This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62019TJ0370
Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 23 septembrie 2020.
Regatul Spaniei împotriva Comisiei Europene.
Relații externe – Cooperare tehnică – Comunicații electronice – Regulamentul (UE) 2018/1971 – Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice – Articolul 35 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1971 – Participarea autorităților de reglementare din țări terțe la acest organism – Participarea autorității naționale de reglementare din Kosovo – Noțiunea de țară terță – Eroare de drept.
Cauza T-370/19.
Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 23 septembrie 2020.
Regatul Spaniei împotriva Comisiei Europene.
Relații externe – Cooperare tehnică – Comunicații electronice – Regulamentul (UE) 2018/1971 – Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice – Articolul 35 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1971 – Participarea autorităților de reglementare din țări terțe la acest organism – Participarea autorității naționale de reglementare din Kosovo – Noțiunea de țară terță – Eroare de drept.
Cauza T-370/19.
Court reports – general – 'Information on unpublished decisions' section
ECLI identifier: ECLI:EU:T:2020:440
Cauza T‑370/19
Regatul Spaniei
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a noua) din 23 septembrie 2020
„Relații externe – Cooperare tehnică – Comunicații electronice – Regulamentul (UE) 2018/1971 – Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice – Articolul 35 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1971 – Participarea autorităților de reglementare din țări terțe la acest organism – Participarea autorității naționale de reglementare din Kosovo – Noțiunea de țară terță – Eroare de drept”
Acorduri internaționale – Cooperare tehnică – Comunicații electronice – Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice – Participarea autorităților de reglementare din țări terțe la acest organism – Țară terță – Noțiune – Entități supuse dreptului internațional, care pot avea drepturi și obligații – Kosovo – Includere
[art. 212 și 216-218 TFUE; Regulamentul 2018/1971 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 35 alin. (2)]
(a se vedea punctele 28-30, 35 și 36)
Acorduri internaționale – Cooperare tehnică – Comunicații electronice – Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice – Participarea autorităților de reglementare din țări terțe la acest organism – „Acord cu Uniunea în acest sens” – Noțiune – Acord încheiat între Uniune și un alt subiect de drept internațional public – Acord care conține dispoziții aflate la baza cooperării dintre Uniune și țara terță în cauză în domeniul comunicațiilor electronice – Acord de stabilizare și de asociere între Uniune și Kosovo – Includere
[Regulamentul 2018/1971 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 35 alin. (2); Acordul de stabilizare și de asociere dintre Uniune și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Kosovo, pe de altă parte, art. 111]
(a se vedea punctele 46-48, 53 și 54)
Acorduri internaționale – Cooperare tehnică – Comunicații electronice – Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice – Participarea autorităților de reglementare din țări terțe la acest organism – Acorduri de lucru aplicabile participării menționate – Procedură de stabilire – Cerința conformității cu dispozițiile acordurilor încheiate cu Uniunea în vederea acestei participări – Competența Comisiei de a stabili în mod unilateral astfel de acorduri de lucru
[art. 17 TUE; Regulamentul 2018/1971 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 35 alin. (2) al doilea paragraf]
(a se vedea punctele 70, 72, 76, 77, 79, 81 și 82)
Rezumat
În Hotărârea Spania/Comisia (T‑370/19), pronunțată la 23 septembrie 2020, Tribunalul a respins acțiunea Regatului Spaniei (denumit în continuare „reclamantul”) întemeiată pe articolul 263 TFUE având ca obiect anularea deciziei Comisiei prin care aceasta din urmă a stabilit că autoritatea națională de reglementare din Kosovo putea să participe la organele Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC) și ale Oficiului OAREC (denumită în continuare „decizia atacată”) ( 1 ).
OAREC, instituit prin Regulamentul nr. 1211/2009 ( 2 ), a fost însărcinat să contribuie la dezvoltarea pieței interne a rețelelor și a serviciilor de comunicații electronice și la îmbunătățirea funcționării acesteia. În conformitate cu acest regulament, OAREC trebuia să își îndeplinească atribuțiile în mod independent, în colaborare cu autoritățile naționale de reglementare (denumite în continuare „ANR‑urile”) și cu Comisia Europeană. Acest regulament a fost abrogat prin Regulamentul 2018/1971 ( 3 ), care prevede, la articolul 35, modalitățile de cooperare a OAREC cu organismele Uniunii, cu țările terțe și cu organizațiile internaționale. Între anii 2001 și 2015, Uniunea a semnat cu țările din Balcanii de Vest acorduri de stabilizare și de asociere (denumite în continuare „ASA”), care conțin dispoziții specifice privind cooperarea în domeniul comunicațiilor electronice. Aceasta este, printre altele, situația Acordului de stabilizare și de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Kosovo, pe de altă parte (denumit în continuare „ASA Kosovo”) ( 4 ). La 18 martie 2019, Comisia a adoptat șase decizii, printre care figurează și decizia atacată, privind participarea ANR‑urilor din cele șase țări din Balcanii de Vest la OAREC. Aceste decizii au fost adoptate, printre altele, în temeiul articolului 35 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1971.
