Cauzele conexate C-628/10 P și C-14/11 P

Alliance One International Inc., fostă Standard Commercial Corp., și Standard Commercial Tobacco Co. Inc. împotriva Comisiei Europene

și

Comisia Europeană împotriva Alliance One International Inc. și alții

„Recurs — Concurență — Înțelegeri — Piața spaniolă a achiziției și a primei procesări a tutunului brut — Stabilirea prețurilor și împărțirea pieței — Încălcare a articolului 81 CE — Imputabilitatea comportamentului ilicit al filialelor societăților-mamă ale acestora — Prezumția de nevinovăție — Dreptul la apărare — Obligația de motivare — Egalitate de tratament”

Sumarul hotărârii

1. Concurență – Norme comunitare – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Unitate economică – Criterii de apreciere – Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta – Posibilitatea Comisiei de a corobora prezumția cu elemente de fapt prin care se urmărește să se dovedească exercitarea efectivă a unei influențe decisive – Obligația Comisiei de a respecta principiul egalității de tratament

   [art. 81 alin. (1) CE]

2. Recurs – Motive – Insuficiența motivării – Motivare implicită a Tribunalului – Admisibilitate – Condiții

   (art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 36 și art. 53 primul paragraf)

3. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie de aplicare a normelor de concurență – Decizie care privește mai mulți destinatari – Decizie prin care societății-mamă i se stabilește răspunderea pentru încălcare – Posibilitatea Comisiei de a furniza, în cursul judecății, elemente de probă privind răspunderea societății-mamă care nu sunt cuprinse în decizia acesteia – Inexistență

   (art. 101 TFUE și 296 TFUE)

4. Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor – Inadmisibilitate – Controlul exercitat de Curte cu privire la aprecierea faptelor deduse judecății Tribunalului – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

   (art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf)

5. Concurență – Norme comunitare – Încălcări – Imputare – Societate-mamă și filiale – Filială deținută în comun de două societăți, una fiind deopotrivă societatea-mamă a celeilalte – Unitate economică – Criterii de apreciere

   [art. 81 alin. (1) TFUE]

6. Recurs – Motive – Motiv invocat pentru prima oară în cadrul recursului – Inadmisibilitate

   (Statutul Curții de Justiție, art. 58)

1.  În cazul particular în care o societate-mamă deține integral capitalul filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, pe de o parte, această societate-mamă poate exercita o influență decisivă asupra comportamentului acestei filiale și, pe de altă parte, există o prezumție relativă potrivit căreia societatea-mamă respectivă exercită în mod efectiv o asemenea influență. În aceste condiții, este suficient să se dovedească de către Comisie că întregul capital al unei filiale este deținut de societatea sa mamă pentru a se putea prezuma că aceasta din urmă exercită o influență decisivă asupra politicii comerciale a filialei respective. Prin urmare, Comisia va fi în măsură să considere societatea-mamă obligată în solidar la plata amenzii aplicate filialei sale, cu excepția cazului în care societatea-mamă, căreia îi revine obligația de a răsturna această prezumție, prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață.

   Cu toate acestea, Comisia nu are obligația de a se întemeia exclusiv pe prezumția respectivă. Astfel, nimic nu împiedică această instituție să dovedească exercitarea efectivă de către o societate-mamă a unei influențe decisive asupra filialei sale prin alte elemente de probă sau printr-o coroborare a unor asemenea elemente cu prezumția respectivă.

   Principiul egalității de tratament impune însă ca, în cazul în care Comisia adoptă o metodă specifică pentru a stabili dacă este necesar să se rețină răspunderea societăților-mamă ale căror filiale au participat la aceeași înțelegere, în lipsa unor împrejurări specifice, aceasta trebuie să se întemeieze pe aceleași criterii în cazul tuturor societăților-mamă respective. În consecință, în cazul în care Comisia decide să stabilească răspunderea în sarcina societăților-mamă numai atunci când elemente de probă confirmă prezumția exercitării efective a unei influențe decisive asupra filialelor (metodă cunoscută sub numele „temei dublu”) și renunță să se limiteze numai la aplicarea prezumției unui influențe decisive, Comisia nu poate să stabilească în sarcina unei societăți-mamă răspunderea solidară pentru plata amenzii aplicate filialei sale doar pe unicul temei al prezumției în discuție, tratând-o în mod discriminatoriu în raport cu celelalte societăți-mamă.

   (a se vedea punctele 46-50 și 55-57)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 64)

3.  Atunci când o decizie de aplicare a normelor Uniunii din materia dreptului concurenței privește o pluralitate de destinatari și se referă la imputabilitatea încălcării, aceasta trebuie să cuprindă o motivare suficientă în raport cu fiecare dintre destinatari, în special cu aceia dintre destinatarii în sarcina cărora, potrivit deciziei respective, se stabilește răspunderea pentru această încălcare. Astfel, în privința unei societăți-mamă considerate răspunzătoare pentru comportamentul ilicit al filialei sale, o asemenea decizie trebuie, în principiu, să cuprindă o prezentare detaliată a motivelor de natură să justifice imputabilitatea încălcării societății respective.

