This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 02002L0087-20210626
Directive 2002/87/EC of the European Parliament and of the Council of 16 December 2002 on the supplementary supervision of credit institutions, insurance undertakings and investment firms in a financial conglomerate and amending Council Directives 73/239/EEC, 79/267/EEC, 92/49/EEC, 92/96/EEC, 93/6/EEC and 93/22/EEC, and Directives 98/78/EC and 2000/12/EC of the European Parliament and of the Council
Consolidated text: Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar și de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE și 93/22/CEE ale Consiliului și a Directivelor 98/78/CE și 2000/12/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului
Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar și de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE și 93/22/CEE ale Consiliului și a Directivelor 98/78/CE și 2000/12/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului
02002L0087 — RO — 26.06.2021 — 007.001
Acest document are doar scop informativ și nu produce efecte juridice. Instituțiile Uniunii nu își asumă răspunderea pentru conținutul său. Versiunile autentice ale actelor relevante, inclusiv preambulul acestora, sunt cele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și disponibile pe site-ul EUR-Lex. Aceste texte oficiale pot fi consultate accesând linkurile integrate în prezentul document.
|
DIRECTIVA 2002/87/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 16 decembrie 2002 (JO L 035 11.2.2003, p. 1) |
Astfel cum a fost modificată prin:
|
|
|
Jurnalul Oficial |
||
|
NR. |
Pagina |
Data |
||
|
DIRECTIVA 2005/1/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 9 martie 2005 |
L 79 |
9 |
24.3.2005 |
|
|
DIRECTIVA 2006/48/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 14 iunie 2006 |
L 177 |
1 |
30.6.2006 |
|
|
DIRECTIVA 2008/25/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 martie 2008 |
L 81 |
40 |
20.3.2008 |
|
|
DIRECTIVA 2009/138/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 25 noiembrie 2009 |
L 335 |
1 |
17.12.2009 |
|
|
DIRECTIVA 2010/78/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 24 noiembrie 2010 |
L 331 |
120 |
15.12.2010 |
|
|
DIRECTIVA 2011/89/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 16 noiembrie 2011 |
L 326 |
113 |
8.12.2011 |
|
|
DIRECTIVA 2013/36/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 26 iunie 2013 |
L 176 |
338 |
27.6.2013 |
|
|
DIRECTIVA (UE) 2019/2034 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 27 noiembrie 2019 |
L 314 |
64 |
5.12.2019 |
|
DIRECTIVA 2002/87/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 16 decembrie 2002
privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar și de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE și 93/22/CEE ale Consiliului și a Directivelor 98/78/CE și 2000/12/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului
CAPITOLUL I
OBIECTIV ȘI DEFINIȚII
Articolul 1
Obiect
Prezenta directivă stabilește normele pentru organizarea supravegherii suplimentare a entităților reglementate care au obținut o autorizație în conformitate cu articolul 6 din Directiva 73/239/CEE, articolul 4 din Directiva 2002/83/CE ( 1 ), articolul 5 din Directiva 2004/39/CE ( 2 ), articolul 3 din Directiva 2005/68/CE ( 3 ), articolul 6 din Directiva 2006/48/CE ( 4 ), articolul 5 din Directiva 2009/65/CE ( 5 ), articolul 14 din Directiva 2009/138/CE ( 6 ) sau articolele 6-11 din Directiva 2011/61/UE ( 7 ) și care aparțin unui conglomerat financiar.
De asemenea, prezenta directivă modifică normele sectoriale corespondente aplicabile entităților reglementate de directivele respective.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentei directive:
„instituție de credit” înseamnă o instituție de credit în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2006/48/CE;
„întreprindere de asigurare” înseamnă o întreprindere de asigurare în sensul articolului 13 punctele 1, 2 și 3 din Directiva 2009/138/CE;
„întreprindere de investiții” înseamnă o întreprindere de investiții în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2004/39/CE, inclusiv întreprinderile menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiții și al instituțiilor de credit ( 8 ) sau o întreprindere al cărei sediu social se află într-o țară terță și care ar avea nevoie de o autorizație în temeiul Directivei 2004/39/CE în cazul în care sediul său social s-ar afla pe teritoriul Uniunii;
„entitate reglementată” înseamnă o instituție de credit, o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare, o întreprindere de investiții, o societate de administrare a activelor sau un administrator de fonduri de investiții alternative;
„societate de administrare a activelor” înseamnă o societate de administrare în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/65/CE sau o întreprindere al cărei sediu social se află într-o țară terță și care ar avea nevoie de o autorizație conform directivei respective în cazul în care sediul său social s-ar afla în interiorul Uniunii;
„administrator de fonduri de investiții alternative” înseamnă administratorul unui fond de investiții alternative în sensul articolului 4 alineatul (1) literele (b), (l) și (ab) din Directiva 2011/61/UE sau o întreprindere al cărei sediu social se află într-o țară terță și care ar avea nevoie de o autorizație conform directivei respective în cazul în care sediul său social s-ar afla în interiorul Uniunii;
„întreprindere de reasigurare” înseamnă o întreprindere de reasigurare în sensul articolului 13 punctele 4, 5 sau 6 din Directiva 2009/138/CE sau un vehicul investițional în sensul articolului 13 punctul 26 din Directiva 2009/138/CE;
„norme sectoriale” înseamnă actele juridice ale Uniunii privind supravegherea prudențială a entităților reglementate, în special Regulamentele (UE) nr. 575/2013 ( 9 ) și (UE) 2019/2033 ( 10 ) ale Parlamentului European și ale Consiliului și Directivele 2009/138/CE, 2013/36/UE ( 11 ), 2014/65/UE ( 12 ) și (UE) 2019/2034 ( 13 ) ale Parlamentului European și ale Consiliului;
„sector financiar” înseamnă un sector format din una sau mai multe dintre entitățile menționate în continuare:
o instituție de credit, o instituție financiară sau o întreprindere de servicii auxiliare în sensul articolului 4 punctele 1, 5 sau 21 din Directiva 2006/48/CE (denumite în continuare în mod colectiv „sectorul bancar”);
o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare sau un holding de asigurare în sensul articolului 13 punctele 1, 2, 4 sau 5 sau al articolului 212 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2009/138/CE (denumite în continuare în mod colectiv „sectorul asigurărilor”);
o întreprindere de investiții în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2006/49/CE (denumită în continuare în mod colectiv „sectorul serviciilor de investiții”);
„întreprindere mamă” înseamnă o întreprindere mamă conform definiției de la articolul 1 din a șaptea Directivă a Consiliului 83/349/CEE din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate ( 14 ) sau orice întreprindere care, în opinia autorităților competente, exercită efectiv o influență dominantă asupra unei alte întreprinderi;
„filială” înseamnă o filială conform definiției de la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE sau orice întreprindere asupra căreia, potrivit opiniei autorităților competente, o întreprindere mamă exercită în mod efectiv o influență dominantă sau toate filialele unei întreprinderi filiale;
„participație” înseamnă o participație în sensul articolului 17 prima teză din a patra directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor tipuri de întreprinderi ( 15 ), sau deținerea, în mod direct sau indirect, a cel puțin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul unei întreprinderi;
„grup” înseamnă un grup de întreprinderi format dintr-o întreprindere mamă, filialele acesteia și entitățile în cadrul cărora întreprinderea mamă sau filialele acesteia dețin o participație, precum și întreprinderile între care există o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE și toate subgrupurile grupului;
„control” înseamnă relația dintre o întreprindere mamă și o filială, astfel cum se prevede la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE, sau o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o întreprindere;
