Cauza C-260/11

The Queen, la cererea domnului David Edwards și a doamnei Lilian Pallikaropoulos,

împotriva

Environment Agency și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Supreme Court of the United Kingdom)

„Mediu — Convenția de la Aarhus — Directiva 85/337/CEE — Directiva 2003/35/CE — Articolul 10a — Directiva 96/61/CE — Articolul 15a — Accesul la justiție în materie de mediu — Noțiunea «cost care să nu fie prohibitiv» al procedurilor jurisdicționale”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 11 aprilie 2013

1. Mediu – Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului – Directivele 85/337 și 96/61 – Dreptul la o cale de atac împotriva unei decizii de autorizare – Cerința ca procedura să nu aibă un cost prohibitiv – Noțiune

   [Directiva 85/337 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35, art. 10a al cincilea paragraf, și Directiva 96/61 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35, art. 15a al cincilea paragraf]

2. Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Dispoziție care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre – Interpretare autonomă și uniformă

3. Mediu – Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului – Directivele 85/337 și 96/61 – Dreptul la o cale de atac împotriva unei decizii de autorizare – Cerința ca procedura să nu aibă un cost prohibitiv – Apreciere de către instanța națională – Criterii

   [Directiva 85/337 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35, art. 10a al cincilea paragraf, și Directiva 96/61 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35, art. 15a al cincilea paragraf]

1.  Cerința potrivit căreia procedura judiciară nu trebuie să aibă un cost prohibitiv, prevăzută la articolul 10a al cincilea paragraf din Directiva 85/337 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului și la articolul 15a al cincilea paragraf din Directiva 96/61 privind prevenirea și controlul integrat al poluării, astfel cum au fost modificate prin Directiva 2003/35, presupune ca persoanele care sunt vizate de aceste dispoziții să nu fie împiedicate să inițieze sau să continue o cale de atac jurisdicțională care intră în domeniul de aplicare al acestor articole din cauza sarcinii financiare pe care aceasta ar putea-o determina, ținând seama de toate costurile suportate de partea în cauză.

   Această cerință contribuie, în domeniul mediului, la respectarea dreptului la o cale de atac efectivă, consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a principiului efectivității, potrivit căruia modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.

   (a se vedea punctele 33 și 35 și dispozitivul)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 29)

3.  În cazul în care o instanță națională este chemată să se pronunțe cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată a unui particular care, în calitate de reclamant, a căzut în pretenții într-un litigiu în materie de mediu sau, mai general, în cazul în care trebuie să își exprime poziția, într-un stadiu anterior al procedurii, cu privire la o eventuală limitare a costurilor care pot fi puse în sarcina părții care a căzut în pretenții, aceasta trebuie să se asigure de respectarea cerinței ca procedura să aibă un cost care să nu fie prohibitiv ținând seama atât de interesul persoanei care dorește să își apere drepturile, cât și de interesul general legat de protecția mediului.

   În cadrul acestei aprecieri, instanța națională nu poate să se bazeze doar pe situația economică a persoanei interesate, ci trebuie de asemenea să procedeze la o analiză obiectivă a cuantumului cheltuielilor de judecată. Astfel, costul unei proceduri nu trebuie nici să depășească capacitatea financiară a persoanei interesate și nici să fie, în orice caz, în mod obiectiv nerezonabil. Pe de altă parte, instanța poate să țină seama de situația părților în cauză, de șansele rezonabile de succes ale solicitantului, de importanța mizei pentru acesta și pentru protecția mediului, de complexitatea dreptului și a procedurii aplicabile, de eventualul caracter hazardat al acțiunii în diferitele sale stadii, precum și de existența unui sistem național de asistență judiciară sau a unui regim de protecție privind cheltuielile de judecată.

   În schimb, împrejurarea că persoana interesată nu a fost descurajată, în practică, să exercite acțiunea nu este suficientă prin ea însăși pentru a considera că procedura nu prezintă pentru aceasta un caracter prohibitiv.

   În sfârșit, această apreciere nu se poate realiza potrivit unor criterii diferite în funcție de stadiul procesual în care este efectuată, respectiv la încheierea unei proceduri în primă instanță, a unui apel sau a unui recurs.

