Cauzele conexate C-402/05 P și C-415/05 P

Yassin Abdullah Kadi și Al Barakaat International Foundation

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

și a

Comisiei Comunităților Europene

„Politica externă și de securitate comună (PESC) — Măsuri restrictive împotriva persoanelor sau entităților care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii — Națiunile Unite — Consiliul de Securitate — Rezoluții adoptate în temeiul capitolului VII din Carta Națiunilor Unite — Punere în aplicare în Comunitate — Poziția comună 2002/402/PESC — Regulamentul (CE) nr. 881/2002 — Măsuri care vizează persoane și entități incluse într-o listă stabilită de un organ al Națiunilor Unite — Înghețarea fondurilor și a resurselor economice — Comitetul Consiliului de Securitate instituit prin alineatul 6 din Rezoluția 1267 (1999) a Consiliului de Securitate (Comitetul pentru sancțiuni) — Includerea acestor persoane și entități în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 — Acțiune în anulare — Competența Comunității — Temei juridic compus din articolele 60 CE, 301 CE și 308 CE — Drepturi fundamentale — Dreptul la respectarea proprietății, dreptul de a fi ascultat și dreptul la un control jurisdicțional efectiv”

Concluziile avocatului general M. Poiares Maduro prezentate la 16 ianuarie 2008   I - 6363

Concluziile avocatului general M. Poiares Maduro prezentate la 23 ianuarie 2008   I - 6387

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 3 septembrie 2008   I - 6411

Sumarul hotărârii

1. Acte ale instituțiilor – Alegerea temeiului juridic – Regulament de instituire a unor măsuri restrictive împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii

   (art. 57 al doilea paragraf CE, art. 60 CE, 133 CE și 301 CE; Regulamentul nr. 881/2002 al Consiliului)

2. Acte ale instituțiilor – Alegerea temeiului juridic – Acte comunitare având ca obiect obiective incluse în Tratatul UE în materia relațiilor externe – Articolul 308 CE – Inadmisibilitate

   (art. 60 CE, 301 CE și 308 CE; art. 3 UE)

3. Acte ale instituțiilor – Alegerea temeiului juridic – Regulament de instituire a unor măsuri restrictive împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii

   (art. 60 CE, 301 CE și 308 CE; Regulamentul nr. 881/2002 al Consiliului)

4. Comunitățile Europene – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Act care pune în aplicare rezoluții ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite – Control incidental al legalității hotărârilor Consiliului de Securitate – Excludere

   (art. 220 CE; Regulamentul nr. 881/2002 al Consiliului)

5. Drept comunitar – Principii – Drepturi fundamentale – Luarea în considerare a Convenției europene a drepturilor omului

   (art. 220 CE, 307 CE; art. 6 primul paragraf UE)

6. Drept internațional public – Carta Națiunilor Unite – Rezoluții ale Consiliului de Securitate adoptate în temeiul capitolului VII din Carta Națiunilor Unite

7. Comunitățile Europene – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Regulament de instituire a unor măsuri restrictive împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii

8. Comunitățile Europene – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Regulament de instituire a unor măsuri restrictive împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii

9. Comunitățile Europene – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Regulament de instituire a unor măsuri restrictive împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii

10. Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Limitare de către Curte – Regulament de instituire a unor măsuri restrictive împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii

    (art. 231 CE)

1.  A reține interpretarea articolelor 60 CE și 301 CE potrivit căreia ar fi suficient ca măsurile restrictive prevăzute în Rezoluția 1390 (2002) a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și puse în aplicare prin Regulamentul nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii să vizeze persoane sau entități care se află într-o țară terță sau care sunt asociate acesteia în alt temei ar avea ca efect recunoașterea unui domeniu de aplicare excesiv de larg acestor dispoziții și nu ar ține seama în niciun mod de exigența, care rezultă chiar din termenii acestora, ca măsurile luate în temeiul acestor dispoziții să fie adoptate împotriva unor țări terțe.

