Cauza C‑28/12

Comisia Europeană

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Acțiune în anulare — Acorduri internaționale mixte — Decizie de autorizare a semnării și de aplicare provizorie a acestor acorduri — Decizie a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului — Autonomia ordinii juridice a Uniunii — Participarea statelor membre la procedura și la decizia prevăzute la articolul 218 TFUE — Modalități de vot în cadrul Consiliului”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 28 aprilie 2015

1. Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Decizie a Consiliului și a statelor membre de autorizare a semnării și a aplicării provizorii a unui acord internațional mixt – Includere

   (art. 263 al doilea paragraf TFUE; Decizia 2011/708 a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre)

2. Acțiune în anulare – Acțiune a statelor membre, a Parlamentului, a Consiliului și a Comisiei – Admisibilitate care nu este condiționată de demonstrarea unui interes de a exercita acțiunea

   (art. 263 al doilea paragraf TFUE)

3. Acorduri internaționale – Competențele Uniunii și ale statelor membre – Decizie comună a Consiliului și a statelor membre privind semnarea în numele Uniunii a unui acord mixt și aplicarea sa provizorie la nivel național – Inadmisibilitate – Obligația de respectare a repartizării competențelor și a normelor de procedură și de vot prevăzute în tratate

   [art. 13 alin. (2) TUE; art. 218 alin. (2), (5) și (8) TFUE; Decizia 2011/708 a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre]

4. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Limitare de către Curte – Menținerea efectelor actului atacat până la înlocuirea sa într‑un termen rezonabil – Justificare întemeiată pe motive de securitate juridică

   (art. 264 al doilea paragraf TFUE; Decizia 2011/708 a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre)

1.  Acțiunea în anulare în temeiul articolului 263 TFUE trebuie să fie deschisă în privința tuturor dispozițiilor adoptate de instituțiile Uniunii, indiferent de natura sau de forma acestora, cu condiția ca ele să urmărească să producă efecte juridice. Trebuie să fie considerată un act al Consiliului care poate face obiectul unei acțiuni în anulare o decizie a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre privind semnarea unui acord de aderare a unor state terțe la un acord internațional încheiat de Uniune și a unui acord auxiliar în numele Uniunii, precum și aplicarea provizorie a acestor acorduri de către Uniune, pe de o parte, și de către statele membre, pe de altă parte, din moment ce Consiliul a participat la deciziile adoptate sub toate aceste aspecte.

   (a se vedea punctele 14, 15 și 17)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 18)

3.  Potrivit articolului 13 alineatul (2) TUE, fiecare instituție trebuie să acționeze în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condițiile și scopurile prevăzute de acestea. În această privință, normele referitoare la formarea voinței instituțiilor Uniunii sunt stabilite de tratat și nu sunt nici la discreția statelor membre, nici a instituțiilor înseși.

   În ceea ce privește o decizie privind autorizarea semnării unui acord între Uniune și state terțe sau organizații internaționale și, după caz, aplicarea provizorie a acestuia de către Uniune, potrivit articolului 218 alineatul (5) TFUE, statelor membre nu le este recunoscută nicio competență, decizia trebuind să fie adoptată de Consiliu. Prin urmare, trebuie să fie anulată o decizie a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre de autorizare a semnării unui acord mixt în numele Uniunii și care prevede aplicarea provizorie a acestuia, care, în realitate, operează o fuziune între două acte distincte, și anume, pe de o parte, un act privind semnarea acordului menționat în numele Uniunii și aplicarea sa provizorie de către aceasta din urmă și, pe de altă parte, un act privind aplicarea provizorie a acestor acorduri de către statele membre, fără să se poată distinge care act reflectă voința Consiliului și care exprimă voința statelor membre. Acționând astfel, Consiliul a fost implicat, în calitate de instituție a Uniunii, în adoptarea actului privind aplicarea provizorie a unui acord mixt de către statele membre, în condițiile în care un astfel de act intră, mai întâi, sub incidența dreptului intern al fiecăruia dintre aceste state și, apoi, sub incidența dreptului internațional. În plus, din moment ce, potrivit articolului 218 alineatul (8) TFUE, Consiliul trebuie să hotărască, în numele Uniunii, cu majoritate calificată, cele două acte distincte, grupate în decizia atacată, nu pot să fie adoptate în mod valabil în cadrul unei proceduri unice. Or, actul privind aplicarea provizorie a unui acord mixt de către statele membre implică un consens al reprezentanților acestor state și, prin urmare, acordul lor unanim.

   Pe de altă parte, deși este adevărat că în domeniul acordurilor mixte, trebuie să se asigure o strânsă cooperare între statele membre și instituțiile Uniunii, atât în procesul de negociere și de încheiere, cât și cu ocazia executării angajamentelor asumate, acest principiu nu poate justifica însă sustragerea Consiliului de la respectarea normelor de procedură și a modalităților de vot prevăzute la articolul 218 TFUE.

   (a se vedea punctele 41, 42, 44, 48-50, 52, 54 și 55)

4.  Efectele unui act atacat în cadrul unei acțiuni în fața Curții de Justiție pot fi menținute pentru motive de securitate juridică, printre altele în cazul în care efectele imediate ale anulării acestui act ar avea consecințe negative grave, iar legalitatea unui astfel de act este contestată nu din cauza scopului sau a obiectului său, ci din motive privind necompetența autorului acestuia sau încălcarea unor norme fundamentale de procedură.

   Această situație se regăsește în cazul Deciziei 2011/708 privind semnarea în numele Uniunii și aplicarea provizorie a Acordului privind transportul aerian dintre Statele Unite ale Americii, ca primă parte, Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, ca a doua parte, Islanda, ca a treia parte, și Regatul Norvegiei, ca a patra parte, a cărei anulare cu efect imediat ar putea avea consecințe grave asupra relațiilor Uniunii cu statele terțe vizate, precum și asupra operatorilor economici care își exercită activitatea pe piața transportului aerian și care au beneficiat de aplicarea provizorie a acordului respectiv.

   (a se vedea punctele 60 și 61)