„legături strânse” înseamnă situația în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin control sau participație sau o situație în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt permanent legate aceeași persoană printr-o relație de control;
„conglomerat financiar” înseamnă un grup sau subgrup în care o entitate reglementată se află la conducerea grupului sau subgrupului sau cel puțin una dintre filialele acelui grup sau subgrup este o entitate reglementată și care îndeplinește următoarele condiții:
în cazul în care o entitate reglementată este la conducerea grupului sau subgrupului:
aceasta este fie întreprinderea mamă a unei entități din sectorul financiar, fie o entitate care deține o participație într-o entitate din sectorul financiar, fie o entitate legată de o entitate din sectorul financiar printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE;
cel puțin una dintre entitățile grupului sau subgrupului aparține sectorului asigurărilor și cel puțin o entitate aparține sectorului bancar sau sectorului de servicii de investiții; și
activitățile consolidate sau agregate ale entităților grupului sau subgrupului în sectorul asigurărilor și ale entităților în sectorul bancar și în sectorul serviciilor de investiții sunt semnificative în sensul articolului 3 alineatul (2) sau (3) din prezenta directivă; sau
în cazul în care la conducerea grupului sau subgrupului nu se află o entitate reglementată:
activitățile grupului sau subgrupului se desfășoară în principal în sectorul financiar în sensul articolului 3 alineatul (1) din prezenta directivă;
cel puțin una dintre entitățile grupului sau subgrupului aparține sectorului asigurărilor și cel puțin o entitate aparține sectorului bancar sau sectorului de servicii de investiții; și
activitățile consolidate sau agregate ale entităților grupului sau subgrupului în sectorul asigurărilor și ale entităților în sectorul bancar și în sectorul serviciilor de investiții sunt semnificative în sensul articolului 3 alineatul (2) sau (3) din prezenta directivă;
„holding financiar mixt” înseamnă o întreprindere mamă diferită de o entitate reglementată, care, împreună cu filialele sale, dintre care cel puțin una este o entitate reglementată cu sediul social în interiorul Uniunii, și cu alte entități, constituie un conglomerat financiar;
„autorități competente” înseamnă autoritățile naționale ale statelor membre care dispun de competența legală sau de reglementare necesară pentru a supraveghea instituțiile de credit, întreprinderile de asigurare, întreprinderile de reasigurare, întreprinderile de investiții, societățile de administrare a activelor sau administratorii fondurilor de investiții alternative, în mod individual sau la nivelul întregului grup;
„autorități competente implicate” înseamnă:
autoritățile competente din statele membre care răspund de supravegherea sectorială consolidată a entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar, în special a ultimei întreprinderi mamă a unui sector;
coordonatorul desemnat în conformitate cu articolul 10, în cazul în care acesta este diferit de autoritățile menționate la litera (a);
alte autorități competente, în cazul în care autoritățile menționate la literele (a) și (b) consideră acest lucru oportun;
„tranzacții în interiorul grupului” înseamnă toate tranzacțiile prin care o entitate reglementată care aparține unui conglomerat financiar recurge direct sau indirect la alte întreprinderi din cadrul aceluiași grup sau la orice persoană fizică sau juridică ce are legături strânse cu întreprinderile din cadrul acestui grup în vederea îndeplinirii unei obligații de natură contractuală sau nu, cu titlu oneros sau nu;
„concentrarea riscurilor” înseamnă toate expunerile la risc care prezintă un potențial de pierdere suficient de mare pentru a pune în pericol solvabilitatea sau poziția financiară în general a entităților reglementate din conglomeratul financiar și care pot fi determinate de riscurile de contrapartidă/de credit, de investiții, asigurare sau de piață, precum și de alte riscuri, sau de o combinație sau interacțiune a acestor riscuri.
Până la intrarea în vigoare a oricăror standarde tehnice de reglementare adoptate în conformitate cu articolul 21a alineatul (1) litera (b), opinia menționată la punctul 17 litera (c) ține seama, în mod special, de cota de piață deținută de entitățile reglementate din cadrul conglomeratului financiar în alte state membre, în special în cazul în care această cotă este mai mare de 5 %, precum și de importanța în cadrul conglomeratului financiar a oricărei entități reglementate cu sediul în alt stat membru.
Articolul 3
Praguri pentru identificarea conglomeratelor financiare
În sensul prezentei directive, sectorul financiar cel mai puțin important în cadrul unui conglomerat financiar este cel care prezintă media cea mai scăzută, iar sectorul financiar cel mai important în cadrul unui conglomerat financiar este cel care prezintă media cea mai ridicată. În scopul calculării mediei și pentru a determina care este sectorul financiar cel mai puțin important și care este sectorul financiar cel mai important, sectorul bancar și cel al serviciilor de investiții sunt luate în considerare împreună.
Societățile de administrare a activelor sunt adăugate sectorului căruia îi aparțin în cadrul grupului; dacă nu aparțin în mod exclusiv unui sector din cadrul grupului, ele sunt adăugate sectorului financiar celui mai puțin important.
Administratorii fondurilor de investiții alternative sunt adăugați sectorului căruia îi aparțin în cadrul grupului. Dacă nu aparțin în mod exclusiv unui sector din cadrul grupului, sunt adăugați sectorului financiar celui mai puțin important.
În cazul în care grupul nu atinge pragul menționat la alineatul (2) din prezentul articol, autoritățile competente implicate pot decide de comun acord să nu mai considere grupul un conglomerat financiar. De asemenea, acestea pot decide să nu aplice dispozițiile articolelor 7, 8 sau 9 în cazul în care consideră că includerea grupului în sfera de aplicare a prezentei directive sau aplicarea unor asemenea dispoziții nu este necesară sau ar fi inoportună sau ar deveni o sursă de confuzie având în vedere obiectivele supravegherii suplimentare.
Deciziile luate în conformitate cu prezentul alineat se notifică celorlalte autorități competente și sunt făcute publice de către autoritățile competente, mai puțin în cazul unor situații excepționale.
Deciziile luate în conformitate cu prezentul alineat se notifică celorlalte autorități competente și sunt făcute publice de către autoritățile competente, mai puțin în cazul unor situații excepționale.
În sensul aplicării alineatelor (1), (2) și (3), autoritățile competente implicate pot, de comun acord:
să excludă o entitate de la calcularea rapoartelor, în cazurile menționate la articolul 6 alineatul (5) cu excepția cazului în care entitatea s-a mutat dintr-un stat membru într-o țară terță și nu există nicio dovadă care să indice că entitatea și-a schimbat sediul pentru a evita reglementările;
să ia în considerare respectarea pragurilor prevăzute la alineatele (1) și (2) timp de trei ani consecutivi pentru a evita schimbările bruște de regim și să nu ia în considerare respectarea acestor praguri în cazul unor modificări considerabile în structura grupului;
să excludă una sau mai multe participații în sectorul mai puțin important dacă aceste participații sunt hotărâtoare pentru identificarea unui conglomerat financiar și prezintă, la nivel colectiv, un interes neglijabil cu privire la obiectivele supravegherii suplimentare.
În cazul în care un conglomerat financiar a fost identificat în conformitate cu alineatele (1), (2) și (3), deciziile menționate la primul paragraf din prezentul alineat se iau pe baza unei propuneri înaintate de coordonatorul conglomeratului financiar în cauză.
În mod similar, în sensul aplicării alineatului (3), în cazul în care totalul bilanțului sectorului financiar cel mai puțin important în cadrul grupului scade sub 6 miliarde euro pentru conglomeratele care fac deja obiectul supravegherii suplimentare, un prag inferior stabilit la 5 miliarde euro se aplică pe parcursul celor trei ani următori, pentru a evita schimbări bruște de regim.
