Cauza C‑176/19 P

Comisia Europeană

împotriva

Servier SAS și alții

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 27 iunie 2024

„Recurs – Concurență – Produse farmaceutice – Piața perindoprilului – Articolul 101 TFUE – Înțelegeri – Împărțire a pieței – Concurență potențială – Restrângere a concurenței prin obiect – Strategie privind întârzierea intrării pe piață a versiunilor generice ale perindoprilului – Acord de soluționare amiabilă a litigiilor în materie de brevete – Acord de licență de brevet – Acord de cesiune și de licență de tehnologie – Articolul 102 TFUE – Piața relevantă – Abuz de poziție dominantă”

1. Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor și a elementelor de probă – Inadmisibilitate – Controlul exercitat de Curte cu privire la aprecierea faptelor și a elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare – Controlul exercitat de Curte cu privire la calificarea juridică dată situației de fapt a litigiului – Admisibilitate

   [art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

   (a se vedea punctele 69-75)

2. Recurs – Motive – Simplă repetare a motivelor și a argumentelor prezentate în fața Tribunalului – Inadmisibilitate – Contestarea interpretării sau a aplicării dreptului Uniunii efectuate de Tribunal – Admisibilitate

   [art. 256 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Curții, art. 168 alin. (1) lit. (d) și art. 169 alin. (2)]

   (a se vedea punctele 77-79)

3. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Calificarea unei întreprinderi drept concurent potențial – Posibilități reale și concrete de intrare pe piață – Criterii – Intenție fermă și capacitate adecvată a întreprinderii de a intra pe piața relevantă – Lipsa unei bariere insurmontabile – Apreciere – Existența unor brevete care oferă protecție unui medicament original sau unuia dintre procedeele de fabricare a acestuia – Calificare a unui producător de medicamente generice drept concurent potențial al producătorului de medicamente originale, titular de brevete

   (art. 101 TFUE)

   (a se vedea punctele 91, 92, 100-103, 130-135, 425 și 427-440)

4. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Acord de soluționare amiabilă a litigiilor în materie de brevete și acord de licență de brevet – Acorduri încheiate între un producător de medicamente originale și un producător de medicamente generice – Acorduri care conțin clauze de necontestare a brevetelor și de necomercializare a produselor de către producătorul de medicamente generice pe anumite piețe – Calificare drept restrângere prin obiect – Criterii – Grad de nocivitate a acordurilor în privința concurenței pe piața în cauză – Apreciere în raport cu conținutul, cu geneza și cu contextul juridic și economic al acordurilor în cauză – Necesitatea de a examina efectele comportamentului anticoncurențial asupra concurenței – Inexistență – Întreprinderi implicate care au acționat fără intenția de împiedicare, restrângere sau denaturare a concurenței – Împrejurări care nu sunt determinante

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 93-96, 104-108, 174-184, 196-200, 223-226 și 236-244)

5. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Obiect anticoncurențial – Acorduri privind împărțirea piețelor – Încălcare prin obiect – Inexistența unei împărțiri stricte a piețelor – Lipsă de relevanță

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 97 și 215-219)

6. Recurs – Motive – Critică a unor motive care influențează dispozitivul hotărârii atacate – Motiv operant

   [art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

   (a se vedea punctele 111-120)

7. Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor și a elementelor de probă – Inadmisibilitate – Controlul exercitat de Curte cu privire la aprecierea faptelor și a elementelor de probă – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare – Motiv întemeiat pe denaturarea elementelor de probă – Tribunalul, care a efectuat o lectură a elementelor de probă vădit contrară formulării lor

   [art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf]

   (a se vedea punctele 145-154 și 230-232)

8. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Mijloc de probă – Recurgere la o serie de indicii – Nivelul necesar al forței probante în raport cu fiecare dintre indicii – Admisibilitatea aprecierii globale a unei serii de indicii – Comisia, care dispune de conținutul acordurilor anticoncurențiale – Lipsa incidenței

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 271-276)

9. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Apreciere – Irelevanță a efectelor favorabile concurenței pe piețe care nu intră în sfera geografică a încălcării

   [art. 101 alin. (1) TFUE]

   (a se vedea punctele 288-290, 452, 453 și 489)

10. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin efect – Examinarea concurenței în lipsa acordului în litigiu – Luare în considerare a concurenței actuale și potențiale – Acord de soluționare amiabilă în materia brevetelor încheiat între o companie farmaceutică producătoare de medicamente originale și o întreprindere producătoare de medicamente generice – Obligația Comisiei de a stabili situația concurențială posibilă pe piețele produsului vizat fără acordul de soluționare amiabilă – Elaborare a unui scenariu contrafactual realist și credibil – Necesitatea unui punct de referință temporal identic pentru situația observată și scenariul contrafactual – Scenariu contrafactual care nu se poate baza pe evenimente ulterioare datei încheierii acordului – Scenariu contrafactual care trebuie să stabilească posibilitățile realiste de comportament ale întreprinderii producătoare de medicamente generice

    [art. 101 alin. (1) TFUE]

    (a se vedea punctele 338-356 și 482-486)

11. Poziție dominantă – Piață relevantă – Delimitare – Criterii – Produse farmaceutice – Caracter interschimbabil – Criterii de apreciere – Elasticitate a cererii produsului farmaceutic în raport cu schimbările prețurilor altor produse destinate aceleiași indicații terapeutice

    (art. 102 TFUE)

    (a se vedea punctele 381-390)

12. Recurs – Recurs considerat fondat – Soluționare pe fond a litigiului de către instanța de recurs – Condiție – Litigiu în stare de judecată – Inexistență – Trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului – Obligația de trimitere a cauzei spre rejudecare unui complet de judecată compus în mod diferit – Inexistență

    [art. 256 alin. (1) TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 58 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 216 alin. (1)]

    (a se vedea punctul 417)

13. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Acord de soluționare amiabilă a litigiilor în materie de brevete și acord de licență de brevet – Acorduri încheiate între un producător de medicamente originale și un producător de medicamente generice – Acorduri care conțin clauze de necontestare a brevetelor și de necomercializare a produselor de către producătorul de medicamente generice pe anumite piețe – Contraprestație ce constă în acordarea unei licențe care autorizează producătorul de medicamente generice să comercializeze medicamentul în cauză pe piețele sale principale – Calificare drept acorduri de împărțire a piețelor ce restrâng concurența prin obiect – Criterii – Efect stimulativ al acordării licenței producătorului de medicamente generice asupra renunțării acestuia de a comercializa produsul pe care îl fabrică pe piețele rezervate producătorului de medicamente originale

    [art. 101 alin. (1) TFUE]

    (a se vedea punctele 447-473)

Rezumat

Curtea admite recursurile formulate de Comisia Europeană împotriva a două hotărâri ale Tribunalului ( 1 ), anulând în parte decizia prin care Comisia a constatat existența unor înțelegeri și a unui abuz de poziție dominantă pe piața produsului farmaceutic perindopril și prin care a aplicat amenzi producătorilor de medicamente implicați ( 2 ). Procedând astfel, Curtea precizează linia de demarcație între demersurile legitime ale producătorilor de medicamente care constau în soluționarea amiabilă a unor veritabile litigii legate de brevete în sectorul farmaceutic, pe de o parte, și acordurile care împart nelegal piața unui produs farmaceutic sub acoperirea unei soluționări amiabile a litigiilor în materie de brevete, pe de altă parte.

Grupul farmaceutic Servier, a cărui societate‑mamă, Servier SAS, este stabilită în Franța (denumite în continuare, individual sau împreună, „Servier”), a pus la punct perindoprilul, medicament care se încadrează în clasa inhibitorilor enzimei de conversie, indicat în medicina cardiovasculară și destinat în principal combaterii hipertensiunii și a insuficienței cardiace. Brevetul referitor la molecula perindoprilului, depus la Oficiul European de Brevete (OEB) în anul 1981, a expirat în cursul anilor 2000.

Ingredientul farmaceutic activ al perindoprilului se prezintă sub forma unei sări, erbumina. În anul 1988, Servier a depus la OEB mai multe brevete referitoare la procedeele de fabricație a principiului activ menționat, care expirau la 16 septembrie 2008.

