Cauza C‑388/11

Le Crédit Lyonnais

împotriva

Ministre du Budget, des Comptes publics et de la Réforme de l’État

[cerere de decizie preliminară formulată de Conseil d’État (Franța)]

„Taxa pe valoarea adăugată — A șasea directivă 77/88/CEE — Articolele 17 și 19 — Deducerea taxei achitate în amonte — Utilizarea de bunuri și de servicii pentru a efectua atât operațiuni impozabile, cât și operațiuni scutite — Deducere pro rata — Calculul proratei — Sucursale stabilite în alte state membre și în state terțe — Neluarea în considerare a cifrei lor de afaceri”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 12 septembrie 2013

1. Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Deducerea taxei achitate în amonte – Deducere pro rata – Persoană impozabilă care deține o unitate fixă într‑un alt stat membru – Stabilirea proratei de deducere ținând seama de cifra de afaceri realizată de această unitate fixă – Inadmisibilitate

   [Directiva 77/388 a Consiliului, art. 5 alin. (7) lit. (a), art. 6 alin. (3), art. 17 alin. (5) al treilea paragraf și art. 19 alin. (1)]

2. Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Deducerea taxei achitate în amonte – Deducere pro rata – Persoană impozabilă care deține o unitate fixă într‑un stat terț – Stabilirea proratei de deducere ținând seama de cifra de afaceri realizată de această unitate fixă – Inadmisibilitate

   [Directiva 77/388 a Consiliului, art. 17 alin. (3) lit. (a) și (c) și art. 19 alin. (1)]

3. Armonizarea legislațiilor fiscale – Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – Deducerea taxei achitate în amonte – Reglementare națională care prevede pentru calculul proratei de deducere pe sector de activitate al unei societăți supuse la plata impozitului să țină seama de cifra de afaceri realizată de o unitate fixă stabilită într‑un alt stat membru sau într‑un stat terț – Inadmisibilitate

   [Directiva 77/388 a Consiliului, art. 17 alin. (5) al treilea paragraf]

1.  Articolul 17 alineatele (2) și (5) și articolul 19 alineatul (1) din A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri trebuie interpretate în sensul că, în vederea determinării proratei de deducere a taxei pe valoarea adăugată care îi este aplicabilă, o societate al cărei sediu este situat într‑un stat membru nu poate să țină seama de cifra de afaceri realizată de sucursalele sale stabilite în alte state membre.

   Astfel, posibilitatea unei persoane impozabile să calculeze prorata de deducere aplicabilă sediului său stabilit într‑un anumit stat membru ținând seama de cifra de afaceri realizată de unitățile sale fixe stabilite în celelalte state membre nu este de natură să garanteze în toate cazurile o respectare mai bună a principiului neutralităţii taxei pe valoarea adăugată în raport cu un sistem care prevede că o persoană impozabilă trebuie să determine o prorata de deducere separată în fiecare stat membru în care se poate considera că aceasta deține o unitate fixă în sensul celei de A șasea directive.

   Apoi, un asemenea mod de determinare a proratei de deducere aplicabile sediului unei persoane impozabile ar avea drept consecință majorarea, în privința tuturor achizițiilor efectuate de persoana impozabilă menționată în statul membru în care se află sediul său, a cotei de taxă pe valoarea adăugată pe care sediul respectiv o poate deduce, chiar dacă o parte din aceste achiziții nu au nicio legătură cu activitățile desfășurate de unitățile fixe stabilite în afara acestui stat. Astfel, valoarea proratei de deducere aplicabile ar fi denaturată.

   Din acest motiv, un astfel de mod de determinare a proratei de deducere este susceptibil să aducă atingere efectului util al articolului 5 alineatul (7) litera (a) și al articolului 6 alineatul (3) din A șasea directivă, care atribuie o anumită putere de apreciere statelor membre, reducând efectele alegerilor efectuate de acestea în materia politicii fiscale.

   (a se vedea punctele 37-40 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 17 alineatul (3) literele (a) și (c), precum și articolul 19 alineatul (1) din A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri trebuie interpretate în sensul că, în vederea determinării proratei de deducere a taxei pe valoarea adăugată care îi este aplicabilă, o societate al cărei sediu este situat într‑un stat membru nu poate să țină seama de cifra de afaceri realizată de sucursalele sale stabilite în state terțe.

