Cauza C‑605/21

Heureka Group a.s.

împotriva

Google LLC,

(cerere de decizie preliminară formulată de Městský soud v Praze)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 aprilie 2024

„Trimitere preliminară – Articolul 102 TFUE – Principiul efectivității – Acțiuni în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență – Directiva 2014/104/UE – Transpunere tardivă a directivei – Aplicare în timp – Articolul 10 – Termen de prescripție – Modalitățile dies a quo – Încetarea încălcării – Cunoașterea informațiilor indispensabile pentru introducerea acțiunii în despăgubire – Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a rezumatului deciziei Comisiei Europene de constatare a unei încălcări a normelor de concurență – Efect obligatoriu al unei decizii a Comisiei care nu este încă definitivă – Suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție pe durata investigației Comisiei sau până la data la care decizia sa devine definitivă”

1. Concurență – Acțiuni în repararea prejudiciului cauzat de încălcări ale normelor de concurență – Directive 2014/104 – Aplicare în timp – Dispoziție care stabilește anumite cerințe în raport cu termenul de prescripție aplicabil acțiunilor în despăgubire – Dispoziție de drept material – Interdicție privind aplicarea retroactivă a reglementării naționale de transpunere

   (Directiva 2014/104 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 10 și 22)

   (a se vedea punctele 47-49)

2. Concurență – Acțiuni în repararea prejudiciului cauzat de încălcări ale normelor de concurență – Directive 2014/104 – Aplicare în timp – Acțiuni în repararea prejudiciului cauzat printr‑un abuz de poziție dominantă care a început înainte de intrarea în vigoare a directivei – Aplicabilitate în timp a dispoziției directivei prin care se stabilesc anumite cerințe în raport cu termenul de prescripție – Condiție – Acțiuni în despăgubire care nu sunt încă prescrise la data expirării termenului de transpunere a directivei – Stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție al acestor acțiuni – Aplicabilitatea dreptului național – Limite – Respectarea articolului 102 TFUE și a principiului efectivității – Termen de prescripție național care nu poate să înceapă să curgă decât după încetarea încălcării și luarea la cunoștință de către persoana prejudiciată a informațiilor indispensabile pentru introducerea acțiunii – Momentul luării la cunoștință de informațiile respective care coincide în principiu cu data publicării rezumatului deciziei Comisiei de constatare a încălcării – Decizie care nu este încă definitivă – Lipsă de relevanță

   (art. 102 TFUE; Directiva 2014/104 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 10 și 22)

   (a se vedea punctele 50-78 și 82-88)

3. Poziție dominantă – Abuz – Interzicere – Efect direct – Dreptul particularilor de a solicita repararea prejudiciului suferit – Condiții de exercitare – Termene de prescripție – Reglementare națională care nu prevede suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție în cursul investigației Comisiei – Inadmisibilitate – Reglementare națională care nu prevede suspendarea termenului de prescripție până la decizia definitivă a Comisiei – Admisibilitate

   (art. 102 TFUE)

   (a se vedea punctele 79 și 80)

4. Concurență – Acțiuni în repararea prejudiciului cauzat de încălcări ale normelor de concurență – Directive 2014/104 – Termen de prescripție aplicabil acțiunilor în despăgubire – Suspendarea termenului de prescripție printr‑o acțiune a unei autorități în materie de concurență în scopul investigației sau a unei proceduri cu privire la încălcarea în cauză

   [Directiva 2014/104 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 10 alin. (2) și (4)]

   (a se vedea punctele 90 și 91)

5. Acte ale instituțiilor – Directive – Executare de către statele membre – Necesitatea de a asigura eficacitatea directivelor – Obligațiile instanțelor naționale – Obligația de interpretare conformă – Conținut – Interpretare contra legem a dreptului național – Excludere

   (art. 288 al treilea paragraf TFUE)

   (a se vedea punctul 93)

Rezumat

Sesizată cu o trimitere preliminară, Marea Cameră a Curții se pronunță cu privire la cerințele pe care trebuie să le îndeplinească regimurile naționale de prescripție aplicabile acțiunilor în despăgubire introduse în fața instanțelor naționale pentru încălcări ale dreptului concurenței al Uniunii. Aceste precizări sunt aduse în contextul unei acțiuni în despăgubire introduse de o întreprindere cehă împotriva societății Google LLC din cauza unui abuz de poziție dominantă pe care aceasta și societatea sa mamă, Alphabet Inc., l‑ar fi săvârșit în Republica Cehă.

