Cauza C‑549/14

Finn Frogne A/S

împotriva

Rigspolitiet ved Center for Beredskabskommunikation

(cerere de decizie preliminară formulată de Højesteret)

„Trimitere preliminară — Achiziții publice — Directiva 2004/18/CE — Articolul 2 — Principiul egalității de tratament — Obligația de transparență — Contract privind livrarea unui sistem de comunicații complex — Dificultăți de executare — Dezacord al părților cu privire la răspunderi — Tranzacție — Reducerea întinderii contractului — Transformarea unei închirieri de bunuri într‑o vânzare — Modificare substanțială a unui contract — Justificare prin oportunitatea obiectivă de a găsi o soluție amiabilă”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a opta) din 7 septembrie 2016

1. Apropierea legislațiilor – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii – Directiva 2004/18 – Atribuirea contractelor – Principiile egalității de tratament al ofertanților și transparenței – Conținut – Modificarea de către entitatea contractantă, ulterior atribuirii, a uneia dintre condițiile acesteia – Inadmisibilitate – Justificare prin oportunitatea obiectivă de a găsi o soluție amiabilă pentru un litigiu – Lipsa incidenței

   (Directiva 2004/18 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2)

2. Apropierea legislațiilor – Proceduri de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii – Directiva 2004/18 – Derogări de la normele comune – Interpretare strictă

   (Directiva 2004/18 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 28 și 31)

1.  Articolul 2 din Directiva 2004/18 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii trebuie interpretat în sensul că, după atribuirea unui contract de achiziții publice, acestuia nu îi poate fi adusă o modificare substanțială fără inițierea unei noi proceduri de atribuire a contractului, nici chiar atunci când această modificare constituie, în mod obiectiv, o modalitate de soluționare tranzacțională, implicând renunțări reciproce ale celor două părți, în vederea stingerii unui litigiu al cărui rezultat este incert, născut din dificultățile pe care le întâmpină executarea acestui contract. Situația ar fi diferită numai dacă documentele contractului menționat ar prevedea posibilitatea de a adapta anumite condiții, chiar importante, ale acestuia după atribuirea sa și ar stabili modalitățile de aplicare a acestei posibilități.

   În această privință, nici faptul că o modificare substanțială a clauzelor unui contract de achiziții publice nu este motivată de voința deliberată a autorității contractante și a ofertantului câștigător de a renegocia clauzele acestui contract, ci de voința lor de a ajunge la o soluționare tranzacțională a dificultăților obiective întâmpinate în cadrul executării contractului menționat, nici caracterul în mod obiectiv aleatoriu al anumitor lucrări nu pot justifica deciderea acestei modificări fără respectarea principiului egalității de tratament de care trebuie să beneficieze toți operatorii potențial interesați de un contract de achiziții publice. Pe de altă parte, însuși faptul că, din cauza obiectului lor, anumite contracte de achiziții publice pot fi de la bun început considerate ca prezentând un caracter aleatoriu face să fie previzibil riscul de apariție a unor dificultăți în stadiul executării. Prin urmare, pentru un asemenea contract, îi revine autorității contractante obligația nu numai de a recurge la procedurile de atribuire cele mai adaptate, ci și de a defini obiectul acestui contract cu precauție. În plus, autoritatea contractantă își poate rezerva posibilitatea de a aduce anumite modificări, chiar substanțiale, contractului după atribuirea acestuia în măsura în care a prevăzut acest lucru în documentele care au reglementat procedura de atribuire.

   (a se vedea punctele 32, 36 și 40 și dispozitivul)

2.  În conformitate cu articolul 31 din Directiva 2004/18 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, autoritățile contractante pot atribui un contract în mod liber. Cu toate acestea, după cum rezultă din formularea ultimei teze a articolului 28 al doilea paragraf din această directivă, numai cazurile și situațiile speciale prevăzute în mod expres la articolul 31 menționat anterior pot conduce la aplicarea acestuia, astfel încât enumerarea excepțiilor în cauză trebuie să fie considerată drept limitativă.

   (a se vedea punctul 35)