   În această privință, dreptul la apărare al Comisiei nu se extinde la posibilitatea acesteia de a apăra legalitatea deciziei în litigiu împotriva afirmațiilor privind discriminarea prin furnizarea, în cursul judecății, a unor elemente de probă prin care se urmărește să se dovedească răspunderea unei societăți-mamă, dar care nu sunt cuprinse în această decizie.

   (a se vedea punctele 75 și 79)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 84 și 85)

5.  În materia concurenței, exercitarea unui control comun de două societăți-mamă independente una de cealaltă asupra filialei lor nu se opune, în principiu, constatării de către Comisie a existenței unei unități economice între una dintre aceste societăți-mamă și filiala în discuție. Această constatare se aplică chiar dacă societatea-mamă respectivă deține o parte din capitalul filialei sale mai mică decât partea deținută de cealaltă societate-mamă. Cu atât mai mult o societate-mamă și filiala sa, care la rândul său este societatea-mamă a filialei care a săvârșit încălcarea, pot fi considerate ca reprezentând o unitate economică cu această din urmă societate.

   În plus, Comisia poate să adreseze o decizie prin care să impună amenzi societății-mamă a unei filiale care a participat la o încălcare a articolului 81 CE, fără a fi necesară stabilirea implicării personale a acestei societăți-mamă în încălcare, cu condiția de a exercita efectiv o influență decisivă asupra politicii comerciale a acestei filiale. În consecință, simpla împrejurare că o societate-mamă și filiala acesteia exercită într-o anumită perioadă doar un control comun asupra filialei care a săvârșit încălcarea nu se opune constatării existenței unei unități economice între aceste societăți, cu condiția dovedirii exercitării efective de către aceste două societăți-mamă a unei influențe decisive asupra politicii comerciale a filialei care a săvârșit încălcarea.

   (a se vedea punctele 101 103)

6.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 111)

Cauzele conexate C-628/10 P și C-14/11 P

Alliance One International Inc., fostă Standard Commercial Corp., și Standard Commercial Tobacco Co. Inc. împotriva Comisiei Europene

și

Comisia Europeană împotriva Alliance One International Inc. și alții

„Recurs — Concurență — Înțelegeri — Piața spaniolă a achiziției și a primei procesări a tutunului brut — Stabilirea prețurilor și împărțirea pieței — Încălcare a articolului 81 CE — Imputabilitatea comportamentului ilicit al filialelor societăților-mamă ale acestora — Prezumția de nevinovăție — Dreptul la apărare — Obligația de motivare — Egalitate de tratament”

Sumarul hotărârii

1. Concurență — Norme comunitare — Încălcări — Imputare — Societate-mamă și filiale — Unitate economică — Criterii de apreciere — Prezumție a unei influențe decisive exercitate de societatea-mamă asupra filialelor deținute în proporție de 100 % de aceasta — Posibilitatea Comisiei de a corobora prezumția cu elemente de fapt prin care se urmărește să se dovedească exercitarea efectivă a unei influențe decisive — Obligația Comisiei de a respecta principiul egalității de tratament

   [art. 81 alin. (1) CE]

2. Recurs — Motive — Insuficiența motivării — Motivare implicită a Tribunalului — Admisibilitate — Condiții

   (art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 36 și art. 53 primul paragraf)

3. Acte ale instituțiilor — Motivare — Obligație — Conținut — Decizie de aplicare a normelor de concurență — Decizie care privește mai mulți destinatari — Decizie prin care societății-mamă i se stabilește răspunderea pentru încălcare — Posibilitatea Comisiei de a furniza, în cursul judecății, elemente de probă privind răspunderea societății-mamă care nu sunt cuprinse în decizia acesteia — Inexistență

   (art. 101 TFUE și 296 TFUE)

4. Recurs — Motive — Apreciere eronată a faptelor — Inadmisibilitate — Controlul exercitat de Curte cu privire la aprecierea faptelor deduse judecății Tribunalului — Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

   (art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf)

5. Concurență — Norme comunitare — Încălcări — Imputare — Societate-mamă și filiale — Filială deținută în comun de două societăți, una fiind deopotrivă societatea-mamă a celeilalte — Unitate economică — Criterii de apreciere

   [art. 81 alin. (1) TFUE]

6. Recurs — Motive — Motiv invocat pentru prima oară în cadrul recursului — Inadmisibilitate

   (Statutul Curții de Justiție, art. 58)

