Cauza C‑274/12 P

Telefónica SA

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Acțiune în anulare — Articolul 263 al patrulea paragraf TFUE — Dreptul la o cale de atac — Calitate procesuală activă — Persoane fizice sau juridice — Act care le privește individual — Act normativ care nu presupune măsuri de executare — Decizie prin care o schemă de ajutoare de stat este declarată incompatibilă cu piața comună — Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 19 decembrie 2013

1. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte normative care presupun sau nu presupun măsuri de executare – Noțiune – Acțiuni în justiție disponibile împotriva acestor acte – Condiții de recurgere la calea excepției de nelegalitate sau a trimiterii preliminare în aprecierea validității

   (art. 19 TUE, art. 263 al patrulea paragraf TFUE, art. 267 TFUE, art. 277 TFUE și art. 288 al patrulea paragraf TFUE)

2. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte normative care presupun măsuri de executare – Decizie a Comisiei prin care o schemă sectorială de ajutoare este declarată incompatibilă cu piața comună – Inadmisibilitatea acțiunii introduse în fața instanței Uniunii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Obligația de a recurge la căile de atac interne pentru contestarea acestor măsuri

   (art. 19 TUE, art. 263 al patrulea paragraf TFUE, art. 267 TFUE și art. 288 al patrulea paragraf TFUE)

3. Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare individuală printr‑un act cu caracter general – Condiții – Decizie a Comisiei de interzicere a unei scheme sectoriale de ajutoare – Caracterul insuficient al criteriului apartenenței unei întreprinderi la sectorul în cauză pentru a fi vizat individual de o asemenea decizie

   (art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

4. Drepturi fundamentale – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Controlul legalității actelor Uniunii – Modalități – Protecția acestui drept de către instanța Uniunii sau de către instanțele naționale în funcție de natura juridică a actului atacat – Posibilitatea folosirii unei acțiuni în anulare sau a unei trimiteri preliminare în aprecierea validității

   (art. 19 TUE, art. 263 al patrulea paragraf TFUE, art. 267 TFUE și art. 277 TFUE)

1.  Noțiunea de acte normative care nu presupun măsuri de executare, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, trebuie interpretată în lumina obiectivului acestei dispoziții, care constă, astfel cum reiese din geneza sa, în a evita ca un particular să trebuiască să încalce dreptul pentru a putea avea acces la o instanță. Or, atunci când un act normativ produce efecte în mod direct asupra situației juridice a unei persoane fizice sau juridice fără a fi necesare măsuri de executare, aceasta din urmă ar risca să fie lipsită de protecție jurisdicțională efectivă dacă nu ar dispune de o cale de atac directă în fața instanței Uniunii pentru a contesta legalitatea acestui act normativ.

   În această privință, în primul rând, atunci când un act normativ presupune măsuri de executare, controlul jurisdicțional al respectării ordinii juridice a Uniunii este asigurat, indiferent dacă respectivele măsuri provin de la Uniune sau de la statele membre. Persoanele fizice sau juridice care nu pot, din cauza condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, să atace direct în fața instanței Uniunii un act normativ al Uniunii sunt protejate împotriva aplicării în privința lor a unui asemenea act prin posibilitatea de a ataca măsurile de executare pe care le presupune acest act. Atunci când punerea în aplicare a unor asemenea acte revine instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, persoanele fizice sau juridice pot să introducă o acțiune directă la instanțele Uniunii împotriva actelor de punere în aplicare în condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE și să invoce în susținerea acestei acțiuni, în temeiul articolului 277 TFUE, nelegalitatea actului de bază în cauză. Atunci când această punere în aplicare revine statelor membre, persoanele respective pot să invoce nevaliditatea actului de bază în cauză la instanțele naționale și să le determine pe acestea să sesizeze Curtea, în temeiul articolului 267 TFUE, pe calea întrebărilor preliminare.

   În al doilea rând, pentru a aprecia dacă un act normativ presupune măsuri de executare, trebuie să se facă o raportare la poziția persoanei care invocă dreptul la acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE. Așadar, nu are relevanță aspectul dacă actul în cauză presupune măsuri de executare în privința altor justițiabili.

