Cauza C‑564/19

IS

(cerere de decizie preliminară formulată de Pesti Központi Kerületi Bíróság)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 23 noiembrie 2021

„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie penală – Directiva 2010/64/UE – Articolul 5 – Calitatea interpretării și a traducerii – Directiva 2012/13/UE – Dreptul la informare în cadrul procedurilor penale – Articolul 4 alineatul (5) și articolul 6 alineatul (1) – Dreptul la informare cu privire la acuzare – Dreptul la interpretare și traducere – Directiva 2016/343/UE – Dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil – Articolul 48 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 267 TFUE – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Admisibilitate – Recurs în interesul legii împotriva unei decizii prin care se dispune o trimitere preliminară – Procedură disciplinară – Competența instanței superioare de a declara nelegală cererea de decizie preliminară”

1. Întrebări preliminare – Admisibilitate – Limite – Întrebări vădit lipsite de pertinență și întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util – Inexistență

   (art. 267 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)

   (a se vedea punctele 62, 63, 65, 66, 85, 87 și 88)

2. Întrebări preliminare – Sesizarea Curții – Competențe ale instanțelor naționale – Domeniu de aplicare – Recurs în interesul legii împotriva unei decizii de trimitere a unei instanțe inferioare – Competența instanței superioare de a declara nelegală această decizie, fără a afecta efectele juridice ale acesteia – Inadmisibilitate

   (art. 258, 259 și 267 TFUE)

   (a se vedea punctele 71-77 și 82 și dispozitiv 1)

3. State membre – Obligații – Competența instanțelor naționale de a adresa întrebări Curții – Supremație – Competența instanței superioare de a declara nelegală o decizie de trimitere a unei instanțe inferioare, fără a afecta efectele juridice ale acesteia – Inadmisibilitate – Obligații și puteri ale instanței naționale – Obligația de a înlătura o astfel de decizie a instanței superioare contrară dreptului Uniunii – Constatare eventuală de către Curte a inadmisibilității întrebărilor preliminare adresate de instanța inferioară – Lipsă de relevanță

   (art. 267 TFUE)

   (a se vedea punctele 78-82 și dispozitiv 1)

4. Întrebări preliminare – Sesizarea Curții – Competențe ale instanțelor naționale – Domeniu de aplicare – Procedură disciplinară inițiată împotriva unui judecător național pentru sesizarea Curții cu o trimitere preliminară – Inadmisibilitate

   (art. 267 TFUE)

   (a se vedea punctele 90-93 și dispozitiv 2)

5. Drepturi fundamentale – Dreptul la apărare – Consacrare la articolul 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului – Sens și întindere identice – Nivel de protecție asigurat de cartă care nu îl încalcă pe cel garantat de convenția menționată

   [art. 6 alin. (1) al treilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 și 52 alin. (3) și (7)]

   (a se vedea punctul 101)

6. Cooperare judiciară în materie penală – Dreptul la interpretare și la traducere în cadrul procedurilor penale – Calitatea interpretării și a traducerii – Obligație a statelor membre – Conținut – Măsuri concrete pentru asigurarea unei calități suficiente a interpretării și a traducerii – Măsuri care permit persoanei acuzate să înțeleagă acuzarea care îi este adusă, iar instanțelor naționale să controleze calitatea interpretării

   [Directiva 2010/64 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 alin. (5) și (8) și art. 5 alin. (1) și (2)]

   (a se vedea punctele 105, 106, 110-115, 117 și 138 și dispozitiv 3)

7. Cooperare judiciară în materie penală – Dreptul la informare în cadrul procedurilor penale – Dreptul la informare cu privire la acuzare – Dreptul la interpretare și la traducere în cadrul procedurilor penale – Conținut – Lipsa unor informații furnizate într‑o limbă pe care persoana în cauză o înțelege – Lipsa unei interpretări adecvate sau imposibilitatea de a determina calitatea interpretării – Continuarea procedurii penale în lipsă – Inadmisibilitate

   [Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 48 alin. (2); Directiva 2010/64 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 alin. (5); Directiva 2012/13 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (27) și art. 4 alin. (5) și art. 6 alin. (1) și (3); Directiva 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 8 alin. (2) și art. 9]

   (a se vedea punctele 123, 128-132 și 135-138 și dispozitiv 3)

Rezumat

Dreptul Uniunii se opune ca, în urma unui recurs în interesul legii formulat de Procurorul general, o instanță supremă națională să constate nelegalitatea unei cereri de decizie preliminară introduse de o instanță inferioară, pentru motivul că întrebările adresate nu sunt relevante și necesare pentru soluționarea litigiului principal. Pe baza supremației dreptului Uniunii, o instanță națională trebuie să înlăture orice practică jurisdicțională națională care aduce atingere posibilității sale de a sesiza Curtea de Justiție.

Un judecător al Pesti Központi Kerületi Bíróság (Tribunalul Districtual Central din Pesta, Ungaria) este sesizat cu o procedură penală împotriva unui resortisant suedez. La prima audiere de către autoritatea de urmărire penală, inculpatul, care nu cunoaște limba maghiară și a fost asistat de un interpret de limbă suedeză, a fost informat cu privire la suspiciunile care planau asupra sa. Totuși, nu există nicio informație privind selectarea interpretului, verificarea competențelor sale sau faptul dacă acesta și inculpatul se înțelegeau. Astfel, în Ungaria nu există niciun registru oficial al traducătorilor și interpreților, iar reglementarea maghiară nu specifică cine poate fi desemnat în această calitate în cadrul procedurilor penale și nici în funcție de ce criterii. Prin urmare, potrivit instanței sesizate, nici avocatul, nici instanța nu ar fi în măsură să verifice calitatea interpretării. În astfel de condiții, aceasta apreciază că s‑ar putea aduce atingere dreptului inculpatului la informare cu privire la drepturi și dreptului său la apărare.

