Keywords
Summary

Keywords

1. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării

[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03]

2. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Competența de apreciere a Comisiei

(Regulamentul nr. 17 al Consiliului; Comunicarea Comisiei 98/C 9/03)

3. Recurs – Motive – Motivare insuficientă sau contradictorie – Admisibilitate

4. Concurență – Amenzi – Cuantum – Competența de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competență de fond

(art. 229 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 17)

5. Recurs – Competența Curții

(art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15; Comunicarea Comisiei 98/C 9/03)

6. Drept comunitar – Principii – Protecția încrederii legitime

[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea Comisiei 98/C 9/03]

Summary

1. Gravitatea unei încălcări a normelor comunitare de concurență, care trebuie luată în considerare pentru a stabili cuantumul amenzilor ce trebuie aplicate, este determinată prin referire la numeroși factori, în privința cărora Comisia dispune de o marjă de apreciere. Luarea în considerare a circumstanțelor agravante la stabilirea amenzii este compatibilă cu misiunea Comisiei de a asigura respectarea de către întreprinderi a normelor de concurență.

O eventuală încălcare repetată face parte dintre elementele care trebuie luate în considerare la analizarea gravității încălcării în cauză.

În aceste condiții, teza potrivit căreia, înainte de intrarea în vigoare a Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, practica urmată de Comisie în materia stabilirii amenzilor era lipsită de claritate și de previzibilitate nu ține seama de raportul juridic care există între, pe de o parte, articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17, care constituie temeiul juridic al deciziei în litigiu, și, pe de altă parte, liniile directoare.

Într‑adevăr, liniile directoare nu constituie temeiul legal pentru stabilirea cuantumului amenzii, ci nu fac decât să clarifice aplicarea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17. În acest context, chiar și în lipsa liniilor directoare, întreprinderile erau totuși în măsură să prevadă consecințele legale ale acțiunilor lor.

Prin urmare, Comisia, în exercitarea competenței sale de apreciere, este îndreptățită să considere că elementul constând în încălcarea repetată se referă la gravitatea încălcării săvârșite și poate califica această încălcare repetată drept circumstanță agravantă, fără a încălca principiul nulla poena sine lege .

(a se vedea punctele 25-30)

2. Deși nici Regulamentul nr. 17, nici Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu prevăd un termen maxim pentru constatarea unei încălcări repetate, acesta nu poate fi exclus în temeiul principiului securității juridice.

Într‑adevăr, Comisia dispune de o competență de apreciere în ceea ce privește alegerea elementelor care trebuie luate în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzilor, cum ar fi, în special, împrejurările particulare ale cauzei, contextul acesteia și efectul disuasiv al amenzilor, fără a fi necesar să se facă referire la o listă obligatorie sau exhaustivă de criterii de care trebuie să se țină seama.

Constatarea și aprecierea caracteristicilor specifice ale unei încălcări repetate, cum ar fi repetarea unui comportament ilicit, un interval de timp relativ scurt separând fiecare dintre încălcări, intră în competența Comisiei și aceasta nu poate fi ținută de un eventual termen de prescripție pentru a face o astfel de constatare.

Într‑adevăr, încălcarea repetată constituie un element important pe care Comisia trebuie să îl aprecieze, având în vedere că luarea în considerare a acestuia are drept scop incitarea întreprinderilor care au manifestat o tendință de a încălca normele de concurență să își modifice comportamentul. Prin urmare, Comisia poate ține seama, în fiecare caz în parte, de indiciile care confirmă o astfel de tendință, inclusiv, de exemplu, de timpul care s‑a scurs între încălcările respective.

(a se vedea punctele 36-40)

3. Problema dacă motivarea unei hotărâri a Tribunalului este contradictorie sau insuficientă reprezintă o chestiune de drept care poate fi invocată, ca atare, în cadrul unui recurs.

Pentru a‑și îndeplini obligația de motivare, Tribunalul nu este ținut să realizeze, în cadrul hotărârii sale, o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care au fost luate măsurile în discuție, iar instanței competente să dispună de elemente suficiente pentru a exercita controlul.

