Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 01993L0005-20031120

    Consolidated text: Directiva 93/5/CEE a Consiliului din 25 februarie 1993 privind asistența ce trebuie acordată Comisiei și colaborarea dintre statele membre în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/1993/5/2003-11-20

    1993L0005 — RO — 20.11.2003 — 001.001


    Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

    ►B

    DIRECTIVA 93/5/CEE A CONSILIULUI

    din 25 februarie 1993

    privind asistența ce trebuie acordată Comisiei și colaborarea dintre statele membre în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare

    (JO L 052, 4.3.1993, p.18)

    Astfel cum a fost modificat prin:

     

     

    Jurnalul Oficial

      No

    page

    date

    ►M1

    REGULAMENTUL (CE) NR. 1882/2003 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 29 septembrie 2003

      L 284

    1

    31.10.2003




    ▼B

    DIRECTIVA 93/5/CEE A CONSILIULUI

    din 25 februarie 1993

    privind asistența ce trebuie acordată Comisiei și colaborarea dintre statele membre în domeniul examinării științifice a problemelor legate de produsele alimentare



    CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

    având în vedere propunerea Comisiei ( 1 ),

    în cooperare cu Parlamentul European ( 2 ),

    având în vedere avizul Comitetului Economic și Social ( 3 ),

    întrucât realizarea și buna funcționare a pieței interne pentru produse alimentare necesită examinarea și evaluarea problemelor de natură științifică referitoare la alimente, în special atunci când aceste probleme privesc sănătatea oamenilor;

    întrucât consumatorii au dreptul la o politică comunitară a alimentelor, care să promoveze o alimentație sănătoasă, în special în ceea ce privește aspectele nutriționale, microbiologice și toxicologice;

    întrucât, pentru a sprijini îndeplinirea acestui obiectiv, Comisia a înființat un Comitet științific pentru alimentație, prin Decizia 74/234/CEE ( 4 );

    întrucât, în prezent, este necesară consultarea acestui comitet, cu privire la problemele pe care o serie de directive, cum ar fi cele privind alimentele dietetice, materialele și articolele care intră în contact cu alimentele, aditivii, aromele și solvenții de extracție, le ridică în domeniul sănătății publice;

    întrucât Comitetul științific pentru alimentație trebuie să se implice mai mult în politicile comunitare cu impact asupra alimentelor, dietei și sănătății publice;

    întrucât, în interesul consumatorilor și al industriei, procesul de creare a unei baze științifice satisfăcătoare, destinate aspectelor legate de siguranța alimentară trebuie să fie independent, transparent și eficient și să reflecte situația existentă în toate statele membre;

    întrucât, pentru a asigura buna funcționare a acestui comitet, Comunitatea are nevoie de asistență științifică din partea statelor membre;

    întrucât Comunitatea are de asemenea nevoie de asistență științifică pentru alte chestiuni de interes public, indispensabile pentru funcționarea pieței interne, cum ar fi soluționarea incidentelor soldate cu contaminări alimentare și, în general, situațiile în care este necesară stabilirea unor reglementări noi, privind alimente care pot afecta sănătatea oamenilor;

    întrucât, pentru a garanta îndeplinirea acestor obiective, Comisia trebuie să aibă acces la informațiile și asistența disponibile în statele membre, care trebuie să îi faciliteze îndeplinirea obiectivelor sale;

    întrucât în statele membre există diverse organisme responsabile de informarea științifică a guvernelor acestora, în privința produselor alimentare; întrucât este necesară utilizarea acestor resurse în mod eficient, în scopul susținerii activităților comunitare prin intermediul colaborării;

    întrucât, în limita resurselor de care dispun, statele membre trebuie să întreprindă toate măsurile necesare, inclusiv măsuri de natură financiară, pentru a le permite autorităților și organismelor lor competente să colaboreze cu Comisia, căreia să-i ofere asistența necesară examinării științifice a problemelor de interes public privind produsele alimentare;

    întrucât trebuie să se realizeze, în consecință, o armonizare a dispozițiilor ce reglementează funcționarea organismelor menționate, astfel încât acestea să poată colabora cu Comisia, pe baza tuturor datelor științifice disponibile, în special în scopul elaborării unor reglementări viitoare care să asigure libera circulație a produselor alimentare;

    întrucât este necesară sporirea și consolidarea puterilor și competenței Comitetului științific pentru alimentație, mai ales în scopul creșterii eficienței comunitare în materie de probleme alimentare;

    întrucât este necesar să se elaboreze dispoziții care să permită participarea unor țări terțe la această colaborare;

    întrucât Comisia trebuie să răspundă de administrarea acestei colaborări, iar statele membre trebuie, la rândul lor, să sprijine îndeplinirea acestei sarcini, în cadrul Comitetului permanent pentru alimentație;

    întrucât realizarea pieței interne ar trebui să conducă la o participare sporită a Comunității la reuniunile și activitățile privind produsele alimentare, întreprinse de organizații internaționale, precum și în cadrul unor relații bilaterale,

    ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:



    Articolul 1

    (1)  Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite autorităților și organismelor lor competente să colaboreze cu Comisia și să-i furnizeze sprijinul de care aceasta are nevoie în examinarea științifică a chestiunilor de interes public legate de alimentație, mai ales în domeniul sănătății publice, prin intermediul unor discipline cum ar fi medicina, nutriția, toxicologia, biologia, igiena, tehnologia alimentară, biotehnologia, alimentele și procesele noi, tehnicile de evaluare a riscurilor, fizica și chimia.