Un nou brevet referitor la perindopril și la procedeul său de fabricație a fost depus de Servier la OEB în anul 2001 și eliberat în anul 2004 (denumit în continuare „brevetul 947”). În plus, Servier a obținut brevete naționale corespunzătoare brevetului 947 în mai multe state membre înainte ca acestea să fie părți la Convenția privind eliberarea brevetelor europene.

Începând cu anul 2003, între Servier și producători de medicamente generice care se pregăteau să comercializeze o versiune generică a perindoprilului au existat mai multe litigii. În acest context, zece producători de medicamente generice au formulat opoziție împotriva brevetului 947 la OEB, a cărui cameră de recurs tehnic a revocat brevetul contestat în luna mai 2009. Mai mulți producători de medicamente generice au contestat de asemenea validitatea brevetului 947 în fața unor instanțe naționale. La rândul său, Servier a introdus acțiuni în contrafacere, precum și cereri de somații provizorii împotriva producătorilor de medicamente generice în cauză, printre care figurează societatea slovenă KRKA, tovarna zdravil, d.d. (denumită în continuare „Krka”).

Pentru a pune capăt litigiilor menționate, Servier a încheiat, între anii 2005 și 2007, acorduri de soluționare amiabilă cu mai mulți producători de medicamente generice. Cu Krka, Servier a încheiat astfel un acord de soluționare amiabilă privind brevetul 947 și brevetele naționale echivalente, un acord de licență și un acord de cesiune și de licență (denumite în continuare „acordurile Krka”). Aceste acorduri acopereau toate statele care erau membre ale Uniunii Europene la data faptelor, precum și pe cele care nu erau membre ale Uniunii, ce constituiau piețele principale ale Krka.

Potrivit Comisiei, Servier și Krka au încheiat aceste acorduri având obiectivul nelegal de a împărți teritoriul țărilor vizate în două sfere de influență, care cuprindeau, în privința fiecăreia dintre ele, piețele lor principale în interiorul cărora își puteau desfășura activitățile, cu asigurarea, în ceea ce privește Servier, să nu fie supusă din partea Krka unei presiuni concurențiale care depășea limitele rezultate din aceste acorduri și, în ceea ce privește Krka, să nu riște să fie acționată de Servier în justiție pentru contrafacere.

Prin decizia din 9 iulie 2014 ( 3 ), Comisia a constatat că acordurile încheiate de Servier cu Krka și cu ceilalți producători de medicamente generice constituiau restrângeri ale concurenței interzise de articolul 101 TFUE. În plus, a considerat că Servier a încălcat articolul 102 TFUE prin faptul că a elaborat și a pus în aplicare o strategie de excludere care acoperea piața perindoprilului și a tehnologiei privind principiul activ al acestui medicament în Franța, Țările de Jos, Polonia și Regatul Unit.

Astfel, Comisia a aplicat Servier amenzi în cuantum total de 289727200 de euro pentru încălcările articolului 101 TFUE, din care 37661800 de euro pentru participarea sa la acordurile Krka, precum și o amendă de 41270000 de euro pentru încălcarea articolului 102 TFUE. În ceea ce privește Krka, acesteia i s‑a aplicat o amendă de 10 milioane de euro pentru încălcarea articolului 101 TFUE.

Sesizat cu acțiuni introduse de Servier și de Krka, Tribunalul a constatat că Comisia a săvârșit erori de drept calificând acordurile Krka drept încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE fără să fi stabilit existența unei restrângeri a concurenței prin obiect sau prin efect. În ceea ce privește încălcarea articolului 102 TFUE reproșată Servier, Tribunalul a considerat că definiția pieței perindoprilului reținută de Comisie era afectată de erori de apreciere de natură să vicieze constatările sale referitoare la poziția dominantă a Servier pe piața relevantă.

În consecință, prin două hotărâri pronunțate la 12 decembrie 2018 ( 4 ), Tribunalul a anulat decizia în litigiu, în măsura în care aceasta reține o încălcare a articolului 101 TFUE în legătură cu acordurile Krka, precum și o încălcare a articolului 102 TFUE, și a anulat amenzile aplicate Servier și, respectiv, Krka pentru aceste încălcări.

Comisia a sesizat Curtea cu două recursuri împotriva acestor hotărâri ale Tribunalului.

