Cauza C‑450/22

Caixabank SA și alții

împotriva

Asociación de Usuarios de Bancos, Cajas de Ahorros y Seguros de España (Adicae) și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Supremo)

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 4 iulie 2024

„Trimitere preliminară – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Directiva 93/13/CEE – Contracte de împrumut ipotecar – Clauze care limitează variația ratelor dobânzii – Clauze numite „prag” – Acțiune colectivă în încetarea utilizării acestor clauze și în restituirea sumelor plătite cu acest titlu, care implică un număr mare de profesioniști și de consumatori – Caracter clar și inteligibil al clauzelor menționate – Noțiunea de «consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat»”

1. Protecția consumatorilor – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Directiva 93/13 – Acțiune colectivă în încetarea utilizării anumitor clauze contractuale, care implică un număr mare de profesioniști din același sector economic – Clauze‑prag inserate într‑un număr foarte mare de contracte de împrumut ipotecar și utilizate o perioadă foarte îndelungată – Competența instanței naționale de a proceda la examinarea cerinței privind transparența în cadrul unei asemenea acțiuni – Condiție

   [Directiva 93/13 a Consiliului, art. 4 alin. (1) și art. 7 alin. (3)]

   (a se vedea punctele 26, 28-32, 35-38 și 39-46 și dispozitiv 1)

2. Protecția consumatorilor – Clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii – Directiva 93/13 – Acțiune colectivă în încetarea utilizării anumitor clauze contractuale, care implică un număr semnificativ de profesioniști din același sector economic – Clauze‑prag inserate într‑un număr mare de contracte de împrumut ipotecar și utilizate timp îndelungat – Examinare de către instanța națională a respectării cerinței privind transparența în cadrul unei asemenea acțiuni – Criterii de apreciere – Noțiunea de consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat – Conținut – Luare în considerare a evoluției percepției acestui consumator

   [Directiva 93/13 a Consiliului, art. 4 alin. (2) și art. 7 alin. (3)]

   (a se vedea punctele 49, 50 și 52-57 și dispozitiv 2)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania), Curtea precizează conținutul noțiunii de „consumator mediu” și identifică criteriile aplicabile examinării caracterului transparent al unei clauze contractuale în raport cu Directiva 93/13 ( 1 ), în contextul unei acțiuni colective în încetarea utilizării unei clauze numite „prag” ( 2 ), îndreptată împotriva unui număr mare de profesioniști din același sector economic care au utilizat această clauză o perioadă foarte îndelungată.

În luna noiembrie a anului 2010, o asociație spaniolă a utilizatorilor băncilor, caselor de economii și societăților de asigurări ( 3 ) a sesizat Juzgado de lo Mercantil no 11 de Madrid (Tribunalul Comercial nr. 11 din Madrid, Spania) cu o acțiune colectivă îndreptată în final împotriva a peste o sută de astfel de instituții de credit, având ca obiect încetarea utilizării clauzei‑prag care figurează în condițiile generale ale contractelor de împrumut ipotecar utilizate de aceste instituții, precum și restituirea sumelor plătite în temeiul acestei clauze de consumatorii în cauză. Instanța menționată a admis această acțiune pentru cvasitotalitatea instituțiilor de credit în cauză, constatând nulitatea clauzei‑prag și dispunând încetarea utilizării sale, precum și rambursarea de către aceste instituții a sumelor primite în mod nejustificat în temeiul aplicării sale ( 4 ).

Apelurile introduse de aceste instituții de credit au fost respinse în cvasitotalitatea lor de Audiencia Provincial de Madrid (Curtea Provincială din Madrid, Spania). Instituțiile de credit ale căror apeluri au fost respinse au formulat recursuri la instanța de trimitere, care ridică două problematici juridice. Prima privește problema dacă o acțiune colectivă constituie o cale procedurală adecvată pentru examinarea caracterului transparent al clauzelor‑prag, în timp ce a doua vizează dificultatea de a aplica noțiunea de „consumator mediu” în contextul cauzei principale, având în vedere faptul că aceste clauze se adresează diferitelor categorii de consumatori și că au fost utilizate o perioadă foarte lungă, în care gradul de cunoaștere a acestora a evoluat.

