Cauza C‑391/20

Cilevičs și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Latvijas Republikas Satversmes tiesa)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 7 septembrie 2022

„Trimitere preliminară – Articolul 49 TFUE – Libertatea de stabilire – Restricție – Justificare – Organizarea sistemului educațional – Instituții de învățământ superior – Obligația de a oferi programe de studii în limba oficială a statului membru în cauză – Articolul 4 alineatul (2) TUE – Identitatea națională a unui stat membru – Apărarea și promovarea limbii oficiale a unui stat membru – Principiul proporționalității”

1. Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Întrebare adresată în legătură cu un litigiu limitat la interiorul unui singur stat membru – Dispoziții naționale aplicabile atât resortisanților naționali, cât și resortisanților altor state membre – Competență având în vedere eventuala afectare a persoanelor care provin din celelalte state membre

   (art. 49 și 267 TFUE)

   (a se vedea punctele 31 și 32)

2. Libertatea de stabilire – Libera prestare a serviciilor – Dispoziții ale tratatului – Domenii de aplicare respective – Organizarea de cursuri de învățământ superior remunerate efectuate în mod stabil și continuu – Examinare în raport cu libertatea de stabilire

   (art. 49 și 56 TFUE)

   (a se vedea punctele 50-53)

3. Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Restricții – Examinare în raport cu libertatea de stabilire a unei restricții instituite printr‑o reglementare națională – Întindere – Restrângeri ale exercițiului drepturilor și libertăților prevăzute de Carta drepturilor fundamentale – Includere

   (art. 49 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 15-17)

   (a se vedea punctul 56)

4. Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Restricții – Apărarea și promovarea limbii oficiale a unui stat membru – Obligația instituțiilor de învățământ superior de a‑și oferi programele exclusiv în limba oficială a statului membru în cauză – Admisibilitate – Condiții – Justificare prin motive legate de protecția identității naționale – Respectarea principiului proporționalității

   (art. 49 TFUE)

   (a se vedea punctele 59, 61-64, 67-70, 75, 76, 81, și 83-87 și dispozitivul)

Rezumat

Latvijas Republikas Satversmes tiesa (Curtea Constituțională, Letonia) a fost sesizată de 20 de membri ai Latvijas Republikas Saeima (Parlamentul, Letonia) cu o acțiune având ca obiect controlul constituționalității anumitor dispoziții din Legea letonă privind instituțiile de învățământ superior.

Astfel cum a fost modificată în anul 2018, această lege urmărește promovarea limbii oficiale a Republicii Letonia, obligând instituțiile de învățământ superior să își ofere programele de studii în această limbă. Legea menționată prevede însă patru excepții de la această obligație. În primul rând, programele de studii urmate în Letonia de studenți străini și programele de studii organizate în cadrul cooperării prevăzute de programe ale Uniunii Europene și de acorduri internaționale pot fi oferite în limbile oficiale ale Uniunii. În al doilea rând, un program de studii poate fi oferit în limbile oficiale ale Uniunii, însă numai până la concurența unei cincimi din numărul de credite. În al treilea rând, programele de studiere a limbilor și a culturii, precum și programele de limbi pot fi organizate într‑o limbă străină. În al patrulea și ultimul rând, programele comune de studii pot fi oferite în limbile oficiale ale Uniunii.

Pe de altă parte, Legea letonă privind instituțiile de învățământ superior nu se aplică în cazul a două instituții private, care rămân reglementate prin legi speciale și pot continua să propună programe de studii în alte limbi oficiale ale Uniunii.

Prin acțiunea formulată, reclamanții susțin în special că, prin crearea unei bariere la intrarea pe piața învățământului superior, precum și prin împiedicarea resortisanților și a întreprinderilor din alte state membre să furnizeze servicii de învățământ superior în limbi străine, legea aduce atingere printre altele libertății de stabilire garantate la articolul 49 TFUE.

Curtea Constituțională letonă exprimă îndoieli cu privire la aspectul dacă o reglementare a unui stat membru care impune, în domeniul învățământului superior, inclusiv în cadrul instituțiilor de învățământ superior private, utilizarea limbii oficiale a acestui stat membru, prevăzând totodată anumite excepții de la această obligație, constituie o restricție privind libertatea de stabilire. Prin urmare, aceasta a decis să sesizeze Curtea cu o trimitere preliminară, pentru a se putea pronunța cu privire la compatibilitatea Legii privind instituțiile de învățământ superior cu dreptul Uniunii.

