Cauza C‑355/14

„Polihim‑SS” EOOD

împotriva

Nachalnik na Mitnitsa Svishtov

(cerere de decizie preliminară formulată de Аdministrativen sad Pleven)

„Trimitere preliminară — Impozite indirecte — Accize — Directiva 2008/118/CE — Exigibilitatea accizelor — Articolul 7 alineatul (2) — Noțiunea «ieșirea unor produse accizabile dintr‑un regim suspensiv de accize» — Impozitarea produselor energetice și a energiei electrice — Directiva 2003/96/CE — Articolul 14 alineatul (1) litera (a) — Utilizarea unor produse energetice în vederea producerii de energie electrică — Cumpărare și revânzare de către un cumpărător intermediar a unor produse energetice aflate într‑un antrepozit fiscal — Livrare directă a produselor energetice către un operator în vederea producerii de energie electrică — Indicarea cumpărătorului intermediar drept «destinatar» al produselor în documentele fiscale — Încălcarea cerințelor de drept național pentru scutirea de accize — Refuzul scutirii — Proba utilizării produselor în condiții care permit scutirea de accize — Proporționalitate”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a noua) din 2 iunie 2016

1. Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Metode – Interpretare literală, sistematică și teleologică

2. Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Accize – Directiva 2008/118 – Exigibilitatea accizelor – Eliberare pentru consum – Noțiune – Produs deținut de un antrepozitar autorizat într‑un antrepozit fiscal – Exigibilitate a accizei care intervine la momentul ieșirii fizice a produsului din antrepozit

   [Directiva 92/12 a Consiliului și Directiva 2008/118 a Consiliului, art. 7 alin. (1) și (2)]

3. Dispoziții fiscale – Armonizarea legislațiilor – Taxarea produselor energetice și a energiei electrice și accize – Directivele 2003/96 și 2008/119 – Scutirea produselor energetice utilizate pentru a produce sau pentru a menține capacitatea de a produce energie electrică – Condiții – Respectarea principiului proporționalității

   [Directiva 2003/96 a Consiliului, art. 14 alin. (1) lit. (a), și Directiva 2008/118 a Consiliului, art. 7]

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 45)

2.  Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2008/118 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12 trebuie interpretat în sensul că vânzarea unui produs supus accizelor și deținut de un antrepozitar autorizat într‑un antrepozit fiscal nu determină eliberarea sa pentru consum decât în momentul în care acest produs părăsește fizic antrepozitul fiscal respectiv. Întrucât accizele reprezintă, astfel cum se amintește în considerentul (9) al Directivei 2008/18, o taxă pe consum, iar nu pe vânzare, momentul la care intervine exigibilitatea lor trebuie să se situeze cât mai aproape de consumator.

   În această privință alineatul (1) al acestei dispoziții stabilește că momentul în care intervine exigibilitatea este momentul eliberării pentru consum a produsului supus accizelor. Pe de altă parte, reiese din articolul 7 alineatul (2) litera (a) din directiva menționată că, prin „eliberare pentru consum”, se înțelege ieșirea produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr‑un regim suspensiv de accize. Prin urmare ieșirea produselor accizabile dintr‑un regim suspensiv de accize desemnează ieșirea fizică a acestor produse din antrepozitul fiscal, iar nu vânzarea acestora.

   O astfel de interpretare corespunde obiectivelor urmărite de această directivă. Întrucât accizele reprezintă o taxă pe consum, iar nu pe vânzare, momentul la care intervine exigibilitatea lor trebuie să se situeze cât mai aproape de consumator. În consecință, atât timp cât produsele în cauză rămân în antrepozitul fiscal al unui antrepozitar autorizat, nu poate exista consum, chiar dacă aceste produse au fost vândute de acest antrepozitar autorizat.

   Pe de altă parte, referirea, printre altele, la ipoteza ieșirii neregulamentare a unui produs supus accizelor dintr‑un regim suspensiv de accize, nu poate fi interpretată altfel decât reprezentând ieșirea fizică a unui produs dintr‑un astfel de regim.

   În sfârșit, în măsura în care produsele supuse accizelor în regim suspensiv de accize sunt deținute de un antrepozitar autorizat într‑un antrepozit fiscal, accizele nu sunt exigibile atât timp cât produsele în cauză sunt deținute de acest antrepozitar autorizat într‑un astfel de antrepozit.

   (a se vedea punctele 46-55 și dispozitiv 1)

3.  Articolul 14 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității coroborat cu articolul 7 din Directiva 2008/118 privind regimul general al accizelor trebuie interpretat în sensul că se opune refuzării de către autoritățile naționale a scutirii de accize a produselor energetice care, după ce au fost vândute de un antrepozitar autorizat unui cumpărător intermediar, sunt vândute de acesta din urmă unui consumator final care îndeplinește toate cerințele impuse de dreptul național în vederea unei scutiri de accize și căruia îi sunt livrate direct produsele menționate de către antrepozitarul autorizat din antrepozitul său fiscal, pentru simplul motiv că cumpărătorul intermediar, declarat de antrepozitarul autorizat ca fiind destinatarul produselor menționate, nu are calitatea de consumator final autorizat de dreptul național să primească produse energetice scutite de accize.

   Astfel, deși trebuie să se considere că faptul de a condiționa scutirea de accize de desemnarea în documentele fiscale a unui destinatar care îndeplinește condițiile prevăzute de dreptul național pentru a primi produse energetice scutite permite îndeplinirea obiectivului de a facilita controlul aplicării scutirilor de accize, reducând riscul unei utilizări a produselor care nu dă dreptul la scutire, un astfel de refuz, care intervine fără să se fi verificat dacă cerințele de fond impuse pentru ca aceste produse să fie utilizate în scopuri care dau dreptul la scutire sunt îndeplinite în momentul ieșirii acestora din antrepozitul fiscal, depășește ceea ce este necesar pentru a asigura aplicarea corectă și clară a acestor scutiri și pentru a preveni frauda, evaziunea sau abuzul.

   (a se vedea punctele 58, 62 și 63 și dispozitiv 2)