Pe parcursul perioadei menționate de prezentul alineat, cu acordul celorlalte autorități competente implicate, coordonatorul poate decide ca rapoartele sau sumele mai mici menționate de prezentul alineat să nu mai fie aplicabile.
Cerințele de solvabilitate menționate la alineatele (2) și (3) se determină în conformitate cu dispozițiile normelor sectoriale relevante.
Articolul 4
Identificarea unui conglomerat financiar
În acest sens:
Coordonatorul desemnat în conformitate cu articolul 10 informează întreprinderea-mamă care se află la conducerea grupului sau, în absența unei întreprinderi-mamă, entitatea reglementată care prezintă bilanțul total cel mai ridicat în sectorul financiar cel mai important al grupului, cu privire la faptul că grupul a fost identificat ca fiind un conglomerat financiar, precum și cu privire la desemnarea coordonatorului.
Coordonatorul informează în acest sens și autoritățile competente care au autorizat entitățile reglementate din cadrul grupului și autoritățile competente ale statului membru în care își are sediul social holdingul financiar mixt, precum și Comitetul comun.
Denumirea fiecărei entități reglementate menționate la articolul 1 care face parte dintr-un conglomerat financiar este introdusă în lista pe care Comitetul comun o publică și actualizează pe site-ul său internet.
CAPITOLUL II
SUPRAVEGHEREA SUPLIMENTARĂ
SECȚIUNEA I
SFERA DE APLICARE
Articolul 5
Sfera de aplicare a supravegherii suplimentare a entităților reglementate menționate la articolul 1
Entitățile reglementate menționate în continuare fac obiectul unei supravegheri suplimentare la nivelul conglomeratului financiar, în conformitate cu articolele 6 – 17:
orice entitate reglementată care se află la conducerea unui conglomerat financiar;
orice întreprindere reglementată a cărei întreprindere mamă este un holding financiar mixt cu sediul social în interiorul Uniunii;
orice entitate reglementată asociată unei alte entități din sectorul financiar prin relații de tipul celor menționate la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE.
În cazul în care un conglomerat financiar este un subgrup al unui alt conglomerat financiar care îndeplinește criteriile prevăzute la primul paragraf, statele membre pot aplica articolele 6–17 numai entităților reglementate din al doilea conglomerat financiar, iar orice trimitere din prezenta directivă la termenul „grup” și „conglomerat financiar” se interpretează în acest caz ca o trimitere la al doilea conglomerat.
Pentru a aplica o astfel de supraveghere suplimentară, cel puțin una dintre entități trebuie să fie o entitate reglementată menționată la articolul 1, iar condițiile prevăzute la articolul 2 punctul 14 litera (a) punctul (ii) și litera (b) punctul (ii) și la articolul 2 punctul 14 litera (a) punctul (iii) și litera (b) punctul (iii) trebuie să fie îndeplinite. Autoritățile competente implicate iau decizia ținând seama de obiectivele supravegherii suplimentare definite în prezenta directivă.
În sensul aplicării dispozițiilor primului paragraf „grupurilor cooperative”, autoritățile competente trebuie să ia în considerare angajamentul financiar public contractat de aceste grupuri față de alte entități financiare.
SECȚIUNEA 2
SITUAȚIA FINANCIARĂ
Articolul 6
Rata de adecvare a capitalului propriu
De asemenea, statele membre solicită ca entitățile reglementate să pună în aplicare o politică corespunzătoare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu la nivelul conglomeratului financiar.
Cerințele menționate la primul și al doilea paragraf fac obiectul unui control prudențial exercitat de coordonator în conformitate cu secțiunea 3 din prezentul capitol.
Coordonatorul se asigură că calculul menționat în primul paragraf se efectuează cel puțin o dată pe an, fie de către entitățile reglementate, fie de către holdingul financiar mixt.
Rezultatele calculului și datele relevante pe care acesta se bazează sunt înaintate coordonatorului de către entitatea reglementată în sensul articolului 1 care conduce conglomeratul financiar sau, dacă acesta nu are la conducere o entitate reglementată în sensul articolului 1, de către holdingul financiar mixt sau de către entitatea reglementată din cadrul conglomeratului financiar identificată de coordonator după consultarea celorlalte autorități competente implicate și a conglomeratului financiar.
Pentru a determina cerințele privind rata de adecvare a capitalului propriu menționată la alineatul (2) primul paragraf, entitățile menționate în continuare sunt cuprinse în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare în conformitate cu anexa I:
o instituție de credit, o instituție financiară sau o întreprindere de servicii auxiliare;
o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare sau un holding de asigurare;
o societate de investiții;
un holding financiar mixt.
În cazul în care se aplică metoda nr. 2 (deducere și agregare) menționată în anexa I, la efectuarea calcului se ia în considerare cota proporțională deținută din capitalul subscris care este deținută direct sau indirect de întreprinderea mamă sau de întreprinderea care deține o participație într-o altă entitate din cadrul grupului.
Coordonatorul poate decide să nu includă o anumită entitate la calcularea cerințelor suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu în următoarele cazuri:
în cazul în care entitatea se află într-o țară terță sau în care există obstacole de natură juridică ce împiedică transferul informațiilor necesare, fără a se aduce atingere normelor sectoriale care obligă autoritățile competente să refuze autorizarea în cazul în care există obstacole în exercitarea efectivă a funcției lor de supraveghere;
în cazul în care entitatea are o importanță neglijabilă din perspectiva obiectivelor urmărite de supravegherea suplimentară a entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar;
în cazul în care includerea acesteia este inoportună sau poate determina o confuzie din perspectiva obiectivelor urmărite de supravegherea suplimentară.
Cu toate acestea, în cazul în care mai multe entități ar urma să fie excluse în temeiul primului paragraf litera (b), acestea trebuie incluse dacă, în mod colectiv, acestea prezintă o importanță care nu este de neglijat.
În cazul menționat în primul paragraf litera (c), coordonatorul consultă, cu excepția cazurilor de urgență, celelalte autorități competente implicate înainte de a adopta o decizie.
În cazul în care coordonatorul nu include o entitate reglementată în calcul într-unul din cazurile menționate la primul paragraf literele (b) și (c), autoritățile competente din statul membru în care entitatea își are sediul pot solicita entității care se află la conducerea conglomeratului financiar să furnizeze informații care să faciliteze supravegherea entității reglementate în cauză.
Articolul 7
Concentrarea riscurilor
Aceste concentrări ale riscurilor fac obiectul unui control prudențial exercitat de coordonator.
Articolul 8
Tranzacțiile în interiorul grupului
Informațiile necesare sunt înaintate coordonatorului de către entitatea reglementată în sensul articolului 1 care se află la conducerea conglomeratului financiar sau, în cazul în care la conducerea acestuia nu se află o entitate reglementată în sensul articolului 1, de către holdingul financiar mixt sau de către entitatea reglementată din cadrul conglomeratului financiar identificată de coordonator după consultarea celorlalte autorități competente implicate și a conglomeratului financiar.
Aceste tranzacții în interiorul grupului fac obiectul unui control prudențial exercitat de coordonatorul care răspunde de supravegherea suplimentară, în conformitate cu secțiunea 3 din prezentul capitol.
