Avizul Comitetului Economic și Social European privind „Către un nou model de îngrijire pentru persoanele în vârstă: învățăminte desprinse din pandemia de COVID-19”

(aviz din proprie inițiativă)

(2022/C 194/04)

Raportor:

Miguel Ángel CABRA DE LUNA

Sesizare	25.3.2021
Temei juridic	Articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
	Aviz din proprie inițiativă
Secțiunea competentă	Secțiunea pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și cetățenie
Data adoptării în secțiune	16.12.2021
Data adoptării în sesiunea plenară	19.1.2022
Sesiunea plenară nr.	566
Rezultatul votului (voturi pentru/voturi împotrivă/abțineri)	241/3/3

1.   Obiectivele și domeniul de aplicare ale avizului: îngrijirea acordată persoanelor în vârstă și, în special, persoanelor dependente

1.1.

Prezentul aviz din proprie inițiativă urmărește obiective bine delimitate la: analiza diverselor modele de îngrijire pe termen lung a persoanelor de peste șaizeci și cinci de ani care se confruntă cu o pierdere a autonomiei sau se află într-o situație de dependență, în special în centrele instituționale; analiza impactului pandemiei de COVID-19 asupra diverselor modele de îngrijire – instituționalizate, la domiciliu sau în alte forme de furnizare a serviciilor de îngrijire – în statele membre; formularea unor concluzii în această privință și solicitarea unor măsuri în concordanță cu deficiențele identificate și coordonate, atât la nivelul politicilor europene, cât și la nivel național.

1.2.

Prelungirea speranței de viață reprezintă atât o provocare, cât și o oportunitate din punctul de vedere al demografiei, al aspectelor sociale, al economiei, al locuințelor și al respectării drepturilor fundamentale, care nu au legătură în mod exclusiv cu îngrijirea persoanelor în vârstă. Provocarea se referă, de asemenea, la alte probleme legate de îmbătrânirea demnă, autonomă, activă și în condiții bune de sănătate. Cu toate acestea, o astfel de abordare cu și mai multe dimensiuni va trebui dezvoltată în mod mai specific în alte avize ale CESE.

2.   Concluzii si recomandări

Despre modelele de îngrijire

2.1.

În opinia CESE, asistența acordată persoanelor în vârstă cu nevoi de îngrijire (1) pe termen lung ar trebui să beneficieze de o atenție deosebită și să fie considerată, în contextul tranziției demografice, un element central în procesul de elaborare a politicilor UE. Acest aspect devine deosebit de relevant dacă avem în vedere că, în 2050, potrivit datelor existente înainte de pandemie, peste un sfert din populație va avea peste șaizeci și cinci de ani, iar numărul de persoane în vârstă de peste optzeci de ani se va dubla.

2.2.

CESE propune să se creeze un observator european privind îngrijirea persoanelor în vârstă care să permită, de exemplu: să se colecteze suficiente date statistice; să se compare bunele practici din diverse modele statale; să se depisteze deficiențele structurale din sistemele naționale în ceea ce privește capacitatea de a acoperi cererea de asistență și de finanțare; să se acorde sprijin tehnic pentru a se facilita adoptarea de orientări politice la nivel comunitar menite să ajute la elaborarea celui de-al treilea raport privind îngrijirea persoanelor în vârstă, la implementarea Planului de acțiune al Pilonului european al drepturilor sociale și pentru a contribui la dezvoltarea strategiei europene privind îngrijirea pe termen lung, destinate, printre altele persoanelor în vârstă. Toate acestea vor fi destinate intensificării eforturilor pentru a ajuta și a motiva persoanele în vârstă să rămână cât mai mult timp posibil active, autonome și în stare bună de sănătate fizică și mentală.

2.3.

CESE consideră că, pentru a răspunde provocărilor pe care le implică îngrijirea persoanelor în vârstă în UE, este esențial să se elaboreze, în contextul creării bazelor unei societăți a longevității sănătoase și a unui pact de solidaritate între generații în UE, un cadru strategic care să prevadă o analiză prospectivă pe termen mediu și o abordare cuprinzătoare. Pandemia a dezvăluit deficiențele în materie de prognozare, coordonare și planificare în aspecte care afectează serviciile esențiale ale comunității (cum ar fi serviciile sanitare și cele sociale) sau politicile în domeniul cercetării biomedicale. Aceste deficiențe trebuie abordate rapid.

2.4.

Prin urmare, CESE salută inițiativa Comisiei de a stabili o nouă strategie europeană privind serviciile de îngrijire. CESE solicită ca acestea să se desfășoare cât mai curând posibil și, ca, în procesul de elaborare să fie implicate instituțiile consultative europene și să fie activat dialogul social european la diferitele sale niveluri, ținând seama de acordurile aprobate de părți. De asemenea, trebuie activat și Dialogul civil cu organizațiile europene ale societății civile care reprezintă persoanele în vârstă (AGE Platform Europe și diferiții săi membri, printre altele), fără ca acest lucru să afecteze instituirea în UE, în următorii ani, a unei strategii europene pentru persoanele în vârstă. CESE propune, de asemenea, să se includă îngrijirea persoanelor în vârstă printre elementele strategice ale dezbaterii din cadrul Conferinței privind viitorul Europei, dată fiind importanța chestiunii demografice. În același timp, consideră că este necesar să se acorde prioritate integrării „Europei sănătății”, inclusiv îngrijirii pe termen lung a persoanelor în vârstă.

