Cauza C‑389/19 P

Comisia Europeană

împotriva

Regatului Suediei

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 25 februarie 2021

„Recurs – Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 – Înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice – Decizie a Comisiei Europene de autorizare a anumitor utilizări ale sulfocromatului galben de plumb și ale cromatului molibdat sulfat roșu de plumb, substanțe incluse în anexa XIV la regulamentul menționat – Substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită – Condiții de autorizare – Examinarea indisponibilității alternativelor”

1. Apropierea legislațiilor – Înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice – Regulamentul REACH – Substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită – Decizie de autorizare – Condiții de acordare a unei autorizații – Indisponibilitatea alternativelor pentru utilizarea unei substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită – Examinare de către Comisie – Prezența unor elemente care permit să se concluzioneze că Comisia nu a examinat în mod corespunzător indisponibilitatea alternativelor

   [Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentele (4), (12), (70) și (73) și art. 55 și 60]

   (a se vedea punctele 45 și 53-57)

2. Apropierea legislațiilor – Înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor chimice – Regulamentul REACH – Substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită – Decizie de autorizare – Anulare – Regim tranzitoriu – Menținerea efectelor deciziei anulate până la adoptarea unei noi decizii – Justificare întemeiată pe protecția sănătății umane și a mediului

   [art. 264 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 56 alin. (1) lit. (d) și art. 58 alin. (1) lit. (c)]

   (a se vedea punctele 66-69 și 72-74)

Rezumat

Societatea DCC Maastricht BV a depus, la 19 noiembrie 2013, o cerere de autorizare în vederea introducerii pe piață a sulfocromatului galben de plumb și a cromatului molibdat sulfat roșu de plumb, pigmenți înscriși pe lista substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită, pentru șase utilizări identice ale acestor două substanțe.

Comisia a autorizat utilizările vizate de cerere, însoțind această autorizație de restricții și de cerințe ( 1 ) (denumită în continuare „decizia în litigiu”). Autorizarea era în special supusă condiției ca utilizatorii în aval față de titularul autorizației să furnizeze Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) informații cu privire la caracterul adecvat și la disponibilitatea unor alternative pentru utilizările în cauză, justificând în detaliu necesitatea de a utiliza substanțele în discuție.

Regatul Suediei a introdus o acțiune la Tribunal având ca obiect anularea deciziei în litigiu. Tribunalul a anulat această decizie pentru motivul că Comisia săvârșise o eroare de drept în examinarea indisponibilității substanțelor alternative. Această instituție a sesizat Curtea cu un recurs.

Aprecierea Curții

Pe fond, Curtea statuează că Tribunalul a considerat în mod întemeiat că Comisia nu își îndeplinise obligația de a verifica indisponibilitatea substanțelor de înlocuire. Aceasta arată că în mod eronat Comisia a apreciat că o substanță de înlocuire nu putea fi admisă decât cu condiția ca substituirea să nu determine nicio pierdere de performanță. Astfel, o accepțiune atât de restrictivă a substanței de înlocuire ar fi contrară însuși scopului Regulamentului REACH, care urmărește să favorizeze înlocuirea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită cu alte substanțe adecvate ( 2 ). Or, a decide, în principiu, că înlocuirea trebuie să se facă fără nicio diminuare a performanței nu numai că înseamnă a adăuga o condiție neprevăzută de regulamentul menționat, ci este de natură să împiedice această înlocuire și, în consecință, să priveze același regulament de o mare parte a efectului său util.

În schimb, Curtea critică hotărârea Tribunalului în măsura în care a apreciat eronat efectele unei anulări imediate a deciziei în litigiu. Regulamentul REACH permite, astfel, continuarea utilizărilor deja autorizate după data expirării autorizării lor până la soluționarea noii cereri de autorizare. În consecință, anularea deciziei în litigiu cu efect imediat a repus în vigoare precedenta autorizare a substanțelor în cauză. Or, decizia în litigiu restrângea în anumite privințe utilizarea acestor substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită. Acesta este motivul pentru care respingerea de către Tribunal a cererii de menținere a efectelor deciziei în litigiu a crescut riscul de producere a unui prejudiciu grav și ireparabil pentru sănătatea umană și pentru mediu. Curtea anulează, așadar, hotărârea Tribunalului cu privire la acest aspect și dispune menținerea efectelor deciziei în litigiu până la pronunțarea din nou de către Comisia Europeană cu privire la cererea de autorizare prezentată de DCC Maastricht BV.

( 1 ) Articolul 60 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO 2006, L 396, p. 1, rectificare în JO 2007, L 136, p. 3, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3, denumit în continuare „Regulamentul REACH”). Potrivit acestei dispoziții, Comisia poate emite o autorizație pentru o substanță chimică cu condiția să se demonstreze că avantajele socioeconomice au o pondere mai mare decât riscul pe care îl prezintă pentru sănătatea umană sau pentru mediu utilizarea substanței și să nu existe tehnologii sau substanțe alternative corespunzătoare.

( 2 ) Articolul 55 și considerentele (4), (12), (70) și (73) ale Regulamentului REACH.