Ordonanța Curții (Camera a șasea) din 27 aprilie 2023 –
Ministero della Giustizia/SP (Concurs de notar)

(Cauza C‑495/22)

„Trimitere preliminară – Articolele 53 și 99 din Regulamentul de procedură al Curții – Articolul 267 TFUE – Conținutul obligației de trimitere a instanțelor naționale de ultim grad – Excepții de la această obligație – Criterii – Situații în care interpretarea corectă a dreptului Uniunii se impune cu o asemenea evidență încât nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile – Condiția pentru instanța națională de ultim grad de a fi convinsă că aceeași evidență s‑ar impune și celorlalte instanțe de ultim grad ale statelor membre și Curții”

Întrebări preliminare – Sesizarea Curții – Chestiuni legate de interpretare – Obligație de trimitere – Inexistență – Condiții – Lipsa unei îndoieli rezonabile – Criterii

(art. 267 TFUE)

(a se vedea punctele 17-20 și 26-36 și dispozitivul)

Dispozitivul

Articolul 267 TFUE trebuie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse niciunei căi de atac jurisdicționale în dreptul intern poate să se abțină să adreseze Curții o întrebare privind interpretarea dreptului Uniunii și să o soluționeze pe propria răspundere atunci când interpretarea corectă a dreptului Uniunii se impune cu o asemenea evidență încât nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile. Existența unei astfel de eventualități trebuie evaluată în funcție de caracteristicile proprii dreptului Uniunii, de dificultățile deosebite pe care le prezintă interpretarea sa și de riscul unor divergențe de jurisprudență în cadrul Uniunii Europene.

Această instanță națională nu este obligată să dovedească în mod detaliat că celelalte instanțe de ultim grad din statele membre și Curtea ar efectua aceeași interpretare, ci trebuie să fi dobândit, potrivit unei aprecieri care ține seama de aceste elemente, convingerea că aceeași evidență s‑ar impune și acestor alte instanțe naționale și Curții.