Prin decizia din 27 iunie 2017 ( 1 ), Comisia Europeană a constatat că, începând din februarie 2013, Google a încălcat articolul 102 TFUE abuzând de poziția sa dominantă existentă pe 13 piețe naționale ale serviciilor de căutare generală, printre care și cea din Republica Cehă, prin scăderea traficului de pe paginile sale de rezultate de căutare generală către comparatoarele concurente de produse și prin creșterea traficului către propriul comparator de produse. Un rezumat al acestei decizii a fost publicat la 12 ianuarie 2018 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ( 2 ).

Google și Alphabet au sesizat Tribunalul cu o acțiune împotriva deciziei menționate, care a fost respinsă în esență ( 3 ). Cu toate acestea, întrucât recursul introdus împotriva hotărârii Tribunalului este încă pendinte în fața Curții, decizia Comisiei nu este deocamdată definitivă.

În iunie 2020, Heureka Group a.s. (denumită în continuare „Heureka”), o societate cehă care își desfășoară activitatea pe piața serviciilor de comparare a prețurilor de vânzare, a introdus la Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga, Republica Cehă) o acțiune având ca obiect obligarea Google la repararea prejudiciului rezultat din încălcarea articolului 102 TFUE constatată în decizia Comisiei și săvârșită în Republica Cehă în perioada cuprinsă între luna februarie 2013 și 27 iunie 2017. Potrivit Heureka, acțiunile anticoncurențiale ale Google au diminuat numărul de accesări ale portalului său Heureka.cz.

În apărare, Google a invocat prescripția, cel puțin în parte, a dreptului la despăgubiri al Heureka.

În această privință, Tribunalul Municipal din Praga precizează că normele naționale aplicabile acțiunii formulate de Heureka prevăd un termen de prescripție de trei ani care începe să curgă, independent și separat pentru fiecare prejudiciu parțial care rezultă dintr‑o încălcare a normelor de concurență, din momentul în care persoana prejudiciată a luat cunoștință sau s‑ar putea considera că a luat cunoștință de faptul că a suferit un atare prejudiciu parțial, precum și de identitatea persoanei care este obligată la repararea acestuia. În schimb, pentru ca acest termen să înceapă să curgă, nu este necesar ca persoana prejudiciată să fi luat cunoștință de faptul că comportamentul în cauză constituie o încălcare a legislației în materie de concurență și nici ca încălcarea vizată să fi încetat. În plus, normele naționale aplicabile nu impun suspendarea sau întreruperea acestui termen pe durata investigației Comisiei privind încălcarea. Acest termen nu poate fi nici suspendat, cel puțin până la un an de la data la care decizia Comisiei de constatare a aceleiași încălcări rămâne definitivă.

Potrivit Tribunalului Municipal din Praga, rezultă că, în speță, fiecare căutare generală efectuată pe site‑ul Google care a condus la plasarea și la afișarea unor rezultate mai favorabile pentru serviciul de comparare a prețurilor al Google ar fi făcut să curgă un nou termen de prescripție autonom.

Pe de altă parte, întrucât Directiva 2014/104 ( 4 ) a fost transpusă cu întârziere în dreptul ceh, Tribunalul Municipal din Praga arată că încălcarea imputată societății Google a încetat după expirarea termenului de transpunere a acestei directive, și anume la 27 decembrie 2016, dar aparent înainte de data intrării în vigoare a legislației de transpunere, la 1 septembrie 2017.

În lumina celor ce precedă, Tribunalul Municipal din Praga a adresat Curții mai multe întrebări preliminare prin care a solicitat în esență să se stabilească dacă articolul 10 din Directiva 2014/104 și/sau articolul 102 TFUE și principiul efectivității se opun unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, privind prescripția acțiunilor în despăgubire referitoare la încălcări continue ale normelor dreptului concurenței al Uniunii.

