Cauza C-524/06

Heinz Huber

împotriva

Bundesrepublik Deutschland

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Oberverwaltungsgericht für das Land Nordrhein-Westfalen)

„Protecția datelor cu caracter personal — Cetățenia europeană — Principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie — Directiva 95/46/CE — Noțiunea «necesitate» — Prelucrare generală a datelor cu caracter personal referitoare la cetățeni ai Uniunii care sunt resortisanți ai unui alt stat membru — Registrul central al străinilor”

Concluziile avocatului general M. Poiares Maduro prezentate la 3 aprilie 2008   I ‐ 9709

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 16 decembrie 2008   I ‐ 9725

Sumarul hotărârii

1. Apropierea legislațiilor – Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal – Directiva 95/46 – Domeniu de aplicare

   [Directiva 95/46 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (2)]

2. Apropierea legislațiilor – Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal – Directiva 95/46

   [art. 12 primul paragraf CE; Directiva 95/46 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 lit. (e)]

3. Drept comunitar – Principii – Egalitate de tratament – Discriminare pe motiv de cetățenie sau naționalitate – Sistem de prelucrare a datelor cu caracter personal

   (art. 12 CE)

1.  Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 95/46 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date exclude în mod expres din domeniul de aplicare al acestei directive, printre altele, prelucrările de date cu caracter personal care au ca obiect siguranța publică, apărarea, securitatea statului și activitățile statului în domeniul dreptului penal. Rezultă din aceasta că, deși prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată în vederea aplicării dispozițiilor privind dreptul de ședere și în scopuri statistice se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 95/46, acest lucru nu este valabil în ceea ce privește prelucrarea unor asemenea date care are drept obiectiv combaterea criminalității.

   (a se vedea punctele 44 și 45)

2.  Un sistem de prelucrare a datelor cu caracter personal referitoare la cetățeni ai Uniunii ce nu sunt resortisanți ai statului membru în cauză care instituie un registru central al străinilor și care are drept obiectiv sprijinirea autorităților naționale însărcinate cu aplicarea dispozițiilor privind dreptul de ședere nu îndeplinește cerința necesității, prevăzută la articolul 7 litera (e) din Directiva 95/46 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, interpretat în lumina interzicerii oricărei discriminări exercitate pe motiv de cetățenie, decât:

   —	în cazul în care conține numai datele necesare pentru aplicarea de către autoritățile menționate a acestor dispoziții și

   —	în cazul în care caracterul său centralizat permite o aplicare mai eficientă a acestor dispoziții în ceea ce privește dreptul de ședere al cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai acestui stat membru.

   Revine instanței naționale sarcina să verifice aceste elemente.

   Astfel, ținând seama de obiectivul Directivei 95/46, care constă în asigurarea unui nivel de protecție echivalent în toate statele membre, noțiunea de necesitate, astfel cum rezultă aceasta din articolul 7 litera (e) din această directivă, nu poate avea un conținut care să varieze în funcție de statele membre. Astfel, este vorba despre o noțiune autonomă de drept comunitar.

   În ceea ce privește utilizarea unui registru central al străinilor în scopul aplicării dispozițiilor privind dreptul de ședere, trebuie să se considere că este necesar, în sensul dispoziției menționate, ca un stat membru să dispună de informațiile și de documentele pertinente pentru a verifica, în cadrul definit de reglementarea comunitară aplicabilă, dacă există un drept de ședere pe teritoriul său în ceea ce privește un resortisant al unui alt stat membru, precum și faptul că nu există motive care să justifice o restricție adusă acestui drept. Prin urmare, utilizarea unui registru în scopul de a sprijini autoritățile însărcinate cu aplicarea dispozițiilor privind dreptul de ședere este, în principiu, legitimă și, având în vedere natura sa, este compatibilă cu interzicerea discriminării exercitate pe motiv de cetățenie, conținută în articolul 12 primul paragraf CE. Cu toate acestea, un astfel de registru nu poate conține alte informații decât cele care sunt necesare în acest scop. În această privință, în stadiul actual al dreptului comunitar, prelucrarea datelor cu caracter personal care rezultă din documentele menționate la articolul 8 alineatul (3) și la articolul 27 alineatul (1) din Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221, 68/360, 72/194, 73/148, 75/34, 75/35, 90/364, 90/365 și 93/96 trebuie considerată ca fiind necesară, în sensul articolului 7 litera (e) din Directiva 95/46, pentru aplicarea dispozițiilor privind dreptul de ședere.

   În ceea ce privește necesitatea de a dispune de un registru centralizat pentru a răspunde nevoilor determinate de activitatea autorităților însărcinate cu aplicarea dispozițiilor privind dreptul de ședere, trebuie să se considere că, presupunând chiar că registrele descentralizate precum registrele comunale ale populației ar conține toate datele pertinente pentru a le permite autorităților menționate să își exercite atribuțiile, o centralizare a acestor date se poate dovedi necesară în sensul articolului 7 litera (e) din Directiva 95/46 dacă aceasta contribuie la o aplicare mai eficientă a acestor dispoziții în ceea ce privește dreptul de ședere al cetățenilor Uniunii care doresc să locuiască pe teritoriul unui stat membru ai cărui resortisanți nu sunt.

   În orice caz, nu pot fi considerate necesare în sensul dispoziției menționate stocarea și prelucrarea datelor cu caracter personal nominale în cadrul unui astfel de registru în scopuri statistice. Chiar dacă dreptul comunitar nu a exclus competența statelor membre în ceea ce privește adoptarea de măsuri menite să asigure că autoritățile naționale cunosc cu precizie mișcările de populație care afectează teritoriul acestora, exercitarea acestei competențe ca atare nu face necesară colectarea și stocarea de date nominale. Într-adevăr, un astfel de obiectiv nu necesită decât prelucrarea de informații anonime.

   (a se vedea punctele 52, 58, 59, 62, 63 și 65-68 și dispozitiv 1)

3.  Articolul 12 primul paragraf CE trebuie interpretat în sensul că se opune instituirii de către un stat membru, în vederea combaterii criminalității, a unui sistem specific de prelucrare a datelor cu caracter personal care privește cetățenii Uniunii care nu sunt resortisanți ai acestui stat membru.

   Astfel, principiul nediscriminării, fie că se întemeiază pe articolul 12 CE, fie pe articolul 43 CE, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod. Un astfel de tratament nu ar putea fi justificat decât dacă s-ar întemeia pe considerații obiective, independente de cetățenia persoanelor vizate și proporționale cu obiectivul legitim urmărit.

   Chiar dacă este adevărat că obiectivul combaterii criminalității are un caracter legitim, acesta nu poate fi invocat pentru a justifica prelucrarea sistematică a datelor cu caracter personal numai în cazul cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru în cauză. În această privință, combaterea criminalității are în vedere în mod necesar anchetarea infracțiunilor comise, indiferent de cetățenia autorilor acestora. Prin urmare, din punctul de vedere al unui stat membru, situația resortisanților săi nu poate fi diferită de cea a cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai acestui stat membru și care locuiesc pe teritoriul său în ceea ce privește obiectivul combaterii criminalității. În consecință, diferența de tratament dintre acești resortisanți și acești cetățeni ai Uniunii, determinată de prelucrarea sistematică a datelor cu caracter personal referitoare numai la cetățenii Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru în cauză și având ca obiectiv combaterea criminalității, constituie o discriminare interzisă de articolul 12 primul paragraf CE.

   (a se vedea punctele 75 și 77-81 și dispozitiv 2)