Articolul 9
Sisteme de control intern și proceduri de gestionare a riscurilor
Procedurile de gestionare a riscurilor cuprind:
o gestiune sănătoasă și o bună conducere a activităților, inclusiv aprobarea și analiza periodică a strategiilor și politicilor, pentru totalitatea riscurilor asumate, de către organele de conducere corespunzătoare la nivelul conglomeratului financiar;
politici corespunzătoare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu pentru a anticipa impactul strategiilor de dezvoltare asupra profilului riscurilor și asupra cerințelor privind capitalul propriu stabilite în conformitate cu articolul 6 și anexa I;
proceduri adecvate care să garanteze faptul că sistemele de supraveghere a riscurilor sunt adaptate organizației și că se iau toate măsurile pentru ca sistemele puse în aplicare în cadrul fiecărei întreprinderi care face obiectul supravegherii suplimentare să fie coerente, astfel încât riscurile să poată fi măsurate, supravegheate și ținute sub control la nivelul conglomeratului financiar;
mecanisme în vigoare care să permită sprijinirea și elaborarea, după caz, a unor mecanisme și planuri de redresare și de soluționare corespunzătoare. Aceste mecanisme sunt actualizate periodic.
Sistemele de control intern cuprind:
sisteme corespunzătoare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu care să permită identificarea și măsurarea tuturor riscurilor importante asumate, precum și stabilirea unui nivel al capitalului propriu adaptat la riscuri;
proceduri sănătoase de informare și de contabilitate care să permită identificarea, măsurarea, încadrarea și verificarea tranzacțiilor în interiorul grupului, precum și concentrarea riscurilor.
Statele membre solicită entităților reglementate, la nivelul conglomeratului financiar, să pună la dispoziția autorității lor competente în mod periodic, detalii privind structura juridică, precum și structura de conducere și organizațională, inclusiv a tuturor entităților reglementate, a filialelor nereglementate și a sucursalelor importante.
Statele membre solicită entităților reglementate să facă public, la nivelul conglomeratului financiar, anual, fie integral, fie prin intermediul unor referiri la informații echivalente, descrierea structurii lor juridice, precum și a structurii de conducere și organizaționale.
SECȚIUNEA 3
MĂSURI DE FACILITARE A SUPRAVEGHERII SUPLIMENTARE ȘI COMPENTENȚELE COMITETULUI COMUN
Articolul 9a
Rolul Comitetului comun
Comitetul comun asigură o supraveghere și respectare transsectorială și transfrontalieră coerentă a legislației Uniunii, în conformitate cu articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 9b
Simularea de criză
Articolul 10
Autoritatea competentă care răspunde de supravegherea suplimentară (coordonatorul)
Desemnarea coordonatorului se realizează pe baza următoarelor criterii:
în cazul în care un conglomerat financiar este condus de o entitate reglementată, rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă care a autorizat entitatea reglementată menționată anterior, în conformitate cu normele sectoriale aplicabile;
în cazul în care un conglomerat financiar nu este condus de o entitate reglementată, rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă selectată pe baza următoarelor principii:
în cazul în care întreprinderea mamă a unei entități reglementate este un holding financiar mixt, rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă care a autorizat entitatea reglementată în conformitate cu normele sectoriale aplicabile;
în cazul în care cel puțin două entități reglementate care își au sediul social în Uniune au ca întreprindere mamă același holding financiar mixt, iar una din aceste entități a fost autorizată în statul membru în care holdingul financiar mixt își are sediul social, rolul de coordonator este exercitat de autoritatea competentă din statul membru care a autorizat entitatea reglementată în cauză;
în cazul în care mai multe entități reglementate care își desfășoară activitatea în diverse sectoare financiare au fost autorizate în statul membru în care își are sediul social holdingul financiar mixt, rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă a entității reglementate care își desfășoară activitatea în sectorul financiar cel mai important;
în cazul în care un conglomerat financiar este condus de mai multe holdinguri financiare mixte care au sediul social în state membre diferite și în care în fiecare din aceste state membre există o entitate reglementată, rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă a entității reglementate care prezintă cel mai ridicat bilanț total, dacă entitățile în cauză își desfășoară activitatea în același sector financiar, sau de autoritatea competentă a entității reglementate care își desfășoară activitatea în sectorul financiar cel mai important;
în cazul în care cel puțin două entități reglementate care își au sediul social în Uniune au ca întreprindere mamă același holding financiar mixt, dar niciuna dintre aceste entități nu a fost autorizată în statul membru în care holdingul financiar mixt își are sediul social, rolul de coordonator este exercitat de autoritatea competentă care a autorizat entitatea reglementată care prezintă bilanțul total cel mai ridicat în sectorul financiar cel mai important;
în cazul în care conglomeratul financiar este un grup care nu are la conducere o întreprindere mamă sau în orice alt caz rolul de coordonator este preluat de autoritatea competentă care a autorizat entitatea reglementată care prezintă bilanțul total cel mai ridicat din sectorul financiar cel mai important.
Articolul 11
Sarcinile coordonatorului
Sarcinile atribuite coordonatorului în ceea ce privește supravegherea suplimentară sunt următoarele:
coordonarea colectării și diseminării informațiilor utile sau esențiale, în desfășurarea normală a activităților precum și în situații de urgență, inclusiv diseminarea informațiilor importante pentru supravegherea prudențială exercitată de o autoritate competentă în temeiul normelor sectoriale;
asigurarea controlului prudențial și evaluarea situației financiare a unui conglomerat financiar;
evaluarea aplicării normelor privind rata de adecvare a capitalului propriu, concentrarea riscurilor și tranzacțiile în interiorul grupului prevăzute la articolele 6, 7 și 8;
evaluarea structurii, organizării și sistemelor de control intern ale conglomeratului financiar prevăzute la articolul 9;
planificarea și coordonarea activităților prudențiale, în desfășurarea normală a activităților precum și în situațiile de urgență, în colaborare cu autoritățile competente implicate;
îndeplinirea altor sarcini și luarea celorlalte măsuri și decizii atribuite coordonatorului în temeiul prezentei directive sau în cadrul aplicării dispozițiilor acesteia.
Pentru a facilita supravegherea suplimentară și pentru a-i oferi o bază juridică mai vastă, coordonatorul și celelalte autorități competente implicate și, după caz, celelalte autorități competente implicate încheie acorduri de coordonare. Aceste acorduri pot acorda sarcini suplimentare coordonatorului și pot preciza procedurile care trebuie urmate de către autoritățile competente implicate pentru a lua deciziile menționate la articolele 3 și 4, articolul 5 alineatul (4), articolul 6, articolul 12 alineatul (2) și articolele 16 și 18, precum și pentru a colabora cu alte autorități competente.
În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 8 și cu procedura prevăzută la articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, orientări în vederea convergenței practicilor de supraveghere cu privire la consistența acordurilor de coordonare a supravegherii în conformitate cu articolul 131a din Directiva 2006/48/CE și articolul 248 alineatul (4) din Directiva 2009/138/CE.
Acordurile de coordonare menționate la alineatul (1) al doilea paragraf se reflectă în mod separat în acordurile scrise de coordonare existente în temeiul articolului 131 din Directiva 2006/48/CE sau al articolului 248 din Directiva 2009/138/CE. Coordonatorul, în calitate de președinte al unui colegiu înființat în temeiul articolului 131a din Directiva 2006/48/CE sau al articolului 248 alineatul (2) din Directiva 2009/138/CE, decide care dintre autoritățile competente implicate participă la o reuniune sau la orice altă activitate a colegiului respectiv.