Aprecierea Curții

Cu privire la încălcarea articolului 101 TFUE

A. Existența unei concurențe potențiale între Servier și Krka

Curtea examinează, în primul rând, criticile Comisiei întemeiate pe erori săvârșite de Tribunal privind interpretarea și aplicarea noțiunii de concurență potențială.

Cu titlu introductiv, Curtea arată că, în vederea examinării în raport cu articolul 101 alineatul (1) TFUE a unor practici coluzive care iau forma unor acorduri de cooperare orizontală între întreprinderi, precum acordurile Krka, este necesar să se stabilească, într‑un prim stadiu, dacă aceste practici pot fi calificate drept restrângere a concurenței de către întreprinderi care se află într‑o situație de concurență, fie și numai potențială. În cazul în care există o asemenea situație, este necesar să se verifice, într‑un al doilea stadiu, dacă, având în vedere caracteristicile lor economice, practicile respective intră sub incidența calificării drept restrângere a concurenței prin obiect. În cazul în care obiectul anticoncurențial al acestor practici nu este dovedit, trebuie să se examineze efectele lor.

Cu această precizare, Curtea declară ca fiind operante criticile întemeiate pe erori de interpretare și de aplicare a noțiunii de concurență potențială, întrucât Tribunalul a examinat mai multe considerente ale deciziei în litigiu referitoare la chestiunea concurenței potențiale între Krka și Servier, precum și anumite critici invocate în această privință de Servier.

Cu privire la fond, Curtea constată că Tribunalul, statuând că la momentul încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka existau indicii concordante care puteau permite Servier și Krka să considere că brevetul 947 era valid, a dedus din indiciile respective că pe piețele naționale în cadrul Uniunii era din acel moment exclusă o concurență între aceste întreprinderi și că nu mai exista, așadar, o concurență potențială între ele.

Or, pentru a ajunge la o asemenea concluzie în ceea ce privește inexistența unei concurențe potențiale, Tribunalul ar fi trebuit să verifice dacă Comisia nu a dovedit existența, la data încheierii acordurilor Krka, a unor posibilități reale și concrete pentru Krka de a intra pe piața relevantă și de a concura Servier, ținând seama de demersurile pregătitoare suficiente și de lipsa unor obstacole în calea acestei intrări, care să prezinte un caracter insurmontabil.

Totuși, în loc să efectueze verificările necesare cu privire la acest aspect, Tribunalul s‑a limitat să afirme că Servier și Krka aveau convingerea că brevetul 947 era valid și că comportamentul Krka, care consta în menținerea presiunii concurențiale asupra Servier, se putea explica prin dorința sa de a‑și consolida poziția în eventualele negocieri în vederea ajungerii la un acord de soluționare amiabilă însoțit de un acord de licență. Procedând astfel, Tribunalul s‑a înșelat în ceea ce privește relevanța în drept a situației determinate de brevet constatate pe piețele relevante, precum și în ceea ce privește intențiile părților. În plus, acesta a omis să își motiveze constatarea implicită potrivit căreia Servier și Krka nu mai erau concurenți potențiali, în pofida elementelor din decizia în litigiu prin care se urmărea să se demonstreze contrariul.

Mai mult, Curtea subliniază că, în cadrul examinării contextului în care au fost încheiate acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, Tribunalul nu numai că a denaturat termenii clari și preciși ai unei decizii a unei instanțe britanice privind o cerere reconvențională introdusă de Krka de anulare a brevetului 947, ci și sensul și domeniul de aplicare ale deciziei în litigiu în ceea ce privește efectele unei decizii a diviziei de opoziție a OEB, care validase acest brevet.

În acest fel, Curtea admite criticile Comisiei întemeiate pe erori săvârșite de Tribunal privind interpretarea și aplicarea noțiunii de concurență potențială.

B. Calificarea acordurilor Krka drept restrângeri ale concurenței prin obiect

În al doilea rând, Curtea constată că Tribunalul a săvârșit erori de drept concluzionând că nu există o restrângere a concurenței prin obiect.

În hotărârile atacate cu recurs, Tribunalul a considerat că, în prezența unui litigiu veritabil referitor la un brevet, un acord de soluționare amiabilă a litigiului, asociat cu un acord de licență privind brevetul respectiv, nu poate fi calificat drept restrângere a concurenței prin obiect decât dacă Comisia poate demonstra că acest acord de licență nu constituie o tranzacție încheiată în condiții normale de piață și maschează astfel o plată inversă.