Aprecierea Curții

Curtea examinează, în primul rând, posibilitatea unei instanțe naționale de a efectua un control al caracterului transparent al unei clauze contractuale în cadrul unei acțiuni colective îndreptate împotriva a numeroși profesioniști care fac parte din același sector economic și care vizează un număr foarte mare de contracte.

În acest context, ea arată de la bun început că, în paralel cu dreptul subiectiv al unui consumator de a sesiza o instanță pentru a se proceda la examinarea caracterului abuziv al clauzelor unui contract la care acest consumator este parte prin intermediul unei acțiuni individuale, Directiva 93/13 ( 5 ) permite statelor membre să instituie un control al unor astfel de clauze care figurează în contracte‑tip, prin intermediul unor acțiuni colective în încetare introduse în interes public de asociații pentru protecția consumatorilor. Întrucât aceste acțiuni au obiecte și efecte juridice diferite, luarea în considerare a tuturor împrejurărilor care însoțesc încheierea contractului la aprecierea din oficiu a caracterului abuziv al unei clauze contractuale, caracteristică unei acțiuni individuale, nu trebuie să împiedice exercitarea unei acțiuni colective. În plus, în ceea ce privește raportul dintre acțiunile individuale și acțiunile colective, deși revine fiecărei ordini juridice interne sarcina de a stabili normele care guvernează acest raport, în temeiul principiului autonomiei procedurale, aceste norme nu pot aduce atingere posibilității oferite consumatorilor în Directiva 93/13 de a alege să își valorifice drepturile fie prin intermediul unei acțiuni individuale, fie prin intermediul unei acțiuni colective.

Astfel, Curtea indică, primo, că sfera obligației de redactare clară și inteligibilă a clauzelor contractuale care le revine profesioniștilor nu depinde de tipul de acțiune, individuală sau colectivă, prin care un consumator sau o organizație care are un interes legitim de a‑l proteja pe acesta urmăresc să își valorifice drepturile recunoscute de Directiva 93/13. În acest sens, ea precizează că jurisprudența sa privind conținutul cerinței privind transparența clauzelor contractuale, rezultată din acțiuni individuale, poate fi transpusă acțiunilor colective. Pentru aceste motive, controlul jurisdicțional al caracterului transparent al clauzelor contractuale nu poate fi limitat numai la clauzele care fac obiectul unor acțiuni individuale. Astfel, nicio dispoziție din Directiva 93/13 nu permite să se considere că acest control ar fi exclus în ceea ce privește clauzele care fac obiectul unor acțiuni colective, cu condiția ca, atunci când este introdusă împotriva mai multor profesioniști, o astfel de acțiune să fie îndreptată împotriva profesioniștilor din același sector economic, care utilizează sau recomandă utilizarea acelorași clauze contractuale generale sau a unor clauze similare ( 6 ).

Secundo, Curtea observă că, prin natura sa, examinarea caracterului transparent al unei clauze contractuale, efectuată de instanța națională în cadrul unei acțiuni colective, nu poate viza circumstanțe proprii unor situații individuale, ci s‑ar referi la practici standardizate ale profesioniștilor. Astfel, în cadrul aprecierii caracterului transparent al unei clauze‑prag, revine acestei instanțe sarcina de a examina, în funcție de natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractelor respective, dacă consumatorul mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, este în măsură, la momentul încheierii contractului, să înțeleagă funcționarea acestei clauze și să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, ale acesteia. În acest scop, instanța trebuie să țină seama de totalitatea practicilor contractuale și precontractuale standard urmate de fiecare profesionist vizat, precum și de orice alte împrejurări pe care instanța respectivă le‑ar considera pertinente pentru exercitarea controlului său în ceea ce îl privește pe fiecare dintre pârâți.

Tertio, Curtea subliniază că complexitatea unei cauze, dată de numărul foarte mare de pârâți și de multiplele formulări ale clauzelor vizate, nu constituie un criteriu pertinent pentru a aprecia obligația care revine instanței naționale de a examina caracterul transparent al clauzelor contractuale în cadrul unei acțiuni colective, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 93/13. Prin urmare, Directiva 93/13 ( 7 ) permite unei instanțe naționale să procedeze la caracterul transparent al unei clauze contractuale în cadrul unei acțiuni colective îndreptate împotriva a numeroși profesioniști din același sector economic și care vizează un număr foarte mare de contracte, în măsura în care aceste contracte conțin aceeași clauză sau clauze similare.