Aprecierea Curții

Pentru a răspunde la întrebările preliminare, Curtea examinează mai întâi aplicabilitatea în timp a articolului 10 din Directiva 2014/104, care stabilește durata minimă a termenului de prescripție aplicabil acțiunilor în despăgubire pentru încălcările dreptului concurenței și momentul cel mai curând de la care acest termen de prescripție poate începe să curgă, precum și împrejurările în care trebuie suspendat sau întrerupt.

În această privință, Curtea amintește că articolul 10 din Directiva 2014/104 este o dispoziție de drept material, astfel încât, în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din această directivă, statele membre trebuie să se asigure că dispozițiile de transpunere a acestui articol nu se aplică retroactiv. Cu toate acestea, începând de la expirarea termenului de transpunere a acestei directive, și anume 27 decembrie 2016, dreptul național trebuie interpretat în conformitate cu orice dispoziție a acesteia.

În acest context, pentru a stabili aplicabilitatea în timp a articolului 10 din Directiva 2014/104 în speță, Curtea verifică dacă situația juridică în discuție în litigiul principal se împlinise înainte de 27 decembrie 2016 sau dacă ea a continuat să își producă efectele ulterior.

În acest scop, trebuie să se examineze dacă, la 27 decembrie 2016, expirase termenul de prescripție stabilit de dreptul național, aplicabil situației în discuție în litigiul principal. În acest cadru, trebuie totuși să se țină seama de faptul că, chiar înainte de data expirării termenului de transpunere a Directivei 2014/104, normele naționale de prescripție aplicabile trebuiau să respecte principiile echivalenței și efectivității și nu pot anula deplina efectivitate a articolului 102 TFUE.

Or, deplina efectivitate a articolului 102 TFUE și, în special, efectul util al interdicției prevăzute la acest articol impun ca termenele de prescripție naționale aplicabile acțiunilor în despăgubire pentru încălcarea acestui articol să nu înceapă să curgă înainte ca încălcarea să fi încetat și ca persoana prejudiciată să fi luat cunoștință sau să se poată considera în mod rezonabil că a luat cunoștință de informațiile indispensabile pentru introducerea acțiunii sale în despăgubire.

Astfel, în ceea ce privește prima condiție referitoare la încetarea încălcării, Curtea consideră că, ținând seama de faptul că litigiile privind încălcări ale normelor dreptului concurenței se caracterizează în principiu printr‑o asimetrie informațională în detrimentul persoanei prejudiciate și că este adesea deosebit de dificil pentru o asemenea persoană să stabilească existența și întinderea unei astfel de încălcări, precum și prejudiciul ce rezultă din aceasta înainte de încetarea ei, cerința potrivit căreia termenul de prescripție nu poate începe să curgă înainte ca încălcarea în cauză să fi încetat este necesară pentru a permite persoanei prejudiciate să fie în mod efectiv în măsură să își exercite dreptul de a solicita despăgubirea integrală ce decurge din articolul 102 TFUE. În plus, deoarece este în general dificil pentru persoana prejudiciată să facă dovada unei încălcări a acestui articol în lipsa unei decizii a Comisiei sau a unei autorități naționale prin care se constatată această încălcare, un regim de prescripție care ar putea avea drept consecință faptul că termenul de prescripție ar expira cu mult înainte de adoptarea unei atare decizii ar fi de natură să facă excesiv de dificilă exercitarea dreptului său la despăgubiri integrale.

În ceea ce privește a doua condiție, referitoare la cunoașterea informațiilor indispensabile pentru introducerea unei acțiuni în despăgubire, Curtea amintește că aceste informații includ existența unei încălcări a legislației în materie de concurență, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre acest prejudiciu și această încălcare, precum și identitatea autorului încălcării.

Deși revine instanței de trimitere sarcina de a stabili, în speță, data la care Heureka a luat la cunoștință de aceste informații, Curtea consideră totuși util să arate că în principiu acest moment al luării la cunoștință coincide cu data publicării rezumatului deciziei respective a Comisiei de constatare a încălcării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, independent de faptul că această decizie a rămas sau nu a rămas definitivă.