   (a se vedea punctele 40-48 și dispozitivul)

Cauza C-260/11

The Queen, la cererea domnului David Edwards și a doamnei Lilian Pallikaropoulos,

împotriva

Environment Agency și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Supreme Court of the United Kingdom)

„Mediu — Convenția de la Aarhus — Directiva 85/337/CEE — Directiva 2003/35/CE — Articolul 10a — Directiva 96/61/CE — Articolul 15a — Accesul la justiție în materie de mediu — Noțiunea «cost care să nu fie prohibitiv» al procedurilor jurisdicționale”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a patra) din 11 aprilie 2013

1. Mediu — Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului — Directivele 85/337 și 96/61 — Dreptul la o cale de atac împotriva unei decizii de autorizare — Cerința ca procedura să nu aibă un cost prohibitiv — Noțiune

   [Directiva 85/337 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35, art. 10a al cincilea paragraf, și Directiva 96/61 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35, art. 15a al cincilea paragraf]

2. Dreptul Uniunii Europene — Interpretare — Dispoziție care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre — Interpretare autonomă și uniformă

3. Mediu — Evaluarea efectelor anumitor proiecte asupra mediului — Directivele 85/337 și 96/61 — Dreptul la o cale de atac împotriva unei decizii de autorizare — Cerința ca procedura să nu aibă un cost prohibitiv — Apreciere de către instanța națională — Criterii

   [Directiva 85/337 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35, art. 10a al cincilea paragraf, și Directiva 96/61 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/35, art. 15a al cincilea paragraf]

1.  Cerința potrivit căreia procedura judiciară nu trebuie să aibă un cost prohibitiv, prevăzută la articolul 10a al cincilea paragraf din Directiva 85/337 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului și la articolul 15a al cincilea paragraf din Directiva 96/61 privind prevenirea și controlul integrat al poluării, astfel cum au fost modificate prin Directiva 2003/35, presupune ca persoanele care sunt vizate de aceste dispoziții să nu fie împiedicate să inițieze sau să continue o cale de atac jurisdicțională care intră în domeniul de aplicare al acestor articole din cauza sarcinii financiare pe care aceasta ar putea-o determina, ținând seama de toate costurile suportate de partea în cauză.

   Această cerință contribuie, în domeniul mediului, la respectarea dreptului la o cale de atac efectivă, consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a principiului efectivității, potrivit căruia modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.

   (a se vedea punctele 33 și 35 și dispozitivul)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 29)

3.  În cazul în care o instanță națională este chemată să se pronunțe cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată a unui particular care, în calitate de reclamant, a căzut în pretenții într-un litigiu în materie de mediu sau, mai general, în cazul în care trebuie să își exprime poziția, într-un stadiu anterior al procedurii, cu privire la o eventuală limitare a costurilor care pot fi puse în sarcina părții care a căzut în pretenții, aceasta trebuie să se asigure de respectarea cerinței ca procedura să aibă un cost care să nu fie prohibitiv ținând seama atât de interesul persoanei care dorește să își apere drepturile, cât și de interesul general legat de protecția mediului.

   În cadrul acestei aprecieri, instanța națională nu poate să se bazeze doar pe situația economică a persoanei interesate, ci trebuie de asemenea să procedeze la o analiză obiectivă a cuantumului cheltuielilor de judecată. Astfel, costul unei proceduri nu trebuie nici să depășească capacitatea financiară a persoanei interesate și nici să fie, în orice caz, în mod obiectiv nerezonabil. Pe de altă parte, instanța poate să țină seama de situația părților în cauză, de șansele rezonabile de succes ale solicitantului, de importanța mizei pentru acesta și pentru protecția mediului, de complexitatea dreptului și a procedurii aplicabile, de eventualul caracter hazardat al acțiunii în diferitele sale stadii, precum și de existența unui sistem național de asistență judiciară sau a unui regim de protecție privind cheltuielile de judecată.

   În schimb, împrejurarea că persoana interesată nu a fost descurajată, în practică, să exercite acțiunea nu este suficientă prin ea însăși pentru a considera că procedura nu prezintă pentru aceasta un caracter prohibitiv.

   În sfârșit, această apreciere nu se poate realiza potrivit unor criterii diferite în funcție de stadiul procesual în care este efectuată, respectiv la încheierea unei proceduri în primă instanță, a unui apel sau a unui recurs.

   (a se vedea punctele 40-48 și dispozitivul)