Cauza C‑601/22

Umweltverband WWF Österreich
și
ÖKOBÜRO - Allianz der Umweltbewegung
și
Naturschutzbund Österreich
și
Umweltdachverband
și
Wiener Tierschutzverein

împotriva

Tiroler Landesregierung

(cerere de decizie preliminară formulată de Landesverwaltungsgericht Tirol)

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 11 iulie 2024

„Trimitere preliminară – Validitate și interpretare – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43/CEE – Articolul 12 alineatul (1) – Sistem de protecție riguroasă a speciilor de animale – Anexa IV –Canis lupus (lupul) – Egalitate de tratament între statele membre – Articolul 16 alineatul (1) – Autorizație națională pentru prelevarea unui specimen de animal sălbatic din specia canis lupus – Evaluarea stadiului de conservare a populațiilor speciei respective – Sfera geografică – Stabilirea daunei – Alternativă satisfăcătoare”

1. Mediu – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43 – Protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) – Protecție riguroasă a canis lupus – Excluderea populațiilor de lupi situate pe teritoriul anumitor state membre enumerate în anexa menționată – Populație de lupi prezentă în Austria care nu intră sub incidența acestei excluderi – Validitate în raport cu principiul egalității între statele membre

   [art. 4 alin. (2) TUE; Directiva 92/43 a Consiliului, art. 12 alin. (1) și anexa IV]

   (a se vedea punctele 32-39 și 42-46 și dispozitiv 1)

2. Întrebările preliminare – Aprecierea validității – Cerere de constatare a abținerii de a acționa a unei instituții a Uniunii – Inadmisibilitate

   (art. 265 și 267 TFUE)

   (a se vedea punctul 41)

3. Mediu – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43 – Protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) – Derogări – Condiții – Menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare – Evaluarea stadiului de conservare a acestor specii – Luare în considerare a nivelului local și național și, dacă este cazul, a nivelului transfrontalier

   [art. 191 alin. (2) TFUE; Directiva 92/43 a Consiliului, art. 1 lit. (i), art. 12-14, art. 15 lit. (a) și (b) și art. 16 alin. (1)]

   (a se vedea punctele 49-66 și dispozitiv 2)

4. Mediu – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43 – Protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) – Derogări – Evitarea daunelor grave asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor și altor forme de proprietate – Noțiunea de daune grave – Daune indirecte viitoare care nu sunt imputabile specimenului din specia de animale vizată de derogare – Excludere

   [Directiva 92/43 a Consiliului, art. 12 și art. 16 alin. (1) lit. (b) și anexa IV lit. (a)]

   (a se vedea punctele 69-75 și dispozitiv 3)

5. Mediu – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43 – Protecție riguroasă a speciilor de animale enumerate în anexa IV litera (a) – Derogări – Condiții – Lipsa unei alternative satisfăcătoare – Apreciere de către autoritățile naționale competente – Luare în considerare a implicațiilor economice ale soluției posibile – Limite – Evaluare comparativă cu obiectivul general de menținere sau de readucere a speciei respective de animale la un stadiu corespunzător de conservare

   [Directiva 92/43 a Consiliului, art. 2 alin. (3), art. 12 și art. 16 alin. (1)]

   (a se vedea punctele 78-86 și dispozitiv 4)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Landesverwaltungsgericht Tirol (Tribunalul Administrativ Regional din Tirol, Austria), Curtea, pe de o parte, confirmă validitatea articolului 12 și a anexei IV la Directiva habitate ( 1 ), care instituie un sistem de protecție riguroasă a anumitor specii de animale, și, pe de altă parte, precizează condițiile de aplicare a regimului derogatoriu de la această protecție, astfel cum este prevăzut la articolul 16 din aceeași directivă.

În 2022, un specimen de animal sălbatic aparținând speciei canis lupus (lup) s‑a dovedit a fi la originea mai multor atacuri asupra oilor pe teritoriul landului Tirol. Considerând că acest lup reprezintă un pericol imediat semnificativ pentru animalele de pășunat și pentru culturile agricole, Tiroler Landesregierung (guvernul landului Tirol, Austria) a autorizat astfel prelevarea lupului menționat, excluzându‑l de la protecția riguroasă de care beneficiază această specie de animale în temeiul articolului 12 și al anexei IV la Directiva habitate.

În acest context, mai multe organizații de protecție a animalelor și a mediului au introdus o acțiune la instanța de trimitere, susținând că decizia de prelevare nu îndeplinea condițiile de derogare prevăzute la articolul 16 din această directivă.

Considerând că populația de lupi din Austria s‑a dezvoltat de la intrarea în vigoare a Directivei habitate, această instanță ridică, pe de o parte, problema validității articolului 12 alineatul (1) din directiva respectivă coroborat cu anexa IV la aceasta în raport cu principiul egalității între statele membre, în măsura în care anexa menționată exceptează anumite populații de lupi situate pe teritoriul altor state membre de la sistemul de protecție riguroasă instituit la articolul 12 din această directivă, dar nu exceptează populația de lupi din Austria. Pe de altă parte, instanța ridică de asemenea problema condițiilor de acordare a unei derogări de la această protecție riguroasă în temeiul articolului 16 din aceeași directivă.

