Cauzele conexate C‑119/19 P și C‑126/19 P

Comisia Europeană
și
Consiliul Uniunii Europene

împotriva

Francisco Carreras Sequeros și alții

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 8 septembrie 2020

„Recurs – Funcție publică – Statutul funcționarilor Uniunii Europene – Reforma de la 1 ianuarie 2014 – Articolul 6 din anexa X – Funcționari și agenți contractuali repartizați într‑o țară terță – Noi dispoziții referitoare la acordarea zilelor de concediu anual plătit – Excepție de nelegalitate – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 31 alineatul (2) – Directiva 2003/88/CE – Dreptul fundamental la concediu anual plătit”

1. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Conținut

   (art. 266 TFUE)

   (a se vedea punctele 56 și 57)

2. Excepție de nelegalitate – Conținut – Acte a căror nelegalitate poate fi invocată – Act cu caracter general pe care se întemeiază decizia atacată – Necesitatea unei legături juridice între actul atacat și actul general contestat

   (art. 277 TFUE; Statutul funcționarilor, anexa X, art. 6)

   (a se vedea punctele 66-70, 74 și 75)

3. Funcționari – Protecția securității și a sănătății – Obligații ale instituțiilor – Conținut – Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru – Dreptul la concediu anual plătit – Reducerea numărului de zile de concediu anual plătit alocat funcționarilor repartizați în țări terțe, cu respectarea cerințelor minime ale directivei – Admisibilitate

   [art. 6 alin. (1) primul paragraf TUE; art. 151 și 336 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 31 alin. (2), art. 51 alin. (1) și art. 52 alin. (7); Statutul funcționarilor, art. 1e alin. (2), art. 57, și anexa X, art. 6; Directiva 2003/88 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (1); Directiva 93/104 a Consiliului]

   (a se vedea punctele 110-127)

4. Funcționari – Egalitate de tratament – Noțiune – Reducerea numărului de zile de concediu anual plătit alocat funcționarilor repartizați în țări terțe – Lipsa încălcării

   [Statutul funcționarilor, anexa X, art. 5, art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 10 și 24]

   (a se vedea punctele 137 și 138)

5. Funcționari – Concedii – Concediu anual – Funcționari repartizați într‑o țară terță – Modificarea Statutului funcționarilor care a condus la o reducere a numărului de zile de concediu anual plătit – Încălcarea principiului protecției încrederii legitime – Inexistență

   (Statutul funcționarilor, anexa X, art. 6)

   (a se vedea punctele 143-145)

6. Funcționari – Concedii – Concediu anual – Funcționari repartizați într‑o țară terță – Modificarea Statutului funcționarilor care a condus la o reducere a numărului de zile de concediu anual plătit – Atingere adusă vieții private și de familie – Inexistență

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 31 alin. (2); Statutul funcționarilor, anexa X, art. 6]

   (a se vedea punctele 150-152)

7. Acțiune introdusă de funcționari – Motive – Motiv întemeiat pe încălcarea drepturilor fundamentale – Luarea în considerare de către instanța Uniunii a consecințelor actului contestat în cazul particular al recurentului – Excludere

   (a se vedea punctul 153)

Rezumat

Domnul Carreras Sequeros și celelalte persoane părți din procedura în fața Curții (denumiți în continuare „Carreras Sequeros și alții”) sunt funcționari sau agenți contractuali ai Comisiei care au fost repartizați în țări terțe înainte de 1 ianuarie 2014. Cu ocazia actualizării dosarelor personale ale acestora pentru a ține seama de noul articol 6 al doilea paragraf prima liniuță din anexa X la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) ( 1 ), acestora li s‑au acordat 36 de zile lucrătoare de concediu anual pentru anul 2014 față de 42 în anul anterior. Carreras Sequeros și alții au formulat reclamații care au fost respinse, după caz, de autoritatea împuternicită să facă numiri sau de autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă.

În acțiunea lor introdusă la Tribunal, Carreras Sequeros și alții au solicitat declararea nelegalității noului articol 6 din anexa X la statut și anularea deciziilor Comisiei de reducere a concediilor lor anuale începând cu anul 2014 (denumite în continuare „deciziile în litigiu”). Tribunalul a admis acțiunea ( 2 ) și a anulat aceste decizii pentru motivul că Comisia nu se putea întemeia în mod valabil pe noul articol 6 din anexa X la statut pentru a adopta deciziile în litigiu, în măsura în care acest articol, reducând în mod semnificativ durata concediului funcționarilor și a agenților repartizați în țări terțe, nu putea fi considerat compatibil cu natura și finalitatea dreptului la concediu anual, astfel cum rezultă din articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), interpretat în lumina Directivei 2003/88 ( 3 ).

Sesizată cu recursuri formulate de Comisie (cauza C‑119/19 P) și de Consiliu (cauza C‑126/19 P), Curtea a anulat hotărârea Tribunalului prin Hotărârea din 8 septembrie 2020 pronunțată în Marea Cameră. În această hotărâre, după ce a statuat definitiv cu privire la litigiu, Curtea a respins acțiunea formulată de Carreras Sequeros și alții în cauza T‑518/16.

