul general al Uniunii ca provizion.
(4)  
La data de 1 octombrie a fiecărui an, cel puțin un sfert din cuantumul anual menționat la alineatul (2) rămâne disponibil pentru a acoperi nevoile apărute până la sfârșitul exercițiului respectiv.

Fără a aduce atingere primului paragraf, până la data de 1 septembrie a fiecărui an, din cuantumul total disponibil pot fi mobilizate următoarele procente maxime:

— 
50 % pentru asistența acordată în temeiul alineatului (1) litera (a); cuantumul rezultat din calculul respectiv se reduce cu eventualele cuantumuri mobilizate în anul precedent, în aplicarea alineatului (5);
— 
35 % pentru asistența acordată țărilor terțe în temeiul alineatului (1) litera (b);
— 
15 % pentru asistența acordată în cadrul Uniunii în temeiul alineatului (1) litera (b).

Fără a aduce atingere primului paragraf, începând cu data de 1 septembrie a fiecărui an, partea rămasă din cuantumul disponibil poate fi utilizată pentru orice tip de asistență menționată la al doilea paragraf pentru a acoperi nevoi care apar până la sfârșitul anului respectiv.

(5)  
În cazuri excepționale și în cazul în care resursele financiare rămase disponibile în rezerva pentru solidaritate și ajutoare de urgență nu sunt suficiente pentru a acoperi cuantumurile considerate necesare pentru asistență în temeiul alineatului (1) litera (a) în anul în care s-a produs un dezastru, astfel cum se menționează la litera respectivă, Comisia poate propune ca diferența să fie finanțată din cuantumurile anuale disponibile pentru rezerva pentru solidaritate și ajutoare de urgență în exercițiul următor, până la un cuantum maxim de 400 de milioane EUR (la prețurile din 2018).

Articolul 10

Rezerva de ajustare la Brexit

(1)  
Rezerva de ajustare la Brexit oferă asistență pentru a contracara consecințele neprevăzute și negative în statele membre și în sectoarele cel mai grav afectate de retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, sub rezerva condițiilor stabilite în instrumentul relevant și în conformitate cu acestea.
(2)  
Rezerva de ajustare la Brexit nu depășește cuantumul de 5 000 de milioane EUR (la prețurile din 2018).
(3)  
Creditele pentru rezerva de ajustare la Brexit se înscriu în bugetul general al Uniunii ca provizion.



SECȚIUNEA 2

Instrumente speciale netematice

Articolul 11

Instrumentul de marjă unic

(1)  

Instrumentul de marjă unic cuprinde:

(a) 

începând cu 2022, cuantumurile corespunzătoare marjelor rămase disponibile sub plafoanele din CFM pentru creditele de angajament din exercițiul n-1 care urmează să fie puse la dispoziție peste plafoanele din CFM pentru credite de angajament pentru exercițiile din perioada 2022-2027;

(b) 

începând cu 2022, cuantumuri echivalente cu diferența dintre plățile efectuate și plafonul de plăți din CFM pentru exercițiul n-1, în vederea majorării plafonului de plăți pentru exercițiile din perioada 2022-2027; și

(c) 

cuantumurile suplimentare care pot fi puse la dispoziție peste plafoanele din CFM într-un anumit exercițiu pentru creditele de angajament ori creditele de plată sau pentru ambele, după caz, cu condiția ca acestea să fie compensate în întregime prin marjele din una sau mai multe rubrici ale CFM pentru exercițiul financiar curent sau pentru exercițiile financiare viitoare în ceea ce privește creditele de angajament și să fie compensate în întregime prin marjele prevăzute în cadrul plafonului de plăți pentru exercițiile financiare viitoare în ceea ce privește creditele de plată.

Pot fi mobilizate cuantumuri în temeiul primului paragraf litera (c) numai în cazul în care cuantumurile disponibile în temeiul literelor (a) și (b) din paragraful respectiv, după caz, sunt insuficiente și, în orice caz, ca soluție de ultimă instanță de reacție la situații neprevăzute.