Astfel, această instanță a decis să sesizeze Curtea cu privire la compatibilitatea reglementării maghiare cu Directiva 2010/64 ( 1 ) privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale și cu Directiva 2012/13 ( 2 ) privind dreptul la informare în cadrul unor astfel de proceduri. În caz de incompatibilitate, aceasta ridică, în plus, problema dacă procedura penală poate fi continuată în lipsa inculpatului, o astfel de procedură fiind prevăzută în dreptul maghiar, în anumite cazuri, atunci când acesta nu se prezintă la audiere.

După această sesizare inițială a Curții, Kúria (Curtea Supremă, Ungaria) a soluționat un recurs în interesul legii formulat de Procurorul general maghiar împotriva deciziei de trimitere și a considerat că aceasta era nelegală, fără a afecta totuși efectele juridice ale acestei decizii, în esență pentru motivul că întrebările adresate nu erau relevante și necesare pentru soluționarea litigiului în cauză. În temeiul acelorași motive ca cele care stau la baza deciziei Kúria (Curtea Supremă), a fost inițiată o procedură disciplinară, între timp, retrasă, împotriva judecătorului aflat la originea trimiterii. Având îndoieli privind conformitatea cu dreptul Uniunii a unei astfel de proceduri și a deciziei Kúria (Curtea Supremă) și privind impactul acesteia asupra continuării care trebuia dată procedurii penale din litigiul principal, judecătorul menționat anterior a introdus o cerere suplimentară de decizie preliminară în această privință.

Aprecierea Curții

Într‑o primă etapă, Curtea, întrunită în Marea Cameră, statuează că sistemul de cooperare între instanțele naționale și Curte, stabilit prin articolul 267 TFUE, se opune ca, în urma unui recurs în interesul legii, o instanță supremă națională să constate nelegalitatea unei cereri de decizie preliminară introduse de o instanță inferioară, fără a afecta efectele juridice ale deciziei de trimitere, pentru motivul că întrebările adresate nu sunt relevante și necesare pentru soluționarea litigiului principal. Astfel, un asemenea control de legalitate se aseamănă cu controlul de admisibilitate a unei cereri de decizie preliminară, pentru care Curtea are competență exclusivă. În plus, o astfel de constatare a nelegalității este de natură, pe de o parte, să fragilizeze autoritatea răspunsurilor pe care Curtea le va furniza și, pe de altă parte, să limiteze exercitarea competenței instanțelor naționale de a se adresa Curții cu titlu preliminar și, în consecință, este susceptibilă să restrângă protecția jurisdicțională efectivă a drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.

În astfel de condiții, principiul supremației dreptului Uniunii impune instanței inferioare să înlăture decizia instanței supreme a statului membru în cauză. Nu afectează în niciun fel această concluzie faptul că, în continuare, Curtea poate eventual declara inadmisibile întrebările preliminare adresate de această instanță inferioară.

Într‑o a doua etapă, Curtea constată că dreptul Uniunii se opune inițierii unei proceduri disciplinare împotriva unui judecător național pentru faptul că acesta a sesizat Curtea cu titlu preliminar, simpla perspectivă de a fi expus acesteia putând aduce atingere mecanismului prevăzut la articolul 267 TFUE, precum și independenței judecătorului, care este esențială pentru buna funcționare a acestui mecanism. Pe de altă parte, o astfel de procedură este susceptibilă să descurajeze ansamblul instanțelor naționale să introducă trimiteri preliminare, ceea ce ar putea compromite aplicarea uniformă a dreptului Uniunii.

În sfârșit, într‑o a treia etapă, Curtea examinează obligațiile care revin statelor membre, în temeiul Directivei 2010/64, în raport cu interpretarea și cu traducerea în cadrul procedurilor penale. În această privință, statele membre trebuie să adopte măsuri concrete care să garanteze, pe de o parte, că interpretarea și traducerile sunt de o calitate suficientă pentru ca persoana suspectată sau acuzată să înțeleagă acuzarea care îi este adusă. Crearea unui registru de traducători sau de interpreți independenți constituie, în această privință, unul dintre mijloacele de urmărire a acestui obiectiv. Pe de altă parte, măsurile adoptate de statele membre trebuie să permită instanțelor naționale să verifice calitatea suficientă a interpretării, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor și exercitarea dreptului la apărare.

În urma acestei verificări, o instanță națională poate concluziona că, din cauza unei interpretări inadecvate sau a imposibilității determinării calității acesteia, o persoană nu a fost informată cu privire la acuzarea care îi este adusă într‑o limbă pe care o înțelege. În astfel de împrejurări, Directivele 2010/64 și 2012/13, citite în lumina dreptului la apărare, în sensul articolului 48 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, se opun continuării în lipsă a procedurii penale.

( 1 ) Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (JO 2010, L 280, p. 1).

( 2 ) Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (JO 2012, L 142, p. 1).