Totuși, potrivit Curții, acest raționament face abstracție de natura însăși a acordurilor în discuție, care constau nu într‑un simplu acord de soluționare amiabilă a unui litigiu privind un brevet în schimbul unei plăți inverse, ci într‑un acord de împărțire a piețelor în două zone, iar în plus una dintre ele nu intră în domeniul de aplicare al încălcării articolului 101 TFUE.

Această eroare de drept a determinat Tribunalul să verifice calificarea practicii ilicite imputate Servier și Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, analizând forma și caracteristicile juridice ale acordurilor destinate să pună în aplicare această practică, deși îi revenea sarcina de a aprecia gradul de nocivitate economică a acordurilor menționate prin efectuarea unei analize detaliate a caracteristicilor lor, precum și a obiectivelor lor și a contextului economic și juridic în care se înscriu.

Pe de altă parte, considerând că, în lipsa rezervării în favoarea Krka, de către acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka, a unei părți din piață, nu putea concluziona că exista o împărțire a pieței, Tribunalul a săvârșit de asemenea o eroare de interpretare a articolului 101 alineatul (1) litera (c) TFUE, din moment ce interdicția acordurilor care constă în împărțirea piețelor pe care le prevede această dispoziție nu se limitează la acordurile care instituie o împărțire „strictă” între piețe.

Mai mult, Tribunalul a săvârșit o altă eroare de drept introducând, în raționamentul său referitor la lipsa restrângerii concurenței prin obiect, unele considerații referitoare la caracterul pretins ipotetic al efectelor potențiale ale acordurilor în cauză, cu toate că nu este necesar să se cerceteze și nici, a fortiori, să se demonstreze efectele asupra concurenței ale practicilor calificate drept restrângeri ale concurenței prin obiect, inclusiv în cadrul unei eventuale examinări a chestiunii dacă comportamentul în cauză prezintă gradul de nocivitate necesar pentru o asemenea calificare.

De asemenea, reproșând Comisiei că nu a demonstrat în esență că Servier sau Krka aveau intenția de a restrânge concurența între ele, deși o asemenea demonstrație nu era necesară pentru a stabili existența unei restrângeri a concurenței prin obiect, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept suplimentară.

În plus, Tribunalul a încălcat principiul liberei administrări a probelor statuând că există o distincție în drept, în ceea ce privește luarea în considerare a unor elemente fragmentare și dispersate pentru a stabili existența unei încălcări, între situațiile în care Comisia dispune, precum în speță, de conținutul acordurilor anticoncurențiale și cele în care nu dispune de acesta. În continuare, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept suplimentară prin faptul că a statuat că deducțiile rezultate din fragmente parțiale din schimbul de corespondență sau din alte documente considerate a stabili intențiile părților nu pot repune cu ușurință în discuție o concluzie care s‑ar întemeia pe însuși conținutul acordurilor în discuție.

În sfârșit, Curtea amintește că posibilitatea ca o licență de brevet să poată produce, pe anumite piețe geografice, efecte favorabile concurenței este total lipsită de pertinență pentru a aprecia dacă este necesar să fie calificată drept restrângere a concurenței prin obiect în temeiul articolului 101 alineatul (1) TFUE. Luând în considerare efectele pozitive ale acordului de licență Krka pe piețele principale ale Krka, Tribunalul a săvârșit, așadar, o eroare privind interpretarea și aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE, cu atât mai mult cu cât piețele principale ale Krka nu intră în domeniul de aplicare geografic al încălcării articolului 101 TFUE.

Având în vedere erorile sus‑menționate, Curtea concluzionează că raționamentul Tribunalului referitor la inexistența unei restrângeri a concurenței prin obiect determinată de acordurile Krka este, în ansamblul său, afectat de nelegalitate.

C. Calificarea acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin efect

În al treilea rând, Curtea cenzurează concluzia Tribunalului potrivit căreia Comisia nu a stabilit că acordurile în Krka avuseseră ca efect restrângerea concurenței, întrucât această instituție nu a reușit să probeze că, în lipsa acordurilor în litigiu, Krka ar fi intrat probabil pe piețele principale ale Servier.

