Cauza C-179/11

Cimade

și

Groupe d’information et de soutien des immigrés (GISTI)

împotriva

Ministre de l’Intérieur, de l’Outre-mer, des Collectivités territoriales et de l’Immigration

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Conseil d’État (Franța)]

„Cereri de azil — Directiva 2003/9/CE — Standarde minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre — Regulamentul (CE) nr. 343/2003 — Obligația de a garanta solicitanților de azil beneficiul condițiilor minime de primire pe durata procedurii de preluare sau reprimire de către statul membru responsabil — Determinarea statului membru care are obligația de a-și asuma sarcina financiară a beneficiului condițiilor minime”

Sumar — Hotărârea Curții (Camera a patra) din 27 septembrie 2012

1. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre – Directiva 2003/9 – Acordarea condițiilor minime de primire – Obligație care revine statului de depunere a cererii și de ședere a solicitantului de azil până la transferul efectiv al solicitantului către statul responsabil de examinarea cererii

   [Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului, Directiva 2003/09 a Consiliului, art. 3 alin. (1), și Directiva 2005/85 a Consiliului, considerentul (29) și art. 2 lit. (k) și art. 7 alin. (1)]

2. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre – Directiva 2003/9 – Acordarea condițiilor minime de primire – Obligație care revine statului de depunere a cererii și de ședere a solicitantului de azil până la transferul efectiv al solicitantului către statul responsabil de examinarea cererii

   (Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului, Directiva 2003/09 a Consiliului)

3. Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Standarde minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre – Directiva 2003/9 – Acordarea condițiilor minime de primire – Sarcină financiară care revine statului de depunere a cererii și de sejur al solicitantului de azil

   (Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului, Directiva 2003/09 a Consiliului, Decizia nr. 573/2007 a Parlamentului European și a Consiliului)

1.  Directiva 2003/9 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre trebuie interpretată în sensul că un stat membru sesizat cu o cerere de azil este obligat să acorde condițiile minime de primire a solicitanților de azil prevăzute de această directivă chiar și unui solicitant de azil pentru care decide, în temeiul Regulamentului nr. 343/2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe, să solicite unui alt stat membru să preia sau să reprimească acest solicitant în calitate de stat membru responsabil de examinarea cererii sale de azil.

   Astfel, potrivit articolului 3 din Directiva 2003/9, care definește domeniul de aplicare al directivei, aceasta se aplică tuturor resortisanților țărilor terțe și apatrizilor care depun o cerere de azil la frontiera sau pe teritoriul unui stat membru și care sunt autorizați să rămână pe teritoriul respectiv în calitate de solicitanți de azil.

   În ceea ce privește prima condiție de aplicare a acestei directive, perioada pe parcursul căreia condițiile materiale de primire trebuie acordate solicitanților începe atunci când solicitanții de azil prezintă cererea lor de azil. Această directivă nu conține nicio dispoziție de natură să lase să se înțeleagă că o cerere de azil nu poate fi considerată depusă decât dacă este prezentată autorităților statului membru responsabil de examinarea acestei cereri.

   În ceea ce privește cea de a doua condiție de aplicare a Directivei 2003/9, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2005/85 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat conferă solicitanților de azil dreptul de a rămâne în statul membru în scopul procedurii de examinare. Potrivit articolului 2 litera (k) din această directivă, termenii „a rămâne în statul membru” înseamnă a rămâne nu numai pe teritoriul statului membru în care este examinată cererea de azil, ci și pe cel al statului membru în care a fost depusă cererea de azil. Așadar, solicitanții de azil sunt autorizați să rămână nu numai pe teritoriul statului membru în care este examinată cererea de azil, ci și pe teritoriul statului membru în care a fost depusă această cerere, după cum prevede articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2003/9.

   O asemenea interpretare nu poate fi infirmată de considerentul (29) al Directivei 2005/85, care prevede numai că procedurile stabilite de aceasta pentru acordarea și retragerea statutului de refugiat în statele membre se disting de procedurile instituite de Regulamentul nr. 343/2003 pentru determinarea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil.

   (a se vedea punctele 37, 39, 40 și 46-50 și dispozitiv 1)

2.  Obligația statului membru sesizat cu o cerere de azil de a acorda condițiile minime prevăzute de Directiva 2003/9 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre unui solicitant de azil pentru care decide, în temeiul Regulamentului nr. 343/2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe, să solicite unui alt stat membru să preia sau să reprimească acest solicitant de azil în calitate de stat membru responsabil de examinarea cererii sale de azil încetează numai la transferul efectiv al solicitantului respectiv de către statul membru solicitant.

