Cauza C-521/06 P

Athinaïki Techniki AE

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Recurs — Ajutor de stat — Ajutor acordat de Republica Elenă consorțiului Hyatt Regency — Plângere — Decizie de clasare a plângerii — Regulamentul (CE) nr. 659/1999 — Articolele 4, 13 și 20 — Noțiunea de act atacabil în sensul articolului 230 CE”

Concluziile avocatului general Y. Bot prezentate la 3 aprilie 2008   I - 5832

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 17 iulie 2008   I - 5862

Sumarul hotărârii

Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Acte care pot fi atacate de către autorul unei plângeri prin care se denunță un ajutor de stat – Decizie a Comisiei de a clasa plângerea, încheind astfel procedura preliminară – Includere

[art. 87 CE, art. 88 alin. (2) CE și art. 230 al patrulea paragraf CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 4]

Pentru a determina dacă un act în materia ajutoarelor de stat constituie o decizie în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 88 CE, trebuie să se verifice dacă, ținând cont de substanța acestuia și de intenția Comisiei, această instituție a stabilit în mod definitiv prin actul examinat, la sfârșitul fazei preliminare de examinare, poziția sa cu privire la măsura denunțată și, prin urmare, dacă a concluzionat că aceasta constituia sau nu constituia un ajutor și că dădea sau nu dădea naștere unor îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea sa cu piața comună.

O scrisoare prin care Comisia informează autorul unei plângeri având ca obiect constatarea unei încălcări a articolelor 87 CE și 88 CE că, „în lipsa unor informații suplimentare care să justifice continuarea investigației, Comisia a clasat administrativ cauza […]” indică faptul că într-adevăr Comisia a adoptat un act de clasare administrativă a cauzei.

Din substanța acestui act și din intenția Comisiei reiese că aceasta a hotărât astfel să închidă procedura preliminară de examinare declanșată de autorul plângerii. Prin actul menționat, Comisia a constatat că investigația inițiată nu a permis să se concluzioneze că exista un ajutor în sensul articolului 87 CE și a refuzat în mod implicit să deschidă procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE. Într-o astfel de situație, beneficiarii garanțiilor procedurale prevăzute de această dispoziție nu pot obține respectarea acestora decât dacă au posibilitatea de a contesta această decizie în fața instanței comunitare potrivit articolului 230 al patrulea paragraf CE. Acest principiu se aplică atât în cazul în care decizia este adoptată pentru motivul că ajutorul este considerat de către Comisie compatibil cu piața comună, cât și atunci când aceasta apreciază că trebuie eliminată existența însăși a unui ajutor.

În această privință, un astfel de act nu poate fi calificat drept preliminar sau preparator, întrucât nu va fi urmat, în cadrul procedurii administrative inițiate, de niciun alt act care să poată fi atacat cu acțiune în anulare. Nu este relevant în această privință ca partea interesată să poată furniza în continuare Comisiei informații suplimentare care o pot obliga să își revadă poziția cu privire la măsura de stat în cauză, întrucât legalitatea unei decizii adoptate la sfârșitul fazei preliminare de examinare nu este apreciată decât în funcție de informațiile de care putea dispune Comisia la momentul la care a adoptat-o, cu alte cuvinte, în speță, la momentul clasării administrative a cauzei. În cazul în care o parte interesată furnizează informații suplimentare după clasarea cauzei, Comisia poate fi obligată să deschidă, dacă este cazul, o nouă procedură administrativă. În schimb, aceste informații nu au incidență asupra faptului că prima procedură preliminară de examinare este deja închisă. Rezultă că, prin acest act, Comisia a adoptat o poziție definitivă cu privire la cererea autorului plângerii.

Întrucât un astfel de act a împiedicat autorul plângerii să își prezinte observațiile în cadrul unei proceduri oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, acesta produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele acestuia și constituie, prin urmare, un act atacabil în sensul articolului 230 CE.

(a se vedea punctele 46, 49, 51-58, 61 și 62)