   Astfel, regimul deducerilor este întemeiat pe principiul teritorialității dispozițiilor naționale aplicabile și, în cazul în care o persoană impozabilă dispune de o unitate fixă în alt stat decât cel în care și‑a stabilit sediul, activitățile economice desfășurate de persoana în cauză în acest stat sunt considerate, în scopul aplicării dispozițiilor celei de A șasea directive, ca fiind exercitate de la unitatea fixă respectivă.

   Or, nici în preambulul celei de A șasea directive, nici în dispozițiile acesteia nu există niciun indiciu care să permită să se concluzioneze că împrejurarea că o persoană impozabilă dispune de o unitate fixă în afara Uniunii este de natură să aibă vreun efect asupra regimului deducerilor căruia îi este supusă persoana impozabilă menționată în statul membru în care este situat sediul său.

   (a se vedea punctele 42, 43 și 49 și dispozitiv 2)

3.  Articolul 17 alineatul (5) al treilea paragraf din A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri trebuie interpretat în sensul că nu permite unui stat membru să rețină o regulă de calcul al proratei de deducere pe sector de activitate al unei societăți supuse la plata impozitului care o autorizează pe aceasta să țină seama de cifra de afaceri realizată de o sucursală stabilită într‑un alt stat membru sau într‑un stat terț.

   Astfel, referirea de la articolul 17 alineatul (5) al treilea paragraf din A șasea directivă la „sectoare de activitate” nu poate fi interpretată în sensul că privește zone geografice. Astfel, după cum reiese din articolul 4 alineatele (1) și (2) din A șasea directivă, termenul „activități” privește, în contextul celei de A șasea directive, diferitele tipuri de activități economice precum activitățile producătorilor, comercianților sau ale persoanelor care prestează servicii.

   (a se vedea punctele 53, 54 și 56 și dispozitiv 3)

Cauza C‑388/11

Le Crédit Lyonnais

împotriva

Ministre du Budget, des Comptes publics et de la Réforme de l’État

[cerere de decizie preliminară formulată de Conseil d’État (Franța)]

„Taxa pe valoarea adăugată — A șasea directivă 77/88/CEE — Articolele 17 și 19 — Deducerea taxei achitate în amonte — Utilizarea de bunuri și de servicii pentru a efectua atât operațiuni impozabile, cât și operațiuni scutite — Deducere pro rata — Calculul proratei — Sucursale stabilite în alte state membre și în state terțe — Neluarea în considerare a cifrei lor de afaceri”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 12 septembrie 2013

1. Armonizarea legislațiilor fiscale — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Deducerea taxei achitate în amonte — Deducere pro rata — Persoană impozabilă care deține o unitate fixă într‑un alt stat membru — Stabilirea proratei de deducere ținând seama de cifra de afaceri realizată de această unitate fixă — Inadmisibilitate

   [Directiva 77/388 a Consiliului, art. 5 alin. (7) lit. (a), art. 6 alin. (3), art. 17 alin. (5) al treilea paragraf și art. 19 alin. (1)]

2. Armonizarea legislațiilor fiscale — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Deducerea taxei achitate în amonte — Deducere pro rata — Persoană impozabilă care deține o unitate fixă într‑un stat terț — Stabilirea proratei de deducere ținând seama de cifra de afaceri realizată de această unitate fixă — Inadmisibilitate

   [Directiva 77/388 a Consiliului, art. 17 alin. (3) lit. (a) și (c) și art. 19 alin. (1)]

3. Armonizarea legislațiilor fiscale — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Deducerea taxei achitate în amonte — Reglementare națională care prevede pentru calculul proratei de deducere pe sector de activitate al unei societăți supuse la plata impozitului să țină seama de cifra de afaceri realizată de o unitate fixă stabilită într‑un alt stat membru sau într‑un stat terț — Inadmisibilitate

   [Directiva 77/388 a Consiliului, art. 17 alin. (5) al treilea paragraf]

1.  Articolul 17 alineatele (2) și (5) și articolul 19 alineatul (1) din A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri trebuie interpretate în sensul că, în vederea determinării proratei de deducere a taxei pe valoarea adăugată care îi este aplicabilă, o societate al cărei sediu este situat într‑un stat membru nu poate să țină seama de cifra de afaceri realizată de sucursalele sale stabilite în alte state membre.