Articolul 12
Cooperarea și schimbul de informații între autoritățile competente
Această colaborare cuprinde cel puțin colectarea și schimbul de informații cu privire la următoarele aspecte:
identificarea structurii juridice a grupului, precum și a structurii de conducere și organizaționale, inclusiv a tuturor entităților reglementate, a filialelor nereglementate și a sucursalelor importante care aparțin unui conglomerat financiar, a acționarilor holdingurilor calificate de la ultimul nivel al societății mamă, precum și a autorităților competente ale entităților reglementate din cadrul grupului;
strategiile conglomeratului financiar;
situația financiară a conglomeratului financiar, în special în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu, tranzacțiile în interiorul grupului, concentrarea riscurilor și rentabilitatea;
principalii acționari ai conglomeratului financiar și conducătorii acestuia;
organizarea, gestionarea riscurilor și sistemele de control intern la nivelul conglomeratului financiar;
procedurile de colectare a informațiilor de la entitățile din conglomeratul financiar și de verificare a informațiilor menționate;
dificultățile întâmpinate de entitățile reglementate sau de alte entități din conglomeratul financiar care pot afecta grav entitățile reglementate menționate;
principalele sancțiuni și măsuri excepționale luate de autoritățile competente în conformitate cu normele sectoriale sau cu prezenta directivă.
Autoritățile competente pot, de asemenea, să facă schimb de informații cu autoritățile enumerate în continuare, după cum este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor lor respective, cu privire la entitățile reglementate care aparțin conglomeratului financiar, în conformitate cu normele sectoriale: băncile centrale, Sistemul European al Băncilor Centrale, Banca Centrală Europeană și Comitetul european pentru risc sistemic în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de instituire a Comitetului european pentru risc sistemic ( 20 ).
Fără a aduce atingere responsabilităților lor respective definite în normele sectoriale, autoritățile competente implicate se consultă reciproc cu privire la aspectele enumerate în continuare, înainte de a lua o decizie care vizează funcțiile prudențiale exercitate de celelalte autorități competente:
o modificare a structurii acționariatului, a organizării sau a conducerii entităților reglementate dintr-un conglomerat financiar care presupune aprobarea sau autorizarea de către autoritățile competente;
principalele sancțiuni sau măsuri excepționale luate de autoritățile competente.
O autoritate competentă poate decide să nu consulte omologii săi în caz de urgență sau în cazul în care o astfel de consultare ar putea compromite eficiența deciziilor sale. Într-un astfel de caz, autoritatea competentă informează fără întârziere celelalte autorități competente.
În cazul în care informațiile menționate la articolul 14 alineatul (2) au fost deja comunicate unei autorități competente în temeiul normelor sectoriale, autoritățile competente care răspund de supravegherea suplimentară se pot adresa acesteia pentru a obține informațiile în cauză.
Informațiile primite în cadrul supravegherii suplimentare, în special orice informație vehiculată între autoritățile competente sau între acestea și alte autorități în conformitate cu prezenta directivă intră sub incidența normelor sectoriale privind secretul profesional și comunicarea informațiilor confidențiale.
Articolul 12a
Cooperarea și schimbul de informații cu Comitetul comun
Articolul 12b
Orientări generale comune
Articolul 13
Organele de conducere ale holdingurilor financiare mixte
Statele membre solicită ca persoanele care administrează efectiv afacerile unui holding financiar mixt să prezinte buna reputație necesară și o experiență suficientă și corespunzătoare pentru a exercita aceste funcții.
Articolul 14
Accesul la informații
Articolul 15
Verificarea
În cazul în care, în cadrul aplicării prezentei directive, autoritățile competente doresc, în anumite cazuri, să verifice informațiile privind o entitate care aparține unui conglomerat financiar, indiferent dacă este reglementată sau nu, și care are sediul într-un alt stat membru, acestea solicită autorităților din celălalt stat membru să efectueze această verificare.
Autoritățile care primesc o astfel de solicitare îi dau curs, în limita competențelor lor, fie realizând chiar ele verificarea, fie autorizând un inspector sau un expert să o efectueze, fie acordând autorității care a înaintat cererea permisiunea de a efectua ea însăși verificarea.
În cazul în care nu efectuează ea însăși verificarea, autoritatea competentă care a formulat cererea poate participa la realizarea acesteia, dacă dorește.
Articolul 16
Măsuri de aplicare
În cazul în care entitățile reglementate din cadrul unui conglomerat financiar nu respectă cerințele prevăzute la articolele 6-9 sau în care cerințele în cauză sunt respectate dar, cu toate acestea, solvabilitatea entităților ar putea fi afectată, sau dacă tranzacțiile în interiorul grupului sau concentrările riscurilor amenință situația financiară a entităților reglementate în cauză, trebuie luate măsurile necesare pentru a remedia situația cât mai curând posibil:
Fără a se aduce atingere articolului 17 alineatul (2), statele membre pot stabili măsurile pe care autoritățile competente le pot lua cu privire la holdingurile financiare mixte. În conformitate cu procedura prevăzută la articolele 16 și 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, AES pot elabora, prin intermediul Comitetul comun, orientări pentru măsuri referitoare la holdingurile financiare mixte.
Autoritățile competente implicate, inclusiv coordonatorul, asigură coordonarea acțiunilor lor de supraveghere, dacă este necesar.
Articolul 17
Competențele suplimentare ale autorităților competente
SECȚIUNEA 4
ȚĂRILE TERȚE
Articolul 18
Întreprinderi mamă cu sediul într-o țară terță
Fără a se aduce atingere normelor sectoriale, unde se aplică articolul 5 alineatul (3), autoritățile competente verifică dacă entitățile reglementate a căror întreprindere-mamă are sediul central într-o țară terță sunt supuse de către o autoritatea competentă a acelei țări terțe la o supraveghere echivalentă cu cea prevăzută de prezenta directivă privind supravegherea suplimentară a entităților reglementate menționate la articolul 5 alineatul (2). Verificarea este efectuată de autoritatea competentă care ar avea rolul de coordonator în cazul în care s-ar aplica criteriile prevăzute la articolul 10 alineatul (2), la cererea întreprinderii-mamă sau a oricărei entități reglementate autorizate în cadrul Uniunii sau din proprie inițiativă.
Autoritatea competentă în cauză consultă celelalte autorități competente implicate și face toate eforturile necesare pentru a respecta orice orientări aplicabile, elaborate prin intermediul Comitetul comun, în conformitate cu articolele 16 și 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 19
Cooperarea cu autoritățile competente din țările terțe
Articolul 39 alineatele (1) și (2) din Directiva 2006/48/CE, articolul 10a din Directiva 98/78/CE și articolul 264 din Directiva 2009/138/CE se aplică mutatis mutandis în cazul negocierii de acorduri cu una sau mai multe țări terțe cu privire la modalitățile de exercitare a supravegherii suplimentare a entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar.
CAPITOLUL III
ACTE DELEGATE ȘI MĂSURI DE PUNERE ÎN APLICARE
Articolul 20
Competențe conferite Comisiei
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 21c în ceea ce privește adaptările tehnice care trebuie aduse prezentei directive în următoarele domenii:
formularea mai precisă a definițiilor prevăzute la articolul 2 pentru a lua în considerare evoluția piețelor financiare la aplicarea prezentei directive;
alinierea terminologiei și reformularea definițiilor din prezenta directivă în conformitate cu actele ulterioare ale Uniunii privind entitățile reglementate și aspectele conexe;
definirea mai precisă a metodelor de calcul prevăzute la anexa I pentru a lua în considerare evoluția piețelor financiare și a tehnicilor prudențiale.
Aceste măsuri nu includ dispozițiile care fac obiectul competenței delegate și conferite Comisiei în ceea ce privește elementele enumerate la articolul 21a.
