Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62021TJ0415

    Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 20 decembrie 2023.
    Banca Popolare di Bari SpA împotriva Comisiei Europene.
    Răspundere extracontractuală – Ajutoare de stat – Ajutor acordat de autoritățile italiene în favoarea Banca Tercas – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă – Prescripție – Prejudiciu continuu – Inadmisibilitate parțială – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept având ca obiect să confere drepturi particularilor – Legătură de cauzalitate.
    Cauza T-415/21.

    Court reports – general – 'Information on unpublished decisions' section

    ECLI identifier: ECLI:EU:T:2023:833

    Cauza T‑415/21

    Banca Popolare di Bari SpA

    împotriva

    Comisiei Europene

    Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 20 decembrie 2023

    „Răspundere extracontractuală – Ajutoare de stat – Ajutor acordat de autoritățile italiene în favoarea Banca Tercas – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă – Prescripție – Prejudiciu continuu – Inadmisibilitate parțială – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept având ca obiect să confere drepturi particularilor – Legătură de cauzalitate”

    1. Acțiune în despăgubire – Termen de prescripție – Momentul de la care începe să curgă termenul – Prejudiciu care se produce continuu – Întreruperea prescripției – Prescripție care se aplică perioadei ce precedă cu mai mult de cinci ani data actului de întrerupere a prescripției

      (art. 340 al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 46 și art. 53 primul paragraf)

      (a se vedea punctele 28-54 și 67)

    2. Acțiune în despăgubire – Termen de prescripție – Momentul de la care începe să curgă termenul – Prejudiciu fără caracter continuu – Data care trebuie luată în considerare – Data producerii efectelor prejudiciabile ale actului în privința persoanei în cauză

      (art. 340 al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 46 și art. 53 primul paragraf)

      (a se vedea punctele 57-66)

    3. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Condiții cumulative – Lipsa uneia dintre condiții – Respingerea în întregime a acțiunii în despăgubire

      (art. 340 al doilea paragraf TFUE)

      (a se vedea punctele 70-72)

    4. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Normă de drept care conferă drepturi particularilor – Noțiune – Articolul 107 alineatul (1) TFUE – Includere – Principiul bunei administrări – Includere

      [art. 107 alin. (1), art. 108 alin. (3) și art. 340 al doilea paragraf TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41]

      (a se vedea punctele 75 și 80-100)

    5. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Încălcare suficient de gravă a dreptului Uniunii – Cerința unei nerespectări vădite și grave de către instituții a limitelor puterii lor de apreciere – Decizie a Comisiei prin care se constată în mod eronat existența unui ajutor incompatibil cu piața internă și se dispune recuperarea sa – Context juridic și factual deosebit de complex – Lipsa unei încălcări suficient de grave

      (art. 340 al doilea paragraf TFUE)

      (a se vedea punctele 103-125)

    6. Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Sarcina probei – Decizie a Comisiei prin care se constată în mod eronat existența unui ajutor incompatibil cu piața internă și se dispune recuperarea sa – Prejudicii care decurg dintr‑o pierdere de încredere a clientelei întreprinderii beneficiare a ajutorului – Pierdere de încredere cauzată de o pluralitate de factori – Lipsa unei legături directe de cauzalitate între prejudiciile invocate și comportamentul Comisiei

      (art. 340 al doilea paragraf TFUE)

      (a se vedea punctele 132-153 și 155-161)

    Rezumat

    În 2013, banca italiană Banca Popolare di Bari SpA (BPB) își exprimase interesul de a subscrie o majorare a capitalului unei alte bănci italiene, Banca Tercas (denumită în continuare „Tercas”), plasată în regim de administrare extraordinară din 2012. Această manifestare de interes era însă subordonată condiției ca deficitul patrimonial al Tercas să fie acoperit integral de Fondul interbancar pentru protecția depozitelor (denumit în continuare „FITD”).

    În 2014, cu acordul băncii centrale a Republicii Italiene, FITD a intervenit în favoarea Tercas, acoperind fondurile sale proprii negative și acordându‑i două garanții. Ulterior, BPB a subscris la două majorări de capital ale Tercas.

    Prin Decizia din 23 decembrie 2015 ( 1 ) (denumită în continuare „Decizia Tercas”), Comisia Europeană a considerat că intervenția menționată mai sus a FITD în favoarea Tercas, deținută integral de BPB începând cu 1 octombrie 2014, constituie un ajutor de stat incompatibil cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, care trebuie recuperat de la beneficiarul său de către Republica Italiană.

