Cauza C‑298/22

Caixa Geral de Depósitos SA
și Banco Português de Investimento SA (BPI)
și Caixa Central de Crédito Agrícola Mútuo CRL
și Banco Santander Totta SA
și Banco Comercial Português SA
și Banco BPN/BIC Português SA
și Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA, sucursala din Portugalia
și Barclays Bank Plc
și Caixa Económica Montepio Geral - Caixa Económica Bancária SA
și Unión de Creditos Imobiliarios SA - Estabelecimento Financeiro de Crédito SOC
și Banco Espírito Santo SA, în lichidare

împotriva

Autoridade da Concorrência

(cerere de decizie preliminară
formulată de Tribunal da Concorrência, Regulação e Supervisão)

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 29 iulie 2024

„Trimitere preliminară – Concurență – Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Interzicerea înțelegerilor – Articolul 101 TFUE – Acorduri între întreprinderi – Restrângere a concurenței prin obiect – Schimburi de informații între instituțiile de credit – Informații privind condițiile comerciale și valorile de producție – Informații strategice”

1. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Constatare suficientă

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 33, 35 și 36)

2. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Conținutul și obiectivul unei înțelegeri, precum și contextul economic și juridic al dezvoltării acesteia – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Intenția părților la un acord de a restrânge concurența – Criteriu care nu este necesar – Încălcare prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Criterii de apreciere – Necesitatea de a examina efectele comportamentului anticoncurențial asupra concurenței – Inexistență

   (art. 101 TFUE)

   (a se vedea punctele 37-43)

3. Înțelegeri – Practică concertată – Noțiune – Coordonare și cooperare incompatibile cu obligația fiecărei întreprinderi de a‑și stabili în mod autonom comportamentul pe piață – Schimb de informații confidențiale și strategice între instituții de credit – Schimb care poate elimina incertitudinile cu privire la comportamentul avut în vedere de întreprinderile în cauză – Restrângere prin obiect – Necesitatea de a se demonstra o luare în considerare efectivă a informațiilor de către participații la schimb – Inexistență

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 44-57, 63, 64, 66, 70-72, 75-77, 79, 81, 84, 85 și 88)

Rezumat

Sesizată cu o trimitere preliminară de către Tribunal da Concorrência, Regulação e Supervisão (Tribunalul Concurenței, Reglementării și Supravegherii, Portugalia), Curtea se pronunță cu privire la condițiile în care poate fi calificat drept „restrângere prin obiect” în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE un schimb de informații „autonom”, și anume un schimb care nu este accesoriu al unei practici concertate care restrânge concurența.

În speță, Autoridade de Concorrência (Autoritatea de Concurență, Portugalia, denumită în continuare „AdC”) a constatat că mai multe instituții de credit încălcaseră dispozițiile naționale ale dreptului concurenței, precum și articolul 101 TFUE, prin participarea, între luna mai 2002 și luna martie 2013, la o practică concertată având ca obiect restrângerea concurenței pe piața creditului imobiliar, pe piața creditului de consum și pe piața creditului pentru întreprinderi.

Această practică concertată avea forma unui schimb de informații „autonom” privind condițiile aplicabile operațiunilor de credit, în special diferențele de rată a dobânzii și variabilele de risc, actuale și viitoare, precum și cifrele de producție individualizate ale participanților la acest schimb.

În consecință, prin decizia din 9 septembrie 2019, AdC a sancționat instituțiile de credit menționate, aplicându‑le o amendă. Majoritatea acestora au contestat această decizie în fața instanței de trimitere.

Considerând că acest schimb de informații, intervenit pe piețe care prezintă o concentrare puternică, precum și bariere la intrare, este în măsură să contribuie la reducerea presiunii comerciale și a incertitudinii legate de comportamentul strategic al concurenților pe piață, ceea ce ar putea conduce la o coordonare informală care restrânge concurența, instanța de trimitere a decis să solicite Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea unui astfel de schimb de informații cu articolul 101 TFUE.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea amintește că un schimb de informații între concurenți poate constitui o restrângere a concurenței, inclusiv prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, dacă ține de o formă de coordonare care trebuie considerată, prin însăși natura sa, ca aducând atingere bunei funcționări a concurenței normale în contextul schimbului în cauză.