În al doilea rând, Curtea precizează noțiunea de „consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat”, în contextul examinării caracterului transparent al unei clauze contractuale care face parte din contracte ce se adresează unor categorii specifice de consumatori și care a fost utilizată o perioadă foarte lungă, în care gradul de cunoaștere a acesteia a evoluat.

Astfel, aceasta arată că, în mod analog cu noțiunea generică de „consumator” ( 8 ), care are un caracter obiectiv și este independentă de cunoștințele și de informațiile concrete de care persoana în cauză dispune în mod real, utilizarea unui criteriu de referință abstract, precum cel al „consumatorului mediu”, pentru controlul caracterului transparent al unei clauze contractuale permite ca acest control să nu depindă de întrunirea unui ansamblu complex de factori subiectivi care sunt dificil sau chiar imposibil de stabilit. Astfel, din moment ce, în cadrul unei acțiuni individuale, cunoștințele specifice pe care un consumator trebuie să le dețină nu sunt de natură să justifice vreo discrepanță în raport cu nivelul de cunoștințe al consumatorului mediu, caracteristicile individuale ale diferitelor categorii de consumatori nu pot, cu atât mai mult, să fie luate în considerare în cadrul unei acțiuni colective. Potrivit Curții, tocmai eterogenitatea publicului vizat, care vizează în speță diferite categorii de consumatori dificil de grupat, face necesară recurgerea la ficțiunea juridică a consumatorului mediu. Aceasta constă în a‑l interpreta pe acesta din urmă ca fiind una și aceeași entitate abstractă a cărei percepție globală este relevantă în vederea examinării sale.

Prin urmare, în cadrul analizei sale cu privire la caracterul transparent al clauzelor‑prag la momentul încheierii contractelor de împrumut ipotecar în cauză, va reveni instanței de trimitere sarcina de a se întemeia pe percepția consumatorului mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, iar aceasta independent de diferențele care există între fiecare consumator individual căruia i se adresează contractele în cauză, în special în ceea ce privește gradul de cunoaștere a clauzei‑prag, nivelul veniturilor, vârsta sau activitatea profesională. Împrejurarea că aceste contracte se adresează unor categorii specifice de consumatori nu este de natură să conducă la o concluzie diferită.

Cu toate acestea, nu se poate exclude a priori ca, din cauza intervenției unui eveniment obiectiv sau a unui fapt notoriu precum o modificare a reglementării aplicabile sau o evoluție jurisprudențială larg difuzată și dezbătută, instanța de trimitere să considere că percepția globală a consumatorului mediu cu privire la clauza‑prag s‑a modificat în perioada de referință și i‑a permis acestuia din urmă să conștientizeze consecințele economice, potențial semnificative, determinate de această clauză. Într‑o asemenea situație, Directiva 93/13 nu se opune să se țină seama de evoluția, în această perioadă, a percepției consumatorului mediu, nivelul de informare și de atenție al acestuia putând astfel să depindă de momentul încheierii contractelor de împrumut ipotecar.

( 1 ) Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

( 2 ) Această clauză era utilizată de instituțiile de credit și prevedea o rată minimă sub care rata variabilă a dobânzii nu putea scădea (denumită în continuare „clauza‑prag”).

( 3 ) Asociación de Usuarios de Bancos, Cajas de Ahorros y Seguros de España (Adicae).

( 4 ) Rambursarea privea sumele percepute în mod nejustificat începând cu 9 mai 2013, data publicării hotărârii nr. 214/2013 a Curții Supreme prin care aceasta a decis că constatarea nulității unei clauze‑prag producea efecte ex nunc.

( 5 ) Și în special mecanismul prevăzut la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 93/13.

( 6 ) Condiții prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 93/13.

( 7 ) Și în special articolul 4 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (3) din aceasta.

( 8 ) Astfel cum este prevăzută la articolul 2 litera (b) din Directiva 93/13.