În această privință, pentru luarea în considerare a circumstanțelor agravante, încălcarea repetată este nu numai un element relevant, ci și un element de o importanță specială și un indiciu foarte semnificativ al gravității unei încălcări, în vederea stabilirii cuantumului amenzii în perspectiva unei descurajări efective. Încălcarea repetată constituie dovada faptului că sancțiunea aplicată anterior recurentei nu a produs efecte suficient de disuasive.

Pentru a evalua gravitatea încălcării, Tribunalul poate, așadar, să recurgă la noțiunea de încălcare repetată fără a vicia hotărârea sa printr‑o motivare contradictorie.

(a se vedea punctele 43, 45-48)

4. În conformitate cu articolul 229 CE, regulamentele adoptate în comun de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene în conformitate cu dispozițiile tratatului pot conferi Curții competența de fond în privința sancțiunilor prevăzute de aceste regulamente.

O astfel de competență a fost conferită instanței comunitare prin articolul 17 din Regulamentul nr. 17. Prin urmare, aceasta este competentă, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie propria apreciere celei a Comisiei și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată.

Rezultă de aici că instanța comunitară își poate exercita competența de fond în cazul în care problema cuantumului amenzii este supusă aprecierii sale și că această competență poate fi exercitată atât pentru a reduce acest cuantum, cât și pentru a‑l majora.

(a se vedea punctele 60-62)

5. Respectarea dreptului la apărare în orice procedură susceptibilă să conducă la aplicarea unor sancțiuni, în special a unor amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu, constituie un principiu fundamental al dreptului comunitar, care a fost subliniat de nenumărate ori de jurisprudența Curții.

În cadrul unui recurs împotriva unei hotărâri a Tribunalului prin care s‑a stabilit cuantumul amenzii aplicate unei întreprinderi care a încălcat normele comunitare de concurență, controlul Curții are ca obiect, pe de o parte, să examineze în ce măsură Tribunalul a luat în considerare în mod corect din punct de vedere juridic toți factorii esențiali pentru aprecierea gravității unui anumit comportament în lumina articolelor 81 CE și 82 CE, precum și a articolului 15 din Regulamentul nr. 17 și, pe de altă parte, să verifice dacă Tribunalul a răspuns suficient de temeinic tuturor motivelor invocate de recurentă, care urmăresc anularea sau reducerea amenzii.

Din moment ce, în exercitarea compenteței sale de fond, Tribunalul s‑a întemeiat în mod exclusiv pe dispozițiile din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO, fără să rețină alte elemente, circumstanțe sau criterii a căror luare în considerare nu ar fi putut fi prevăzută de întreprinderea în cauză, aceasta nu poate invoca o încălcare a dreptului său la apărare.

(a se vedea punctele 68, 69, 82, 83)

6. Principiul neretroactivității dispozițiilor penale este un principiu comun tuturor ordinilor juridice ale statelor membre și face parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare este asigurată de instanța comunitară.

În particular, articolul 7 primul paragraf din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, care consacră, printre altele, principiul legalității incriminării și a pedepsei ( nullum crimen, nulla poena sine lege ), se poate opune aplicării retroactive a unei noi interpretări a unei norme care stabilește o încălcare.

Aceasta este situația în special în cazul în care este vorba despre o interpretare jurisprudențială al cărei rezultat nu poate fi prevăzut în mod rezonabil la momentul săvârșirii încălcării, mai ales în lumina interpretării reținute la acel moment în jurisprudența referitoare la dispozițiile legale în cauză.

Cu toate acestea, faptul că în trecut Comisia a aplicat amenzi de un anumit nivel pentru diferite tipuri de încălcări nu o poate priva de posibilitatea de ridica acest nivel în limitele indicate în Regulamentul nr. 17, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura punerea în aplicare a politicii comunitare privind concurența. Dimpotrivă, aplicarea eficace a normelor comunitare de concurență impune posibilitatea adaptării de către Comisie în orice moment a nivelului amenzilor la nevoile acestei politici.

Întreprinderile implicate într‑o procedură administrativă care poate avea ca efect aplicarea unei amenzi nu pot, așadar, să dobândească încredere legitimă în faptul că va fi folosită o metodă de calcul al amenzii utilizată în trecut.

(a se vedea punctele 87-91)