Cauza T‑529/13

Balázs-Árpád Izsák

și

Attila Dabis

împotriva

Comisiei Europene

„Drept instituțional — Inițiativă cetățenească europeană — Politică de coeziune — Regiuni cu minoritate națională — Refuz de înregistrare — Lipsă vădită de competență a Comisiei — Articolul 4 alineatul (2) litera (b) și alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 211/2011”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 10 mai 2016

1. Procedură jurisdicțională – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Condiții – Dezvoltarea unui motiv existent – Admisibilitate

   [Regulamentul de procedură al Tribunalului (1991), art. 44 alin. (1) lit. (c), și art. 48 alin. (2)]

2. Cetățenia Uniunii – Drepturile cetățeanului – Prezentarea unei inițiative cetățenești – Regulamentul nr. 211/2011 – Condiții de înregistrare – Informații care trebuie să însoțească o propunere – Informații privind obiectul, obiectivele și contextul – Caracter facultativ – Consecințele transmiterii acestor informații – Obligația de examinare care revine Comisiei

   [Regulamentul nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 4 alin. (2) lit. (b), și anexa II]

3. Cetățenia Uniunii – Drepturile cetățeanului – Prezentarea unei inițiative cetățenești – Regulamentul nr. 211/2011 – Condiții de înregistrare – Propunere care trebuie să se situeze în cadrul domeniului de competență al Comisiei – Constatare, în urma unei prime examinări, a lipsei vădite de competență – Respingerea propunerii – Încălcarea principiului bunei administrări – Inexistență

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (1); Regulamentul nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 4 alin. (2) lit. (b), și art.10 alin. (1) lit. (c)]

4. Acte ale instituțiilor – Alegerea temeiului juridic – Alegere care trebuie să se întemeieze pe elemente obiective susceptibile să facă obiectul unui control jurisdicțional

   (art. 5 TUE)

5. Coeziune economică, socială și teritorială – Competența Uniunii – Întindere – Adoptarea unui act care vizează conferirea unui statut special regiunilor cu minoritate națională, fără a ține seama de situația politică, administrativă și instituțională din statele membre în cauză – Excludere

   [art. 4 alin. (2) TUE; art. 174 TFUE-178 TFUE; Regulamentul nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 alin. (5)]

6. Coeziune economică, socială și teritorială – Competența Uniunii – Întindere – Adoptarea unui act care vizează prevenirea oricărui decalaj în dezvoltarea regiunilor cu minoritate națională, ca urmare a caracteristicilor lor etnice, culturale, religioase sau lingvistice specifice – Excludere

   [art. 2 TUE și art. 6 alin. (1) TUE; art. 174 al treilea paragraf TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 21 alin. (1) și art. 51 alin. (1)]

7. Cultură – Competența Uniunii – Întindere – Adoptarea unui act care vizează instituirea, în cadrul politicii de coeziune, a anumitor garanții care să permită menținerea caracteristicilor etnice, culturale, religioase sau lingvistice ale regiunilor cu minoritate națională – Excludere

   [art. 3 alin. (3) TFUE; art. 167 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 22]

8. Uniunea Europeană – Competențe – Combaterea discriminării – Conținut – Adoptarea unui act care vizează prevenirea oricărui decalaj în dezvoltarea regiunilor cu minoritate națională, ca urmare a caracteristicilor lor etnice, culturale, religioase sau lingvistice specifice – Excludere

   [art. 19 alin. (1) TFUE]

9. Acțiune în anulare – Motive – Abuz de putere – Noțiune

   (art. 263 TFUE)

1.  În conformitate cu dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) coroborate cu dispozițiile articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură din 1991, invocarea de motive noi ulterior depunerii cererii introductive este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii. Cu toate acestea, un motiv care constituie dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, explicit sau implicit, în cererea introductivă și care prezintă o legătură strânsă cu acesta trebuie declarat admisibil.

   Pentru a putea fi privit ca o dezvoltare a unui motiv sau a unei critici enunțate anterior, un nou argument trebuie să prezinte o legătură suficient de strânsă cu motivele sau criticile expuse inițial în cererea introductivă, pentru a putea fi considerat că rezultă din evoluția normală a dezbaterii în cadrul unei proceduri contencioase.

   (a se vedea punctele 32 și 33)

2.  Din cuprinsul articolului 4 din Regulamentul nr. 211/2011 privind inițiativa cetățenească și din anexa II la acesta reiese că Comisia examinează informațiile comunicate de organizatori pentru a aprecia dacă propunerea de inițiativă cetățenească îndeplinește condițiile de înregistrare enunțate, în special, la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din același regulament. În această privință, în ceea ce privește dreptul organizatorilor de a furniza „informațiile descrise în anexa II”, la care face trimitere articolul 4 din același regulament, aceste informații nu se limitează la informațiile minime care, în temeiul aceleiași anexe, trebuie furnizate în registru.