   Pe de o parte, interpretarea articolului 301 CE potrivit căreia acesta ar crea o pasarelă procedurală între Comunitate și Uniunea Europeană, astfel încât acesta ar trebui interpretat la fel de extensiv precum competențele comunitare relevante, printre care cele referitoare la politica comercială comună și la libera circulație a capitalurilor, ar fi de natură să reducă domeniul său de aplicare și, prin urmare, efectul său util, întrucât această dispoziție, având în vedere înșiși termenii săi, vizează adoptarea de măsuri care afectează relațiile economice cu țările terțe, care pot fi foarte diverse și care a priori nu trebuie, așadar, să fie limitate la domenii care aparțin altor competențe materiale comunitare, precum cele în materie de politică comercială comună sau de liberă circulație a capitalurilor. Această interpretare nu își găsește, de altfel, susținere în modul de redactare a articolului 301 CE, deoarece acesta conferă Comunității o competență materială a cărei sferă este, în principiu, autonomă în raport cu celelalte competențe comunitare.

   Pe de altă parte, având în vedere scopul și conținutul regulamentului menționat, nu s-ar putea considera că regulamentul privește în mod expres schimburile internaționale, în sensul că ar fi destinat în principal să promoveze, să faciliteze sau să reglementeze schimburile comerciale și nu se putea întemeia, așadar, pe competența comunitară în materie de politică comercială comună. Astfel, un act comunitar nu intră sub incidența competenței în materie de politică comercială comună prevăzută la articolul 133 CE decât dacă privește în mod expres schimburile internaționale, în sensul că este destinat în principal să promoveze, să faciliteze sau să reglementeze schimburile comerciale și are efecte directe și imediate asupra comerțului sau a schimburilor cu produsele respective. Nu s-ar putea considera nici că regulamentul respectiv se încadrează în domeniul de aplicare al dispozițiilor tratatului privind libera circulație a capitalurilor și a plăților, în măsura în care interzice transferul de resurse economice unor particulari din țări terțe. Mai întâi, în ceea ce privește articolul 57 alineatul (2) CE, măsurile restrictive în discuție nu se încadrează în una dintre categoriile de măsuri menționate în această dispoziție. Apoi, în ceea ce privește articolul 60 alineatul (1) CE, nici această dispoziție nu ar putea constitui fundamentul regulamentului în discuție, întrucât domeniul său de aplicare este determinat de cel al articolului 301 CE. În sfârșit, în ceea ce privește articolul 60 alineatul (2) CE, această dispoziție nu conține o competență comunitară în acest sens, întrucât se limitează să dea posibilitatea statelor membre să adopte, din anumite motive excepționale, măsuri unilaterale împotriva unei țări terțe în ceea ce privește circulația capitalurilor și plățile, sub rezerva puterii Consiliului de a impune unui stat membru să modifice sau să revoce astfel de măsuri.

   (a se vedea punctele 168, 176-178, 183, 185, 187-191 și 193)

2.  O opinie potrivit căreia articolul 308 CE ar permite, în contextul special al articolelor 60 CE și 301 CE, adoptarea de acte comunitare având ca obiect nu unul dintre obiectivele Comunității, ci unul dintre obiectivele incluse în Tratatul UE în materia relațiilor externe, printre care figurează politica externă și de securitate comună (PESC), contravine însuși textului articolului 308 CE.

   Deși este corect să se considere că a fost creată o pasarelă între acțiunile Comunității având ca obiect măsuri economice în temeiul articolelor 60 CE și 301 CE și obiectivele Tratatului UE în materia relațiilor externe, printre care cele ale PESC, nici modul de redactare a dispozițiilor din Tratatul CE, nici structura acestuia nu susțin ideea potrivit căreia această pasarelă s-ar extinde la alte dispoziții din Tratatul CE și în special la articolul 308 CE.

   Recurgerea la articolul 308 CE impune ca acțiunea propusă, pe de o parte, să aibă legătură cu „funcționarea pieței comune” și, pe de altă parte, să urmărească realizarea „unuia dintre obiectivele Comunității”. Or, având în vedere termenii săi clari și preciși, această din urmă noțiune nu poate fi, în niciun caz, înțeleasă în sensul că include obiectivele PESC.

   Coexistența Uniunii și a Comunității ca ordini juridice integrate, dar distincte, precum și arhitectura constituțională a pilonilor, pe care le-au urmărit autorii tratatelor în vigoare la momentul de față, constituie, în plus, considerații de natură instituțională care militează împotriva unei extinderi a pasarelei amintite la articole din Tratatul CE, altele decât cele cu care aceasta stabilește în mod expres o legătură.

