Cauza C‑575/18 P

Republica Cehă

împotriva

Comisiei Europene

 Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 9 iulie 2020

„Recurs – Resurse proprii ale Uniunii Europene – Răspunderea financiară a statelor membre – Cerere de scutire de la obligația de punere la dispoziție a resurselor proprii – Acțiune în anulare – Admisibilitate – Scrisoare a Comisiei Europene – Noțiunea de «act atacabil» – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Protecție jurisdicțională efectivă – Acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a Uniunii”

1.        Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noţiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Scrisoare a Comisiei prin care un stat membru este invitat în mod informal să pună la dispoziția bugetului Uniunii resurse proprii tradiționale – Excludere

(art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1150/2000 al Consiliului; Decizia 2007/436 a Consiliului)

(a se vedea punctele 46-48)

2.        Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noţiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Posibilitatea de a înlătura această condiție prin invocarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă – Inexistență

(art. 263 TFUE al patrulea paragraf; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)

(a se vedea punctele 52 și 53)

3.        Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Scrisoare a Comisiei prin care un stat membru este invitat în mod informal să pună la dispoziția bugetului Uniunii resurse proprii tradiționale – Stabilirea prin această scrisoare a unui termen pentru punerea la dispoziție de resurse proprii ale Uniunii sub sancțiunea plății unor dobânzi de întârziere – Producerea de efecte juridice – Lipsă

[art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1150/2000 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 9 alin. (1) și art. 11]

(a se vedea punctul 54)

4.        Acțiune în anulare – Acțiune îndreptată împotriva unei scrisori a Comisiei prin care un stat membru este invitat în mod informal să pună la dispoziția bugetului Uniunii resurse proprii tradiționale – Control al temeiniciei obligației statului menționat de a pune la dispoziție aceste resurse – Încălcarea sistemului resurselor proprii ale Uniunii – Inadmisibilitate

(art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 1150/2000 al Consiliului; Deciziile 2000/597 și 2007/436 ale Consiliului)

(a se vedea punctele 55-64)

5.        Resurse proprii ale Uniunii Europene – Constatarea și punerea la dispoziție de către statele membre – Punere la dispoziție însoțită de rezerve – Principiul cooperării loiale – Obligația Comisiei de a iniția cu statul membru în cauză un dialog constructiv – Obligația acestei instituții de a introduce o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor – Inexistenţă

[art. 4 alin. (3) TUE; art. 258 TFUE; Regulamentul nr. 1150/2000 al Consiliului]

(a se vedea punctele 68, 73-75 și 77-80)

6.        Resurse proprii ale Uniunii Europene – Constatarea și punerea la dispoziție de către statele membre – Punere la dispoziție însoțită de rezerve – Acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a Uniunii – Respectarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă

(art. 268 TFUE și 340 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)

(a se vedea punctele 81-83)

Rezumat

La 30 mai 2008, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a adoptat un raport referitor la o investigație care privea verificări ale importului de brichete de buzunar cu piatră din Laos. Potrivit acestui raport, care privea printre altele 28 de cazuri de import de mărfuri în Republica Cehă, statele membre trebuiau să realizeze audituri cu privire la importatorii în cauză și să deschidă o procedură administrativă de rectificare fiscală. Autoritățile cehe au luat măsuri pentru efectuarea rectificării și a recuperării fiscale, semnalând totuși că, în unele cazuri menționate, nu fusese posibilă recuperarea cuantumului resurselor proprii ale Uniunii. Prin scrisoarea din 20 ianuarie 2015, Comisia Europeană a informat aceste autorități că Republica Cehă nu putea fi scutită de obligația sa de a pune la dispoziție resursele proprii ale Uniunii, în temeiul Regulamentului nr. 1150/2000(1), și le‑a invitat să efectueze plata sumei în cauză, precizând că orice întârziere ar determina plata unor dobânzi.

Nefiind de acord cu poziția exprimată de Comisie în această scrisoare, Republica Cehă a introdus la Tribunal o acțiune având ca obiect anularea deciziei acestei instituții despre care se pretinde că este cuprinsă în scrisoarea menționată. Printr‑o ordonanță(2), Tribunalul a admis excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie și a respins, în consecință, acțiunea. Astfel, Tribunalul a statuat că aceasta era îndreptată împotriva unui act care nu putea face obiectul unei acțiuni în anulare, în măsura în care nu producea efecte juridice obligatorii. Republica Cehă a sesizat Curtea cu un recurs, arătând în esență că inadmisibilitatea acțiunii sale în anulare o priva de protecție jurisdicțională, din moment ce nu dispunea de nicio cale de atac care să îi permită să obțină un control jurisdicțional efectiv al poziției Comisiei.