Recurgerea la primul paragraf litera (c) nu are ca rezultat depășirea cuantumurilor totale ale plafoanelor din CFM pentru creditele de angajament și de plată pentru exercițiul financiar curent și pentru exercițiile financiare viitoare. Orice cuantumuri compensate în conformitate cu litera respectivă nu sunt, prin urmare, mobilizate ulterior în contextul CFM.

(2)  

Recurgerea la instrumentul de marjă unic în temeiul alineatului (1) primul paragraf literele (a) și (c) nu poate depăși, în niciun exercițiu dat, un total de:

(a) 

0,04 % din venitul național brut al Uniunii în credite de angajament, astfel cum este calculat în ajustarea tehnică anuală a CFM menționată la articolul 4;

(b) 

0,03 % din venitul național brut al Uniunii în credite de plată, astfel cum este calculat în ajustarea tehnică anuală a CFM menționată la articolul 4.

Recurgerea la instrumentul de marjă unic este în concordanță, în orice exercițiu dat, cu plafoanele resurselor proprii prevăzute în Decizia privind resursele proprii.

(3)  

Ajustările anuale menționate la alineatul (1) primul paragraf litera (b) nu depășesc următoarele cuantumuri maxime (la prețurile din 2018) pentru exercițiile din perioada 2025-2027, prin comparație cu plafonul inițial pentru plăți din exercițiile respective:

— 
2025 – 8 000 de milioane EUR;
— 
2026 – 13 000 de milioane EUR;
— 
2027 – 15 000 de milioane EUR.

Cuantumurile menționate la articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf sunt în plus față de cuantumurile maxime menționate la primul paragraf din prezentul alineat.

Orice majorare se compensează integral printr-o reducere corespunzătoare a plafonului de plăți pentru exercițiul n-1.

(4)  
Parlamentul European și Consiliul pot mobiliza cuantumurile menționate la alineatul (1) primul paragraf literele (a) și (c) din prezentul articol în cadrul procedurii bugetare prevăzute la articolul 314 din TFUE pentru a permite finanțarea unor cheltuieli care nu pot fi finanțate în limitele plafoanelor relevante din CFM disponibile într-un exercițiu dat.

Majorarea menționată la alineatul (1) primul paragraf litera (b) din prezentul articol se efectuează de către Comisie, începând cu 2022, ca parte a ajustării tehnice menționate la articolul 4.

Articolul 12

Instrumentul de flexibilitate

(1)  
Instrumentul de flexibilitate poate fi utilizat pentru finanțarea, într-un exercițiu financiar dat, a unor cheltuieli neprevăzute specifice în credite de angajament și credite de plată corespunzătoare care nu pot fi finanțate în limitele plafoanelor disponibile pentru una sau mai multe alte rubrici. Plafonul cuantumului anual disponibil pentru Instrumentul de flexibilitate este de 915 milioane EUR (la prețurile din 2018).
(2)  
Partea neutilizată din cuantumul anual al Instrumentului de flexibilitate poate fi utilizată până la exercițiul n+2. Mai întâi se utilizează orice parte din cuantumul anual provenită din exercițiile precedente, în ordinea vechimii. Orice parte din cuantumul anual provenită din exercițiul n care nu este utilizată până la exercițiul n+2 se anulează.