Articolul 21
Comitetul
▼M6 —————
▼M6 —————
Articolul 21a
Standarde tehnice
În vederea garantării unei armonizări consecvente a prezentei directive, AES, în conformitate cu articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, pot elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare cu privire la:
articolul 2 alineatul (11), pentru a preciza aplicarea articolului 17 din Directiva 78/660/CEE a Consiliului în contextul prezentei directive;
articolul 2 alineatul (17), pentru a stabili procedura sau a preciza criteriile de stabilire a „autorităților competente relevante”;
articolul 3 alineatul (5) pentru a preciza parametrii alternativi pentru identificarea unui conglomerat financiar;
articolul 6 alineatul (2) în vederea asigurării unui format uniform (cu instrucțiunile) pentru raportare și a determinării frecvenței de raportare și, după caz, a datelor de raportare.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Comitetul comun prezintă proiectele de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la 1 ianuarie 2015.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
În vederea garantării condiții uniforme de aplicare a prezentei directive, AES, în conformitate cu articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, pot elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la:
▼M7 —————
articolul 7 alineatul (2) pentru a asigura condiții uniforme de aplicare a procedurilor de includere a elementelor din sfera definiției „concentrării riscurilor” în domeniul controlului prudențial prevăzut la al doilea paragraf al articolului 7 alineatul (2);
articolul 8 alineatul (2) pentru a asigura condiții uniforme de aplicare a procedurilor de includere a elementelor din sfera definiției „tranzacțiilor în interiorul grupului” în domeniul controlului prudențial prevăzut la al treilea paragraf al articolului 8 alineatul (2);
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
AES înaintează Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare cu până la cinci luni înainte de data aplicării menționate la articolul 309 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, respectiv.
Articolul 21b
Orientări generale comune
AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, orientările generale comune menționate la articolul 3 alineatul (8), articolul 7 alineatul (5), articolul 8 alineatul (5), articolul 9 alineatul (6), articolul 11 alineatul (1) al treilea paragraf, articolul 12b și articolul 21 alineatul (4) în conformitate cu procedura stabilită la articolul 56 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 21c
Exercitarea delegării de competențe
CAPITOLUL IV
MODIFICĂRILE DIRECTIVELOR ÎN VIGOARE
▼M4 —————
Articolul 23
Modificări la Directiva 79/267/CEE
Directiva 79/267/CEE se modifică după cum urmează:
Se introduce următorul articol:
„Articolul 12a
Autoritățile competente din celălalt stat membru implicat sunt consultate înainte de acordarea autorizației unei întreprinderi de asigurare de viață care este:
o filială a unei întreprinderi de asigurare autorizate într-un alt stat membru sau
o filială a întreprinderii mamă a unei întreprinderi de asigurare autorizate într-un alt stat membru sau
sub controlul unei persoane fizice sau juridice care deține de asemenea controlul asupra unei întreprinderi de asigurare autorizate într-un alt stat membru.
Autoritatea competentă dintr-un stat membru vizat care răspunde de supravegherea instituțiilor de credit sau a întreprinderilor de investiții este consultată înainte de acordarea autorizației unei întreprinderi de asigurare de viață care este:
o filială a unei instituții de credit autorizate sau a unei întreprinderi de investiții autorizate în cadrul Comunității sau
o filială a întreprinderii mamă a unei întreprinderi de investiții autorizate sau a unei instituții de credit autorizate în cadrul Comunității sau
sub controlul unei persoane fizice sau juridice care deține de asemenea controlul asupra unei întreprinderi de investiții autorizate sau asupra unei instituții de credit autorizate în cadrul Comunității.
La articolul 18 alineatul (2) se adaugă următoarele paragrafe:
„Marja de solvabilitate disponibilă se reduce de asemenea cu următoarele elemente:
participațiile deținute de întreprinderea de asigurare în:
fiecare din elementele prevăzute în continuare pe care întreprinderea de asigurare le deține în entitățile definite la litera (a) în care deține o participație:
În cazul în care se deține temporar o participație într-o altă instituție de credit, o altă întreprindere de investiții, o altă instituție financiară, o altă întreprindere de asigurare, o altă întreprindere de reasigurare sau un alt holding de asigurare în scopul realizării unei operațiuni de asistență financiară pentru a reorganiza și redresa entitatea vizată, autoritatea competentă poate deroga de la dispozițiile privind deducerea menționate la al treilea paragraf literele (a) și (b).
Ca alternativă la deducerea elementelor menționate la al treilea paragraf literele (a) și (b) deținute de întreprinderea de asigurare în instituții de credit, întreprinderi de investiții și instituții financiare, statele membre le pot permite întreprinderilor de asigurare să aplice mutatis mutandis metodele 1, 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar ( *6 ). Metoda nr. 1 („consolidare contabilă”) nu se aplică decât în cazul în care autoritatea competentă este sigură de nivelul de gestiune integrată și de control intern al entităților care fac obiectul consolidării. Metoda aleasă se aplică în mod coerent pe termen lung.
În vederea calculării marjei de solvabilitate prevăzute de prezenta directivă, statele membre pot prevedea ca întreprinderile de asigurare care fac obiectul supravegherii suplimentare în conformitate cu Directiva 98/78/CE sau Directiva 2002/87/CE să aibă posibilitatea de a nu deduce elementele menționate la al treilea paragraf literele (a) și (b) care sunt deținute în instituțiile de credit, întreprinderile de investiții, instituțiile financiare, întreprinderile de asigurare sau de reasigurare sau în holdingurile de asigurare care intră sub incidența supravegherii suplimentare.
În scopul scăderii participațiilor menționate de prezentul alineat, prin „participație” se înțelege o participație în sensul articolului 1 litera (f) din Directiva 98/78/CE.
▼M4 —————
Articolul 25
Modificări la Directiva 92/96/CEE
Directiva 92/96/CEE se modifică după cum urmează:
La articolul 14 se introduce următorul alineat:
La articolul 15, alineatul (5c) se înlocuiește cu următoarele:
Prezentul articol nu împiedică autoritatea competentă să transmită:
informații destinate îndeplinirii sarcinii acestora și nici nu împiedică autoritățile sau organismele menționate să comunice autorităților competente informațiile care le sunt necesare în sensul alineatului (4). Informațiile primite în acest context sunt supuse secretului profesional impus de prezentul articol.”
Articolul 26
Modificări la Directiva 93/6/CEE
La articolul 7 alineatul (3) din Directiva 93/6/CEE, prima și a doua liniuță se înlocuiesc cu următoarele:
un holding financiar este o instituție financiară ale cărei filiale sunt exclusiv sau în principal întreprinderi de investiții sau alte instituții financiare, cel puțin una dintre filiale fiind o întreprindere de investiții, și care nu este un holding financiar mixt în sensul Directivei 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar ( *7 );
un holding mixt este o întreprindere mamă diferită de un holding financiar, de o întreprindere de investiții sau de un holding financiar mixt în sensul Directivei 2002/87/CE, printre filialele căreia există cel puțin o întreprindere de investiții;
Articolul 27
Modificări la Directiva 93/22/CEE
Directiva 93/22/CEE se modifică după cum urmează:
La articolul 6 se adaugă următoarele paragrafe:
„Autoritatea competentă dintr-un stat membru implicat, care răspunde de supravegherea instituțiilor de credit sau a întreprinderilor de asigurare este consultată înainte de acordarea unei autorizații unei întreprinderi de investiții care este:
o filială a unei instituții de credit autorizate sau a unei întreprinderi de asigurare autorizate în cadrul Comunității sau
o filială a întreprinderii mamă a unei instituții de credit autorizate sau a unei întreprinderi de asigurare autorizate în cadrul Comunității sau
sub controlul unei persoane fizice sau juridice care deține de asemenea controlul asupra unei instituții de credit autorizate sau asupra unei întreprinderi de asigurare autorizate în cadrul Comunității.