2.5.

De asemenea, propunem să se creeze în cadrul CESE un Grup ad hoc, pe durata mandatului actual, pentru a pune în aplicare diverse inițiative legate de îngrijirea persoanelor în vârstă, de îmbătrânire și de provocarea legată de longevitate, în corelare cu intergrupul din Parlamentul European „Provocări demografice”, și pentru a organiza, printre alte activități, Adunarea Mondială privind îmbătrânirea a Organizației Națiunilor Unite, prevăzută pentru 2022.

2.6.

CESE îndeamnă Comisia Europeană și statele membre să dezvolte în scurt timp, în cadrul planului de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale, principiile care au legătură cu îngrijirea persoanelor în vârstă.

2.7.

În opinia CESE, serviciile de îngrijire pe termen lung ar trebui să facă obiectul așa-numitelor „teste de rezistență”, prevăzute de Regulamentul UE privind amenințările transfrontaliere grave.

2.8.

Pandemia a contribuit la evidențierea deficiențelor conceptuale, structurale și funcționale pe care le aveau modelele de îngrijire a persoanelor în vârstă, indiferent dacă acestea se realizau prin intermediul centrelor rezidențiale, al serviciilor de îngrijire la domiciliu sau de către familii sau îngrijitori profesioniști.

2.9.

Considerăm că este necesar ca statele membre să își creeze sau să își actualizeze legile privind protecția autonomiei persoanelor în vârstă, în conformitate cu articolul 12 din Convenția privind demnitatea și drepturile omului pentru persoanele cu handicap, ratificată de cele 27 de state membre și de UE. Considerăm, de asemenea, că este necesar ca în cadrul sistemelor de protecție socială să se creeze ramuri de activitate legate de prevenire, de pierderea autonomiei și de autodeterminarea persoanelor în vârstă. Din perspectiva unei protecții sociale pentru toți și a altor drepturi sociale, cum ar fi asigurarea pentru șomaj, protecția familiei, accesul la locuințe sau îngrijirea persoanelor dependente, CESE consideră că autonomia persoanelor în vârstă trebuie să fie garantată în condiții de egalitate, fiind recunoscută ca drept subiectiv și cetățenesc, în cadrul aplicării pilonilor statului social.

2.10.

Pandemia de COVID-19 a arătat că, pentru o mare parte a cetățenilor europeni și a familiilor lor, oferta de servicii de îngrijire pe termen lung pentru toate persoanele în vârstă, de calitate și la costuri accesibile, este insuficientă și, mai ales, că există probleme legate de accesul la aceste servicii. CESE consideră, în acest sens, că statele membre trebuie să acorde atenție în mod prioritar grupului de persoane care, deși au nevoie de îngrijiri, nu pot avea acces la acestea din diverse motive.

2.11.

CESE propune ca, pentru a elabora și a promova astfel de politici și norme naționale, Comisia să elaboreze propuneri privind anticiparea, prevenirea și pierderea autonomiei persoanelor în vârstă, pentru a le include în strategia de sănătate și în viitoarele orientări privind traiul independent al persoanelor în vârstă, care decurg din Strategia europeană pentru persoanele cu handicap.

2.12.

În timpul pandemiei s-a constat existența unei viziuni parțiale, depreciative, chiar discriminatorii cu privire la persoanele în vârstă. Nu îngrijirile acordate persoanelor în vârstă ridică probleme, ci absența lor.

2.13.

CESE propune ca UE să stabilească, așa cum s-a solicitat în avizele sale anterioare, precum și în raportul PE privind îmbătrânirea vechiului continent, o definiție uniformă pentru a delimita mai bine conceptele de dependență și de nevoie de îngrijire a altor persoane ca urmare a pierderii autonomiei, ținând seama de diversitatea abordărilor din diferite țări și de libertatea acestora de a decide cum își concep sistemele de protecție socială. Vârsta nu determină identitatea și nu toate persoanele în vârstă sunt dependente sau au nevoi urgente de îngrijiri externe, iar dependența pe care o generează o dizabilitate nu este același lucru cu pierderea autonomiei cauzată de disfuncționalități care pot apărea odată cu înaintarea în vârstă, deși, într-un procent semnificativ de cazuri, există ambele situații.

2.14.

CESE solicită Comisiei Europene, ca o recunoaștere a drepturilor fundamentale ale persoanelor în vârstă și ca expresie a contribuțiilor acestora la societate, așa cum stabilește articolul 25 din Carta drepturilor fundamentale a UE, să instituie Anul european al persoanelor în vârstă.

2.15.