   Astfel, economia generală și finalitatea Directivei 2003/9, precum și respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv cerințele articolului 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, conform căruia demnitatea umană trebuie respectată și protejată, se opun ca un solicitant de azil să fie privat, chiar și numai pentru o perioadă temporară ulterioară prezentării unei cereri de azil și înainte să fie transferat efectiv în statul membru responsabil, de protecția standardelor minime prevăzute de această directivă.

   (a se vedea punctele 56, 58 și 61 și dispozitiv 2)

3.  Sarcina financiară a acordării condițiilor minime prevăzute de Directiva 2009/9 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre revine statului membru care are obligația de acordare a acestor condiții.

   Sarcina financiară aferentă cerințelor care rezultă din necesitatea ca un stat membru să se conformeze dreptului Uniunii revine în mod normal statului membru care are obligația de a răspunde acestor cerințe, cu excepția cazului în care reglementarea Uniunii prevede altfel. Prin urmare, în lipsa dispozițiilor contrare cu privire la acest aspect atât în Directiva 2003/9, cât și în Regulamentul nr. 343/2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe, sarcina financiară a asigurării condițiilor minime de primire revine statului membru care are obligația respectivă.

   Din preocuparea de a răspunde necesității unei distribuiri echitabile a responsabilităților între statele membre în ceea ce privește sarcina financiară care rezultă din punerea în aplicare a politicilor comune în domeniul azilului și al imigrației, Fondul european pentru refugiați creat prin Decizia nr. 573/2007 de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013 ca parte a Programului general „Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii” prevede că statele membre pot primi asistență financiară pentru a asigura, printre altele, condițiile de primire și aplicarea procedurilor de azil.

   (a se vedea punctele 59-61 și dispozitiv 2)

Cauza C-179/11

Cimade

și

Groupe d’information et de soutien des immigrés (GISTI)

împotriva

Ministre de l’Intérieur, de l’Outre-mer, des Collectivités territoriales et de l’Immigration

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Conseil d’État (Franța)]

„Cereri de azil — Directiva 2003/9/CE — Standarde minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre — Regulamentul (CE) nr. 343/2003 — Obligația de a garanta solicitanților de azil beneficiul condițiilor minime de primire pe durata procedurii de preluare sau reprimire de către statul membru responsabil — Determinarea statului membru care are obligația de a-și asuma sarcina financiară a beneficiului condițiilor minime”

Sumar — Hotărârea Curții (Camera a patra) din 27 septembrie 2012

1. Controale la frontiere, azil și imigrare — Politica privind azilul — Standarde minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre — Directiva 2003/9 — Acordarea condițiilor minime de primire — Obligație care revine statului de depunere a cererii și de ședere a solicitantului de azil până la transferul efectiv al solicitantului către statul responsabil de examinarea cererii

   [Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului, Directiva 2003/09 a Consiliului, art. 3 alin. (1), și Directiva 2005/85 a Consiliului, considerentul (29) și art. 2 lit. (k) și art. 7 alin. (1)]

2. Controale la frontiere, azil și imigrare — Politica privind azilul — Standarde minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre — Directiva 2003/9 — Acordarea condițiilor minime de primire — Obligație care revine statului de depunere a cererii și de ședere a solicitantului de azil până la transferul efectiv al solicitantului către statul responsabil de examinarea cererii

   (Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului, Directiva 2003/09 a Consiliului)

3. Controale la frontiere, azil și imigrare — Politica privind azilul — Standarde minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre — Directiva 2003/9 — Acordarea condițiilor minime de primire — Sarcină financiară care revine statului de depunere a cererii și de sejur al solicitantului de azil

   (Regulamentul nr. 343/2003 al Consiliului, Directiva 2003/09 a Consiliului, Decizia nr. 573/2007 a Parlamentului European și a Consiliului)

1.  Directiva 2003/9 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre trebuie interpretată în sensul că un stat membru sesizat cu o cerere de azil este obligat să acorde condițiile minime de primire a solicitanților de azil prevăzute de această directivă chiar și unui solicitant de azil pentru care decide, în temeiul Regulamentului nr. 343/2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe, să solicite unui alt stat membru să preia sau să reprimească acest solicitant în calitate de stat membru responsabil de examinarea cererii sale de azil.