   În al treilea rând, pentru a verifica dacă actul atacat presupune măsuri de executare, trebuie să se facă referire numai la obiectul acțiunii și, în cazul în care un reclamant nu solicită decât anularea în parte a unui act, trebuie luate în considerare, dacă este cazul, numai măsurile de executare pe care le presupune eventual această parte a actului.

   (a se vedea punctele 27-31 și 56-58)

2.  O decizie a Comisiei care declară că o schemă de ajutoare este parțial incompatibilă cu piața comună presupune măsuri de executare care pot fi contestate în fața instanțelor naționale, în măsura în care este adresată exclusiv statului membru în cauză și nu definește consecințele specifice pe care le are pentru fiecare dintre contribuabili, consecințe care se vor materializa în acte administrative atacabile. Rezultă că o întreprindere care este afectată de o asemenea decizie și care nu poate, din cauza condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, să atace direct acea decizie în fața instanței Uniunii, poate totuși să invoce lipsa de validitate a acestei decizii în fața instanțelor naționale și să le determine pe acestea să se adreseze Curții, în temeiul articolului 267 TFUE, pe calea întrebărilor preliminare, printre altele, prin atacarea în fața acestor instanțe a actului administrativ care îi refuză beneficiul prevăzut de schema în cauză.

   (a se vedea punctele 34-36, 58 și 59)

3.  Alți subiecți decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf prima teză TFUE, decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al destinatarului. Posibilitatea de a determina, cu mai mare sau mai mică precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică o măsură nu presupune în niciun caz că aceste subiecte trebuie considerate ca fiind vizate în mod individual de această măsură, atât timp cât această aplicare se realizează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite în actul în cauză. În aceste condiții, o întreprindere nu poate, în principiu, să atace o decizie a Comisiei care interzice o schemă de ajutoare dacă ea nu este vizată de acea decizie decât în considerarea apartenenței sale la sectorul în cauză și a calității sale de potențial beneficiar al schemei respective.

   (a se vedea punctele 46, 47 și 49)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 56, 57 și 59)

Cauza C‑274/12 P

Telefónica SA

împotriva

Comisiei Europene

„Recurs — Acțiune în anulare — Articolul 263 al patrulea paragraf TFUE — Dreptul la o cale de atac — Calitate procesuală activă — Persoane fizice sau juridice — Act care le privește individual — Act normativ care nu presupune măsuri de executare — Decizie prin care o schemă de ajutoare de stat este declarată incompatibilă cu piața comună — Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă”

Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 19 decembrie 2013

1. Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte normative care presupun sau nu presupun măsuri de executare — Noțiune — Acțiuni în justiție disponibile împotriva acestor acte — Condiții de recurgere la calea excepției de nelegalitate sau a trimiterii preliminare în aprecierea validității

   (art. 19 TUE, art. 263 al patrulea paragraf TFUE, art. 267 TFUE, art. 277 TFUE și art. 288 al patrulea paragraf TFUE)

2. Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte normative care presupun măsuri de executare — Decizie a Comisiei prin care o schemă sectorială de ajutoare este declarată incompatibilă cu piața comună — Inadmisibilitatea acțiunii introduse în fața instanței Uniunii — Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă — Obligația de a recurge la căile de atac interne pentru contestarea acestor măsuri

   (art. 19 TUE, art. 263 al patrulea paragraf TFUE, art. 267 TFUE și art. 288 al patrulea paragraf TFUE)

3. Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care le privesc direct și individual — Afectare individuală printr‑un act cu caracter general — Condiții — Decizie a Comisiei de interzicere a unei scheme sectoriale de ajutoare — Caracterul insuficient al criteriului apartenenței unei întreprinderi la sectorul în cauză pentru a fi vizat individual de o asemenea decizie

   (art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

4. Drepturi fundamentale — Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă — Controlul legalității actelor Uniunii — Modalități — Protecția acestui drept de către instanța Uniunii sau de către instanțele naționale în funcție de natura juridică a actului atacat — Posibilitatea folosirii unei acțiuni în anulare sau a unei trimiteri preliminare în aprecierea validității

   (art. 19 TUE, art. 263 al patrulea paragraf TFUE, art. 267 TFUE și art. 277 TFUE)