În mai multe state ale Uniunii au fost introduse plângeri sau acțiuni în justiție cu privire la tratamentul acordat în centrele rezidențiale sau la posibile cazuri de violență împotriva persoanelor în vârstă ori de încălcare a drepturilor fundamentale ale acestora. Din acest motiv, CESE solicită aplicarea principiilor enunțate în tratatele europene și ale Organizației Națiunilor Unite ratificate de UE și de statele membre pentru a garanta drepturile fundamentale și demnitatea persoanelor în vârstă, crearea unor măsuri de sprijinire a persoanelor în vârstă în luarea deciziilor, precum și adoptarea unor măsuri de protecție juridică, atât judiciare, cât și extrajudiciare, în domeniul serviciilor de îngrijire a persoanelor în vârstă dependente. De asemenea, ar putea fi luată în considerare instituirea funcției de administrator legal sau mediator sau a unei funcții corespunzătoare (în funcție de sistemul juridic al țării în cauză), care să acționeze cu empatie și în interesul superior al persoanelor aflate în întreținere, fapt care, astfel cum rezultă din analizele efectuate în unele țări, poate avea efecte pozitive. În acest cadru, CESE recomandă, în conformitate cu propunerile Organizației Națiunilor Unite, să se sprijine aprobarea unei Convenții privind demnitatea și drepturile persoanelor în vârstă.

Structuri

2.16.

Răspunsul la cererea de a se dezinstituționaliza, în general, serviciile de îngrijire a persoanelor în vârstă în centre rezidențiale implică promovarea autonomiei, a independenței, a capacității de a se gospodări și a relațiilor sociale ale persoanelor în vârstă dependente. Este necesar, în acest sens, să se pună la dispoziția acestora resurse sociomedicale de proximitate, o asistență la domiciliu mult mai structurată și mai eficientă, precum și noi alternative de cazare, precum locuințele instituționalizate, supravegheate sau comunitare, unitățile de coabitare sau alte soluții alternative existente în diferite țări ale UE, în funcție de nevoile și de preferințele persoanelor în vârstă afectate de pierderea autonomiei. Pentru persoanele cu un grad mai ridicat de dependență, este necesară reconversia centrelor rezidențiale tradiționale, pentru „a trăi ca acasă”. Este necesar, de asemenea, să se abordeze deficiențele sistemelor de îngrijire scoase în evidență de pandemie, prin intermediul Fondurilor structurale și de coeziune europene, al Mecanismului de redresare și reziliență și al programului de acțiune a Uniunii în domeniul sănătății (EU4Health), prin recomandări privind finanțarea integrate în semestrul european.

2.16.1.

În acest scop, CESE invită statele membre să utilizeze fondurile structurale și de redresare ale UE pentru a oferi finanțare pentru adaptarea locuințelor, crearea de unități de coabitare sau reconversia diferitelor tipuri de centre rezidențiale, precum și pentru investiții în forță de muncă și servicii. Aceste adaptări trebuie să fie realizate în conformitate cu cele mai înalte cerințe în materie de accesibilitate, atât în ceea ce privește mediul construit, cât și ecosistemul digital care îl însoțește.

2.17.

CESE consideră că economia socială (cooperative, fonduri mutuale, asociații și fundații), ca sector axat pe persoane, trebuie să fie considerată și sprijinită ca fiind un actor-cheie și un vector al inovării și al tranziției către acest nou model, în conformitate cu Planul de acțiune al UE pentru economia socială.

Resurse

2.18.

Principala deficiență în acest sens, care stă la baza multor alte deficiențe, o reprezintă finanțarea insuficientă. Finanțarea este un factor care variază în mod considerabil de la un stat membru la altul, situându-se între 0,3 % și 3,7 % din PIB. Fără îndoială, acest aspect depinde de fiecare model de protecție a serviciilor de îngrijire, dar și de impactul politicilor elaborate ca urmare a crizelor recente, care au avut o puternică influență în acest sens.

2.19.

CESE consideră că, având în vedere consecințele crizei datoriilor, trebuie revizuite reglementările care au contribuit la crearea acestei situații, și că este necesar să se asigure un nivel suficient al finanțării publice, în cadrul sistemelor de securitate socială, în conformitate cu cererea existentă, furnizând servicii de calitate.

2.20.

CESE, dată fiind experiența din mai multe state membre, consideră că este necesară o reglementare adecvată a diverselor oferte de îngrijire a persoanelor în vârstă, cu sisteme de achiziții publice în care calitatea serviciului, și nu prețul, să reprezinte factorul decisiv.

2.20.1.

Astfel, pentru acele statele membre în care acest lucru este aplicabil, ținând seama de mecanismele și procedurile specifice fiecărui stat membru, CESE recomandă să se considere necesar ca alocarea locurilor către centrele subvenționate și reînnoirea contractului la atingerea nivelului necesar de personal să fie condiționate de formarea permanentă a lucrătorilor, de condițiile de muncă și de îndeplinirea obligațiilor lor fiscale.

2.20.2.

De asemenea, pentru parteneriatele public-privat și pentru serviciile private, precum și pentru cele publice, trebuie să existe mecanisme de evaluare, control și inspecție clare și eficiente, aceasta fiind o cerință legată atât de resursele publice destinate centrelor private sau subvenționate, cât și de responsabilitatea publică de a proteja drepturile persoanelor în vârstă.