Mai întâi, în ceea ce privește conținutul său, aceasta implică faptul că schimbul respectiv prezintă caracteristici care îl leagă de o formă de coordonare între întreprinderi de natură să creeze condiții de concurență care nu corespund condițiilor normale de pe piața relevantă. Or, buna funcționare a concurenței normale pe o piață presupune o anumită transparență a situației existente în prezent pe aceasta din urmă. Într‑adevăr, numai cu această condiție o piață poate fi eficientă. Astfel, transparența între operatorii economici este, cel puțin pe o piață care nu este de oligopol, de natură să contribuie la intensificarea concurenței dintre ofertanți. În schimb, pentru ca o piață să funcționeze în condiții normale, fiecare operator trebuie, pe de o parte, să fie obligat să stabilească în mod autonom politica pe care intenționează să o urmeze pe piața unică și, pe de altă parte, să se afle în incertitudine cel puțin în privința datei, a amplorii și a modalităților de modificare viitoare a comportamentului concurenților săi pe această piață.

În continuare, în ceea ce privește contextul în care se înscrie schimbul de informații în cauză, este necesar ca, în cadrul acestuia, orice coordonare care prezintă caracteristici asemănătoare celor ale schimbului respectiv să nu poată conduce decât la condiții de concurență care nu ar corespunde condițiilor normale de funcționare a pieței relevante, ținând seama de natura bunurilor sau serviciilor în cauză, de condițiile reale de funcționare a pieței și de structura acesteia.

În sfârșit, în ceea ce privește „scopurile obiective” urmărite de schimbul menționat, acesta poate constitui o restrângere prin obiect dacă, deși nu este prezentat în mod formal ca urmărind un obiect anticoncurențial, acest schimb nu se poate explica, având în vedere forma sa și contextul în care a intervenit, altfel decât prin urmărirea unui obiectiv contrar unuia dintre elementele constitutive ale principiului liberei concurențe.

Rezultă că, în măsura în care fiecare operator economic are obligația de a rămâne în incertitudine cu privire la comportamentele viitoare ale celorlalți participanți pe piața respectivă, un schimb de informații care permite eliminarea unei astfel de incertitudini poate fi considerat ca ținând de o formă de coordonare între întreprinderi care, prin însăși natura sa, este dăunătoare pentru buna funcționare a concurenței normale.

În această privință, nu este nici măcar necesar să se stabilească faptul că, în contextul acestui schimb, informațiile schimbate nu pot decât să îi determine pe participanții care ar fi în mod rezonabil activi și raționali din punct de vedere economic să urmeze tacit aceeași linie de conduită în ceea ce privește unul dintre parametrii în raport cu care se stabilește concurența pe piața relevantă.

Într‑adevăr, este suficient ca informațiile schimbate să fie, pe de o parte, confidențiale, mai exact să nu fie deja cunoscute de orice operator economic activ pe piața vizată, și, pe de altă parte, strategice, și anume de natură să dezvăluie, dacă este cazul, după ce au fost combinate cu alte informații deja cunoscute de participanții la un schimb de informații, strategia pe care unii dintre acești participanți intenționează să o pună în aplicare în privința a ceea ce constituie unul sau mai mulți parametri în raport cu care se stabilește concurența pe piața relevantă.

Mai precis, noțiunea de „informații strategice” este o noțiune largă, care include orice date ce nu sunt deja cunoscute de operatorii economici, care, în contextul unui astfel de schimb, este de natură să reducă incertitudinea cu privire la comportamentele viitoare ale celorlalți participanți pe piața respectivă față de ceea ce constituie, ca urmare a naturii bunurilor sau serviciilor în cauză, condiții reale de funcționare a pieței și a structurii acesteia, unul sau mai mulți parametri în raport cu care se stabilește concurența pe piața relevantă.

Atunci când informațiile schimbate nu privesc intențiile de modificare a comportamentului participanților la schimb pe piața relevantă, ci fapte actuale sau anterioare, ele pot fi calificate și ca fiind informații strategice în cazul în care un participant la schimburile în cauză poate deduce cu suficientă precizie comportamentul viitor al celorlalți participanți la acest schimb sau reacțiile lor la o eventuală mișcare strategică pe piață.

În lumina acestor considerații, Curtea arată că un schimb de informații intervenit între instituții de credit pe piețe care prezintă o concentrare puternică, precum și bariere la intrare și care privește condițiile aplicabile operațiunilor de credit realizate pe aceste piețe trebuie calificat drept restrângere prin obiect, din moment ce cuprinde în special informații strategice care vizează intențiile viitoare ale celorlalți participanți la acest schimb în legătură cu unul dintre parametrii în raport cu care se stabilește concurența pe piețele respective.