Keywords
Summary

Keywords

1. Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care le privesc direct și individual — Decizie a Comisiei prin care se constată compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața comună fără deschiderea procedurii oficiale de investigare — Acțiune a părților în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE — Admisibilitate — Condiții

[art. 88 alin. (2) CE și art. 230 al patrulea paragraf CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 1 lit. (h), art. 4 alin.(3) și art. 6 alin. (1)]

2. Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care le privesc direct și individual — Decizie a Comisiei prin care se constată compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața comună fără deschiderea procedurii oficiale de investigare — Acțiune a părților în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE — Identificarea obiectului acțiunii

[art. 88 alin. (2) CE și art. 230 CE al patrulea paragraf CE, Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c), Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 1 lit. (h), art. 4 alin.(3) și art. 6 alin. (1)]

3. Recurs — Motive — Controlul exercitat de Curte cu privire la aprecierea elementelor de fapt și a elementelor de probă — Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

[art. 225 CE, Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf)

4. Ajutoare acordate de state — Proiecte de ajutoare — Examinarea de către Comisie — Faza preliminară și faza în contradictoriu — Compatibilitatea unui ajutor cu piața comună — Dificultăți de apreciere — Obligația Comisiei de a iniția procedura în contradictoriu

[ art. 88 alin. (2) și (3) CE]

5. Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Acte care nu le privesc direct și individual — Cauză de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică

(art. 230 al patrulea paragraf CE)

6. Recurs — Motive — Controlul exercitat de către Curte cu privire la aprecierea Tribunalului referitoare la necesitatea completării informațiilor — Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare

7. Recurs — Motive — Insuficiența motivării — Motivare implicită a Tribunalului — Admisibilitate — Condiții

[art. 225 CE; Statutul Curții de Justiție, art. 36 și art. 53 primul paragraf)

Summary

1. În domeniul ajutoarelor de stat, atunci când Comisia adoptă o decizie de a nu ridica obiecții în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, referitor la aplicarea articolului 88 CE, aceasta nu numai că declară măsura compatibilă cu piața comună, ci și refuză în mod implicit să deschidă procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999.

Legalitatea unei decizii de a nu ridica obiecții, întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999, depinde de aspectul dacă există îndoieli privind compatibilitatea ajutorului cu piața comună. Întrucât astfel de îndoieli trebuie să determine deschiderea procedurii oficiale de investigare, la care pot participa persoanele interesate menționate la articolul 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, trebuie să se considere că orice persoană interesată în sensul acestei din urmă dispoziții este direct și individual vizată de o asemenea decizie. Astfel, beneficiarii garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 nu pot obține respectarea acestora decât dacă au posibilitatea de a contesta în fața instanței Uniunii decizia de a nu ridica obiecții.

Prin urmare, în cadrul unei acțiuni în anulare, calitatea specială de „persoană interesată” în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, aflată în legătură cu obiectul specific al acțiunii, este suficientă pentru a individualiza, potrivit articolului 230 al patrulea paragraf CE, reclamantul care contestă o decizie de a nu ridica obiecții.

Potrivit articolului 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, „persoană interesată” înseamnă, printre altele, orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale cărei interese pot fi afectate prin acordarea unui ajutor, altfel spus în special întreprinderile concurente ale beneficiarului acestui ajutor. Cu alte cuvinte, este vorba despre un număr nedeterminat de destinatari, ceea ce nu exclude posibilitatea ca un concurent indirect al beneficiarului ajutorului să fie calificat drept „persoană interesată”, în măsura în care face dovada că interesele sale ar putea fi afectate prin acordarea ajutorului și în măsura în care demonstrează, corespunzător cerințelor legale, că ajutorul poate să aibă un efect concret asupra situației sale.

