Cauzele conexate C-125/07 P, C-133/07 P, C-135/07 P și C-137/07 P

Erste Group Bank AG, fostă Erste Bank der österreichischen Sparkassen AG și alții

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Recurs — Înțelegeri — Stabilirea de către anumite bănci austriece a dobânzilor la credite și depozite — «Club Lombard» — Afectarea comerțului dintre statele membre — Stabilirea amenzilor — Succesiune de întreprinderi — Impact real asupra pieței — Punerea în aplicare a înțelegerii”

Concluziile avocatului general Y. Bot prezentate la 26 martie 2009   I ‐ 8691

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 24 septembrie 2009   I ‐ 8821

Sumarul hotărârii

1. Concurență – Înțelegeri – Acorduri între întreprinderi – Afectarea comerțului dintre statele membre – Criterii – Practici de restrângere a concurenței aplicate pe întregul teritoriu al unui stat membru – Existența unei puternice prezumții de afectare

   [art. 81 alin. (1) CE]

2. Concurență – Înțelegeri – Afectarea comerțului dintre statele membre – Criterii de apreciere – Înțelegere globală care implică cvasitotalitatea instituțiilor bancare ale unui stat membru și care se referă la o gamă largă de produse și de servicii financiare

   [art. 81 alin. (1) CE]

3. Concurență – Înțelegeri – Delimitare a pieței – Obiect

   [art. 81 alin. (1) CE și art. 82 CE]

4. Concurență – Norme comunitare – Încălcări – Imputare – Persoana juridică răspunzătoare pentru exploatarea întreprinderii la momentul încălcării – Dispariție

5. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării

   [Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

6. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Impact real asupra pieței

   [Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1A primul paragraf]

7. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Înțelegere orizontală în materie de prețuri – Încălcare foarte gravă

   [art. 81 alin. (1) CE; Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]

8. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Împărțirea întreprinderilor în cauză în diverse categorii – Condiții

   [Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1A al patrulea și al șaselea paragraf]

9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Împărțirea întreprinderilor în cauză în diverse categorii – Condiții

   [Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 1A]

10. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante

    [Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, punctul 3]

11. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Neaplicarea sau reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Necesitatea unui comportament care a facilitat constatarea încălcării de către Comisie

    [Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei]

12. Recurs – Competența Curții – Hotărâre a Tribunalului privind stabilirea unei amenzi în materie de concurență

    [art. 81 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15]

13. Drept comunitar – Principii – Dreptul la apărare – Respectarea în cadrul procedurilor administrative – Concurență

    [Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 11 alin. (2) și (5)]

14. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Neaplicarea sau reducerea cuantumului amenzii în schimbul cooperării întreprinderii incriminate – Necesitatea unui comportament care a facilitat constatarea încălcării de către Comisie

    [Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 96/C 207/04 a Comisiei]

15. Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Natură juridică – Caracter pregătitor

    (Regulamentul nr. 17 al Consiliului)

1.  Pentru a fi susceptibile să afecteze comerțul dintre statele membre, o decizie, un acord sau o practică trebuie, pe baza unui ansamblu de elemente obiective de drept sau de fapt, să permită să se prevadă, cu un grad de probabilitate suficient, că exercită o influență directă sau indirectă, actuală sau potențială asupra fluxurilor de schimburi comerciale dintre statele membre, iar aceasta într-un asemenea mod încât să creeze temerea că pot constitui un obstacol pentru realizarea unei piețe unice între statele membre. Este necesar, în plus, ca această influență să nu fie nesemnificativă. Astfel, un efect asupra schimburilor intracomunitare rezultă în general din reunirea mai multor factori care, considerați în mod izolat, nu ar fi în mod necesar determinanți. Pentru a verifica dacă o înțelegere afectează în mod semnificativ comerțul dintre statele membre, aceasta trebuie examinată în contextul său economic și juridic.

