Cauza C‑118/13

Gülay Bollacke

împotriva

K + K Klaas & Kock B. V. & Co. KG

(cerere de decizie preliminară formulată de Landesarbeitsgericht Hamm)

„Trimitere preliminară — Politica socială — Directiva 2003/88/CE — Organizarea timpului de lucru — Concediu anual plătit — Indemnizație financiară în caz de deces”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 12 iunie 2014

1. Politica socială — Protecția securității și a sănătății lucrătorilor — Organizarea timpului de lucru — Dreptul la concediul anual plătit — Principiu al dreptului social al Uniunii de o importanță deosebită — Limite

   [Directiva 2003/88 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (2); Directiva 93/104 a Consiliului]

2. Politica socială — Protecția securității și a sănătății lucrătorilor — Organizarea timpului de lucru — Dreptul la concediul anual plătit — Indemnizație financiară pentru concediul neefectuat plătită la încetarea raportului de muncă — Reglementare națională prin care se refuză această indemnizație în caz de concediu medical în perioada de referință — Inadmisibilitate

   [Directiva 2003/88 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (2)]

3. Politica socială — Protecția securității și a sănătății lucrătorilor — Organizarea timpului de lucru — Dreptul la concediul anual plătit — Reglementare națională care prevede încetarea dreptului la o indemnizație compensatorie în caz de deces al lucrătorului — Inadmisibilitate — Obținere a indemnizației independentă de o cerere prealabilă a persoanei interesate

   (Directiva 2003/88 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 15 și 16)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 17 și 18)

3.  Articolul 7 din Directiva 2003/88 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretat în sensul că se opune unor legislații sau unor practici naționale care prevăd că dreptul la concediul anual plătit se stinge fără a conferi dreptul la o indemnizație financiară pentru concediul neefectuat în cazul în care raportul de muncă încetează ca urmare a decesului lucrătorului. Obținerea unei astfel de indemnizații nu poate să depindă de o cerere prealabilă a persoanei interesate.

   Astfel, pe de o parte, acest drept la concediul anual constituie doar unul dintre cele două aspecte ale unui principiu esențial al dreptului social al Uniunii și care cuprinde și dreptul la obținerea unei plăți atunci când raportul de muncă încetează. Pe de altă parte, faptul de a beneficia de o compensare pecuniară în cazul în care raportul de muncă a încetat prin efectul decesului lucrătorului se dovedește indispensabil pentru asigurarea efectului util al dreptului la concediul anual plătit acordat lucrătorului în temeiul Directivei 2003/88. Astfel, în cazul în care obligația de plată a concediului anual s‑ar stinge odată cu încetarea raportului de muncă prin decesului lucrătorului, această împrejurare ar avea drept consecință faptul că un eveniment fortuit, care nu poate fi controlat nici de lucrător, nici de angajator, ar determina, cu efect retroactiv, pierderea totală a însuși dreptului la concediul anual plătit, astfel cum este consacrat la articolul 7 din Directiva 2003/88.

   În plus, având în vedere că articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88 nu impune nicio altă condiție pentru nașterea dreptului la o indemnizație financiară în afară de cea referitoare la încetarea raportului de muncă, obținerea unei astfel de indemnizații nu poate fi condiționată de existența unei cereri prealabile în acest scop.

   (a se vedea punctele 20, 23-25, 27, 29 și 30 și dispozitivul)