   Pe de altă parte, articolul 308 CE, care face parte integrantă dintr-o ordine instituțională bazată pe principiul competențelor atribuite, nu ar putea constitui un temei pentru extinderea domeniului competențelor Comunității dincolo de cadrul general care rezultă din ansamblul dispozițiilor tratatului menționat și în special din cele care definesc misiunea și acțiunile Comunității.

   Tot astfel, articolul 3 UE, în special al doilea paragraf, nu ar putea servi drept temei pentru extinderea competențelor Comunității dincolo de obiectivele Comunității.

   (a se vedea punctele 197-204)

3.  Articolul 308 CE urmărește să suplinească lipsa prerogativelor de acțiune conferite expres sau implicit instituțiilor comunitare prin dispozițiile specifice ale tratatului, în măsura în care aceste prerogative sunt totuși necesare Comunității pentru a putea să își exercite funcțiile în vederea atingerii unuia dintre obiectivele stabilite prin acest tratat.

   Întrucât Regulamentul nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii impune măsuri restrictive de natură economică și financiară, acesta se încadrează evident în domeniul de aplicare ratione materiae al articolelor 60 CE și 301 CE. Întrucât aceste articole nu prevăd totuși prerogative de acțiune exprese sau implicite pentru impunerea unor astfel de măsuri unor destinatari care nu au nicio legătură cu regimul aflat la conducerea unei țări terțe, precum cele vizate prin regulamentul menționat, inexistența acestor prerogative, consecință a limitării domeniului de aplicare ratione personae al dispozițiilor menționate, putea fi suplinită prin recurgerea la articolul 308 CE ca temei juridic al regulamentului menționat în plus față de primele două articole care fundamentează acest act din punctul de vedere al domeniului său de aplicare material, cu condiția totuși a îndeplinirii și a celorlalte cerințe impuse pentru aplicarea articolului 308 CE.

   Or, întrucât obiectivul urmărit prin acest regulament este de a împiedica persoanele asociate lui Osama ben Laden, rețelei Al-Qaida și talibanilor să dispună de orice resursă financiară și economică, pentru a împiedica finanțarea activităților teroriste, acesta poate fi asociat unuia dintre obiectivele Comunității în sensul articolului 308 CE. Astfel, articolele 60 CE și 301 CE, în măsura în care prevăd o competență comunitară pentru impunerea de măsuri restrictive de natură economică pentru punerea în aplicare a unor acțiuni decise în cadrul politicii externe și de securitate comune, sunt expresia unui obiectiv implicit și subsecvent, și anume acela de a face posibilă adoptarea unor astfel de măsuri prin utilizarea eficace a unui instrument comunitar. Acest obiectiv poate fi considerat ca reprezentând un obiectiv al Comunității în sensul articolului 308 CE.

   Punerea în aplicare a unor astfel de măsuri prin utilizarea unui instrument comunitar nu depășește cadrul general care rezultă din ansamblul dispozițiilor tratatului, întrucât, datorită naturii lor, acestea prezintă în plus o legătură cu funcționarea pieței comune, această legătură constituind o altă condiție de aplicare a articolului 308 CE. Într-adevăr, în cazul în care ar fi impuse în mod unilateral de fiecare stat membru măsuri economice și financiare precum cele impuse prin regulamentul menționat, o proliferare a acestor măsuri naționale ar putea afecta funcționarea pieței comune.

   (a se vedea punctele 211, 213, 216, 222, 225-227, 229 și 230)

4.  Comunitatea este o comunitate de drept, astfel încât nici statele sale membre, nici instituțiile sale nu pot evita controlul conformității actelor lor cu carta constituțională fundamentală care este tratatul și acesta a stabilit un sistem complet de căi de atac și de proceduri, menit să încredințeze Curții controlul legalității actelor instituțiilor. Un acord internațional nu poate să aducă atingere ordinii competențelor stabilite prin tratate și, prin urmare, autonomiei sistemului juridic comunitar a cărei respectare o asigură Curtea în temeiul competenței exclusive cu care este învestită prin articolul 220 CE, competență care face parte din înseși fundamentele Comunității.

