Cauza C-387/11

Comisia Europeană

împotriva

Regatului Belgiei

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Articolele 49 TFUE și 63 TFUE — Articolele 31 și 40 din Acordul privind SEE — Impozitarea veniturilor din capital și din bunuri mobile — Societăți de investiții rezidente și nerezidente — Impozit pe bunuri mobile — Deducerea impozitului pe bunuri mobile — Scutirea veniturilor din capital și din bunuri mobile — Discriminare — Justificări”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 25 octombrie 2012

1. Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare – Legislație națională care exclude anumite profituri de la impozitarea veniturilor din capital și din bunuri mobile obținute de societăți de investiții nerezidente și care nu dispun în statul membru de un sediu permanent – Aplicabilitatea dispozițiilor care reglementează atât libertatea de stabilire, cât și libera circulație a capitalurilor

   (art. 49 TFUE și 63 TFUE)

2. Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Legislație fiscală – Legislație națională care exclude anumite profituri de la impozitarea veniturilor din capital și din bunuri mobile obținute de societăți de investiții nerezidente și care nu dispun în statul membru de un sediu permanent – Inadmisibilitate – Justificare – Lipsă

   (art. 49 TFUE și 63 TFUE; Acordul privind SEE, art. 31 și 40)

3. Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Legislație fiscală – Legislație națională care exclude anumite profituri de la impozitarea veniturilor din capital și din bunuri mobile obținute de societăți de investiții nerezidente și care nu dispun în statul membru de un sediu permanent – Inadmisibilitate – Convenții pentru evitarea dublei impuneri încheiate cu alte state – Irelevanță

   (art. 49 TFUE și 63 TFUE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 33-35)

2.  Prin menținerea unor reguli diferite în ceea ce privește impozitarea veniturilor din capital și din bunuri mobile după cum acestea sunt obținute de societăți de investiții rezidente sau de societăți de investiții nerezidente care nu dispun în statul membru de un sediu permanent, acesta din urmă nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 49 TFUE și 63 TFUE, precum și al articolelor 31 și 40 din Acordul privind Spațiul Economic European.

   Astfel, o legislație fiscală care nu acordă anumite beneficii pentru impozitarea veniturilor obținute de societăți de investiții nerezidente care nu dispun de un sediu permanent în statul membru, în condițiile în care acordă aceste beneficii veniturilor obținute de societățile de investiții rezidente, instituie un tratament defavorabil pentru societățile nerezidente.

   Pentru ca o astfel de diferență de tratament să poată fi considerată compatibilă cu dispozițiile tratatului privind libera circulație a capitalurilor și libertatea de stabilire, este necesar ca această diferență de tratament să privească situații care nu sunt comparabile în mod obiectiv sau să fie justificată de un motiv imperativ de interes general.

   Cu toate acestea, societățile de investiții nerezidente beneficiare ale veniturilor menționate se găsesc într-o situație comparabilă cu cea a societăților rezidente în ceea ce privește riscul impozitării în lanț a veniturilor din capital și din bunuri mobile, astfel încât societățile beneficiare nerezidente nu pot fi tratate diferit față de societățile beneficiare rezidente.

   În plus, o astfel de restricție nu este justificată prin motive imperative de interes general. În primul rând, aceasta nu este justificată prin necesitatea de a asigura o repartizare echilibrată a competenței de impozitare, din moment ce, dacă un stat membru a ales să nu impoziteze societățile beneficiare stabilite pe teritoriul său pentru acest tip de venituri, el nu poate invoca necesitatea de a asigura o repartizare echilibrată a competenței de impozitare între statele membre pentru a justifica impozitarea societăților beneficiare stabilite într-un alt stat membru.

   În al doilea rând, o asemenea măsură nu este justificată nici de motive legate de coerența regimului fiscal, dat fiind că societățile de investiții nerezidente nu pot, în niciun caz, să beneficieze de scutirea veniturilor din capital și din bunuri mobile pentru veniturile pe care le percep de la societățile stabilite în statul membru de impozitare și nici de deducerea sau de rambursarea impozitului pe bunuri mobile, iar aceasta independent de garanțiile în materie de control fiscal pe care ar putea să le prezinte.