   Astfel, dreptul, recunoscut în anexa II la Regulamentul nr. 211/2011, al organizatorilor propunerii de inițiativă de a furniza informații suplimentare privind obiectul, obiectivele și contextul acestei propuneri, și chiar un proiect de act juridic al Uniunii, are drept corolar obligația Comisiei de a examina informațiile menționate, cu același titlu ca orice altă informație furnizată în temeiul anexei menționate, în conformitate cu principiul bunei administrări, care implică obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cauzei. În consecință, independent chiar de aspectul dacă informațiile solicitate, furnizate în registru sunt suficiente, pentru a aprecia dacă propunerea în litigiu îndeplinește condițiile de înregistrare enunțate la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 211/2011, Comisia trebuie să examineze informațiile suplimentare.

   Pe de altă parte, trebuie subliniat că revine organizatorilor unei propuneri de inițiativă cetățenească sarcina să aprecieze, în fiecare caz în speță, dacă este în interesul lor să își exercite dreptul, recunoscut în anexa II la Regulamentul nr. 211/2011, de a furniza informațiile suplimentare menționate, ținând seama de obligația corelativă care revine Comisiei de a le examina pentru a aprecia în special dacă propunerea de inițiativă cetățenească trebuie înregistrată. Cu toate acestea, după ce organizatorii au decis să își exercite dreptul de a furniza asemenea informații suplimentare, acestea din urmă trebuie luate în considerare de Comisie, fără ca aceasta să poată și să trebuiască să își pună problema dacă luarea în considerare a informațiilor menționate este sau nu este în interesul organizatorilor.

   (a se vedea punctele 47-50 și 56)

3.  Rezultă din textul articolului 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 211/2011 privind inițiativa cetățenească că Comisia trebuie să efectueze o primă examinare a elementelor de care dispune pentru a aprecia dacă propunerea de inițiativă cetățenească nu se află în mod vădit în afara sferei sale de competență, precizându‑se că o examinare mai completă este prevăzută în cazul înregistrării propunerii. Astfel, articolul 10 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 211/2011 prevede că, la primirea unei inițiative cetățenești europene, Comisia, în termen de trei luni, își prezintă, într‑o comunicare, concluziile juridice și politice privind inițiativa menționată, acțiunile pe care intenționează să le întreprindă, dacă este cazul, și motivele acțiunilor sau ale refuzului de a acționa.

   În această privință, nu se poate reproșa Comisiei că ar fi încălcat principiul bunei administrări consacrat la articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, din moment ce ea a refuzat, în mod întemeiat, să înregistreze o propunere de inițiativă cetățenească ce nu îndeplinea condițiile de înregistrare enunțate la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 211/2011.

   (a se vedea punctele 60, 124 și 125)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 66)

5.  Reiese din coroborarea articolelor 174 TFUE-178 TFUE că legiuitorul Uniunii este împuternicit să adopte măsuri care urmăresc să promoveze o dezvoltare armonioasă a ansamblului Uniunii și, în special, să contribuie la reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitor regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate, acordând, în această privință, o atenție specială zonelor rurale, zonelor afectate de tranziții industriale și regiunilor afectate de un handicap natural sau demografic grav și permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a populației, precum și regiunile insulare, transfrontaliere și muntoase.

   În această privință, articolele 174 TFUE-178 TFUE nu pot constitui temeiuri juridice pentru adoptarea unui act care determină redefinirea noțiunii de regiune în sensul dispozițiilor menționate, conferind un veritabil statut regiunilor cu minoritate națională, iar aceasta fără a ține seama de situația politică, administrativă și instituțională care prevalează în statele membre în cauză. Într‑adevăr, conform articolului 4 alineatul (2) TUE, Uniunea trebuie să respecte, în cadrul politicii de coeziune, situația politică, administrativă și instituțională care prevalează în statele membre. Astfel, atunci când, cu scopul exclusiv de a asigura comparabilitatea datelor statistice regionale, articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică prevede să se țină seama de criterii precum situația geografică, socioeconomică, istorică, culturală sau de mediu, aceasta este doar pentru a agrega, într‑o unitate neadministrativă de dimensiuni suficiente din punctul de vedere al populației, unități administrative existente în statele membre în cauză și cu singurul scop de a asigura comparabilitatea statisticilor referitoare la nivelul de dezvoltare a acestor diferite unități administrative.

   Rezultă că legiuitorul Uniunii nu ar putea adopta, fără a încălca articolul 4 alineatul (2) TUE, un act care ar defini regiuni cu minoritate națională care au vocația să beneficieze de o atenție deosebită în cadrul politicii de coeziune a Uniunii, pe baza unor criterii autonome și, prin urmare, fără a ține cont de situația politică, administrativă și instituțională existentă în statele membre în cauză. În plus, chiar presupunând că regiunile cu minoritate națională pot corespunde unor unități administrative existente în statele membre în cauză sau unor agregate ale unor asemenea unități, menținerea caracteristicilor etnice, culturale, religioase sau lingvistice specifice ale acestor regiuni nu este un scop care ar putea justifica adoptarea unui act juridic al Uniunii pe baza articolelor 174 TFUE, 176 TFUE, 177 TFUE și 178 TFUE.