1.  În cazul particular în care o societate-mamă deține integral capitalul filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, pe de o parte, această societate-mamă poate exercita o influență decisivă asupra comportamentului acestei filiale și, pe de altă parte, există o prezumție relativă potrivit căreia societatea-mamă respectivă exercită în mod efectiv o asemenea influență. În aceste condiții, este suficient să se dovedească de către Comisie că întregul capital al unei filiale este deținut de societatea sa mamă pentru a se putea prezuma că aceasta din urmă exercită o influență decisivă asupra politicii comerciale a filialei respective. Prin urmare, Comisia va fi în măsură să considere societatea-mamă obligată în solidar la plata amenzii aplicate filialei sale, cu excepția cazului în care societatea-mamă, căreia îi revine obligația de a răsturna această prezumție, prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață.

   Cu toate acestea, Comisia nu are obligația de a se întemeia exclusiv pe prezumția respectivă. Astfel, nimic nu împiedică această instituție să dovedească exercitarea efectivă de către o societate-mamă a unei influențe decisive asupra filialei sale prin alte elemente de probă sau printr-o coroborare a unor asemenea elemente cu prezumția respectivă.

   Principiul egalității de tratament impune însă ca, în cazul în care Comisia adoptă o metodă specifică pentru a stabili dacă este necesar să se rețină răspunderea societăților-mamă ale căror filiale au participat la aceeași înțelegere, în lipsa unor împrejurări specifice, aceasta trebuie să se întemeieze pe aceleași criterii în cazul tuturor societăților-mamă respective. În consecință, în cazul în care Comisia decide să stabilească răspunderea în sarcina societăților-mamă numai atunci când elemente de probă confirmă prezumția exercitării efective a unei influențe decisive asupra filialelor (metodă cunoscută sub numele „temei dublu”) și renunță să se limiteze numai la aplicarea prezumției unui influențe decisive, Comisia nu poate să stabilească în sarcina unei societăți-mamă răspunderea solidară pentru plata amenzii aplicate filialei sale doar pe unicul temei al prezumției în discuție, tratând-o în mod discriminatoriu în raport cu celelalte societăți-mamă.

   (a se vedea punctele 46-50 și 55-57)

2.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 64)

3.  Atunci când o decizie de aplicare a normelor Uniunii din materia dreptului concurenței privește o pluralitate de destinatari și se referă la imputabilitatea încălcării, aceasta trebuie să cuprindă o motivare suficientă în raport cu fiecare dintre destinatari, în special cu aceia dintre destinatarii în sarcina cărora, potrivit deciziei respective, se stabilește răspunderea pentru această încălcare. Astfel, în privința unei societăți-mamă considerate răspunzătoare pentru comportamentul ilicit al filialei sale, o asemenea decizie trebuie, în principiu, să cuprindă o prezentare detaliată a motivelor de natură să justifice imputabilitatea încălcării societății respective.

   În această privință, dreptul la apărare al Comisiei nu se extinde la posibilitatea acesteia de a apăra legalitatea deciziei în litigiu împotriva afirmațiilor privind discriminarea prin furnizarea, în cursul judecății, a unor elemente de probă prin care se urmărește să se dovedească răspunderea unei societăți-mamă, dar care nu sunt cuprinse în această decizie.

   (a se vedea punctele 75 și 79)

4.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctele 84 și 85)

5.  În materia concurenței, exercitarea unui control comun de două societăți-mamă independente una de cealaltă asupra filialei lor nu se opune, în principiu, constatării de către Comisie a existenței unei unități economice între una dintre aceste societăți-mamă și filiala în discuție. Această constatare se aplică chiar dacă societatea-mamă respectivă deține o parte din capitalul filialei sale mai mică decât partea deținută de cealaltă societate-mamă. Cu atât mai mult o societate-mamă și filiala sa, care la rândul său este societatea-mamă a filialei care a săvârșit încălcarea, pot fi considerate ca reprezentând o unitate economică cu această din urmă societate.

   În plus, Comisia poate să adreseze o decizie prin care să impună amenzi societății-mamă a unei filiale care a participat la o încălcare a articolului 81 CE, fără a fi necesară stabilirea implicării personale a acestei societăți-mamă în încălcare, cu condiția de a exercita efectiv o influență decisivă asupra politicii comerciale a acestei filiale. În consecință, simpla împrejurare că o societate-mamă și filiala acesteia exercită într-o anumită perioadă doar un control comun asupra filialei care a săvârșit încălcarea nu se opune constatării existenței unei unități economice între aceste societăți, cu condiția dovedirii exercitării efective de către aceste două societăți-mamă a unei influențe decisive asupra politicii comerciale a filialei care a săvârșit încălcarea.

   (a se vedea punctele 101 103)

6.  A se vedea textul deciziei.

   (a se vedea punctul 111)