Mai întâi, Curtea a arătat că Tribunalul a considerat în mod întemeiat drept admisibilă excepția de nelegalitate invocată de Carreras Sequeros și alții, care viza întregul regim de concediu anual prevăzut la noul articol 6 din anexa X la statut, inclusiv faza sa definitivă aplicabilă începând cu anul 2016. Curtea a statuat în această privință că, întrucât însăși natura unei perioade tranzitorii este de a organiza trecerea progresivă de la un regim la altul, perioada tranzitorie prevăzută la noul articol 6 al doilea paragraf din anexa X la statut nu se justifică decât prin adoptarea regimului definitiv instituit de primul paragraf al articolului menționat. În aceste condiții, deciziile în litigiu constituie măsuri de aplicare a regimului instituit, începând cu 1 ianuarie 2014, prin acest nou articol 6 din anexa X la statut și au o legătură juridică directă cu acest regim în ansamblul său.

În continuare, Curtea s‑a pronunțat cu privire la natura și finalitatea dreptului la concediu anual, astfel cum este consacrat la articolul 31 alineatul (2) din cartă. În această privință, Curtea a arătat că rezultă din explicațiile aferente respectivei dispoziții că referirea pe care ele o fac la Directiva 2003/88 face trimitere la dispozițiile acestei directive care reflectă și precizează dreptul fundamental la o perioadă anuală de concediu plătit. Aceasta este situația articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88, care prevede un drept la concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni și care trebuie, sub rezerva dispozițiilor mai favorabile cuprinse în statut, să fie aplicate funcționarilor și agenților instituțiilor Uniunii. În consecință, și în mod contrar celor statuate de Tribunal, nu se poate considera că reprezintă o atingere adusă dreptului fundamental la concediu anual plătit o dispoziție din dreptul Uniunii care, asemenea noului articol 6 din anexa X la statut, chiar dacă privează treptat persoanele în cauză de un anumit număr de zile de concediu anual plătit, le asigură totuși un drept la acest concediu cu o durată mai mare decât cele patru săptămâni minime. Curtea a adăugat că, în aceste condiții, o dispoziție precum noul articol 6 din anexa X la statut este de natură să garanteze îndeplinirea dublei finalități a dreptului la concediu anual, și anume de a permite lucrătorului să se odihnească în urma îndeplinirii sarcinilor care îi revin și de a dispune de o perioadă de destindere și de recreere. Prin urmare, Curtea a admis recursurile și a anulat hotărârea Tribunalului.

În sfârșit, statuând definitiv cu privire la litigiul din primă instanță, Curtea a respins ca nefondate toate motivele prezentate în fața Tribunalului de Carreras Sequeros și alții, printre care pe cel întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de tratament și protecției încrederii legitime, precum și pe cel întemeiat pe încălcarea dreptului la respectarea vieții private.

În ceea ce privește principiul egalității de tratament, care este aplicabil dreptului funcției publice a Uniunii, Curtea a arătat că legiuitorul Uniunii a ținut totuși cont de situația specială care distinge funcționarii și agenții repartizați într‑o țară terță de personalul repartizat în Uniune. Astfel, acesta a menținut în favoarea respectivilor funcționari și agenți posibilitatea de a solicita un concediu special de odihnă, care se adaugă la dreptul la concediu anual plătit recunoscut de statut oricărui funcționar sau agent al Uniunii.

În ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, Curtea a amintit că, pe de o parte, raportul juridic dintre funcționarii și administrația Uniunii este de natură statutară, iar nu contractuală. Prin urmare, drepturile și obligațiile acestor funcționari pot fi modificate în orice moment de către legiuitorul Uniunii. Pe de altă parte, dreptul de a se prevala de principiul menționat presupune că autoritățile competente ale Uniunii au furnizat persoanelor interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere. Or, în speță, nu s‑a dovedit existența vreunei asigurări care ar fi fost dată de autoritățile competente ale Uniunii cu privire la faptul că articolul 6 din anexa X la statut nu ar fi modificat niciodată.

În ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private și de familie, Curtea a subliniat în esență existența în statut a unei serii de dispoziții care iau în considerare în mod specific situația de familie deosebită a funcționarilor și agenților repartizați într‑o țară terță. Curtea a adăugat că aprecierea legalității unui act al Uniunii din perspectiva drepturilor fundamentale nu se poate întemeia pe afirmații deduse din consecințele acestui act într‑un caz particular al unui recurent.

( 1 ) Începând cu intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2014, a articolului 1 punctul 70 litera (a) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (JO 2013, L 287, p. 15), articolul 6 din anexa X la statut prevede, în ceea ce privește funcționarii repartizați într‑o țară terță:

„Funcționarii au dreptul, într‑un an calendaristic, la un concediu anual de două zile lucrătoare [față de trei zile lucrătoare și jumătate anterior] pentru fiecare lună de activitate.

În pofida primului paragraf din prezentul articol, funcționarii deja repartizați într‑o țară terță la 1 ianuarie 2014 au dreptul la:

– trei zile lucrătoare în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 31 decembrie 2014;

– două zile lucrătoare și jumătate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și 31 decembrie 2015.”

Noul articol 6 al doilea paragraf prima liniuță din anexa X la statut constituie astfel o dispoziție tranzitorie care organizează trecerea progresivă către regimul definitiv al concediului anual instituit prin primul paragraf al acestui articol, în special pentru a evita sau pentru a atenua efectele unei modificări abrupte a regimului anterior pentru membrii personalului în cauză, deja repartizați într‑o țară terță la 1 ianuarie 2014, precum Carreras Sequeros și alții.

( 2 ) Hotărârea din 4 decembrie 2018, Carreras Sequeros și alții/Comisia (T‑518/16, EU:T:2018:873).

( 3 ) Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 003, L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 3).