În această privință, Curtea amintește că, pentru a aprecia existența unor efecte anticoncurențiale cauzate de un acord între întreprinderi, trebuie să se compare situația concurențială ce rezultă din acordul respectiv și cea care ar exista în lipsa acestuia. Această metodă, numită „contrafactuală”, implică necesitatea de a lua în considerare cadrul concret în care se înscrie acordul respectiv. Astfel, scenariul contrafactual avut în vedere pornind de la inexistența acestui acord trebuie să fie realist și credibil.

În lumina acestei precizări, Curtea statuează că Tribunalul nu a respectat, în trei privințe principale, caracteristicile metodei contrafactuale în vederea aplicării articolului 101 TFUE.

Primo, Tribunalul a statuat că aprecierea efectelor anticoncurențiale ale acordului de soluționare amiabilă Krka se întemeia pe o abordare ipotetică și pe o examinare incompletă a acestor efecte, întrucât Comisia nu a integrat în scenariul contrafactual desfășurarea reală a evenimentelor ulterioare acestui acord. Or, acest raționament al Tribunalului face abstracție de faptul că scenariul contrafactual care, prin definiție, este ipotetic, în sensul că nu s‑a realizat, nu se poate întemeia pe elemente ulterioare încheierii acordului respectiv.

Secundo, Tribunalul a săvârșit o eroare statuând că jurisprudența potrivit căreia un acord între întreprinderi poate fi calificat drept restrângere a concurenței prin efect din cauza efectelor sale potențiale încetează să mai fie aplicabilă atunci când acest acord a fost pus în aplicare pentru motivul că efectele reale ale acordului menționat asupra concurenței pot fi observate. Astfel, atunci când, precum în speță, un acord conduce nu la modificarea, ci, dimpotrivă, la menținerea numărului sau a comportamentului unor întreprinderi concurente prezente deja în interiorul unei piețe, o simplă comparație între situațiile constatate pe acea piață înainte și după punerea în aplicare a acestui acord ar fi insuficientă pentru a permite să se concluzioneze că nu există un efect anticoncurențial, din moment ce efectul anticoncurențial este legat de dispariția certă, ca urmare a acordului menționat, a unei surse de concurență care, la momentul încheierii acestui acord, rămâne potențială.

Tertio, rezultă din jurisprudență că, atunci când stabilește scenariul contrafactual în vederea examinării unui acord de soluționare amiabilă a unui litigiu privind un brevet, între un producător de medicamente originale și un producător de medicamente generice, Comisia nu are obligația să efectueze o constatare definitivă referitoare la șansele de succes ale acestuia din urmă în litigiul privind brevetul sau la probabilitatea încheierii unui acord mai puțin restrictiv. Rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare privind interpretarea și aplicarea articolului 101 alineatul (1) TFUE statuând că Comisia nu a reușit să probeze că, în lipsa acordului de soluționare amiabilă, Krka ar fi intrat probabil pe piețele în cauză și că continuarea procedurilor contencioase prin care se contesta validitatea brevetului 947 ar fi permis în mod probabil, chiar plauzibil, o invalidare mai rapidă sau mai cuprinzătoare a acestui brevet.

Curtea concluzionează că erorile de drept astfel identificate determină nelegalitatea întregului raționament al Tribunalului prin care se respinge calificarea acordurilor Krka drept restrângere a concurenței prin efect.

Cu privire la încălcarea articolului 102 TFUE

În al patrulea rând, Curtea respinge concluzia Tribunalului potrivit căreia definiția pieței relevante a produsului reținută de Comisie în vederea examinării existenței unui abuz de poziție dominantă din partea Servier era afectată de erori de natură să vicieze această examinare. În această privință, Tribunalul a reproșat Comisiei în special că a limitat în mod eronat piața relevantă doar la perindopril, cu excluderea celorlalte medicamente care fac parte din clasa inhibitorilor enzimei de conversie (denumite în continuare „medicamentele IEC”).

Cu privire la acest aspect, Curtea amintește că stabilirea pieței relevante, prealabilă aprecierii unei eventuale poziții dominante în sensul articolului 102 TFUE, presupune definirea, în primul rând, a pieței produselor, apoi, în al doilea rând, a pieței geografice a acestora.