   Faptul că o înțelegere nu avea ca obiect decât comercializarea produselor într-un singur stat membru nu este suficient pentru a exclude posibilitatea afectării comerțului dintre statele membre. Astfel, o înțelegere care acoperă întregul teritoriu al unui stat membru are ca efect, prin chiar natura sa, consolidarea împărțirii piețelor la nivel național, împiedicând astfel întrepătrunderea economică dorită de Tratatul CE. În cazul unei asemenea înțelegeri, există o puternică prezumție de afectare a comerțului dintre statele membre, aceasta putând fi înlăturată numai în cazul în care analiza caracteristicilor acordului și a contextului economic în care se încadrează probează contrariul. Prin urmare, instanța comunitară poate, fără să răstoarne sarcina probei, să constate, în exercitarea competenței sale de apreciere a faptelor, că o astfel de prezumție nu a fost răsturnată.

   (a se vedea punctele 36-39 și 43)

2.  O înțelegere globală privind partea esențială a actorilor din sectorul financiar al unui stat membru și o gamă largă de produse și de servicii financiare, bazată pe un acord de principiu pentru a elimina concurența privind prețurile și pusă în aplicare în cadrul unor întâlniri, precum și al unor „reuniuni” distincte, dedicate unor produse specifice, constituie o încălcare unică ce justifică și necesită o examinare de ansamblu a capacității acestei înțelegeri generalizate de a afecta comerțul intracomunitar. Așadar, nu este necesar să se examineze în mod separat capacitatea fiecărei reuniuni de a afecta comerțul dintre statele membre.

   (a se vedea punctele 55, 56 și 59)

3.  Definiția pieței nu are același rol după cum este vorba despre aplicarea articolului 81 CE sau a articolului 82 CE. În consecință, definiția pieței relevante este inoperantă din moment ce Comisia decide că un acord denaturează concurența și este susceptibil să afecteze în mod semnificativ comerțul dintre statele membre.

   (a se vedea punctul 60)

4.  În cazul în care o întreprindere încalcă normele de concurență, răspunderea pentru această încălcare revine întreprinderii respective, potrivit principiului răspunderii personale.

   O entitate care nu este autorul încălcării poate fi totuși sancționată pentru aceasta, în primul rând, atunci când entitatea care a săvârșit încălcarea a încetat să existe din punct de vedere juridic. Astfel, atunci când o entitate care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență face obiectul unei modificări juridice sau organizaționale, această modificare nu are neapărat ca efect crearea unei noi întreprinderi exonerate de răspunderea pentru comportamentele contrare normelor de concurență ale entității precedente în cazul în care, din punct de vedere economic, există o identitate între cele două entități.

   Pe de altă parte, în al doilea rând, comportamentul anticoncurențial al unei întreprinderi poate fi imputat altei întreprinderi atunci când aceasta nu și-a stabilit în mod autonom comportamentul pe piață, ci a aplicat, în esență, directivele emise de cea din urmă, având în vedere în special legăturile economice și juridice care le uneau. Împrejurarea că o filială are o personalitate juridică distinctă nu este suficientă, așadar, pentru a înlătura posibilitatea de a imputa comportamentul său societății-mamă.

   În această privință, Comisia are posibilitatea de a sancționa fie filiala care a participat la încălcare, fie societatea-mamă care o controla în perioada vizată prin decizie. Nu există o obligație a acesteia să verifice cu prioritate dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a imputa societății-mamă încălcarea comisă de întreprindere. Într-adevăr, Comisia nu este obligată, în principiu, să efectueze în prealabil o astfel de verificare înainte de a putea să aibă în vedere sancționarea întreprinderii, autoarea încălcării, chiar dacă aceasta a suferit modificări în calitate de entitate juridică. Principiul răspunderii personale nu interzice în niciun mod Comisiei să aibă în vedere mai întâi sancționarea acesteia din urmă înainte de a cerceta dacă, eventual, încălcarea poate fi imputată societății-mamă. În plus, dacă ar fi fost altfel, investigațiile Comisiei ar fi fost în mod considerabil îngreunate de necesitatea de a verifica, în fiecare caz de succesiune în controlul unei întreprinderi, în ce măsură acțiunile acesteia pot fi imputate fostei societăți-mamă.