(a se vedea punctele 42-44 și 132)

2. În domeniul ajutoarelor de stat, în cazul în care un reclamant solicită anularea unei decizii de a nu ridica obiecții, el pune în discuție în principal faptul că decizia luată de Comisie cu privire la ajutorul în cauză a fost adoptată fără ca această instituție să inițieze procedura oficială de investigare, încălcând astfel drepturile sale procedurale. Pentru ca cererea sa de anulare să fie admisă, reclamantul poate invoca orice motiv de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispunea Comisia, în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate, ar fi trebuit să dea naștere unor îndoieli privind compatibilitatea acesteia cu piața comună. Cu toate acestea, utilizarea unor astfel de argumente nu poate avea drept consecință transformarea obiectului acțiunii și nici să îi modifice condițiile de admisibilitate. Dimpotrivă, existența unor îndoieli cu privire la această compatibilitate este tocmai proba care trebuie adusă pentru a demonstra obligația pe care o avea Comisia de a deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, precum și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, referitor la aplicarea articolului 88 CE.

(a se vedea punctul 50)

3. În cazul unui recurs, Curtea nu este însă competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia. Din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale de drept, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Prin urmare, cu excepția cazului în care aceste elemente sunt denaturate, această apreciere nu constituie o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții. O denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.

(a se vedea punctele 58 și 59)

4. În domeniul ajutoarelor de stat, atunci când faza preliminară de examinare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE nu a permis înlăturarea tuturor dificultăților ridicate de aprecierea compatibilității acestui ajutor cu piața comună, Comisia are obligația de a obține toate avizele necesare și de a iniția în acest scop procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE. Întrucât noțiunea de dificultăți serioase are un caracter obiectiv, existența unor asemenea dificultăți trebuie căutată nu doar în împrejurările în care a fost adoptat actul atacat, ci și în aprecierile pe care s‑a întemeiat Comisia.

În cazul în care compatibilitatea sau incompatibilitatea ajutorului în discuție poate fi afectată în mod direct de o neconcordanță între două texte la nivelul dreptului național, neconcordanța menționată poate în mod obiectiv să dea naștere unor îndoieli privind compatibilitatea cu piața comună a ajutorului în discuție.

Comisia este obligată să țină seama de o eventuală neconcordanță evidentă între două texte naționale, mai precis o lege și instrucțiuni administrative, în special dacă rezultă că o schemă de ajutoare cuprinde, la nivelul legii care o prevede, o limitare care dă naștere la îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu piața comună.

(a se vedea punctele 70, 71, 79, 80 și 85)

5. Criteriul care condiționează admisibilitatea unei acțiuni în anulare formulate de o persoană fizică sau juridică împotriva unei decizii al cărei destinatar nu este de cerința ca decizia să o privească în mod direct și individual, stabilită la articolul 230 al patrulea paragraf CE, constituie o cauză de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică pe care instanțele comunitare o pot examina oricând, chiar și din oficiu, inclusiv luând măsuri pentru a fi informate mai complet.

(a se vedea punctele 97 și 98)

6. Numai Tribunalul este competent să se pronunțe asupra eventualei necesități de a completa informațiile de care dispune în legătură cu cauzele cu care este sesizat. Caracterul probant al înscrisurilor administrate în procedură sau lipsa acestuia ține de aprecierea sa suverană asupra faptelor, care nu poate face obiectul controlului Curții în cadrul recursului, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă prezentate Tribunalului sau a celui în care inexactitatea materială a constatărilor efectuate de către acesta reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Prin urmare, Tribunalului nu i se poate reproșa că, înainte de desfășurarea ședinței și în ședință, a pus o serie de întrebări amănunțite părților pentru a completa informațiile de care dispunea deja și că a tras anumite concluzii din răspunsurile date de părți la aceste întrebări în cadrul unor motive invocate în mod valabil de acestea.

De asemenea, nu i se poate reproșa în stadiul recursului că nu a adoptat alte măsuri de organizare pe care părțile nu i‑au solicitat să le adopte în stadiul procedurii de pe rolul Tribunalului și pe care nu le descriu în mod exact în cadrul procedurii de recurs.

(a se vedea punctele 99 și 100)

7. Obligația de motivare a hotărârilor, care revine Tribunalului în temeiul articolelor 36 și 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, nu îi impune acestuia să prezinte o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care au fost luate măsurile în discuție, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul jurisdicțional.

(a se vedea punctul 104)