CAPITOLUL 4

REVIZUIREA CFM

Articolul 13

Revizuirea CFM

(1)  
Fără a aduce atingere articolului 3 alineatul (2) și articolelor 14-1, în cazul unor situații neprevăzute, CFM poate fi revizuit cu respectarea plafonului resurselor proprii stabilit în Decizia privind resursele proprii.
(2)  
Ca regulă generală, orice propunere de revizuire a CFM conform alineatului (1) se prezintă și se adoptă înainte de începerea procedurii bugetare pentru exercițiul în cauză sau pentru primul dintre exercițiile în cauză.
(3)  
Orice propunere de revizuire a CFM conform alineatului (1) analizează posibilitatea unei realocări a cheltuielilor între programele incluse în rubrica vizată de revizuire, ținându-se seama în mod special de orice subutilizare preconizată a creditelor.
(4)  
Orice revizuire a CFM conform alineatului (1) ia în considerare posibilitatea de a compensa orice majorare a plafonului unei rubrici prin reducerea plafonului unei alte rubrici.
(5)  
Orice revizuire a CFM conform alineatului (1) menține o relație corespunzătoare între creditele de angajament și creditele de plată.

Articolul 14

Revizuire legată de execuție

Atunci când notifică Parlamentului European și Consiliului rezultatele ajustărilor tehnice aduse CFM, Comisia prezintă, dacă este cazul, eventualele propuneri de revizuire a cuantumului total al creditelor de plată pe care le consideră necesare, ținând seama de execuție, pentru a asigura o bună gestiune a plafoanelor anuale de plată și, în special, evoluția ordonată a acestora în raport cu creditele de angajament.

Articolul 15

Revizuirea în cazul revizuirii tratatelor

În cazul unei revizuiri cu implicații bugetare a tratatelor, CFM se revizuiește în consecință.

Articolul 16

Revizuirea în situația unei extinderi a Uniunii

În cazul uneia sau mai multor aderări la Uniune, CFM se revizuiește pentru a ține seama de cheltuielile necesare care decurg din acestea.

Articolul 17

Revizuirea în situația reunificării Ciprului

În situația reunificării Ciprului, CFM se revizuiește pentru a ține seama de soluționarea globală a problemei Ciprului și de necesitățile financiare suplimentare apărute în urma reunificării.



CAPITOLUL 5

CONTRIBUȚIA LA FINANȚAREA PROIECTELOR DE MARE ANVERGURĂ

Articolul 18

Contribuția la finanțarea proiectelor de mare anvergură

(1)  
În perioada 2021-2027, pentru proiectele de mare anvergură prevăzute în regulamentul Parlamentului European și al Consiliului care stabilește Programul spațial și Agenția Uniunii Europene pentru Programul spațial se pune la dispoziție din bugetul general al Uniunii un cuantum maxim de 13 202 milioane EUR (la prețurile din 2018).
(2)  
În perioada 2021-2027, pentru proiectul referitor la reactorul termonuclear experimental internațional (ITER) se pune la dispoziție din bugetul general al Uniunii un cuantum maxim de 5 000 de milioane EUR (la prețurile din 2018).



CAPITOLUL 6

COOPERAREA INTERINSTITUȚIONALĂ ÎN CADRUL PROCEDURII BUGETARE

Articolul 19

Cooperarea interinstituțională în cadrul procedurii bugetare

(1)  
Instituțiile iau toate măsurile necesare pentru facilitarea procedurii bugetare anuale.
(2)  
Instituțiile cooperează cu bună-credință pe întreaga durată a procedurii, pentru a-și apropia pozițiile. Instituțiile cooperează pe parcursul tuturor etapelor procedurii, prin intermediul contactelor interinstituționale corespunzătoare, pentru a monitoriza progresul lucrărilor și pentru a analiza gradul de convergență.
(3)  
Instituțiile se asigură că există, în măsura posibilului, o coordonare a calendarelor lor de lucru care să permită derularea procedurilor într-un mod coerent și convergent, conducând la adoptarea finală a bugetului general al Uniunii.
(4)  
Pot fi organizate triloguri în toate etapele procedurii și la diferite niveluri de reprezentare, în funcție de natura discuțiilor prevăzute. Fiecare instituție, în conformitate cu propriul său regulament de procedură, își desemnează participanții la fiecare reuniune, își stabilește mandatul de negociere și informează în timp util celelalte instituții cu privire la aspectele practice ale reuniunilor.