   În plus, într-o situație în care o întreprindere care participă la o înțelegere achiziționează o alta care participă de asemenea la înțelegere, trebuie subliniat că prima întreprindere cunoaște, la momentul preluării activităților celei de a doua, că aceasta din urmă ar putea face obiectul unei proceduri de încălcare a articolului 81 CE și că, în calitatea sa de succesoare în drepturi a acestei societăți, se expune astfel consecințelor unei asemenea proceduri în materie de amendă.

   (a se vedea punctele 76-83)

5.  Pentru a stabili cuantumul amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor comunitare de concurență, trebuie să se țină seama de durata și de toate elementele de natură să intre în aprecierea gravității încălcărilor. Gravitatea încălcărilor trebuie stabilită în funcție de numeroase elemente, precum împrejurările specifice cauzei, contextul acesteia și caracterul descurajator al amenzilor, iar aceasta fără să se fi stabilit o listă obligatorie sau exhaustivă a criteriilor care trebuie luate în considerare în mod obligatoriu. Tribunalul este competent să controleze exercitarea de către Comisie a puterii sale de apreciere cu privire la aceste elemente. Tribunalul nu se contrazice nici atunci când a hotărât că se putea aprecia în mod global de Comisie gravitatea încălcării în funcție de toate circumstanțele pertinente, inclusiv elementele care nu sunt menționate în mod expres în Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, nici când a hotărât că o înțelegere orizontală privind prețurile în cadrul unui sector economic important nu poate să nu fie calificată ca fiind o încălcare foarte gravă.

   (a se vedea punctele 90-93)

6.  Arătând, pentru a aprecia gravitatea unei încălcări în scopul stabilirii cuantumului unei amenzi, că o înțelegere a avut efecte concrete pe piață, citând din numeroase exemple de punere în aplicare a acordurilor anticoncurențiale în cauză și precizând că, deși acordurile respective nu au fost respectate întotdeauna, aceasta nu este suficient pentru a infirma constatarea potrivit căreia acordurile au fost puse în aplicare și au avut efecte asupra pieței, instanța comunitară nu se limitează la a constata punerea în aplicare a înțelegerii. Prin urmare, nu i se poate reproșa că s-a întemeiat pe simpla punere în aplicare a înțelegerii pentru a constata impactul concret al acesteia asupra pieței.

   (a se vedea punctele 116-118)

7.  O înțelegere orizontală privind prețurile se numără printre încălcările foarte grave în sensul Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, chiar și în lipsa altor restricții privind concurența, cum ar fi o împărțire a piețelor. O astfel de înțelegere într-un sector atât de important cum este sectorul bancar, care acoperă o gamă largă de produse și implică cea mai mare parte a operatorilor economici, nu poate ieși, în mod normal, din sfera încălcărilor foarte grave, indiferent de contextul acesteia.

   (a se vedea punctul 141)

8.  În cadrul stabilirii cuantumului amenzilor aplicate pentru o încălcare a articolului 81 CE în sectorul bancar, luarea în considerare de Comisie, pentru împărțirea în diferite categorii a societăților care își asumă rolul de societăți centrale în interiorul unei grupări bancare, a cotelor de piață ale băncilor din sectoarele descentralizate nu constituie o imputare a comportamentului ilicit al acestora din urmă societăților centrale. Este vorba de un demers care vizează să asigure că nivelul amenzilor aplicate societăților centrale reflectă în mod corespunzător gravitatea propriului comportament ilicit. Pentru a aprecia gravitatea acestui comportament este necesar, potrivit punctului 1 secțiunea A al patrulea și al șaselea paragraf din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, să se țină seama de capacitatea economică efectivă a întreprinderilor de a denatura concurența și ponderea lor specifică și, prin urmare, de impactul real al comportamentului lor ilicit asupra concurenței. Or, acest fapt necesită ca legăturile structurale stabile pe care le întrețin societățile centrale cu băncile din sectoarele descentralizate, în ceea ce privește în special reprezentarea și schimbul de informații, să fie luate de asemenea în considerare, deoarece, în temeiul acestor legături, puterea economică efectivă a respectivelor societăți, și prin urmare capacitatea lor a aduce atingere concurenței, este susceptibilă să fie mai mare decât cea reprezentată de propria cifră de afaceri. Dacă nu se luau în considerare cotele de piață ale entităților descentralizate, exista riscul să nu fie asigurat caracterul descurajator al amenzii. Un astfel de criteriu, care se referă la puterea economică a băncilor, diferă de cel privind frecvența participărilor la reuniunile cele mai importante, pe care Comisia îl poate reține pentru a decide care bănci trebuie să fie destinatare ale deciziei finale.