   Astfel, potrivit articolului 3 din Directiva 2003/9, care definește domeniul de aplicare al directivei, aceasta se aplică tuturor resortisanților țărilor terțe și apatrizilor care depun o cerere de azil la frontiera sau pe teritoriul unui stat membru și care sunt autorizați să rămână pe teritoriul respectiv în calitate de solicitanți de azil.

   În ceea ce privește prima condiție de aplicare a acestei directive, perioada pe parcursul căreia condițiile materiale de primire trebuie acordate solicitanților începe atunci când solicitanții de azil prezintă cererea lor de azil. Această directivă nu conține nicio dispoziție de natură să lase să se înțeleagă că o cerere de azil nu poate fi considerată depusă decât dacă este prezentată autorităților statului membru responsabil de examinarea acestei cereri.

   În ceea ce privește cea de a doua condiție de aplicare a Directivei 2003/9, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2005/85 privind standardele minime cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului de refugiat conferă solicitanților de azil dreptul de a rămâne în statul membru în scopul procedurii de examinare. Potrivit articolului 2 litera (k) din această directivă, termenii „a rămâne în statul membru” înseamnă a rămâne nu numai pe teritoriul statului membru în care este examinată cererea de azil, ci și pe cel al statului membru în care a fost depusă cererea de azil. Așadar, solicitanții de azil sunt autorizați să rămână nu numai pe teritoriul statului membru în care este examinată cererea de azil, ci și pe teritoriul statului membru în care a fost depusă această cerere, după cum prevede articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2003/9.

   O asemenea interpretare nu poate fi infirmată de considerentul (29) al Directivei 2005/85, care prevede numai că procedurile stabilite de aceasta pentru acordarea și retragerea statutului de refugiat în statele membre se disting de procedurile instituite de Regulamentul nr. 343/2003 pentru determinarea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil.

   (a se vedea punctele 37, 39, 40 și 46-50 și dispozitiv 1)

2.  Obligația statului membru sesizat cu o cerere de azil de a acorda condițiile minime prevăzute de Directiva 2003/9 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre unui solicitant de azil pentru care decide, în temeiul Regulamentului nr. 343/2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe, să solicite unui alt stat membru să preia sau să reprimească acest solicitant de azil în calitate de stat membru responsabil de examinarea cererii sale de azil încetează numai la transferul efectiv al solicitantului respectiv de către statul membru solicitant.

   Astfel, economia generală și finalitatea Directivei 2003/9, precum și respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv cerințele articolului 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, conform căruia demnitatea umană trebuie respectată și protejată, se opun ca un solicitant de azil să fie privat, chiar și numai pentru o perioadă temporară ulterioară prezentării unei cereri de azil și înainte să fie transferat efectiv în statul membru responsabil, de protecția standardelor minime prevăzute de această directivă.

   (a se vedea punctele 56, 58 și 61 și dispozitiv 2)

3.  Sarcina financiară a acordării condițiilor minime prevăzute de Directiva 2009/9 de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre revine statului membru care are obligația de acordare a acestor condiții.

   Sarcina financiară aferentă cerințelor care rezultă din necesitatea ca un stat membru să se conformeze dreptului Uniunii revine în mod normal statului membru care are obligația de a răspunde acestor cerințe, cu excepția cazului în care reglementarea Uniunii prevede altfel. Prin urmare, în lipsa dispozițiilor contrare cu privire la acest aspect atât în Directiva 2003/9, cât și în Regulamentul nr. 343/2003 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate în unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe, sarcina financiară a asigurării condițiilor minime de primire revine statului membru care are obligația respectivă.

   Din preocuparea de a răspunde necesității unei distribuiri echitabile a responsabilităților între statele membre în ceea ce privește sarcina financiară care rezultă din punerea în aplicare a politicilor comune în domeniul azilului și al imigrației, Fondul european pentru refugiați creat prin Decizia nr. 573/2007 de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013 ca parte a Programului general „Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii” prevede că statele membre pot primi asistență financiară pentru a asigura, printre altele, condițiile de primire și aplicarea procedurilor de azil.

   (a se vedea punctele 59-61 și dispozitiv 2)