Cauza C‑431/12

Agenția Națională de Administrare Fiscală

împotriva

SC Rafinăria Steaua Română SA

(cerere de decizie preliminară formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție)

„Fiscalitate — Taxă pe valoarea adăugată — Rambursarea excedentului de TVA prin compensare — Anularea notelor de compensare — Obligația de a plăti dobânzi de întârziere persoanei impozabile”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 24 octombrie 2013

Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Deducerea taxei achitate în amonte – Restituirea excedentului – Reglementare națională care exclude rambursarea, anulată ulterior printr‑o decizie judecătorească – Dobânzi de întârziere nedatorate pentru perioada în care reglementarea menționată a fost în vigoare – Inadmisibilitate

(Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 183)

Articolul 183 din Directiva 2006/112 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că se opune ca o persoană impozabilă care a solicitat rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată achitată în amonte din taxa menționată pe care o datorează să nu poată obține din partea administrației fiscale a unui stat membru dobânzi de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv de această administrație pentru o perioadă în care erau în vigoare acte administrative care excludeau rambursarea și care au fost anulate ulterior printr‑o decizie judecătorească.

Astfel, deși punerea în aplicare a dreptului la rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată prevăzută la articolul 183 din directiva menționată ține, în principiu, de autonomia procedurală a statelor membre, nu este mai puțin adevărat că această autonomie este încadrată de principiile echivalenței și efectivității.

În această privință, atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de taxă pe valoarea adăugată intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al taxei menționate impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere.

Pe de altă parte, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță. În acest context, nu există vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr‑o decizie judecătorească.

(a se vedea punctele 20, 23, 25 și 26 și dispozitivul)

Cauza C‑431/12

Agenția Națională de Administrare Fiscală

împotriva

SC Rafinăria Steaua Română SA

(cerere de decizie preliminară formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție)

„Fiscalitate — Taxă pe valoarea adăugată — Rambursarea excedentului de TVA prin compensare — Anularea notelor de compensare — Obligația de a plăti dobânzi de întârziere persoanei impozabile”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 24 octombrie 2013

Armonizarea legislațiilor fiscale — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Deducerea taxei achitate în amonte — Restituirea excedentului — Reglementare națională care exclude rambursarea, anulată ulterior printr‑o decizie judecătorească — Dobânzi de întârziere nedatorate pentru perioada în care reglementarea menționată a fost în vigoare — Inadmisibilitate

(Directiva 2006/112 a Consiliului, art. 183)

Articolul 183 din Directiva 2006/112 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că se opune ca o persoană impozabilă care a solicitat rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată achitată în amonte din taxa menționată pe care o datorează să nu poată obține din partea administrației fiscale a unui stat membru dobânzi de întârziere aferente rambursării efectuate tardiv de această administrație pentru o perioadă în care erau în vigoare acte administrative care excludeau rambursarea și care au fost anulate ulterior printr‑o decizie judecătorească.

Astfel, deși punerea în aplicare a dreptului la rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată prevăzută la articolul 183 din directiva menționată ține, în principiu, de autonomia procedurală a statelor membre, nu este mai puțin adevărat că această autonomie este încadrată de principiile echivalenței și efectivității.

În această privință, atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de taxă pe valoarea adăugată intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al taxei menționate impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere.

Pe de altă parte, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de taxă pe valoarea adăugată a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță. În acest context, nu există vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr‑o decizie judecătorească.

(a se vedea punctele 20, 23, 25 și 26 și dispozitivul)