Principiul egalității de tratament între femei și bărbați în afara pieței muncii

Această directivă vizează aplicarea egalității de tratament între femei și bărbați în vederea extinderii principiului egalității de tratament dincolo de sfera pieței muncii și a vieții profesionale, în alte domenii ale vieții cotidiene.

ACT

Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii

SINTEZĂ

Această directivă vizează aplicarea egalității de tratament între femei și bărbați în vederea extinderii principiului egalității de tratament dincolo de sfera pieței muncii și a vieții profesionale, în alte domenii ale vieții cotidiene.

CARE ESTE OBIECTIVUL ACESTEI DIRECTIVE?

Directiva stabilește un cadru pentru combaterea oricărei discriminări pe criterii de sex în ceea ce privește accesul la și furnizarea de bunuri și servicii, atât în sectorul public, cât și în cel privat.

Directiva se aplică bunurilor și serviciilor oferite publicului în afara sferei vieții private și familiale, indiferent de persoanele implicate (adică indiferent de situația personală a beneficiarului serviciilor). Termenul de „servicii” indică servicii furnizate în schimbul unei remunerații.

Directiva nu se aplică nici conținutului mijloacelor de informare sau al publicității și nici educației.

ASPECTE-CHEIE

Interdicția discriminării în domeniul bunurilor și al serviciilor: în principiu, directiva interzice:

• orice tratament mai puțin favorabil al bărbaților sau al femeilor pe criterii de sex;
• orice tratament mai puțin favorabil al femeilor pe motive de sarcină sau de maternitate;
• hărțuirea, hărțuirea sexuală sau orice incitare la discriminare cu privire la oferta sau furnizarea de bunuri și servicii.

Tratamentul diferențiat poate fi acceptat numai în cazul în care acesta este justificat de un obiectiv legitim, cum ar fi, de exemplu, protecția victimelor împotriva abuzurilor sexuale (în cazul înființării unor cămine pentru femei), libertatea de asociere (în contextul afilierii la cluburi private unisex) sau organizarea de activități sportive unisex. Orice limitare trebuie să fie corespunzătoare și necesară.

Principiul egalității de tratament nu exclude întreprinderea unor acțiuni pozitive pentru prevenirea sau compensarea inegalităților legate de sex în domeniul bunurilor și serviciilor.

Directiva stabilește numai cerințe minime, permițând țărilor UE să mențină niveluri de protecție mai ridicate sau mai ample.

Aplicarea în domeniul asigurărilor: directiva interzice luarea în considerare a sexului la calcularea primelor și a prestațiilor în acordurile de asigurare semnate ulterior datei de 21 decembrie 2007.

Cu toate acestea, directiva prevede opțiunea ca țările UE să nu aplice această interdicție în cazurile în care sexul reprezintă un factor determinant în cadrul evaluării riscurilor, pe baza unor date actuariale și statistice relevante. Totuși, în hotărârea pronunțată în cauza Test-Achats (C-236/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat nevalidă derogarea de la principiul egalității de tratament în baza căreia țările UE aveau dreptul să facă diferențe între femei și bărbați în ceea ce privește primele și prestațiile de asigurări începând cu data de 21 decembrie 2012.

În consecință, pentru toate acordurile noi semnate de la această dată, în sectorul asigurărilor se aplică principiul unui tarif unisex. Pentru a facilita punerea în aplicare a hotărârii Curții, Comisia a adoptat Orientări privind aplicarea directivei în sectorul asigurărilor.

În orice caz, cheltuielile legate de sarcină și de maternitate nu trebuie să determine diferențe în materie de prime și prestații.

Organisme care promovează egalitatea de tratament: fiecare țară a UE însărcinează unul sau mai multe organisme cu promovarea și supravegherea egalității de tratament între femei și bărbați la nivel național. Aceste organisme sunt responsabile de: (i) asigurarea unui ajutor independent pentru victime; (ii) efectuarea de studii independente; (iii) publicarea de rapoarte independente și formularea de recomandări.

Apărarea drepturilor victimelor: directiva le impune țărilor UE să vegheze ca victimele să aibă acces la o procedură judiciară și/sau administrativă prin care să le fie protejate drepturile și să poată obține măsuri reparatorii sau despăgubiri adecvate. Asociațiile, organizațiile și alte persoane juridice care au un interes legitim pot și ele să inițieze proceduri juridice și/sau administrative pentru a le permite victimelor să își protejeze drepturile și să obțină măsuri reparatorii sau despăgubiri.

Atunci când faptele prezentate în fața unui tribunal susțin prezumția existenței unei discriminări, pârâtului îi revine sarcina de a dovedi că nu a fost încălcat principiul egalității de tratament (respingerea acuzației).

Mai mult, țările UE trebuie să instituie sancțiuni în cazul încălcării principiului egalității de tratament.

CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Directiva a intrat în vigoare la 21 decembrie 2004 și a fost transpusă în legislația țărilor UE până la data de 21 decembrie 2007.

CONTEXT

Egalitatea dintre bărbați și femei este un principiu fundamental al Uniunii Europene, enunțat în articolele 2 și 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Discriminarea de gen poate constitui un obstacol în calea integrării depline și reușite a bărbaților și a femeilor în viața economică și socială.

TERMENI-CHEIE

Discriminare directă: situații în care o persoană este tratată, din rațiuni de sex, într-un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată o altă persoană într-o situație similară.

Discriminare indirectă: situații în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutre ar duce la un dezavantaj specific în cazul persoanelor de un anumit sex, cu excepția cazului în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică sunt obiectiv justificate de un scop legitim și mijloacele pentru atingerea acestui scop sunt corespunzătoare și necesare.

Hărțuire: situații în care survine un comportament nedorit legat de sexul unei persoane, având ca obiect sau ca efect atingerea demnității persoanei respective și crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.

Hărțuire sexuală: situații în care survine un comportament sexual nedorit, cu manifestări fizice, verbale sau nonverbale, având ca obiect sau ca efect atingerea demnității persoanei respective și crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.

Data ultimei actualizări: 26.02.2015