2.21.

În opinia CESE, pentru a trata problema finanțării unor servicii de îngrijire a persoanelor în vârstă care să fie accesibile tuturor, este necesară o dezbatere bine structurată, la diferite niveluri și între diferiți actori. CESE consideră, de asemenea, că acest aspect nu ar trebui analizat doar din perspectiva cheltuielilor, ci și din cea a investițiilor. Este necesar, în acest sens, să se analizeze funcționarea în diferite state și modelele de finanțare, precum și diferitele posibilități de o acoperi, publice, cofinanțate sau complementare. În ceea ce privește economiile, această analiză ar trebui să includă externalitățile pozitive – acordând întotdeauna prioritate obiectivului calității vieții – care pot rezulta, printre altele, din introducerea unor noi tehnologii, din investițiile în politici privind îmbătrânirea activă și sănătoasă sau din promovarea sănătății și prevenirea bolilor.

2.22.

CESE propune să se elaboreze măsuri care să garanteze o formare adecvată a îngrijitorilor, prin dezvoltarea unor parcursuri de formare specializate și instituționalizate pentru personalul din domeniul îngrijirii, și să se solicite un certificat oficial de competențe de bază pentru a putea lucra în serviciile de asistență socială pentru persoanele în vârstă. Comitetul recomandă, de asemenea, utilizarea unor căi de acces pentru recunoașterea acestor calificări între țări, și ca Fondul social european să aloce fonduri pentru formarea îngrijitorilor de persoane în vârstă.

2.23.

În opinia CESE, ar trebui ca aspectele legate de lucrătorii din domeniul îngrijirii din UE, în diferitele lor variante, să fie incluse în dialogul social european, inclusiv dreptul la negociere colectivă, astfel cum s-a început în cazul Acordului-cadru autonom al partenerilor sociali europeni privind îmbătrânirea activă și o abordare intergenerațională (2017). Dialogul social ar trebui să aibă loc și în sferele interconfederale, federale și sectoriale (îngrijiri și servicii sociale personale).

2.24.

În conformitate cu solicitarea Consiliului [COM(2013) 152 final], CESE susține oportunitatea ratificării de către statele membre a Convenției 177 din 1996 privind munca la domiciliu și a Convenției 189 din 2011 privind munca decentă pentru personalul casnic ale OIM, precum și a Recomandării 201, care completează Convenția 189.

2.25.

Schimbările tehnologice pot oferi, la rândul lor, un sprijin fundamental pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, deși nu pot înlocui niciodată munca umană. Exemple în acest sens pot fi telemedicina sau telereabilitarea, formarea profesioniștilor, relațiile sociale prin intermediul apelurilor video etc. Alte exemple includ utilizarea senzorilor, în pat sau atașați persoanei, pentru detectarea semnelor vitale sau pentru prevenirea căderilor, sau a infrastructurii și a arhitecturii, cum ar fi automatizarea casei pentru a crea medii prietenoase sau soluții de mobilitate pentru persoanele în vârstă.

2.25.1.

Prin urmare, CESE consideră că este necesar ca toate părțile implicate în îngrijirea persoanelor în vârstă să utilizeze într-un mod mai adecvat inovațiile derivate din tehnologiile digitale, care ar putea fi stimulate prin programele fondurilor structurale. De asemenea, CESE propune să se aibă în vedere formarea persoanelor în vârstă care au nevoie de îngrijiri pe termen lung în domeniul tehnologiilor digitale.

2.26.

Pe de altă parte, și contrar argumentelor prezentate câteodată, protejarea persoanelor în vârstă cu nevoi de îngrijire nu este incompatibilă cu îngrijirea tinerilor. CESE consideră că este necesar să se respingă acest fals cadru conceptual. La fel cum tranziția verde și digitală trebuie să fie asociată cu tranziția socială, provocarea și oportunitatea demografică trebuie să se bazeze pe un pact între generații, care să aibă drept obiective fundamentale accesul la o educație de calitate pentru toți, la ocuparea forței de muncă în mod reglementat, cu locuri de muncă decente, precum și la sisteme de protecție socială dezvoltate cu caracter global, în special în societăți precum cele din Europa, în care pactul social se bazează pe solidaritatea dintre generații. Din acest motiv, pactul privind cooperarea între generații constituie un element de bază al reînnoirii contractului social european. Nici procesul actual de transformare a societății, nici relansarea după pandemie nu vor fi posibile fără legătura dintre generații.

2.27.