    (2)  

    (a) Procedura de cooperare din prezenta directivă se aplică atunci când un act al Consiliului necesită avizul Comitetului științific pentru alimentație.

    (b) Dacă este cazul, aplicarea procedurii de cooperare din prezenta directivă în cazul altor probleme legate de protecția sănătății și a securității persoanelor, în legătură cu consumul de alimente, se decide în conformitate cu procedura stabilită la articolul 5.

    Articolul 2

    Fiecare stat membru desemnează autoritatea sau organismul care răspunde de colaborarea cu Comisia și de repartizarea de activități institutelor corespunzătoare din statele membre, în ceea ce privește sarcinile stabilite la articolul 3, având obligația de a notifica Comisia în această privință.

    Comisia publică și actualizează lista autorităților desemnate, menționate la alineatul anterior, în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

    Fiecare autoritate desemnată trimite Comisiei o listă a institutelor participante la procedura de cooperare din cadrul jurisdicției sale, precum și orice modificare a listei respective. Comisia comunică aceste informații autorităților menționate și altor părți interesate.

    Articolul 3

    (1)  Principalele sarcini ale instituțiilor participante la cooperare trebuie să le includă pe cele enumerate în anexă.

    (2)  Se adoptă următoarele măsuri, conform procedurii prevăzute la articolul 5:

     stabilirea normelor pentru conducerea și administrarea cooperării, inclusiv:

     

     măsurile de asigurare a transparenței recomandărilor făcute de Comitetul științific pentru alimentație;

     proceduri de prezentare și evaluare a dosarelor;

     stabilirea și actualizarea, o dată la șase luni, a inventarului de sarcini și a priorităților aferente.

    (3)  Sarcinile care trebuie efectuate în conformitate cu inventarul adoptat conform alineatului (2) a doua liniuță se repartizează conform procedurii prevăzute la articolul 5, pe baza competenței științifice și în limitele resurselor disponibile în țările membre.

    Articolul 4

    Comisia poate, după consultarea autorităților sau organismelor menționate la articolul 2, să invite institute din terțe țări să participe, în mod voluntar, la îndeplinirea sarcinilor necesare atingerii obiectivelor prezentei directive și, în special, a sarcinilor enumerate în inventarul menționat în articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță. Dacă un institut dintr-o țară terță este de acord să participe la realizarea sarcinilor, Comisia trebuie să ia în considerație participarea respectivă, în momentul repartizării sarcinilor, conform articolului 3 alineatul (3).

    Participarea menționată în primul alineat nu va implica în nici un caz cheltuieli din bugetul comunitar.

    ▼M1

    Articolul 5

    (1)  Comisia este asistată de Comitetul permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, înființat în temeiul articolului 58 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 ( 5 ), denumit în continuare „comitetul”.

    (2)  Atunci când se face trimitere la prezentul articol, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE ( 6 ), cu respectarea dispozițiilor articolului 8.

    Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

    (3)  Comitetul își stabilește regulamentul de procedură.

    ▼B

    Articolul 6

    Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului un raport privind structurile, activitățile și eficiența Comitetului științific pentru alimentație, în termen de trei ani de la punerea în aplicare a prezentei directive și o dată la trei ani ulterior.

    Articolul 7

    (1)  Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 iunie 1993. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

    Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

    (2)  Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

    Articolul 8

    Prezenta directivă se adresează statelor membre.




    ANEXĂ

    Principalele sarcini ale instituțiilor naționale participante la cooperare cuprind:

     redactarea unor protocoale de evaluare a riscurilor determinate de componenții alimentari și elaborarea metodelor de evaluare nutrițională;

     evaluarea adecvării nutriționale a alimentelor;

     examinarea informațiilor de testare în conformitate cu normele comunitare și realizarea unei monografii, care urmează să fie evaluată de Comitetul științific pentru alimentație;

     efectuarea unor anchete asupra consumului alimentar, în special a celor necesare determinării sau evaluării condițiilor de utilizare a aditivilor alimentari, precum și stabilirii de valori limită pentru alte substanțe prezente în produsele alimentare;

     efectuarea unor investigații privind componența dietei alimentare în diversele state membre sau contaminanții alimentari de natură biologică sau chimică;

     sprijinirea Comisiei în onorarea angajamentelor internaționale ale Comunității, prin oferirea de consultanță în materie de siguranță alimentară.



    ( 1 ) JO C 108, 23.4.1991, p. 7 și JO C 107, 28.4.1992, p. 13.

    ( 2 ) JO C 94, 13.2.1992, p. 286 și Decizia din 20 ianuarie 1993 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

    ( 3 ) JO C 14, 20.1.1992, p. 6.

    ( 4 ) JO L 136, 20.5.1974, p. 1.

    ( 5 ) JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

    ( 6 ) Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (JO L 184, 17.7.1999, p. 23).

    Top