1.  Noțiunea de acte normative care nu presupun măsuri de executare, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, trebuie interpretată în lumina obiectivului acestei dispoziții, care constă, astfel cum reiese din geneza sa, în a evita ca un particular să trebuiască să încalce dreptul pentru a putea avea acces la o instanță. Or, atunci când un act normativ produce efecte în mod direct asupra situației juridice a unei persoane fizice sau juridice fără a fi necesare măsuri de executare, aceasta din urmă ar risca să fie lipsită de protecție jurisdicțională efectivă dacă nu ar dispune de o cale de atac directă în fața instanței Uniunii pentru a contesta legalitatea acestui act normativ.

   În această privință, în primul rând, atunci când un act normativ presupune măsuri de executare, controlul jurisdicțional al respectării ordinii juridice a Uniunii este asigurat, indiferent dacă respectivele măsuri provin de la Uniune sau de la statele membre. Persoanele fizice sau juridice care nu pot, din cauza condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, să atace direct în fața instanței Uniunii un act normativ al Uniunii sunt protejate împotriva aplicării în privința lor a unui asemenea act prin posibilitatea de a ataca măsurile de executare pe care le presupune acest act. Atunci când punerea în aplicare a unor asemenea acte revine instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, persoanele fizice sau juridice pot să introducă o acțiune directă la instanțele Uniunii împotriva actelor de punere în aplicare în condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE și să invoce în susținerea acestei acțiuni, în temeiul articolului 277 TFUE, nelegalitatea actului de bază în cauză. Atunci când această punere în aplicare revine statelor membre, persoanele respective pot să invoce nevaliditatea actului de bază în cauză la instanțele naționale și să le determine pe acestea să sesizeze Curtea, în temeiul articolului 267 TFUE, pe calea întrebărilor preliminare.

   În al doilea rând, pentru a aprecia dacă un act normativ presupune măsuri de executare, trebuie să se facă o raportare la poziția persoanei care invocă dreptul la acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE. Așadar, nu are relevanță aspectul dacă actul în cauză presupune măsuri de executare în privința altor justițiabili.

   În al treilea rând, pentru a verifica dacă actul atacat presupune măsuri de executare, trebuie să se facă referire numai la obiectul acțiunii și, în cazul în care un reclamant nu solicită decât anularea în parte a unui act, trebuie luate în considerare, dacă este cazul, numai măsurile de executare pe care le presupune eventual această parte a actului.

   (a se vedea punctele 27-31 și 56-58)

2.  O decizie a Comisiei care declară că o schemă de ajutoare este parțial incompatibilă cu piața comună presupune măsuri de executare care pot fi contestate în fața instanțelor naționale, în măsura în care este adresată exclusiv statului membru în cauză și nu definește consecințele specifice pe care le are pentru fiecare dintre contribuabili, consecințe care se vor materializa în acte administrative atacabile. Rezultă că o întreprindere care este afectată de o asemenea decizie și care nu poate, din cauza condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, să atace direct acea decizie în fața instanței Uniunii, poate totuși să invoce lipsa de validitate a acestei decizii în fața instanțelor naționale și să le determine pe acestea să se adreseze Curții, în temeiul articolului 267 TFUE, pe calea întrebărilor preliminare, printre altele, prin atacarea în fața acestor instanțe a actului administrativ care îi refuză beneficiul prevăzut de schema în cauză.

   (a se vedea punctele 34-36, 58 și 59)

3.  Alți subiecți decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf prima teză TFUE, decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al destinatarului. Posibilitatea de a determina, cu mai mare sau mai mică precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică o măsură nu presupune în niciun caz că aceste subiecte trebuie considerate ca fiind vizate în mod individual de această măsură, atât timp cât această aplicare se realizează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite în actul în cauză. În aceste condiții, o întreprindere nu poate, în principiu, să atace o decizie a Comisiei care interzice o schemă de ajutoare dacă ea nu este vizată de acea decizie decât în considerarea apartenenței sale la sectorul în cauză și a calității sale de potențial beneficiar al schemei respective.

   (a se vedea punctele 46, 47 și 49)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 56, 57 și 59)