În plus, reiese din jurisprudență că noțiunea de piață relevantă implică un grad suficient de interschimbabilitate între produsele sau serviciile care fac parte din aceasta. În ceea ce privește, mai precis, examinarea substituibilității economice între medicamente, aceasta trebuie apreciată în raport cu transferurile vânzărilor între medicamente destinate aceleiași indicații terapeutice, determinate de modificările prețurilor relative ale acestor medicamente. Constatarea inexistenței unei asemenea substituibilități evidențiază existența unei piețe distincte, indiferent de cauzele acesteia.

Or, întrucât Comisia a concluzionat că nu exista interschimbabilitate între perindopril și celelalte medicamente IEC având în vedere constatarea, necontestată de Servier, a unei relative neelasticități a cererii de perindopril în raport cu scăderea semnificativă a prețurilor celorlalte medicamente IEC pe piețele în cauză, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a cenzurat Comisia pentru că a limitat piața relevantă doar la perindopril.

Întrucât Tribunalul a considerat în continuare că concluzia Comisiei cu privire la existența unei poziții dominante a Servier pe piața tehnologiei referitoare la principiul activ al perindoprilului era întemeiată pe delimitarea culpabilă a pieței relevante, Curtea constată că aceste aprecieri ale Tribunalului se întemeiază pe o premisă eronată și, din această cauză, sunt deopotrivă afectate de nelegalitate.

Întrucât motivele Comisiei referitoare la erorile sus‑menționate au fost admise, Curtea anulează în parte hotărârile atacate.

Cu privire la acțiunile în anulare formulate de Servier și de Krka

Curtea apreciază, în al cincilea rând, că această cauză este în stare de judecată în ceea ce privește motivele invocate de Servier și de Krka în fața Tribunalului pentru a contesta calificarea, în decizia în litigiu, a acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, precum și calificarea acordului de soluționare amiabilă și a acordului de cesiune și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin efect.

În ceea ce privește, pe de o parte, calificarea acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin obiect, Curtea verifică, într‑o primă etapă, dacă Comisia a putut califica în mod valabil aceste acorduri drept restrângere a concurenței potențiale exercitate de Krka asupra Servier. În acest scop, ea examinează dacă la data încheierii acordurilor respective existau posibilități reale și concrete ca Krka să intre pe piața perindoprilului și să concureze Servier.

În această privință, Curtea subliniază că existența unui brevet care protejează procedeul de fabricare a unui principiu activ intrat în domeniul public nu poate fi considerată, ca atare, un obstacol insurmontabil la intrarea pe piața medicamentelor generice care conțin acest principiu activ. Rezultă că existența unui asemenea brevet nu împiedică calificarea drept concurent potențial al producătorului medicamentului original în cauză a unui producător de medicamente generice care are efectiv intenția fermă, precum și capacitatea adecvată de a intra pe piață și care, prin demersurile sale, se arată pregătit să conteste validitatea acestui brevet și să își asume riscul de a se confrunta, la momentul intrării sale pe piață, cu o acțiune în contrafacere introdusă de titularul brevetului respectiv.

În ceea ce privește intenția fermă a Krka de a‑și continua eforturile în vederea comercializării perindoprilului său în pofida insucceselor judiciare pe care le suferise în anul 2006 în litigii între ea și Servier legate de brevete, Curtea arată că din elementele de probă citate de Comisie în decizia în litigiu reiese că Krka nu își încetase eforturile în vederea intrării pe piețele principale ale Servier.

Pe de altă parte, nici faptul că Krka negociază cu Servier în scopul de a încheia acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka nu este suficient pentru a demonstra că Krka nu mai avea intenția fermă de a concura Servier.

Ținând seama de cele ce precedă, Curtea concluzionează că Krka era un concurent potențial al Servier la data încheierii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka.

Curtea verifică, într‑o a doua etapă, dacă Comisia a considerat în mod eronat că acordurile de soluționare amiabilă și de licență Krka avuseseră ca obiect împărțirea piețelor perindoprilului cu Krka.