    Cu toate acestea, prin Hotărârea Tribunalului din 19 martie 2019 ( 2 ), confirmată în recurs ( 3 ), Decizia Tercas a fost anulată pentru încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE.

    Prin scrisoarea din 28 aprilie 2021, BPB a solicitat Comisiei repararea prejudiciilor pretins suferite ca urmare a Deciziei Tercas, estimând acest prejudiciu la 228 milioane de euro. Întrucât Comisia a respins această cerere, BPB a introdus o acțiune în răspundere extracontractuală a Uniunii în temeiul articolului 340 al doilea paragraf TFUE.

    În susținerea acestei acțiuni, BPB arată că Decizia Tercas a provocat o deteriorare a încrederii clientelei în privința sa, ceea ce ar fi cauzat o pierdere de depozite și de clientelă (beneficiu nerealizat), o atingere adusă reputației sale (prejudiciu moral) și ar fi generat totodată costuri pentru măsurile de atenuare a efectelor negative ale deciziei menționate (prejudiciu real).

    Respingând această acțiune, Tribunalul precizează condițiile de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii ca urmare a unei aplicări eronate de către Comisie a normelor în materie de ajutoare de stat.

    Aprecierea Tribunalului

    Întrucât Comisia a invocat expirarea termenului de prescripție de cinci ani prevăzut la articolul 46 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumit în continuare „Statutul Curții”) pentru introducerea unor acțiuni împotriva Uniunii în materie de răspundere extracontractuală ( 4 ), Tribunalul amintește că acest termen nu începe să curgă decât din momentul în care prejudiciul care trebuie reparat s‑a produs efectiv.

    Arătând că cererea de despăgubire adresată Comisiei prin scrisoarea din 28 aprilie 2021 constituie un act de întrerupere a prescripției, Tribunalul subliniază, în plus, că, atunci când este vorba despre un prejudiciu cu caracter continuu, prescripția se aplică perioadei care precedă cu mai mult de cinci ani data actului de întrerupere a prescripției, fără a afecta drepturile născute în perioadele ulterioare.

    În această privință, Tribunalul precizează că prejudiciile materiale invocate care decurg atât din pierderea de depozite directe, cât și din pierderea de clientelă de către BPB prezintă un caracter continuu din moment ce s‑ar fi acumulat și s‑ar fi repetat de la adoptarea Deciziei Tercas. Pretinsul prejudiciu moral care decurge din atingerea adusă reputației BPB prezintă de asemenea un caracter continuu, în măsura în care acest prejudiciu și‑ar avea originea în Decizia Tercas, care, într‑o primă etapă, a fost adoptată și făcută publică prin intermediul unui comunicat de presă și care, într‑o a doua etapă, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Rezultă că cererea de despăgubire a BPB nu este prescrisă în măsura în care vizează repararea prejudiciilor care decurg din pierderea de depozite directe și de clientelă și din atingerea adusă reputației sale, suferite ulterior datei de 28 aprilie 2016, cu alte cuvinte în perioada care precedă cu mai puțin de cinci ani cererii de despăgubire din 28 aprilie 2021.

    În ceea ce privește pretinsul prejudiciu real constând în cheltuieli suplimentare suportate de BPB ca urmare a măsurilor de atenuare a efectelor negative ale Deciziei Tercas, Tribunalul înlătură caracterul continuu al mai multor prejudicii invocate în acest temei, din moment ce acestea s‑au produs efectiv la o dată precisă, iar cuantumurile lor nu au crescut proporțional cu timpul scurs.

    Pe fond, Tribunalul amintește cu titlu introductiv că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii presupune îndeplinirea a trei condiții cumulative, și anume încălcarea suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor, caracterul real al prejudiciului, precum și existența unei legături directe de cauzalitate între încălcare și prejudiciul suferit.