   (a se vedea punctele 172-177, 214 și 215)

9.  Atunci când repartizează membrii unei înțelegeri pe mai multe categorii în scopul stabilirii cuantumului de plecare al amenzilor aplicate pentru motivul încălcării normelor comunitare de concurență, Comisia poate să se abțină să stabilească praguri precise pentru categoriile pe care le stabilește și să utilizeze «valori orientative», în jurul cărora se situează cotele de piață ale întreprinderilor clasificate în aceeași categorie. Diferențele dintre aceste valori orientative trebuie să fie coerente și justificate în mod obiectiv.

   (a se vedea punctele 189 și 191)

10.  Chiar dacă nu este exclus ca, în anumite circumstanțe, un cadru juridic național sau un comportament al autorităților naționale să poată constitui circumstanțe atenuante, aprobarea sau tolerarea unei încălcări din partea autorităților naționale nu poate fi luată în considerare în acest sens atunci când întreprinderile în cauză dispun de mijloacele necesare pentru a obține informații juridice precise și corecte.

    (a se vedea punctele 228 și 230)

11.  Comisia dispune de o putere de apreciere pentru a evalua dacă informațiile sau documentele furnizate în mod voluntar de întreprinderi au facilitat sarcina sa și dacă trebuie să se acorde întreprinderilor o reducere în conformitate cu secțiunea D punctul 2 din Comunicarea privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cazurile privind înțelegeri. O astfel de evaluare din partea Comisiei nu face decât obiectul unui control jurisdicțional restrâns.

    (a se vedea punctele 248 și 249)

12.  În cadrul unui recurs îndreptat împotriva unei hotărâri a Tribunalului în materie de amenzi pentru încălcarea normelor comunitare de concurență, controlul Curții are ca obiect, pe de o parte, să examineze în ce măsură Tribunalul a luat în considerare în mod corect din punct de vedere juridic toți factorii esențiali pentru a aprecia gravitatea unui anumit comportament în lumina articolelor 81 CE și 82 CE și a articolului 15 din Regulamentul nr. 17 și, pe de altă parte, să verifice dacă Tribunalul a răspuns corespunzător cerințelor legale tuturor argumentelor invocate de recurentă, care urmăresc anularea sau reducerea amenzii. În schimb, cu privire la amploarea reducerii amenzii, Curtea nu este competentă să substituie aprecierea Tribunalului, efectuată în exercitarea competenței sale de fond, cu propria apreciere.

    În această privință, atunci când Tribunalul a examinat și ulterior a constatat că valoarea adăugată a documentelor depuse de recurentă în cadrul Comunicării privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cazurile privind înțelegeri nu justifică o reducere mai importantă a cuantumului amenzilor, o astfel de apreciere a faptelor intră în competența exclusivă a Tribunalului, Curtea neputând să își substituie aprecierea în faza de recurs.

    Pe de altă parte, atunci când Tribunalul a constatat că o recurentă a putut să își exprime în mod util punctul de vedere prezentând motive în sensul reducerii amenzii și raportându-se, în special, la aprecierile Comisiei referitoare la calificarea încălcării, la existența circumstanțelor atenuante sau la cooperarea sa în cadrul procedurii, Curtea nu este obligată, în cadrul uni recurs, să se pronunțe asupra problemei dacă Tribunalul, înainte de a-și exercita competența de fond, era obligat să invite recurenta să își prezinte observațiile privind o eventuală modificare a cuantumului amenzii.