Aprecierea Curții

În primul rând, Curtea amintește că validitatea unui act al Uniunii trebuie apreciată în raport cu elementele de care dispune legiuitorul Uniunii la data adoptării reglementării în cauză. În speță, la momentul aderării sale la Uniune la 1 ianuarie 1995 Republica Austria nu a formulat nicio rezervă cu privire la înscrierea în anexa IV la Directiva habitate a populației de lupi prezente pe teritoriul său și nici nu a furnizat vreun element de probă de natură să demonstreze că se afla într‑o situație comparabilă cu cea a celorlalte state membre a căror populație de lupi era, la aceeași dată, exceptată de la sistemul de protecție riguroasă.

În plus, evoluția favorabilă pe care ar fi avut‑o populația de lupi pe teritoriul austriac după această aderare corespunde tocmai unuia dintre obiectivele urmărite de Directiva habitate și poate fi luată în considerare pentru a adapta acest cadru tehnic complex cu caracter evolutiv. În această privință, deși Directiva habitate permite adaptarea anexei sale IV la progresul tehnic și științific ( 2 ) și chiar presupunând că legiuitorul Uniunii ar fi fost obligat să acționeze în acest sens pentru a retrage populația de lupi din Austria din sistemul de protecție riguroasă, eventuala abținere de a acționa a legiuitorului menționat nu poate constitui, în cadrul mecanismului trimiterii preliminare, un motiv de nevaliditate a articolului 12 din directiva menționată coroborat cu anexa IV la aceasta.

În orice caz, lupul face obiectul unei protecții riguroase în temeiul Convenției de la Berna privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa ( 3 ), la care Uniunea este parte și care este obligatorie pentru aceasta în temeiul dreptului internațional. Pe de altă parte, în măsura în care Directiva habitate urmărește să asigure readucerea și menținerea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică la un stadiu corespunzător de conservare, protecția prevăzută la articolul 12 din directiva menționată se aplică chiar și speciilor care au atins un asemenea stadiu de conservare, acestea trebuind să fie protejate împotriva oricărei deteriorări a stadiului respectiv.

Având în vedere aceste considerații, Curtea concluzionează în sensul lipsei de elemente susceptibile să afecteze validitatea articolului 12 alineatul (1) din Directiva habitate coroborat cu anexa IV la aceasta.

În al doilea rând, în ceea ce privește condițiile de acordare a unei derogări de la sistemul de protecție riguroasă instituit prin Directiva habitate, Curtea amintește, mai întâi, că articolul 16 alineatul (1) din directiva menționată autorizează statele membre să deroge de la aceasta, cu condiția ca această derogare să nu afecteze negativ menținerea populațiilor din speciile respective la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală.

În această privință, revine autorității naționale competente sarcina de a stabili, într‑o primă etapă, stadiul de conservare a populațiilor din speciile respective și, într‑o a doua etapă, impactul pe care această derogare îl poate produce asupra acestuia. Evaluarea realizată în cadrul acestor două etape trebuie efectuată, în primul rând și în mod necesar, la nivel local și național, unde consecințele derogării vor fi în general resimțite cel mai rapid. Numai atunci când stadiul de conservare a speciei respective de animale se dovedește a fi corespunzător pe plan local și național, evaluarea poate, în al doilea rând, dacă datele disponibile permit acest lucru, să fie avută în vedere la nivel transfrontalier.

În continuare, articolul 16 din Directiva habitate permite statelor membre să deroge de la regimul de protecție riguroasă pentru a evita daunele grave în special asupra recoltelor, efectivelor de animale, pădurilor, exploatațiilor piscicole, apelor și altor forme de proprietate. Or, deși această dispoziție nu impune producerea unor daune grave anterior adoptării măsurilor derogatorii, aceste daune nu pot fi pur ipotetice și trebuie să fie, cel puțin în mare parte, imputabile speciei de animale vizate de derogare. Rezultă că, ținând seama de legătura de cauzalitate care trebuie să existe între, pe de o parte, acordarea derogării și, pe de altă parte, dauna cauzată de această specie de animale, noțiunea de „daune grave” în sensul dispoziției menționate nu acoperă daunele indirecte viitoare care nu sunt imputabile specimenului din specia respectivă de animale.

În sfârșit, o derogare în temeiul articolului 16 din Directiva habitate presupune lipsa unei alternative satisfăcătoare care să permită atingerea obiectivelor invocate în susținerea derogării. Această condiție, care constituie o expresie specifică a principiului proporționalității, impune astfel o evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză și a criteriilor care trebuie luate în considerare, precum avantajele și inconvenientele ecologice, economice și sociale implicate. În acest scop, autoritățile naționale competente trebuie să examineze posibilitatea de a recurge la mijloace preventive neletale constând în special în punerea în aplicare a unor măsuri de prevenție a daunelor aduse turmelor, precum și adoptarea unor măsuri care urmăresc adaptarea, atunci când este posibil, a practicilor umane care generează conflicte, pentru a favoriza o cultură a coexistenței între populația de lupi, turme și crescători.

În cadrul stabilirii unei alternative satisfăcătoare, aceste autorități sunt obligate să aprecieze, pe baza celor mai bune cunoștințe științifice și tehnice disponibile, celelalte soluții posibile ținând seama printre altele de implicațiile lor economice, fără ca acestea să aibă un caracter determinant, și evaluându‑le în mod comparativ cu obiectivul general de menținere sau de readucere a speciei respective de animale la un stadiu corespunzător de conservare.

( 1 ) Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO 1992, L 206, p. 7, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 109) (denumită în continuare „Directiva habitate”).

( 2 ) Articolul 19 din Directiva habitate.

( 3 ) Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, semnată la 19 septembrie 1979 la Berna (JO 1982, L 38, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 3, p. 200).