În această privință, Comisia subliniază că faptul că acordurile de soluționare amiabilă a unui litigiu în materie de brevete, ca și acordurile de licență asociate unor astfel de acorduri pot fi încheiate într‑un scop care poate fi legitim nu le poate exclude de la aplicarea articolului 101 TFUE dacă se dovedește că acordurile respective urmăresc restrângerea concurenței. În speță, rezultă, în plus, în mod clar din termenii acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka și din împrejurările în care acestea au fost încheiate că, pe plan economic, aceste acorduri sunt legate și nu pot fi examinate separat.

Or, efectul combinat al acordului de licență Krka, prin care Servier a renunțat să se opună comercializării de către Krka a unei versiuni generice a perindoprilului pe piețele principale ale acesteia din urmă, și al acordului de soluționare amiabilă, care prevede o obligație de necontrafacere de către Krka pe piețele principale ale Servier, echivalează, din punct de vedere economic, cu un quid pro quo, care permite Servier și Krka să mențină, pe piețele lor principale respective, o poziție mai favorabilă. Un asemenea ansamblu de acorduri implică, în principiu, o împărțire a acestor piețe și, prin urmare, o restrângere a concurenței prin obiect care nu poate fi relativizată și nici compensată de eventuale efecte pozitive sau favorabile concurenței pe orice piață.

Având în vedere aceste elemente, Curtea statuează că probele prezentate în decizia în litigiu demonstrează existența practicii care vizează, în ceea ce privește Servier și Krka, împărțirea pieței perindoprilului prin intermediul acordurilor de soluționare amiabilă și de licență Krka și sunt suficiente pentru a justifica calificarea acestei practici drept restrângere a concurenței prin obiect.

În ceea ce privește, pe de altă parte, calificarea acordului de soluționare amiabilă și a acordului de cesiune și de licență Krka drept restrângere a concurenței prin efect, Curtea amintește că revenea Comisiei sarcina de a compara situația concurențială rezultată din aceste acorduri cu situația concurențială rezultată dintr‑un scenariu contrafactual realist și credibil. Or, în măsura în care în speță restrângerea concurenței în discuție ținea de eliminarea sursei concurenței potențiale exercitate de Krka asupra Servier, analiza scenariului contrafactual corespundea în esență analizei existenței acestei concurențe potențiale.

În lumina acestor precizări, Curtea constată că Comisia a putut aprecia în mod valabil că Krka reprezenta una dintre amenințările cele mai imediate pentru Servier din cauză că dispunea de posibilități reale și concrete de a intra pe piețele din Franța, din Țările de Jos și din Regatul Unit. În lipsa acordurilor Krka, această posibilitate de intrare a Krka, prin intermediul perindoprilului pe care îl producea, nu ar fi fost eliminată. Pe cale de consecință, Comisia a stabilit că eliminarea, datorită punerii în aplicare a acordurilor menționate, a acestei surse de concurență potențială avea ca efect restrângerea concurenței în mod semnificativ. Acest efect, care nu este nici ipotetic, nici potențial, ci real, este de natură să justifice calificarea drept restrângere a concurenței prin efect reținută în decizia în litigiu.

După ce s‑a pronunțat astfel cu privire la anumite motive invocate de Servier și de Krka în fața Tribunalului, Curtea constată că litigiul nu este totuși în stare de judecată în ansamblul său. În consecință, trimite cauza spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la chestiunea calificării drept restrângere a concurenței prin obiect a acordului de cesiune și de licență Krka, precum și, în cauza Comisia/Servier și alții (C‑176/19 P), cu privire la restul motivelor referitoare la încălcarea articolului 102 TFUE și cu privire la motivele subsidiare prin care se urmărește contestarea cuantumului amenzii.

---

( 1 ) Hotărârile din 12 decembrie 2018, Servier și alții/Comisia (T‑691/14, EU:T:2018:922) și Krka/Comisia (T‑684/14, EU:T:2018:918) (denumite în continuare, împreună, „hotărârile atacate”).

( 2 ) Decizia C(2014) 4955 final a Comisiei din 9 iulie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolelor 101 și 102 [TFUE] [cazul AT.39612 – Perindopril (Servier)] (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

( 3 ) A se vedea nota de subsol 2.

( 4 ) A se vedea nota de subsol 1.