Keywords
Summary

Keywords

Dispoziții fiscale — Armonizarea legislațiilor — Impozite pe cifra de afaceri — Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată — Rambursarea taxei persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Uniunii

[Directiva 86/560 a Consiliului, art. 2 alin. (1), și Directiva 2006/112, art. 169 lit. (c), art. 170 și 171]

Summary

Nu încalcă obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 169-171 din Directiva 2006/112 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și în temeiul articolului 2 alineatul (1) din A treisprezecea directivă 86/560 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri un stat membru care refuză rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate în amonte pentru operațiunile de asigurare și operațiunile financiare prevăzute la articolul 169 litera (c) din Directiva 2006/112, efectuate de persoane impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Uniunii.

Astfel, dispozițiile celei de A treisprezecea directive, în special articolul 2 alineatul (1) din aceasta, care nu face trimitere la operațiunile prevăzute la articolul 169 litera (c) din Directiva 2006/112, trebuie considerate drept o lex specialis în raport cu articolele 170 și 171 din Directiva 2006/112, care se opune ca dreptul de rambursare, prevăzut în termeni generali la articolul 170 menționat, să prevaleze față de textul clar și precis al articolului 2 alineatul (1) din A treisprezecea directivă.

Dacă se presupune că inexistența unei trimiteri la articolul 169 litera (c) din Directiva 2006/112 este o eroare a legiuitorului Uniunii, nu revine Curții obligația de a efectua o interpretare care să vizeze corectarea articolului 2 alineatul (1), citat anterior. În plus, nu poate fi imputat unui stat membru, a cărui reglementare este conformă cu textul clar și precis al acestui articol 2 alineatul (1), faptul că nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin tocmai în temeiul acestei dispoziții din cauză că nu ar fi efectuat o interpretare prin care să corecteze dispoziția menționată pentru a respecta logica generală a sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată și să îndrepte o eroare a legiuitorului comunitar. În această privință, principiul securității juridice impune ca o reglementare a Uniunii să permită persoanelor interesate să cunoască cu exactitate întinderea obligațiilor pe care le instituie în sarcina acestora. Astfel, justițiabilii trebuie să aibă posibilitatea să își cunoască în mod neechivoc drepturile și obligațiile și să acționeze în consecință. Acest principiu este relevant și în cadrul transpunerii unei directive privind domeniul fiscal. Astfel, în pofida textului clar și precis al articolului 2 alineatul (1) citat anterior, nu poate fi efectuată o interpretare care să vizeze corectarea acestei dispoziții și extinderea în acest mod a obligațiilor statelor membre care decurg din aceasta.

(a se vedea punctele 35, 46 și 48-51)