    (a se vedea punctele 254-256 și 328-330)

13.  Respectarea dreptului la apărare în orice procedură susceptibilă să conducă la aplicarea unor sancțiuni, în special a unor amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu, constituie un principiu fundamental al dreptului comunitar, care trebuie respectat chiar dacă este vorba despre o procedură ce are caracter administrativ. Dacă, pentru a păstra efectul util al articolului 11 alineatele (2) și (5) din Regulamentul nr. 17, Comisia are dreptul să oblige întreprinderea să furnizeze toate informațiile necesare privind faptele de care aceasta poate avea cunoștință și să îi comunice, dacă este cazul, documentele aferente care sunt în posesia sa, chiar dacă acestea pot fi utilizate la stabilirea, împotriva sa ori împotriva unei alte întreprinderi, a existenței unui comportament anticoncurențial, totuși aceasta nu poate, printr-o decizie privind o solicitare de informații, să aducă atingere dreptului la apărare recunoscut întreprinderii. Această soluție este aplicabilă numai atunci când Comisia a luat o „decizie” în sensul articolului 11 alineatele (2) și (5) din Regulamentul nr. 17.

    (a se vedea punctele 270-273 și 327)

14.  O reducere de amendă acordată în temeiul Comunicării privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cazurile privind înțelegeri nu poate fi justificată decât atunci când informațiile furnizate și, în general, comportamentul întreprinderii în cauză demonstrează o veritabilă cooperare din partea acesteia. O întreprindere care a furnizat o prezentare a faptelor incompletă, confirmativă și fără o valoare adăugată nu poate, așadar, să invoce un astfel de comportament.

    Dacă revine Comisiei obligația să motiveze rațiunile pentru care consideră că elementele furnizate de întreprinderi în cadrul comunicării privind cooperarea constituie o contribuție care justifică sau nu justifică o reducere a amenzii aplicate, revine în schimb întreprinderilor care doresc să conteste decizia Comisiei în această privință să demonstreze că, în lipsa unor astfel de informații furnizate în mod voluntar de aceste întreprinderi, Comisia nu ar fi fost în măsură să dovedească esențialul încălcării și să adopte, așadar, o decizie prin care să aplice amenzi.

    (a se vedea punctele 281, 283, 297 și 305)

15.  O comunicare privind obiecțiunile este un document cu caracter procedural și pregătitor care, pentru a asigura exercitarea eficientă a dreptului la apărare, delimitează obiectul procedurii administrative inițiate de Comisie, împiedicând-o astfel pe aceasta din urmă să rețină alte obiecțiuni în decizia sa prin care finalizează procedura vizată. Prin urmare, este inerent naturii acestei comunicări să fie provizorie și susceptibilă de modificări la momentul evaluării efectuate ulterior de Comisie, pe baza observațiilor care i-au fost prezentate ca răspuns de către părți, precum și a altor constatări de fapt. Într-adevăr, Comisia trebuie să țină cont de elementele ce rezultă din întreaga procedură administrativă, fie pentru a înlătura obiecțiuni care ar fi neîntemeiate, fie pentru a rectifica și a completa atât în fapt, cât și în drept argumentarea sa în susținerea obiecțiunilor pe care le reține. Astfel, comunicarea privind obiecțiunile nu împiedică în niciun caz Comisia să își modifice poziția în favoarea întreprinderilor în cauză. Pe de altă parte, nu este exclus ca întreprinderile, ulterior comunicării privind obiecțiunile și în special în răspunsul acestora la respectiva comunicare, să poată furniza Comisiei informații decisive care să justifice ca aceasta să le acorde o reducere a amenzii în temeiul Comunicării privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cazurile privind înțelegeri.

    (a se vedea punctele 310-313)