În opinia CESE, ar fi extrem de necesar ca, în cadrul politicilor și al acțiunilor care vizează îngrijirea și îndrumarea persoanelor în vârstă, să se elaboreze strategii cu spectru larg pentru: (a) depistarea timpurie a punctelor slabe care ar putea provoca o viitoare pierdere a autonomiei și anticiparea, prevenirea, reabilitarea și finanțarea în raport cu procesul care conduce la pierderea autonomiei și la dependență; (b) întârzierea apariției dependenței prin comportamente favorabile sănătății în ceea ce privește alimentația, exercițiile fizice sau condițiile de muncă; (c) anticiparea impactului întreruperilor (șomaj, separări, tranziții profesionale și tranziția de la activitatea profesională la pensie) și al singurătății asupra sănătății; (d) identificarea celor mai vulnerabile persoane și confruntarea cu situații specifice (boli neurodegenerative, depresie și risc de sinucidere, cancere etc.); (e) finanțarea suficientă și permanentă a responsabilității colective pentru îngrijirea persoanelor în vârstă; și (f) însoțirea și sprijinirea îngrijitorilor membri ai familiei, prin intermediul instrumentelor, al formării, al măsurilor de conciliere a vieții profesionale cu îngrijirea, luând în considerare că serviciile pe care le furnizează în calitate de îngrijitori pot determina pierderea propriei autonomii, fără a avea dreptul la măsuri de protecție pentru propria lor bătrânețe.

3.   Cadru și context

Evoluție

3.1.

De zeci de ani sunt lansate în UE dezbateri cu privire la nevoile de îngrijire ale persoanelor în vârstă dependente.

3.2.

Există o serie de aspecte care au contribuit la modificarea concepției inițiale cu privire la îngrijirea pe termen lung. De la o viziune bazată pe asistență s-a trecut la una mai incluzivă, cu o dimensiune sanitară și socială, cu caracter de prestație universală, centrată pe persoană și de înaltă calitate, care, în opinia Consiliului și a Comisiei Europene, trebuie să îndeplinească trei criterii fundamentale: acces pentru toți, indiferent de venit sau de patrimoniu; servicii de îngrijire de calitate și finanțare adecvată a sistemelor de asistență medicală și socială.

3.3.

La consolidarea acestei orientări au contribuit schimbările sociologice, cum ar fi îmbătrânirea populației, procentul populației în vârstă care se află în situație de dependență sau de pierdere a autonomiei, creșterea cazurilor de boli mintale în zonele superioare ale piramidei populației, participarea masivă a femeilor la activități profesionale remunerate, creșterea numărului de persoane care locuiesc singure sau schimbările în modelele familiale.

3.4.

Impactul acestor schimbări a pus sub semnul întrebării atât natura serviciilor sociale bazate pe asistență, cât și rolul central al familiei, în special al femeilor, în acordarea unor astfel de îngrijiri, generând nevoia de a dezvolta – pe lângă pensii, educație, sănătate sau dependență – așa-numitul al patrulea pilon al statului social, orientat spre serviciile sociale.

3.5.

Cu toate acestea, în special în urma crizei datoriilor și a politicilor de austeritate care, printre altele, au condus, în funcție de fiecare stat membru al UE, la reduceri bugetare în domeniul sănătății și al serviciilor sociale, s-au observat în statele membre tendințe diferențiate între ele de a se reveni la serviciile de asistență și de a se acorda din ce în ce mai multă prioritate cazurilor de dependență mai grave sau persoanelor care dispun de mai puține resurse economice, de a se împiedica dezmembrarea familiei, ca bază a sistemului, și de a se intensifica natura comercială a serviciilor de îngrijire, cu sau fără finanțare publică.

3.6.

Toate acestea, în diverse grade în funcție de statul membru respectiv, se întâmplă într-un context în care presiunea bugetară asupra sistemelor de pensii pentru limită de vârstă este mai mare, în care există o creștere puternică a cererii de servicii de îngrijire pe termen lung, o creștere a șomajului în anumite state membre, a muncii precare și a discontinuității parcursurilor profesionale și în care se acordă prioritate grupului de persoane cu vârsta de peste cincizeci de ani în planurile de reducere a personalului întreprinderilor. În lipsa unui sprijin acordat prin politici publice pragmatice, această situație amenință să conducă la pensii mai mici decât cele actuale și la inegalități mai accentuate în accesul la serviciile de îngrijire.

3.7.

Un alt aspect central este legat de întrebarea dacă serviciile de îngrijire, sprijinul și coabitarea trebuie să se realizeze la domiciliu sau în centre rezidențiale. Voința majoritară a celor afectați este, potrivit multor sondaje, de a rămâne acasă și în mediul lor comunitar.

3.8.

Această preferință corespunde, astfel, unei cereri structurale, care se bazează și pe un fundament economic pentru a permite o creștere a populației active: în UE, 25 % dintre femei spun că nu pot avea acces la muncă sau sunt obligate să accepte un loc de muncă cu fracțiune de normă, din cauza sarcinilor de îngrijire pe care le realizează, inclusiv pentru persoanele în vârstă, comparativ cu 3 % dintre bărbați. Având în vedere că familiile sunt mai puțin numeroase și că, în multe cazuri, finanțarea gospodăriei nu poate fi acoperită, cu excepția familiilor monoparentale, cu un singur salariu, asumarea îngrijirii în familie devine din ce în ce mai nesustenabilă. De asemenea, dacă nu se dorește ca accesul la îngrijire să fie limitat doar pentru cele mai mari categorii de venituri, finanțarea va trebui să fie mai mare.

3.9.

