Cauza C‑46/21 P

Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER)

împotriva

Aquind Ltd

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 9 martie 2023

„Recurs – Energie – Regulamentul (CE) nr. 714/2009 – Articolul 17 – Cerere de derogare privind o interconexiune electrică – Decizie de refuz a Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) – Regulamentul (CE) nr. 713/2009 – Articolul 19 – Comisia de apel a ACER – Intensitatea controlului”

Agenții ale Uniunii Europene – Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) – Procedura căii de atac – Cale de atac la Comisia de apel a ACER – Acțiune formulată împotriva unei decizii a ACER de respingere a unei cereri de derogare referitoare la interconexiunile electrice noi – Întinderea controlului – Apreciere a unor elemente factuale de ordin tehnic și economic complexe – Control de legalitate care nu se limitează la aprecierea unor erori vădite de apreciere

[Regulamentul nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 18 alin. (1) și art. 19 și Regulamentul nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 17 alin. (1)]

(a se vedea punctele 55-72)

Rezumat

Societatea Aquind Ltd este promotoarea unui proiect de interconexiune electrică între rețelele de transport de energie electrică britanică și franceză. În vederea realizării acestui proiect, Aquind Ltd a adresat autorităților de reglementare franceză și britanică o cerere de derogare referitoare la interconexiunile electrice noi întemeiată pe articolul 17 din Regulamentul nr. 714/2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică ( 1 ).

Întrucât autorităților de reglementare naționale nu au ajuns la un acord, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) a respins cererea de derogare ( 2 ) pentru motivul că Aquind Ltd nu îndeplinea condiția potrivit căreia investiția pentru interconexiunea nouă prezintă un nivel de risc care nu ar permite realizarea sa fără acordarea unei derogări (denumită în continuare „decizia ACER”).

În urma contestației formulate de Aquind Ltd, decizia ACER a fost confirmată de Comisia de apel a ACER ( 3 ) (denumită în continuare „Comisia de apel”). Astfel, Aquind Ltd a sesizat Tribunalul cu o acțiune în anulare a deciziei Comisiei de apel care a fost admisă prin Hotărârea din 18 noiembrie 2020, Aquind/ACER ( 4 ). În acea hotărâre, Tribunalul a constatat în special că o eroare de drept a fost săvârșită de către Comisia de apel prin faptul că aceasta s‑a limitat, în ceea ce privește decizia ACER, la a controla dacă există o eroare vădită de apreciere.

În recursul formulat de ACER, Curtea confirmă hotărârea Tribunalului, făcând în același timp precizări cu privire la intensitatea controlului pe care Comisia de apel este obligată să îl exercite asupra deciziilor ACER referitoare la cererile de derogare.

Aprecierea Curții

Cu titlu introductiv, Curtea amintește că, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama în special de formularea acesteia și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție.

În primul rând, în ceea ce privește modul de redactare a regulamentului de instituire a ACER, Curtea arată că din dispozițiile sale privind componența, organizarea și competențele Comisiei de apel ( 5 ) nu reiese în mod explicit că controlul efectuat de aceasta asupra deciziilor ACER ce implică aprecieri cu privire la aspecte economice și tehnice complexe s‑ar limita obligatoriu la controlul erorii vădite de apreciere.

În al doilea rând, în ceea ce privește obiectivele urmărite prin crearea Comisiei de apel, trebuie să se constate că aceasta se înscrie într‑o abordare globală reținută de legiuitorul Uniunii, prin care se urmărește ca agențiile Uniunii să aibă organisme de recurs din moment ce le‑a fost încredințată o putere de decizie cu privire la chestiuni complexe pe plan tehnic sau științific, de natură să afecteze în mod direct situația juridică a părților în cauză. Deși aceste diferite organisme de recurs prezintă anumite diferențe în ceea ce privește structura, funcționarea și competențele lor, ele au totuși anumite caracteristici comune.

Astfel, primo, asemenea organisme de recurs, care sunt organisme de revizuire administrativă, din cadrul agențiilor, au o anumită independență, exercită funcții cvasijudiciare prin intermediul unor proceduri desfășurate în contradictoriu și au în componență juriști, precum și experți tehnici, ceea ce le permite să soluționeze căile de atac împotriva unor decizii care au adesea o componentă tehnică ridicată. Secundo, organismele pot fi sesizate de către destinatarii deciziilor adoptate de agențiile din care ele fac parte, precum și de persoanele fizice și juridice vizate în mod direct și individual de deciziile respective. Tertio, acestea constituie un mecanism rapid, accesibil, specializat și necostisitor pentru a proteja drepturile destinatarilor și ale persoanelor vizate de deciziile menționate.

În ceea ce privește Comisia de apel, Curtea observă că, în conformitate cu procedura aplicabilă în fața acestei comisii, orice persoană fizică sau juridică, inclusiv autoritățile naționale de reglementare, poate exercita o cale de atac împotriva unei decizii a ACER care îi este adresată sau care o privește în mod direct sau individual, fără ca această cale de atac să facă obiectul altor condiții de admisibilitate. În ceea ce privește componența sa, Comisia de apel cuprinde membri care trebuie să dispună de o experiență prealabilă în sectorul energetic și implicit de competența necesară pentru a‑i permite să efectueze ea însăși un control complet al aprecierilor de ordin tehnic și economic complexe care figurează în deciziile ACER.

În această privință, existența unor diferențe între Comisia de apel și alte camere de recurs, precum cea a Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA), în ceea ce privește obiectivele, procedura, termenele și regimul personalului, nu poate avea incidență asupra intensității controlului pe care această comisie este obligată să îl exercite.

În acest context, Curtea confirmă concluzia Tribunalului potrivit căreia jurisprudența referitoare la caracterul restrâns al controlului pe care îl exercită instanța Uniunii asupra aprecierilor de ordin tehnic, științific și economic complexe nu poate fi transpusă în cazul organismelor de recurs ale agențiilor Uniunii. Astfel un control limitat al Comisiei de apel asupra aprecierilor de ordin tehnic și economic ar determina instanța Uniunii să efectueze un control limitat asupra unei decizii care ar fi ea însăși rezultatul unui control restrâns. Or, un sistem de „control restrâns asupra unui control restrâns” nu oferă garanțiile unei protecții jurisdicționale efective de care ar trebui să beneficieze întreprinderile cărora li s‑a respins o cerere de derogare.

Ținând seama de toate aceste considerații, Curtea concluzionează că Tribunalul a considerat în mod întemeiat că Comisia de apel a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că, în ceea ce privește aprecierile care au un caracter tehnic sau complex, se putea limita să stabilească dacă ACER săvârșise o eroare vădită de apreciere.

( 1 ) Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 (JO 2009, L 211, p. 15).

( 2 ) Decizia nr. 05/2018 a ACER din 19 iunie 2018.

( 3 ) Decizia Comisiei de apel a ACER nr. A 001 2018 din 17 octombrie 2018.

( 4 ) Hotărârea din 18 noiembrie 2020, Aquind/ACER (T‑735/18, EU:T:2020:542).

( 5 ) Articolele 18 și 19 din Regulamentul (CE) nr. 713/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 de instituire a Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (JO 2009, L 211, p. 1).