Cauza C‑556/21

Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid

împotriva

E.N.
și
S.S.
și
J.Y.

[cerere de decizie preliminară formulată de Raad van State (Țările de Jos)]

 Hotărârea Curții (Camera întâi) din 30 martie 2023

„Trimitere preliminară – Regulamentul (UE) nr. 604/2013 – Determinarea statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională – Articolul 27 – Cale de atac exercitată împotriva unei decizii de transfer luate în privința unui solicitant de azil – Articolul 29 – Termen de transfer – Suspendarea acestui termen în apel – Măsură provizorie solicitată de administrație”

1.        Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională – Regulamentul nr. 604/2013 – Proceduri de preluare și de reprimire – Termen prevăzut pentru efectuarea transferului unui solicitant de protecție internațională – Adoptarea, de către o instanță sesizată cu o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești de anulare a unei decizii de transfer, a unei măsuri provizorii având ca obiect sau ca efect suspendarea termenului de transfer – Admisibilitate – Condiție – Suspendarea prealabilă a punerii în aplicare a deciziei de transfer în cursul examinării căii de atac de prim grad

[Regulamentul nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 27 alin. (3) și art. 29 alin. (1) și (2)]

(a se vedea punctele 23-29 și 32-40 și dispozitivul)

2.        Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind azilul – Criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională – Regulamentul nr. 604/2013 – Proceduri de preluare și de reprimire – Dreptul la o cale de atac jurisdicțională efectivă – Reglementare națională care prevede calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri judecătorești de anulare a unei decizii de transfer – Admisibilitate – Limite – Respectarea principiilor echivalenței și efectivității – Inexistența unei derogări de la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul nr. 604/2013

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 18 și 47; Regulamentul nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

(a se vedea punctele 30 și 31)

Rezumat

În cursul anilor 2019 și 2020, E.N., S.S. și J.Y. au introdus cereri de protecție internațională în Țările de Jos. În perioada octombrie 2019-ianuarie 2021, autoritățile din alte state membre au acceptat să preia sau să reprimească solicitanții. În aceste împrejurări, autoritatea competentă neerlandeză a decis să respingă cererile de protecție internațională fără examinare și să dispună transferul solicitanților, în temeiul Regulamentului Dublin III(1), către statele membre respective. Instanțele de prim grad de jurisdicție sesizate cu căile de atac ale solicitanților împotriva deciziilor de transfer le‑au anulat pe acestea din urmă și au dispus ca autoritatea competentă neerlandeză să adopte noi decizii cu privire la cererile de protecție internațională. Aceasta din urmă a declarat apel împotriva hotărârilor respective la Raad van State (Consiliul de Stat, Țările de Jos). Ea a însoțit apelurile sale de cereri de măsuri provizorii prin care urmărea, pe de o parte, să nu fie obligată să adopte o nouă decizie înainte de soluționarea apelurilor și, pe de altă parte, ca termenul de transfer să fie suspendat.

Prin trei decizii pronunțate în anii 2020 și 2021, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii al instanței de trimitere a admis cererile de măsuri provizorii. Instanța de trimitere ridică însă problema dacă dispozițiile din Regulamentul Dublin III referitoare la căile de atac împotriva deciziilor de transfer(2) și la termenele de transfer(3) se opun admiterii unei cereri de măsuri provizorii introduse de autoritatea națională competentă cu titlu accesoriu față de apelul declarat de aceasta împotriva unei decizii judiciare de anulare a unei decizii de transfer, prin care se urmărește suspendarea termenului de transfer. Într‑o asemenea situație, acestei instanțe i‑ar reveni sarcina de a constata că termenul amintit a expirat și că Regatul Țărilor de Jos a devenit, așadar, responsabil de examinarea cererilor de protecție internațională introduse de pârâții din litigiile principale(4).

În hotărârea sa, Curtea statuează că o măsură provizorie care permite autorității competente, până la soluționarea căii de atac introduse de aceasta împotriva unei hotărâri judecătorești de anulare a unei decizii de transfer, să nu ia o nouă decizie și care are ca obiect sau ca efect suspendarea termenului de transfer nu poate fi adoptată decât dacă punerea în aplicare a deciziei de transfer a fost suspendată cu ocazia examinării căii de atac de prim grad.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea amintește că, în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III, transferul persoanei în cauză către statul membru responsabil se face în cel mult șase luni de la acceptarea de către un alt stat membru a cererii de a prelua sau reprimi această persoană sau de la hotărârea definitivă privind calea de atac, atunci când efectul suspensiv există în conformitate cu articolul 27 alineatul (3) din Regulamentul Dublin III.

Rezultă că legiuitorul Uniunii a avut în vedere că, în cazurile în care punerea în aplicare a deciziei de transfer a fost suspendată, termenul de transfer începe să curgă abia din momentul în care hotărârea privind o cale de atac împotriva unei decizii de transfer a rămas definitivă. Cu toate acestea, el nu a precizat care sunt modalitățile procedurale potrivit cărora trebuie să fie aplicată această normă în cazul exercitării unei căi de atac de al doilea grad și în special dacă aplicarea normei menționate poate implica pronunțarea unor măsuri provizorii de către instanța sesizată cu această cale de atac.

În lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, atunci când o ordine juridică internă a unui stat membru a decis să instituie un asemenea al doilea grad de jurisdicție, îi revine, în temeiul principiului autonomiei procedurale, sarcina de a reglementa modalitățile procedurale ale acestuia, inclusiv eventuala stabilire a unor măsuri provizorii. Aceste modalități trebuie însă să respecte principiile echivalenței și efectivității.

În acest context, deși o reglementare națională prevede că instanța sesizată cu o asemenea cale de atac de al doilea grad poate dispune, la cererea autorităților competente, măsuri provizorii, ea nu poate deroga de la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III prevăzând că asemenea măsuri au, în afara cazurilor prevăzute de această dispoziție, efectul de a amâna calculul termenului de transfer și, astfel, de a întârzia expirarea acestuia. Or, din această dispoziție rezultă că termenul de transfer nu poate curge de la hotărârea definitivă privind calea de atac exercitată împotriva deciziei de transfer decât în măsura în care punerea în aplicare a acesteia din urmă a fost suspendată cu ocazia examinării căii de atac de prim grad.

Prin urmare, o măsură provizorie care are ca efect suspendarea termenului de transfer până la soluționarea unei căi de atac de al doilea grad nu poate fi adoptată decât atunci când punerea în aplicare a deciziei de transfer a fost suspendată până la soluționarea căii de atac de prim grad, în temeiul articolului 27 alineatul (3) sau (4) din acest regulament. Într‑o asemenea situație, pe de o parte, prelungirea amânării calculului termenului de transfer până la soluționarea căii de atac de al doilea grad permite să se asigure egalitatea armelor și efectivitatea procedurilor privind căile de atac. Astfel, aceasta garantează că termenul respectiv nu expiră atunci când punerea în aplicare a deciziei de transfer a devenit imposibilă prin introducerea unei căi de atac împotriva acestei decizii. Pe de altă parte, a condiționa de adoptarea unei măsuri provizorii prelungirea, în cadrul unei căi de atac de al doilea grad, a efectului suspensiv al căii de atac de prim grad asupra calculului termenului de transfer permite să se evite ca introducerea unei căi de atac împotriva unei hotărâri de anulare a unei decizii de transfer să determine în mod sistematic o amânare a calculului respectiv care poate întârzia examinarea cererii de protecție internațională a persoanei în cauză.

O asemenea normă este, prin urmare, de natură să favorizeze atingerea obiectivelor Regulamentului Dublin III care constau în stabilirea unei metode clare și operaționale, întemeiată pe criterii obiective și echitabile atât pentru statele membre, cât și pentru persoanele în cauză, pentru determinarea rapidă a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională.

În schimb, atunci când punerea în aplicare a deciziei de transfer nu a fost suspendată până la soluționarea căii de atac de prim grad, adoptarea, în cadrul unei căi de atac de al doilea grad, a unei măsuri provizorii precum cele în discuție în litigiile principale ar permite, în fapt, autorităților competente – care nici nu și‑au exercitat opțiunea de a suspenda din oficiu punerea în aplicare a deciziei de transfer, care le este oferită prin Regulamentul Dublin III(5), și nici nu au pus în aplicare decizia de transfer în cursul examinării acestei căi de atac – să amâne calculul termenului de transfer, prevăzut de acest regulament(6), și, astfel, să evite ca responsabilitatea prelucrării cererilor persoanelor respective să fie transferată statului membru solicitant, în temeiul regulamentului menționat(7). Acest lucru ar întârzia nejustificat desfășurarea procedurii de protecție internațională și ar aduce atingere obiectivelor regulamentului menționate mai sus.

1      Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într‑unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (JO 2013, L 180, p. 31, denumit în continuare „Regulamentul Dublin III”).

2      Articolul 27 din Regulamentul Dublin III privește căile de atac împotriva deciziilor de transfer. Alineatul (3) al acestuia impune ca statele membre să ofere persoanelor în cauză o cale de atac susceptibilă să conducă la suspendarea punerii în aplicare a deciziei de transfer luate în privința lor.

3      Articolul 29 din Regulamentul Dublin III privește modalitățile și termenele de transfer al persoanelor în cauză în statul membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională.

4      În conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul Dublin III, atunci când transferul nu se efectuează în termenul de șase luni, statul membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională este, în principiu, exonerat de obligația de a prelua sau reprimi persoana în cauză și responsabilitatea se transferă statului membru solicitant.

5      Articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul Dublin III autorizează statele membre să prevadă că autoritățile competente pot decide din oficiu să suspende punerea în aplicare a deciziei de transfer în cazurile în care suspendarea acesteia nu ar decurge nici din efectul legii, nici din cel al unei hotărâri judecătorești, atunci când împrejurările acestei puneri în aplicare presupun că persoana în cauză trebuie, pentru a i se asigura protecția jurisdicțională efectivă, să fie autorizată să rămână pe teritoriul statului membru care a adoptat decizia de transfer până la adoptarea unei hotărâri definitive cu privire la calea de atac formulată împotriva acestei decizii.

6      Articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III.

7      Articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul Dublin III.