Din acest motiv, este necesar să se evidențieze fără întârziere efectele pozitive, atât sociale, cât și economice, ale unui sistem de servicii de îngrijire de calitate, incluziv și uman, începând prin a recunoaște că finanțarea serviciilor de asistență trebuie să fie considerată o investiție cu beneficii semnificative și variate. Se reduc externalitățile negative ale serviciilor de îngrijire insuficiente sau inaccesibile din punctul de vedere al cheltuielilor sanitare și sociale. Se îmbunătățește dimensiunea lor socială în sprijinirea familiilor, echilibrul dintre viața profesională și cea privată, îngrijirea celorlalți membri ai familiei, sprijinul emoțional, desfășurarea activităților de solidaritate, memoria istorică. Din punct de vedere economic, se facilitează crearea a milioane de locuri de muncă, finanțarea unui procent ridicat de gospodării cu venituri mici, creșterea veniturilor fiscale, consumul, transmiterea economiilor către descendenți și susținerea și antreprenoriatul în domeniul producției. Iar opțiunea îngrijirii în gospodării este, în general, nu numai mult mai completă și individualizată, ci și mai puțin costisitoare decât în unitățile rezidențiale, cu excepția anumitor cazuri, cum ar fi persoanele cu o mare pierdere de autonomie internate în centre rezidențiale.

3.10.

Un pilon esențial al sistemelor centrelor rezidențiale instituționalizate și al formelor de asistență la domiciliu este reprezentat de personalul care acordă îngrijire, care în unele cazuri este insuficient, are contracte precare, nu dispune de sprijinul necesar pentru formare, nu beneficiază de recunoaștere profesională și remunerare adecvate, sau este format din lucrători ilegali (în unele țări procentul acestora fiind semnificativ). Din acest motiv, printre altele, este esențial să se includă, în diferitele etape ale formării profesionale, programe de formare în îngrijirea persoanelor în vârstă, inclusiv a celor dependente, deschizându-se calea spre modalitatea duală.

Efectele și învățămintele desprinse din pandemie

3.11.

Pandemia a contribuit, în mare parte prin daunele pe care le-a produs, la evidențierea într-o mai mare măsură a îmbătrânirii populației ca provocare strategică fundamentală pentru UE și statele sale membre. În acest context, pandemia a evidențiat cerințele în materie de îngrijire a persoanelor în vârstă care se confruntă cu pierderea autonomiei și a celor aflate în situație de dependență. De fapt, potrivit „Raportului din 2021 privind îngrijirea pe termen lung” elaborat de Comisia Europeană și de Comitetul pentru protecție socială, în treizeci de ani, numărul persoanelor cu vârsta de peste șaizeci și cinci de ani va fi de 130,1 milioane, ceea ce reprezintă o creștere cu 41 % a cifrei actuale. Întrucât cazurile de apariție a dizabilităților și nevoile de îngrijire și asistență pe termen lung cresc odată cu vârsta, la fel ca și speranța de viață în condiții bune de sănătate, se preconizează că numărul persoanelor care ar putea avea nevoie de acest tip de îngrijiri în UE-27 va crește de la 30,8 milioane în 2019 la 33,7 milioane în 2030 și la 38,1 milioane în 2050.

3.12.

La această creștere a gradului de conștientizare colectivă cu privire la provocările legate de creșterea speranței de viață au contribuit mai multe aspecte. A existat o mortalitate relativă mai mare cauzată de pandemia de COVID-19, manifestată în principal în rândul persoanelor în vârstă și, printre acestea, în rândul celor mai vulnerabile și al celor găzduite în centre rezidențiale. În timpul pandemiei, s-a observat existența unor prejudecăți și a unor stereotipuri cu privire la grupul persoanelor în vârstă, a unor decizii discriminatorii în cadrul examinărilor medicale, precum și a unor întrebări, implicite sau explicite, despre valoarea și contribuția acestui grup la societate.

3.12.1.

De asemenea, s-a răspândit în dezbaterea publică o relatare denaturată privind presupusa opoziție între interesele tinerilor și cele ale „bătrânilor”. S-au evidențiat deficiențele conceptuale, structurale și funcționale ale modelelor de îngrijire a persoanelor în vârstă. S-a intensificat dorința ca aceste modele să pună un accent mai puternic pe accesul la îngrijiri de calitate și pe accesibilitatea acestora, să respecte demnitatea și drepturile acestor persoane, să mențină cât mai mult posibil autonomia vitală și mediile lor sociale, să asigure coordonarea între serviciile sociale și cele sanitare și să garanteze finanțarea acestor servicii (cheltuielile publice reprezentau, în medie, 1,7 % din PIB-ul european și se preconizează că ar putea să se dubleze în 2050, dacă există o convergență ascendentă între state).

3.12.2.

De asemenea, au fost evidențiate deficiențele care afectează un pilon care este esențial pentru serviciile de îngrijire pe termen lung, cum ar fi cel al îngrijitorilor și al lucrătorilor din sector, care oferă locuri de muncă pentru 6,4 milioane de persoane și care prevede crearea altor 7 milioane de locuri de muncă până în 2030. În sfârșit, a fost evidențiată contribuția prestatorilor neprofesioniști de servicii de asistență pe termen lung (și diferențele de gen în întregul sector), ceea ce nu se făcuse anterior, precum și necesitatea extinderii anumitor măsuri de conciliere sau de protecție a acestui grup. A venit timpul să acționăm.