   (a se vedea punctele 69, 72 și 74-77)

6.  Potrivit articolului 2 TUE, Uniunea se întemeiază pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. În plus, articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene interzice orice discriminare pe motive de apartenență la o minoritate națională. Or, articolul 6 alineatul (1) TUE prevede că Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în cartă, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor, iar articolul 51 alineatul (1) din carta menționată precizează că dispozițiile acesteia se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarității, precum și statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. În consecință, în exercitarea competenței lor partajate în materie de coeziune economică, socială și teritorială, Uniunea și statele membre nu trebuie să discrimineze persoanele și populațiile ca urmare a apartenenței lor la o minoritate națională.

   În această privință, nici articolul 2 TUE, nici articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale, nici vreo altă dispoziție a dreptului Uniunii care are ca obiect combaterea discriminărilor, în special dispozițiile întemeiate pe apartenența la o minoritate națională, nu pot permite Comisiei să propună, în cadrul politicii de coeziune a Uniunii, un act juridic al Uniunii care să vizeze să prevină orice decalaj sau orice întârziere în dezvoltarea economică a regiunilor cu minoritate națională în raport cu regiunile înconjurătoare, ca urmare a handicapului pe care l‑ar constitui, pentru primele, caracteristicile lor etnice, culturale, religioase sau lingvistice specifice. Mai precis, în timp ce articolul 174 al treilea paragraf TFUE constată că regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a populației, precum și regiunile insulare, transfrontaliere și muntoase sunt afectate de un handicap natural sau demografic corespunzător insularității lor, caracterului lor transfrontalier, reliefului lor, izolării lor, densității populației lor scăzute sau foarte scăzute, acesta nu menționează regiunile ale căror caracteristici etnice, culturale, religioase sau lingvistice diferă de cele ale regiunilor înconjurătoare.

   (a se vedea punctele 82-84 și 86)

7.  Reiese din cuprinsul articolului 167 TFUE și, mai precis, al alineatelor (2) și (5) ale aceluiași articol că, în cadrul politicii culturale a Uniunii și pentru a contribui la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea națională și regională a acestora și punând în evidență, în același timp, moștenirea culturală comună, legiuitorul Uniunii este abilitat să adopte acțiuni de încurajare, cu excepția oricărei armonizări a actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre sau recomandări care să urmărească obiective precise, și anume, în primul rând, îmbunătățirea cunoașterii și a diseminării culturii și istoriei popoarelor europene, în al doilea rând, conservarea și protejarea patrimoniului cultural de importanță europeană, în al treilea rând, schimburile culturale necomerciale și, în al patrulea rând, creația artistică și literară, inclusiv în sectorul audiovizualului.

   Nu contribuie la vreunul dintre obiectivele urmărite de politica culturală a Uniunii, prevăzută la articolul 167 TFUE, o propunere de act juridic al Uniunii care vizează instituirea, în cadrul politicii de coeziune a Uniunii, a anumitor garanții în scopul menținerii caracteristicilor etnice, culturale, religioase sau lingvistice specifice ale regiunilor cu minoritate națională. Într‑adevăr, menținerea, prin intermediul unor asemenea caracteristici, a regiunilor cu minoritate națională, chiar recunoașterea unui statut de autonomie unor asemenea regiuni, în scopul punerii în aplicare a politicii de coeziune a Uniunii, constituie un obiectiv care, pe de o parte, depășește cu mult simpla contribuție la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea națională și regională a acestora sau simpla punere în evidență a moștenirii culturale comune și care, pe de altă parte, nu este legat în mod direct de unul dintre obiectivele urmărite în mod precis la articolul 167 alineatul (2) TFUE. Nici articolul 3 alineatul (3) TUE, nici articolul 167 alineatul (1) TFUE, nici articolul 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu ar permite Comisiei să propună, în speță, în cadrul politicii de coeziune a Uniunii, un act juridic care să aibă ca obiect protejarea diversității culturale reprezentate de minoritățile naționale.

   (a se vedea punctele 98-102)

8.  Fără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale tratatelor și în limitele competențelor pe care acestea le conferă Uniunii, articolul 19 alineatul (1) TFUE abilitează legiuitorul Uniunii să adopte măsurile necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap, vârstă sau orientare sexuală. Prin urmare, această dispoziție nu poate constitui un temei juridic adecvat pentru a propune un act juridic al Uniunii privind regiunile cu minoritate națională care nu vizează să combată discriminări care afectează persoanele sau populațiile implantate în regiunile cu minoritate națională, ca urmare a apartenenței lor la o asemenea minoritate, ci să prevină orice decalaj sau orice întârziere în dezvoltarea economică a regiunilor cu minoritate națională în raport cu regiunile înconjurătoare, ca urmare a handicapului pe care l‑ar constitui, pentru primele, caracteristicile lor etnice, culturale, religioase sau lingvistice specifice.

   (a se vedea punctele 111-113)

9.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 118)