Autoritățile competente vizate la alineatele (1) și (2) se consultă în mod special în scopul evaluării calității acționarilor, precum și a onorabilității și competenței administratorilor implicați în gestiunea unei alte entități din cadrul aceluiași grup. Autoritățile menționate își comunică reciproc toate informațiile privind aceste aspecte, în cazul în care informațiile în cauză sunt relevante pentru celelalte autorități competente implicate, atât în vederea acordării unei autorizații, cât și pentru verificarea permanentă a respectării condițiilor de funcționare.”
La articolul 9, alineatul (2) se înlocuiește cu următoarele:
▼M4 —————
Articolul 29
Modificări la Directiva 2000/12/CE
Directiva 2000/12/CE se modifică după cum urmează:
▼M2 —————
La articolul 16, alineatul (2) se înlocuiește cu următoarele:
▼M2 —————
CAPITOLUL V
ÎNTREPRINDERILE DE ADMINISTRARE A INVESTIȚIILOR
Articolul 30
Întreprinderile de administrare a investițiilor
Până la realizarea unei coordonări ulterioare a normelor sectoriale, statele membre se asigură că întreprinderile de administrare a investițiilor se încadrează:
în sfera de aplicare a supravegherii consolidate a instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții sau în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare a întreprinderilor de asigurare care aparțin unui grup de asigurare;
în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare în sensul prezentei directive, în cazul în care grupul este un conglomerat financiar;
în procesul de identificare în conformitate cu articolul 3 alineatul (2).
În sensul aplicării primului paragraf, statele membre le permit autorităților lor competente sau le solicită să decidă care sunt normele sectoriale (sectorul bancar, sectorul asigurărilor sau sectorul serviciilor de investiții) conform cărora întreprinderile de administrare a investițiilor intră sub incidența supravegherii consolidate și a supravegherii suplimentare menționate la primul paragraf litera (a). În sensul prezentei dispoziții, normele sectoriale relevante care prevăd sub ce formă și în ce măsură sunt cuprinse instituțiile financiare (în cazul în care întreprinderile de administrare a investițiilor intră în sfera de aplicare a supravegherii consolidate a instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții) și întreprinderile de reasigurare (în cazul în care întreprinderile de administrare a investițiilor intră în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare a întreprinderilor de asigurare) se aplică mutatis mutandis întreprinderilor de administrare a investițiilor. În sensul supravegherii suplimentare menționate la primul paragraf litera (b), întreprinderile de administrare a investițiilor sunt tratate ca și cum ar aparține sectorului în care se încadrează în conformitate cu primul paragraf litera (a).
În sensul prezentei directive, în cazul în care o întreprindere de administrare a investițiilor face parte dintr-un conglomerat financiar, toate trimiterile la conceptul de entitate reglementată și toate trimiterile la conceptul de autorități competente sau de autorități competente implicate se înțeleg ca o trimitere la întreprinderile de administrare a investițiilor sau, respectiv, la autoritățile care răspund de supravegherea întreprinderilor de administrare a investițiilor. Prezenta dispoziție se aplică mutatis mutandis grupurilor menționate la primul paragraf litera (a).
Articolul 30a
Administratorii fondurilor de investiții alternative
Până la realizarea unei coordonări ulterioare a normelor sectoriale, statele membre se asigură că administratorii fondurilor de investiții alternative se încadrează:
în sfera de aplicare a supravegherii consolidate a instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții sau în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare a întreprinderilor de asigurare care aparțin unui grup de asigurare;
în sfera de aplicare a supravegherii suplimentare în sensul prezentei directive, în cazul în care grupul este un conglomerat financiar; precum și
în procesul de identificare în conformitate cu articolul 3 alineatul (2).
În sensul prezentei directive, în cazul în care un administrator de fonduri de investiții alternative face parte dintr-un conglomerat financiar, toate trimiterile la entitățile reglementate și la autoritățile competente relevante se înțeleg ca incluzând administratorii fondurilor de investiții alternative și autoritățile competente care răspund de supravegherea administratorilor fondurilor de investiții alternative. Această dispoziție se aplică mutatis mutandis grupurilor menționate la alineatul (1) litera (a).
CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE
Articolul 31
Raportul Comisiei
Cel târziu la 11 august 2007, Comisia înaintează Comitetului pentru conglomerate financiare menționat la articolul 21 un raport privind practicile statelor membre și, dacă este necesar, privind nevoia de a realiza o armonizare mai aprofundată în ceea ce privește:
Comisia consultă comitetul înainte de a-și înainta propunerile.
Articolul 32
Transpunerea
Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 11 august 2004. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Statele membre se asigură că actele prevăzute la primul paragraf se aplică, pentru prima dată, supravegherii conturilor aferente exercițiului financiar care începe la 1 ianuarie 2005 sau pe parcursul anului 2005.
Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
Articolul 33
Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 34
Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
ANEXA I
RATA DE ADECVARE A CAPITALULUI PROPRIU
Calcularea cerințelor suplimentare cu privire la rata de adecvare a capitalului propriu în cazul entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar, menționate la articolul 6 alineatul (1), se realizează în conformitate cu principiile tehnice și cu una dintre metodele prevăzute de prezenta anexă.
Fără să aducă atingere dispozițiilor următorului paragraf, statele membre permit autorităților lor competente, în cazul în care acestea au rolul de coordonator pentru un anumit conglomerat financiar, să decidă, după consultarea autorităților competente implicate și a conglomeratului, care este metoda aplicată de conglomeratul financiar în cauză.
Statele membre pot solicita ca acest calcul să se efectueze în conformitate cu una dintre metodele indicate în prezenta anexă în cazul în care conglomeratul financiar este condus de o entitate reglementată care a fost autorizată în statul membru în cauză. În cazul în care un conglomerat financiar nu este condus de o entitate reglementată în sensul articolului 1, statele membre autorizează aplicarea oricărei metode descrise în prezenta anexă, cu excepția cazului în care autoritățile competente implicate se află în același stat membru, caz în care statul membru vizat poate impune aplicarea unei anumite metode.
I. Principii tehnice
1. Sfera de aplicare și modul de calcul al cerințelor suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu
Indiferent de metoda utilizată, în cazul în care entitatea este o filială care acuză un deficit de solvabilitate sau, în cazul unei entități nereglementate din sectorul financiar, un deficit de solvabilitate noțional, se ia în considerare deficitul de solvabilitate total al filialei. Dacă, într-un astfel de caz, în opinia coordonatorului, răspunderea întreprinderii mamă care deține o parte din capital este limitată, în mod strict și lipsit de ambiguitate, la acea parte a capitalului, coordonatorul poate permite ca deficitul de solvabilitate al filialei să fie luat în considerare în mod proporțional.
În cazul în care nu există o legătură de capital între întreprinderile aceluiași conglomerat financiar, coordonatorul, după consultarea celorlalte autorități competente implicate, stabilește care este partea proporțională care trebuie luată în considerare, având în vedere răspunderea determinată de relația existentă.
2. Alte principii tehnice
Indiferent de metoda utilizată pentru a calcula cerințele suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu al entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar, așa cum este prezentată în secțiunea II din prezenta anexă, coordonatorul și, după caz, celelalte autorități competente implicate se asigură că se aplică următoarele principii:
se interzice utilizarea multiplă a elementelor care pot fi luate în considerare la calcularea capitalului propriu la nivelul conglomeratului financiar („utilizare suprapusă a capitalului propriu”), precum și crearea necorespunzătoare de capital propriu în interiorul grupului; pentru a garanta eliminarea utilizării suprapuse a capitalului propriu și a creării de capital propriu în interiorul grupului, autoritățile competente aplică prin analogie principiile pertinente prevăzute de normele sectoriale corespondente;
până la realizarea unei armonizări mai aprofundate a normelor sectoriale, cerințele de solvabilitate aplicabile diferitelor sectoare financiare reprezentate în cadrul unui conglomerat financiar sunt îndeplinite de elemente de capital propriu în conformitate cu normele sectoriale corespondente. În caz de deficit de capital propriu la nivelul conglomeratului financiar, numai elementele de capital propriu admise de toate normele sectoriale („capitaluri trans-sectoriale”) sunt luate în considerare pentru verificarea respectării cerințelor suplimentare de solvabilitate.