   Astfel, posibilitatea unei persoane impozabile să calculeze prorata de deducere aplicabilă sediului său stabilit într‑un anumit stat membru ținând seama de cifra de afaceri realizată de unitățile sale fixe stabilite în celelalte state membre nu este de natură să garanteze în toate cazurile o respectare mai bună a principiului neutralităţii taxei pe valoarea adăugată în raport cu un sistem care prevede că o persoană impozabilă trebuie să determine o prorata de deducere separată în fiecare stat membru în care se poate considera că aceasta deține o unitate fixă în sensul celei de A șasea directive.

   Apoi, un asemenea mod de determinare a proratei de deducere aplicabile sediului unei persoane impozabile ar avea drept consecință majorarea, în privința tuturor achizițiilor efectuate de persoana impozabilă menționată în statul membru în care se află sediul său, a cotei de taxă pe valoarea adăugată pe care sediul respectiv o poate deduce, chiar dacă o parte din aceste achiziții nu au nicio legătură cu activitățile desfășurate de unitățile fixe stabilite în afara acestui stat. Astfel, valoarea proratei de deducere aplicabile ar fi denaturată.

   Din acest motiv, un astfel de mod de determinare a proratei de deducere este susceptibil să aducă atingere efectului util al articolului 5 alineatul (7) litera (a) și al articolului 6 alineatul (3) din A șasea directivă, care atribuie o anumită putere de apreciere statelor membre, reducând efectele alegerilor efectuate de acestea în materia politicii fiscale.

   (a se vedea punctele 37-40 și dispozitiv 1)

2.  Articolul 17 alineatul (3) literele (a) și (c), precum și articolul 19 alineatul (1) din A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri trebuie interpretate în sensul că, în vederea determinării proratei de deducere a taxei pe valoarea adăugată care îi este aplicabilă, o societate al cărei sediu este situat într‑un stat membru nu poate să țină seama de cifra de afaceri realizată de sucursalele sale stabilite în state terțe.

   Astfel, regimul deducerilor este întemeiat pe principiul teritorialității dispozițiilor naționale aplicabile și, în cazul în care o persoană impozabilă dispune de o unitate fixă în alt stat decât cel în care și‑a stabilit sediul, activitățile economice desfășurate de persoana în cauză în acest stat sunt considerate, în scopul aplicării dispozițiilor celei de A șasea directive, ca fiind exercitate de la unitatea fixă respectivă.

   Or, nici în preambulul celei de A șasea directive, nici în dispozițiile acesteia nu există niciun indiciu care să permită să se concluzioneze că împrejurarea că o persoană impozabilă dispune de o unitate fixă în afara Uniunii este de natură să aibă vreun efect asupra regimului deducerilor căruia îi este supusă persoana impozabilă menționată în statul membru în care este situat sediul său.

   (a se vedea punctele 42, 43 și 49 și dispozitiv 2)

3.  Articolul 17 alineatul (5) al treilea paragraf din A șasea directivă 77/388 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri trebuie interpretat în sensul că nu permite unui stat membru să rețină o regulă de calcul al proratei de deducere pe sector de activitate al unei societăți supuse la plata impozitului care o autorizează pe aceasta să țină seama de cifra de afaceri realizată de o sucursală stabilită într‑un alt stat membru sau într‑un stat terț.

   Astfel, referirea de la articolul 17 alineatul (5) al treilea paragraf din A șasea directivă la „sectoare de activitate” nu poate fi interpretată în sensul că privește zone geografice. Astfel, după cum reiese din articolul 4 alineatele (1) și (2) din A șasea directivă, termenul „activități” privește, în contextul celei de A șasea directive, diferitele tipuri de activități economice precum activitățile producătorilor, comercianților sau ale persoanelor care prestează servicii.

   (a se vedea punctele 53, 54 și 56 și dispozitiv 3)