În hotărârea sa, Curtea, întrunită în Marea Cameră, constată că articolul 49 TFUE nu se opune unei reglementări a unui stat membru care impune, în principiu, instituțiilor de învățământ superior obligația de a‑și oferi programele de studii exclusiv în limba oficială a acestui stat membru. O astfel de reglementare trebuie să fie însă justificată de motive legate de protecția identității naționale a acestui stat membru, cu alte cuvinte trebuie să fie necesară și proporțională cu protecția obiectivului urmărit în mod legitim.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea amintește că, potrivit articolului 6 TFUE, Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau de completare a acțiunii statelor membre, printre altele în domeniul educației. Deși dreptul Uniunii nu aduce atingere acestei competențe a statelor membre în ceea ce privește, pe de o parte, conținutul învățământului și organizarea sistemului educațional, precum și diversitatea lor culturală și lingvistică și, pe de altă parte, conținutul și organizarea formării profesionale, statele membre trebuie totuși să respecte dreptul Uniunii în exercitarea competenței menționate, în special dispozițiile referitoare la libertatea de stabilire.

În speță, Curtea arată că, chiar dacă resortisanții altor state membre au posibilitatea de a se stabili în Letonia și pot oferi programe de învățământ superior, o astfel de posibilitate este, în principiu, condiționată de obligația de a oferi aceste programe numai în limba oficială a acestui stat membru. Or, o astfel de obligație este de natură să facă mai puțin atractivă, pentru acești resortisanți, stabilirea lor în Letonia și constituie, așadar, o restricție privind libertatea de stabilire.

Potrivit schemei consacrate de jurisprudența sa, Curtea examinează în continuare existența unei justificări a restricției constatate și verifică respectarea principiului proporționalității. În ceea ce privește existența unui motiv imperativ de interes general, obligația în cauză urmărește să protejeze și să promoveze utilizarea limbii oficiale a Republicii Letonia, ceea ce constituie un obiectiv legitim de natură să justifice, în principiu, o restricție privind libertatea de stabilire. Astfel, potrivit articolului 3 alineatul (3) al patrulea paragraf TUE, precum și articolului 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Uniunea respectă bogăția diversității sale culturale și lingvistice. Conform articolului 4 alineatul (2) TUE, Uniunea respectă de asemenea identitatea națională a statelor sale membre, din care face parte de asemenea protecția limbii oficiale a statului membru în cauză. Trebuie să se recunoască importanța pe care o are învățământul în vederea realizării unui astfel de obiectiv.

În ceea ce privește proporționalitatea restricției constatate, aceasta din urmă trebuie, în primul rând, să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit în mod legitim de reglementarea în cauză. În acest scop, reglementarea menționată nu poate fi considerată ca fiind de natură să garanteze obiectivul de apărare și de promovare a limbii letone decât dacă răspunde cu adevărat preocupării privind atingerea acestuia și este pusă în aplicare în mod coerent și sistematic. Având în vedere domeniul lor de aplicare limitat, excepțiile de la obligația în cauză, în special pentru cele două instituții de învățământ superior a căror funcționare este reglementată prin legi speciale, nu sunt de natură să împiedice realizarea obiectivului menționat. Permițând anumitor instituții de învățământ superior să beneficieze de un regim derogatoriu, acestea se înscriu într‑o logică de cooperare universitară internațională particulară și, prin urmare, nu sunt de natură să lipsească de coerență reglementarea în cauză.

În al doilea rând, restricția nu poate depăși ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit. Astfel, statelor membre le este permis să instituie, în principiu, o obligație de a utiliza limba oficială în cadrul programelor de învățământ superior, cu condiția ca o asemenea obligație să fie însoțită de excepții, asigurându‑se că o altă limbă decât limba oficială poate fi utilizată în cadrul formărilor universitare. În speță, astfel de excepții ar trebui, pentru a nu depăși ceea ce este necesar în acest scop, să permită utilizarea unei alte limbi decât limba letonă cel puțin în ceea ce privește formările organizate în cadrul unei cooperări europene sau internaționale și formările referitoare la cultură și la alte limbi decât letona.