    În ceea ce privește prima dintre aceste condiții, Tribunalul arată, pe de o parte, că eroarea în aplicarea articolului 107 alineatul (1) TFUE săvârșită de Comisie în Decizia Tercas constituie o încălcare a unei norme având ca obiect conferirea de drepturi particularilor precum BPB. Astfel, în măsura în care oferă o definiție a noțiunii de ajutor de stat incompatibil cu piața internă pentru a garanta o concurență loială între întreprinderile din statele membre, articolul 107 alineatul (1) TFUE urmărește să protejeze interesele particularilor și în special ale întreprinderilor. În plus, aplicarea noțiunii de ajutor prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE este strict legată de aplicarea articolului 108 alineatul (3) TFUE, care stabilește obligația de notificare a măsurilor de ajutor și interdicția de a le pune în aplicare înainte de finalizarea procedurii de control prealabil de către Comisie. Având în vedere că această din urmă dispoziție are efect direct, ea poate fi invocată de particulari pentru a‑și valorifica drepturile care decurg din aplicarea sa. Or, articolul 108 TFUE conferă Comisiei competența de a se pronunța cu privire la compatibilitatea ajutoarelor de stat cu piața internă în scopul aplicării noțiunii de ajutor de stat, prevăzută la articolul 107 alineatul (1) TFUE. În plus, aplicarea articolului 107 alineatul (1) TFUE de către Comisie poate fi contestată în fața instanțelor Uniunii de beneficiarii ajutorului, de concurenții acestora, precum și de statele membre.

    În ceea ce privește existența unei încălcări suficient de grave, Tribunalul arată, pe de altă parte, că jurisprudența ia în considerare în special complexitatea situațiilor pe care trebuie să le soluționeze, dificultățile de aplicare sau de interpretare a textelor și, mai ales, marja de apreciere de care dispune emitentul actului invocat. Atunci când instituția în cauză dispune de o largă putere de apreciere, criteriul decisiv pentru a stabili o asemenea încălcare este cel al nerespectării vădite și grave de către această instituție a limitelor impuse puterii sale de apreciere.

    Având în vedere aceste criterii, Tribunalul arată că încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE săvârșită de Comisie în Decizia Tercas, deși este constatată în hotărârile Tribunalului și ale Curții, nu este în mod automat suficient de gravă pentru acest motiv. Amintind că eroarea săvârșită de Comisie privea analiza elementelor reținute pentru a stabili implicarea autorităților publice italiene în intervenția FITD, Tribunalul subliniază, în plus, că Comisia trebuia să aplice noțiunea de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE într‑un context juridic și factual deosebit de complex. Or, faptul că, în aceste împrejurări, Comisia nu a stabilit corespunzător cerințelor legale imputabilitatea intervenției FITD în sarcina statului nu este suficient pentru a califica această eroare drept încălcare vădită și gravă a limitelor impuse puterii de apreciere a Comisiei. Prin urmare, Comisia nu a săvârșit o încălcare suficient de gravă în ceea ce privește încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE.

    Tribunalul examinează în continuare condiția referitoare la existența unei legături directe de cauzalitate între încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE de către Comisie și prejudiciul invocat de BPB. În această privință, el arată că, deși Decizia Tercas a putut juca un anumit rol în procesul de pierdere a încrederii clientelei BPB, această pierdere a fost cauzată și de alți factori, astfel încât decizia menționată nu poate fi considerată cauza determinantă și directă a prejudiciului invocat. Prin urmare, BPB nu a stabilit existența unei legături de cauzalitate între comportamentul pretins nelegal al Comisiei și prejudiciul invocat.

    Așadar, Tribunalul concluzionează că, în ceea ce privește prejudiciile neprescrise a căror despăgubire o solicită BPB, condițiile angajării răspunderii extracontractuale a Uniunii referitoare la existența unei încălcări suficient de grave, pe de o parte, și la existența unei legături de cauzalitate între comportamentul imputat și prejudiciul invocat, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite.

    Astfel, acțiunea BPB este respinsă fără a fi necesară examinarea condiției de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii referitoare la caracterul real al prejudiciului.


    ( 1 ) Decizia (UE) 2016/1208 a Comisiei din 23 decembrie 2015 privind ajutorul de stat SA.39451 (2015/C) (ex 2015/NN) acordat de Italia în favoarea Banca Tercas (JO 2016, L 203, p. 1).

    ( 2 ) Hotărârea din 19 martie 2019, Italia și alții/Comisia (T‑98/16, T‑196/16 și T‑198/16, EU:T:2019:167).

    ( 3 ) Hotărârea din 2 martie 2021, Comisia/Italia și alții (C‑425/19 P, EU:C:2021:154).

    ( 4 ) Conform articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții, articolul 46 din același statut este aplicabil procedurii în fața Tribunalului.

    Top