3.13.

Rolul mai important pe care l-au dobândit provocările și oportunitățile demografice și, în ceea ce privește conținutul acestui aviz, serviciile de îngrijire a persoanelor în vârstă ca urmare a pierderii autonomiei sau ca urmare a dependenței a contribuit la elaborarea, de către instituțiile europene, a unor documente importante legate de aceste provocări, precum și de tema abordată în prezentul aviz.

3.14.

Printre acestea, Cartea verde a Comisiei Europene privind îmbătrânirea populației, Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale, Rezoluția Parlamentului European referitoare la îmbătrânirea populației vechiului continent, Raportul și Concluziile Consiliului UE privind integrarea îmbătrânirii populației în politicile publice, Raportul Comisiei Europene și al Comitetului pentru protecție socială intitulat „Tendințe, provocări și oportunități într-o societate în curs de îmbătrânire”, documentul de lucru al Comitetului Regiunilor intitulat „Plan pentru viitorul îngrijitorilor și al serviciilor de îngrijire – oportunități la nivel local și regional pentru o provocare europeană” și, mai ales, propunerea făcută de președinta Comisiei, doamna Von der Leyen, în discursul său din Parlamentul European privind starea Uniunii, de a se elabora o „nouă strategie europeană privind serviciile de îngrijire”.

3.15.

Criza a evidențiat necesitatea unei mai bune înțelegeri a acestei probleme în întreaga Uniune. Se observă o lipsă de date statistice referitoare la persoanele în vârstă; necesitatea unui nivel mai ridicat de cunoaștere comună a modelelor de protecție socială și de îngrijire, care sunt foarte diverse în statele membre; necesitatea compilării și a diseminării bunelor practici între diferitele state membre; și necesitatea de a investiga și de a preveni discriminarea sau violența împotriva persoanelor în vârstă dependente. Pe scurt, este necesară o monitorizare detaliată și permanentă a acestei chestiuni.

3.15.1.

În acest sens, ar trebui remarcat că scopul prezentului aviz de a analiza și compara situația din diferite țări a făcut obiectul mai multor studii și rapoarte. Printre altele, cel al Comisiei Europene și cel al Comitetului pentru protecție socială, care au anticipat recent elaborarea prezentului aviz.

3.15.2.

În aceste rapoarte, nu numai că se remarcă diversitatea modelelor de îngrijire și situațiile diferite dintre statele membre, ci se și expun lecțiile care pot fi învățate în consecință. Fără a pretinde exhaustivitate, menționăm următoarele: (i) preferința de a fi îngrijit la domiciliu sau ca la domiciliu; (ii) necesitatea unei mai bune coordonări între serviciile sociale și cele sanitare; (iii) rolul esențial al personalului de îngrijire și necesitatea recunoașterii acestuia sub diverse aspecte, inclusiv din perspectiva proliferării muncii clandestine; (iv) acoperirea insuficientă a nevoilor în materie de îngrijire; (v) urgența abordării necesității de a dispune de o finanțare suficientă, accesibilă și durabilă; (vi) necesitatea de a contracara abordări parțiale și dezacorduri în ce privește recunoașterea și demnitatea persoanelor în vârstă; (vii) necesitatea de a acorda o mai mare vizibilitate, recunoaștere, protecție și sprijin îngrijitorilor informali; (viii) insuficiența datelor statistice și sociologice privind persoanele în vârstă; (ix) obligativitatea abordării în analiză a îngrijirilor la domiciliu și în domiciliu; (x) interacțiunea dintre diversele aspecte care afectează îngrijirea persoanelor în vârstă; (xi) semnificativa dimensiune de gen care există în acest sector; (xii) necesitatea de a stabili protocoale de acțiune, sisteme de evaluare și măsuri de reglementare în ce privește modelele de îngrijire.

3.16.

Pandemia a contribuit la evidențierea deficiențelor modelelor de îngrijire a persoanelor în vârstă, indiferent dacă acestea se realizau prin intermediul centrelor rezidențiale, al serviciilor de îngrijire la domiciliu sau de către familii sau îngrijitori privați.

3.17.

Astfel de deficiențe reies în urma aplicării anumitor criterii: dacă asistența este sau nu este acordată tuturor, diversificarea și fragmentarea ofertelor de servicii, reglementarea deficitară a acestora, dificultățile de coordonare a nivelurilor de gestionare, problemele de corelare a serviciilor sociale și a celor sanitare, caracterul comercial din ce în ce mai accentuat al serviciilor și nevoia de politici și măsuri de prevenire. Din punct de vedere structural, deficiențele pot fi determinate de concentrarea, în special a persoanelor în vârstă mai dependente, în centre rezidențiale, și nu în formule centrate pe persoană. Din punct de vedere funcțional, deficiențele sunt legate în mare măsură de finanțarea limitată, de lipsa materialelor de protecție sau de insuficiența acestora, de precaritate, de riscurile profesionale (inclusiv sănătatea mintală), de lipsa formării și a recunoașterii profesionale a personalului și a muncii depuse de acesta.