Curtea precizează totodată că articolul 102 TFUE și principiul efectivității impun suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție pe durata unei investigații desfășurate de Comisie. În schimb, acest articol și principiul efectivității nu impun ca termenul de prescripție să continue să fie suspendat până în momentul în care decizia Comisiei rămâne definitivă. În fapt, o persoană prejudiciată se poate întemeia, pentru a-și susține acțiunea în despăgubire, pe constatările care figurează într-o decizie a Comisiei care nu a rămas definitivă, din moment ce aceasta are un efect obligatoriu atât timp cât nu a fost anulată.

Având în vedere ceea ce precedă, Curtea consideră că un regim național de prescripție precum cel în discuție în litigiul principal, potrivit căruia, pe de o parte, termenul de prescripție de trei ani începe să curgă independent și separat pentru fiecare prejudiciu parțial rezultat dintr‑o încălcare a articolului 102 TFUE din momentul în care persoana prejudiciată a luat cunoștință sau se poate considera în mod rezonabil că a luat cunoștință de faptul că a suferit un prejudiciu parțial, precum și de identitatea persoanei care este obligată să îl repare, fără a fi necesar ca încălcarea să fi încetat și ca această persoană să fi luat cunoștință de faptul că respectivul comportament constituie o încălcare a normelor de concurență și, pe de altă parte, termenul menționat nu poate fi nici suspendat, nici întrerupt în cursul investigației Comisiei privind o asemenea încălcare, este incompatibil cu articolul 102 TFUE și cu principiul efectivității deoarece face ca exercitarea dreptului de a solicita repararea prejudiciului suferit ca urmare a aceleiași încălcări să fie practic imposibilă sau excesiv de dificilă.

În consecință, făcând abstracție de elementele acestui regim de prescripție care sunt incompatibile cu articolul 102 TFUE și cu principiul efectivității, trebuie să se examineze dacă, la data expirării termenului de transpunere a Directivei 2014/104, și anume 27 decembrie 2016, expirase termenul de prescripție stabilit de dreptul național, aplicabil situației în discuție în litigiul principal până la această dată.

În această privință, din decizia Comisiei prin care se constată abuzul de poziție dominantă al Google reiese că această încălcare nu încetase încă la data adoptării acestei decizii, și anume la 27 iunie 2017. Rezultă că, la data expirării termenului de transpunere a Directivei 2014/104, nu numai că termenul de prescripție nu expirase, dar nici măcar nu începuse încă să curgă.

Întrucât situația în discuție în litigiul principal nu era împlinită înainte de expirarea termenului de transpunere a Directivei 2014/104, articolul 10 din aceasta este aplicabil ratione temporis în speță. Or, Curtea constată că din formularea clară a articolului 10 alineatele (2) și (4) din Directiva 2014/104 rezultă că regimul de prescripție național în cauză este de asemenea incompatibil cu această dispoziție. Ea arată în special că articolul 10 alineatul (4) amintit impune în prezent ca suspendarea termenului de prescripție ca urmare a unei acțiuni desfășurate de o autoritate în materie de concurență în scopul investigației sau a unei proceduri cu privire la o încălcare a legislației în materie de concurență la care se referă acțiunea în despăgubire să înceteze cel mai devreme la un an după ce decizia de constatare a încălcării rămâne definitivă sau după ce procedurile încetează în alt mod. Prin urmare, dispoziția amintită depășește prin aceasta cerințele care decurg din articolul 102 TFUE și din principiul efectivității.

În sfârșit, Curtea amintește că, deși o directivă netranspusă nu poate fi invocată în mod direct într‑un litigiu între particulari, instanța națională sesizată cu un astfel de litigiu este totuși obligată să interpreteze dreptul național în conformitate cu această directivă de la expirarea termenului său de transpunere, fără a proceda însă la o interpretare contra legem a dreptului național.

( 1 ) Decizia C(2017) 4444 final a Comisiei din 27 iunie 2017 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 102 [TFUE] și al articolului 54 din Acordul privind SEE [Cazul AT.39740 – Motorul de căutare Google (Shopping)].

( 2 ) JO 2018, C 9, p. 11.

( 3 ) Hotărârea din 10 noiembrie 2021, Google și Alphabet/Comisia (Google Shopping) (T‑612/17, EU:T:2021:763).

( 4 ) Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene (JO 2014, L 349, p. 1).