   În ceea ce privește un act comunitar care, precum Regulamentul nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii, vizează punerea în aplicare a unei rezoluții a Consiliului de Securitate adoptate în temeiul capitolului VII din Carta Națiunilor Unite, nu revine instanței comunitare, în cadrul competenței exclusive prevăzute la articolul 220 CE, să controleze legalitatea unei astfel de rezoluții adoptate de acest organ internațional, indiferent dacă acest control ar fi limitat la examinarea compatibilității acestei rezoluții cu ius cogens, ci să controleze legalitatea actului comunitar de punere în aplicare.

   O hotărâre a unei instanțe comunitare prin care s-ar decide că un act comunitar care vizează punerea în aplicare a unei astfel de rezoluții este contrar unei norme superioare care face parte din ordinea juridică comunitară nu ar implica o punere în discuție a priorității acestei rezoluții pe planul dreptului internațional.

   (a se vedea punctele 281, 282 și 286-288)

5.  Drepturile fundamentale sunt parte integrantă a principiilor generale de drept a căror respectare este asigurată de către Curte. În acest scop, Curtea se inspiră din tradițiile constituționale comune statelor membre, precum și din indicațiile oferite de instrumentele internaționale privind protecția drepturilor omului la care statele membre au colaborat sau au aderat. În această privință, Convenția europeană a drepturilor omului are o semnificație particulară. Respectarea drepturilor omului constituie astfel o condiție a legalității actelor comunitare și nu pot fi admise în Comunitate măsuri incompatibile cu respectarea acestora.

   În acestă privință, obligațiile impuse printr-un acord internațional nu pot avea ca efect să aducă atingere principiilor constituționale ale Tratatului CE, printre care figurează principiul potrivit căruia toate actele comunitare trebuie să respecte drepturile fundamentale, această respectare reprezentând o condiție a legalității lor pe care Curtea are sarcina de a o controla în cadrul sistemului complet de căi de atac stabilit prin acest tratat.

   Principiile care guvernează ordinea juridică internațională creată de Națiunile Unite nu presupun că un control jurisdicțional al legalității interne a Regulamentului nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii din perspectiva drepturilor fundamentale ar fi exclus datorită faptului că acest act vizează punerea în aplicare a unei rezoluții a Consiliului de Securitate adoptate în temeiul capitolului VII din Carta Națiunilor Unite. O astfel de imunitate jurisdicțională a unui act comunitar, în calitate de corolar al principiului priorității pe planul dreptului internațional a obligațiilor rezultând din Carta Națiunilor Unite, în special a celor referitoare la punerea în aplicare a unor rezoluții ale Consiliului de Securitate adoptate în temeiul capitolului VII din această cartă, nu are niciun fundament în Tratatul CE. Articolul 307 CE nu ar putea în niciun caz să permită punerea în discuție a unor principii care fac parte din chiar fundamentele ordinii juridice comunitare, printre care principiile libertății, democrației și respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrate la articolul 6 alineatul (1) UE ca fundamente ale Uniunii. Dacă articolul 300 alineatul (7) CE prevede că acordurile încheiate în condițiile stabilite acolo sunt obligatorii pentru instituțiile Comunității și pentru statele membre, această dispoziție, dacă ar fi aplicabilă Cartei Națiunilor Unite, ar conferi acesteia din urmă prioritate asupra actelor de drept comunitar derivat. Totuși, pe planul dreptului comunitar, această prioritate nu s-ar extinde la dreptul primar și, în special, la principiile generale din care fac parte drepturile fundamentale.

   Prin urmare, instanțele comunitare trebuie, în conformitate cu competențele cu care sunt învestite în temeiul Tratatului CE, să asigure un control, în principiu complet, al legalității tuturor actelor comunitare din perspectiva drepturilor fundamentale, inclusiv a actelor comunitare care, precum regulamentul în discuție, vizează punerea în aplicare a unor rezoluții adoptate de Consiliul de Securitate în temeiul capitolului VII din Carta Națiunilor Unite.

   (a se vedea punctele 283-285, 299, 303, 304, 306-308 și 326)

6.  Comunitatea trebuie să își exercite competențele cu respectarea dreptului internațional, iar un act adoptat în temeiul competențelor sale trebuie să fie interpretat, iar domeniul său de aplicare limitat, în lumina normelor relevante ale dreptului internațional.