3.18.

Pandemia de COVID-19 a arătat că, pentru o mare parte a cetățenilor europeni, oferta de servicii de îngrijire pe termen lung a tuturor persoanelor în vârstă și la costuri accesibile este insuficientă. În acest sens, trebuie să se trateze cu prioritate cuantificarea și atenția acordată grupului de persoane în vârstă care, deși au nevoie de îngrijiri, nu pot avea acces la ele din diferite motive (lipsa locurilor, costul economic etc.); de fapt, în UE-27, dintre persoanele în vârstă de șaizeci și cinci de ani sau mai mult care au dificultăți mari în ceea ce privește performanțele personale, doar o treime au recurs la servicii de asistență la domiciliu în 2014. În plus, este necesar ca modelele de protecție socială ale statelor membre să fie adaptate pentru a răspunde acestor noi nevoi cu servicii publice sau subvenționate disponibile, accesibile, sustenabile, la prețuri abordabile și de bună calitate.

3.19.

Dacă, înainte de pandemie, instituționalizarea îngrijirii persoanelor în vârstă în centrele rezidențiale era deja foarte contestată, în urma pandemiei respingerea acesteia s-a accentuat, cu excepția cazurilor de persoane în vârstă care și-au pierdut autonomia sau care sunt dependente în mod grav. Printre deficiențele sistemului, se numără: riscul mai mare de contaminare; pierderea controlului pacientului asupra propriei vieți; rigiditatea programului cotidian; aglomerarea și profilurile eterogene ale rezidenților; intimitatea redusă (de obicei, două persoane în aceeași cameră); participarea limitată a utilizatorului sau a membrilor familiei sale la controlul gestionării centrelor; slăbirea relațiilor familiale și sociale; dislocarea și dezrădăcinarea rezidenților din mediul lor comunitar. De asemenea, este foarte necesar să se consolideze drepturile și voința expresă a persoanelor în vârstă din aceste centre rezidențiale prin intermediul unor forme de tutelă care să le respecte demnitatea și situația specifică, în special în cazul persoanelor în vârstă cu probleme cognitive și mintale.

3.20.

De asemenea, ar trebui atrasă atenția asupra lipsei de continuitate a serviciilor de asistență la domiciliu, a izolării în casă, a dificultăților de acces la serviciile de bază etc. pentru persoanele în vârstă care sunt îngrijite în propriile lor case.

3.21.

În general, în timpul pandemiei s-a observat o viziune stereotipică și chiar discriminatorie față de persoanele în vârstă, când, de fapt, îmbătrânirea nu ar trebui considerată o problemă, ci o oportunitate. În mai multe state, au fost introduse plângeri sau acțiuni în justiție împotriva tratamentului din centrele rezidențiale sau a posibilelor încălcări ale drepturilor fundamentale. Acest lucru a evidențiat necesitatea stabilirii unor mecanisme permanente pentru a asigura bunăstarea și drepturile persoanelor în vârstă, prin combaterea discriminării acestui grup.

3.22.

În timpul pandemiei, în multe țări au fost evidențiate deficiențe importante legate de personalul care furnizează servicii de îngrijire, cum ar fi: 1) lipsa de personal, procentul ridicat de contracte temporare și cu fracțiune de normă, rata ridicată de rotație a personalului, salariile reduse, recunoașterea profesională insuficientă, lipsa drepturilor profesionale precum șomajul sau, în unele cazuri, recunoașterea contaminării cu COVID-19 drept boală profesională și chiar, în unele țări, procente semnificative de lucrători care nu au contracte, în multe cazuri nici drepturi sociale ori drepturi de securitate socială; și 2) deficitul de formare și acreditare pentru îngrijitori (furnizori de servicii de geriatrie, îngrijitori sau personal auxiliar din cadrul serviciilor de asistență la domiciliu), care sunt cei care furnizează marea majoritate a serviciilor de îngrijire în centrele rezidențiale și la domiciliu (2).

---

(1)  Trebuie remarcat faptul că, atunci când avizul vorbește despre „îngrijire”, el trimite la toate tipurile de îngrijire a persoanelor în vârstă. Uneori, din motive de interpretare lingvistică, apar confuzii, de exemplu, termenul „soins” („îngrijire”) din limba franceză fiind înțeles ca însemnând „asistență medicală”, în timp ce, în limba spaniolă, termenul „cuidados” („îngrijire”) se referă la toate tipurile de îngrijire, inclusiv la sarcinile conexe, cum ar fi: ajutorul și asistența pentru persoanele în vârstă, conversațiile, plimbările, asistența pentru mobilitate, cumpărăturile, curățenia, efectuarea de activități casnice, cum ar fi gătitul sau îmbrăcatul, printre altele. Termenul „îngrijire” este utilizat în acest sens mai larg în aviz. Prin urmare, el acoperă și conceptul de „sprijin”.

(2)  Anexa la Avizul SOC/687 (numai în limba engleză).