This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32021R2311
Commission Implementing Regulation (EU) 2021/2311 of 22 December 2021 amending for the 324th time Council Regulation (EC) No 881/2002 imposing certain specific restrictive measures directed against certain persons and entities associated with the ISIL (Da'esh) and Al-Qaida organisations
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2311 al Comisiei din 22 decembrie 2021 de modificare pentru a 324-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu ISIL (Da'esh) și cu organizația Al-Qaida
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/2311 al Comisiei din 22 decembrie 2021 de modificare pentru a 324-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu ISIL (Da'esh) și cu organizația Al-Qaida
C/2021/9973
JO L 458I, 23.12.2021, p. 1–3
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
23.12.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
LI 458/1 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/2311 AL COMISIEI
din 22 decembrie 2021
de modificare pentru a 324-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu ISIL (Da'esh) și cu organizația Al-Qaida
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu ISIL (Da'esh) și cu organizația Al-Qaida (1), în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 7a alineatul (1),
întrucât:
(1) |
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 cuprinde lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului respectiv. |
(2) |
La data de 21 decembrie 2021, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să adauge o mențiune pe lista persoanelor, a grupurilor și a entităților cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. |
(3) |
Prin urmare, este necesar ca anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 să fie modificată în consecință. |
(4) |
Pentru a se asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 22 decembrie 2021.
Pentru Comisie,
Pentru Președinte,
Directorul general
Direcția Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital
ANEXĂ
În anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002, la rubrica „Persoane fizice” se adaugă următoarea mențiune:
„Sanaullah Ghafari (în grafia originală: ثناء اللہ غفاری) [alias cert: (a) Dr. Shahab al Muhajir; (b) Shahab Muhajer; (c) Shahab Mohajir; (d) Shahab Mahajar; (e) Shihab al Muhajir; (f) Shihab Muhajer; (g) Shihab Mohajir; (h) Shihab Mahajar]. Data nașterii: 28.10.1994. Locul nașterii: Afganistan. Cetățenia: afgană. Adresa: (a) Afganistan (2021); (b) Kunduz, Afganistan (anterior). Alte informații: Lider al Statului Islamic în Irak și Levant - Khorasan (ISIL-K). Expert în tehnologia informației. Data desemnării menționată la articolul 7d alineatul (2) litera (i): 21.12.2021.”