   În exercitarea competenței sale de adoptare de acte comunitare în temeiul articolelor 60 CE și 301 CE pentru a pune în aplicare rezoluțiile adoptate de Consiliul de Securitate în temeiul capitolului VII din Carta Națiunilor Unite, Comunitatea trebuie să acorde o importanță particulară faptului că, potrivit articolului 24 din Carta Națiunilor Unite, adoptarea de către Consiliul de Securitate de rezoluții în temeiul capitolului VII din această cartă reprezintă exercitarea responsabilității principale cu care este învestit acest organ internațional pentru menținerea, la nivel mondial, a păcii și securității, responsabilitate care, în cadrul acestui capitol VII, include și puterea de a stabili ceea ce reprezintă o amenințare împotriva păcii și securității internaționale, precum și de a lua măsurile necesare pentru a le menține sau a le restabili.

   Cu toate acestea, Carta Națiunilor Unite nu impune alegerea unui model predeterminat pentru punerea în aplicare a rezoluțiilor adoptate de Consiliul de Securitate în temeiul capitolului VII din aceasta, această punere în aplicare trebuind să intervină potrivit modalităților aplicabile în această privință în ordinea juridică internă a fiecărui membru al ONU. Într-adevăr, Carta Națiunilor Unite lasă în principiu membrilor ONU libera alegere între diferitele modele posibile de receptare în ordinea lor juridică internă a unor astfel de rezoluții.

   (a se vedea punctele 291, 293, 294 și 298)

7.  În ceea ce privește dreptul la apărare și în special dreptul de a fi ascultat, fiind vorba de măsuri restrictive precum acelea impuse prin Regulamentul nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii, nu se poate cere autorităților comunitare să comunice motivele respective înaintea includerii inițiale a unor persoane sau entități vizate de măsurile respective în acea listă. Într-adevăr, o astfel de comunicare prealabilă ar fi de natură să compromită eficacitatea măsurilor de înghețare a fondurilor și a resurselor economice pe care acest regulament le impune. Pentru motive care țin de asemenea de obiectivul urmărit prin regulamentul menționat și de eficacitatea măsurilor pe care le prevede acesta, autoritățile comunitare nu erau obligate să procedeze la o audiere a recurenților înainte de includerea inițială a numelor lor în lista care figurează în anexa I la acest regulament. În plus, fiind vorba de un act comunitar care vizează să pună în aplicare o rezoluție adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul luptei împotriva terorismului, considerații imperative având legătură cu securitatea sau cu desfășurarea relațiilor internaționale ale Comunității și ale statelor sale membre pot să se opună comunicării anumitor elemente persoanelor interesate și, prin urmare, audierii acestora cu privire la aceste elemente.

   Cu toate acestea, dreptul la apărare, în special dreptul de a fi ascultat, nu a fost respectat în mod vădit, din moment ce nici regulamentul în discuție, nici Poziția comună 2002/402 privind unele măsuri restrictive împotriva lui Osama ben Laden, a membrilor organizației Al-Qaida precum și a talibanilor și a altor persoane, grupuri, întreprinderi și entități asociate, la care face trimitere regulamentul menționat, nu prevăd o procedură de comunicare a elementelor care au justificat includerea numelor persoanelor interesate în anexa I la acest regulament și audierea acestora din urmă, fie ea concomitentă sau ulterioară acestei includeri, și că, în continuare, Consiliul nu a comunicat recurenților elementele reținute în sarcina lor pentru a întemeia măsurile restrictive care le-au fost impuse și nici nu le-a acordat acestora dreptul de a lua cunoștință de elementele respective într-un termen rezonabil după stabilirea acestor măsuri.

   (a se vedea punctele 334, 338, 339, 341, 342, 345 și 348)

8.  Principiul protecției jurisdicționale efective constituie un principiu general al dreptului comunitar, care decurge din tradițiile constituționale comune ale statelor membre și care a fost consacrat la articolele 6 și 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, acest principiu fiind, de altfel, reafirmat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

   Respectarea obligației de comunicare a motivelor pe care se întemeiază includerea numelui unei persoane sau a unei entități în lista care constituie anexa I la Regulamentul nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii este necesară atât pentru a permite destinatarilor măsurilor restrictive să își apere drepturile în cele mai bune condiții posibile și să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este util să sesizeze instanța comunitară, cât și pentru a permite acesteia din urmă să își exercite controlul legalității actului comunitar în cauză care îi incumbă în temeiul tratatului.