   (a se vedea punctele 38-40, 45, 51, 74-76, 80, 81 și 83 și dispozitiv 1)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 55-58)

Cauza C-387/11

Comisia Europeană

împotriva

Regatului Belgiei

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Articolele 49 TFUE și 63 TFUE — Articolele 31 și 40 din Acordul privind SEE — Impozitarea veniturilor din capital și din bunuri mobile — Societăți de investiții rezidente și nerezidente — Impozit pe bunuri mobile — Deducerea impozitului pe bunuri mobile — Scutirea veniturilor din capital și din bunuri mobile — Discriminare — Justificări”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 25 octombrie 2012

1. Libertatea de stabilire — Libera circulație a capitalurilor — Dispozițiile tratatului — Domeniu de aplicare — Legislație națională care exclude anumite profituri de la impozitarea veniturilor din capital și din bunuri mobile obținute de societăți de investiții nerezidente și care nu dispun în statul membru de un sediu permanent — Aplicabilitatea dispozițiilor care reglementează atât libertatea de stabilire, cât și libera circulație a capitalurilor

   (art. 49 TFUE și 63 TFUE)

2. Libertatea de stabilire — Libera circulație a capitalurilor — Restricții — Legislație fiscală — Legislație națională care exclude anumite profituri de la impozitarea veniturilor din capital și din bunuri mobile obținute de societăți de investiții nerezidente și care nu dispun în statul membru de un sediu permanent — Inadmisibilitate — Justificare — Lipsă

   (art. 49 TFUE și 63 TFUE; Acordul privind SEE, art. 31 și 40)

3. Libertatea de stabilire — Libera circulație a capitalurilor — Restricții — Legislație fiscală — Legislație națională care exclude anumite profituri de la impozitarea veniturilor din capital și din bunuri mobile obținute de societăți de investiții nerezidente și care nu dispun în statul membru de un sediu permanent — Inadmisibilitate — Convenții pentru evitarea dublei impuneri încheiate cu alte state — Irelevanță

   (art. 49 TFUE și 63 TFUE)

1.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 33-35)

2.  Prin menținerea unor reguli diferite în ceea ce privește impozitarea veniturilor din capital și din bunuri mobile după cum acestea sunt obținute de societăți de investiții rezidente sau de societăți de investiții nerezidente care nu dispun în statul membru de un sediu permanent, acesta din urmă nu își îndeplinește obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 49 TFUE și 63 TFUE, precum și al articolelor 31 și 40 din Acordul privind Spațiul Economic European.

   Astfel, o legislație fiscală care nu acordă anumite beneficii pentru impozitarea veniturilor obținute de societăți de investiții nerezidente care nu dispun de un sediu permanent în statul membru, în condițiile în care acordă aceste beneficii veniturilor obținute de societățile de investiții rezidente, instituie un tratament defavorabil pentru societățile nerezidente.

   Pentru ca o astfel de diferență de tratament să poată fi considerată compatibilă cu dispozițiile tratatului privind libera circulație a capitalurilor și libertatea de stabilire, este necesar ca această diferență de tratament să privească situații care nu sunt comparabile în mod obiectiv sau să fie justificată de un motiv imperativ de interes general.

   Cu toate acestea, societățile de investiții nerezidente beneficiare ale veniturilor menționate se găsesc într-o situație comparabilă cu cea a societăților rezidente în ceea ce privește riscul impozitării în lanț a veniturilor din capital și din bunuri mobile, astfel încât societățile beneficiare nerezidente nu pot fi tratate diferit față de societățile beneficiare rezidente.

   În plus, o astfel de restricție nu este justificată prin motive imperative de interes general. În primul rând, aceasta nu este justificată prin necesitatea de a asigura o repartizare echilibrată a competenței de impozitare, din moment ce, dacă un stat membru a ales să nu impoziteze societățile beneficiare stabilite pe teritoriul său pentru acest tip de venituri, el nu poate invoca necesitatea de a asigura o repartizare echilibrată a competenței de impozitare între statele membre pentru a justifica impozitarea societăților beneficiare stabilite într-un alt stat membru.

   În al doilea rând, o asemenea măsură nu este justificată nici de motive legate de coerența regimului fiscal, dat fiind că societățile de investiții nerezidente nu pot, în niciun caz, să beneficieze de scutirea veniturilor din capital și din bunuri mobile pentru veniturile pe care le percep de la societățile stabilite în statul membru de impozitare și nici de deducerea sau de rambursarea impozitului pe bunuri mobile, iar aceasta independent de garanțiile în materie de control fiscal pe care ar putea să le prezinte.

   (a se vedea punctele 38-40, 45, 51, 74-76, 80, 81 și 83 și dispozitiv 1)

3.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 55-58)