În ceea ce privește respectarea de către Comisie a aceleiași dispoziții, întrucât, potrivit reclamantului, Kosovo, care nu este un stat suveran având o organizare cu caracter statal, nu ar fi o „țară terță”, Tribunalul a arătat mai întâi că această noțiune, de „țară terță”, nu este definită nici în Regulamentul 2018/1971, nici în reglementarea relevantă a Uniunii. Tribunalul a mai reținut că, la rândul său, Tratatul FUE folosește atât expresia „țară terță”, în special în numeroase dispoziții care reglementează aspecte referitoare la relațiile externe, cât și expresia „state terțe”. Astfel, în opinia Tribunalului, dispozițiile Tratatului FUE referitoare la „țările terțe” urmăresc să permită încheierea unor acorduri internaționale cu „alte entități decât statele”, printre care entitățile teritoriale, prevăzute sub conceptul flexibil de „țară”. În această privință, Tribunalul a apreciat că noțiunea de „țară terță” prevăzută în Tratatul FUE pentru a desemna entități supuse dreptului internațional care pot avea drepturi și obligații nu poate avea o accepțiune diferită atunci când figurează într‑un text de drept derivat precum Regulamentul 2018/1971. Tribunalul a concluzionat că noțiunea de „țară terță”, în sensul articolului 35 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1971, nu este echivalentă cu cea de „stat terț”, dar are un domeniu de aplicare mai larg, care nu acoperă numai statele suverane. Astfel, Kosovo poate intra sub incidența acestei noțiuni, de „țară terță”, fără a aduce atingere poziției Uniunii sau celei a statelor membre cu privire la statutul Kosovo ca stat independent.
Reclamantul susținea, în plus, că Comisia a încălcat această dispoziție întrucât, în opinia sa, nu ar exista niciun „acord”, în sensul dispoziției respective, în scopul participării ANR din Kosovo la OAREC. Reclamantul considera în special că ASA Kosovo nu constituia un asemenea acord de participare la OAREC. Cu privire la acest aspect, Tribunalul a arătat că alineatul (2) al articolului 35 din Regulamentul 2018/1971 supunea participarea ANR‑urilor din țări terțe la organele OAREC dublei condiții, pe de o parte, a existenței unui „acord” între țara terță în cauză și Uniune și, pe de altă parte, ca încheierea acestui acord să fi fost efectuată „în acest sens”. După ce a constatat că prima dintre condițiile amintite era îndeplinită, întrucât ASA Kosovo putea cu siguranță să constituie un asemenea acord, fiind un acord internațional încheiat între două subiecte de drept internațional public, Tribunalul a analizat expresia „în acest sens”. Cu privire la acest aspect, el a menționat faptul că expresia menționată arăta că acordurile respective trebuie să conțină dispoziții care servesc drept bază pentru cooperarea dintre Uniune și țara terță în cauză în domeniul în discuție, și anume cel al comunicațiilor electronice. În speță, Tribunalul a apreciat că, prin faptul că face referire în mod expres la o „consolidare” a cooperării dintre Uniune și Kosovo, articolul 111 din ASA Kosovo prevedea o asemenea cooperare strânsă, potrivit mai multor modalități. În special, Tribunalul a precizat că mai ales participarea, însoțită de drepturi limitate, prevăzută la articolul 35 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1971 corespunde cooperării strânse prevăzute la articolul 111 menționat din ASA Kosovo, fără să echivaleze însă cu o „integrare” a ANR din Kosovo în structura OAREC. Tribunalul a concluzionat că articolul 111 din ASA Kosovo constituie un acord „în acest sens”, în accepțiunea articolului 35 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1971.
În sfârșit, reclamantul susținea în esență că Comisia a încălcat articolul 35 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1971 întrucât a stabilit în mod unilateral în decizia atacată „acordurile de lucru”, în sensul acestei dispoziții, în scopul participării ANR din Kosovo la organele OAREC. În opinia sa, pe de o parte, aceste acorduri de lucru obligatorii trebuiau să fie stabilite în înseși acordurile de participare la OAREC și, pe de altă parte, prin adoptarea deciziei atacate, Comisia ar fi acționat fără temei legal. În primul rând, Tribunalul a precizat că referirea în această dispoziție la sintagma „dispozi[ții] relevante ale […] acorduri[lor]”, însoțită de locuțiunea „în temeiul”, urmărește să indice că adoptarea „acordurilor de lucru” trebuie să fie efectuată „în conformitate” cu dispozițiile acestor acorduri de participare. Astfel, Tribunalul a statuat că nu este necesar din punct de vedere juridic să se impună ca „deschiderea spre participare” a unei ANR dintr‑o țară terță să fie supusă unei aprobări specifice stabilite într‑un acord internațional. În al doilea rând, în ceea ce privește competențele Comisiei, Tribunalul a arătat că, din moment ce nici Regulamentul 2018/1971 și nicio altă reglementare a Uniunii nu au atribuit în mod expres nici Oficiului OAREC, nici unui alt organism competența de a stabili acordurile de lucru aplicabile participării ANR‑urilor din țări terțe, această competență revine Comisiei. În ultimul rând, Tribunalul a constatat că articolul 17 TUE, pe care se întemeiază, printre altele, decizia atacată, constituie un temei juridic suficient, constatare care nu este repusă în discuție de faptul că acest articol este o dispoziție generală.
În consecință, pe de o parte, Tribunalul a considerat că Comisia era competentă să stabilească în mod unilateral în decizia atacată „acorduri de lucru” aplicabile participării ANR‑urilor din țări terțe la OAREC, prevăzute la articolul 35 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1971. Pe de altă parte, a înlăturat critica adresată Comisiei cu privire la lipsa unui temei juridic al deciziei menționate.
( 1 ) Decizia Comisiei din 18 martie 2019 privind participarea autorității naționale de reglementare din Kosovo la Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (JO 2019, C 115, p. 26).
( 2 ) Regulamentul (CE) nr. 1211/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 de instituire a Organismului autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC) și a Oficiului (JO 2009, L 337, p. 1).
( 3 ) Regulamentul (UE) 2018/1971 de instituire a Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) și a Agenției de sprijin pentru OAREC (Oficiul OAREC) și de modificare a Regulamentului (UE) 2015/2120 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1211/2009 (JO 2018, L 321, p. 1).
( 4 ) JO 2016, L 71, p. 3.