În cazul în care normele sectoriale prevăd limitări la admiterea anumitor instrumente de capital propriu care ar putea fi considerate capitaluri trans-sectoriale, aceste limite se aplică mutatis mutandis la calcularea capitalului propriu la nivelul conglomeratului financiar.
La calcularea capitalului propriu la nivelul conglomeratului financiar, autoritățile competente iau în considerare și disponibilitatea și transferabilitatea efective ale capitalului propriu între diferitele entități juridice ale grupului, având în vedere obiectivele stabilite de normele privind rata de adecvare a capitalului propriu.
Dacă, în cazul unei entități nereglementate din sectorul financiar, o cerință de solvabilitate noțională se calculează conform indicațiilor din prezenta anexă secțiunea II, prin „cerință de solvabilitate noțională” se înțelege cerința privind capitalul propriu pe care entitatea în cauză ar trebui să o respecte în temeiul normelor sectoriale care i s-ar aplica în cazul în care ar fi o entitate reglementată din sectorul financiar vizat; în cazul întreprinderilor de administrare a investițiilor, prin cerință de solvabilitate se înțelege cerința privind capitalul menționată la articolul 5a alineatul (1) litera (a) din Directiva 85/611/CEE; cerința de solvabilitate noțională a unui holding financiar mixt se calculează în conformitate cu normele sectoriale din sectorul financiar cel mai important în cadrul conglomeratului financiar.
II. Metode tehnice de calcul
Metoda nr. 1: consolidarea contabilă
Calcularea cerințelor suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu al entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar se realizează pe baza conturilor consolidate.
Cerințele suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu rezultă din diferența dintre:
capitalul propriu al conglomeratului financiar, calculat pe baza situației financiare consolidate a acestuia; elementele luate în calcul sunt cele admise de normele sectoriale aplicabile
și
suma cerințelor de solvabilitate aplicabile diferitelor sectoare financiare reprezentate în cadrul grupului; pentru fiecare din aceste sectoare, cerințele de solvabilitate se calculează în funcție de normele sectoriale corespondente.
Normele sectoriale vizate sunt: titlul V capitolul 3 din Directiva 2002/12/CE pentru instituțiile de credit, Directiva 98/78/CE pentru întreprinderile de asigurare și Directiva 93/6/CEE pentru instituțiile de credit și întreprinderile de investiții.
În cazul entităților nereglementate din sectorul financiar, care nu sunt luate în considerare la calcularea cerințelor sectoriale de solvabilitate menționate anterior, se calculează o cerință de solvabilitate noțională.
Rezultatul nu trebuie să fie negativ.
Metoda nr. 2: deducere și agregare
Calcularea cerințelor suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu al entităților reglementate care aparțin unui conglomerat financiar se realizează pe baza conturilor fiecărei entități din cadrul grupului.
Cerințele suplimentare în ceea ce privește rata de adecvare a capitalului propriu rezultă din diferența dintre:
suma capitalurilor proprii ale tuturor entităților din sectorul financiar, reglementate și nereglementate, care aparțin conglomeratului financiar; elementele luate în calcul sunt cele admise de normele sectoriale pertinente
și
suma
În cazul entităților nereglementate din sectorul financiar, se calculează o cerință de solvabilitate noțională. Capitalul propriu și cerințele de solvabilitate sunt luate în considerare în mod proporțional, în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (4) și cu secțiunea I din prezenta anexă.
Rezultatul nu trebuie să fie negativ.
Metoda nr. 3: combinare
Autoritățile competente pot permite combinarea metodelor 1 și 2.
ANEXA II
PUNEREA ÎN APLICARE TEHNICĂ A DISPOZIȚIILOR PRIVIND TRANZACȚIILE ÎN INTERIORUL GRUPULUI ȘI CONCENTRAREA RISCURILOR
După consultarea celorlalte autorități competente implicate, coordonatorul stabilește categoriile de tranzacții și de riscuri pe care entitățile reglementate care aparțin unui anumit conglomerat financiar le declară în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) și articolul 8 alineatul (2) privind notificarea tranzacțiilor în interiorul grupului și concentrările de riscuri. Atunci când coordonatorul și autoritățile competente implicate stabilesc categoriile de tranzacții și de riscuri sau își emit opinia asupra acestui subiect, acestea iau în considerare structura specifică a conglomeratului financiar și gestionarea riscurilor pe care o aplică. Pentru a putea stabili tranzacțiile în interiorul grupului și concentrările de riscuri care, din cauza importanței lor, trebuie notificate în conformitate cu articolele 7 și 8, coordonatorul, după consultarea celorlalte autorități competente implicate și a conglomeratului, stabilește pragurile corespunzătoare pe baza capitalului propriu reglementar și a dispozițiilor tehnice.
În cadrul controlului pe care îl exercită asupra tranzacțiilor în interiorul grupului și asupra concentrării riscurilor, coordonatorul acordă o atenție deosebită potențialului risc de contagiune în cadrul conglomeratului financiar, riscului apariției unor conflicte de interese, riscului de eludare a normelor sectoriale și nivelului sau volumului riscurilor.
Statele membre pot autoriza autoritățile competente să aplice la nivelul conglomeratului financiar dispozițiile normelor sectoriale privind tranzacțiile în interiorul grupului și concentrarea riscurilor, în special pentru a evita eludarea normelor sectoriale.
( 1 ) Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viață (JO L 345, 19.12.2002, p. 1).
( 2 ) Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piața instrumentelor financiare (JO L 145, 30.4.2004, p. 1).
( 3 ) Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 noiembrie 2005 privind reasigurarea (JO L 323, 9.12.2005, p. 1).
( 4 ) Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (JO L 177, 30.6.2006, p. 1).
( 5 ) Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).
( 6 ) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
( 7 ) Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative (JO L 174, 1.7.2011, p. 1).
( 8 ) JO L 177, 30.6.2006, p. 201.
( 9 ) Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).
( 10 ) Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1).
( 11 ) Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).
( 12 ) Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349).
( 13 ) Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64).
( 14 ) JO L 193, 18.7.1983, p. 1.
( 15 ) JO L 222, 14.8.1978, p. 11.
( 16 ) JO L 331, 15.12.2010, p. 12.
( 17 ) JO L 331, 15.12.2010, p. 48.
( 18 ) JO L 331, 15.12.2010, p. 84.
( 19 ) JO L 331, 15.12.2010, p. 1.
( 20 ) JO L 331, 15.12.2010, p. 1.
( *1 ) JO L 228, 16.8.1973, p. 3. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2002/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 77, 20.3.2002, p. 17).
( *2 ) JO L 330, 5.12.1998, p. 1.
( *3 ) JO L 126, 26.5.2000, p. 1. Directivă modificată de Directiva 2000/28/CE (JO L 275, 27.10.2000, p. 37).
( *4 ) JO L 141, 11.6.1993, p. 27. Directivă modificată ultima dată de Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 290, 17.11.2000, p. 27).
( *5 ) JO L 141, 11.6.1993, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 98/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 204, 21.7.1998, p. 29).
( *6 ) JO L 35, 11.2.2003.”
( *7 ) JO L 35, 11.2.2003.”