Articolul 20

Unitatea bugetului

Toate cheltuielile și veniturile Uniunii și ale Comunității Europene a Energiei Atomice se includ în bugetul general al Uniunii în conformitate cu articolul 7 din Regulamentul financiar, inclusiv cheltuielile care rezultă din orice decizie relevantă adoptată în unanimitate de Consiliu după consultarea Parlamentului European în temeiul articolului 332 din TFUE.



CAPITOLUL 7

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 21

Tranziția către cadrul financiar multianual următor

Până la 1 iulie 2025, Comisia prezintă o propunere privind un nou cadru financiar multianual.

Articolul 22

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Acesta se aplică de la 1 ianuarie 2021.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.




ANEXĂ

CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL (UE-27)



(milioane EUR – prețuri din 2018)

Credite de angajament

2021

2022

2023

2024

2025

2026

2027

Total

2021-2027

1.  Piața unică, inovare și sectorul digital

19 712

19 666

19 133

18 633

18 518

18 646

18 473

132 781

2.  Coeziune, reziliență și valori

49 741

51 101

52 194

53 954

55 182

56 787

58 809

377 768

2a.  Coeziune economică, socială și teritorială

45 411

45 951

46 493

47 130

47 770

48 414

49 066

330 235

2b.  Reziliență și valori

4 330

5 150

5 701

6 824

7 412

8 373

9 743

47 533

3.  Resurse naturale și mediu

55 242

52 214

51 489

50 617

49 719

48 932

48 161

356 374

of din care: Cheltuieli de piață și plăți directe

38 564

38 115

37 604

36 983

36 373

35 772

35 183

258 594

4.  Migrație și gestionarea frontierelor

2 324

2 811

3 164

3 282

3 672

3 682

3 736

22 671

5.  Securitate și apărare

1 700

1 725

1 737

1 754

1 928

2 078

2 263

13 185

6.  Vecinătate și întreaga lume

15 309

15 522

14 789

14 056

13 323

12 592

12 828

98 419

7.  Administrația publică europeană

10 021

10 215

10 342

10 454

10 554

10 673

10 843

73 102

din care: Cheltuieli administrative ale instituțiilor

7 742

7 878

7 945

7 997

8 025

8 077

8 188

55 852

TOTAL CREDITE DE ANGAJAMENT

154 049

153 254

152 848

152 750

152 896

153 390

155 113

1 074 300

TOTAL CREDITE DE PLATĂ

156 557

154 822

149 936

149 936

149 936

149 936

149 936

1 061 058




ANEXA II

AJUSTAREA SPECIFICĂ FIECĂRUI PROGRAM – LISTA PROGRAMELOR, CHEIA DE REPARTIZARE ȘI TOTALUL ALOCĂRII SUPLIMENTARE DE CREDITE DE ANGAJAMENT



(în milioane EUR – prețuri din 2018)

 

Cheia de repartizare

Totalul alocării suplimentare de credite de angajament în temeiul articolului 5

1.  Piața unică, inovare și sectorul digital

36,36 %

4 000

Orizont Europa (Horizon Europe)

27,27 %

3 000

Fondul InvestEU (InvestEU Fund)

9,09 %

1 000

2b.  Reziliență și valori

54,55 %

6 000

UE pentru sănătate (EU4Health)

26,37 %

2 900

Erasmus+

15,46 %

1 700

Europa creativă (Creative Europe)

5,45 %

600

Drepturi și valori (Rights and Values)

7,27 %

800

4.  Migrație și gestionarea frontierelor

9,09 %

1 000

Fondul de gestionare integrată a frontierelor

9,09 %

1 000

TOTAL

100,00 %

11 000



( 1 ) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).

( 2 ) Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (Regulamentul CE privind concentrările economice, JO L 24, 29.1.2004, p. 1).

( 3 ) JO L 29, 31.1.2020, p. 7.

( 4 ) Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene (JO L 311, 14.11.2002, p. 3).

Top