   Astfel, din moment ce persoanele sau entitățile menționate nu sunt informate cu privire la elementele reținute în sarcina lor și ținând seama de raporturile care există între dreptul la apărare și dreptul la o cale de atac efectivă, acestea nu pot nici să își apere drepturile în privința acestor elemente în condiții satisfăcătoare în fața instanței comunitare, iar aceasta nu este în măsură să procedeze la un control al legalității regulamentului menționat în măsura în care privește aceste persoane sau entități, astfel încât trebuie să se constate o încălcare a dreptului la o cale de atac efectivă.

   (a se vedea punctele 335-337, 349 și 351)

9.  Importanța obiectivelor urmărite de un act comunitar este de natură să justifice consecințele negative, chiar considerabile, pentru anumiți agenți economici, inclusiv pentru aceia care nu au nicio responsabilitate în privința situației care a condus la adoptarea măsurilor vizate, dar care sunt afectați în special în privința dreptului lor de proprietate.

   Din perspectiva unui obiectiv de interes general atât de fundamental pentru comunitatea internațională precum lupta prin toate mijloacele, potrivit Cartei Națiunilor Unite, împotriva amenințărilor la adresa păcii și securității internaționale pe care le presupun actele de terorism, înghețarea fondurilor, a activelor financiare și a altor resurse economice ale persoanelor identificate de Consiliul de Securitate sau de Comitetul pentru sancțiuni ca fiind asociate lui Osama ben Laden, rețelei Al-Qaida și talibanilor nu pot, în sine, să fie considerate inadecvate sau disproporționate. În această privință, măsurile restrictive pe care le impune Regulamentul nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii constituie limitări ale dreptului de proprietate care, în principiu, pot fi justificate.

   Cu toate acestea, procedurile aplicabile trebuie să ofere persoanei sau entității vizate o ocazie adecvată de supunere a cauzei sale spre examinare autorităților competente, după cum impune articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.

   Astfel, impunerea măsurilor restrictive pe care le conține regulamentul menționat în privința unei persoane sau entități, ca urmare a includerii acesteia din urmă în lista cuprinsă în anexa I la acesta, constituie o limitare nejustificată a dreptului său de proprietate, din moment ce acest regulament a fost adoptat fără să furnizeze vreo garanție care să îi permită acestei persoane sau entități supunerea cauzei sale spre examinare autorităților competente, iar aceasta într-o situație în care limitarea dreptului său de proprietate trebuie să fie calificată drept considerabilă, având în vedere aplicabilitatea generală și durata efectivă a măsurilor restrictive la care aceasta a fost supusă.

   (a se vedea punctele 361, 363, 366 și 368-370)

10.  Din moment ce un regulament precum Regulamentul nr. 881/2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități care au legătură cu Osama ben Laden, cu rețeaua Al-Qaida și cu talibanii trebuie să fie anulat, în măsura în care îi privește pe recurenți, din cauza încălcării principiilor aplicabile în cadrul procedurii urmate cu ocazia adoptării măsurilor restrictive instituite prin acest regulament, nu poate fi exclus ca, pe fond, impunerea unei astfel de măsuri în privința recurenților să se dovedească totuși justificată.

    Anularea acestui regulament cu efect imediat ar putea astfel să aducă o atingere serioasă și ireversibilă eficacității măsurilor restrictive pe care regulamentul menționat le impune și pe care Comunitatea trebuie să le pună în aplicare, din moment ce, în intervalul anterior eventualei sale înlocuiri printr-un nou regulament, recurenții ar putea lua unele măsuri care să urmărească evitarea ca măsurile de înghețare a fondurilor să poată să le mai fie aplicate. În aceste împrejurări, se face o justă aplicare a articolului 231 CE prin menținerea efectelor regulamentului menționat, în măsura în care acesta îi privește pe recurenți, pentru o perioadă care nu poate depăși trei luni începând de la data pronunțării hotărârii.

    (a se vedea punctele 373, 374 și 376)