În Hotărârea din 9 iulie 2020, pronunțată în Marea Cameră, Curtea s‑a pronunțat cu privire la condițiile de acces ale statelor membre la o protecție jurisdicțională efectivă în cazul unui litigiu privind întinderea răspunderii lor financiare în lumina dreptului Uniunii în materie de resurse proprii ale acesteia din urmă.

Mai întâi, Curtea a constatat că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, obligațiile de colectare, de constatare și de înscriere în cont a resurselor proprii ale Uniunii se impun în mod direct statelor membre. Astfel, Comisia nu dispune de nicio putere decizională care să îi permită să impună acestora din urmă obligația de a constata și de a pune la dispoziția sa cuantumuri ale acestor resurse. Curtea a concluzionat că inițierea unei acțiuni în anulare împotriva unei scrisori precum scrisoarea în litigiu în scopul controlului temeiniciei obligației unui stat membru de a pune la dispoziția Comisiei astfel de cuantumuri ar echivala cu nerespectarea sistemului resurselor proprii ale Uniunii, astfel cum este prevăzut de dreptul Uniunii. Or, nu este de competența Curții să modifice alegerea efectuată în această privință de legiuitorul Uniunii.

În continuare, Curtea a statuat că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, posibilitatea Comisiei de a supune aprecierii Curții, în cadrul unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, un diferend între aceasta și un stat membru cu privire la obligația acestuia de a pune un anumit cuantum al resurselor proprii ale Uniunii la dispoziția acestei instituții este inerentă sistemului resurselor menționate. Ea a adăugat că, atunci când un stat membru efectuează o punere la dispoziție a unui cuantum al resurselor menționate, însoțind‑o în același timp de rezerve în ceea ce privește obligația sa de a proceda astfel, revine Comisiei, în conformitate cu principiul cooperării loiale, sarcina de a iniția cu acest stat membru un dialog constructiv pentru a determina obligațiile care revin acestuia din urmă. În cazul unui eșec al dialogului respectiv, această instituție are posibilitatea să introducă o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în privința statului membru menționat. Astfel, faptul de a însoți de rezerve punerea la dispoziție de resurse proprii ale Uniunii ar justifica constatarea unei neîndepliniri a obligațiilor în ipoteza în care statul membru în cauză ar fi efectiv obligat să procedeze la o asemenea punere la dispoziție.

Cu toate acestea, având în vedere puterea discreționară de care beneficiază Comisia cu privire la introducerea unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Curtea a concluzionat că calea acestei acțiuni nu oferă nicio garanție statului membru în cauză de a obține soluționarea de către instanță a diferendului dintre acesta și instituția menționată cu privire la punerea la dispoziție a resurselor proprii ale Uniunii. Ea a adăugat însă că, atunci când un stat membru a pus la dispoziția Comisiei un cuantum al resurselor proprii ale Uniunii, formulând rezerve cu privire la temeinicia poziției acestei instituții, iar procedura de dialog nu a permis încetarea diferendului dintre acest stat membru și instituția menționată, statul membru respectiv poate solicita să fie despăgubit ca urmare a unei îmbogățiri fără justă cauză a Uniunii și, dacă este cazul, să sesizeze Tribunalul cu o acțiune în acest scop.

În această privință, Curtea a amintit că acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, formulată în temeiul articolului 268 TFUE și al articolului 340 al doilea paragraf TFUE, impune dovada unei îmbogățiri fără bază legală valabilă a pârâtului, precum și a unei sărăciri a reclamantului legate de îmbogățirea menționată. Astfel, în cadrul examinării unei asemenea acțiuni, Tribunalului i‑ar reveni sarcina de a aprecia printre altele dacă sărăcirea statului membru reclamant, corespunzătoare punerii la dispoziția Comisiei a unui cuantum al resurselor proprii ale Uniunii pe care acest stat membru l‑a contestat, și îmbogățirea corelativă a acestei instituții își găsesc justificarea în obligațiile care se impun statului membru respectiv în temeiul dreptului Uniunii în materie de resurse proprii ale Uniunii sau sunt, dimpotrivă, lipsite de o astfel de justificare. Prin urmare, apreciind că un stat membru nu este lipsit de orice protecție jurisdicțională efectivă în caz de dezacord cu Comisia în ceea ce privește obligațiile sale în materie de resurse proprii ale Uniunii, Curtea a respins recursul în totalitate.

1      Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 94/728/CE (JO 2000, L 130, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 184), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2028/2004 al Consiliului din 16 noiembrie 2004 (JO 2004, L 352, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 5, p. 147) și prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 105/2009 al Consiliului din 26 ianuarie 2009 (JO 2009, L 36, p. 1). A se vedea în special articolul 17 alineatul (2) din acest regulament.

2      Ordonanța Tribunalului din 28 iunie 2018, Republica Cehă/Comisia (T‑147/15, nepublicată, EU:T:2018:395).